“Rugăciunea” de Nichita Stănescu

Din punct de vedere structural, opera lirică este alcătuită dintr-o singură strofă conținând patru fraze.
Fiecare frază începe cu sintagma “Iarta-mă și ajuta-mă” care, prin asociere cu titlul, amintește de
rugăciunile de căință și de cerere. Eul liric se căiește pentru păcatele sale (“iarta-mă”) și cere ajutor
pentru a se îndrepta (“ajuta-mă”). Poezia citată este formulată ca o adresare directă: există o a doua
entitate către care se îndreaptă discursul poetului, remarcată la nivelul verbelor și adjectivului
pronominal posesiv la persoana a II-a (“spală”, “întoarce”, “tale”). Întregul discurs poetic pare o
adresare directă către divinitate, singurul capabil sa îi îndeplinească cerințele. Acest aspect este
evidențiat din termenul de întitulare “Rugaciunea”. Substantiv comun, articulat tocmai pentru a
uniciza termenul. Poezia este o ultimă cerere, o ultimă încercare de revenire la starea inițială. Tema
poeziei devine evidentă având în vedere “relația” lui Nichita Stănescu cu alcoolul, care i-a și adus
sfârșitul timpuriu. Poezia abordează încercarea omului de a învinge viciul cu ajutorul divinului.

Nivelul stilistic este centrat pe metafore modern dezvoltate, imprevizibil, într-o sintaxă poetică de
mare libertate. În felul acesta se apelează la stabilirea de relații logice neobișnuite. Textul poetic este
construit în jurul a trei metafore sugestive: ochiul, inima și trupul, cărora li se adaugă “îngerul negru”.
Primele trei amintesc de creația lui Blaga ( “flori”, “buze”, “morminte” - elementele componente ale
universului). Ochiul este un simbol polisemantic - are o dublă funcţie: el este atât organ receptor, cât
şi organ emiţător. Ochii sunt în acelaşi timp principalul canal de comunicare între micro şi
macrocosmos, o adevărată fereastră a sufletului deschis spre lumea Erosului și un simbol al
cunoașterii și inteligenței prin asocierea cu soarele. Pe de altă parte, are o putere malefică şi
distructivă , întrupată, la vechii greci, în simbolul Gorgonei, monstrul care ucide pe oricine cu privirea
sa. Astfel, sintagma “spală-mi ochiul” înseamnă purificarea prin apa, întoarcerea la semnificațiile
pozitive ale lexemului, cât și perceperea lumii înconjurătoare dintr-o perspectivă pozitivă. Această
idee este susținută prin următoarele două versuri. “Întoarce-mă cu fața” face trimitere la ideea
teoretizată de Lucian Blaga din opera lui Bacovia, conform căreia “a fi întors înseamnă a fi cu fața
spre moarte”. Eul liric dorește sa fie întors cu fața spre viață, însă, spre “invizibilul răsărit din lucruri”.
Răsăritul sugerează un nou început la care aspiră eul liric.

Inima este considerată centrul vital al activităţii fizice şi afective, reprezintă întreaga fiinţă umană.
Inima face referire la afectiv, la sufletul ce trebuie, de asemenea, “curațat” de sentimente și
resentimente negative ce împovărează ființa. Mâinile creatorului acționează ca o sită pentru
îndeplinirea acestui rol (“toarnă-mi aburul sufletului/ printre degetele tale”). Așa cum Domnul ne-a
creat trup și suflet după asemănarea Sa, doar el ne poate ridica povara slăbiciunii, a tristeței de pe
umeri.

În următoarea frază se remarcă o construcție în opoziție între “trupul cel nou” și “trupul cel vechi”.
Cel dintâi reprezintă omul matur din prezent ce se lasă stăpânit de slăbiciunile sale și “strivește trupul
cel vechi” - inocent, pur prin lipsa sa de experiență și contact cu lumea largă. Astfel, omul din prezent
distruge tot ceea ce a realizat cu greu până în acel punct pentru că desfrâul înnegrește sufletul și
trupul și totul devine în zadar. Trupul se ofilește iar mintea, fie ea și cultivată, odată cu el.
“Îngerul negru” face trimitere la daimon, simbol reluat obsesiv în lirica stanesciană, un alter ego al
insului. Daimonul este un spirit caracteristic ființei creatorului, ca un impuls interior, irațional, uneori
chiar demonic care i-a “îndurerat caracterul”. Această ultimă idee surprinde modul în care alcoolul
afectează omul, îi schimbă pesonalitatea până în punctul în care este de nerecunoscut.

Repetiția epuizantă și asimetriile ritmice duc la întemeierea unui limbaj poetic nou. În ciuda lipsei
unei rime sau a măsurii, textul are o muzicalitate conferită de repetarea cuvântului “și” de
unsprezece ori în cele patru fraze.

Așadar, poezia impresionează prin mesajul transmis, prin metaforele abordate și tehnicile utilizate.