= Mondo Cane =

= Eseu =
= de Raoul - Alexis Ipate, Actorie, anul I, grupa C =

„Mondo Cane” este un film documentar italian apărut în anul 1962. Fiind numit și un
„shockumentary”, filmul apare în timpul apogeului așa-ziselor „exploitation films” și a avut o
influență majoră în lumea cinematografică, inspirând un întreg subgen de filme numite „filme
mondo”, care prezintă subiecte ieșite din comun sub forma unor pseudo-documentare. În opinia
mea, „Mondo Cane” este unul dintre cele mai șocante filme pe care le-am văzut vreodată și, eu
unul, îl consider mai înspăimântător decât orice film horror deoarece expune realitatea în care
trăim cu toții, o realitate plină de opoziții, o realitate care este totalmente necunoscută multora
dintre noi.

În primul rând, nu știu dacă aș putea recomanda acest documentar tuturor - conținutul său
este cu siguranță mult prea bizar, scârbos, trist pentru a putea fi gustat de toată lumea, mai ales
de iubitorii înfocați de animale. Cu toate acestea, filmul prezintă, după cum am menționat
anterior, o realitate care ar trebui cunoscută de cât mai mulți oameni. Sunt înfățișate numeroase
culturi care au tradiții foarte diferite de ale noastre - fapt care ne face pe noi, oamenii care au o
cultură vestică, să le respingem fără a sta prea mult pe gânduri.

În fapt, tradițiile prezentate în documentar nu sunt greșite per se, ci noi le vedem ca fiind
greșite și chiar dezgustătoare ca urmare a normelor sociale vestice pe care acestea le încalcă.
Cine a spus că prietenul cel mai bun al omului, câinele, nu poate fi mâncat? de ce socotim
câinele un animal de companie pe care să îl tratăm ca pe un membru al familiei dar gâștele sunt o
simplă sursă de hrană cărora trebuie literalmente să le îndesăm pe gât grăunțe pentru a face un
foie gras mai gustos? de ce e greșit în sine să mâncăm câini? pentru că sunt inteligenți?
caracatițele sunt mai inteligente decât câinii și tot le mâncăm. Pentru că sunt adorabili? iepurii
sunt adorabili și totuși mâncarea de iepure este considerată o delicatesă.

Să nu mă înțelegeți greșit, nu vreau să spun că sunt de acord cu mâncatul de câini, tot ce

vreau să subliniez este că principiile noastre, care s-au format pe baza unor norme sociale
aproximativ comune, nu sunt întotdeauna logice sau consecvente și că nu ar trebui să respingem
automat un lucru doar fiindcă nu se aliniază cu concepția noastră asupra lumii. Ei bine, consider
că acest documentar reușește să picteze un peisaj brut și adevărat care ilustrează cu măiestrie
diferențele uriașe dintre viziunile și principiile oamenilor care aparțin unor culturi diferite și, ca
urmare, acesta este motivul principal pentru care l-aș recomanda oricărui om care are un stomac
puternic.
 Un aspect care m-a deranjat la acest documentar și pe care l-aș fi evitat dacă aș fi fost în
locul regizorilor Paolo Cavara, Franco Prosperi și Gualtiero Jacopetti este că, am aflat, post
factum, că unele scene au fost regizate sau falsificate pentru a spori elementul de șoc al filmului.

Înțeleg de ce au făcut asta și înțeleg tendința de a regiza un act șocant și de a te comporta ca și

cum s-a întâmplat cu adevărat (vezi „Cannibal Holocaust” sau „The Blair Witch Project”), dar nu
cred că ajuta esența filmului. Dacă obiectivul unei opere de artă este de a prezenta realitatea, mi
se pare redundant să strecori scene regizate pentru a o face mai șocantă.

Un lucru care m-a surprins și la care nu mă așteptam este folosirea dualității ca mijloc de
expresie artistică. Este ușor de observat că scenele documentarului se succed într-o ordine destul
de logică. Dacă în California există un cimitir de căței, unde stăpânii își înmormântează și își
plâng cei mai buni prieteni, următoarea scenă a documentarului este dintr-un alt colț al lumii,
Taiwan, unde există piețe în care sunt preparați și serviți câini drept mâncare pentru localnici.
Mai mult, dacă in piețele din Hong Kong localnicii mănâncă animale exotice pentru că sunt mai
ieftine sau fiindcă acestea constituie una dintre singurele surse de carne, în restaurantul „The
Colony”, din New York, animalele exotice sunt servite ca o delicatesă.

Un alt lucru care m-a mirat este cât de bine a supraviețuit un documentar cu buget redus
la aproape 60 de ani de la lansare. Problemele și dilemele propuse de film sunt relevante până și
în ziua de azi și, urmărindu-l cu atenție mi-am dat seama că, în esență, nu s-au schimbat prea
multe.

În concluzie, „Mondo Cane” este un film documentar care nu este pe gustul tuturor dar
care prezintă o realitate de care ar trebui să fim cu toții conștienți.