„Frozen”, educatorul cel mai recent al copiilor noştri (I)

Virgiliu Gheorghe
Am fost rugaţi de mai multe ori în ultimele luni să ne spunem părerea în
privința celebrului şi îndrăgitului film pentru copiii „Frozen” („Regatul
de gheaţă”), film premiat cu două Oscaruri, trei Globuri de Aur şi alte
numeroase distincţii de specialitate. Ne-au scris părinţi îngrijoraţi, care
au avut impresia că anumite scene nu sunt deloc potrivite pentru un film
de copii, iar povestea în sine, ca și coloana sonoră, conţin mai multe
elemente care te pot trimite cu gândul la o reclamă mascată a… culturii
gay (!). Acești părinţi avuseseră ocazia să vadă de cel puţin două ori
filmul, așa că lucruri care prima dată nu le atrăseseră atenţia, i-au
neliniştit de-a dreptul la cea de-a doua vizionare.
Având în vedere simpatia de care se bucură acest film în rândul copiilor
de toate vârstele, l-am rugat pe D-l Dr. Virgiliu Gheorghe, cunoscut
pentru scrierile sale din domeniul tehnologiilor media, să ne arate în ce
măsură „Frozen”, prin mesajul său, poate constitui un pericol pentru
mințile copiilor noştri.
 
- Domnule Virgiliu Gheorghe, credeți că filmele de desene animate
pentru copii pot ascunde „viruși” care să le afecteze, mai devreme sau
mai târziu, sănătatea sufletească şi chiar mintală?
- Principial, vă pot spune că orice desen animat, precum orice fel de
naraţiune, are un program ideologic codificat în desfăşurarea acţiunii
sale, în lumea pe care o plăsmuieşte. Acest lucru l-a constatat George
Gerbner încă de la sfârşitul anilor ’70, când concepea, pe baza unui
imens studiu statistic realizat pe mii de programe TV din S.U.A, teoria
cunoscută sub numele de „efectul cultivării”. Acest efect demonstrează
că televiziunea – ca şi toate celelalte naraţiuni ale lumii virtuale de
astăzi (cinematografie, muzică, jocuri video) – nu fac altceva decât să
cultive mintea omului, la fel cum un ţăran îşi cultivă pământul. Mai
exact, „plantează” înăuntrul minţii acele „seminţe” care vor modela
lumea interioară a presoanei respective. Și în special în cazul copiilor se
întâmplă lucrul acesta, tocmai pentru că ei nu au apucat să cunoască și
în alt fel lumea. În cazul lor, experienţele vizuale sunt definitorii pentru
modul în care îşi vor imagina lumea, ca şi pentru modul în care se vor
raporta de acum înainte la ea.
Basmele de odinioară, de pildă, le ofereau copiilor o versiune
moralizatoare a realităţii, adică le dădeau reţetele unei bune întrebuinţări
a lucrurilor, a unui parcurs în viaţă care le forma caracterul. În ele,
binele şi familia erau privite ca nişte idealuri supreme. Astăzi, desene
animate precum cele produse de studiourile „Disney” ne induc tot o
versiune moralizatoare a existenţei, dar în această morală sunt
consacrate nişte concepţii, nişte comportamente complet amorale – sau
imorale. Binele este amestecat cu răul, sau răul este numit bine, sau este
negată complet semnificaţia acestora, dragostea este instrumentată
sexual şi familia este cel puţin opresivă, dacă nu cumva deloc
reprezentată.
- Totuși, cum vă explicați faptul că generația noastră a văzut destule
filme de desene animate şi nimeni dintre noi nu a fost afectat?    
– Trebuie să țineți seama de faptul că ponderea acestor filme în viaţa
noastră era nesemnificativă: câteva ceasuri pe săptămână cel mult, și
asta în cazurile cele mai bune. Pe de altă parte, desenele animate din
vremea noastră nu erau atât de marcate de mesaje ideologice. Apoi, şi
tehnic, ca efect de captivare vizuală, erau cu câteva generaţii în urmă.
Desigur, compania „Disney”, încă de atunci, demarase un program
ideologic destul de nociv pentru copii, și totuşi foarte departe de ceea ce
se întâmplă astăzi. Dacă luăm cazul „Frozen” pe care mi l-ați propus,
pot spune că, din punct de vedere al mesajului violent, este mult mai
inofensiv decât majoritatea filmelor de desene animate de pe piaţă.
Pericolul pe care îl văd în acest film este, în primul rând, notorietatea,
simpatia de care se bucură, devenind un fenomen de masă. Suntem
martorii unei adevărate culturi „Frozen”: păpuşi, jocuri, ghiozdane,
penare, pantofi sau îmbrăcăminte, toate marcate de imagistica „Frozen”.
Avem de-a face deja cu univers extrem de simpatic, dar obsesiv de
prezent al personajelor „Frozen”, care a invadat viaţa copiilor noştri.
Acest lucru mi se pare periculos în sine, ca orice alt fenomen de masă,
căci ne scapă de sub control, educaţional vorbind. Aşa că, prin
amploarea pe care a luat-o, este evident că „Frozen” implică un uriaş
potenţial în influenţarea copiilor din noua generaţie.
Prin urmare, cultura „Frozen” – care nu e altceva decât cultura lumii de
astăzi – reprezintă o forţă care ne poate cuceri copiii, îi poate absorbi în
conul ei de influenţă, înăuntrul căreia ei pot fi influențați, acum sau pe
viitor, după pofta inimii celor care doresc să impună noile ideologii.
Gândiți-vă la lucrul acesta ca la o branulă fixată pe mâna unui copil, pe
care se poate pune orice perfuzie, oricând. Și numai lucrul acesta este
suficient de grav ca să ne pună pe gânduri.
Substratul gay al filmului „Frozen”
Însă, dincolo de puterea cu care a cucerit, într-un mod cât se poate de
„prietenos”, mințile copiilor noștri (un adevărat cal troian, și el la fel de
„prietenos”, nu?), mai există încă un aspect, cu mult mai grav. S-au
ridicat voci care au susținut că „Frozen” este, în fapt, o propagandă a
culturii gay…
- Și este adevărat?
– Este, pe cât de trist, pe atât de adevărat. Chiar dacă majoritatea
spectatorilor filmului nu au văzut nimic în spatele poveștii celor două
surori, există un substrat simbolic, o parabolă, în care aşa-zisa dramă a
gay-lor (în cazul acesta, a lesbienelor) este redată şi rezolvată simbolic
în interiorul filmului. Vă dați seama ce risc presupune lucrul acesta! Un
film care are o primă parte urmată de o a doua („Frozen Fever”), şi
poate o treia etc. (lucru care, în tradiţia uriaşului angrenaj comercial de
la Hollywood, nu e deloc imposibil), îi va face pe copii mai mult decât
prietenii personajelor „Frozen” – cu alte cuvinte, le va fi cu neputință să
se mai împotrivească emoțional unei ideologii care, probabil, va fi din
ce în ce mai transparentă în viitoarele episoade. Dacă adăugăm faptul că
micii spectatori nu urmăresc numai o singură dată filmul, vom înțelege
de ce arhetipurile comportamentale şi stereotipurile mintale prezente
acolo se vor înregistra profund în conştiinţa lor, proporţional cu
impactul emoţional pe care naraţiunea îl va produce.
- Totuşi, unde anume putem decripta acest subtext de factură gay la
care trimite filmul?
– Dacă doriţi să facem o analiză de conţinut extrăgând concluziile
subliminale pe care filmul le induce în mintea telespectatorilor mici şi
mari, trebuie să plecăm de la observaţia că în spatele unui astfel de film
nu se ascunde doar un scenariu inocent, ci o întreagă filosofie de viaţă, o
ideologie pusă în scenă de o echipă imensă de psihologi, sociologi,
specialişti în imagine şi în sunet, scenarişti şi regizori, precum şi o
ştiinţă cinematografică care are un istoric de mai bine de un secol.
Astfel, trebuie să vă spun dintru început că, deşi filmul este foarte bine
făcut, cât se poate de seducător, folosindu-se de anumite arhetipuri
recunoscute universal – teme altruiste sau chiar creştine (!) care îi
motivează şi pe cei mai buni dintre noi –, poate ascunde în spatele lor
un mesaj complet contrar, care scapă gândirii discursive comune.
Mesajul este duhul general, concluzia pe care filmul o lansează, fără a o
formula discursiv decât pe alocuri, mai mult sau mai puţin voalat. Nici
1% dintre spectatori nu percep mesajele acestea, deşi ele le influenţează
modul în care văd lumea şi îşi formulează judecăţile şi concepţiile. În
acest sens, „Frozen” este un film foarte complex, construit din mai
multe planuri – cel puţin două – care se suprapun, unde binele şi răul
sunt atât de magistral întrepătrunse, încât îi este aproape imposibil unei
minţi discursive, oricât de vigilentă ar fi, să perceapă mesajul de la
prima vizionare. Ţin să vă spun aceste lucruri pentru că majoritatea
cititorilor vor fi surprinşi până la indignare de această decodificare pe
care mi-o cereţi acum.
Astfel, trebuie să plecăm, în primul rând, de la puterile magice ale Elsei,
care, în viziunea declarată chiar a homosexualilor[1] şi lesbienelor[2],
sunt o „puternică metaforă a homosexualităţii”. Elsa este „altfel” decât
ceilalţi oameni şi, prin această deosebire, în fapt o putere pe care nu şi-o
poate controla, o poate omorî pe sora ei, Ana. Părinţii, speriaţi, le duc pe
ambele fetiţe la un magician, care îi întreabă dacă puterea respectivă
este înnăscută (clasicul „born this way”, „născut aşa” al homosexualilor)
sau dobândită în urma unui blestem. Părinţii zic că este înnăscută, în
felul acesta subliniindu-se faptul că astfel de lucruri, care pot fi văzute
în mod obișnuit ca anomalii, sunt de fapt „înnăscute” – fapt care, în
cazul homosexualilor, le scuză atracţia şi comportamentul.
„Let It Go” – un adevărat manifest al eliberării homosexuale
Acest mesaj este, cum spuneam, greu de observat – cel puţin până la
momentul eliberării Elsei, a cântecului „Let It Go” („S-a-ntâmplat”, în
versiunea românească a filmului). Dar o lesbiană şi un homosexual, din
ce ştiu eu, recunosc pe blog-ul lor că au descifrat perfect în sentimentele
Elsei propriile lor sentimente, propriile lor experienţe: părinţii o
ostracizează pe Elsa, o izolează de lume şi chiar faţă de sora sa,
crescând-o ca pe un fel de monstru. Aici este victimizată persoana
homosexualilor care, neînţeleşi fiind de lume, trebuie să trăiască ascunşi
chiar şi faţă de propria familie.
- De ce momentul „Let It Go”, hitul premiat cu un Oscar, este punctul
în care se dezvăluie caracterul lesbian al Elsei?
– Homosexualii înşişi identifică acest cântec cu un veritabil coming out,
adică un moment de descoperire în faţa propriei conştiinţe, dar şi a
celorlalţi, de autoacceptare şi afirmare a identităţii gay. Un homosexual
spunea pe blog-ul său că acest hit ar putea fi pe viitor imnul
homosexualilor[3]. Să-i credem? Este „Let It Go” un astfel de simbol al
eliberării homosexuale, al revoltei homosexualilor în faţa lumii? Iarăşi
vă zic că o analiză de conţinut poate uşor scoate în evidenţă anumite
elemente care trimit la această realitate. Este oare întâmplător faptul că
interpreta cântecului „Let It Go”, Idina Menzel, este o cunoscută
feministă şi luptătoare pentru drepturile lesbienelor?
Avem de-a face cu un adevărat manifest, prin care Elsa se eliberează de
toate legăturile trecutului si se izolează, se însingurează în propria
împărăţie a frigului, a furtunii pe care o iscă în lăuntrul şi în afara ei.
Elsa îşi proclamă prin acest cântec libertatea absolută, dincolo de bine şi
de rău, cât şi dincolo de regulile omeneşti – o lume tulburătoare, în care
se simte puternică, o lume a furtunilor lăuntrice, dar şi exterioare (pe
care, de altfel, homosexualii le trăiesc din plin), o lume a gerului, cu
care ea este prietenă pe veci (adică, simbolic vorbind, a
comportamentului homosexual pe care şi-l asumă de acum conştient,
pentru toată viaţa). Binele şi răul simbolizează legea lui Dumnezeu sau
legea firii, iar regulile sugerează ideea de normă şi recunoaştere socială.
De fapt, până în acest moment al filmului, datorită faptului că Elsa este
deosebită de ceilalţi prin puterile sale magice (simbol al atracţiei
homosexuale), ea este ostracizată chiar şi de către părinţii ei, suferind
izolarea. Iar când şi-a descoperit puterea în faţa mulţimii, a fost aproape
abuzată psihologic[4].
Dar identitatea ei înnăscută (şi nu dobândită, adică exact teoria
homosexualilor, nedemonstrată până acum) o face să trăiască o
adevărată dramă lăuntrică, ceea ce o împinge, eliberator, să se descopere
lumii aşa cum este. „Let It Go” („S-a întâmplat”) nu înseamnă că s-a
întâmplat pur şi simplu, ci, aşa cum ea singură recunoaşte, nu şi-a mai
putut stăvili sentimentele lăuntrice – care sunt, în lumea reală,
corespondentul fantasmagoriei erotice alimentate de mass-media şi de
scenariile unei atracţii şi iubiri homosexuale nepermise. În realitate,
acest scenariu al atracţiei înnăscute ne este sugerat de ideologia zilei. În
filme nu se arată niciodată că peste 60% dintre homosexuali au fost mai
întâi violaţi, traumatizaţi major psihic, şi abia după aceea au constatat că
nu mai pot simţi o atracţie sexuală normală.
Bărbații din „Frozen”
- Și totuși, filmul a avut o mulțime de cronici pozitive, datorită
capacității de jertfă a Anei, care a salvat-o pe Elsa (şi lumea întreagă)
de la îngheţ. Nu putem considera lucrul acesta drept un mesaj educativ
pentru copiii noștri?
– Există o mulţime de poveşti în care lumea întreagă este vrăjită şi
suferă din cauza dramei unei singure persoane – luaţi, de exemplu,
„Frumoasa din pădurea adormită”. Dar dragostea salvatoare în toate
aceste poveşti, mai ales când este vorba de o prinţesă, este aceea a unui
bărbat înzestrat cu nişte calităţi speciale, eventual tot un prinţ. Este
sărutul prinţului, jertfa lui care fac ca lumea să se elibereze din vrajă.
Lecţia aceasta a predat-o Disney de la „1001 dalmaţieni” şi până la
ultimele sale mari creaţii. Ce se întâmplă însă în „Frozen”?
În primul rând, atenție, Elsa nu simte nici un fel de atracţie faţă de
bărbați, deşi este la vârsta încoronării şi, firesc pentru vârsta ei, a
căsătoriei. Puterea magică nu o putea împiedica să-şi dorească o familie.
Dar tocmai pentru că nu-şi doreşte, ne arată că această putere nu este
compatibilă cu apropierea ei firească de un bărbat, ci cu totul altceva.
Mai mult, Elsa îi refuză Anei dreptul de-a se căsători, apostrofând-o că
„nu ştie ce e dragostea”. Oare ni se sugerează prin aceasta că dragostea
adevărată este doar cea între două femei (aşa cum susţin lesbienele)?
În continuare, vedem că dragostea care o salvează pe Elsa, dar şi pe
Ana, precum şi lumea îngheţată, nu este dragostea protectoare a unui
bărbat, ci a unei femei (chiar dacă aceasta este, în film, sora ei). Încă
odată, ne putem întreba de ce casa de filme „Disney” nu a putut să
inventeze un bărbat care să o iubească în taină pe Elsa, pentru ca la
momentul oportun să o salveze, luptându-se cu Hans?
Un alt lucru îngrijorător este că nici un bărbat din film nu se simte atras
de Elsa. În plus, nici aceşti bărbaţi nu sunt foarte bărbaţi, fiind gândiţi
de echipa „Disney” ori ca nişte jigodii avide după putere, precum
Prinţul Hans ori Ducele de Şarlatan, ori ca un nătăfleţ cu inima bună,
dar cam nespălat şi neghiob, chiar idiot, după cum spun trolii despre
Kristoff (şi se subliniază bine şi în „Frozen Fever”, scurtmetrajul-
continuare din 2015).
Astfel, marea dragoste a filmului va rămâne doar cea dintre Elsa şi Ana,
mărturisită de Ana în primul „Frozen”, și obsesiv şi cu accente erotice
de Elsa în „Frozen Fever”.
„Frozen”, educatorul cel mai recent al copiilor noştri (II)

Continuăm în acest număr interviul realizat împreună cu Virgiliu

Gheorghe pe tema mesajului homosexual al filmului „Frozen”, o
abordare care a stârnit o mulţime de comentarii şi controverse, dar pe
care nădăjduim să o lămurim şi mai mult în acest număr al revistei
noastre. Se pare că, într-adevăr, nu este o glumă, filmul pentru copii
„Frozen” fiind mai mult decât un manifest: este deja un marş triumfal
al gândirii pro-gay în societatea modernă, în mintea copiilor noştri…

- Domnule Virgiliu Gheorghe, cum vi s-a părut că a fost receptată

de cititorii noştri prima parte a acestui interviu?
 – Dintre cei cu care am vorbit, pe majoritatea i-a surprins. Foarte
puţini realizaseră că ceva nu e în regulă cu filmul. Cei mai mulţi însă
habar nu au ce vizionează copiii lor, iar „Frozen”, faţă de alte filme,
pare oricum cu mult mai inofensiv. Au fost şi câţiva care mi-au reproşat
că tuşele nu au fost mai dure, iar alţii că am exagerat. Vă mărturisesc
însă că mai degrabă primii aveau dreptate. Dintr-o anumită reţinere nu
am spus nici tot ceea ce se putea spune şi nici nu am accentuat asupra
chestiunilor nefireşti. Pentru cei care au rămas însă cu impresia că,
totuşi, filmul nu e o promovare a culturii gay, aş face doar două
observaţii. În primul rând, marea parte a vocilor personajelor principale
sunt activişti pro-gay sau chiar homosexuali declaraţi.

De pildă, Idinei Mentzel – vocea Elsei, interpreta cântecului „Let It

Go” – i s-au decernat în 2010 premiile a două organizaţii de gay şi
lesbiene pentru activitatea ei de promovare a culturii LGBT în America.
De altfel, în filmul „Rent” joacă rolul unui bisexual.

Vocea Annei este interpretată de actriţa Kristen Bell, care joacă în

două producţii rol de lesbiană: în serialul „Deadwood” şi în filmul
„Burlesque”, un adevărat film pornografic, în urma căruia ea însăși a
afirmat că e sigură 99% că îşi va schimba orientarea sexuală, devenind
gay. Se implică şi ea în apărarea drepturilor LGBT, dar apare şi în poze
şi filme aproape pornografice – repet, nimeni alta decât vocea Annei,
cea atât de copilărească în film.

Jonathan Groff, vocea lui Kristoff, este un homosexual declarat,

cunoscut ca reprezentativ pentru lupta pentru drepturile
homosexualilor.

Iar Josh Gad, vocea lui Olaf, este şi el un activist LGBT, având chiar
un frate gay „căsătorit” după legea lor şi, după cum spune el însuşi,
90% dintre prietenii lui sunt gay. Oare nu se va descoperi peste o
vreme că şi el însuşi este de aceeaşi orientare? Oricum, într-un interviu
susţine că după „Frozen” s-a simţit îmbrăţişat de comunitatea gay[1]:
„Sunt atât de mândru că «Let It Go» a ajuns un imn LGBT!”. De
asemenea, el mărturiseşte că mulţi gay s-au simţit ajutaţi de acest
cântec, de personajul Elsa, ca „să se smulgă din locul întunecat în care
se aflau” (probabil apăsaţi de conştiinţa că ceva nu e în regulă cu ei). În
fine, filmul a oferit o mare deschidere comunităţii homosexualilor,
propagandei acestora pentru a ieşi la lumină, pentru a deveni mult mai
prezenţi, mai activi, mai vocali în societate.

Arhetipurile omului îndrăgostit

- Am auzit pe cineva spunând că, oricum ar fi dragostea pe care

filmul o cultivă, va putea să fie dirijată – de ce nu? – mai târziu în viaţa
adolescentului, într-o relaţie firească…

– E foarte puţin probabil ca filmul să aibă un asemenea efect, căci

nu acesta a fost sensul care i s-a dat, prin toate contextele create.
Dragostea Elsei, mai cu seamă după cum se vădeşte în „Frozen Fever”,
nu este deloc una firească.

În primele cadre ale filmuleţului, Elsa plăsmuieşte silueta ei şi a

surorii ei pe tortul zilei de naştere a Annei. Dar nu e vorba de două
fetițe într-o joacă copilărească, ci de două domnişoare îmbrăcate ca şi
cum ar fi fost, poetic vorbind, doi îndrăgostiţi. În cea de-a doua imagine
plăsmuită, cele două tinere chiar sunt surprinse într-o îmbrăţişare care
numai nevinovată nu pare să fie[2]: Elsa este agăţată de gâtul Annei.
Chiar Elsa spune că „nu poate face asta”. Adică nu poate plăsmui o
asemenea reprezentare aflată în conflict cu mentalitatea generală – un
sentiment care însă cu greu poate fi reprimat.

Tortul este unul de nuntă (cel puțin aşa îşi găseşte ecou în
imaginația oamenilor), şi nu unul de aniversare a zilei de naştere, lucru
sugerat mai ales prin prezenţa celor două personaje în vârful lui. De ce
trebuiau să fie împreună cele două prinţese, dacă nu era decât ziua
uneia dintre ele?
 Tot la începutul filmului[3], Elsa smulge pătura de pe Anna într-un
mod foarte sugestiv, ca şi cum ar fi vrut să o dezgolească, ceea ce se
vede că o surprinde şi pe Anna, nu foarte neplăcut, însă surpriza este
atribuită mirării că este ziua ei de naştere. Simetric, filmul se încheie cu
o scenă similară, numai că acum Elsa sugerează că s-ar oferi pe sine,
trupeşte vorbind, lăsând să-i cadă de pe umeri vesta[4]. Aşadar, în
scena de încheiere, Anna îi spune Elsei, aflată cumva bolnăvioară: „Cel
mai frumos dar de ziua mea primit vreodată…” – la care Elsa, potrivit
unui stereotip cu care ne-au obişnuit filmele americane, care se încheie
cu o declaraţie de dragoste şi o îmbrăţişare, lasă să-i alunece vesta,
sugerând astfel că nădăjduieşte ca dragostea ei, persoana ei să fie acel
cadou. Dar Anna, complice, însă totuşi neîmpărtăşindu-i sentimentul
(poate pentru că nu a sosit încă vremea să fie „cucerită”, cu toate că
pare că flirtează), continuă jocul şi completează: „…să te îngrijesc”.
Aşadar nu iese din ecuaţia relaţiei de dragoste, dar o îmblânzeşte, în
sensul sugerării unui act de altruism.

Tot filmul „Frozen Fever” este o adevărată declaraţie de dragoste,

declaraţia unui om îndrăgostit. Urmăriţi declaraţiile pe care Elsa le face
Annei în acest filmuleţ şi veţi constata foarte uşor că nu au nimic
comun cu dragostea de soră: „Absolut nimic nu o să ne stea în cale. (…)
Să văd cine ar putea să-mi stea în cale. (…) Îţi ofer soarele şi luna şi
cerul. (…) O să fac ca ziua de astăzi să fie perfectă, chiar dacă este
ultimul lucru pe care o să-l mai fac, (…) pentru tot ceea ce reprezinţi
pentru mine”.[5]

La un moment dat, aproape subliminal, Elsa pune pe mâna stângă

a Annei o brăţară, ca şi cum i-ar pune inelul de logodnă.[6]

Cuvintele şi gesturile Elsei respectă perfect arhetipurile omului

îndrăgostit, ceea ce specialiştii de la „Disney” nu se poate spune că nu
au ştiut. Sărbătorirea este socotită, practic, prima, deoarece o vor face
împreună. Este darul Elsei pentru Anna, ca şi cum s-ar fi dăruit pe ea
însăşi, un dar care merge până la sacrificiul de sine: răceala culminând
cu riscul de a cădea din clopotniţă.

„Porţile deschise ale inimii”

- Totuşi, cum explicaţi faptul că majoritatea oamenilor au văzut în

relaţia dintre cele două prinţese-surori o dragoste frumoasă, frăţească,
chiar jertfelnică?

– Mediul televizual nu este unul care să favorizeze reflexivitatea.

Oamenii se lasă pur şi simplu furaţi de context şi nu sunt atenţi la
amănunte, la ceea ce am putea numi „planul doi al naraţiunii”. Putea fi
sugerată o dragoste firească, de soră, dar asta în condiţiile în care
scenariştii s-ar fi folosit de arhetipurile, stereotipurile
comportamentale şi verbale ce descriu o astfel de iubire. Însă nu aceste
arhetipuri sunt puse în mişcare, ci cele specifice iubirii dintre bărbat şi
femeie. În „Frozen Fever”, lucrurile îmi par dincolo de orice îndoială. De
pildă, primele afirmaţii ale Elsei, după ce o trezeşte pe sora ei
amintindu-i că este ziua ei de naştere, sunt chiar manifestul acestei
iubiri de tip lesbian. Desigur, declaraţia e voalată, ascunsă în spatele
metaforei „porţilor deschise ale inimii”:

„Anna: E ziua mea?

Elsa: Da, şi o să fie perfectă, pentru că nu ai mai avut până acum o

petrecere aniversară, cu excepţia celor petrecute în afara porţilor mele
închise. Aşa că sunt aici, mult prea târziu, ca să te ajut să sărbătoreşti şi
să-ţi fiu parteneră[7] de ziua ta de naştere, dacă pot”.[8]

Aşadar, în spatele refrenului „We’re Making Today a Perfect Day”

(în versiunea românească „Aş vrea să-ţi ofer cea mai frumoasă zi”), se
ascunde cheia întregului film, cheia înţelegerii chiar a metaforei
„Frozen”: ziua va fi perfectă, pentru că petrecerea va fi făcută dincoace
de porţile deschise ale inimii Elsei, deci în puterea dragostei ei, pe care
o şi mărturiseşte textual, deşi voalat, în spatele corului[9].

- Ce înseamnă aceste „porţi închise”?

– Răspunsul îl aflăm din cântecul cu numele foarte sugestiv „Love

is an Open Door” (în versiunea românească, „Asta e dragostea”) cântat
de Anna împreună cu Hans în „Frozen”[10]. Că este vorba despre o
dragoste romantică, şi nu una dintre două surori, ne-o spune atât titlul,
cât şi refrenul cântecului: love is an open door (dragostea este o poartă
deschisă). Că metafora porţilor deschise indică o dragoste romantică
ne-o dovedeşte, dacă vreţi, întregul cântec. Cel mai clar rezultă acest
lucru din faptul că amândoi mărturisesc că nu au mai simţit niciodată
aşa ceva („And it’s nothing like I’ve ever known before”). Dacă ar fi fost
acelaşi lucru cu o dragoste frăţească, atunci nu ar mai fi fost ceva nou
pentru amândoi. Însă cei doi – şi, prin ei, scenaristul – ne spun clar că e
vorba despre o iubire romantică, pe care o simţi prima oară atunci când
te îndrăgosteşti.

Fever („febră”) nu este altceva decat febra dragostei, nebunia pe

care o poate aduce dragostea, ce nu mai ia în seamă nici chiar pericolul
morţii la care Elsa se expune, prin căderea din turn. Iar faptul că febra
respectivă era mai mult decât un simptom al răcelii reiese din glasul
Elsei, care este foarte senzual şi jucăuş, ca şi cum ar fi fost mai degrabă
ameţită, beată de dragoste. De aceia şi spune că este „fericită, fericită,
fericită…”, înainte de a se prăbuşi în gol. Aţi văzut vreodată la
maturitate ca două surori să-şi exprime atât de extatic, de nebunesc
dragostea frăţească?

„Let it Go” – un manifest pur anti-hristic

- Aţi pomenit despre faptul că „Let it Go” a devenit un fel de imn al

homosexualilor. Care este motivul pentru care aceştia l-au găsit atât de
reprezentativ pentru mişcarea lor?
 – Aş zice chiar mai mult: „Let it Go” este un manifest pur anti-
hristic. Acest lucru l-am înţeles abia după mai multe vizionări ale
filmului.

Cântecul începe cu sesizarea furtunii din suflet pe care Elsa o

trăieşte, atrasă fiind de lucruri pe care lumea, morala, conştiinţa ei
chiar nu le poate accepta. A doua strofă este ironizarea sfatului pe care
conştiinţa ei – şi, prin ea, Dumnezeu – i-l dă: „Nu te arăta, nu îi primi /
Fii fata bună care trebuie mereu să fii / Zăvorul e tras şi încuiat, / Ei
bine, acum au aflat…”.

Adică lumea – sau Dumnezeu, prin glasul conştiinţei – îi cere să nu

primească în inimă pe cei care vor să pună stăpânire pe inima ei, în
primul rând gândurile atracţiei homosexuale, dar, în genere, a oricărei
răzvrătiri împotriva legii lui Dumnezeu, reprezentată prin norma
socială. Desigur, „a-i primi” se poate referi şi la cei care seduc în
direcţia aceasta: agenţii homosexualităţii, ai culturii desfrâului în
general.

În versurile „Nu te arăta” şi „Ei bine, acum au aflat” nu este vorba

decât de ascunderea comportamentului, în care se probează atât
temerea, cât şi conştiinţa că ceva nu e în regulă cu viaţa lor. Ideea-
manifest a cântecului este şi aceea de a da pe faţă toată cultura
aceasta a homosexualităţii, de a o ostenta, precum face mass-media de
ani de zile sau se întâmplă prin marşurile homosexualilor. Simbolic,
când spune aceste cuvinte, Elsa gesticulează cu mâna, ca şi cum mâna
respectivă îi dă lecţia, iar atunci când spune că „au aflat”, se uită cu
surprindere şi cu ură la mână – de fapt, parcă atunci descoperă că are
mănuşă, şi cât de uşor este să se lepede de ea. Astfel că îşi smulge
mănuşa şi o aruncă în sus. De ce în sus, care este simbolistica acestui
gest?
 În primul rând, trebuie să observăm că poartă mănuşă doar pe
mâna dreaptă. Acesta este un simbol ocult, căci mâna stângă
descoperită simbolizează alegerea liberă. Cu mâna stângă este luat
mărul în reprezentările oculte ale acceptării seducţiei şarpelui. Pe
urmă, mâna dreaptă reprezintă ascultarea – în cazul nostru, de glasul
conştiinţei şi de Dumnezeu. De ce aruncă mănuşa de pe mâna dreaptă
în sus? (Firesc era ca mănuşa să fie aruncată în jos). De fapt, astfel îşi
manifestă revolta, Îl provoacă pe Dumnezeu la „luptă deschisă”. Este
simbolul de demult, când cavalerii îşi aruncau mănuşa pentru a se
provoca la duel.

Ei bine, în această scenă este reprodusă duplicitatea omului, care

stă în cumpănă între conştiinţa sa şi seducţia homoerotică în cazul
nostru, sau a altui comportament ilicit, a oricărui păcat. Soluţia pe care
o dau scenariştii de la „Disney” este lepădarea de conştiinţă, de toată
ordinea firească, naturală şi morală a lumii din care vii.

Care este primul gest semnificativ pe care îl face Elsa după ce

aruncă mănuşa? Face un om de zăpadă – îl materializează, de fapt.
Oare de ce în acest moment de lepădare de legea firii îl zămisleşte pe
Olaf, simpaticul om de zăpadă care o va aduce pe Anna la ea? Olaf nu
este altceva decât materializarea dorinţei, a fanteziei sale homoerotice.
Batjocoritor pentru cei care au simpatizat cu acest omuleţ de zăpadă,
atât după formă, cât şi după nume, acesta este o reprezentare falică.

Olaf nu este altceva decât simbolul organului sexual bărbătesc

atât prin formă, cât şi prin reprezentarea palindromică (citit de la
dreapta la stânga) a numelui său: Olaf se citeşte Falo, cuvânt care în
limba spaniolă înseamnă falus (penis). Pe ordinea de zi a unei
conferinţe susţinute la University of East Anglia privind filmul „Frozen”,
a fost luată în discuţie chiar tema subtextului falic al omului de zăpadă
Olaf[11]. În alte contexte, s-a dezbătut dacă Olaf este sau nu un
personaj gay.
 De altfel, în „Frozen Fever”, Elsa îi face Annei cadou un ceas cu
cuc, unde cucul este exact un „Olaf” mic, pe care Ana îl mângâie pe
cap. Oare de ce tocmai un ceas cu cuc? Tocmai pentru că există şi în
limba engleză asocierea între cuc şi organul bărbătesc al facerii.

În strofa următoare, Elsa susţine că ceea ce i s-a întâmplat (în

limbajul gay, „coming out”, un fel de trezire, de ieşire în faţă cu noua
identitate) va fi „pentru totdeauna”. „Gerul” e prietenul ei, adică
comportamentul homosexual – dar, simbolic, poate fi şi prietenia cu
duhul ce reprezintă răceala, lipsa căldurii sentimentelor, lipsa lui
Dumnezeu: „S-a întâmplat, s-a întâmplat… / Eu nu am mai rezistat. / S-
a întâmplat, s-a întâmplat… / Pe un alt drum eu am plecat. / Ce spun ei,
nu-i treaba mea! / Fie ger mereu, / de azi gerul e prietenul meu…”.

„Nu există rău, nu există bine, nu există reguli pentru mine”

În cea de-a treia strofă, Elsa observă că vocea conştiinţei –

sugerată prin cuvântul temeri – nu o mai nelinişteşte, tocmai pentru că
şi-a schimbat condiţia, odată cu lepădarea de firea ei, de ceea ce prin
fire oamenii sunt înclinaţi să urmeze.

Noua condiţie este însă una demiurgică. Ea devine centrul

universului, normativă, situată dincolo de bine şi rău, nu altfel decât în
modul în care sunt închipuiţi zeii în religiile păgâne. Chiar subliniază
acest lucru, pentru a ne confirma că despre aceasta este vorba şi nu
despre altceva. Astfel, vedem cum se afirmă pe sine ca pe un fel de
dumnezeu, care nu dă socoteală nimănui, făcându-şi doar voia sa,
având putere discreţionară în cer şi pe pământ. Este acesta un mesaj
creştin?! Cine oare se face pe sine dumnezeu? Şi, pentru a întări
cuvântul, ea dă naştere, creează din nimic (demiurgic, deci) palatul de
gheaţă. „Ciudat cum totul pare departe și uitat, / Iar temerile deodată
au încetat. / E timpul meu să mă pornesc, / să văd ce pot, ce reușesc. /
Nu există rău, nu există bine, / nu există reguli pentru mine, / Să fie
numai cum vreau eu, mereu! / Puterea mea domnește în cer și pe
pământ / și sufletu-mi roiește peste crestele de-argint”.

Transformarea ei nu se face însă într-o prinţesă a zăpezii,

însingurată dincolo de lume, cum ar vrea să ne spună cântecul.
Imaginile vorbesc despre cu totul altceva. Revolta ei este împotriva
unei ordini morale, afirmând în mod cert o atitudine provocatoare,
seducătoare. În aceste momente ea îşi leapădă coroana – în
înțelegerea creştină, este vorba de lepădarea condiţiei omului de
„cunună a Creaţiei”. Omul nou pe care îl afirmă, polemic cu ideea
creştină de lepădare de omul vechi, dar compatibil cu dezideratul
comuniştilor sau al new-age-iştilor, este omul ce neagă întreaga ordine
morală a lumii trecute, propunând ca normă întoarcerea lucrurilor cu
josul în sus, homosexualitatea: „Un jurământ puternic azi am de
făcut, / eu nu mă mai întorc, trecutul e trecut…”.

Transformarea magică pe care şi-o asumă este aceea într-o femeie

provocatoare, atât prin mişcări, cât şi prin mimică, a unei femei ce
caută parcă să provoace sexual mai mult decât să se îndepărteze de
lume. Iar privirea este atât aţâţătoare, cât şi răutăcioasă.

Prin urmare, mesajul cântecului nu putem să-l desluşim decât

dacă asociem cuvântul cu imaginea. Din această asociere rezultă însă
că avem de-a face cu un manifest, manifestul unei eliberări sexuale
(homosexuale) ce vizează revolta, furtuna pe care o porneşte – furtuna
schimbării lumii după chipul şi asemănarea propriei condiţii. Acesta
este şi motivul pentru care homosexualii au adoptat acest cântec,
transformându-l în propriul imn: „Stau aici, liberă mereu / furtuna s-o
pornesc. / De azi gerul e prietenul meu…”.

Aşadar, cântecul-manifest se încheie, cum era şi de aşteptat, cu o

mărturisire, cu o „declaraţie de dragoste”: De azi, spune Elsa, frigul nu
o să mă mai deranjeze niciodată. Gerul cu care se împrieteneşte ea nu
este altceva decât asumarea noii condiţii, una rece, care nu e măsurată
în dragostea jertfelnică, ci într-o plăcere golită de sens, o plăcere
sexuală dominată strict de fantasme şi de o mistuitoare, neliniştitoare
dorinţă de satisfacere sexuală, specifică relaţiei homosexuale.

În aceste contexte simbolice, în general există mai multe straturi

care întregesc înţelesul. Îngheţul pe care îl răspândeşte Elsa poate fi şi
expresia inimii sale îngheţate, pentru că nu şi-ar deschide porţile inimii,
pentru că nu este acceptată şi iubită sau pentru că nu îi este
împărtăşită afecţiunea lesbiană, dar poate fi şi îngheţul ca simbol al
morţii, despre care Elsa declară că nu o mai sperie şi o va răspândi în
lume ca pe-o adevărată furtună. Istoria ne va arăta în ce măsură
„profeţia” echipei de la „Disney” se va împlini. Acest lucru însă depinde
în mare măsură și de noi.

„Frozen”, educatorul cel mai recent al copiilor noştri (IV)

Ecourile interviului privind adevăratele mesaje ale filmului

„Frozen” au depăşit cu mult aşteptările noastre. Au fost şi dintre aceia
cărora le-a fost greu să recunoască că aşa stau lucrurile, mai cu seamă
pentru că-şi lăsaseră de multe ori copiii să se uite la acest film, dar cu
mult mai mulţi au fost aceia care ne-au mulţumit şi ne-au încurajat,
spunându-ne că au nevoie de o astfel de informaţie pentru a-şi putea
proteja şi salva copiii. Iată-ne aşadar în faţa unui nou episod al
interviului nostru, o abordare poate mai surprinzătoare decât cele de
până acum.

- Domnule Virgiliu Gheorghe, ultimul interviu privind producția

casei de filme Disney „Frozen” a stârnit din nou o mulţime de reacţii.
Cum vi s-a părut că a fost receptat mesajul?
 – Mult mai mulţi s-au dumirit privind nocivitatea mesajului, însă în
privinţa gradului de elaborare şi de coerenţă în transmiterea – aş zice
eu, genială – a unui anumit set de valori, mi s-a părut că filmul „Frozen”
încă a rămas un mister pentru cei mai mulţi.

Din păcate, am constatat că există şi acei cititori care nu pot

accepta adevărul. Unii nici nu au văzut filmul, poate doar secvenţe, deşi
copiilor le-au îngăduit să-l vadă de multe ori. Alţii au văzut filmul, dar
dublat în limba română, ceea ce înseamnă că nu au putut pătrunde
multe dintre mesajele acestuia, căci traducerea filmului nu are în multe
locuri absolut nimic în comun cu sensul original.

Pe urmă, să nu-şi imagineze cineva că o analiză hermeneutică a

mesajelor poate fi făcută la o simplă vizionare. Naraţiunile vizuale sunt
aproape imposibil de pătruns cu mintea discursivă analitică atunci când
urmărim, pur şi simplu, acțiunea. Asta pentru că naraţiunea ne implică
emoţional, ceea ce blochează, pe anumite căi neuronale, procesarea
informaţiei în cortexul prefrontal, deci analizarea logică a informaţiei.
Și asta mai cu seamă când acţiunea, desfășurată pe mai multe planuri,
se succede cu viteză. Pentru a putea analiza mesajul din „Frozen”, am
fost nevoit să studiez și textele cântecelor, să analizez anumite
secvenţe cadru cu cadru, pentru a înţelege mai bine logica succesiunii
lor. Deci dacă doreşte cineva să vadă de este sau nu adevărat mesajul
din „Frozen”, cred că va trebui să facă un efort similar.

În plus, „Frozen” este o culme a creaţiei Disney, în sensul

coerenţei şi programului ideologic pe care îl lansează. Din primele
scene şi până în ultimul cadru al filmelor „Frozen”, naraţiunea se
constituie în jurul ideii de promovare a comportamentului homosexual
pe de o parte, și de revoltă în fața lui Dumnezeu pe de altă parte.
Filmul celebrează inaugurarea unei noi ere a „porţilor inimilor
deschise” faţă de orice seducţie de natură sexuală sau magică.
 Gradul de elaborare al mesajului din „Frozen”, coerenţa
programului ideologic care ne este transmis prin acest film rezultă chiar
din primele secvențe ale filmului, pe care mai nimeni nu le ia în seamă.
Acolo veţi vedea că tăietorii de gheaţă vorbesc despre „spargerea
inimii de gheaţă”, „lovind pentru dragoste, lovind pentru frică”.
Acţiunea lor este dură, dar şi atentă, ca un fel de operaţie chirurgicală.
Mai vorbesc despre „magia gheţii” şi despre puterea ei, despre faptul
că „nu poate fi controlată”.

Ce vrea să spună cântecul? În primul rând, trebuie să observăm că

tăietorii de gheaţă (cu excepția lui Kristoff și a lui Sven) nu sunt
personaje din film. Ei anticipează doar mesajul filmului. Prin ei se
exprimă chiar realizatorii filmului şi cei pe care aceştia îi reprezintă.

Așadar, ce urmăreşte filmul? În primul rând, cântecul vorbește

despre „spargerea inimilor de gheaţă”, și asta în numele liberalizării
iubirii. În primul rând, îi încurajează pe cei atinşi de seducţia
homosexualităţii să experimenteze fără nici o reţinere acest
comportament sexual. Pentru asta, acest preambul al filmului are ca şi
refren deja celebrul „Let it Go”, în traducere „Dă-i drumul, eliberează-
te”. De asemenea, inimile de gheaţă care trebuie „operate” sunt
inimile noastre, ale celor ce nu primim homosexualitatea ca fiind
normală şi nu putem accepta deschiderea „iubitoare” şi
„înţelegătoare” a inimii faţă de comportamentul homosexual.

În plus, frica pe care o aduc în discuţie tăietorii de gheaţă este

frica ce-i stăpâneşte pe homosexuali în a-şi manifesta înclinările, dar şi
frica pe care permanent homosexualii o acuză la heterosexuali,
desemnată de cuvântul homofobie. Deci tăietorii de gheaţă anunţă un
război, o luptă împotriva celor care nu acceptă homosexualitatea, dar şi
pentru „eliberarea” celor seduşi de duhul homosexualităţii de sub
„opresiunea” eticii societăţii tradiţionale.

„Homosexualitatea ar fi ceva ca o putere magică”

 - Aţi spus că tăietorii de gheaţă vorbesc despre „magia gheţii”.
Există vreo legătură între această „magie” și puterile magice ale Elsei,
prin care aduce înghețul?

– Într-adevăr, există o legătură, care se realizează chiar din

primele scene ale filmului, ceea ce ne dovedeşte că nu e deloc
întâmplătoare, ci programatică. Anna îi cere Elsei să iasă împreună să
facă un nevinovat om de zăpadă – nevinovat atâta timp cât cele două
fetiţe ar fi ieşit afară în curtea palatului ca să se joace în zăpadă, numai
că afară nu era zăpadă. Aţi mai văzut copii care să vrea să facă un om
de zăpadă în lipsa zăpezii? Deci, dintru început, a face un om de zăpadă
este sinonim cu însuşi actul magic al materializării lui. Cele două fetiţe
coboară undeva într-o sală de recepţie a palatului, unde Elsa, prin
magie, materializează o ninsoare, apoi copilele încep să facă un om de
zăpadă.

Aşadar prima manifestare a magiei în film este legată de omul de

zăpadă. Dar nu un simplu om de zăpadă, căci, luându-l în braţe pe la
spate, Elsa îl prezintă Annei: „Bună, sunt Olaf şi-mi plac îmbrăţişările
fierbinţi”. „Olaf” însă, în citire palindromică, semnifică organul
bărbătesc al facerii, falus, lucru precizat şi în cadrul unei conferinţe
desfăşurate la Universitatea Angliei de Est din Norwich[1]. Să fie oare
gestul Elsei doar un joc nevinovat de copil şi să se fi potrivit doar
întâmplător o astfel de lectură homoerotică?…

Vedem astfel că, din primele scene ale filmului, puterile magice ale
Elsei sunt strâns legate, simbolic vorbind, şi de identitatea lesbiană.
Acest lucru se înţelege mai bine în contextul complexului castrării
teoretizat de Freud, pe care se întemeiază simbolic prezenţa falică a lui
Olaf. Că aşa stau lucrurile ne-o sugerează şi episodul cu împăratul-
vrăjitor al trolilor. Primul lucru pe care acesta îl întreabă este dacă
puterile Elsei sunt „din naştere sau dobândite”. Astfel suntem introduşi
în clișeistica principalului argument al activiştilor pro-homosexuali,
anume că homosexualitatea ar fi „înnăscută”. Părinţii Elsei răspund că
puterile acestea sunt „înnăscute” – răspuns, desigur, în acord cu teoria
popularizată abuziv de mass-media –, fapt ce trimite de data aceasta
direct la asocierea dintre puterile magice și comportamentul
homosexual.

- Și totuși, nu văd nici o legătură între puterile magice și

homosexualitate. De ce s-a ales acest simbol?

– Un prim motiv cred că este mai puțin simbolic, cât afectiv. Cei
care au alcătuit mesajul filmului au vrut să sugereze că
homosexualitatea ar fi ceva ca o putere magică, pentru ca tinerii să şi-o
dorească. Cu alte cuvinte, nu este normalitate, ci „depăşirea” acesteia,
într-o mişcare de natură magică, religioasă. Atracţia aceasta, vor ei să
spună, are un caracter spiritual – şi până la urmă au dreptate, dacă
luăm în considerare că şi demonii sunt spirite.

În plan simbolic, vor să afirme că homosexualitatea, la fel ca

magia, este o putere care va schimba lumea – ceea ce deja vedem că se
întâmplă sub ochii noștri prin legalizarea căsătoriei şi adopţiei de copii
de către homosexuali la nivelul întregului Occident.

Efectul neacceptării de către lume a magiei

- Dar care este totuși legătura dintre homosexualitate și „îngheț”

(„frozen”)?

– Îngheţul, așa cum rezultă şi din cântecul Madonnei cu acelaşi

titlu, pe care l-am discutat anterior, semnifică „închiderea porţilor
inimii”. Cu alte cuvinte, ai inima de gheaţă, nesimţitoare – numai că
metafora aceasta este folosită în sens invers. Se insinuează, cu alte
cuvinte, că eşti „de gheaţă” dacă nu-ţi deschizi inima seducţiei erotice
sau homoerotice.
 Mai putem observa, tot în registrul simbolic, şi caracterul
ambivalent al zăpezii. Zăpada în sine nu este ceva atât de înfricoşător,
ci este chiar plăcută de copii şi adulţi, însă gerul, îngheţul sperie. Cam
aşa este gândit acest simbol. Vrea să spună lumii că dacă
homosexualitatea este acceptată, ea va fi foarte simpatică, precum
omul de zăpadă Olaf, iar de nu, se va transforma într-un ger care va
îngheţa şi va distruge lumea. Această ameninţare este pusă de creatorii
lui „Frozen” în gura împăratului-vrăjitor al trolilor, care îi avertizează pe
părinţii Elsei că această putere este ambivalentă: poate să o aducă pe
copilă pe anumite culmi, dar poate fi şi distructivă dacă nu va şti să o
controleze. Este frumuseţe, dar şi pericolul fricii, după cum ne anunţă și
tăietorii de gheaţă în preambulul filmului. Prin „a-şi controla puterile”,
magul vrea să spună că Elsa trebuie să-şi accepte homosexualitatea ca
pe un dat al naşterii ei.

- Dacă Olaf este materializarea simbolică a lesbianismului Elsei,

care este motivul pentru care el dispare, pentru a fi din nou
materializat de aceasta mai târziu?

– Dispare pentru că părinţii Elsei, proiectaţi într-o postură de

tirani, îi interzic să-şi manifeste liber fantasmele homoerotice,
închizând-o într-o cameră a palatului. Astfel că Elsa îşi petrece
„martiric” toată copilăria, suferind tocmai pentru că părinţii ei, lumea şi
chiar ea însăşi nu-şi acceptă comportamentul homosexual. Această
închidere în spatele uşilor inimii aduce însă tristeţe, întuneric în lumea
din interiorul palatului, ca şi cum doliul s-ar fi pogorât peste acesta.
Olaf, aşadar, dispare pentru că dorinţa homoerotică a Elsei nu se mai
poate manifesta liber.

Odată cu moartea împăratului şi a soţiei sale, se deschid uşile

palatului şi lumea sărbătoreşte înscăunarea Elsei. Criza se iveşte atunci
când Elsa se simte oarecum încolţită de întrebările Annei, care nu-i
înţelege închiderea faţă de lume, de ce trebuie să fie altfel decât
ceilalţi. Anna nu înţelege de ce are acest comportament, după cum nu
înţeleg nici ceilalţi şi fac un pas către ea, cerându-i să fie normală –
moment în care Elsa, simţindu-se agresată, lasă să se manifeste liber
magia îngheţului, punând între ea şi ceilalţi un zid de spini de gheaţă
(min. 20:20). Iese în faţa palatului unde iar, imagistic (min. 28:05), dar
şi contextual, ea se simte neînţeleasă, agresată, şi ca urmare
declanşează blestemul îngheţului, fugind peste mare către munte. Deci
îngheţul este, după cum a prorocit magul, efectul neacceptării de către
lume a magiei – sau, mai concret, a homosexualităţii Elsei, a
homosexualităţii în general.

„Homosexualitatea este pusă în postura de lege divină”

- De ce totuși Elsa nu poate aduce din nou căldura în lume?

– Observaţia este importantă, gândindu-ne că, după episodul „Let

it Go”, Elsa îşi acceptă homosexualitatea, căci se leapădă de toată
ordinea veche a lumii, de bine şi de rău, şi de normalitate şi de
Dumnezeu, dând naştere unui nou Olaf – dorinţa sa homoerotică. Îşi
controlează puterile, căci ea însăşi afirmă că „frigul e prietenul ei”, şi
chiar avem dovada acestui control în faptul că materializează palatul,
manifestându-se suveran ca un fel de dumnezeu şi spunând că
„puterea mea se manifestă în văzduh, în cer şi pe pământ” (min. 33:45)
– afirmaţie care vine într-un paralelism antitetic cu cuvântul
Evangheliei, unde Mântuitorul Hristos spune că „Mi S-a dat toată
puterea în cer şi pe pământ” Matei 28:18.

Însă Elsa nu poate să readucă căldura, din cauză că ea însăşi nu-şi

deschide porţile inimii spre manifestarea acestei așa-zise iubiri, dar şi
pentru că lumea nu o acceptă, nu-i acceptă comportamentul ei magic,
sinonim lesbianismului, lucru ce o plasează sub puterea blestemului.
Lumea se află, în perspectiva scenariştilor lui „Frozen”, ce probabil
chiar asta şi doresc să transmită, sub puterea blestemului de a nu
accepta magia, adică homosexualitatea. Aşadar, filmul „Frozen”
ameninţă lumea cu un cataclism, cu un fel de potop sau cu o soartă
asemănătoare Sodomei şi Gomorei dacă homosexualitatea nu va fi
acceptată – un fel de revanşă, o răzbunare pentru cataclismele pe care
Dumnezeu le-a adus peste cele două cetăţi pentru că slujeau prin
sodomie şi gomorie satanei.

Astfel, în noua ordine religioasă proclamată de new age-işti,

homosexualitatea este pusă în postura de lege divină, o lege căreia,
dacă i te opui, vei fi blestemat. Când, pe scările palatului, Anna îi cere
Elsei să dezgheţe lumea, aceasta îi spune că nu poate, iar pentru că
Anna insistă, şi Elsa se simte cumva agresată, o loveşte pe Anna în
inimă cu un fulger de gheaţă (chiar dacă nu a intenţionat acest lucru).
Din acel moment inima Annei începe să îngheţe, deci cumva să-i fie
anunţată moartea, care este chiar consecinţa dorinţei Annei de a salva
lumea. Şi pentru că Anna îi mai cere în continuare Elsei să i se alăture
pentru a salva lumea de la îngheţ, aceasta o întreabă: „Ce putere ai tu
ca să opreşti iarna, să mă opreşti pe mine?”.

Din acest punct devine tot mai evidentă anti-teologia pe care ne-o
propune filmul, de fapt noua ideologie a iubirii libere de absolut orice
normă sau normalitate, propovăduită în lumea actuală.

Anna joacă de acum înainte rolul de „mântuitor”, salvator al lumii

aflate sub blestemul îngheţului. Ea suferă din cauza îngheţării inimii, iar
profetul-mag, împăratul trolilor, spune că salvarea îi poate veni doar
prin împărtăşirea unei iubiri adevărate. Anna, într-adevăr, moare, dar
moare în momentul în care o salvează pe Elsa într-un gest de suprem
sacrificiu de sine. Prin această mărturie supremă a acceptării Elsei aşa
cum este, adică şi a puterii magice ce închipuie lesbianismul ei, Anna
reuşeşte să deschidă inima Elsei, care, prin îmbrăţişarea ei, o readuce la
viaţă.

Aici avem două sensuri: primul că dragostea adevărată este numai

a Elsei, adică cea lesbiană, iar al doilea, mult mai semnificativ pentru
noi, faptul că prin jertfa pe care o face pentru Elsa, Anna reuşeşte să
obţină iertarea pentru întreaga lume şi să o reunească pe aceasta cu
Elsa. Aşadar, prin jertfa ei, Anna recapitulează întreaga populaţie a
Arendelului, care din acest moment o va accepta pe Elsa aşa cum este
şi o va determina astfel să-şi deschidă porţile inimii – ceea ce va aduce
dezgheţul, adică lumea va reveni la viaţă.

În ecuaţia naraţiunii, jertfa Annei are, am putea spune, un sens

eshatologic. Boala morţii a intrat în inima ei tocmai pentru că a insistat
ca Elsa să readucă căldura, viaţa în lume. Ea a murit pentru aceasta,
restabilind astfel ordinea cosmică – căci atrage, prin sacrificiul ei,
deschiderea porţilor inimii Elsei, şi ca urmare dezgheţul şi viaţa.

„Un negativ al întregii ordini morale creştine a lumii”

- Chiar credeţi că până acolo a putut merge imaginaţia

scenariştilor, încât să recurgă la o comparaţie aşa de blasfemiatoare?

– Ştiţi că mulţi dintre cei care au vizionat filmul au observat

caracterul sacrificial al morţii Annei, ceea ce i-a şi determinat să
accepte filmul şi să-l promoveze ca pe unul cu un mesaj creştin?
Observaţia este corectă, puterea Annei de a salva lumea, pe care Elsa o
punea la îndoială, a constat în capacitatea ei de sacrificiu, însă
motivaţia sau sensul acestei jertfiri de sine nu mai este deloc una
creştină. Păcatul pe care l-a expiat Anna este cel al neacceptării de
către lume şi chiar de către Elsa a magiei, adică a homosexualităţii –
deci, în acest film, virtutea este constituită într-un mare păcat, iar
păcatul în cea mai mare virtute. Avem, în mod evident, de-a face cu un
negativ al întregii ordini morale creştine a lumii, o construcţie perfect
anti-hristică.

Lumea din „Frozen”, în care este inclusă şi Elsa, a căzut sub

blestem pentru că nu a primit gândul că homosexualitatea este firească
şi nu şi-a „deschis inima” faţă de acest comportament, după cum
Adam, şi lumea ce i-a urmat, a căzut în blestem pentru că nu a ascultat
de cuvântul lui Dumnezeu. O neascultare este şi într-o parte, şi în alta.
Numai că la creştini neascultarea este faţă de Dumnezeu, în timp ce în
versiunea anti-teologică din „Frozen” neascultarea este faţă de şarpe.
Elsa, după ce-i aruncă mănuşa lui Dumnezeu, se face pe ea însăşi
dumnezeu, dar nu poate ridica blestemul decât dacă altcineva, ca un
altfel de salvator, se sacrifică, recapitulând în sine însuşi întreaga lume
căzută prin neascultarea de şarpe. Iar sora ei, Anna, într-o batjocorire
simbolică a jertfei Fiului lui Dumnezeu, se va sacrifica pentru a salva
lumea de blestemul îngheţului – salvare care, prin acceptarea
homosexualităţii, este însă sinonimă cu lepădarea de Dumnezeul cel
adevărat.

De aceea, în „Frozen” se reprezintă o operă de dezcreştinare

simbolică a lumii, printr-o mişcare inversă jertfei hristice, o
schimonosire a acesteia. „Frozen” reiterează ispita seducătoare a
şarpelui care spune că „dacă veţi mânca din mărul acesta, veţi fi ca
Dumnezeu”, mărul fiind acceptarea seducţiei erotice şi a simbolului
suprem al desfrânării, sodomia.

- Totuşi, de ce jertfa Annei nu poate fi considerată măsura unei

iubirii frăţeşti, excluzând astfel varianta anti-teologiei despre care
vorbiţi?

– Dovada o primim chiar din cuvintele Annei, printre ultimele

rostite în film: „Îmi plac porţile deschise”, îi spune ea Elsei; aceasta, la
rândul ei, o asigură că „De acum nu o să se mai închidă niciodată” (min.
91:58). Este o declaraţie de dragoste, o dragoste erotică şi nu una
frăţească, confirmată, aşa cum a fost descrisă în episodul declaraţiilor
de dragoste pe care şi le-au făcut Anna şi Hans. Dar dacă vreţi o dovadă
în plus: imediat după aceste declaraţii ale Annei şi Elsei, apare Olaf în
spatele Annei încercând să o susţină din spate cu capul, într-o simbolică
mai mult decât evidentă a relaţiei homoerotice în care Elsa o iniţiază pe
Anna.
 Faţă de episodul din referatul biblic în care şarpele o ispiteşte pe
Eva, astăzi, printr-un film ca „Frozen”, suntem anunţaţi că dacă nu vom
asculta glasul seducător al şarpelui, nu numai că vom pierde ceva,
plăcerea promisă, dar vom fi şi condamnaţi să suferim urmările, prin
suferinţă şi moarte. Deci cu plăcerea suntem seduşi, iar prin durere
suntem ameninţaţi, se încearcă să fim terorizaţi – lucru pe care cred că,
în următoarea perioadă, îl vom vedea tot mai prezent şi în lumea
românească. Suntem ameninţaţi insidios că cei care nu vor accepta
homosexualitatea ca normală vor fi mai întâi ostracizaţi, apoi lipsiţi de
drepturi şi chiar închiși, după cum se întâmplă deja în ţări din Occident.