Anima pentru societate - Ediția a VI-a - TEATRUL ARTE DELL"ANIMA

50 de secunde
de Daniel Oltean

Cea mai buna piesă românească a anului 2017. UNITER

1
UNITER: "50 de secunde", de Daniel Oltean, a fost desemnată "Cea mai bună piesă
românească a anului 2017" de către juriul format din criticii Marina Constantinescu, Dan C.
Mihăilescu, Marian Popescu, şi regizorii Alexandru Maftei şi Vlad Massaci.

Piesa nu a fost momentan pusă în scenă, montarea la Teatrul Arte dell"Anima putând fi o premieră.

ROMAN SILVIA, ( n. 22.09.1988, București), Regizor Teatru, Arhitect, Scenograf, Artist vizual cu
participări în diverse festivaluri naționale și internaționale din Germania, Franța, Spania. Absolventă
a Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București (2013) și a Facultății de Teatru,
UNATC, specializarea Regie teatru, la clasa prof. Liudmila Szekely Anton (2015), ca șef de
promoție. Spectacol de licență: " Woyzeck " de Georg Büchner la Palatul Național al Copiilor,
București, (Premiu în Gala Absolvenților pentru rol principal: Alexandru Voicu).

Bursieră ERASMUS 2015 - Escuela Superior de Arte Dramático de Castilla y León, Valladolid,
Spania, unde a montat pe scena Centrului Cultural Miguel Delibes, spectacolul "Égloga
representada en requesta de unos amores" de Juan del Encina. A debutat în 2016 cu Spectacolul
"Fetița Soldat", de Mihaela Michailov, pe scena Teatrului Național București, montând ulterior
spectacole la Teatrul Excelsior iar în prezent la Teatrul Țăndărică și Teatrul de Comedie din
București

SINOPSIS: În fiecare pagină a piesei se simt semnele profesiei de bază ale autorului, aceea de
procuror Diicot. Avem de-a face cu o anchetă. Judiciară. La prima vedere, cum nu se poate mai
simplă. Vinovatul - cel desemnat cu numele generic Fiul, şi-a recunoscut singur fapta. El şi-a ucis
Mama, care apare în piesă într-o suită de flash-back-uri. Cicălitoare, rea, săturată de viaţă. Deloc
superficial, Anchetatorul vrea să desluşească toate resorturile faptei.Nu se mulţumeşte doar să afle
care a fost succesiunea de evenimente ce au condus la crimă, ci să stabilească de ce un tânăr aparent
cumsecade, fără probleme deosebite, ajunge la matricid. Interesant este că între cele două personaje
principale nu se stabilesc relaţiile obişnuite din astfel de situaţii. Nu e vorba despre atitudini de
superioritate, nici urmă de autoritarism al Anchetatorului în piesă. Nici vorbă despre satisfacţie din
partea acestuia că a desluşit cum nu se poate mai uşor cazul și nici nu e vorba despre lupta dintre
puternic şi slab, încheiată - cum altfel? - decât cu victoria primului.
" Cei doi protagonişti empatizează. Sunt şi unul, şi altul fiinţe vulnerabile. Sunt întruchipări din
veacul nostru ale Străinului lui Camus, fiinţe pentru care apariţia semnului de întrebare are
consecinţe dramatice. " Mircea Morariu

2
 1. ARGUMENT REGIZORAL - OPORTUNITĂȚI. DE CE ARTE DELL ANIMA ?

" Este momentul descoperirilor, al experimentării, al expresiei creatoare "

Viola Spolin

Urmărind îndeaproape activitatea Teatrului Arte Dell"Anima și direcția pe care teatrul o

urmărește cât privește opțiunile repertoriale, consider că proiectul nostru se încadrează perfect ca
tematică socială și propunere artistică atât la nivel de mesaj, de altfel, foarte actual, cât și ca impact
vizual, emoțional și inovativ. Mi-am îndreptat atenția asupra spațiului, având în minte câteva
spectacole vizionate recent, spectacole, care pe lânga latura socială curajoasă a unor subiecte încă
tabu în România zilelor noastre, ex: "Milk on Fire" enunțate răspicat, au avut parte dincolo de o
echipă deschisă și de un public open-minded, convingandu-mă că inițiativa echipei artistice din
spatele teatrului Arte dell Anima, depășește rigorile unui banal teatru de repertoriu, fiind preocupat
în aceeași măsură și de zona teatrului experimental, pilon al generației noastre. Participarea și
implicarea continuă a teatrului Arte dell Anima in diverse proiecte și festivaluri, ne demonstrează
nouă, tinerilor, și nu numai, că dincolo de teatrele consacrate, de cele mai multe ori rigide si
inaccesibile, există și spatii noi, deschise nouă și către subiecte noi.

De asemenea, propun un spectacol imersiv, un spectacol care implică spectatorii în

parcursul dramaturgic al textului, depășind astfel granița, de multe ori rigidă din spectacolele
clasice, dintre actor și spectator. Publicul devine așadar un activator în procesul artistic, un personaj
colectiv - care participă, se implică, se mobilizează și conclurează la un loc cu actorii. Faptul că
interacțiunea diferă în funcție de alegerile fiecărui participant, transformă fiecare reprezentație în
ceva unic, personalizat fiecărei categorii de public și mai ales surprinzator ca spontaneitate și
inovație. Spațiul teatrului Arte dell" Anima, constituie un cadru prielnic dezvoltării proiectului
nostru, fiind un spațiu de dimensiuni reduse cu o intimitate aparte unde se poate construi o
atmosferă familiară, prielnică unor confesiuni, atât din partea personajelor (tot textul are la bază o
anchetă polițistă), cât și din partea spectatorilor. Este abordată o temă poate prea puțin atinsă în
societatea de astăzi, de ce nu, o tema incomodă, aceea a relațiilor și prăpastiilor care se formează
între generații și a ororilor la care se poate ajunge neglijându-le. O societate indoctrinată, plină de
valori contrafăcute și visuri de bifat, unde predomină întrebari precum: cine este victima, cine este
călăul, există vreun câștigător și mai ales... ne mai rămâne ceva de pierdut ?

3
 2. CONCEPT REGIZORAL ȘI SCENOGRAFIC

"Tehnologia nu mai e dușmanul spiritului, ci o prelungire a lui."

Octavian Saiu

Prin tehnologie suntem transportați într-un carusel de trăiri. Simțim în noi suferința și
eliberarea personajului, respirăm în ritmul respirației lui și îi propagăm emoțiile. De-a lungul
spectacolului, publicul - însărcinat cu rolul de jurat în proces, va condamna sau elibera personajul în
funcție de voturile lor anonime afișate pe scenă, ca o supratitrare. Fiecare participant va putea
accesa o aplicatie online de pe telefon cu ajutorul careia va putea vota în timp real de un număr
nelimitat de ori. Întrebarile vor fi puse de către anchetator pe parcursul spectacolului și vor face
bineînțeles referire la condiția acuzatului, la fiul inculpat. Rămâne de văzut în ce măsură răsturnările
de situație, conflictele și maleabilitatea relațiilor dintre personaje îi vor face să se răzgândească în
funcție de modul în care empatizează sau nu cu unul sau mai multe personaje. Întrebările vor varia,
la fel și firul dramaturgic, existând 2 modalități de continuare a spectacolului în funcție de numărul
voturilor. Finalul de asemenea. Tratat sub forma unui experiment social, este interesant de analizat
prin prisma unui text cu o tematică dură, dar cât se poate de recognoscibilă, modul în care
spectatorul empatizează, judecă, incriminează sau apară, în funcție de informațiile primite concret,
atunci, acolo și în ce măsură este dispus să se elibereze de presiunea socială, o presiune colectivă
care dictează din fașă valori și principii fără drept de apel.

Un caleidoscop al memorie

Un spectacol cu și despre vinovăție. Despre cât de ciudat, persuasiv și chiar vătămător poate fi acest
sentiment de culpabilitate. Vinovăția devine așadar un personaj în sine. Crimă și pedeapsă în zilele
noastre. Fiul, cel care comite matricidul pare că se află într-o continuă stare de amnezie, de delir, ce
funcționează ca un soi de mecanism de auto-apărare. Personajul mamei apare ca produs al
imaginației și memoriei fiului. Flash-back-uri intruzive cu prime amintiri din copilăria acestuia până
în prezent, blochează într-o elipsă atemporală portretul mamei, obsedant de prezent și activ în
conștiința acestuia, chiar și acum, după moartea ei. Reconstrucția metafizică a acesteia, va fi de
asemenea sugerată și prin utilizarea unor radiografii propriu-zise cu corpul omenesc, radiografii
așezate sub forma unui puzzle. Acesta va fi descifrat atât de anchetator ( precum imaginilor cu
victima facute de medicul legist la scena crimei - probe în dosarul anchetei), cât și de fiu. În finalul
spectacolului vom avea o formă umană recompusă din aceste radiografii - o reconstrucție
metaforică a mamei și a sugestiei corpului omenesc, organic, expus în fragilitatea sa. O imagine cu
4
un puternic impact vizual și afectiv. Fiul devine aici un arhitect al propriei memorii, transformând
prezentul intr-un pretext de a vizita trecutul, de a se căuta pe sine printre cei de odinioară și așs, de a
se regăsi. " Ca un pianist ce transformă claviatura într-o gamă de trăiri". Tot acest joc al întoarcerii
în timp, al depănării amintirilor implică deopotrivă anchetatorul, care treptat, se regăsește în
neputiința, furia mascată și estompată în timp, în resemnarea atât de dureroasă a inculpatului, ce
duce către un singur final, implacabil - moartea.

Toată acțiunea spectacolului se desfășoară pe parcusul acestei anchete criminalistice, într-un banal
birou. O masă și două scaune. Banalitatea și minimalismul elementelor utilizate este doar aparentă,
acestea modificându-și pe parcurs, atât forma caât și funcționalitatea, deservind momente și acțiuni
variate. Plecând de la scenariul fictiv că mama îmbrățișează intenția fiului de a-și găsi un hobby în
creșterea albinelor (răsturnarea scenei fiind de altfel catalizatoare crimei), acesta reușește treptat să
se detașeze și să parăsească acea relație obsesivă de dependență între mamă și fiu și să se elibereze
astfel prin ceva care .. în sfârșit.. este doar al lui. O nouă pasiune, o încercare de evadare, de
vindecare. Plecând de la acest scenariu, intervine în spectacol un al doilea plan, acela al trăirii
propriu-zise a visului. Exemplu de moment extra-text, de altfel un posibil moment de început al
spectacolului: Fiul poartă un costum de apicultor și are în grijă un stup de albine. Costumul este alb,
stupul de asemenea, fundalul scenic este reprezentat de un panou luminos care delimitează spațiul
scenic și sporește luminozitatea accentuând atmosfera sterilă, poate chiar puțin SF. Totul este de un
alb imaculat. Cu mișcări foarte lente, fiul deschide primul sertar al stupului și scoate ceva ce pare a
fi un fagure cu albine, lumina descrește, focusul căzând pe acesta. Ne dumirim treptat ca în mână se
află de fapt o radiografie încastrată într-o ramă, un prim element din acel puzzle amintit mai
devreme. Radiografia este așezată pe acel panou luminos unde va râmâne până la finalul
spectacolului. Decuparea fiului în costum de apicultor pe fundalul luminos și lentoare întregii scene
vor traduce printr-o imagine aproape cinematografică, un univers ireal, intangibil, de altfel,
universul oniric al fiului. Al doilea sertar, o a adoua ramă, o a doua radiografie, lumina descrește
către heblu și brusc ne aflăm acum în biroul anchetatorului. Stupul joacă de această dată rol de
masă. Fiul si anchetatorul poartă acum costume albe, lejere. Spectacolul începe.

Scenele propriu-zise cu fiul purtând costum de apicultor și flash-back-urile cu mama vor fi doar
accente în dezvoltarea spectacolului, preponderent fiind martori la o anchetă din zilele noastre,
concret, aici, acum. Un spectacol cât se poate de actual atât din punct de vedere al inserțiilor
tehnologice cât și ca mesaj, cred eu, necesar.

5
Perspectivă de atmosferă a scenei cu apicultorul și o încadrare sumară în spațiul teatrului Arte
dell"Anima. Sugestii conceptuale de realizare a decorului. Detaliat in devizul alăturat.
6