Artele

și
Filmul compendiu

Schematism şi convenţionalism în film.

Cele mai fireşti acestui gen?
Dat fiind specificul iuţelii-simplităţii la receptare. Imagine, durată... Cam
toate pledează pentru o singură dată. Nici consumată?!
Altfel devine metaforic, analitisc, dezbatere, intelectual... Adică artistic
pro-priu-zis.
Filmul estic european păcătuia prin ideo-tezism. Cel vestic prin exces de
intelectualism? Socialul pseudo-etno-etic estic şi individualism-
existenţialis-mul vestic au fost plăgi idem şi la capete.

Cromorfia
Echilibrul activ sincrergetic – sinergetic-sincretic
Cromorfia e pricipiul esenţial al picturiii.
Stazigrafia sau dinamogenia e pcp es al baletului, dansului, coregrafiei.
Sonigrafia – al muzicii.
Teatrul e stazigrafie evento-caracterială. Fire şi trăire în...tablou-ri.
Eidografia - al logicii, filozofiei, gândirii, meditaţiei, cercetării...
Artele narativ-cursive de fele sunt filmul, baletul, romanul, muzica.
Circumsive – pictura, poezia, teatrul ...

Filmul ca viitor nu doar existenţial, ceea ce nu e total?

Ecranul halografic
Dimensiunea senzo-complementară – odor, palpat, olfact...
Comunizarea pan-video
Democratizarea filmului? De la începuturi era un pleonasm.
Individualizarea lui completă? Cam pe aici suntem?!

Video şi propagarea exponenţială de horror şi porno

Răul ca sursă benefic? Creatoare
Să fi pierdut pe parcurs filmul cârma eticului? Prin pedalarea pe emotiv?
Dar pe estetic?
Arta e de fel şi doar emotiv-estetică. Nu sau mai puţin etică, etnică, eideti-
că!!
Se explică astfel toate!
Morala artei? Nonsens!
Pornografia şi horrorul, thriller şi el sunt doar...hiperbole!! Mega-
eventual.
În artă.
În viaţă e...altă...untură de peşte?!
Filmul ca viu umano-genezic.
Joncţiunea emotiv-estetic, artă de consum şi pentru artă. Ca şi
indestructi-bilă. Dar cu multă balansare.
Important e (şi) segmentul median? Operele nu doar suficiente, ci plus-
corecte.
Ce mai au de adăugat artele? Nu odar tehnic.
Fotografia se cere au ba halografică?
Pictura şi-a atins capetele?
Romanul pe mobil rămâne un fel de codicil, sms extins?
Opera, opereta şi baletul – sedii-post-tv cam izolate?
Adorare sau elucidare
Luciditate sau agonizare
Nesaţiul uman întru edificarea prin atot-identicizare
Bis repetitia placent
Compectitia (resimţirea în trup-suflet-spirit) implectiat (umple
tridimensio-nal existenţialul)
Lucrul dat din părţi ne traduce eul tot plinelor...hărţi

Catalizatorul narativ-dis-cursiv al existenţialului să fie tot simţirea in

spe?!
Sentimentul complet e com-scrierea ca...sipet!!
Între ipostază şi transsubstanţiere nu-i fază, nu-s ere!
Spaţiu-timp-modal ne sunt nodul ne-fatal.
Lanţul spart al nesinelui ne ţintuie sinele-bazalt.
Dramodia, comediodrama tot poezie e.
Filmul aduce arta la faza mulării curs-fluidului viaţă-cosmos pe valul-
haos.
Dar cu un dinamism nemaiîntâlnit celorlalte genuri.
Algoritm şi matrice. Una nouă-ne iar ferice.
Mai aproape de fiinţa salvată. Dar tot situare separată.
Avem de lucrat eul total. Între haos şi cosmos...portal.
Nu există un abis între act şi simţ, între gândire şi simţire, toate-s trăire.
De aici-acolo şi împlinire.
Descriptiv-analiticul, dezbaterea din artă e tot a eului altă poartă.
Conflict-acţiunea-expoziţiunea din artă tot aşa, poate mai direct-dosnică?
Nici angelic, nici satanic, ci satangelic.

Filmul poate susţine mult mai lesne dualitatea trăirii. Între emotiv-
esteticul artei în sine şi plenar-simţirea umană aparte, generică.
Viaţa ne poate fi un roman, dar cu semn de carte.
Filmul greu se mai întrerupe.

Cinegrafia
Calinogenia
Cinemetria
Scrierea cu imaginea
Reveria palpabilă

Personalism energetic – c r motru

Regism –
Com-sinele sau eul plus-minus infinit re-definit

Este filmul o artă totală?

Mai degrabă totalitară?
Filmul ca numitor comun artelor?
Filmul ca ultim gen-produs artistic
Viz – film-reveria real-virtuală a eului
Filmul – dedat ca şi exclusiv vizual-auditivului
Ignorarea celorlalte simţuri – cât de deficitară artei?
Desigur nu arta culinară, arta florală, etc... Ha.

Scenariu-neant – sceneant
Nu inventarea fantasticului ar fi o problemă, o creaţie
Ci inventarea reliefat-realului fie ca real propriu-zis, fie ca ireal, fie combi.

Lumx
Marea încercare noniană de a conglomera materia universală în jurul Eu-
axei?
Păcatul inocenţei.
Otrava ca regeneratoare.

Ozenistik
Cât de superiori ne-ar putea fi alienii?
Care ar fi entităţile atot-superioare la orice-oricine?
Între concret-tehnic şi abstract-eidetic virtualul ţese şi ţine...voalul.
Şi noi pe val între ţărm şi larg.
Între cosmos şi haos pe board-nava eului.

Actualitatea justă e virtualitatea...adjust(at)ă!!

Trecut şi viitor sunt doar perdele. Paravanul eficienţei rămâne prezentul
atot-juruit celorlalte!!
Cum servim actual şi peren, vremelnic şi etern în artă?
Sincronism pan-istoric.
Infragmentaritate
Lectură unică, unicizantă e arta. Şi nu doar?
Filmul – ca trăire în direct, mult aplicată şi net cursivă. Fie şi cu volute
tem-po-narativ-afective.
Vizionare – reciprocă dezvirginare. Ce ne oferă aparte pelicula. Ce se
naşte aparte în noi. Catharsis bivalent suficient?

Tangenţa valoric-specific – nu doar filmului românesc lucru caracteristic?

Joncţiunea valoare-tradiţie, inovaţie-perenă motivaţie – artei mereu
releva-ţie!?
Capodopera – cât o şcoală de creaţie, poate şi cât un curent.
Stilul – matcă, matrice de creaţie cumpănită sau algoritm inovativ?

Documentarul – vizează eul lucrurilor, fenomenelor, aspectelor...

Muzica şi filmul sunt arte totale.
Precum amorul ar fi o activitate globalist-trăiristă, intensiv-rezumativă?
Globalismul filmic nu e apanaj acestui gen.
Pictura a monopolizat până la impresionism şi suprarealism tendinţa
atotcu-prinderii emotiv-estetice, nu doar artistice.
Combinatorism sau globalism în opera filmată?
Sau extensie de musical?

Anii 60 în film. Maxima dezvoltare stilistic-narativă, analitic-meditativă.

Baia tuturor direcţiilor. Mesaj-stil-tematică... Şcoli, curente...
Profunzimea artei filmice a atins apogeul în anii 60.
Comtemplarea rebelă, analiza socio-politică, individualismul ego-globali-
zant...
Limbaj şi spectacol într-o frăţie şi de cumetrie.
Mesaj şi poveste cu şi fără...veste. Ideea ca scut sau arc-săgeată?
Semnificaţia şi acţia – ce ne taie mai pregnant respiraţia?

Universalism
Spontaneism
Socialismixtică?
Filmul este socialist ipso-facto.
Personalismul colectivizant...
Arta e colateritate. Semenul mereu vizat. Eul ca celălalt.
Cui povestim? Cui in-vestim?
Numai că eul nu e alter-ego decât tot parţial, ca şi de sine, şi global, non-
ego!
Purismul filmului, adică perioada mută. Artistic nu atât nudist, cât pudic
fi-resc.
Globalismul narativ-stilistic actual e însă cam orgisiastic nudism.
Cu mari alunecări spre non-valoare.
Filmagia
Filmaginea
Perso(no)cialismul filmic
Nu invenţia sparge convenţia.
Nu alt alfabet inventează limbaj.
Filmul – copilul genial al artei?
Arta ca suprematizare fiinţă-nefiinţă
Inscrierea pe infinit ca maximizare în definit.
Amorul sau dorul?
Nesaţiul ca intern-atot-spaţiu
Adorare - extazierea şi agonizarea la răscruce
Ura şi indiferenţa – colateralizări şi ineficienţe
A fi în miezul actului e iubire, atot-cuprindere.
Nu fără laturile nepăsării şi respingerii.
Centripet sau centrifug? De unde mulg, de unde smulg?
Filmul – sinestezie, sincronism, sinergetism – încă nerezolvate?
Global sincretism senzo-afectiv-spiritual?
Sinergtism – sine-ergetism, sintetic-sincretic-sincronic-sinergetic...
Nergo – ego, alter-ego, non-ego
Identitatea e parţialitate. Justa personalitate e joncţiunea eu-orice-eu-
nici-un-eu-toate.
Emotivul e vizat de subiect, temă, naraţie, poveste, caractere, eroi...
Esteticul e vizat de mesaj, stil, tropi, ideologie...
Povestea să fi născut filmul?
Naraţia nu suplineşte decât acţia-reacţia. Nu şi contemplaţia. Aici
intervine ideea, simbolul, semnificaţia...
De unde com-acţia. Împlinirea. Desăvârşirea.

Mult mai degrabă

Oamenii – caleidoscoape de trăiri, gândiri, simţiri...miezuri dispersate?

Personalitatea din acestea ia tot parte.
Centrifuga vieţii cere şi centripeta esenţei?

Stil şi esenţă
Stilul e şir-codare
Existeţialism dez-ghemuit.
Arta e de fel stil-mesaj. Cod-înşirare.
Orice entitate e implicit operă de jur.
Estetismul natural însă e o iluzie.
Natura nu e frumoasă.

Eul
Auzim vreun nume?
Sunt sentimental lucid sau epicureic?
Devorez orice, dar cumpănit-infinitiv...
Afective, spirituale, corporal-materiale...
Sufletul angelic mai mereu mi-e. Satanic numai cât mi se forţează firea.
Auto-instrument de tortură nimic mi-ar fi.
Reuşesc destul de curent a mă recalibra. Important e să ai mereu ce va a
te preocupa, însufleţi, anima.
Palpabila icoană a trăirii umple şi cursul nefirii.
Melancolie nu până la blegeală. Şagă cât să umpli orice desagă.
Crescendo narcisism de mă aţin oglinzii, pozării, filmării?
Nevoie de identificare?
Nu suntem noi atot-oricare?
Pe la ani treişapte ce mi-era ziuă, ce noapte?
Meditativ ca mereu, muieratic nu la greu, meloman tot eu...
Exorcizând lipsuri, idealizând vagi împliniri – nu sărim cele firi.
Dacă vrei
Poţi totul oricum să iei
De unde începem?
Venim din indefinit. Suntem mereu în infinit.
Avem mereu de definit.
Cert doar ce simt?
Suntem totul-nimic anume şi cu un aleator nume.
Orice să vrem păstrându-ne măsura
Să ne-nălţăm ori dămu-ne de-a dura
De ştii gusta mireasmă-i şi ce pute
...Cum sunt... cele începute

Daţi-mi un eu şi voi răsturna

Materia oricât s-ar îngreuna
De toţi şi toate
Oricât de complexe ori de netoate

Din depărtări de vârstă

Amintiri ciozvârtă
mi-aruncă mintea
afla-mi-voi sorgintea?

Sunt fotografiile cârlige memoriei?

Nu ne-ar usca uitarea oricum?

Fapte, emoţii, vorbe – sau aburul neantului ne macină amintirea?

Comunicare – duplicare sau com-integrare

Eliberare de sine, sau corecţie de nesine

Pentru fiecare e o altă născare?

Nu e albia aceeaşi?
Ce laşi?
Cenuşa mărturisirii
Ţine cald tăciunele firii

Insuficienţa ca liniştitoare activatoare

Te-ai lins pe bot

De n-ai lins de pe degete mană şi borhot

Divide et impera
Cunoaşte şi re-naşte
Desfă să poţi coase
Faptele sunt mute. Tot idealul vorbeşte
Şi media just cumpăneşte.

Coregrafia.. . Cor e graf ia

Narcişi lucizi ne disecăm celulă de celulă

Întru eul alchimic
Fresca vieţii mai lasă vederii şi portret-siluetele?

Goliat-societatea? David–eul?
Eul cu ţâţe – masculin-femininul
Euntitate
Totul cu toate
Prin fiecare ca eu se scoate
Noi-fiecare – o moară donquijotescă

Platon-legile
Omul, dacă este greşit educat, este cea mai sălbatică dintre creaturile te-
restre.
Mai mult:
Eul, incorect re-scris între sine, orice-nicun sine şi nesinele, este şi
rămâne damnat, de nesalvat.
Pot pentru că vreau?
Dacă vreau pot?
A dori nu e fericire. A nu dori nu e mâhnire. A refuza poate fi plăcere.
Suntem mereu în relativ. Să ne re-calibrăm între el, relativul şi absolut.
A dori ce nu poţi obţine e masochism.
A dărui...răul e sadism.
Egoism sau şi altruism. Nu însă şi fără indiferentism. Nu cu semn malign.
Să fie plăcerea ultimaximă cea de asemănare cu creatorul? Vezi cabala.
Sigur, dacă prin creator înţelegem şi distrugător, deci egalizator.
Căci fiinţa supremă trebuie să fie egală nefiinţa.
Ori numai între se poate obţine armonizaţă putinţa.
Totul e anihilare, haos. Orice e construcţie, cosmicizare.
La dreapta lui, adică însumi renăscut. Nu deasupra lui, nu sub el.

Istoriile viitoare
Trăirile totale
Multi-eurile rebel-vedete
Adonis sau Adonai? Superzei sau dumnezei?
Vom fimai mult decât oameni şi monştri.
Toate regnurile ne vor face. Trupul nou. Omnigeni – in nou?!
Omnigenia – e starea umandivinuniversală.
Suntem duhuri duflate, spiritum in res.
Ne sunt cel mult colaterale (alte) naturi şi catastrofe – oricare.
De dincolo împreună ţinem hăţurile.
De aici – ni le cam furăm, tăiem, înnodăm...

Desăvârşirea împlinirii devine de la o cotă de cumpănire şi cu

nedesăvârşi-rea, anomia. Nu doar cu n de-săvârşiri de jur.

Paradisul pierdut?
Iadul pentru duşmani?
Nu cumva...purgatoriul perpetuu?!!
Nu putem părăsi Purgatoriul!
Dar putem a-l, a ni-l ferici, echilibra chiar ideal!!
Viaţa e terenul complet. Al încercărilor şi regăsirii.
Eterna întoarcere e virtuală. Ca şi realitatea...maya!

Decât cele senzuale

Plăceri sunt mai uzuale?

Muierea gata la fermoar

Mai des o afli-n galantar
Te feri de cea de pe trotuar
Şi-ai vrea s-o bagi în buzunar
Pe cea sfioasă, pe culoar
Aflată-ntâmplător, fular...

Totul ca adaptare sine-jur.

Dificultatea armoniei socio-individuale are la bază problema corelării nu
doar ins-colectivitate, luate ca două entităţi. Ci şi ele-celelalte oricâte-
toate, deci şi faţă de nonentitate.

Celibidache –
cultura nu este altceva decât drumul spre libertate.

Cultura e o cale a devenirii, inclusiv a libertăţii. Dar mai ales a şlefuirii

firir-nefirii, deci şi a nelibertăţii, constrângerii, supliciului.
Mai e de spus despre chinurile creaţiei? Receptarea e doar plăcere?
Cultura e albia eului păcătos de primitiv-incult, grobian natural desigur.
Plus cât nu se mai face!
Neprihănirea şi ingenuitatea nu sunt de lăudat. Ca şi cultura snob
însuşită.
Totul e în context de luat. Cumpănit, redefinit.

Istoricitate
Autenticitate
Definirea etnică
Asumarea originii nu doar din adâncime, proto-ancestralitate!
Ci şi de jur, colateralitate, etc.
A pedala pe origine e doar afundare în neant.
O etnie nu e singularitate.
Dar nici confuză complementaritate.
Orice e de re-de-finit. Totul-nimic e indefinirea însăşi.
Statalul drept comunitate
Statul sau conducerea piramidală
Democraţia sau autocraţia? Cam tot pe acolo.
Conducerea nu poate fi justă decât median pusă.
Servind nu interesele poporului, ci ale indivizilor între ei, grupat inclusiv.
Demarcarea se cere făcută astfel încât insul să rămână baza...de sus!
Sau de cât mai sus! Măcar virtual.
Societatea să ne fie unealtă a devenirii de sine, nu de co-sine, alter-ego.
Suntem pe drumul libertăţii virtual-absolute. Socialul e un hop de trecut.
Şi deocamdată de suportat. Şi mai ales de modelat.
Asta nu presupune anarhicul. Dar ele coabitează oricum. Ordinea şi
dezordi-nea nu sunt de anihilat, ci de combinat. Moderat, modelat...
Scena supremă găzduieşte ego-piesele.
Acolo rolul ne e comzistenţa, viaţa salvată, eternitatea just-derulată.
Nepiesa unică are un singur subiect – viaţa-ne obiect-proiect.
Nici naţionalism, nici corporatism, nici cercuri de interese, sau
de...progre-se. Nu clase, etnii, confrerii... Insul cu ale lui, omul între
oameni.
Socialul trebuie a servi individul chiar mai presus de orice grupare,
comuni-tate. Dar nu anistorico-evolutiv desigur.
Misia ne este una. Salvarea de sine. Cu aportul cvasi-major (!?) şi al
societă- ţii.
Modernizarea ca idealizare.
Se poate uşor cădea în iluzia progresului ca evoluţie implicită.
Dar ce forţezi, altfel destul de necesar-natural, implică iminent şi recul,
refuz, reticenţă.
Modernizarea implică conservării neglijarea. Sacrificiile trebuie calibrate.
Ca şi beneficiile, iar şi iar toate.
Mentalitate, conştiinţă – singura majoră a devenirii priinţă.
Restul e tăcere sau stridenţă neantică, nihilo-anarhică.
Nu luăm nimic dincolo.
Nici aici nu ne trebuie nu ştiu câte. Nu putem duce senzo-afectiv-raţional
ale existenţei oricâte, factual-obiectual.

Mascare masacrare
Demascare demasificare
Mascara macara macramelizare caramelizare
Pronie şi prognozare
Doză şi dezosificare
Dosnicie şi făţoşenie
Făţoşenia dosnică
Dosnicia cu faţă
Naturalitatea neruşinoasă – v- pcp latin
Naturalia non sum turpia
Cele naturale nu sunt ruşinoase

Damian Luz