Note

Oct
2010

Orice nu ne este propriu-zis, aproape, decis.

Armonia ne vine numai prin corelare cu orice-toate, deci şi cu anomia.
Definirea supremă ne e şi finală schemă.
Începutul şi sfârşitul dacă nu-s una, nici ceva n-ar fi.
Unitatea nu topeşte diversitatea, ci o include geamănă cu similaritatea.
Nu o sumă-scădere, cât un cât-produs. Undeva-cumva-cândva în re-sine
Indus.
A vorbi despre începutul şi sfârşitul lumilor, universului, moartea lui dum-
nezeu, şamd sunt un multiplu fâs!
Virtualitatea a orice-nimic pentru salvatul ceva-cineva e...de mucava. O
poate oricum modela.
Afectarea la infinit pentru entitatea sine-jur rescrisă e ca şi prescrisă!!
Drama fiinţării se răscumpără doar prin reconjugarea cu nefiinţarea.
Fără lepădarea erorii!! Nu carnea e de curăţat de pe logos, ci finitudinea şi
infinitudinea ca oponenţe, despărţenii.
Unicitatea se pecetluieşte prin unitatea lui doi-trei ca unu.
Dihotomicul şi dialecticul, doi-la-n şi cuplu sunt căderi, definiri. Dar şi
haos, amalgam, indefinire. Luate separat. Reunite virtualul vor r-emite.

Doar acţionând trinitar, plus-minus infinit, para-dimensional ne putem

refa-ce virtual. Chemând din genune orice al ego-ului nostru re-nume,
definire întru desăvârşire.
Nu avem un început şi un sfârşit. Avem doar ghemul de re-înădit. Prin noi,
nodul desfăcut. Implicat şi dezlegat de firul neîntrerupt al ghemului.
Avem orice dimensiune, între noi, celelalte, toate-nimic.
Afetul-dric – soclu şi năsălie.
Identificarea virtuală a eului ca dumnezeire pură+epurată. Refăcută de
sine.
Eul suprem nu e decât dracul ghem recurăţat - catharsis. Dumnezeul pur.
Noi fiecare suntem aceia doi, fârtate şi nefârtate, după integralitate.
Fie oricâte entităţi nesalvate, ne sunt în inferioritate.
Fie n salvări, ne sunt co-operă, -ări. Părţi de sine-jur, întregimii re-contur.
E de un ridicol fără seamăm a socoti omul doar produs suprem. Şi al cui?
Al unui univers bio-atomic mai mult. Dar sufletul şi spiritul? Trăirile,
gândirile?
Sentimentele şi toate evenimentele fac o multidimensionalitate ce întrece
orice finalitate, sens şi semnificaţie chiar. Anomia ne e la picioare prin
simpla de suflet-spirit lucrare.
Voinţa şi putinţa raţional-voliţională întrec dimensionalitatea masico-
ener-getică. Forţa abstractă poate manevra cele patru forţe universale. Şi
nu doar.
bBinele-frumosul-dreptul-armonia-iubirea sau dumnezeu.
Răul-urâtul-nedreptul-haosul-ura sau diavolul.
Între edificare şi distrugere.
Dimensionalul e concurat de nondimensional în cadrul realului.
În virtual devin parteneri egali.
Lucrarea în dimensiune e la şansă cu restricţiune.
Lucrul şi lucrarea în para-dimensional sunt fără concurare, un-doi-trei
egal.
Speranţa-sperma – spermanţa!
Ceea ce se crează mereu cu şi fără şansă, dar cu probabilitate!
Artisticul recrează umanul între divin-universal.
Histrionismul just e rolul frust.
Între firesc-necesar şi nefiresc-aleator. Între etic şi ilogic, generic spus.
Între etos şi nous.
Ne e definire indefinirii cu...acoperire.
Trăind deplin prin simţire-gândire nemurim. Doar gândind-simţind nici
mineralizăm, vegetăm, animalizăm, ci murim continuu.
Trăirea e doar liniaritate cât nu se ridică întru elan de afect şi
spiritualitate.

Suntem singuri fără şi laolaltă cu toate-orice-nimic.

Nu ne trebuie nimic, decât orice-ceva, nouă şi nici.
Dar până acolo...
Ne avem de rescris orice al nostru de- şi înscris.
Numele nostru dintotnimic e decât infinitul mai mare-mic.
Şi decât finitul uşor mai piti- gigantic!

Cuvântul e trădarea anomiei, nonlogicului. Lepădare şi de nonsens.

Cuvântul e viermele ce despică mărul materiei-aparenţei.
Epifania irealului nu ideal cât denominal idem.
Primum-finis actium.
Sămânţa onaniană generatrice! Integratio in nuce!
Scrierea ce ni se cere nu e de vreo copiere. Nici ficţionare. Ci recuplare.
Basfmuire. Sf-basm. Dez-întregire.
Borges vedea cartea ca univers.
În fapt cartea suntem noi. De virtu însă. De re-scris. Universul-lumea e
vreo carte? Universurile sunt abia litere.
Dar nu vreo carte doar ne e cerinţa. Ci vieţuirea şi convieţuirea ca mit-le-
gendizare.
Dacă ne scriem un rol de jucat pe scena eului doar ne vom încuia în acest
budoar.
Arta e viaţa ca extras.
Ne trebuie al personalizării compas.
Istoria ca artă e devenire curată.
Iar nu doar ca evoluţie bio-topo-specio-civilizatorie.

Tranziţia permanentă
Schimbarea fără oprire
Demersul continuu
Totul curge. Chit că mai şi încetineşte şi bălteşte.
A pune însă devenirea societăţii pe semnul-tasta dinamicii în defavoarea
staticii, pozitiv-negative oricum într-o anume măsură, e o eroare de bază.
Tot aşa invers.
Societatea şi omul evoluează neîncetat. Dar nu prea la vedere. Mde.
Capitalismul şi socialismul ca feţe ale aceleaşi monede între ins şi colectiv,
numită şi orânduire, au cam acţionat separat. Dacă orânduiri precedente,
sclavagistă şi feudală, au activat unitar, iar cea dinaintea lor, a comunei
primitive tot aşa, dar racordată mai mult eco-sistemului, integrată naturii,
ultima cunoscută e o deturnare, o bifurcare de fapt a orânduirii burgheze.
De la revoluţia industrială încoace.
Economicul a restrâns evolutivul uman la concret-material-obiectual.
Politicul, culturalul, ştiinţificul au cam vasalizat.
Devenirea umană nu e aservită însă (doar) perfectării în speţă. Care nici
nu ţine strict de imperiul necesităţii. Cel mult egal şi corelat cu cel al
libertăţii.
Imperiul necesităţii priveşte bunăstarea bio-materială. Hrană, sănătate,
toa- te ale trupului, neamului, speciei.
Imperiul libertăţii priveşte împlinirea afectivă şi conştientă. Binele, frumo-
sul, dreptatea pentru suflet şi spirit. Nu doar nevoile trupului.
Nu putem scăpa de neconcordanţa servirii inegale trup-minte-inimă dacă
punem mereu miza pe cele materiale.
Care nu au cum să ne prisosească atâta vreme cât nici forma noastră con-
cretă nu e perfectă.
Ne iluzionăm a crede că fericirea e bio-materială. Doar parţial şi
deturnând trinitatea eului.
Fericirea ţine de împlinirea în condiţia uman-divin-universală.
Adică de evoluţia spre o entitate peste regnuri şi la dreapta dumnezeirii.
Economicul blufează eficienţa. Trupul nu poate fi o maşină perfectă nici la
nivelul simplei planete. Aceasta la rândul ei imperfectă.
Nu ne putem împlini decât în duh, un string viu, un fulger adneuro, o
epifa-nie a crezului ce ni-l vom scrie.
Sinergia eului între oricare şi nici unul va crea armonia tuturor.
Ergo sum! – energie prezum?
Rego insum-ez
Capitalismul întreţine eul egolatru, antagonist.
Socialismul împinge eul spre un alter-ego, semen egal, dar nu mai puţin
deficitar.
Şi în diferenţiere şi în asemănare.
Personalitate şi alteritate nu trebuie să tindă spre conflictualitate.
Comunitate şi individ nu trebuie consolidate zid la zid.
Următoarea orânduire va trebui să evite, să micşoreze diferenţele.
Trebuie revizuite proporţiile dintre categorii, clase, profesii, vârste, etnii,
credinţe, rase.
Etalon valoric pricipal să fie informaţia nu banul.
Dar mai ales conducerea societăţii trebuie repartizată egal pe cele trei
categorii principale de proprietate şi de jos în sus tot ca invers.
Politica trebuie să dispară.
Nu există decât o ideologie. A devenirii umane.
Care e în corelare cu universul şi divinitatea.
Iar nu cu economia, ştiinţa, religia, umanistica, etc. Toate astea sunt sub-
ordonate.

Corporatism economic – financiar-comercial-consumismul global

Ecumenism – uniunea credinţelor
Multiculturalism – cultura planetară
Statul managerial – guvernul mondial

Integrarea planetară poate cădea la rândul ei în separatism, deviere.

E vorba de racordare planetară dar corelând continentele şi ţările.
Legată de expansiunea cosmică deasemeni.
Şi mai ales de reunirea în regnitate.
Eul uman trebuie să depăşească condiţia regnică. Spre a se ridica şi peste
cea bio-terriană.
Trupul uman e o colivie.
Dar şi orice alt corp regnial.

Jurnalistul – omul de media

Ultimul ostaş al cauzei, adevărului, justeţei?
Realism şi corectitudine
Social-umană atitudine
Luptând cu tarele ambelor categorii. Indivizi şi colectivitate. Şi nu doar.
Nu întru a le încurca iţele. Ci din contră. A netezi paşii. A contribui la
armo-nie.
Înhămarea la alte interese e un risc. Desigur. Deontologia profesională
trebuie atunci resuscitată.
Ideea, istoria, viitorul sunt aliaţi de nădejde ai celor din media.
Scrisul media ca izvor, esenţă de adevăr şi realitate.

Botta Emil
Constructor endomorf – intern entităţilor
Consistenţa noţiunilor entităţi.
Citate:
Pofte unde să vă aşez...
Întristare care cuprinzi mijlocelul florilor...
În loje stătea o întâmplare cam abătută...

Stănescu Nichita
Restructor aleator – exomorf – extern firii

Evoluţiune – devoţiune
Devoluţiune
Dumnezeirea ca real-justă virtualitate
Peste şi sub orice dumnezeire creativ-neutral-distructivă
Ori acceptăm un dumnezeu total-pozitiv-negativ-neutral şi care acoperă şi
nonexistenţa, ori renunţăm la acest para-simbol.
Călăuzitor ar fi Iisus, Mohamed, Budha, etc...
Creator-punitiv ar fi Iehova, Allah, Shiva, etc...
Dar tocmai distincţia în supranatural ne scoate din cauza credinţei oricare.
Şi de natural şi de supra- sub- para- natural!!!
Iată de ce nu putem admite un zeu absolut, fără a-l şi nega totodată.
A fi credincios şi necredincios este acelaşi lucru.
Dacă nu sărim calul de oricare parte.
Important e ce mediem, reînnodăm în cadrul real-idealului, în dimensiune.
Spaţiu-timp-modal pentru materia concret-abstractă sunt dimensiuni,
date interne. Înafară sau strict înâuntru nu există nimic unic şi absolut.
Materia e maya. Ale ei toate sunt umbre. Cu valori doar între ele!!!
Doar între entităţi se crează spaţiu (aparte), timp, modal.

Maşinăriile care sunt entităţile.

Alfa şi omega
Act şi organ
Omega – maşinării – forme - trupuri, gânduri, trăiri, sensuri
Alfa – act, aventură, funcţie, demers

Cultură şi facilitate
Americanism pluricultural
Europenism etno-cultural
Africanism cult – epicureism magic
Zeul văzut ca muritor chit că nu oarecare
Europenism – omul egalizat eului
Americanism – eul de sine, împăratul-regele democrat, zeul cotidianizat
Balans imanent-transcedental. Baza rămânând eul, zeul, imortalul
raportat la viaţă şi (iar!) moarte, perisabil şi peren...

Identificare
Prin recorelare ego cu alter-ego şi non-ego
Noi suntem totul-nimic de re-făcut drept ceva-cineva-anume.
Monada care-şi întinde nada spre a-şi salva nu doar coada!!
Să-ntindem coarda care suntem până la vibrarea justă cu cea a indefinirii.

Blasfemie – femeie – lesbi

Blaesfembi

Doxa ca esenţă
Mă mir deci respir
Preţuiesc deci trăiesc
A te întreba – acesta este răspunsul!!!
A răspunde e joc secund.
Jocul e primordialitate.
Devenirea e patină.
Să patinăm întru interpretare!!

Totul e o între bare

IOI
Una sută lucruri
De care te miri, plângi şi te bucuri
Iată de ce avem 101 dalmaţieni!
Şi nu în alt număr.

Informare – dezinformare
Între veridicitate şi senzaţionalitate. Ce ne împarte?
Foame de can-can, atac fie şi aiurea-nemotivat la persoană, persiflare a-
de orice...
Lectură-instruire serioasă sau bârfire.
De ce nu şi-şi? Fiecare are a despărţi?!
De ce nu bârfim idei? Or fi nepersonalizante?
Controversabile sunt oricum?
Atacul la idee poate fi şi mai indecent decât la persoană?!
Gura lumii nu e ultimul judecător.
Fiecare să-şi...strunească agora. Să nu sară peste cal?

Economic
Ex-implozie
Implozia – la nivel planetar
Explozia – la nivel cosmic
Resursele şi respectul etnic.
Consumul şi echilibrul la purtător-consumator.
Piaţa liber-controlată!!!

Unitarism relativ
Diversionism rezolut
A palpa indefinirea – a obţine real-virtualizarea
Totul-nimic de la cap
Totul e de-o parte a părţilor
Dialog-cearta părţilor cu non-întregul
Nimic înafara totului.
Dar nimic intern ca un tot propriu-zis.
Arcontra – arc contra
Sieşi exprimabil – re-vectorializabil!
Vector realizabil
Definitatea stm este nondimensiunea care pune în contra-dialog entitatea.

Mafio-masoneria
De la coadă căprăria
Cel mai ordonat para-sistem
Utopia ca realitate
Realismul ca idealitate
Regizorism
Modelism jur-împrejur
Toate sunt una
Cum Unu-Una e din toate-orice
Alt nu are cum a fi

Viaţa ne e un roman-film?
Oare?
Apă de ploaie!
Viaţa de fel, cotidiană e o derulare alandala.
Nimic destul de structurat-semnificat-coordonat.
Ce să mai vorbim de...sublimat??
Eul cizelează pe ici pe colo, inclusiv prin părţile esenţiale.
Suntem creatori la limită.
Autori, regizori, actori câte puţin şi cel mai mult spectatori.
Viaţa ca operă e departe de a ne fi majoră lucrare.
Biografia – o alegorie şvaiţer.
Viaţa curentă – dulapul la vale cu-de merinde trupesc-sufletesc-spirituale.

Veşnica interpretare
Adevărul e împăcarea relativului cu absolutul.
Armonia şi cu anomia.
Finitudine şi infinitudine ca unică-unitară atitudine.

Arta
Aparţine cui?
Omul nu crează strict pentru sine?
Alteritatea cere artisticitatea ca plenaritudine nu doar emotiv-estetică?
Arta e faţeta omului îndumnezeit. Rolul de zeu scris oarecum aparte.
Receptarea diferenţiată şi declinările artisticului.
Arta de consum şi subcultura – rol minimal dar de neevitat?
Democraţia artei – o hidră?
Munca este nevoie, deci un rău necesar. Şi încă prea plenar.
Artisticul este un bine socio-particular, deci un rău, mai mic, dar tot vital.
Că nu e om să nu fi scris o poezie, măcar odată, doar odată-n viaţa lui...
Vorba cântecului.
Munca ne rezolvă dependenţa de natură. Arta ne reimplică în natura de
orice fel. Umană, divină, universală.
Arta – călăuză eului întru desăvârşire. Decât cunoaşterile toate chiar.
Ştiin-ţe, ideologii, politici, practici, credinţe, şamd.
Artistul este un para-judecător al firii şi nefirii, al uman-divin-
universalului.
Uman-centrazismul nu este just dacă nu e corelat cu divin-universalul.
Cen-trazant.
Dumnezeu ca giga-entitate e un nonsens. Şi o altă imagine a narcisismului
uman. Primitivitate.
Dumnezeu este pentru că şi nu este. Entitatea ca nefire şi nonentitatea ca
fire.
Orice e-ar fi întru îndumnezeire. Dar numai omul pare a fi apt...din ne-
fire?!
Draparea mesajului nu conferă spor de libertate. Nici de gratuitate.
Artistul este dator să pună paie pe focul fiinţării-devenirii. Dar şi să stingă
din focurile de paie. Cu pana sa! Riscul meseriei, hi!
Arbitru virtual al echilibrului om-materie – artistul!

Totul
Libertatea presei
Şi vine un parlamentar, ca alţii de duzină de umplu nu odată oala
parlamen-tară a sărăciei de gândire şi iniţiativă, de perle şi mahalagism
zis elitist, la înalta tribună a naţiei, vai şi reclamă lege, opresivă, pentru
gazetari.
Că, adică, una e când se mai sfădesc ei acolo, dulăii cu mandat de la căţei
şi dulăii presei?!
Păi, să n-arunci cu osul după ei?
Ce l-ar mai apuca şi pe ăsta!!
Presa, cu toate neajunsurile ei - nu prea deosebite de alte celorlalte
puteri? - este de fapt cam la mijloc. Încercuită, deci să strige mai tare
nevoită?!
Brucan – stupid people
Caţavencu – primul între gogomani
Lăpuşneanu – proşti dar mulţi
Alecsandrescu – democraţie nu şi pentru căţei
Puterile – parlament-preşedinte-guvern-presa

Eul ca operă
Sinea lucrurilor
Operă şi produs
Arta între reflecţie şi redare
Corpul uman – ca formă desăvârşită?
Fotografia – între artă şi meserie
Arta ca orgoliu al narcisismului uman.
Arta ca re(în)scriere a umanului în(tre) divin-universal.
Fotografia ca redare cu suplimentare.
Pictura ca re-plasti-formare
Sculptura – re-punere în spaţiu-dimensiune.
Omul e mereu pe calea...răsucirii firului.
Starea de operă – sau spiritul creaţionist continuu
Nu simplă operare, funcţionalitate întru co-determinare.
Regie şi creaţie. Formă şi fond-funcţie.
Una prin doi ca trei-reunire!
Nu trecerea de la imanent la transcedental.
Ci confluirea lor.
Baia de aburi – eternă saună regenatrice.
Baia-apa-materialitatea-realitatea
Aburi-afectivitate-spiritualitate-raţiune-irealul
Împreună scriu idealitatea.
Sublimul e confluenţă de reliefuri, nu pisc ori abis.

Herta Muller
Inimoasa morăriţă?
Melo-toca -ătoarea?
Melodrama cvasi-dizidenţei?
Toacă ura din inimă?
Revoltaţii de carton
Inimile au de beton?
Scrârţa-pârţa pe hârtie
Altceva mumia ştie?
Coposu barem a făcut
Pârnaie cât n-a încăput
În mahărul de mardeiaş
Ci babei asta arde-i-aş
..........

Usturoi n-a mâncat

Dar gura tot îi pute?

Prea bat unii monedă pe ce i-a afectat, dar cu o dobândă exagerată.

Demnitatea umilinţei n-o prea cunosc?
Nu cumva tocmai pentru că o mimează mai mult??
Opresata - vag - nemţoaică a dat bir cu fugiţii cam din start.
Ce mai reclamă?
Să fie căzută la mijloc din vreun extern joc?
Cam da!!
Cum nici ei îi vine a crede.
Vai de al nostru etnic, mai mult gri decât verde.

E de înţeles orice suferinţă. Nu şi plânsul etern, melodramatic.

Hai să ne văităm cu toţii!

Siguranţa prigonea comuniştii ilegalişti.

Securitatea a prigonit dizidenţii liberal-democraţi sau pe acolo, sau
frondişti ori anarhişti de tot soiul.
Care pe care?
Aventura specifică nu doar tinereţii prindea în mrejele ei conştiinţe şi
desti-ne indiferent de ideologia la putere a vremii.
Vai, dar asta e normalitate! Precum şi cea a capetelor plecate! A celor
conformişti, legalişti. Ptiu, doamne! Boje moi!

Văicărita sclifosita
Morăriţa Inimiţa?
Friptă fu doar cu iaurtul?
Şi-acum suflă-n îngheţată???

Dizidenţa de paradă
Se dau unii, şi – vai – unele, mari victime ale istoriei sociale.
Infatuarea nu e de clasă.
Sau da, dar are mai mult aspect de perversă angoasă.

Lider maxim
Măreţ cârmaci
Carol 2
Ceauşescu
Ţepeş
Ştefan
Viteazu’
Mâna de fier eventual în mănuşa de catifea
Autoritate şi tiranie
Popoarele mai simple agrează conducătorii autoritari?
Popoarele mai culte oscilează între democraţie şi liberalism.
Eroare mereu produsă e a inechilibrului între cele trei mari clase.
De sus, de mijloc, de jos.
Fiecare cu puteri egale asupra tuturor şi împreună pentru naţie.
Corelaţia socio-individuală a trinităţii guvernamentale.
Clasa de sus vizează eul, cu bune şi rele, cu lăcomii şi mărinimii.
Clasa de mijloc vizează alteritatea, comunitatea, socialul specific.
Clasa de jos vizează populaţia, mulţimea, nevoiaşii, individualul ne-
specific.
Multi- sau chiar non-ego.
Împreună pot reuşi. Când conducerea înclină de orice parte, sau câte
două, sau niciuna – mai e vorbă? – nu iese bine!
Orânduirea justă nu trebuie să permită nici bogăţie, nici sărăcie
exagerată.
Statul are atribuţii net sociale. Şi de control asupra celor individuale
pentru echitate inter-individuală şi desigur socială. Indivizii au atribuţii
(şi) perso-nale!!
Mito-religia şefului mare cu...mai multe între picioare.
Tradiţia feudală. Dar şi sclavagistă.
Tradiţia ierarhiei de genere, respectiv cea piramidală.
Sub-alternitate – altă negativitate.
Sunt asemenea dar nu egali.

Lumea din nou şi sau mereu

A mea a oricăruia a nimănuia
Viaţa şi visul nici binom nici monadă
Real şi ireal prin imaginar şi ideal
Dumnezeirea multindefinită – prin orice eu, alt eu şi ne-eu reunită.
Dimensiune şi in-comensiune
Dimensitate

Putem fi oricât de fericiţi

Mulţumiţi şi indefiniţi
De tot la sine2sine relipiţi
Sine2sine – sine şi nesine

Începem şi sfârşim oriunde-orcând-oricum.

Important e numai ce şi cum.
Ce ne rescrie între sens şi frazeolog(or)ie.
Nu murirea şi nemurirea ne preocupă.
Ci doar ce e înainte-după.
Între orice şi orice totul şi nimic e.
Ce se defineşte e întâi şi apoi ceea ce mă reconstruieşte.
Nu e ego(t)ism. Cum just nu e şi vreun altruism ori indiferentism.
Toate între ele au...rând şi pauză de măsele.

Economia speculativă – răul virtual ce perturbă orice bine real şi imaginar.

Capitalismul e mai rău decât etalonul pe care se baza, banul, căci l-a cam
înlocuit cu - simplă? - speculaţia!!
Socialismul e doar anversul, ori reversul, tot...un drac!
Să readucem economia la rostul ei concret. Realizarea nevoilor bio-
materia-le. Subzistenţa şi atât.
Ar rămâne în aer nevoile afectiv-artistic-spirituale?
Ele pot ţine şi de economic, dar sunt deja aparteuri ale fiinţei.
Speculaţia financiară a plecat de la surplusul burghez, profitul ca noţiune
modernă.
Real-virtual nu există plus necorelat cu minus.
Nu există profit fără pierdere. Totul e transferabil, convertibil...
Importantă e medierea.
Între plus-minus infinit se întinde (tot) indefinirea.
Nu putem fenta tot-nimicul. Dar ne putem ralia maimultsaumaipuţin lui
până la directeţe. Echilibru just între dimensionare şi non-.

Adevărul suprem e dracul desfăcut din ghem!

Coconul ce suntem e îngerul bun.

Politica la zi-secundă
Politica tinde a ne deveni tuturora secundă? Nu şi zi-lumină obsesie?
Vina e doar a politicienilor şi acoliţilor?
Tonomatele nu toacă la mori asemenea?
Chit că de un profil zis al patrulea?
Ah, ideologia, cumplit meşteşug ar fi de relimpezire?!!
De gândire. Şi ulterior de acţionare!
Hai la gândirea cea mare!
Dar ca mediere între tot ce şi nu se cere!
Abia aceasta ar atinge raţiunea creasta!!

E de scos la mezat tot?

E de repus pe tavă orice prepus?
Nu se vede?
Suntem pe liziera verde. Albăstrită şi de scenarită. Şi de icterul invidiei
neferită.
Dar e crudă încă. Zăludă şi în faţă cu cea luncă. A viitorului.
Acest prezent ce ne pierde. Nici trecutul mai ştiind să-l dezmierde.

Politicul.
Între naţionalism-xenofobism şi internaţionalism-cosmopolitism
De ce nu se vede?
Între nu avem a ne pierde. Ci calea a găsi. Cum altfel just ar fi?

Economia ca etno-productivitate
O economie mondială e tot o localizare. Moftul nu e cea parcelare.
Ci inegala inter-raportare.
Globalizare fără în cosmos externalizare – iată noua ratate!!
Satul terrian nu e extra-galactian.
Extaz – afectiv-raţional orgasm.
Agonie şi extaz – iată justul real-virtual entitaţional macaz.
De oprit sau de încetinit efluviul black-holian nestăpânit.
Dacă big-bangului urmează finishul black-holian să ne punem poară cu
nod-stringul rego, entitatea calibrată spaţio-tempo-modal ce poate jongla
para-dimensionalul.
Nu raţiunea ca abstract neuronal poate manevra real-virtualul.
Cum nici vreo entitate bio-concretă oricât de perfectă. Înzeită. Ciborgită.
Ci modulul pe bază de neuoro-adn funcţional-informatic numit rens, fiinţă
salvată. Circumscris unei istorii, trăire înglobată.

Eu sunt un altul-nimeni.
De aceea capotează cei mai mulţi.
Aşa se văd.
Prejudecata că imită false modele, afişate pe sticlă, tabloide, etc. E falsă,
ori foarte relativă.
Oamenii se cred imitatorii lor.
Vrem ceea ce nici nu ne interesează.
De ne-am dori înşine definiţi ar fi altceva. Jur-sinele am studia. Exersa.
Ne-am rescrie de la post-scriptum la titlu şi retur.

Piis
Peace
Planeta interstelară
Navodrom – universul galant-om
Exospace

Selecţia naturală?
Altă glumă non-ideală.
E vorba întotdeauna de trei selecţii, grupări, rezumări...
Totul se transformă. Prin conservare-progresare.
Selecţia e locală, colaterală şi universal-total-aneantică!!

Silogism? Aporie? Axiomă?

Totul e paralogie! Logică şi ilogică prin fuziune la rece!
Orice poate fi-deveni chiar adevărat
Odată ce poate şi doar părea ca atare!
Totul există deja, e pe cale, sau a fost – e acelaşi lucru pentru indefinirea
materiei.
Şi chiar pentru om ca parte divină a atotentităţii.
Cred pentru că mi se pare!!!
E sigur mai ales dacă pare ori poate fi extrem de nesigur!

Malthus
Populaţia creşte geometric. Mijloacele de subzistenţă sporesc aritmetic.

Sărăcie, boli, războaie sunt atunci cumva selecţii natural-sociale?

Şi orice restabileşte proporţia în cauză?
Alte aberaţii de logică!!
Există legături. Dar situaţia e alta.
Omul nu e de aici.
El sfidează biotopul. El e şi peste regnul său. Cel uman. Altfel calibrat cu
ce-lelalte ale Terrei. Mineral, vegetal şi animal.
Vom înţelege că relele zis sociale sunt doar ale regnului nostru aici.
Dincolo e altfel.

Universul
Infinit sau şi de sine redefinit?
Colonizarea spaţiului?
Acolo unde nimeni nu a mai ajuns?
Luaţi plasă cu extincţia!
Orice dimensiune e nici măcar o imersiune. Poate abisaţiune!
Colonizarea sine-jurului e singura justă, real-virtuală.
Ah, pentru specie da!
Pentru umanitatea terriană, dornică de extincţie cosmică, mde! Posibil şi
chiar necesar e.
Dar ami departe în imensitate... Nu putem ajunge nicăieri anume.
Indefinirea doar nu e pentru nimeni anume.
Redefinirea de tot-orice-nimic da! Prin noi putem ajunge la dreapta nu
doar a indefinirii. Şi a oricărei definiri. În miezul para-finirii.

Inerţia ca levitaţie esoterică

Activitatea ascunsă nu de inconsistenţial e...unsă.
Inerţia ca dinamică pe un picior.
Nu există o inerţie propriu-zisă. Cum nici deplasarea e nu strict corpului
re-plasarea.
Diversitate – nu cumva o falsă densitate-complexitate?
Dacă e dezlânată de simplitate, da. Dacă sunt necreativ mixate iar da.
Totul e metabolism. Fuziune la rece.
Zis nedescoperită în fizică. Dar ştiută imemorial de orice observator-refe-
renţial. Cum nu doar omul ar fi?

Comgenszia
Starea dinamică a devenirii
Cemzie
Evoluţia e centrazică.
Dinspre tot spre orice şi retur prin sine.
Centrazic – centrazant, dus-întors. Anvers-revers.
Meta-mate-genezism
M’taematik
Futurologia e bluf. E vorba de o fractalitate trinomică.
De un centrazenism în care entitatea îşi reface relaţia 123, de sine, de jur
şi faţă cu nesinele.
Că îi spunem azi om. Iar mâine fiinţa salvată...
Entitate concret-abstractă şi para-oricum. Tot ideal-adevărată. Real-
virtua-lă.
Important e a se menţine ca refacere (sic!) unitatea activ-reflexivă a logo-
sului între cosmos şi haos.
Între nomie şi anomie numai cnomein!
Numele sieşi rescris perpetuu ar fi de neînvins.
Nu avem nimic a spune.
Decât a ne rescrie perpetuu în lume.
E uşor a scrie versuri când nimic nu ai a spune – Eminescu.
Dar altă misie nu avem între haos şi cosmos decât logosul pe scris sine-
jurul a ni-l pune.
Sinestezia şi sinergia alta nu nu este. Euforia ca soluţie dintre agonie şi
ex-taz.
Orgasmul decurs din efortul dozat-avântat al trăirii-gândirii-simţirii, al
trini-tăţii existenţiale.
Estargzie – ergo-estetic-extazie
Stareactiva supremă e mocnorgasmul. Mocnit-orgasm.
Agonie şi extaz – activ popas.

Etatea
Capcanele limitării etaţionale
Cumpănirea para-etaţională.
Evoluţia nu e liniaritate-ascensiune et co.
Evoluţia e medierea totului cu toate prin noi.
Vârstele au avantajele şi dezavantajele lor.
Important e a metaboliza concret-abstract cât mai personal, personalizant
de sine-jur.
Instruirea şi educaţia, experienţa de viaţă să ne fie mereu aproape-
departe.
Să ne putem cumpăni între util şi futil, între rost şi farniente.
Altfel nimic n-are sens.

Suntem condamnaţi la perimare?

Aici – îmbătrânirea ce degenerare de fel?
Totul e de colo colo, plus minus infinit.
Întru indefinit de redefinit.
Deci nu îmbătrânirea e o fatalitate. Ci a noastră pasivitate.
Biogenetica ne va da soluţia.
Dumnezeirea nu dictează strict pozitiv-negativul înfăţişării umane.
Dumnezeirea e cercul dumnezeilor-noi-salvaţii.
Dumnezeu anume nu poate exista. Ar fi tot un zeu.
Dumnezeu este şi ceea ce nu este.
Cum şi singur – sic! – spune.
Un este ce acoperă chiar existenţa nu poate fi decât şi nonexistenţa.
Deci dumnezeu există şi nu există egal – altfel ar fi un bluf.
Dumnezeirea nu este animism, holism, şamd.
Sau este toate.
Logica fără ilogică e pur anomie.
Paralogica – iată logica ideală, real-virtuală.
Dacă noi doar suntem, deja am pierit.
Dacă şi suntem şi ne-fi-vom, cursăm chiar indefinirea, atotexistenţa.
Adică definim dumnezeirea.
............

Nou net uz dm op
Pentru
Site blog forum etc

Tmr+u
Temetern
Teme mereu
Temereu

Magapolis ori sat global

megalomanie me galop
Sit planetar

Dansul la bară
Dreapta şi cur..ba ...va

Home sweet home

Casa ca vrăjire de jur-sine
Ambientul diurn-nocturn ca stare sincretică

Scenarita şi scenaristica
Lumea-universul ca poveste
Maya realităţii-imediatului
Imanentul ca maya
Scenari-s-t-ic-a – scenarita+sic
Scenaristica
Aristocraţia socratica scroafa

Arta altfel – arltfeal

Moda
Care dezbracă – sandaua – ca lenjerie piedală
Cizma – dominatoare, înălţătoare, impunătoare
Fantezia – bluze, panglici, eşsarfe...

Catedrala – impunanţa ptt arhitectonică

Wrwslingul feminin
Viitorul etern
Comentariile anapoda în modă – ana-po-mo-da
Arta – comentariul altfel de artă
Plastica peste morfocromie

Condiţia
Umană
Entitaţională
Feminină
Artistului
Luptătorului
Justiţiarului
Ecologistă
Pan-topică ptt

Pondera
Supra-ponderabilitatea – labilitate eco?
Vedetismul – alt vulg-arism?
Cultura şi subcultura – dar supracultura?
Să depăşim şi cultura tv-media-doi-bani şi cea standard-snobistă-
elitistă!!
Derivatele deviatele derizoriu văietatele

Gastro g-as-tro hobbia

Rating sau target tarking

Targating!!
Nici audienţa largă nici cea restrânsă nu e de admirat sau de plâns,
Ă?

Cizma
Cezaritate ptt
Impunitenţă
Heavy-metal al încălţării
Armura piedală
Arma grea agreată mai nou ca sex-simbol?
Inspiraţie – ot cea de cowboy?
Ot ce army – bocancul - militară – v vulg-dirty stil?
Psihologia şi patologia încălţărilor
Papucii – senzualitate oriental-balcanică, ludo?
Cizma
Înaltă catifelat mocasinică plastic- v k

Public larg sau restrâns

Fugi de mulţime!
Mulţime egal prostime
Dar nici snobism-elitism făţarnic-găunos
Public target – idealul just
Cenaclul, cercul tematic – sau cadrul-vremea job-hobbismului just

Economie
Cerşetorie
Înşelătorie

A lucra la capete – eroare continuă

A combate ilegalitatea, între care corupţia... Care?
Acţionând din părţi nu facem decât să forţăm...celel-alte-le.
A săpa la rădăcină poate fi costisitor-bulversant.
S-o luăm atunci centrazant!!
Adevărul e că nu adaptăm idealitatea la realitate. Ba şi invers!!
Nu le corelăm între ele. Nici nu prea ştim ce vrem.

Condiţia artistului
Lider de conştiinţă
Meşteşugarul emotiv-esteticului şi în viaţă, nu doar în artă
Instructorul eului trinitar pragmatist-idealist, empiric-metafizic
Artistul, mai mult decât creatorul de genere, este exponentul fiinţei
salvate, de salvat.
El oferă căi întru întregirea virtuală a entitîţii numită provizoriu om,
ulterior coenms? Ce mi-s? Hi!
Coenms – com-ens – entitatea dintre-peste materia oricare-toate
Arta ca iluminare totală?
Nu! E parte.
De tot-nimic arta ne şi desparte. Dar cu el-ea ne şi împarte.
Com-părţirea ne e dat a o rezolva.
Arta poetică – generică lecţie de stil literar.
Proclamaţie-tratat lumea juru-ne de pre-lucrat-agitat.
Clar-obscurul e faţa şi curul a toate-orice.

Blog
Sau privatul-public ori invers.
Este cât de autonom-privat şi cât de public-comun un blog?
Au site-urile alt regim?
Între autonomie şi relaţionalitate.
Jocul mereu deschis fie?!
Jocul ca liber arbitraritate.
Libertatea pe net prin blog pare de data asta totală.
Site-ul era etapă anterioară?
Este netul calea?
Dar adevărul ne face măcar...părul?
Până la viaţa...veşnică, de fapt real-virtuală, mai e cale-po-vară...
Devenirea ca între-dumnezeire.
Scara lui Iacob, devenirii doar...ciob?
Oglinda spartă, abia o – una – poartă?
Este dimensiunea rece calea întru comensiunea divin-uman-univer-
sală?
Comensiune – dimensiune para-inter nondimensiune.
Trei ca una sunt căile.
Eul – entitatea orice, oricare fie ce dimensionare.
Alter-ego, celălalt eu – entitatea de jur, colateritate, alteritate...
Non-ego, dumnezeirea, comateria, materia atomică, cuantică,
şamd., concret-abstractul universal...
Între-peste-sub stă salvarea!!!!

Cultura – supra-dimensiune spiritual-umană?

Blogul pare o cale de net-ă vulgarizare.
Netul de fel dă dreptul strâmb de exprimare şi oricărui tembel.
Subcultura prin blog întrece măsura? Care?
Frondismul netist să fie...suprematist?
Religiozitatea ca medievalism spiritual?
A fi religios azi e totuşi epidemic. De ce?
Nu ne iartă nici dumnezeirea dacă bigotizăm credinţa în peste-
natu-ral.
Supranatural şi natural? Le înţelegem oare corect?
Divinitate şi universalitate? De ce o confuză...virtualitate?
Omul este între natură-sistemicitate şi supranatură-asistemicitate.
Între universal şi divin.
Omul e cheia lor. De fapt cursorul. Care trage şi ridică storul!!!
Vom fi ca zeii şi mai presus decât ei.
Miticul bate religiosul. Virtualul şi realul îl cos...real-virtualul!!!
Păcală la mijloc cu acul!!! Vezi snoava.
Histrionicul Păcală continuumul spaţio-tempo-modal răscoală.

Bogăţia-sărăcia sau omenia-devenirea

Nu e misie mai hst-ideală şi paradoxală decât rescrierea eului, sal-
varea, dumnezeirea.
Binele şi răul, frumosul şi urâtul, dreptul şi nedreptul sunt feţe,
cape-te, libere şi derutante ale vieţii şi visării.
Numai medierea a orice cu toate prin noi din indefinire ne scoate.
Şi ne repune. Abia astfel just virtual. Anume.

Demonetizare
Greva foamei
Protestul dorit de guvernaţi cu extindere la mase
Iar nu câte cineva de capul...burta lui-ei?
Înainte o încetare de lucru la nivel abdominal, ca să ne exprimăm
ra-tingnian, mai ales întro ţară esticomunistă, făcea ocolul lumii.
Azi, datorită democraţiei, aneantocraţiei! Globale, nici publicaţiile
cultu-rale nu prea mai eseizează acest cataclism principial, nu
strict indi-
vidual.

Brâncuşi
Statismul divin?
Sculptura este idealizarea virtualului, ca static-dinamic şi nu doar.
Nu doar a staticului, formei, spaţiului restrâns la materie.
Alchimizarea suprafeţei nu din origine, elementaritate, ci din
virtual-ancestralitate.
A spune că şlefuieşte lemnul până la netezimea borangicului e un
non
sens. Nu doar tehnic-fizic.
Ideea artistică de fel e de fuzionare la rece. De transgresare a
dimen
sionalului ca limitare şi de haos-anomie.
Demersul brâncuşian pare a coti spre isihastic, catarsis, chiar a se
împotmoli? Nu se mai vede confruntarea cu balaurul?
Sunt tot lumini, mai degrabă decât umbre ale creaţiei.
Multum in parvum. Dar mai ales tot-nimic în ceva. Desăvârşit.

Divide et impera
Just virtual sensul ar fi.
Respectă fractalitatea de sine-jur şi vei regla raportul vasal-
suveran şi partenerial laolaltă.
Ca să nu mai vorbim de raportul orice tot-nimic.
Acesta fiind de fapt esenţa!
Dacă anume rămânând ne putem plia-deplia pe-de pe continuumul
spaţio-tempo-modal până la rescrierea de peste sută la sută!
Par acestea formulări criptice. Dar sunt singurele etern valabile. A
se proba!

Herţa pârţa
Baba frondistă şi tineretul miştocar.
Aplauze prosteşti la replici sclifosit-băbeşti.
Cine se mai revoltă?
Una veche ce n-a pătimit nici după ureche?
Junii de az’, ce n-au în gură pune nici de un praz?
Liberala-vulgara opinie persoanală şi aplaudacia iuvenală şi chiar
venală.
Mai contează în acest cor... a capela nişte voci iar cu probleme, de
profesionişti intelectuali? Să zicem.
Hoţul strigă hoţii.
Mullera acuză de laşitate scriitorii români. Ea cea...cuminte cât a
fost aici. Şi nici apoi chiar brează, că bravă...
Ironică soarta... Unii mai mici ajung la mari onoruri şi glorie. Alţii,
mult mai pe merit, nu. Să nu cădem...blegi aparenţei axiolologe.

Dizidenţa între plus-minus infinit

Răspărul socio-politic şi coafura ideologică
Se poate protesta în multe feluri. De la cele mai simple
comentarii...
contra lor, până la greva foamei sau alte radicale.
Aşa zisa dizidenţă clasică, majoră a îmbrăcat aspecte deasemeni
dife
rite de la neamuri la altele, de la categorii, între semeni...
Nu putem compara mere cu pere. Nici ionatane cu parmene etc.

Edip-Electra
Complexul trinităţii
Filiaţie-paternitate – tot o alteritate.
Corect vorbim de regula de trei
Unu ca tot-toate-nimic – dumnezeirea, haosul, indeterminarea, abi-
salul, anomia, virtualitate...pură, pasivă, veşnicie activ-pasivă.
Doi – dihotomie, dialectică, creaţie şi distrugere – transformare,
modelare, cosmicitate, determinare.
Trei – logos, real-virtualitate, virtualitate activă, morfo-sintaxă
stm, para-continuitate, veşnicie reflexivă.
Omul oricât de determinat sexual, social, etic, etnic, raţional, şamd
este în mijlocul indefinirii, are toate de jur, nevoi şi libertăţi. Între
determinare şi indeterminare e reala sa lucrare. Iar nu într-una
anu-me.

Totul e la domnul şi de la domnul.

Logic şi ilogic rezultă că acesta e şi...nimicul.
Doar El a creat lumea din nimic.
Dar...de ce ar fi vrut, avut nevoie o supra-entitate să facă ceva?
Nu e o înjosire? Din plictis, cum sugerează biblia? Şi acela erau însă
mai mulţi!
În fapt nu putem vorbi despre un dumnezeu dacă îl considerăm
unul. Unde e doi?
Orice determinare implică un...rest.
Să se fi fisurat-creat dumnezeu spre a se asigura? Asta ar avea
sens.
Şi aşa a luat din Adam, din androgenitatea lui, spre a crea femeia.
Şi nu doar? Şi tot nu a realizat creaţia perfectă. A fost nevoie să-l
sa-crifice şi pe Iisus. Ca să nu mai vorbim de câte ori nu şi-a
pedepsit omenirea... Şi continuă.
Ce fel de atotputernicie mai e aceasta? Să nu mai fim copii!
Asemenea dumnezeu nu poate să existe. E cel mult vreun zeu,
vreun extraterestru cu enorme puteri. Dar nu mai mult.
Cum putem să credem atâtea aiuritoare poveşti, nu doar religioase,
mitice?
Am dat în mintea copiilor-moşilor iar?
Chit că şi ştiinţa ne spune nişte poveşti mult mai realiste!! Sic!
Adică...relativiste!
Dacă mit-religiile sunt poveşti, dacă arta este o iluzionare, sinceră
însă, dacă nici cunoaşterea nu ne împacă şi cu necunoaşterea
încă...
Nu înseamnă că totul nu este decât chiar iluzie, poveste, maya!!!
Că noi suntem propriul nostru basm!!!
Că scriem împreună cartea cărţilor. Şi că aceasta se cheamă
realita-te. Şi ea poate avea orice formă-funcţie-sens-nonsens!!!
A avea minte şi a ne pierde minţile ar fi tot acolo!!!
Adevărul suprem este că trebuie a ne pune cursor cosmos-logos-
haosului, a ne căpăta raţiunea virtuală. Spre a putea învinge atât
continuitatea spaţio-tempo-modală cât şi discontinuitatea
creaţional-genetico-material-abstractă!!

Alteritate
Adulter
Infidelitate
Lesbianism-homosexualitate
Incest
Androginitate
Inter-regnitate şi bio-sistem
Ego şi co-ego, dar şi non-ego.
Nu suntem doar oameni şi de gen, specie, rasă, naţie, familie,
comu-nitate, cuplu, şamd.
Suntem un nod în ghemul materiei.
Legaţi strict la sine, mai larg de jur familie-neam-rasă-etc, şi la
infinit şi retur de atotmaterie.
Tot ce facem-simţim-gândim trebuie să mijlocească acest trinom.
Altfel vom tot devia pe coclauri.

Salvarea entităţi nu va fi ca şi co-entitate, alteritate şi nici ca

nonen-titate. Ci ca rentitate, entitatea care mediază firea cu
nefirea.

Complexul lui Edip-Electra

Edip omoară pe Laios, regele Thebei, tatăl său şi se căsătoreşte cu
Iocasta mama.
Neştiind că îi sunt părinţi. Plecase de la familia adoptivă.
Răzbunare-reglementare de soartă?
Când află adevărul se auto-pedepseşte scoţându-şi ochii.
Incestul, fie şi involuntar, ca etică justiţiară cumva?
Atunci aşa era.
Ca şi pedofilia! Asta conştientă? Nu chiar?
Dar asta nu spune că viitorul trebuie să fie închizător de cerc?
Să repunem în condiţie...orice condiţie.
Căci omul va fi ca zeii şi mai presus ca ei.
Ce-i drept nu şi mai presus de dumnezeu, care fiind şi nimicul, nu-l
putem dori, chit că e omogen cu totul!!
Nu vrem tot-nimic, e la mintea oricui, ci vrem să fim noi expresii
directe ale...lui!
Nu-l vom ucide iar pe dumnezeu, cum s-a temut filozoful, c-ar echi-
vala cu sinuciderea!
Suntem fii lui cei buni-virtuali.
Dar şi tatăl – maturii virtuali.

Complexele
Gelozia copilului de un sex faţă de părintele de sex în raport cu
celălalt. Edip-Electra
Oreste – Sfinxul ...
Fedra – v. Racine...
Jung introdus cpx Electra. Freud zis negativ, opus Edip.
Electra şi-a vânat fratele Oreste să se răzbune pe uciderea lui Aga-
memnon de către mama lor Clitemnestra...

Gps
Gi pi es
Gipsi şi ies
Gypsy şi yes

Păpuşik pizdoşik
Poupetpussy
Poupsseyt
Abandon ist ism agiu ptt vc

Un căţel de usturoi
O pisică de...ceapă
Un şoricel de caşcaval?
Cobai c-o-mbăiai cobră ai iabraş iepuraş
Cobra ia abraşă băiaşă – cobăiaşa

Verbum-bum
Web boom

Regula regulile
Ce cale a derutei!!??
truismul – calea bătută, mucegăită?
Dar ce bine face mucegaiul brânzei!...

Sop
Puterea
Nu la 2
Nu piramidală
La trei egală
Mai aproape mai departe
Democraţia ne desparte, autocraţia ne împarte...

Românca de top
Frumuseţe de România
Feminin de Balcani
Balcancan.ro
Bal-cancan-balcan

Verbumbum
Totul primfinal
Nu era clar?
Totu-i în ceaţă!
Nimic prea în clar, ne-în zadar!
De fapt orice e în clar-obscur.
Titirez fleşuind-contopind feţele firii şi nefirii...

Udrea uda ea vizitaţi ro ţara-n k vă feri? pe juma

Univ vc – babardeală

Ţine-o tare
Dă-i motoare
Fie ea oricât de mare
Ce plăcere că mă doare
Ce nesaţ că-mi ard picioare
Concurenţa? Infinită!
s-o re-de-in-finim!

Nimeni-oricine
Nu sau e mai tare
Ca tine-oricare
Noi adică toţi-niciunul
Alteritatea
E supa? Nu! – ciorba finală???

Capitalism – push la consumism

Socialism – brânci la calicism
Doi e dihotomie, dilemă, antagonie
Trei e dialectică, alternativă
Unde-s doi puterea e tot dezbinare.
Trebuie al treilea să lucreze la compensare.
Triumviratul roman era sau nu un exemplu?

Politica şi puterea.
Politica – cheia devenirii dpdv al socialului şi nu doar?
Politica e masca puterii!!
În spate stau corporaţiile, masonii, interlopii, oculţii, finanţele
Să trecem puterea în mâinile oamenilor. Cele trei clase mai
dintotdeauna – mari, mijlocii, mici.
Cele principale vârste – tineret, maturi, vârstnici.
Adică creştere-educaţie, creaţie-producţie, pensii-sănătate –
generic spus.
Să recalculăm economia la Terra. Între naţii şi continente. După
spe-cific, resurse, calificări.
Să vizăm serios explorarea ex-planetară.
Să reducem speculaţiile de orice fel la maxim.
Să punem finanţele la locul lor!
Să eliminăm bogăţia deşănţată şi sărăcia nesimţită!!
Să justiţiarizăm individul la nivelul personal.
Printr-o ideologie uman-personală!
Iar nu colectivist-individualistă!!!!
Toată lumea la treabă!
Viitorul nu ne mai întreabă!
Mileniul trei sau va fi real-virtualist sau va fi trapa spre neant!!

Manifestul omului de îndumnezeit

Suntem sămânţa divină ce luptă să iasă la lumină

Înghiţind genezic şi negura.
Suntem şi spatele şi gura.
Orice ne e...figura.
Doar noi conturul.
Şi miezul. În toate-ceva ne e crezul.
Lumea-viaţa-universul
Scrie-va-şi azi nou-clar versul
Insul semenul alege
Şi nonsensul îl culege

Crede şi nu cerceta
Aşteaptă şi vei vedea

Bănuie şi vei clătina

Îndrepta direcţiona
Găsi calea
Look and will be saved
Cercetează şi temporizează
Nu doar lucrează
Tot-nimic
Ţi-e demn amic
Dacă-ţi e şi inamic

Com ens
Let’s no comment
Bărbatul – rezervor de resurse hormo? V. EBA
Femeia -
v. Cărtă – bărbatul e plin de hormoni, fie şi buni...

ce mai putem afla?

Nu putem sonda-exporta
Decât de sine-jur

Nosce te ipsum
Şi eşti totul!!!

Ştire-ţi coada şi botul

Şi vei fi orice-totul!

Omnia noscent
Ad infinitum crescent
Ptt

Logos via eternum

Logos reflexiv
Adevărul absolut
Minciuna relativ

Faleze
De nisip v film
De piatră
De griş gri grizon eală
De monolit litiu monolitiu ptt vc

e. lovinescu
cultura e finalitatea tuturor societăţilor.

Vai de societăţile devenite snobist-culturaliste? Cumva tot histrio-

niste?
Societatea umană are o finalitate...deschisă.
Ins şi comunitate vor crea primar-final o bivalenţă cu rădăcina tot
în virtualitate.
Societatea e alteritate şi atât. Murim au ba cu ea de gât.

Nici noi nu suntem încă îngerul căzut şi reînălţat.

Avem şi de sine şi de nesine a ne fi...descălţat.

Alatheia. Greacă terminare.

Adevărul nu e uitare, fie şi cu ea ca alfa... betizare?
Adevărul e just-virtuala balansare. Sens-nonsens.
Orice alt e minciună, realativizare, determinare.
Ca şi cum... Totul ar fi sau nu.
Este pentru că se mărgineşte.
Rezistă întrucât co-există.
Dar nu poate veşnici strict. Boa constrict?
După cum şi determinarea e tot ne-absolută.
Şi indeterminarea e relativă.
Totul e o derivă.
Fie-ne-vom justa recidivă.
Creaţi ori increaţi, fie-ne-vom just-virtual re-des-încheiaţi.
De sine-jur. Plus minus în in-de-finit contur.

Aberaţia de dumnezeu.
Cred pentru că e absurd.
Nu e clar?
A crede şi a nu crede e acelaşi lucru. Absolut clar-neclar.
Numai dumnezeirea poate cuprinde firesc absurdul.
Omul va trebui să facă media. Între firesc şi absurd.
Altfel rămâne la nivel fiinţial şi sub suprafiinţă.
Ori e tot ori e nimic, fiind şi acesta!!
Nu-i alta fiesta!
Toate sunt la domnul şi de la domnul.
Dar ar putea fi el aparte?
Moise nu putea lăsa apele fără înapoi să le deşarte. Desparte şi
reîm-parte.
Între parte şi neparte nu ai moarte!!!

Aberaţia de separaţie
Este fiece, fiecare unic oricât de comun.
Fiind de la domnul.
Dar şi destul de neînsemnat şi faţă de sine, şi faţă de jur, şi faţă de
tot. Fiind...la domnul.
Rămâne a se salva. De-şi va conta.
Parese doar omul a, c-ar fi destinat. Indefinirea cu definirea a fi, a
avea de balansat.

Geniul şi normalul
Normalitatea e bluf pentru individualitate şi virtualitate.
Genialitatea e bluf pentru virtualitate.
Mediocritatea etalonalitate şi chiar tonalitate e.
Ideală e medialitatea!
A face face-dos e singurul prinos.
Între plus minus infinit.
Unde totul-orice e de anihilat-redefinit.
Geniul e pacoste.
Avantaj cel mult pentru viitor şi viitori.
Vedetismul ar mai renta. Geniu mai de mucava.
Cum ne putem împlini dacă tot de din părţi tindem a coti, ocoli, să-
ri?...

Ştient
Con-
Subcon-
Non-
Re- sau com-
Ştientul şi ştienţa
Entitatea cu raţiune?
Un fel de a spune.
Între raţional şi iraţional se întinde marele deşert prim-final care
e...
Linia infinirii, sau câmpia indefinirii.
Raţiunea e tot o formă a inter-determinării. Ca orice determinare.
E mereu calea sucită dintre două sau mai multe puncte între care
unul.
E morfo-sintaxa abstractă a determinării.
Pe lângă cea neuro-adn.
E un imago oglindă. Peste determinarea entitaţională şi intra-
entita-ţională.
Ego ca formă a subconştientului? Freud cu teoriile lui...
Ego e orice entitate. Mai mult sau mai puţin auto-determinată şi de
capacităţi abstracte.
Dar sunt legile naturale-fizice concrete? Ce aberaţie ar fi asta?
Nimic nu e strict abstract sau concret, raţional sau iraţional, real
sau virtual.
Despre ideal ce să mai vorbim...
Regiile lucrurilor sferei umane sunt mai multe.
Conştientul. Ca definire a capacităţii abstracte de înţelegere şi
condu-cere, acţiune.
Subconştientul. Capacitatea bio-umană, concretă şi abstractă, de
re-gie totală.
Inconştientul. Regia de avarie a fiinţei. Biologică şi cam atât?
Nonconştientul. Altă expresie a anomiei sau logosului luat separat
de haos. Nonaferent cosmogonicului.
Cosmogonicul implică logos. Peste ţărână suflare.
Reştientul sau comştientul. Expresia real-virtualului ca regie la
nivel entitaţional. Auto-determinarea de sine-jur, înglobând
nesinele până la cumpănire.
Unealtă sau organ?
Reştientul este osmotic entităţii. El modelează cursor-modulul în
ca-uză nu ca parte angrenată, ci din chiar plinul ei. Creier-mână
neieşind din stomac-total-sac?
Să ieşim din tiparul vreunei ideale înfăţişări.
Suntem monştrii apocaliptici. Atotmorfofuncţionali! Para-infernali!
Altfel de-am fi, limitaţi peste poate mai departe ne-am...târâ!
Subconştientul este un automatism corelând şi bio-organic şi raţio-
nal-abstract-meditaţional.
În timpul somnului interferenţa conştientului nu pare agreată de...
subconştient. Tiparele acestuia nu sunt...mai largi? Iaca nu prea.
Imaginaţia onirică e cam searbădă.
Subconştientul are două feţe. Automatismele bio-instinctuale. Dar
şi socio-abituale. Şi regia automatizată a raţiunii, altfel oricât de
libere, largi, etc.
Subconştientul e conservatorismul fiinţei ca regie.
Raţiunea ca parte a conştientului ar fi, ar trebui să fie partea
progre-sist-cumpănitoare. Când nu se divizează (şi) ca iraţiune.

Ens
Entitate
Lucru sau şi lucrare?
Cosmo-sicizare?
Morfogenie
Sintaxo-ergonie
Lucruarea!!
Un sistem viu e o entitate
Ceva-cineva ca formă cu funcţii, acţionând-reflectând dar şi
pasivizând-temporizând...
Fiinţa şi fiinţarea. Concretă sau abstractă. Dar şi inter-intra-peste-
sub?
De fel considerăm fiinţele vii ca vieţuitoare reale şi imaginare, bio-
materiale.
Iar fiinţările ca entităţi raţional-imaginare, psiho-afective şi încă...
Diferite alte clasificări sunt detalii, cam pe de lături cumva?
Ratio entis sau entia rationis ca la Thoma de Achino de exemplu?
Ficta?
Se mai amestecă drept ens calităţi, proprietăţi, trăsături...
Unde ajunge-vom?
Entitatea nu e parte ci corp, întreg morfosintactic.
Entitatea e un sistem, lucru-lucrare entropică.
Să nu amestecăm de ex. mere cu seminţe, codiţă, etc?!

La viteze infinite
Finirile-s redobândite
Salvarea nu e însă accelerarea timpului doar.
Ci re-alocarea cursor a devenirii trinome spaţio-tempo-modală.
A ne rescrie intra non- şi dimensiune e unica misiune.
Salvarea e învăluirea în tot prin dezvelire din orice!!!
A ne poziţiona activ între plus-minus infinit rezolvă orice indefinit
şi mai ales al nostru definit.
Nu aiurea era situaţia cu maşina timpului care staţiona. Şi epocile
...deplasa. Daţi-mi un punct de sprijin Arhimede zicea. Şi Pământul
voi înturna.
Suntem oricum buricul universului. Depinde de fiecare cât va răsuci
întru reedificare!!

Condiţia
Umană, divină...
Şi inter... Zeii?!
Supra-omul...
Mitologia ne consideră cam egali cu supra-fiinţele şi chiar supra-
fiinţa.
Pe unde suntem de fapt?
O deviză celebră spune că vom fi ca zeii şi mai presus.
Entitatea de condiţie se poate salva?
Desigur! Dacă şi noncondiţia va...îngloba?!
Şi pe oricare alta, divină-universală, o poate acupla.
Prometeu de partea muritorilor s-a dat? Sau s-a cam dezis de zei-
fi-cat? Vezi şi organul vizat!
Condiţia şi-a trădat? Sau viza ceva mitic, acuplat?
Parteneriat mitic sau supunere religioasă?
Religiile păcătuiesc infinit prin sub-punerea umanului. Între divin-
uman-universal cum o dai tot omul se arată mai dihai!
Salvarea lui nu poate fi decât a celor trei
condiţionări...curs(ific)are!!
A se rescrie ca sineşi unealtă între lumea asta-oricare
şi...cealaltă!!!

Firile liniştite defulează jurnalistic.

Firile neliniştite in-fulează totul şi pe toţi?
Femeia e un vulcanic mereu şi prea activ şi prea pasiv??
Bărbatul e un izvor mereu ascuns-ivit spontan.
Plafonarea sexului la bărbat e lipsirea de celibat.
Plafonarea afecţiunii la femeie e măritişul.
Pasiunea nu agrează stabilitatea, legalitatea, normalitatea.
Cumpănirea poate însă scrie just şi pasiunea şi pasivitatea.
Reflexivitatea e un ce mijlocitor activ-pasivului.
Neutralitatea, adversitatea şi chiar re-activitatea se combat eficient
prin sine-jur act, parteneriat-rivalitate-neutralitate!

Ce e de făcut?
Cum procedăm?
Mai avem o ţară?
Acum sau niciodată?
Înaintea politicienilor e-rodaţi se ridică şi se re-ridică - frecămu-le
cea ridiche! – tot ei? Popularii şi cei ai României Mari? Ar reuşi
ceva, altceva? Cu atâţia rechini din părţi?
Nu cumva ne amăgim cu politica? Această perversă ideologie! Deja
perimată de fel. Ce e aia stânga-dreapta, liberalism-
conservatorism. De ce nu doar progresism?
Politica e o maya de doi bani!
Politica omului între haos şi univers, întru dumnezeire e singura i-
deologie justă!!!
Ne lumineze duhul sfânt!
Economia şi finanţele au pervertit evoluţia însăşi. Nu doar bio-so-
cială.
Evoluţia în trup e deasemeni o necunoscută. Cea întru suflet-spirit
încă şi mai difuză ne este.
Evoluţia e parte a devenirii intra-globale, a sufletului mântuit.
Îndumnezeirea e cale dus-întors, între cosmos şi haos.
Reclădire între fiinţă şi nefiinţă.
Şi a nebiruirii priinţă.

Ultraparadox?
Jandarmul păzind poliţistul spionat de securist.
Statul-slalom? Sau ce îmbârligare?
Sindicatele jonglând partide sau şi autorităţi?
Ong şi opinie publică abia vociferând, mai va prizărite?
Pentru animale, ca să nu zicem ca manifestanţii ştim noi care şi
unde, se ridica vocea mai tare?
Lipsa unui lider sau a unor cauze, principii?
Unirea face puterea. Funcţia naşte corupţia. Banul e doar complice?
Catalizator?
Corupţia bate – vai – unirea?
Ce ne-ar mai întări?
Mersul vremii ne aţine sau ne abate calea?

Republica sau monarhia

Cui-unde aruncăm pisica?
Orice orânduire are păcatele ei.
Cea la zi oriunde mai brează nu poate fi.
Politica la capete e din păcate tot piramidală.
Poporul care conduce prin parlament şi restul autorităţilor?
Ce iluzie?
Cei de sus conduc. Invariabil pentru ei cam contra celorlalţi. Se mai
şi rotesc, mereu tot în cârdăşie. Dintotdeauna se ştie.
Fie sclavagism, feudalism, burghezie. Republică sau monarhie.
Populism sau autarhie.
Capitalism-socialism – tot o dilematică orânduire.
Puterea nu trebuie supusă ideologiilor pervers dihotomiste,
partinice, stânga-centru-dreapta, liberalism-conservatorism...
Ideologia e a interesului uman via divin-universal.
Puterile au fost de fel întotdeauna trei. Clasa de sus, de mijloc, de
jos.
Minciuna cu toţi care aleg câţiva să-i conducă respectă aiurea prin-
cipiul centralist. Fără susţinut revers.
Majoritatea ajunge aproape neputincioasă în a corecta în timp util o
alegere devenită improprie, neadecvată, periculoasă sieşi.

Sinea şi nesinea
Resinea?
Sublima monadă la orice cu sfadă?
Entitate – singura irealitate?
Omul ca proiecţie a divinităţii sau invers?
Supra-entitatea poate fi activă internu-şi? Nu e un nonsens?
Dumnezeu nu poate fi activ întru creaţiile sale?
Dar cum ar fi acestea aparte dacă nici el n-ar fi asemenea?
Ori, dacă el este aparte alor sale, nu este tot o creaţie? A cui?
El trebuie să fie totul-nimic, non-creaţia şi noncreativitatea însăşi!!!
El există pentru că nu există.
Dar noi putem ajunge la dreapta lui. Putem fi pe direcţia sa adică.
Egali dar nu identici. Îndumnezeiţi.
El ne reprezintă ca faţă ascunsă, indefinită.
Noi ne regenerăm totalmente prin schimbarea la faţă.
Din una anume-oricare într-una de Ianus-ciclop! Ochi-girofar?
Omul poate accede la o compresie stm, la o re-înnodare a materiei
la sine! Stăpânind dimensiunile concret-abstracte, fără a le anihila,
sto-pa, degaja...
Entităţile sunt componibile şi divizibile între ele. Niciuna nu poate
trece de bariera saturaţiei dimensionale.

Totuşi omul - entitate misterioasă? – pare să intuiască o cheie de a

păşi peste bariera stm, spaţio-tempo-modală.
Fiecare lucru poate exista ca absolut-relativ, adică virtual dacă
rezol-vă preponderenţa stm, dimensionalitatea.
Nu există decât eul salvat. Fără număr. Dumnezeu ca unu sau
oricâţi.
Nodul desfăcut al ghemului materie-univers-uri.
Toate celelalte sunt maya!
Povestea ce nu se scrie e lumea de dincolo!
Noi suntem poveştile ce ni le jucăm!
Realitatea virtuală, şi implicit ideală e un basm care nu se scrie-
citeşte. Dar care orice maya, basm-cosmos indirect pricinuieşte!
Nodul sau cercul rezistenţei sunt ei, eurile salvate, legiunea divină,
dumnezeu in extenso.
Ei conduc prin non-acţiune, ne-acţionare! Lumile oricare!
A noastră poate fi chiar o ciornă ghemotocită, nu prea concisă şi la
coşul morţii remisă?

Ego educo god genom neuro cernoziom

Moeng
Inspiraţia – oxigen peste alte emanaţii ale masei genezice care ar fi
creantitatea
Creantitate – entitatea ne-liniară
Gens – entitate genezică
Entitatea de fel e ordonatrice, sistemică, entropică
Nonentitatea e atot-compensatoare creativ-disctructiv
Rentitatea sau creantitatea sau gens, gentitatea e compliantă, e
cur- sor între entitaţional şi nonentitaţional.

Damian Luz