Orice
 
Eseistice
 
Orice nu ne este propriu-zis, aproape, decis.
Armonia ne vine numai prin corelare cu orice-toate, deci şi cu anomia.
Definirea supremă ne e şi finală schemă.
Începutul şi sfârşitul dacă nu-s una, nici ceva n-ar fi.
Unitatea nu topeşte diversitatea, ci o include geamănă cu similaritatea.
Nu o sumă-scădere, cât un cât-produs. Undeva-cumva-cândva în re-sine
Indus.
A vorbi despre începutul şi sfârşitul lumilor, universului, moartea lui dum-
nezeu, şamd sunt un multiplu fâs!
Virtualitatea a orice-nimic pentru salvatul ceva-cineva e...de mucava. O
poate oricum modela.
Afectarea la infinit pentru entitatea sine-jur rescrisă e ca şi prescrisă!!
Drama fiinţării se răscumpără doar prin reconjugarea cu nefiinţarea.
Fără lepădarea erorii!! Nu carnea e de curăţat de pe logos, ci finitudinea şi
infinitudinea ca oponenţe, despărţenii.
Unicitatea se pecetluieşte prin unitatea lui doi-trei ca unu.
Dihotomicul şi dialecticul, doi-la-n şi cuplu sunt căderi, definiri. Dar şi
haos, amalgam, indefinire. Luate separat. Reunite virtualul vor r-emite.
 
Doar acţionând trinitar, plus-minus infinit, para-dimensional ne putem
refa-ce virtual. Chemând din genune orice al ego-ului nostru re-nume,
definire întru desăvârşire.
Nu avem un început şi un sfârşit. Avem doar ghemul de re-înădit. Prin noi,
nodul desfăcut. Implicat şi dezlegat de firul neîntrerupt al ghemului.
Avem orice dimensiune, între noi, celelalte, toate-nimic.
Afetul-dric – soclu şi năsălie.
Identificarea virtuală a eului ca dumnezeire pură+epurată. Refăcută de
sine.
Eul suprem nu e decât dracul ghem recurăţat - catharsis. Dumnezeul pur.
Noi fiecare suntem aceia doi, fârtate şi nefârtate, după integralitate.
Fie oricâte entităţi nesalvate, ne sunt în inferioritate.
Fie n salvări, ne sunt co-operă, -ări. Părţi de sine-jur, întregimii re-contur.
E de un ridicol fără seamăm a socoti omul doar produs suprem. Şi al cui?
Al unui univers bio-atomic mai mult. Dar sufletul şi spiritul? Trăirile,
gândirile?  
Sentimentele şi toate evenimentele fac o multidimensionalitate ce întrece
orice finalitate, sens şi semnificaţie chiar. Anomia ne e la picioare prin
simpla de suflet-spirit lucrare.
Voinţa şi putinţa raţional-voliţională întrec dimensionalitatea masico-
ener-getică. Forţa abstractă poate manevra cele patru forţe universale. Şi
nu doar.
Binele-frumosul-dreptul-armonia-iubirea sau dumnezeu.
Răul-urâtul-nedreptul-haosul-ura sau diavolul.
Între edificare şi distrugere.
Dimensionalul e concurat de nondimensional în cadrul realului.
În virtual devin parteneri egali.
Lucrarea în dimensiune e la şansă cu restricţiune.
Lucrul şi lucrarea în para-dimensional sunt fără concurare, un-doi-trei
egal.
Speranţa-sperma – spermanţa!
Ceea ce se crează mereu cu şi fără şansă, dar cu probabilitate!
Artisticul recrează umanul între divin-universal.
Histrionismul just e rolul frust.
Între firesc-necesar şi nefiresc-aleator. Între etic şi ilogic, generic spus.
Între etos şi nous.
Ne e definire indefinirii cu...acoperire.
Trăind deplin prin simţire-gândire nemurim. Doar gândind-simţind nici
mineralizăm, vegetăm, animalizăm, ci murim continuu.
Trăirea e doar liniaritate cât nu se ridică întru elan de afect şi
spiritualitate.
 
Suntem singuri fără şi laolaltă cu toate-orice-nimic.
Nu ne trebuie nimic, decât orice-ceva, nouă şi nici.
Dar până acolo...
Ne avem de rescris orice al nostru de- şi înscris.
Numele nostru dintotnimic e decât infinitul mai mare-mic.
Şi decât finitul uşor mai piti- gigantic!
 
Cuvântul e trădarea anomiei, nonlogicului. Lepădare şi de nonsens.
Cuvântul e viermele ce despică mărul materiei-aparenţei.
Epifania irealului nu ideal cât denominal idem.
Primum-finis actium.
Sămânţa onaniană generatrice! Integratio in nuce!
Scrierea ce ni se cere nu e de vreo copiere. Nici ficţionare. Ci recuplare.
Basfmuire. Sf-basm. Dez-întregire.
Borges vedea cartea ca univers.
În fapt cartea suntem noi. De virtu însă. De re-scris. Universul-lumea e
vreo carte? Universurile sunt abia litere.
Dar nu vreo carte doar ne e cerinţa. Ci vieţuirea şi convieţuirea ca mit-le-
gendizare.
Dacă ne scriem un rol de jucat pe scena eului doar ne vom încuia în acest
budoar.
Arta e viaţa ca extras.
Ne trebuie al personalizării compas.
Istoria ca artă e devenire curată.
Iar nu doar ca evoluţie bio-topo-specio-civilizatorie.
 
Tranziţia permanentă
Schimbarea fără oprire
Demersul continuu
Totul curge. Chit că mai şi încetineşte şi bălteşte.
A pune însă devenirea societăţii pe semnul-tasta dinamicii în defavoarea
staticii, pozitiv-negative oricum într-o anume măsură, e o eroare de bază.
Tot aşa invers.
Societatea şi omul evoluează neîncetat. Dar nu prea la vedere. Mde.
Capitalismul şi socialismul ca feţe ale aceleaşi monede între ins şi colectiv,
numită şi orânduire, au cam acţionat separat. Dacă orânduiri precedente,
sclavagistă şi feudală, au activat unitar, iar cea dinaintea lor, a comunei
primitive tot aşa, dar racordată mai mult eco-sistemului, integrată naturii,
ultima cunoscută e o deturnare, o bifurcare de fapt a orânduirii burgheze.
De la revoluţia industrială încoace.
Economicul a restrâns evolutivul uman la concret-material-obiectual.
Politicul, culturalul, ştiinţificul au cam vasalizat.
Devenirea umană nu e aservită însă (doar) perfectării în speţă. Care nici
nu ţine strict de imperiul necesităţii. Cel mult egal şi corelat cu cel al
libertăţii.
Imperiul necesităţii priveşte bunăstarea bio-materială. Hrană, sănătate,
toa- te ale trupului, neamului, speciei.
Imperiul libertăţii priveşte împlinirea afectivă şi conştientă. Binele, frumo-
sul, dreptatea pentru suflet şi spirit. Nu doar nevoile trupului.
Nu putem scăpa de neconcordanţa servirii inegale trup-minte-inimă dacă
punem mereu miza pe cele materiale.
Care nu au cum să ne prisosească atâta vreme cât nici forma noastră con-
cretă nu e perfectă.
Ne iluzionăm a crede că fericirea e bio-materială. Doar parţial şi
deturnând trinitatea eului.
Fericirea ţine de împlinirea în condiţia uman-divin-universală.
Adică de evoluţia spre o entitate peste regnuri şi la dreapta dumnezeirii.
Economicul blufează eficienţa. Trupul nu poate fi o maşină perfectă nici la
nivelul simplei planete. Aceasta la rândul ei imperfectă.
Nu ne putem împlini decât în duh, un string viu, un fulger adneuro, o
epifa-nie a crezului ce ni-l vom scrie.
Sinergia eului între oricare şi nici unul va crea armonia tuturor.
Ergo sum! – energie prezum?
Rego insum-ez
Capitalismul întreţine eul egolatru, antagonist.
Socialismul împinge eul spre un alter-ego, semen egal, dar nu mai puţin
deficitar.
Şi în diferenţiere şi în asemănare.
Personalitate şi alteritate nu trebuie să tindă spre conflictualitate.
Comunitate şi individ nu trebuie consolidate zid la zid.
Următoarea orânduire va trebui să evite, să micşoreze diferenţele.
Trebuie revizuite proporţiile dintre categorii, clase, profesii, vârste, etnii,
credinţe, rase.
Etalon valoric pricipal să fie informaţia nu banul.
Dar mai ales conducerea societăţii trebuie repartizată egal pe cele trei
categorii principale de proprietate şi de jos în sus tot ca invers.
Politica trebuie să dispară.
Nu există decât o ideologie. A devenirii umane.
Care e în corelare cu universul şi divinitatea.
Iar nu cu economia, ştiinţa, religia, umanistica, etc. Toate astea sunt sub-
ordonate.
 
Corporatism economic – financiar-comercial-consumismul global
Ecumenism – uniunea credinţelor
Multiculturalism – cultura planetară
Statul managerial – guvernul mondial
 
Integrarea planetară poate cădea la rândul ei în separatism, deviere.
E vorba de racordare planetară dar corelând continentele şi ţările.
Legată de expansiunea cosmică deasemeni.
Şi mai ales de reunirea în regnitate.
Eul uman trebuie să depăşească condiţia regnică. Spre a se ridica şi peste
cea bio-terriană.
Trupul uman e o colivie.
Dar şi orice alt corp regnial.
 
Jurnalistul – omul de media
Ultimul ostaş al cauzei, adevărului, justeţei?
Realism şi corectitudine
Social-umană atitudine
Luptând cu tarele ambelor categorii. Indivizi şi colectivitate. Şi nu doar.
Nu întru a le încurca iţele. Ci din contră. A netezi paşii. A contribui la
armo-nie.
Înhămarea la alte interese e un risc. Desigur. Deontologia profesională
trebuie atunci resuscitată.
Ideea, istoria, viitorul sunt aliaţi de nădejde ai celor din media.
Scrisul media ca izvor, esenţă de adevăr şi realitate.
 
Botta Emil
Constructor endomorf – intern entităţilor
Consistenţa noţiunilor entităţi.
Pofte unde să vă aşez...
Întristare care cuprinzi mijlocelul florilor...
În loje stătea o întâmplare cam abătută...
 
Stănescu Nichita
Restructor aleator – exomorf – extern firii
 
Evoluţiune – devoţiune
Devoluţiune
Dumnezeirea ca real-justă virtualitate
Peste şi sub orice dumnezeire creativ-neutral-distructivă
Ori acceptăm un dumnezeu total-pozitiv-negativ-neutral şi care acoperă şi
nonexistenţa, ori renunţăm la acest para-simbol.
Călăuzitor ar fi Iisus, Mohamed, Budha, etc...
Creator-punitiv ar fi Iehova, Allah, Shiva, etc...
Dar tocmai distincţia în supranatural ne scoate din cauza credinţei oricare.
Şi de natural şi de supra- sub- para- natural!!!
Iată de ce nu putem admite un zeu absolut, fără a-l şi nega totodată.
A fi credincios şi necredincios este acelaşi lucru.
Dacă nu sărim calul de oricare parte.
Important e ce mediem, reînnodăm în cadrul real-idealului, în dimensiune.
Spaţiu-timp-modal pentru materia concret-abstractă sunt dimensiuni,
date interne. Înafară sau strict înâuntru nu există nimic unic şi absolut.
Materia e maya. Ale ei toate sunt umbre. Cu valori doar între ele!!!
Doar între entităţi se crează spaţiu (aparte), timp, modal.
 
Maşinăriile care sunt entităţile.
Alfa şi omega
Act şi organ
Omega – maşinării – forme - trupuri, gânduri, trăiri, sensuri
Alfa – act, aventură, funcţie, demers
 
Cultură şi facilitate
Americanism pluricultural
Europenism etno-cultural
Africanism cult – epicureism magic
Zeul văzut ca muritor chit că nu oarecare
Europenism – omul egalizat eului
Americanism – eul de sine, împăratul-regele democrat, zeul cotidianizat
Balans imanent-transcedental. Baza rămânând eul, zeul, imortalul
raportat la viaţă şi (iar!) moarte, perisabil şi peren...
 
Identificare
Prin recorelare ego cu alter-ego şi non-ego
Noi suntem totul-nimic de re-făcut drept ceva-cineva-anume.
Monada care-şi întinde nada spre a-şi salva nu doar coada!!
Să-ntindem coarda care suntem până la vibrarea justă cu cea a indefinirii.
 
Blasfemie – femeie – lesbi
Blaesfembi
 
Doxa ca esenţă
Mă mir deci respir
Preţuiesc deci trăiesc
A te întreba – acesta este răspunsul!!!
A răspunde e joc secund.
Jocul e primordialitate.
Devenirea e patină.
Să patinăm întru interpretare!!
 
Totul e o între bare IOI
Una sută lucruri
De care te miri, plângi şi te bucuri
Iată de ce avem 101 dalmaţieni!
Şi nu în alt număr.
 
Informare – dezinformare
Între veridicitate şi senzaţionalitate. Ce ne împarte?
Foame de can-can, atac fie şi aiurea-nemotivat la persoană, persiflare a-
de orice...
Lectură-instruire serioasă sau bârfire.
De ce nu şi-şi? Fiecare are a despărţi?!
De ce nu bârfim idei? Or fi nepersonalizante?
Controversabile sunt oricum?
Atacul la idee poate fi şi mai indecent decât la persoană?!
Gura lumii nu e ultimul judecător.
Fiecare să-şi...strunească agora. Să nu sară peste cal?
 
Economic
Ex-implozie
Implozia – la nivel planetar
Explozia – la nivel cosmic
Resursele şi respectul etnic.
Consumul şi echilibrul la purtător-consumator.
Piaţa liber-controlată!!!
 
Unitarism relativ
Diversionism rezolut
A palpa indefinirea – a obţine real-virtualizarea
 
Totul-nimic de la cap
Totul e de-o parte a părţilor
Dialog-cearta părţilor cu non-întregul
Nimic înafara totului.
Dar nimic intern ca un tot propriu-zis.
Arcontra – arc contra
Sieşi exprimabil – re-vectorializabil!
Vector realizabil
Definitatea stm este nondimensiunea care pune în contra-dialog entitatea.
 
Mafio-masoneria
De la coadă căprăria
Cel mai ordonat para-sistem
Utopia ca realitate
Realismul ca idealitate
Regizorism
Modelism jur-împrejur
Toate sunt una
Cum Unu-Una e din toate-orice
Alt nu are cum a fi
 
Viaţa ne e un roman-film?
Oare?
Apă de ploaie!
Viaţa de fel, cotidiană e o derulare alandala.
Nimic destul de structurat-semnificat-coordonat.
Ce să mai vorbim de...sublimat??
Eul cizelează pe ici pe colo, inclusiv prin părţile esenţiale.
Suntem creatori la limită.
Autori, regizori, actori câte puţin şi cel mai mult spectatori.
Viaţa ca operă e departe de a ne fi majoră lucrare.
Biografia – o alegorie şvaiţer.
Viaţa curentă – dulapul la vale cu-de merinde trupesc-sufletesc-spirituale.
 
Veşnica interpretare
 
Adevărul e împăcarea relativului cu absolutul.
Armonia şi cu anomia.
Finitudine şi infinitudine ca unică-unitară atitudine.
 
Arta
Aparţine cui?
Omul nu crează strict pentru sine?
Alteritatea cere artisticitatea ca plenaritudine nu doar emotiv-estetică?
Arta e faţeta omului îndumnezeit. Rolul de zeu scris oarecum aparte.
Receptarea diferenţiată şi declinările artisticului.
Arta de consum şi subcultura – rol minimal dar de neevitat?
Democraţia artei – o hidră?
Munca este nevoie, deci un rău necesar. Şi încă prea plenar.
Artisticul este un bine socio-particular, deci un rău, mai mic, dar tot vital.
Că nu e om să nu fi scris o poezie, măcar odată, doar odată-n viaţa lui...
Vorba cântecului.
Munca ne rezolvă dependenţa de natură. Arta ne reimplică în natura de
orice fel. Umană, divină, universală.
Arta – călăuză eului întru desăvârşire. Decât cunoaşterile toate chiar.
Ştiin-ţe, ideologii, politici, practici, credinţe, şamd.
Artistul este un para-judecător al firii şi nefirii, al uman-divin-
universalului.
Uman-centrazismul nu este just dacă nu e corelat cu divin-universalul.
Cen-trazant. 
Dumnezeu ca giga-entitate e un nonsens. Şi o altă imagine a narcisismului
uman. Primitivitate.
Dumnezeu este pentru că şi nu este. Entitatea ca nefire şi nonentitatea ca
fire.
Orice e-ar fi întru îndumnezeire. Dar numai omul pare a fi apt...din ne-
fire?!
Draparea mesajului nu conferă spor de libertate. Nici de gratuitate.
Artistul este dator să pună paie pe focul fiinţării-devenirii. Dar şi să stingă
din focurile de paie. Cu pana sa! Riscul meseriei, hi!
Arbitru virtual al echilibrului om-materie – artistul!
 
Totul
Libertatea presei
Şi vine un parlamentar, ca alţii de duzină de umplu nu odată oala
parlamen-tară a sărăciei de gândire şi iniţiativă, de perle şi mahalagism
zis elitist, la înalta tribună a naţiei, vai şi reclamă lege, opresivă, pentru
gazetari.
Că, adică, una e când se mai sfădesc ei acolo, dulăii cu mandat de la căţei
şi dulăii presei?!
Păi, să n-arunci cu osul după ei?
Ce l-ar mai apuca şi pe ăsta!!
Presa, cu toate neajunsurile ei - nu prea deosebite de alte celorlalte
puteri? - este de fapt cam la mijloc. Încercuită, deci să strige mai tare
nevoită?!
Brucan – stupid people
Caţavencu – primul între gogomani
Lăpuşneanu – proşti dar mulţi
Alecsandrescu – democraţie nu şi pentru căţei
Puterile – parlament-preşedinte-guvern-presa
 
Eul ca operă
Sinea lucrurilor
Operă şi produs
Arta între reflecţie şi redare
Corpul uman – ca formă desăvârşită?
Fotografia – între artă şi meserie
Arta ca orgoliu al narcisismului uman.
Arta ca re(în)scriere a umanului în(tre) divin-universal.
Fotografia ca redare cu suplimentare.
Pictura ca re-plasti-formare
Sculptura – re-punere în spaţiu-dimensiune.
Omul e mereu pe calea...răsucirii firului.
Starea de operă – sau spiritul creaţionist continuu
Nu simplă operare, funcţionalitate întru co-determinare.
Regie şi creaţie. Formă şi fond-funcţie.
Una prin doi ca trei-reunire!
Nu trecerea de la imanent la transcedental.
Ci confluirea lor.
Baia de aburi – eternă saună regenatrice.
Baia-apa-materialitatea-realitatea
Aburi-afectivitate-spiritualitate-raţiune-irealul
Împreună scriu idealitatea.
Sublimul e confluenţă de reliefuri, nu pisc ori abis.
 
Herta Muller
Inimoasa morăriţă?
Melo-toca -cătoarea?
Melodrama cvasi-dizidenţei?
Toacă ura din inimă?
Revoltaţii de carton
Inimile au de beton?
Scrârţa-pârţa pe hârtie
Altceva mumia ştie?
Coposu barem a făcut
Pârnaie cât n-a încăput
În mahărul de mardeiaş
Ci babei asta arde-i-aş
..........
 
Usturoi n-a mâncat
Dar gura tot îi pute?
 
Prea bat unii monedă pe ce i-a afectat, dar cu o dobândă exagerată.
Demnitatea umilinţei n-o prea cunosc?
Nu cumva tocmai pentru că o mimează mai mult??
Opresata - vag - nemţoaică a dat bir cu fugiţii cam din start.
Ce mai reclamă?
Să fie căzută la mijloc din vreun extern joc?
Cam da!!
Cum nici ei îi vine a crede.
Vai de al nostru etnic, mai mult gri decât verde.
 
E de înţeles orice suferinţă. Nu şi plânsul etern, melodramatic.
Hai să ne văităm cu toţii!
 
Siguranţa prigonea comuniştii ilegalişti.
Securitatea a prigonit dizidenţii liberal-democraţi sau pe acolo, sau
frondişti ori anarhişti de tot soiul.
Care pe care?
Aventura specifică nu doar tinereţii prindea în mrejele ei conştiinţe şi
desti-ne indiferent de ideologia la putere a vremii.
Vai, dar asta e normalitate! Precum şi cea a capetelor plecate! A celor
conformişti, legalişti. Ptiu, doamne! Boje moi!
 
Văicărita sclifosita
Morăriţa Inimiţa?
Friptă fu doar cu iaurtul?
Şi-acum suflă-n îngheţată???
 
Dizidenţa de paradă
Se dau unii, şi – vai – unele, mari victime ale istoriei sociale.
Infatuarea nu e de clasă.
Sau da, dar are mai mult aspect de perversă angoasă.
 
Lider maxim
Măreţ cârmaci
Carol 2
Ceauşescu
Ţepeş
Ştefan
Viteazu’
Mâna de fier eventual în mănuşa de catifea
Autoritate şi tiranie
Popoarele mai simple agrează conducătorii autoritari?
Popoarele mai culte oscilează între democraţie şi liberalism.
Eroare mereu produsă e a inechilibrului între cele trei mari clase.
De sus, de mijloc, de jos.
Fiecare cu puteri egale asupra tuturor şi împreună pentru naţie.
Corelaţia socio-individuală a trinităţii guvernamentale.
Clasa de sus vizează eul, cu bune şi rele, cu lăcomii şi mărinimii.
Clasa de mijloc vizează alteritatea, comunitatea, socialul specific.
Clasa de jos vizează populaţia, mulţimea, nevoiaşii, individualul ne-
specific.
Multi- sau chiar non-ego.
Împreună pot reuşi. Când conducerea înclină de orice parte, sau câte
două, sau niciuna – mai e vorbă? – nu iese bine!
Orânduirea justă nu trebuie să permită nici bogăţie, nici sărăcie
exagerată.
Statul are atribuţii net sociale. Şi de control asupra celor individuale
pentru echitate inter-individuală şi desigur socială. Indivizii au atribuţii
(şi) perso-nale!!
Mito-religia şefului mare cu...mai multe între picioare.
Tradiţia feudală. Dar şi sclavagistă.
Tradiţia ierarhiei de genere, respectiv cea piramidală.
Sub-alternitate – altă negativitate.
Sunt asemenea dar nu egali.
 
Lumea din nou şi sau mereu
A mea a oricăruia a nimănuia
Viaţa şi visul nici binom nici monadă
Real şi ireal prin imaginar şi ideal
Dumnezeirea multindefinită – prin orice eu, alt eu şi ne-eu reunită.
Dimensiune şi in-comensiune
Dimensitate
 
Putem fi oricât de fericiţi
Mulţumiţi şi indefiniţi
De tot la sine2sine relipiţi
Sine2sine – sine şi nesine
 
Începem şi sfârşim oriunde-orcând-oricum.
Important e numai ce şi cum.
Ce ne rescrie între sens şi frazeolog(or)ie.
Nu murirea şi nemurirea ne preocupă.
Ci doar ce e înainte-după.
Între orice şi orice totul şi nimic e.
Ce se defineşte e întâi şi apoi ceea ce mă reconstruieşte.
Nu e ego(t)ism. Cum just nu e şi vreun altruism ori indiferentism.
Toate între ele au...rând şi pauză de măsele.
 
Economia speculativă – răul virtual ce perturbă orice bine real şi imaginar.
Capitalismul e mai rău decât etalonul pe care se baza, banul, căci l-a cam
înlocuit cu - simplă? - speculaţia!!
Socialismul e doar anversul, ori reversul, tot...un drac!
Să readucem economia la rostul ei concret. Realizarea nevoilor bio-
materia-le. Subzistenţa şi atât.
Ar rămâne în aer nevoile afectiv-artistic-spirituale?
Ele pot ţine şi de economic, dar sunt deja aparteuri ale fiinţei.
Speculaţia financiară a plecat de la surplusul burghez, profitul ca noţiune
modernă.
Real-virtual nu există plus necorelat cu minus.
Nu există profit fără pierdere. Totul e transferabil, convertibil...
Importantă e medierea.
Între plus-minus infinit se întinde (tot) indefinirea.
Nu putem fenta tot-nimicul. Dar ne putem ralia maimultsaumaipuţin lui
până la directeţe. Echilibru just între dimensionare şi non-.
 
Adevărul suprem e dracul desfăcut din ghem!
Coconul ce suntem e îngerul bun.
 
Politica la zi-secundă
Politica tinde a ne deveni tuturora secundă? Nu şi zi-lumină obsesie?
Vina e doar a politicienilor şi acoliţilor?
Tonomatele nu toacă la mori asemenea?
Chit că de un profil zis al patrulea?
Ah, ideologia, cumplit meşteşug ar fi de relimpezire?!!
De gândire. Şi ulterior de acţionare!
Hai la gândirea cea mare!
Dar ca mediere între tot ce şi nu se cere!
Abia aceasta ar atinge raţiunea creasta!!
 
E de scos la mezat tot?
E de repus pe tavă orice prepus?
Nu se vede?
Suntem pe liziera verde. Albăstrită şi de scenarită. Şi de icterul invidiei
neferită.
Dar e crudă încă. Zăludă şi în faţă cu cea luncă. A viitorului.
Acest prezent ce ne pierde. Nici trecutul mai ştiind să-l dezmierde.
 
Politicul.
Între naţionalism-xenofobism şi internaţionalism-cosmopolitism
De ce nu se vede?
Între nu avem a ne pierde. Ci calea a găsi. Cum altfel just ar fi?
 
Economia ca etno-productivitate
O economie mondială e tot o localizare. Moftul nu e cea parcelare.
Ci inegala inter-raportare.
Globalizare fără în cosmos externalizare – iată noua ratate!!
Satul terrian nu e extra-galactian.
 
Extaz – afectiv-raţional orgasm.
Agonie şi extaz – iată justul real-virtual entitaţional macaz.
De oprit sau de încetinit efluviul black-holian nestăpânit.
Dacă big-bangului urmează finishul black-holian să ne punem poară cu
nod-stringul rego, entitatea calibrată spaţio-tempo-modal ce poate jongla
para-dimensionalul.
Nu raţiunea ca abstract neuronal poate manevra real-virtualul.
Cum nici vreo entitate bio-concretă oricât de perfectă. Înzeită. Ciborgită.
Ci modulul pe bază de neuoro-adn funcţional-informatic numit rens, fiinţă
salvată. Circumscris unei istorii, trăire înglobată.
 
Eu sunt un altul-nimeni.
De aceea capotează cei mai mulţi.
Aşa se văd.
Prejudecata că imită false modele, afişate pe sticlă, tabloide, etc. E falsă,
ori foarte relativă.
Oamenii se cred imitatorii lor.
Vrem ceea ce nici nu ne interesează.
De ne-am dori înşine definiţi ar fi altceva. Jur-sinele am studia. Exersa.
Ne-am rescrie de la post-scriptum la titlu şi retur.
 
Pis
Peace
Planeta interstelară
Navodrom – universul galant-om
Exospace
 
Selecţia naturală?
Altă glumă non-ideală.
E vorba întotdeauna de trei selecţii, grupări, rezumări...
Totul se transformă. Prin conservare-progresare.
Selecţia e locală, colaterală şi universal-total-aneantică!!
 
Silogism? Aporie? Axiomă?
Totul e paralogie! Logică şi ilogică prin fuziune la rece!
Orice poate fi-deveni chiar adevărat
Odată ce poate şi doar părea ca atare!
Totul există deja, e pe cale, sau a fost – e acelaşi lucru pentru indefinirea
materiei.
Şi chiar pentru om ca parte divină a atotentităţii.
Cred pentru că mi se pare!!!
E sigur mai ales dacă pare ori poate fi extrem de nesigur!
 
Malthus
Populaţia creşte geometric. Mijloacele de subzistenţă sporesc aritmetic.
 
Sărăcie, boli, războaie sunt atunci cumva selecţii natural-sociale?
Şi orice restabileşte proporţia în cauză?
Alte aberaţii de logică!!
Există legături. Dar situaţia e alta.
Omul nu e de aici.
El sfidează biotopul. El e şi peste regnul său. Cel uman. Altfel calibrat cu
ce-lelalte ale Terrei. Mineral, vegetal şi animal.
Vom înţelege că relele zis sociale sunt doar ale regnului nostru aici.
Dincolo e altfel.
 
Universul
Infinit sau şi de sine redefinit?
Colonizarea spaţiului?
Acolo unde nimeni nu a mai ajuns?
Luaţi plasă cu extincţia!
Orice dimensiune e nici măcar o imersiune. Poate abisaţiune!
Colonizarea sine-jurului e singura justă, real-virtuală.
Ah, pentru specie da!
Pentru umanitatea terriană, dornică de extincţie cosmică, mde! Posibil şi
chiar necesar e.
Dar ami departe în imensitate... Nu putem ajunge nicăieri anume.
Indefinirea doar nu e pentru nimeni anume.
Redefinirea de tot-orice-nimic da! Prin noi putem ajunge la dreapta nu
doar a indefinirii. Şi a oricărei definiri. În miezul para-finirii.
 
Inerţia ca levitaţie esoterică
Activitatea ascunsă nu de inconsistenţial e...unsă.
Inerţia ca dinamică pe un picior.
Nu există o inerţie propriu-zisă. Cum nici deplasarea e nu strict corpului
re-plasarea.
Diversitate – nu cumva o falsă densitate-complexitate?
Dacă e dezlânată de simplitate, da. Dacă sunt necreativ mixate iar da.
Totul e metabolism. Fuziune la rece.
Zis nedescoperită în fizică. Dar ştiută imemorial de orice observator-refe-
renţial. Cum nu doar omul ar fi?
  
 
 
 
Damian Luz