Eseuri

Mici
Şi
Medii

Nu doar spiritului remedii

Aug 2011

Logos emisie de-presie impresie

Chaos omni admisie compresie
Cosmos şi ontos – anume peri admisie compresie expresie
Comtos, roentos, rens – fiinţa salvată
Coemgos –
valuri – materializări în curs
malul –
oceanul – comateria, haosul, neantul, abisalul
omul îşi este inclusiv im-mediere
teorena
incompletitudine
indecisabilitate
incongruentransponderabilitate – starea comateriei de a nu se putea modela de sine, ci doar prin părţi şi
partea-întreagă care e omul salvat.
Comateria e partea întreagă absolută, dar şi nepartea, nondimensionarea.

Actul suprem
E să faci informaţia ghem-program în funcţie
A face, cunoaşte, simţi e a desface, descălci – oricum a devia, a greşi, a limita
Loxgen – logos genom
Născut din logos

Regzism – concepţia regizoristă

Axată pe conceptul omnivalent
Regia lucrurilor
Axus mundi crux duxent
Axa lumii cruce îi face, îi aduce
.......
Totul e o regie liber-impusă între orice şi toate-nimic.
Marele tot alias nimicul permite şi suprimă orice dacă spinul săi mişcat nu e.
Omul, ca entitate capabilă a se salva din cursa aceasta, poate a se posta cu curul în cele două luntri!!
Adică şi în materie şi în energie, creându-şi o formă perfectă, de string-cursor, care să agaţe ambele
talere.
El va deveni muritor de n forme şi nemuritor ca rens, semn-iconul comateriei, numele-noimă, oglinda
vie a indefinirii, infinirii.
Setea de nesaţiu va fi stăpânită prin chiar deschiderea ei, nu la infinit, ci între infinit şi indefinit, abia
astfel real-virtuală!! Închis-deschisă la capetele-nod! Care tot el ar fi.
Binomul o şi unu e limitativ, deci deviant, deci neoperativ în relativ-absolut.
Cibernetica e bună. Doar parţial.
Trebuie inventat un limbaj meta-matematic.
Nu putem opera real-virtual decât cu mărimi pulsatorii.
Orice este între plus şi minus infinit de redefinit.
Orice este compunere şi diviziune de comaterie. Delimitat direct. Nelimitat indirect.
Numai ce-ul sau ceva-ul sau cineva-ul care poate media jumătatea virtuală, indirectă a comateriei cu
cealal-tă reală, directă, are şansa de a se salva, spinul a-i încăleca, partener nedefinirii a se bifa!!!
Unde legile determinării şi ale stohasticii fac corp comun.
Matematica fără metafizică sau invers e înjumătăţire. Cel puţin.
Informatica fără genetică tot aşa.
Omul fără celelalte regnuri, natura în ansamblu şi supranatură – nu mai puţin.
Spunem poveşti deocamdată. Creăm în definire. Vom deveni poveştile noastre. Creând în indefinire.
Dar atenţie! Să nu devenim propriile noastre fantome.
Moartea nu e mai rea decât viaţa!!
Bine intuia Vlahuţă: nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei!
Aici, nu postexistenţa ca fantome, ci ca entităţi virtuale e de realizat.

Evolutivul şi complexitatea direcţională

Liniaritate sau fractalitate.
Evoluţia e cu dus-întors. Nu liniară, în spirală, fractală, etc.
Între plus-minus infinit.
Omul are însă avantajul vederii peste gard.
Peste dimensiune. Peste entropie.
Dar nu a învăţat încă a media corect just ambele.
Toate importantele date.
El între ontos şi deos-haos-cosmos.
Ignoră că fiinţa care este e abia pala a nuştimcui poveste!!!
Poate a sa, poate a vreunui alian, poate divină, poate aleatorie.
Contează? Nu, dacă nu se salvează.
Şi de sine dacă ar fi o creatură. La aşa actuală jalnică şi totuşi mirifică făptură care este.
Încă nu...de poveste!
Se cere reinventat din tot. Dacă vrea să-şi poată ajunge la noadă cu propriul său bot. Nu doar la figurat.

Arta e subiectiv-optimist-novativ-nonconformistă de fel.

Viaţa e obiectiv-fatalist-mecanicist-conformistă mai degrabă.
Haloimis
Hal-os oi omis
Psihostazia

Orice ca punct de vedere.

Nu de văzut cu precădere?
Ce e de ascuns nu e neapărat cel...ales, uns.
Dacă oglinda nu ne iese în faţă, ne rămânem şi...postfaţă?
Că prefaţă ne-ar fi menirea, programarea, ante-chemarea?!
Ce ne e scris, încă nu s-a pre-scris în info-gena firii noastre salvate!
Care din genuni cu deştu-n obraz altminteri bate!

Idealismul de ce nu ar înţelege cumva ca egal, dar mai puţin, materialismul, înglobându-şi-l?

Dar ar fi în stare? Cum nici invers!
Parţial nici se neagă propriu zis. E un incipient compromis?
Sau ştiinţa şi credinţa?
Toate dihotomiile sunt pasibile de trufie. Se cred buricul logicii.
De parcă logos ar fi doar...logică, determinare, temei?
Haida, de!
Ordinea e de fapt calea spre inerţie, entropie, moarte.
Numai dezordinea, haosul, anomia, nontemeiul nasc mişcare.
Energia din tot îi dă şi acesteia nu doar peste coadă, ci şi peste bot!
Logos intra haos ontos-cosmos nascit.
Logos în cadrul haosului e însă...coada cometei. Ontos şi cosmos determină tot ontos şi cosmos,
antrenând în lucrare logos-determinare-program-funcţie şi haos-materie de fel, entitate, formă.
Ontos care poate călca haos-logos-ului media va deveni real-virtual, adică nemuritor-aleator.
Căci şi o nemurire anume e tot...moarte.
Un singur punct de sprijin în cadrul infinirii e tot năruire cândva-cumva-undeva.
Suntem liberi a fi oricât de ancorabili, asta e nemurirea justă!
Suntem spirite hoinare indefinirii călătoare. Ne screiem povestea cărţii eterne.
Nici o cunoaştere care nu acceptă egale afirmarea şi negarea nu are şanse de supravieţuire în oceanul
cognoscibilului absolut, adică logosul.
Cunoaşterea spirituală însăşi e nimic pe lângă cea a simţurilor şi a trăirilor. Apoi a...scrierilor neuro-
genomice!!!
Când vom trăi ca spirite neuro-genomice, fără trup material, noduri energetice, cunoaşterea şi puterea ne
vor fi egale, vom fi îndumnezeiţi.
Va fi o viaţă-poveste-raiul etern-aleator. Auto-scrierea tuturor. Cartea cea mare.
Nu va exista rău-durere-ne-îndreptare.
Dar...va exista orice întru liber aleator parteneriat!
Acesta va fi sociabilul ideal, cetatea real-just utopică.
Societatea perfectă nu e posibilă într-o lume a nevoilor bio-material-afectiv-spirituale.
Dar ea poate fi mereu şi just-solid adaptată dacă e cu specia, natura, materia-dumnezeirea corelată.
Şi mai ales just-armonios co-angrenată.

Politica
Sumă de ipocrizii
Avem conducătorii pe care îi merităm, pentru că pe ăştia i-am votat.
Eroare!
Alegătorul nu votează persoana cât programul pe care acesta şi-l asumă.
El nu are nici o vină dacă acesta nu şi-l respectă, sau nu destul.
Politicienii care nu îşi fac datoria chiar la locul de muncă ar trebui să fie demişi. De şefii altora, pentru
corectitudine? E cu două capete idea? De vreun...sabotaj, subminare pasibilitate. Cum să fie?
Aşa cum premierul poate demite miniştrii. Tot aşa o comisie parlamentară! Vai, corb la corb nu-şi scoate
ochii?

Eul
Singura problemă
Dilemă, lemă, emblemă, stemă...
Sistemă şi a-, para-sistemă.
Entropia liberă e eul.
Măsura tuturor lucrurilor ar fi omul. După Anaxagora.
Şi totuşi...
Eul nu e omul.
Eu e şi un gând răzleţ, de l-a asociat Coşbuc cu frumuseţea feminină.
Eul e acel nu-ştiu-ce eminescian. De-păşind imanent şi transcendent.
De fală un curent?
Eul ca atare. Eul cuplu, eul colectiv...
Eul multiplu nu e musai de iniţiere un periplu. Sau o labirintizare? A câta zare? La câte zări partajare?
Eul anapoda multiplu nu e o fractală cumva personalizare. Poate fi o simplă derutare, fărâmiţare.

Ce-mi plac hiper-esențele mele!!

Ultra sapiențiale -------

Id sau n-id
Identitate sau para-, non-identitate
Toate se nasc din firesc, necesitate.
Întâmplarea e necesitate aleatoare, derivatorie.
Dar toate cele ale firii fac...ghem comun unic,
Comateria este ghemul oricăror fire şi ale nodurilor ce le poate face acesta.
Acesta e chiar nefiinţa-rea, sau maxima, absoluta fiinţă-are, dumnezeirea.
Nevoia de identificare şi abstract-afectivă este proprie numai omului.
Celelalte concrete şi abstracte se identifică real-limitat prin chiar activitea lor globală, vieţuireproducere.
Rezistenţă relativ-extinsă de jur.

Real-itate şi ireal-itate
Realitatea, imanenţa ar fi starea elaborată regnială, eco-entropică.
Irealitatea, imaginaţia, artificialul abstract ar fi starea elaborată para-regnială, ego-tropică.
Virtualitatea ar fi starea pură comaterială, non-tropică, dar nu dis-, utopică.
Ci pur şi simplu asistemică, adică omni-dis-combinatorică.
A crede că magia, credinţa, imaginaţia şi orice formă de imago, transcendenţă sau asemenea ar fi
alternativa sau salvarea, e aceeaşi greşeală cu a crede doar în imanenţă, empiricitate, materialitate.
Idealism sau materialism sunt feţele lui Ianus. Sau frunţile, în traducere liberă, ha!
Ianus bifrons.
Credinţă sau şi ştiinţă.
Ca şi cum ai spune că poate exista ordine fără dezordine sau invers.
Viaţă fără moarte, abstract fără concret. E un maniheism de doi bani.
Viaţa veşnică e de fapt o moarte aleatorie!
O rescriere continuă, dar în baza unui eu aplicat non-eului divin.
La dreapta Tatălui ne e nemurirea. Cei care ne putem salva.
Numai că acel tată al tuturor lucrurilor şi nici unul suntem şi noi ca fii. Paradoxul e şi mai mare. În
sensul că noi suntem şi mariile care nasc continuu crişti, ori şarpele care ademeneşte, ori anticrist, şi
sfântul duh care naşte pe adami, şi orice mai dorim.
Ca în bancul cu statul totalitar care se poate învecina cu cine vrea el.
În ordinea divin-universală în care ne vom de-re-integra nu mai există imposibilul. Mde, truism necesar.
Cunoştinţele generale, ideologiile sau altele pot afecta ideogenia. Dar nu pot altera firea logosului.
Chiar cu emisie umană. Omul poate fi derutat în procesul cunoaşterii tot atât de efectiv pe cât e în
procesul simţirii, trăirii, şi a simplei gândiri.
Cunoaşterea extins concretă, abstractă şi extins-abstractă e gândire aplicativ-disfuncţională.
Cunoaşterea concretă e mecanică, instinctuală, biogenă, integrată adaptării de fel.
Corelarea cu jurul limitat.
Cunoaşterea umană generic extinsă e corelarea cu indefinirea, jurul nelimitat, tur-retur.
De fel toate formele de gândire şchioapătă la corelarea ştiut-neştiut prin insuficienţă mediant-corelatorie.
Dialectica şi dihotomicul insuficient joncţionate conduc la contradicţii majore.
Relativul şi absolutul sunt greu de partenerizat şi în cunoaştere.
Omul este firea şi nefirea lucrurilor. El este dumnezeul cel mic. În ordinea materială, entropică însă doar
ca iniţialitate. Are de parcurs calea salvării. În ordine virtuală, şi ca realitate dată, liber arbitru, devenire
ca şi inseminată.

Unu e inexprimabil în-de sine.

Dacă ar fi s-ar auto-zdrobi. Sine-des-egotiza?
Doi e şi completiv-asociativ, şi discompletiv-antagonist şi neutral.
Trei creează deja dialecticul pur-imperios. Clasele, categoriile.
Pluri-eurile.

Meritorii sau nu, toate încercările umane actuale de a scrie-construi fiinţa salvată, sunt palide.
Nu omogenizarea regnial-universală, ori identificarea cu nefiinţa avem misie.
Nici măcar edificarea eului ca buric, creier-nucleu al materiei.
Nu eul, nu alteritatea, nu divinitatea. Ci noi prin ele! Şi retur!
Revoluţia permanentă?
Păi nu sunt şi conservatorismul, ori liberalismul, ori anarhismul, ori orice mânate de ideea veşniciei?
Orice definire exagerare, deviere din start este.
Importante nu sunt dimensiunile, scopurile, mijloacele, devenirile pro-retro, ci conlucrarea lor.
Profesia de revoluţionar?
Dar aceea de liberal, conservator, democrat, etc.? Sunt amatorism?
Democraţia socialitară e de fel deficitară. Nu mediază just cu natura, ecologicul. Şi tot eronat e în relaţie
Cu supra-sub-intra-natura, dumnezeirea.
Democraţia e un mixaj eronat de individualism-comunitarist, sau comunitarism-individualist.
Puterea de tip piramidal, axată mai mult pe verticală e răul principal. Geo-politic, social, şamd.
Trebuie neapărat recorelate puterile pe verticală, la nivel planetar şi pe orizontală, la nivele naţionale,
comunitare, regionale, continentale. De toate genurile, categoriile. Statut economic, de vârstă, de gen, de
credinţă...
Dar şi relaţia trinitară divin-uman-universal. Care e chintesenţa devenirii.
Mai ales relaţia social-economică e viciată. Puterea nu aparţine just armonios celor trei mari categorii
economice. Cei foarte înstăriţi, cei înstăriţi şi cei neînstăriţi.
Protecţia socială nu trebuie exagerată, dar nici diminuată până la limita subzistenţei. Cum nici bogăţia
exagerată nu e de tolerat dacă nu e strict şi imparţial verificată.
Deasemeni trebuie eradicate posibilităţile injuste de îmbogăţire. Mafia, interlopia, ingineriile financiare,
speculaţiile financiar-bancare.
Pământul înainte de toate şi deocamdată. Apoi sistemul solar, galaxia...
Dar neapărat până la depăşirea regnialităţii. Şi a simplei organicităţi.
Zombii vii, adică îngeri!!! Nici un nonsens! Nimic horror!
Entităţi de orice natură organică şi anorganică, dar şi independenţi de materia concretă.
Ca zei ulterior ne vom alege singuri lumile.
Tot de noi create.

Muzica şi simţirea-trăirea umană

Dar şi gândirea...
Melostanţa – funcţia staziogenică a muzicii de fel.
Muzica e un design-balet de transformări-modelări în suflet. Stări, emoţii, efuziuni, dispoziţii...
Cu o participare desigur consistentă şi propriu-zis bio-fiziologică. Nu doar prin impuls la dans sau
mişcare trupească direstă.
Muzica e partea mult-lucratorie din eul devenit, incipient şi aparent inconsistent, dar foarte complex, o
epifanie pe cale întru luminare.
Din genuni, haos, abisal-celest degajare.

Comştientul – sau regia supremă.

Actualul nostru conştient uman, cu care atât ne mândrim, e abia o umbră din auto-regia eului devenit.
Limbajul logic-raţional e şi el doar parte din meta-mate-codarea comatezică.
Comatezic - geneticul la nivelul întregii materii concret-artificial-info-genetico-abstracte.
Meta-mate-codare - scrierea algoritmo-matriceală, concret-abstractă e entităţii între entitaţional şi non-.
Între fiinţă-fiinţare şi nefiinţă-nefiinţare se poate declina orice stare-nestare. Dar numai cea care se poate
media până la concurenţa, paritatea, meta-mate-echivalenţa cu însăşi nestarea, nefiinţa îi poate deve-
ni...partener propriu-zis.

Pată-piedici
Cazul cu necazul
Gândirea și os(g)ândirea, cum ar veni reflectarea la...sânge?
Supus, nu neapărat excesiv, mediatizării, riști a te pierde în ceața zării?
Sau a fi bine terfelit în mâlul numai profilactic ne-dorit?
Filozoful para-nostim-ridicol ca înfățișare a tot fost luat la șut-rost. De partea cui mai multă exagerare,
infatuare, derogare, deviere?
Victimă sau călău?
Aici mai degrabă un Tismă- ar fi băgat? Ori zău?
Exponent oricum remarcabil al filozofării eseizante ori vice-versa.
Dar și cu concurs colateral, de unde și păgubirile pe măsură.
Pedantism ingeuu până la un punct, scriptoree cu stil sau mai ades diluată, repetitiv-giratorie...
Scriptoreie – logoree pe hârtie.
Caligrafia ideilor, altfel migăloasă, dar și de asta înhățișată, înmâloșată.
Grădinarul nu face față la două flori? Meditația ca atare, demnă de elaborare și sârguință, și eseistică tra-
tația, unde se bat câmpii, verb de la Călinescu George citire, nu ades cu grație.
E mai bine mult și doct-consistent, fie și în pedant-exces, decât puțin-mult și dogmatizat-diluat?
Omul vechi, omul recent, omul salvat?
Homo universale?
E cam puțin?!
Just corect spus, omul nu e ceea ce este, ar fi într-o dimensiune oarecare și chiar anume.
Omul este marea-media-mica poveste. Ghemul ce fir ariadnic este. Minotaurul ex labirint.
Cartea virtualitate ce scrie capitole existențe. Nirvana cum maya!
Vârtej samsara de catharsis-mimesis-hibris. Thor-tanathos!!!
Numai salvând și condiția divină, împreună cu cea universală și iar umană, va cunoaște mântuirea, re-
mixarea firii cu nefirea, realului cu virtualul, imanentului cu transcendentul.
Radicalism contradictoriu?
Liberalism desuet?
Se vine la fel de nefast energic din dreapta ca și din stânga îmtr-o epocă în care socio-capitalismul a
devenit buboiul involuției uman-planetare!
Îmcă nu ne-am lămurit că orânduirile socio-piramidale sunt în total dezacord și cu natura și cu
supranatura, și cu omul, universul, dumnezeu???
Că e nevoie de o alcătuire divin-uman-universală, în care societatea să nu mai facă individului
concurență, în care natura să nu mai fie considerată antagonistă, în care divinitatea să nu mai fie nici
piedică nici cârjă?
Omul este și dumnezeu și universul, interferența lor.
Să meargă încotrova.
Identitate? Doar modernitate? Musai socialitate? Esențial politicalitate? Pardon! Nu asta e numitul om!
Omul este media sine-și scăzută de divin-uman!
Buricul ce dă capul și coada la toate-niciuna!
Să fi început ideea individualității de după evul mediu încoace? Aiurea! Omul se știe dintotdeauna
centrul nu atât al universului, cât al său inclusiv, universal extensiv, și desigur mijlocitor al divinului!!!
Mitologicul cam prevala în comuna primitivă ți în cea sclavagistă asupra socialului propriu-zis.
Religia a cam surclasat socio-politicul în perioada feudală.
Mai încoace, în modernitatea social-capitalistă, financiar-economicul a cam prevalat socio-politicul. Sau
acesta s-a cam supus cestuilalt.
Just corect spus nimic nu e înaintea-înapoia omului ca sine de salvat.
Societate, specie, natură și chiar supra-sub-inter-natură sunt toate omului doar...colateralitate. Virtual
spus.
Real, doar de parte.
Important este ce își va media el, solo și nu doar. Plus-minus in(de)finit.
Nu ne putem lăsa nici la îndemâna determinării relativ aleatorie, materialism brownian ori ba. Nici la
cea a indeterminării providențiale, idealism, credință, mistic-ism...
De vreme ce vizează antagonism, sunt clar părți, jumătăți de adevăr.
Media lor ne aduce claritatea. Între real și virtual e de găsit calea.
S-a ajuns la un fel de religie a nonreligiozității mixată anapoda, incongruent cu misticismul aleator,
sectarist sau nu chiar.
Pan-non-religiozitatea actuală, postmodernistă, și de fapt aleator-indeterministă, e un compromis brut.
Curios e că numai puțin curățată ne-ar putea lămuri cum e cu real-virtualitatea, singura dimensiune a
omului devenit.
Căci, repetăm, omul nu e nici om, nici entitate universal-regnială, nici dumnezeu. Este media lor!!!
Renăscută sieși!
Vorba Luceafărului – mie redă-mă!
Indulgențele care vindecă alte exurgențe, psiho-escensii? Medievalitatea asimila co-materialitatea
artificală cu cea bio-umană. De înțeles în parte. Dar e lecuire pentru ceea ce nu este în regniala fire? Nu
este omul păcătos cumva pentru virtual mereu cu folos?
Coagularea personalizării după medievalitate nu a șters din alteritate. Au existat poate alte definiri.
Comunitare deasemeni de fel. A sporit o internă complexitate. Insul modern are un areal ideo-caracterial
mai larg. Feudala ființă era mai simplistă la purtare-simțire-dorință.
Numai că amalgamul postmodernist al ființei auto-complexate deja de libertinismul ideo-etic e mult mai
nefast. El trebuie curățat de complicitatea dualism-dialectică.
Diavolul cu două capete care e dihotomism-dialecticul.
Se cere o recuperare a real-virtualului etern prezent la om.
În gândire, simțire, trăire.

Cunoașterea
Împlinire și în suflet așadar, nu chiar colateral.
Ca putere supliment sau motor de voință iar.
Dar tot voința corolar cunoașterii și facerii, trăirea e împlinirea.
Trăirea în fire-nefire cu just-personală mijlocire.

Eseistice
Din
Aug14an11mil3

Stilul și para-stilul, sau stilul la capete, din extreme.

Exemple pentru secunda: Rablais, Jarry, Urmuz... Eugen Ionesco...
Mai încoace Florin Smarandache...
Arta e fantezie muncită. Nu mai puțin sucită, răsucită, nău-t-cită?
Asta ca să fim...în verbul susnumitului.

Ordinea și dezordinea sunt două catastrofe care amenință omenirea.

Paul Valery.

Ordinea și dezordinea sunt capetele de tăiat-reconectat real-virtualul.

Răul și binele sunt incluse, iar nu aferente.
Măsura are investitura.
Măria sa Măsura.
Nu există lucruri și nelucrul. Există interferența lor.
Nu există ceva sau nimic, ci doar câte ceva între.

Nimicul spune totul când este nimic –

Janet Nică

Când este doar nimic, nimicul nu mai poate spune nimic!!!

Nică e și ilogic de ilogic!
Nimicul nu spune nimic ca nimic, dar poate spune totul ca totul.
Nimicul este poate coada, când totul e botul, sau invers. Oricum restul ne-trupului sunt tot ei!

Noi ne unim-clădim în in-de-finit

Venind din orice de-finit
Extrași din formele toate anume
Ne dăm unic număr și nume
Esență de nesine și plin de re-sine
Ne redefinim în întregime

Proverb chinezesc: este înțelept să fii confuz.

Este just să lucrezi în clar-obscur, între formă și contur, dar spre a media fondul și cu ne-fondul!
Esența nu e justă fără a indefinirii urmă barem de crustă.

Dezordinea ca simplă altă ordine?

A tot face jocuri de cuvinte și de sensuri, mutații și alte gratuite de fapt dez/articulații...
E mereu un stil nou? Aș! Sunt doar variante ale stilului la capete, rebel, frondist pur și simplu!!!
Para-stilul e un stil mai mic, secund, colateral...
Putem considera eventual trei categorii virtuale de stil.
Stilul artistic, științific și interferența-melanjul-mixtura lor.
E vorba de stilul general de exprimare.
În cadrul artei stilul este metaforic și analogic.
Analogicul folosește vocabularul, termenii, conceptele, expresiile la valoarea consacrată.
Metaforicul inter-scrie, re-face, re-inventează sensurile, sintagme, etc.
Până la alegoria genezică?
Ariile de cuprindere din fiecare aceste două ramuri determină definirea unui stil anume, identificabil
istoric.
Metaforicul poate extremiza până la para-logic.
Dadaism, ermetism... Chiar și acest smarandachism, hi! Inventăm liber-continuu, nuu? De ce da?
Fără a face gaură în cer!

Ab-surdul ca tonalitate de fond, big-bang pro-ex-fundalic, abisalic?

Nefirescul include orice firesc, dar îl des-re-coase până la un alt firesc.
Firescul e nefiresc și în sine și co-sine, și desigur față de atotsinele-nesinele.
Nefirescul e firesc ipso facto.
Nefiresc e cele ce nu se potrivesc dar sub un ante-înțeles. Două de înțeles sunt de neânțeles?

Jirmunski – procedeul este singurul erou al artei.

Formalist. Vezi școala rusă anii 918

Drumurile toante duc la aroma.....

Hegel
Ceva care în altceva este la sine însuși.

Sinele anume, din catharsis, nu este însuși sau altceva, ci este un re-, un com-sine.
Decât o exprimare confuză, mai bine o reglare justă de sens-termeni.
Hegel spune un paradox, adică nimic.
Dar poate a vrut să spună corect ce am tradus mai sus.
Ceva, cineva este, se scrie just în măsura în care face media dintre oricare, orice sine și niciun sine.

Copiază sau preia

În romanul Coșmar la pătrat
Florin Smarandache
V și jk-vb RFG refugiul în fundul curții, USA unde stai acum...
Bancul cu originea românului. Ne tragem din pinguini. Trăim în frig, mâncăm pește, batem din palme.

Totul ca devenire, curgere...

Unde mergem? Boieri dvs, iar întreb
Vezi Alecsandri
Totul curge – Heraclit.
Arhimede – dați-mi un punct de sprijin și mut Pământul.
Și nu e tot aia?..
Mai degrabă: metti un tigre nell motore
Puneți reactoare la dosul Terrei mobilă prin univers
Vezi filmul chinez cu planeta călătoare după un alt soare
Energos logos filios ontos și mhateros – mater-haos. De unde omnia ontos et cosmos...
Ergo ego energo eo gen genesis
Genesis din catharsis-mimesis-hybris prin samsara, încercări, experiențe-experimente întru nirvana mân-
tuire.
Stasis thanatos est
Stabilizarea implică aneantizarea.
Celestic ca devenire, teluric ca invenire.
Chnoton

Anaximandru – apeiron – infinitul, neterminatul ca el prim

Thales cică apa.
Anaximene – aerul, determinatul
Heraclit – focul
Heraclit – războiul e tatăl tuturor lucrurilor
Sensul de contrarie-tate, diferențiere brută...
Ce e mai stabil decât schimbarea?
Dm exp idee univ.
Lucrurile sunt stabilitate la bază.
Existența, realitatea este limitare, dat la bază.
Parmenide – principiul identității
Ce este se delimitează, din start agonizează. Ce nu este nici e de pomenit, ar fi tot o negare.

Extremism socio-politic
Legionarismul
Garda de fier
Rezistența ca exces sau cum?
Legionarismul românesc pare a fi suferit de două mari păcate. Bigotism și ideologic și crimă-asasinat-
execuții. Între gherilă și marile desfășurări belicoase, unde e mai mare buba?
Între terorismul de stat și global și cel regional-sectar-local-etnic-religios-mafiot-de clan să existe vreo
diferență de esență?
E mereu aceeași problemă. Confruntarea dintre individ și societate. Dintre unitate și colectiv.
Societatea nu e gruparea cea mare pentru om. Nici natura. Și nici divinitatea! Nici omul în sine!!!
Omul este număr-nume și ne-număr-nume! El își este propria taină-poveste!
Sinele ascuns al devenirii eterne.
Când diferențele sporesc într-o societate este firesc din păcate să se ajungă la excese și de cealaltă parte.
O mână spală pe alta, indiferent...pe unde umblă?
E vorba și de compromisuri. Nu doar de confruntări fățișe.
Istoria e perversă de felul ei. Ține mai mult cu învingătorii și urmașii ziși neutri-obiectivi.
Dialectica și dihotomia trebuie însă fin ajustate spre a fi just obiective și doar după caz și subiective. Dar
mai ales trebuie să lucreze împreună!!!

Logoree am- bivalentă?

Zmârcea Kăkărezico – Korberector – 1500 pagini
Propinațiu Camelian – Kitch orbitor – cc 600 pg
Postmodernism sau simplu aglutinism?
Stilul ca adunătură de ce?
Stilul ca impas. Ce urmează?
Între a te poziționa și a modela.
Browseria ca metodă de a scrie.
Browseria sau navi-aglutinarea.
Un copy paste mai cu modificări, ajustări.
Creația nu e a lua din oale și cratițe diferite și pe farfurie plachie otova a le remite.
Fragmentarismul, secvenționalismul, frunzărirea memoriei cu pana minimei reflecții sau a mimării
acesteia mai degrabă.

Evazivul, imprecizia ca anarhism tendențional.

Este clar-obscurul destabilizator, fie în orice sens?
Este mai puțin deviator fixul, ca să nu zicem fixism, conservatorism, conformism?
Ambele sunt extreme, nu doar virtual vorbind.
Justul se obține doar prin medierea tot-nimic drept ceva-cineva.
Orice început presupune și un sfârșit. Auto-anulare.
Numai mijlocirea asigură...vremelșnicia!!! Veșnic-vremelnicia!

Lume normală?
Normalul ar fi ceva de fapt ideal.
Prea normal e deja anormal. Prea anormal tinde cumva spre ideal, adică spre...normalizare!
Trăim în cea mai relativ-perfectă dintre lumi – cea contradictorie.
Este universul de lucru, terenul de instrucție, valea plângerii.
Birou-budoar-bideul de lucru al președintelui atotnecuprinderii, care este omul ca fiu-de-sine-rătăcitor-
veșnic reîntors, este desigur universul concret-abstract pe care în mediază.

Întâietate sau și ultimitate

Adică ceva ar fi inițial sau final iar nu și-și, de fapt între, nici n-ar mai fi!
Nu poate să existe ceva din tot-nimic și să reziste tot ca ceva. Va deveni altceva, se va dez-re-compune.
Dar ce...încalecă tot-nimic, rescriind dimensional și nondimensional, poate sta și pe și pe lângă...cal.
Poate fi cursor definirii și indefinirii laolaltă.
E singura posibilă izbăvire.
Îndumnezeirea e cu nesinele re-înfrățirea.

Confruntare
Ianus bifrons
Conflictualitate și co-acționalitate
Armonia ca mediere general-totală
Interacția de genere
Parteneriatul cu aparteuri
Cu cine dialogă, ne confruntăm, ne armonizăm
Rpzboiul oricui împotriva tuturor.
Interacția oricui cu orice-toate-niciunul
Pasibitate și neutralitate, echilibrul de zero...
Trei sunt relațiile dintre lucruri:
Apropiere-asemănare-joncționare-colaborare-echilibru activ
Depărtare-diferențiere-disjungere-departajare-adversitate-dezechilibru relativ
Pasivitate-neutralitate-ignorare-echilibru pasiv
Doar o mediere a lor poate creea o just-virtualitate.
Orice disjungere majoră scoate entitatea în cauză din jocul ideal-absolut, din comdiție!!!
Comdiție – condiția divin-uman-universală!!!
Condiția umană are de remediat-refăcut-inventat-creeat toate cele trei condiții: divină, umană,
universală!
Deci și pe sine ca atare, în larg-strâmta sa identificare concret-abstractă.
Bio-fizio-genetică, pshiho-somatică – mate-realul, realitatea, imanența, empiricul, teluricul, natura.
Psiho-genă, emotiv-estetică – meta-realul, virtualitatea, imaginarul, transcedentalul, celesticul, suprana-
tura.

Războiul ne-, sau nu prea belicos postmodern

Al treilea război mondial există, e în curs de desfășurare.
Globalismul nu e neapărat fața principală.
Crizele economico-financiare sunt aspectele lui poate cele mai de-la suprafață, și nici asta.
3WW a început cu căderea zidului rușinii.
Din 89 se construiește o societate nu nouă, nu vouă, ci...LOR!
Supra și sub clasei!
Supra-clasele: elite, masoni, politicieni, mari afaceriști, diferiți lideri și organizări nu doar supra-
statale!!!
Sub-clasele: mafii, interlopi, secte, societăți secrete
Războiul secret terțiar ce se desfășoară în prezent, cel puțin de la 89 încoace.
Criza socialismului de tip comunist-oid din est e doar fața principală!
Criza economică, demografică, adică a resurselor naturale și umane e secundară, dar de mare și nefast
viitor.
Criza de identitate revine la cele mai înalte cote.
După alte faze mai mici. Precum cea a generației power-flower, cea disco, și chiar cea după 89 a re-
înfrățirii, a democrației, a oamenilor de bine.
Criza tehno-științifică și (cu) cea ideo-religioasă stau bine proptite secundar-frontal!
Toate reflectă însă aceeași ignorare de fel a identității noastre real-virtuale!
Omul ca ființă și neființă, omul ca regnialitate și para-entitate, omul de îndumnezeit!!!
Noi nu suntem urmașii lui Adam fără a fi și fiii omului! Urmașii și ai lui Iisus! Deoarece se va confrunta
cu Lucifer, spre a se salva el-noi definitiv. Nu e vorba de un viitor, ci de eternitatea reală, adică
virtualitatea.
Adică propria noastră totală - !!! - creație!!!

3WW
Raport general
Jurnal de campanie
Ordin etern
Oameni, vă ordon, treceți...puntea!
Stixul dă spre Eden!!!
Caron sau Sf. Petru?

Jurnalul
Mixtum compositum
Bruioane și inserții
Gânduri, meditații, tușe, panseuri...
Evenimente de toată ziua și deosebite.
Manii, ticuri verbale, gestice, șamd...
Descrierea unor vise.
Tot felul de păreri despre lume, viață, cunoscuți, nemurire...
Introspecția liberă și anume. Conștientă și nu.
Definirea de sine sub imperiul rândului scris. În baza unei observații și reflectări zilnic-silnice!!
Blogul ca jurnal deschis-expus, parțial celorlalți și impus.
Albumele de odinioară, oracolele, ale fetelor mai ales au devenit situri cu briz-florii...
Blogul ca sit redus, dar nu prea?
Blogul nu se limitează la jurnal. Care de fel e individual și discret. Spre a putea fi în voie oricât de indis-
cret! Cel mult unor apropiați devoalat și tot parțial.
Blogul e cam exhibiționist. Cam impudic pur și simplu. Nu este nici democratic, nici liberal, nici măcar
radical a da din casa eului chiar totul, sau aproape. Cenzura bunului simț începe de la sine.
Culmea e că uneori impertinența caracteristică anonimilor la comentarii e egalată, dacă nu și întrecută de
chiar blogeri.
Pitorescul balcanic e greu controlabil? E nemărginit?
Totuși nici cu celelalte ineticități nu prea mi-e rușine.
Lumea e...o apă și un pământ, nu?
Jurnalul
Arhivă cam vraiște de variante, detalii despre lucrările concret-abstracte...
Epicism ultra-fragmentat și eclectic? Cam da. Pentru că nici nu e urmărit. E impus doar cronologic.
Poate și de unele accentuări-dezvoltări psiho-spirituale, reflecții, portrete, demonstrații...
Pomelnicie pe alocuri. Adnotări de tot felul. Detalii existențiale de două parale. Mai mult sau prea puțin
specifice, personale inclusiv?

Credința
Mai de credință e cel care înțelege, respectă și lucrează-rezolvă echilibrul dintre tot-nimic, dumnezeirea
și cuprinsul lui, de orice între orice, decât adeptul oricărei religii.
Căci credința justă e cea care privește supra-, sub-, extra- și para-natura în corelare cu natura.
După cum și știința justă e cea care privește natura întru mediere cu supra-extra-sub-para-natura.
Credința și liberul crezământ sunt egale. Atenție la nuanțe însă.

A doua venire, sau devenirea în real-virtual.

Nu cerurile, nu teluricul.
Nu concretul fără abstract și invers.
Nu eul fără mediere cu celelalte și non-eul.
Mântuirea ne cere calea între relativ și absolut, între real și imaginar, spre un just ideal.
Suntem singuri în fața indefinirii-infinirii, dumnezeirii. Dar înconjurați direct și indirect de celelalte.
Concrete și abstracte. Vii și nevii.
Identificarea de sine e un program sine-cosine-nesine.

Nu prea te-ntinde de craci

Că nu doar din sex te desfaci!

Capacul nici păzește

Ce furtuna nimerește

Acoperișul și ancorat
La tornadă cum să fi rezistat?

Ce nu termini tu să nu te...sfârșească altul, ele!...

Vrăbiuța
Puică-i veșnic, scorpiuța!

V pvb ro
Vrabia tot (ca) pui (se) arată
Rasa ca rasa, har
Oricât combina-s-ar
Tot obrazul și firea
Dau pigmentul și clătirea
?????????

V pvb ro
Tata rus, mama rus-oaică, numai Ion moldovan.
V pvb ro
De nevoie sai și-n patul altuia

Nu gândi
Că ne-om iubi
Dacă-n firi nu ne-om uni
Și-n nebunii potrivi!

Pvb ex ro
Limba nu are oase, se îndoaie după gând
șarpele de casă mai mult venin lasă.
Cine-ți azvârle o piatră, azvârle-i o pâine.
Vaca de lovește donița e mai bine a nu fi lăptoasă.
E grea boala când e punga goală.
Spinul până nu crește nu se dezvăluiește.
Nu caut cinstea câinelui, ci a-l cui este.
Nădejdea pe fugă, cetatea în tufă.
La cel bogat și dracul merge cu colaci.
Dacă vrei să le știi pe toate, îmbătrânești fără vreme.
Trebuie să mănânci cu un om un car de sare să îl cunoști bine.
Nu e moarte fără pricină și nuntă fără minciună.
12 meserii, 13 sărăcii.
Dracul nu face biserici.

Dm-vb:
Muierea mai frumoasă e și mai drăcoasă.
Lucrul mai bun e cu defect ascuns mai nebun.
De-ți trimite ochire rea trimite-i din clipire-o bezea.
Vai de vaca lăptoasă care donița și din coadă-o întoarsă. - var. V
Bine-i și țâțoasă, dar mai puțin drăgăstoasă.
Geaba subțire la trup și cu firea...stup!
Grasă și drăgăstoasă, iar nu subțire și rea la fire.
Nu punga goală te scoate-scoală din boală.
Doctorii te tratează, dar tot tu ești cel care perfectează-desăvârșește-finalizează.
Nu căta de spin până nu simți durerea în plin.
La mare prăpăd să fie adăpost și un pled?
La apocalipsă nici de cort o foaie nu e de lipsă
Geaba gura-ți îndulcești și la răi mergi să grăiești
Mierea celor acri tot nu le pare dulce.
Fierea nu să ți-o verși e bună.
Durerea peste avertizare e martirizare?
Bogatului comisionul îi e mezelic, dar nu l-ar refuza nici un pic.
Jos din copac și de un popas tot îmi fac.
Tinzi să știi tot, devii și mai netot.
A le știi pe toate, fie că nu se poate, dar le ce ai mai socoate? Ce ai mai avea din ele a scoate?

Nu căzătura. Te îngroapă. Nici te îneacă vreo apă. Ci de sine-ți împiedicătura!

Nu e rea și de lemn sapa, de ai unde cu ea lucra? Ha!

A ajuns la sapă de lemn...în brazdă cu negru...polen petrol!?
Sapa de lemn în teren cu de petrol teren nu e blestem!

Treaba în destrăbăl-are lăsată iese cu pierdere grasă

Trânta cu soarta îți cam rupe toarta.

La mare necaz și șoarecele e breaz.

Aibă de mâțe răgaz, zăgaz?

Moartea are ca moft partea șuie

Mai de ciudă-i orice căsnicie
...........
Aibă moartea orice tâlc,
Nunții dă-i de știi farafastâc

A morții pricină e vama

A căsniciei orbirea

Moartea e alegerea absolută, căsnicia – cea oricum relativă.

Să alegi moartea tot poate avea un temei!

De ce legătura dintre bărbați și femei?

Cine la multe se pricepe

Îți face ochii cepe
Și se scarpină după ureche
Ca tine mai repede
Că are și o tuleie de bifat?!
Hi!

Mărăcini nu vinzi nici la străini

Cui îi dai țâța întreagă

Și din poale vrea să-ți...culeagă!
Dăi numai un gurgui
Și cu botul pe labe îl pui!

Paraua umblă din mână-n mână

Dar la lustru nu se mai îngână

Nu tot ce rătăcește te și călăuzește

Cine întreabă
Tot are o treabă
Dilema să-l fiarbă
Cine răspunde
Nu are de lucru?
Împrăștie unde
De trebăluiri alte
Adânci și înalte

Dracul nu face biserici, se zice.

Dar bisericuțe...gârlă!
Și încă mai rău azi că îi închină destui temple și toate alea.

Discoteca e-n toi

Fufeta cu moațele vâlvoi
Fufoiul până-și trage fermoarul
Se închide patinoarul

Fufezoi și fufezica
Plină au mereu vezica?
Că îi vezi îmbățoșați
Pururi de-orice-ngrețoșați
............

Nu vopsi cioara
Până nu treci...ulicioara!

Cine umblă cu cioara vopsită

A luat în lising/cu chirie un pierdut papagal

Geaba umbli cu cioara vopsită dacă ești papagal!!!

Fie negustor, fie vrăjitor tot un înșelător.

Es
Aug
Vara

Credință
Cu ce alt priință?
Sunt religiile și miturile incompatibile între ele și cu restul domeniilor umane și nu doar?
Întâi să stabilim despre ce discutăm.
Credința și cunoașterea peste natură, imediat-ețe, imanent, relativitate, adică în indirectețe, transcendent,
virtualitate sunt religiile, miturile, filozofia, logica, etica de parte, detereminarea la braț cu
indeterminarea.
Știința și cercetarea-cunoașterea, tehnica-experimentarea și restul despre natură, dat, determinare au și
ele cotă întru indeterminare, indat, transcendent, anomie, haos... Dar țin frâiele pe drumul inițial. Cu care
ne identificăm deocamdată.
Ideea simplă e că, până la marea mîntuire, desăvîrșire, atingerea unui echilibru just virtual cu însăși trini-
tatea materiei/dumnezeirii, omul se vede nevoit a adopta poziția revergentă. Îl ia și pe nu și pe da în
brațe.
Se pune totodată în poziția și a lupului și a caprei și a...verzei!!!
Invariabil nu putem depăși tot-nimicul fără a ne...păstra în el!!! Ca orice-ceva-cineva, dar cât mai
anume!!
De ce nu ar fi tocmai acesta idealul, absolut și relativ în justă măsură, peste și în acord cu toate. Inclusiv
cu ideea de divinitate???!!!
Divinitatea trebuie înțeleasă corect, just, real-virtual.
Ea este și ce nu este. Deci zis egal există și nu e xistă. Nu e nici un nonsens.
Pentru supranaturalitate nu poate exista nonsens – e, ar fi un nonsens!!!
Nu putem spune că ideea existenței și a nonexistenței divine e o blasfemie!
Dacă dumnezeu, indifent cum ni-l imaginăm, dar nu iconic, nu este și neființa, atunci unde e
atotputenicia, atotprezența, etc sa, sale?
E o aberație să spui că religiile sunt incompatibile între ele. Pot diferi oricât. Dar se referă la același
lucru. Supranatura lucrurilor. Nu putem separa natură de supra-sub-intra-natură!

Bio-cip
Și ciripurile rațiunii științifice
Sunt biocipurile normale?
Între naturalitate și artificialitate
Meandrele virtualității
Supranaturalitatea ca artificialitate
Poate fi salvarea un risc al artificializării absolute?
Cum ne mântuim?
Dezlegare și relegare întru-între tot-nimic?
Spinoasa problemă a evidenței
Organicizarea evidenței, fie și tot parțială?
Biocipul ar fi un mijloc de evidență bio-materială, cvasi-organică, semi-artificială. Se crează un alt
ciborgen-itate.
Vom fi eclectici de ordin divin-uman-universal? Sau vom naște osmoza firească, persoanlă, rescrierea
din tot?
Mereu problema definirii între orice și nimic.
Nu eterna re-întoarcere. Ci veșnic-vremelnic fusuirea, a noastră definirea. Între-întru infinire-indefinire.
Nu există nicio altă misie posibilă.
Ființările de fel și ființele simple se pot limita la entropie.
Omul vrea peste-sub-întru orice să re-fie!!!
Omul este ontos creat divin-universal din logos și haos!!!
De ceva-cineva poate, vom vedea, sau tot de sine, cel salvat!!!
Dacă e creat, atenție, acela e Satan și noi anticristul care îl vom înfrânge definitiv.
Dacă suntem tot noi, e-suntem cristul la care venim, cu care ne re-contopim.
.......

Ultima degringoladă?
De Gringo la da...ta asta?

Logos
Lucrare
A lucra e a crea, modela, transforma
Nu e moartă Jana... Se transformă.
Nimic nu se crează, nimic nu se distruge. Totul se modelează.
Cine cu virtualul mai bine...punctează, fie al său real oricare deși-dar anume, acela just ideal vizează!!!

Soluția e mereu la mijloc.

Totul e intermediere.
La mijloc de centru-mijloc-margine!!!
Suntem punct pe dreapta infinitului-indefinirii.
Suntem nod din ghemul absolut, materie-psihic-spirit.
Nu ne putem salva dintre-între toate-niciuna anume decât tot noi pre nou-nume.

Identitate și eternitate
Perenitate și modelanță
Starea...dinamică, devenirea nu poate fi decât indetotnimic fusuirea!!!
Nu ne dorim identitate fără cu informul-anomia-haosul-abisalul paritate, just real-virtuală egalitate!!!
Persoană și mască, întregul tot parte se...cască!

Teoria stringhastică
Stohastic-string-holistică
Medierea tot-nimic – singura știință-tehnică
A știi și a putea-face este sub pecetea puterii de a răsucirii totul în ne-sinele său, până la expresia de
numitor comun, el nouă, noi lui.
Rens egal ens la puterea infinit supra nens
Ființa salvată este rezultatul raportului dintre orice entitate vie sau abstractă supra nonentitatea, nemăr-
ginirea, dumnezeirea.
Rens – ființa-rea salvată
Ens – entitate vie sau abstractă
Nens – neființa-rea, anomia, abisalul... infinirea, indefinirea

Definirea umană în etapa actuală, zis postmodernă, de mileniu trei

Este evoluția la răscruce? La o nouă, dar care, ce fel?
De observat că s-au adunat. Mai multe dimensiuni. Economicul, ecologicul, tehnologicul, teologicul...
Mai toate s-au remodelat masiv și fugitiv?
Tocmai asta le-a făcut să își releve colateralitatea. Și inter-textura.
Definirea inclusiv umană ar fi simplă.
Omul, restul, dumnezeirea.
Orice este cap-pod între tot și nimic.
Omul este sau ar putea fi singurul care poate uni-alipi-desface-reface tot-nimicul reinventându-se da
capo al fine!!!
Colivia de aur, raiul în care ar sta fără a crâcni doar persoana sa salvată poate fi.
Nodul refăcut din-în-tru ghemul anomiei-haosului.
Pururi tânăr înfășurat în manta-mi...
Eu sunt alfa și omega – zice Crist în Revelația.
El ne e modelul. Deci noi am fi...el.
În credințele asiatice se cere identificarea cu...neidentificatul. tot acolo.
În alte credințe se asigură feririrea prin simplă supunere-ascultare, tot un fel de identificare redus-
impusă...
În credințele mitice prin anumite parteneriate, tot identificări cu celelalte regnuri. Sau duhuri...
Suntem mereu acolo, în medierea orice-toate prin noi!!! Nu? Se mai îndoiește cineva?
Nu e nimic a mai demonstra!
Științele ne spun același lucru în perspectivă. Vom putea controla nu doar materia anorganică, precum
deja, ci și pe cea organică, genomul. Apoi și pe cea psiho-neuronică, mentalul, rațiunea, energiile fine...
Adică totul și nimic la degetul nostru mic!!!
Venit vidit vincit devine wake up, turn on-off, stand bis!
Scoală, dă roată, șezi la loc.
Tot pe loc, pe loc, pe loc, să răsară busuioc! Cântec popular
Scoal”, te-ntoarce, soarta-ți toarce!!!

Reco-instrucție
Redefinirea
Opera mereu actuală e construcția eului, definirea sinelui, mântuirea naturii umane între cea universală,
a regnurilor celelalte și cea divină, supranatura.
Rego edificabo.
r-ego-nsis
gnosis-ego-genesis
cunoaște-te și te vei re-crea
orice-totul de la fiecare începe.
Dar se poate termina cu el mai întâi!
Atenție așadar!
Reedificarea ființei între ființări și neființă
Nimic altceva nu e mai cu priință. Mai de silință. Mai cu știință și credință.

Nu putem trăi decât într-un compromis real-virtual relativ, cvasi-pseudo-completiv. Până la eventuala sa
perfectare și ideală, absolut-relativă.
Idealuri, principii, visări ne susțin și într-ale transcedentalului angrenări. După cum faptele bio-materiale
într-ale imanentului. Se cere însă îmbinarea lor încă mai mult decât, atenție, totală!
Împlinirea ființei între ființare și neființă presupune o supra-sub-intra împlinire a tot-nimicului, co-
materiei, dumnezeirii, firii și nefirii laolaltă!!!
Imposibil? De ce nu tocmai asta strict necesar-posibil?
De ce ar fi alta misia umană, larg-complet spus datoria și darul divin-uman-universal?!
Orice altceva nu e decât desfacere între facere și nefacere! Lucrarea nelucrului întru pierderea și a
acestuia de sine???

Elementele și elementaliile
Elementele abstracte – sensuri, simboluri, metafore – tropi
Figuri de stil și sursemne
Semn și peri-semn
Puterea abstractelor
Elementalii spirituale și sufletești
Alchimie-cabală – calmbk
Bacalbașa

Înțelepciunea din urmă

Totul ca noi.
Noi ca nimic salvat

Îndeamnă-te
La recrerea totului din nimic și invers ca realcătuire a ta.
Ești alfa și omega oricum.
Ce neglijezi îți poate da coate să vezi, dar mai greu-rar și șutul de impuls.
Ce pe-treci sărbătoare oricum îți va asigura chiar pe veci.

Nu ai nimic de făcut. Ai totul de refăcut.

Nu ești nimic alt decât totul cel mic.
Exiști de fel personal în măsura în care te rederulezi între vertical-orizontal, trăirea ca act al simțirii,
facerii, gândirii. Îmbinate.

Naștere și moarte
Coperțile doar unei soarte?
Nașteri și morți
Coperți de sorți?

De moarte ești mereu aproape

Abia pot clipele să-ngroape
Zarea din urmă și din față
Întunecată-n seară,-n dimineață!
De nu te ții pe a trăirii-aripă
Zadarnică e orice clipă!
Să simți și să gândești la toate cele
Cât nu ești încă oale și ulcele!
Artă și luptă fie-ți traiul
Aici sunt toate iadul, raiul
Și purgatoriul nendoielnic!
Fii îndrăzneț, dar și sfielnic!

Vorbirea frumoasă dar cam băl-ăngăn-oasă

Calografia și cacografia!
Paulo Cehlo ca unul dintre...maeștrii ei?
Truismele și vălurile pseudo-înțelepciunii
Logoreea poleită

Odată mereu.
Este timpul. Este locul. Este modul.
Vom înțelege că nu poate fi ceva fără totul.
Și totul este nimic.
Dar noi-eu stau între-sub-peste și mă fortific.
Din mine iar.
Cu moartea-definirea mea zis-încheiată pre moarte-anomie-infinire-indefinire-dumnezeire călcând, în-
călecând-descălecând.
De aici vom porni stând.
Să stăm și să judecăm.
Să stăm și să acționăm.
Aici-acum-astfel sunt toate. Noi întru tot-nimic, cap-coadă ce se...dez-re-înnoadă.
Dacă nu atribuim gnozei margini in-de-finite, cum vom înțelege materia ca atotdefinibilă. Ca și voința și
puterea tot în balanță.
Toate sunt peste poate, dar numai la cât pot...scoate.
Orice e posibil în limitele...atotposibilului.
Imposibil e numai imposibilul.
Materia, nu doar atomică, e indestructibilă, dar mai ales divizibilă și componibilă la infinit, ea fiind
indefinirea însăși, ca haos și logos.
Și definiri drept cosmos, entos, ontos, logos, pathos, eidos, estesis, ipostasis, nomen, numerus...
Lucrări în real și în virtual. De reunit ulterior de către ființa salvată în real-virtual.

Eu stau în drum. Și zic. Sunt pregătit. Poate sunt călătorul, ori călăuza. Poate sunt chiar drumul.
Oricum sunt...scrumul?! Căci toate sunt ca niciuna.
Drumul ideal? Cel mediat între real și ireal-imaginar.
Riscul etern-local e de a decalibra, denatura medierea naturii cu supranatura.
Suntem și rămânem în mijlocul lucrurilor toate, deși mereu anume.

Idolatrizarea cunoașterii.
La fel de stupidă și neavenită ca și proslăvirea puterii, sau a voinței, nu oarbe musai.
Logorea întru marea înțelepciune e ca o plagă.
Nu vom obține puteri peste natură strict din forțe abstracte.
Alchimia, cabala, gnoze...
Acestea pot fi trepte ale cunoașterii și puterii asupra materiei generice. Logos inter chaos. Plus-minus
atomice. Nu și asupra materiei virtuale, concret-abstracte.
După cum trăirile sunt nu doar event, desfășurări concret-abstracte, pathos inter chaos.
După cum nici arta nu va fi decât complexă trăire emotiv-estetică, când va reveni ca personalizare
creativă sută la sută. Vom fi fiecare propriul autor-regizor-interpret-spectator.
Comuniunea observator-referent-creator cu referențial-receptor fi-va deplină.

Menthagna
Magna mentalitate
Mentalul genomizat
Sau genomul mentalizat
Fuziunea la rece e posibilă.
Dar nu se referă doar la materia peri-atomică, concretă, universală.
Ci la co-materie, anomie-dumnezeire, haos-logos-cosmos, materia concretă, afectivă și abstract-
spirituală ca una.
Forțele mari-dure se pot calibra cu cele fine și pot spiraliza atotdefinirea ca definire proprie.
A unei para-entități, siens.
Siens – entitatea salvată.
Sau rens, sau coems.

Drumul nostru prin evoluție

Pare și chiar este continuă descarnare-dezesențializare.
În loc de a fi o continuă decantare tot-nimic, noi întru.
Ne-am tot amestecat și departajat de una-alta.
Căutând aparte esență și substanță. Când ele viul împreună îl fac.
Când noi nu ne putem întregi doar cu părțile și cu întregurile. Ci și cu ne-întregimea însăși. Ca ne-sine
ce este.
Mereu însă am intuit un tot-ceva care ne-ar exprima. Pur-sublim. Niciodată de ce atunci nu am ales
tocmai această cale? E într-atât de mirare!
De ce tot baletăm între dihotomic și dialectic? Când merg mereu mână în mână?
Cum putem vorbi de logic fără ilogic? De real fără ireal-imaginar? De artă fără știință? De credință fără
liber conștiință? Sau invers. De cosmos fără haos. Plus medierile lor: logos, pathos, ontos, entos...
Plus interfețele : catharsis, thanatos, samsara, nirvana, oniros, mediumitate...
Algoritmatrici psihe: hibrys, dionisiac, apollinic, hedonie, sado-maso, ebrietate, euforie...
Algorimatrici spirituale: meditație, inspirație, revelație, intuiție, deducție, ...
Anamneză, cateheză, apostazii, epifanii...
Toate sunt și se fac în legământ și despărțământ.
Când totul și nimicul fac corul și țin isonul și lasă omului solo-ul și tonul???
Drumul prin evoluție ar fi de fel o deviere. Ipso facto.
Nu putem evolua. Putem doar plus-minus infinit mate-metaboliza.
Adică a asimila și dezasimila întreag anume materie abstract-concretă. Prin rescrierea de ontos ca nod
refăcut al co-materiei, care e toate: haos, cosmos, entos....
Suntem stringul definit care vibrează în atot-stringul nedefinirii.
Nu există altă cale. Nu are cum.
Nimic fatal.
Dar totul anume personal. Liant direct doar cu divinitatea.
Parțial colateral. Uman-universal.
La infinit indirect și atot-colateral-universal.
De rescris, reedificat, reinventat mie-n sută divin-uman-universal.

Barbarie și civilizație
Sau alt mit difracționar.
Mai și acela paradoxal al bunului sălbatic. Și al răului civilizat, deci, ha!!
Civilizația care pervertește și naturalismul care purifică?
Dar vestul sălbatic?
La ce atâta dihotomie?
Orice dat își are pozitiv-neutru-negativul său.
E nevoie și de o înțelegere mitică și de una religioasă. Ca și de una rațională. În a ne forma just opinia
des-pre supranatură.
Divinul nu este aparte. Universalul și unanul nu sunt inferioare.
Toate sunt una. Dar omul poate fi cheia, chit că e deja ușă-fereastră precum toate între ele la Casa
Deschisă, atotmateria-dumnezeirea.
Lucrurile vii și nevii, concrete și abstracte sunt cărămizile uși-ferestre care fac Realitatea, adică
virtualitatea co-materiei.

Damian Luz