Note

Umor și
Sapiențe

Nov
2010

Ce este şi nu este
Ce-cine suntem
De ce orice şi toate şi nimic
A fi şi a nu fi
Unde e coada unde e botul

Rostuire şi fără noimie

De ce suntem mereu puşi pe îndoială?

Nu e cel mai corect să luăm lucrurile egal oblu şi erect­­?
Ce e fiinţa-rea şi ce nefiinţa-rea?
Totul şi nimic doar una pot fi. Nici de ce ne-am îndoi.
Totul-nimic orice cuprinde.
În tot-nimic dimensionalul e lege. Para-dimensiunea excepţie.
Cu tot-nimic referitor la orice al lui-lor nondimensionalul îţi zic!!
Undeva este sau trebuie să fie sau va fi de-o fi şi acel ceva-cineva,
un ştim-noi-ce peste şi sub orice.
Omul salvat.
Şi cu divinul recuperat. Cu sine-umanul şi universalul reintegrat.
De ce altfel ar fi?
Şi dacă ar de ce ar rămâne aşa, de ce aşa ar trebui?
Totul este îngăduit dacă între util şi futil poate fi...rostuit.
Între libertate-gratuitate şi nevoie-determinare e permis orice. Dar
numai între.
Peste şi sub e dumnezeirea şi omul salvat.
Ar putea fi altfel?
Şi dacă da, e cert că putem schimba!
Şi dacă nu, asta e!
La mijloc de codru des toate paserile ies.
A te întreba asupra lucrurilor e deja o înglobare în ele. O
remodelare.
Suntem logos-minte în cosmos-trup. Nu se despart.
Meditaţia e din trăire parte. Ca şi simţirea din corp. Ca şi simţuirea,
sentimentalul-inima-afectul.
Un temei al lucrurilor altul decât noima locală-sistemică-entropică
şi egal nonsensul atotnimicului nu poate exista.
Necunoscute sunt căile domnului – ca total absolut doar.
Oricât de cognoscibile sunt toate după cât le putem noi duce şi la
reîntrupare. Căci gândirea e abia parte din logos. Ea trebuie
recupe-rată. Ca şi simţirea bio-fizică şi cea afectivă. Ridicate la
puterea para-nonentitaţională. Unde rost şi anomie un nod activ să
fie.

Să preferăm a perora despre esenţe. Decât a analiza steril la infinit.

Nu doar logoreea filozofardă e nici stinsă petardă.
Despre esenţe se pot multe spune. Nu şi despre multa cenuşă de la
vreun tăciune.

Nu e o prostie sadea a crede în alt-cineva?

Peste lucrurile toate.
Când cui pe cui se scoate?
Creaţia nu este decât internă lucrurilor.
Fără entropie nimic nu...învie.
Dar tot-nimicul fireşte absolut este.
Altfel nici relativele lui n-ar mai avea loc şi cui.
Ştie Pepelea.
Nu ne putem întreba despre marele tot alias nimicul. E superfluu şi
tot nonsens.
A comenta pe dumnezeu e fără nici un zeu.
Deci nu a afirma sau a nega logică nu ar avea.
Dacă putem ajunge la dreapta sa – avem dovada.
Dacă nu – nu!
Şi nu mai contează – după!
Dar aici în dimensiune trebuie să rescpectăm îmbinat-armonios
con-diţia şi decondiţionarea, noima şi anomia.

Geneza?
O variantă.
Importantă e ceastălaltă.
Ce eu, noi putem creea.
Se va rescrie povestea?

A crede în forţe externe tuturor lucrurilor e a ignora şi ce le ţine.

Adică absolutul, ele fiind relativele.
Adică dumnezeirea şi mântuirea.
Adam a pus nume animalelor.
Omul salvat va reboteza pe dumnezeu.
Cum şi se numea.
Fiul omului.
Peste şi sub dar tot prin-întru ele.
Indefinirea nu are exterior. Şi nici interior propriuzis altul decât tot
lucrurile alcătuitoare.

Discutând discuţii
Eterne sau terne teme
Dilemele filozofice sau prinprejur
Creaţie sau evoluţie
Ereditate sau mediu
Arme civile?
Pedeapsa cu moartea sau închisoare pe viaţă
Libertate sau destin
Credinţă sau ateism
Avort sau progenie – naştere controlată sau bio-aleatorie ptt exp
Eutanasie sau eliberarea finală – ptt exp
Etica între relativ şi universal ...uman? ptt exp
Oul sau găina

Viaţa – accident sau continuitate – ptt exp

Logica sau anomia
Materia concretă şi sau abstractă – vezi şi psihică – afect

A despărţi apele nu doar de la Moise se ştie. Că trebuie şi reunite.

Altfel ne papă armatele faraonului, mde!
Nu putem dihotomiza fără a şi dialectiza.
Unu şi cu una fac...unicul. relativ şi absolut.
Unicul relativ e omul salvat.
Unicul absolut e dumnezeirea.
Doi e despărţirea, materia de tot felul, universalitatea celor vii şi
nevii. Entropia.
Trei e reunirea. Refacerea lui unu relativ şi unu absolut cu doi.
Dimensional resudat pe-întru nondimensional.
Entitatea salvată cu restul lalolaltă. Dumnezeire cu toate ale ei.

Etica e un sistem axio-cutumic socio-condiţionat.

Etnicul şi topicul îl modelează.
Credinţa şi ştiinţa îl tot adaptează.
Etica ţine mai mult de socialitate.
Etica naturală e cam altfel.
În fapt trebuie remodelate eticile regnurilor între ele.
Dar şi ale entităţilor în cauză, bio-atomo-materiale faţă cu cele
abstracte şi afective. Mai specifice regnului uman.
Vezi un exemplu – deontologia jurnalistică.
Etica e şi ea, ca orice lucru între plus-minus infinit axiologic. Şi nu
doar. Ea nu poate fi rigidă. Modelul etic oricât de genetic-ancestral
e adaptat continuu socio-istoric-evolutiv. E relativ.

Eutanasie sau auto-eliberare

Completare:
Sinuciderea e o dezertare?
Evident că e vorba de un fin discernământ.
Individul îşi poate lua viaţa. Asumându-şi gradul de dezertare de la
misia pământeană. Dacă are suficiente atenuante circumstanţe.
Sau treaba lui. Problema că îi poate fi cam greu sau imposibil să o
facă. Şi poate fi ajutat negativ? Vai!
Societatea şi umanitatea îşi fac griji etico-logice şi religioase în a
permite sinuciderea şi eutanasierea. Just!
Dar insul nu e strict angrenaj în maşinăria oricare. Fie ea societate
de orice mărime. Familie, naţie, umanitate... Fie natură, regnitate,
entitaţionalitate...

Pedeapsa cu moartea sau închisoare pe viaţă

Moartea nu e o pedeapsă!
Nici lege a talionului?
Naturală şi divină – poate, fie!
Ideea e de suferinţă şi de corectare.
Pedeapsa trebuie să fie o restricţionare spre îndreptare. O
modelare.
Închisoarea pe viaţă e tot o eroare.
Deşi există reconsiderarea ei. Comutarea.
Ceea ce e just.
Societatea se vrea apărată, ferită de recidivă. Just. Dar...

Vinovat în libertate contra nevinovat închis – invers de preferat

Just – din capul locului.
Dar orice suspect trebuie sever monitorizat măcar.

Pamflețistik e deja cam eufemistik??

Pleșcăitu și pleșcăita
Nu e Pleșu!...
Nu e nici Muieblita HârțaPârța, nu că n—ar fi tot pe acolo...
Morga naţionalist-filozofardă şi baba ofuscată atunci şi acum
mitraliind public şi amfitrion
Linge-ligheanu şi Zmiotzăita
Pseudo dizidento-românca şi bulibaşa reflexivu’
Premierea ca jăratec la zâzanie.
Unde dai şi unde se scuipă.
Cine linge şi cine se şterge şi unde
Sadismul ca masochism mai câş
A hiperboliza suferinţa e sadism derivat din masochism.
A tragediza drama e orgoliu schizo.
Partea pur literară se scuză. Valoarea medie ar fi ce-ar fi. Nu mai
mult. Şi nu de premiul cel mare care mai mult valoare de faţadă
politică are.
Tot lipsa măsurii dă ghes erorilor de tot felul.
Unde nu sunt vicii nici virtuţile nu au vreo consistenţă?

Stănescianichitean?
șimaijoacajocului...
Recontrucţia umană
Suntem în faţa marii treceri
Joncţiunea oricine-nimic-totul.
Nu mai putem ignora.
Nu e o dilemă. Nu e nici dialectică.
Aspectul e unul.
Suntem între plus-minus infinit.
Entitatea de re-orânduit. Reclădit.
Poate ceva ca oricare.
Poate cartea cea mare.
Jucăm la capete.
Nu altfel se poate.
Orice eliminare e şi cu auto-anihilare.
Plutim în indefinire. Cheia e să punctăm cu un unic cod-nod ca
definire.
Între concret şi abstract, între logos şi cosmos, inexorabil supţi de
indefinit, de haos.
Numai aliaţi cu haosul de partea logos-cosmosului putem învinge.
Ignorând haosul, anomia, nonsensul pierdem şi contextul nu doar
consensul.
Omul nu e doar entitate şi regn între cele patru. Nu doar rotiţă în
bio-arealul terrian.
Vom fi ca zeii şi mai presus ca ei.
Chiar placa turnantă a com-materiei. Dumnezeire lucrată.
Ce avem de făcut până atunci?
Gândire şi muncă pe brânci.
Reinventarea gândirii şi firii chiar.
Armonia dintre toate şi niciunele. Treptat.
Dacă ştii unde e zarea vei găsi mereu cărarea.
Nici mai contează măreaţă calea.

Politica şi alte făţărnicii nu doar ideologice

Interesul poartă fesul.
Şi-n zadar urlă Congresul? Oricărei naţii sau al planetei.
Din păcate. Dar nu se mai poate.
Trebuie să lucreze forţele juste.
Să se poartă depăşi dihotomizările, denivelările...
Nu atât prin forţă cât chiar prin...reaşezare.
Ideologică, axiologică, mentală...
Economică, etalonară, resursionară.
Justeţea lucrurilor poate activa eficient odată eliberate, curăţate
că-ile. Orişicâtuşi de puţin!
Democraţie? Inegalitate? Echitate?
Divergenţe doctrinare, religioase, socio-etice?
Toate pot fi nu remixate, ci just reaşezate.
Se mişcă Terra?
Da, dar întru rearmonizare.
Înainte vreunei apocalipse nişte transformări de diferite mărimi vor
face mai mult şi decât vreun dezastru ar putea desface!
A doua venire va fi o re-in-de-com-venire!

Ce trebuie să înţelegem din istoria recentă?

În perspectiva viitorului şi apropiat.
Istoria omenirii se îndreaptă către o cu totul altă lume.
Ideologică, economică, uman-reală.
Prezentul este un virtual colaps.
O degringoladă axiologică.
Impasul este dat mereu de lipsa măsurii. De ignorarea balanţei
juste.
Să judecăm...surround.
Cap compas haosul.
Anomia include entropia.
Să le salvăm pe ambele redefinindu-ne.

Orgasmul ca nod gordian

Orgia ca orizontalului apologia

Incestul
Ca anomiei rudeliale(?) chirurgic testul
??
Rudenia sau contiguitate nu doar sanguinică
!!

Politica şi evoluţia
Politica s-a făţărnicit în soldat al democraţiei planetare faţă cu
tero-rismul de guerilă. De partea statelor mari, teroriste de fel! Prin
chiar mărimea şi puterea lor.
Denivelarea din distribuţia valorilor, resurselor, exploatării... Spinul
etern?
Reglarea la nivel planetar e soluţia.
Nu se poate face hodoronc-tronc. Desigur.
Se cere un studiu de perspectivă.
Valorizarea resurselor umane şi naturale, potenţelor economice...
Reaşezarea intereselor bio-materiale ale omenirii. Pe zone statale,
continentale şi planetare.
Re-etalonarea ştinţific-economică.
Dar şi cultural-educaţională.
Reaşezarea claselor sociale.
Re-echilibrarea celor trei registre de trai uman.
Ridicat, mijlociu, coborât.
Echilibru generic între bogaţi, moderaţi, modeşti.
Comisarii justiţiari de la controlul averilor trebuie să lucreze sub
aco-perire. Şi sub protecţie încrucişată. Să controleze în altă parte
faţă de unde provin. Şi la alt compartiment decât au ei încadrare.

Ever move
Activ mereu
Între reflexiv şi pasiv
Între schimbare şi păstrare
Innovare şi conservare
Nu suntem decât
Titirez-cursor
Între feţele real-virtualului
Între realitate-concret-dimensionalitate şi irealitate-imaginar-
abstract-nondimensionalitate. Sub impulsul idealului.
Ce e ideal, ce e idealul?
E chiar iluzia pură.
Ne dorim salvaţi.
Desăvârşiţi.
Paradox.
Se poate! Dar şi după vom continua de lucru a avea!
Vecia nu e pasiv-itate.
E lucru-lucrarea la paritate cu marele nimic alias totul.
Noi buricul la cap-coada a...totul!!!
Struţocămila viabilă.
Unim posibilul cu imposibilul.
Se poate pentru că ambele sunt virtualităţi. Concretizabile anume.
Împreună numai de fiinţa-fiinţarea salvată.
Celelalte nu, deoarece nu mixează totul pe nimic şi invers.
Crist drept comunist, comunitar, alterativ sau liberal, individualist,
elitar, zeu, unitar?
El spune – eu sunt calea... Nu spune care. Nu spune urmeazează-
mă. Decât dacă tu crezi. Adică ai ales (şi) după modelul lui. El fiind
fiul omului. Adică tu.
Mintea e cel mai bun liber arbitru.
Dacă noi ştim şi înţelegem că orice-oricine e între tot şi nimic, iar
singura soluţie este joncţiunea lor prin noi chiar, tot un ceva-
cineva, cu sau fără liber arbitru, vreo potenţă aparte, atunci...calea
ne e deschisă, adevărul va fi mereu pe cale şi îl vom afla, ne va
salva, vom obţine veşnicia activă, mereu armonios-constructivă.
Echilibrul cu firea şi nefirea tuturor lucrurilor.
Nu e suficient – până una alta? Ba da! Capul face, capul trage.
Apoi avem a corela trup-concretul-materialitatea şi inimă-afect-
semi-abstractul cu mintea-raţiunea-abstractul-semi şi
imaterialitatea.
Rescriind alteritatea cu regnurile celelalte şi al nostru faţă cu siste-
mele sus-jos. Natură, societate, naţie... Axiologie, economie...
Meta-bolism...

Întotdeauna e loc de mai bine deoarece loc pentru rău e căcălău.

Mai binele suie în cârca binelui de-l cocoşează. Practic îl anulează.
Când mai binele şi mai răul se bat, numai binele câştigă. Măcar
experienţă. Răul nu poate câştiga, neavând ce nonsens a bifa.
Numai binele e şi duşmanul său deoarece se abandonează din start
entropiei, adică se sinucide din naştere!
Numai răul mai are o logică, dă paste anomiei. Ceea ce nu e negare
ci doar bifare. Dar nici Satan n-a reuşit?!
Teoria negativităţii sterile.
Teoria pozitivităţii spornice.
Teoria reflexivităţii spornice şi sterile.
Pozitivul e spornic doar evolutiv.
Negativul din ideal (invers) e steril de fel.
Real-virtual totul e şi pozitiv şi negativ după context.

Trăirea
Armonizarea ca factor peren activ
Se obţine prin punerea în acord a gândirii şi simţirea, raţiune şi
temperament, fire şi existent.
Adaptarea nu ţine doar de real-local-concret.
Nici doar ori separat de ideal-general-abstract.
Ci de combinarea lor. De edificarea unui eu major de jur.
Noi, jurul, tot-nimic laolaltă, forjare înaltă, fuziune la rece.
Suntem pe scena vieţii nu doar ca actori. Ci şi deopotrivă autori-
regizori şi spectatori.
Facem şi suportăm. Creăm şi consumăm.
Trăim trinitar. Şi nu doar.
Com-dimensional.
Arta visatului?
Vezi Castaneda.
Arta de a trăi. De a privi, gândi, simţii...
Visul o poartă spre dincolo ar fi.
Dar mai ales un teren de antrenament pentru dincolo de aici încă.
Iar antreul? Visarea voită, cu ochii deschişi, conştientă.
Subconştientul e greu de modelat deocamdată. E majoritar afectat
de inconştient şi nonconştient.
Abia comştientul ne poate oferi soluţia. Dar atunci biologicul nostru
va fi aparţinut unui trup-fantomă, unui spirit viu! Adneuronal
global.
O entitate cursor pe axa infinirii.
Comştient – regia real-virtuală a fiinţei salvate. Raţiunea conectată,
remodelată din logos direct.
Visul e o mixare de real cu variante cvasi-ideale. Un imaginar
puzzle din piese reale şi inventate.
Nu putem ştii dacă intervine comştientul aici. Deocamdată.
Pentru că nu ştim a ne cunoaşte dincolo de dimensiune.
Nonconştienţa nu intervine aparte în inconştient, sau da, prin-în
toate punctele-eurile. Ea este faţa logos, a-determinarea ca sumă a
determinărilor. Serveşte anomia. E lacul de baraj al oricărei ape.
Inconştientul e o regie de regn. Şi de areal. El va fi depăşit prin re-
scrierea noastră faţă de regnitate şi bio-sistem.
Comştienţa ne va coordona fiinţa-fantomă, stringul viu care vom fi.
Fluxul comvergent – entitatea de jur.
Fluxul şi refluxul. Dihotomia şi dialectica de lucru.
A fi pe val între flux şi reflux. În larg e...pierdut catarg.
Pe val sau la-pe mal.
Expansiune sau rexiune?
Rexiunea e starea activă pe loc. Ca la joc. Centrazare.
Prin rexiune masa lasă spinul titirez. Se produce fuziunea la rece.
Dar cu blocarea entropiei.
Aceasta e vecia activă. Reflexiv-pasivul ideal.
Visul e o mecanicitate de fel. Nu ne este prea folositor raţional vor-
bind. Dar analizat şi folosite schemele lui, ne poate călăuzi întru
visarea de lucru, reverie şi proiectare în trăire.
Ba şi pentru a ne transcede. Ar fi o complexă unealtă chiar.
Între trezie-veghe şi somn-visare mai sunt stări. Chiar raţional-ma-
teriale!

Răul este absolut. Binele e relativ.

Corectiv:
Bine-răul raportat la fiinţa salvată este ideal, este chiar idealul.
Bine şi rău, frumos şi urât, drept şi nedrept, sens şi nonsens, etc
laolaltă fac virtualitatea înaltă.

Exprimarea
Materială şi abstractă – limbaje şi stări afective
Exprimarea ca logos – act-ţiune şi reflex-ivitate
Suntem energie reflexivă. Poveştile cărţii-eu.
Trăirile – existenţa e însă rezumatul lor!!
Vieţile de catarsis – poveştile ca variante-ciorne.
Vezi Borges cu scrierea ca fiinţare în virtual.
Babeloteca. Babel biblioteca.

Democraţia modeştilor
Tirania bogaţilor
Sau liberalismul moderaţilor
Clasa de mijloc trebuie să fie majoritară de fel.
E de preferat un fel de struţocămilă, o demo-tiranie a ei, decât
demo-craţia amărâţilor şi sau tirania oligarhilor.
Dar cel mai just este raportatea celor trei cât mai justă la clasa bio-
materialităţii lumii, universului, firii şi nefirii.
Evoluţia umanităţii nu va scăpa de trinomul cei de sus cei de jos cei
de la mijloc.
Dar el trebuie corelat just între social şi economic, între producţie-
consum şi creaţie-conducere.
Şi mai ales între natura divină, umană şi universală!!!!

Solomon – Omul este ceea ce gândeşte.

Faţa abstractă a omului o ţin cele materializate de gândire şi
simţire
Aleasă.
Faţa concretă – cele...teoretizate de simţirea bio-socială şi
gândirea primară.
Omul este ceea ce gândeşte-simţeşte şi - împreună - trăieşte!!!
Ba încă şi ceea-cele ce nu.... – vezi mai sus, sau doar în parte!
Omul este spinul din mijlocul casei.
Cu tot cu casă.

Viziunea este pecetea destinului tău – Glen Bland

în Puterea minţii cap.1
Viziunea anume, un ţel – poate.
Viziunea globală despre tine-lume-viaţă – neapărat?!
Pecetea să nu fie însă obturare. Nu de cifru-cifrare o asigurare.
Dar este destinul o scrisoare pe care doar la final putem s-o deschi-
dem?
Sau un sms spontan lizibil ca simplu binom totul-nimic.
Orice se poate în funcţie de ce chiar poţi.

Supra puteri şi şefii-conduceri

Autorităţile din umbră
Masonerii, secte, ordine, mafii, interlopi...

Rezistenaţa trinomului omenire

La dezechilibre interne – de părţi
Puterea trebuie să fie egală între bogaţi-moderaţi-modeşti.
Controlul egal încrucişat.
Etaloanele şi axiologia nu trebuie să privilegieze vreo parte.
Luxul şi sărăcia sunt extreme. Ele trebuiesc atent ajustate.
O societate care permite extreme radicale nu e bună de fel, e o
eroare.
Societatea e un bun comun indivizilor ei, iar nu unora anume.
Altfel e chiar asocială.
Orânduirile sunt etape sociale. De lucru. Răul moderat în timp
contra rezistenţă-conservare. De ajustat cu noul-progresul la timp.
Noua istorie planetară cere o nouă orânduire.
Mileniul trei este treapta spre orânduirea planetară. Cu deschidere
extraterriană.
Este sfârşitul politicilor de stânga-centru-dreapta. Şi începutul unei
politici a speciei între specii, a umanului între divin-universal şi iar
uman.
Ecologic şi tehnologic laolaltă. Informatic şi cultural împreună.
Economic-ştiinţific şi evolutiv-para-genetic totodată.
Maslow Abraham
1908-1970
Psiholog american
Motivaţie şi personalitate
Piramida nevoilor
Sus-jos
Realizare
Respect
Afecţiune
Siguranţă
Nevoi primare
What a man can be he must be.
Să trebuiască a ne limita la cadrul entropic ca garanţie a împlinirii?
De regulă cam da. Excepţiile, tot ele însă, întăresc regula.
Ne putem transforma din cap...la picioare dacă vânăm o reală –
altă? – valoare!

Biocentrism
Antropie – ptt expr
Principiul antropic şi entropia
Omul sau ce-cine?
Suntem proprii-ul noştri zei-dumnezeu
Nu există nimic înafara noastră pentru că există totul.
Numai că nu putem contracara tot pozitiv-pasiv alteritatea şi non-
entropia până nu ne salvă. Până nu ajungem la acordul perfect, in-
fin-it cu sine-jurul.
Soft-heavy self engine – celestial entity?
Să fie toate create – sau de creat numai pe şi pentru măsura
noastră?
Dacă omul e măsura tuturor lucrurilor de ce ar trebui asta?
Orice poate fi oricum. Noi vom rescrie oricum tot...ce ne va trebui
ori nu.
Nu suntem mărginiţi.
A spune că universul e creat pentru omul actual e un nonsens.
Ca şi cum ni s-ar fi dat o jucărie-cuşcă – viaţa-lumea.
Absurd.
Ca părţi ale fiinţei noastre de salvat putem fi creaţii externe.
Dar atunci trebuie să abandonăm-modificăm partea în cauză.
Cronon – cuanta de timp
Vino, atotputernice, tu neîncetat toate le faci – sf Semeon noul teo-
log.
Dumnezeirea nu e abolire de dimensiune, ci nondimensiune...pură.
Virg-cha-o-s – virgo chaos
Omul salvat e fructul redat, cosmos de haos prin logos re-legat,
resu-dat.
Maya sau Nirvana
Haosistema sau organeza?
Indefinirea sau re-, comdefinirea?
Organ-genesis
Binfo-artifex - bio-info - natură şi artificiu

Kabir – dacă nu ai trăit un lucru nu este adevărat

Guru
Citat de A. Mironov
v. şi alte pilde---

v. citat latin în
marlowe – faust
unde sfârşeşte filozoful trebuie să continue doctorul.
Ptt trdc
Totul ar fi de la cap. Dar prin corelarea acestuia-raţiune cu inima-
afecţiune şi restul-trupului-biologicul şi nu doar.
Dar şi a insului cu semenii, aceştia cu mediul şi...tot aşa.
Tot cu nimic.
Rescriind expresia...
Unde nu cooperează filozof-medic-confesor, minte-trup-inimă,
omul nu e decât împărţit... şi tot în indefinit.

Întârzierea
Gândirea ca prolificitate sterilă de fel?
Economicul e mereu scuzabil? Excesele consumismului însă nu.
Economicul e de fel eficient măcar în proiect, în intenţii. Când nu e
debordat de comercial şi capital.
Ştiinţificul e de fel onest, entuziast, păgubos dar evoluţiei
des..scos!
Politica e de fel două curve gemene. Una unsă cu toate, nu musai
din răutate, e cea clientelară, de gargară. Şi alta naivă, idealistă,
ideoge-nistică, crede în regeneza omenirii prin forţa binelui şi
justiţiei.
De ce a evoluat lumea aşa de greu în gândire mai ales?
De ce economicul nu prinde trenul ecologicului sau invers?
Care e locomotiva, care vagoanele?
De fapt omul e trenul indefinirii. El scrie căile. El construieşte şi
loco- motiva şi vagoanele. Părţile eului şi jurul de semeni şi lucruri,
trăiri...
El e mecanicul totodată.
Observator şi punct de referinţă – gara, staţia de pornire-
destinaţie.
Ideologia nu doar filozofică s-a tot învârtit între real şi ireal-imagi-
nar, sub pinten de ideal. Cam tot fără final. De ce?
Când totul e dat. Între dat şi indat orice e de re-definit, finisat,
rein-ventat...
Cum altfel ar fi? Toate s-ar opri.
Totul e spontan, aici-acum-astfel, noi înşine auto-model.
Suntem fiu şi părinte, ou şi găină, urmare-cauză şi efect-urmare.
Trebuie doar să ne scoatem...din căldare.

Toată polologhia filozofică

E cam de neacceptat?
Au scuze paginile oricât de confuze din orice alte domenii...
Fie acolo!
Dar tocmai filozofia, care ar fi sinteza vie a gândirii?
De ce atâta peroraţie?
Nici literatura n-o face cu mai puţină graţie?
Poate că gândirea liberă a fiecăruia, oricât de puţin filozofică in
spe, e cu mult mai îndreptăţită? Fie şi infinit sterilă?
Istoria e şi ea plină de repetiţii-erori, acestea şi tragice, nu doar
inutil-umane. De evoluţii concurate din gros de involuţii şi de bătut
pasul pe loc, stagnări, torsiuni...
De ce atâta ne-nimereală în evoluţia umană?
Este homo sapiens un bebe veşnic, fie şi imens?
Suntem abia în zorii unei evoluţii normale? Nu accelerate, dar just
etapizate?
E atât de greu să înţelegem că suntem peste orice? Regnuri şi bio-
sistem, univers şi haos, zei şi dumnezeire?...
Că ne suntem propria jur-fire????
Cum poate fi ceva deasupra noastră?
Ni s-ar sparge în cap ca glastră!
Acest para-narcisism e singurul posibil început-cataclism.
Big-bang-bum, suntem scânteie şi fum!
Praxis sau axio – praxiologicul – ptt dexp
Desenator-scriptor-inscriptor-observator... Virtualul generator.
Noi scriem-programăm-generăm.
Noi suntem pana şi mâna.
Noi litera şi scrierea.
Ca şi citirea.

Homo sapiens
Homo credens
Homo economicus
Homo sociologicus

Ptt
Homo (omnia) regensis - comgent
Entitatea care toate-nimic desface-reface
Auto-generatorul din totnimic la sine iar
Comgeneza – naşterea lui Narcis-Ianus-Zeus din spuma sa!!
Niz – invers zin – zână masculină şi djin – duh.

Limită şi libertate
Libertatea ca preluare în proiect? Liiceanu.
Proiectul uman s-ar putea dovedi extra, extern...
Misia personală ne vine din tot-nimic la sine.
Citind din stele la cuante nu aflăm rostuiri alte, mai adânc-înalte.
Libertatea gravitaţională? Liiceanu.
Adică să fie găina nu oul?
Limitarea ca şi nelimitarea sunt în şi ale lucrurilor.
Date şi de-conturate.
Nelimitarea pură nu este un dat al vreunui lucru.

Moira – zeiţa destinului la greci

Meiromai – a împărţi
Meros – parte
Peras – limită

Nietzsche – Omul este animalul încă neaşezat.

Ta eonta - fiinţează
Fiinţa e aşezarea în limită.
Ptt – desăvârşirea de lucru.

Damian Luz