A fi sau a ști

 
 
Es eu tern
 
Cunoaştere şi facere
Trăirea de sine-jur
Putere şi neputinţă
Real şi imaginar – tot un virtual
 
Să fie ştiinţele exacte şi ele vinovate de renaşterea
dubitativu- lui nu doar al cunoaşterii?
Puterea atomică se va dovedi neunică. Puterea abstractă se
va dovedi coechipieră cu cea concretă.
Este cunoaşterea post-einsteiniană o reîntoarcere la divin??
Fie şi indirectă?
De ce e aşa greu să înţelegem? Nu divinul predomină cât uni-
versalul şi între-peste umanul??!! Acumereu!
Real şi ireal fac virtual!! Idealul e mereu între-peste.
Fiinţa va învinge sinele, co-sinele şi ne-sinele unindu-le!!
Ecce via-verum-vita!
Ego recircensis via-verum-via est!
Ontos nonens rondeo, circendatur – fiinţa şi nefiinţa
cuprinde. Prin chiar ideea de salvare e deja mai…tare.
Tertium re(inex)datur – principiul pluri-armoniei virtuale
 Vezi şi trialectica sau gândirea paradoxală.
Logica fără ilogică e doar înjumătăţire. Fisiune în mare,
fuziune doar în mic-local.
 
Orgasmul sau potenţarea întru refiinţă
Orgasmul erotic, nici un pleonasm, e doar parte de sublim-
ago-nic uman.
Există egal şi orgasmul afectiv şi spiritual.
Orgasmul afectiv e pasiunea, maximele trăirii…
Orgasmul spiritual e iluminarea, inspiraţia…
Muzica e orgasmia curentă de fel!!!
Pentru bărbat femeia e un peri-orgasm, excitare-potenţare
ge- neric!!
Pentru femeie înfăţişarea de sine e un mereu-incipient
orgasm continuu!!
Pentru politician ideologia e o poluţie sau incotinenţă!!
Pentru…
Şi exemplele pot continua!...
 
Elo – o formaţie a maximei excitări estetice? Pentru gustătorii
de rock nu doar??
Orgasmul melo-ritmic cu nimic mai prejos decât cel erotic!!
Cum naiba?!
Nu suntem doar trup, organe nu doar de reproducere ci şi de
creaţie afectiv-abstractă!
Alegi până culegi, dar contează cere-legi!!
Alegisau culegi? Terţiul exclus?
Femeia – marea minciună, eterna aluzie, orgasmica iluzie!...
Bărbatul – eterna concluzie! Vai şi…contuzie!!
 
Specializarea in extremis e o înnămolire nu doar domenială.
Eseizarea mai mult figurativ-metaforică e un bluf al
cunoaşterii nu doar opiniale.
E de ţinut frâiele exprimării creative între rigoare termino-
con-ceptuală şi inovaţie meta-contextuală.
Ex todo-nihil omnia nascitur.
Orice este creaţia tot-nimicului.
Fiinţa umană nu e întru sacru cu auto-incitare, excitare, dor
fi-resc. Cum nici întru doar real-situare, existenţă curentă.
Fiinţa umană e întruchiparea comateriei căzut-nălţată.
Misterul ei e însă rezolvabil circum-ontic, între fiinţă-are şi
nefiinţă-ţare.
Purificarea nu e suficientă la nivel dihotomic fiinţă-trup.
Trupul oricare deabia e înălţare în formă. Sufletul
atotcuprinzător e tot doar un, mare însă, spor. Spiritul reunit
cu sufletul şi trupul-ori
care ne repun în completă edificare, zidirea în tot-ceva.
Porţile lumilor. Virtualului între real şi ireal. Religia ca poartă
nu doar de sus. Arta ca poartă în suflet-spirit. Sporturile ca
po-tenţare a bio-materiei, trupul şi nu strict, întru şi peste
condiţi-e. Medicina ca service nu doar trupesc.
Toate vizează fiinţa ca atare dar şi a sa îndejur lucrare.
Dialogul şi cu nefiinţa. Odată ce angrenăm arealul nu doar
ontic.
Nu putem defini virtualul dpv temporal doar, ori spaţial, sau
mo dal. Timpul în raport cu eternitatea sunt o dihotomie, un
binom fals. Ele exprimă o latură entică, deci nu pot fi decât
parţial o-perabile.
Nu există timp, fixitate-demarcaţie dpv temporal în
continuum. Cum nici spaţiu strict, areal-entropic. Nici modalul
nu e bătut în cuie…le stelelor.
Timpul ca virtualitate e interferenţa fenomeno-existenţială
lua-tă istoriceşte, linear-faptic-trăirist. Vecia-eternitatea e
suma globală a timpurilor oricăror entităţi. Nu şi bio-material-
arealic.
Timpul e mierea sufletului. Spaţiul e fierea trupului. Modalul e
sarea şi piperul eului. Mintea-legea-spiritul e motorul-hrana
a-nomiei. Născând mereu logos şi cosmos.
Ciclitatea cosmică e un bluf. Vreo ciclitate perfectă e iar o pă-
căleală. Funcţia e birocraţie neseacă. Forma e potriveală
area-lică. Dacă ar exista un capăt unic el ar contracara cu…
capul, izvorul. Una pe alta se exclud la nivel virtual. Entităţile
salvate pe-trec dimensiunea, sunt întru şi peste ea.
Limitarea noastră bio-existenţială ne cam face tributari ideii
reîntoarcerii. Dar nu e vorba de a dori nemurirea trupească, ci
omnipotenţa morfouncţională!! Morfo-sintactică, formal-func-
ţională. La ce am repeta o viaţă bio-socio, fie şi augumentân-
d-o? Noi vrem o continuitate evolutivă întru tot-anume, sine-
jur expres dar sincer.
Zeii fac paradă de scenaristică, fatalitate-aleatoriu. Oamenii
pot avea secundar această tară. Ei vor merge mai departe.
Vezi predicţia – vom fi asemeni zeilor, şi mai mult decât atât.
Ne vrem iar asemeni domnului dar nu mai mult. La dreapta
lui.
Dar salvarea ne aţine, şi nu doar figurativ, chiar peste
condiţia divină. Nu ne putem dori mai mult, întrucât
dumnezeirea e şi nefiinţa, nefiinţarea, nesinele, haosul. Deci
negarea şi a noastră de sine.
Să ne fim mesia eului, spre a ne salva ca incipienţă măcar.
Numai de la fiecare va începe şi generala mântuire de neam
uman.
Ştergerea fie şi majoritar pe latură irealică a timpului în elibe-
rarea ciclică, temporal-cosmică e corectă şi justă. Virtualul, la
nivel actual ontologic, edificat este.    
Purificarea prin serbare, nu doar religioasă, ori prin artă nu e
un gratuit catharsis. Virtualul ţine cumva egal şi de abstracte,
nu doar de concrete.
Nu e iluzoric. E ca dansul. Pe cât de concret-fizic, pe atât de
abstract-metaforic. Muzica pe cât de astractă-palpabil pe atât
de concret-afectivă. Construind castele de geometrie ideală în
inima noastră mult-florală!! Armonizaţie contra dubitaţie.
   
 
 
Damian Luz