Eseistice

Septembrie
2009

Devenirea
Imperiile:
Bio-material
Psiho-existenţial
Mental-logos
În perioada bio-materială se desăvârşeşte omnimorfia în concret
peri-atomic. Stăpânirea regnială. Omul devine egalul celor patru
regnuri. Dar numai la nivel terrian. Arealic.
În etapa psiho-existenţială e augumentată condiţia umană ca trăire
divin-uman-universală, dramatic-histrionică, real-artistică.
Omul ca zeu construind propriul Olimp-univers. Şi interferenţa, con-
existenţa lor.
Universuri nu atât unice şi paralele cât unic-interferente.
În vremea terţă, mental-logosul va face nod, modelul adneuronic
devenind ca şi perfect virtual.
Odată convertit atoposul, continuumul spaţio-tempo-modal, din in-
terferenţa liberă a eurilor salvate, spirite pure virtual-material
rezultă o lume real-ideală.
În care armonia e şi mai mult decât divin-celestă, socio-umană, şi de
orice fel posibil şi imposibil. Armonia şi anomia devin una la modul
absolut pozitiv. Nonsensul, prin consens cu orice sens, revine
desăvâr-şirii atot-continue.
Valoarea – eficienţă de fel. În orice entropie valoarea e profit relaţio-
nal.

Nu timpul ca dimensiune. Ci comdimensiunea. Şi ea multiplă. Toate

de toate se leagă. Şi neantul le dezleagă. Anomia totul înghite. Nimic
nu omite. Dar înăuntru orice permite. Entropic, dimensional.
Timpul nu e mai relativ decât spaţiul. Şi ambele decât modalul.
Precum şi eul faţă de alter-ego. Nu şi faţă de non-ego.
Cu ştientele e mai complicat. Regiile comateriei la puricat?
Conştientul ca regie bio-uman-raţională. Subconştientul ca regie din
umbră, meca- nicistă, semi-iraţională. Socio-ancestrală.
Inconştientul ca regie a ma-teriei vii. Dar şi paraconştienţa celorlalte
regnuri. Regia legilor univer-sale.
Va mai fi reştientul. Regia entităţilor care stăpânesc continuumul
spa-ţio-tempo-modal. Un sine-jur peri-raţional. O capacitate de a
controla comvoluţia. Demersul para-dimensional.

Nudul în pictură
Tonitza spunea că nudul strânge lumina în cadrul picturii ca un mic
soare.
Soarele negru-gold, atracţia-esenţă femeia mai ales ca nud?
Dar numai ca gen şi ca umană entitate?
Nu cumva prin nud artistul crează un model al virtualului ca real, for-
ma esenţă, şi ideal-negativă chiar. Sau laolaltă. Pentru că monştrii
mai degrabă sunt expresivi, para-simpatici?
Dracul (reînălţat) de sau din femeie, mărul neregnial implodând nu
doar regnul uman?

Extratereştrii
Importantă este ideea. Existenţa au ba, nu!
Avem nevoie de o protecţie terestră împotriva oricărui pericol din
afa-ră. Meteoriţi, viruşi, alieni...
Că unii ar folosi motivul fiinţelor străine omenirii... Pentru a domina.
Ca şi religia. Sau descoperiri geografice, tehnice...
Tot acolo ajungem. Interferenţa eurilor, vii sau nu, raţionale au ba.
Concrete ori abstracte.
De unde răspunsul. Toate interferează. Armonia sine-jur doar con-
tează. Nici un dubiu. De orice supra- ori (simplă ori nu) natură.
Ca şi guvernarea planetară. Altfel necesară. Nu şi fără cea etno-
locală. Atenţie la echilibru!
Întotdeauna măsura e reală şi virtuală natura!
Omul e măsura tuturor lucrurilor. Protagoras.
Orice entitate e virtuală măsură a orice-toate-nimic.
Cursa se dă numai pe această cale.
Se salvează numai cine ori ce la sine-jur deplin răzbate!!!!!!
Aceasta e ideea supremă!
Nu va reuşi nici o altă schemă! Alt model!
Algoritmaotricea!!!!!!! Algoritm-matrice – modelul ideal de ferice!
Ultima idee şi faptă de atins e sinele răsfrânt infinit-indefinit înadins!!
Încearcă-se orice altceva – va eşua între definire şi indefinire!
Nu-i altă sosire-pornire.
Calea, adevărul, viaţa – singură asta ne fie povaţa.
Calea e drum şi popas. Adevărul e cu relativul în balans. Viaţa e
virtu-alul sine-jur.
Să revenim la alienii noştrii.
Dacă nu există şi e o manevră a mai marilor – ruşine lor. Trebuie
com- bătuţi.
Dacă există se pune problema naturii lor. Mai mult sau mai puţin
evo- luaţi. Spinoasa problemă a colaborării-adversităţii inerente. Ca
şi a ra-selor pământene în continuare.
Armonia universală fiind o...eternă şcoală, ca şi de neabsolvit?!
Riscul ferice de a ne vizita entităţi într-atât de superioare încât să nu
ne facă probleme nu e totuşi imposibil.
Să o luăm combinat. Între tranşant şi tolerant.
Cum putem diminua diferenţele negative între oameni. Încât
democra-ţia să fie realist armonizantă, nu egalizantă. Capitalismul şi
socialismul sunt feţele aceluiaşi rău actual. Ianus bifrons. Rău şi
pentru individ şi pentru socie-tate. Ba şi pentru natură. Şi de fel şi
pentru exo- şi ecosistem.
Orânduirea viitoare, comunitarism, sau cum îi vom spune, încă nu va
fi îndeajuns de...pe bune.
Problema cu evoluţia bio-neuro-adn.
Orice entitate, fiinţele raţionale în speţă, nu poate avea altă virtuală
misie post-generată sau indusă decât modelarea la extrem
ca...deschis ghem!! În raport cu infinirea fir întins în...indefinire.
Entităţile limitate de entropie până la o cotă.
Entităţile ce pot de-joncţiona entropia până la orice cotă auto-
indusă.
Problema nu e sfârşitul, distrugerea, moartea, ci corelarea ei cu
viaţa.
Adică forma cu funcţia dau fondul-esenţa.
A învăţa a muri!!!!!! Eminescu mereu genial.
Fiinţe superioare care au nevoie de intermediere ex-naturii lor nu pot
fi considerate maxim evoluate, salvate.
Entitatea salvată este însăşi comateria, indevenirea definirii re-
asuma-tă. Dumnezeire clară, direcţeţe ei real-virtuală.
Laboratorul savantului suprem nu poate fi decât sinele-şi, deschis
ghem! Unelte şi experimentator – un singur...observator!
Dumnezeii reali nu au nevoie de experimente. Îşi sunt lor.
Ei sunt rezistenţa comateriei la atot-interferenţa aceleiaşi!
Fuziunea neuro-adn va crea ghem-deschiderea, infinirea deschisă in-
definirii, deci sine-definirii perfecte. Armonizând nu doar cele patru
forţe ce controlează materia cosmică.
Logos fiind entropia abstractă şi cosmos cea concretă, iar haos chiar
ghemul lor, rezultatul e deschiderea, salvarea. În care toţi e fiecare.
Toţi pentru (ca) unul şi unul (ca) pentru toţi.
Dar numai cei salvaţi. Mie însumi redă-mă! Tot Eminescu!
Acel nimic care e totul. Dar unde ne avem şi coada şi botul!
Mănuşa întoarsă se cere de forţa firii-indefinirii...stoarsă, de firul
infini-rii toarsă. i
Simbolul cristic
Cuvântul ca devenire personală.
Cristosul şi antonimul sunt în noi. Logos în haos lucrând noul
cosmos.
Va fi un alt pământ, o altă lume... Nu va mai fi nici plâns, nici
durere...
E vorba de făptuirea în de jur.
Joncţiunea, unirea sinelui neşlefuit cu atot-şlefuirea nesinelui,
dumne-zeirii. Diamantul cerurilor. Eterna întoarcere e de fapt de
sine-jur o maximă s-toarcere!!!!!!!
Iisus e simbol al co-sinelui, al mijlocirii de non-ego şi alter-ego cu al
nostru ego.
Anticristul e non-ego ca parţializare negativă. Iisus e umanizat,
parţia-lizare pozitivă.
Fârtate şi nefârtate ca în mitologia românească.
Binele şi răul generic simbolic şi întrupat.
Precum la orice religii. Dar şi în oricare cuno-ştiinţe.

Poezia se face cum vrea ea.

Lucian Blaga

Orice entitate are cotele ei de identitate, voliţie, etc.

Arta nu e doar produsul autorului direct.
Toate cu toate lucrează, interferează.
A stăpâni discursul liric nu e a sclaviza metafora nici proteguitor. Nici
a o scoate pe tapet, ultra-evidenţiator. O vasalizare cumva?

E inutil să te sinucizi.
Moartea o face mai bine.

Nu e mare lucru să trăieşti. Dar e ca şi inutil de n-o faci şi cu

conştiinţa morţii laolaltă. Nu atât să vieţuieşti ca şi cum mâine ai
muri. Ci să exişti îmbinând imedia-tul cu nepieritorul, sublim şi
histrionic virtual.

Precocitatea încă mai degrabă răscoace. E un dute-n-colo cu devans

la nu-se-mai-ajunge.

Feţele voinţei
Voinţa ancestrală – a speciei în areal-ecosistem.
Voinţa oarbă, din principiu, eidetică.
Voinţa cu teză, misionară, ..
Voinţa din adăugare, din alt volitiv.
Speranţa, nădejdea – stimul al voinţei sau auto-şut?
Speranţa – pură şi cea cu motiv-aţie.
Defetismul defectează dar şi dezafectează de fel, însă e necesar ca şi
combativitatea, dacă just se îmbină. Între vanitate, orgoliu şi deznă-
dejde vom observa un string de mai mare dragul?!!

Eul între etic-estetic-eidetic.

Eticul îl leagă de evolutiv entitaţional - specie, societate, areal, bio-
material.
Esteticul îl leagă de entitaţional creativ, nu doar artistic.
Eideticul îl leagă şi de co- şi de non-entitaţional, logos-haos,
determi-nare şi indefinire, definire şi infinit-ate.
Justa devenire e şi cu re-venire. O virtualizare de sine-jur.
Eistdetică!!! O sublimare şi în adâncime, nu doar de tip excelsior.
Descendum in coelis! Excelsior ad abyssum!

Putem experimenta? Tot un mod de a ne...curenta!

Experienţa – zbârca la bancul de lucru.
Încercarea moarte n-are decât de tehnica din dotare.
A pierit şi experimentatorul? S-a bifat relativitatea ce leagă faptul cu
observatorul!
Nu încerca! Pune degetul!
Încearcă marea cu degetul? Aş, pune o ştampilă!
E mai aproape vesta decât cămaşa? Dacă e anti-glonţ!
Experienţa – libertatea de a greşi!!!
Eşecul – dovada libertăţii experimentale oricum!
Reuşita – tot un conformism determinaţional.
Dubiul – palpabilitatea relativului eidetic.

Carpe diem.
Nulla diae sine linea.
Sunt mulţumit şi chiar fericit când un gând ca rând pe filă am mai
aşternut, din neant urnit.

La dolce...pizza

Dulce-i viaţa de politician

Vineri la cameră încă
Parlament sau intercontinental
Sâmbătă în pripă la calul bălan
Lunea mai dormi o lege la senat
Nu-i fie gloatei cu bănat
Marţi mai treci pe la bufet
Miercuri mai dezghioci un corset
Joi termini capucinul la cabaret
E gata săptămâna, doamne! –
Ne-or mătura aceste toamne!!??

Damian Luz