Eseu s’eu

Ce suntem altceva decât încercarea sorţii în dos-faţa morţii?

Ianus-bifrons înşine. Ceva între tot-orice şi nimic.
Calea de mijloc bătând marginile. Slalom nouă, ou şi găină
lao- laltă.
Ne e dat totul şi nimic. Depinde de noi, fiecare sine-jur, la
inde- finit şi retur, să ne rescriem ideal-realul contur. De noi,
ca şi de toate, şi iar deci de nimic.

Statul
Sau marea-medie comunitate
Omenirea se constituie în diferite comunităti. De la pereche la
toată suflarea. Şi nu doar socio-specios.
Mai mult. Umanitatea îşi simte şi lucrează relaţia cu
universalul şi supranaturalul. Intuind a-şi afla calea,
devenirea prin chiar rescrierea între-peste cele trei!!
Creaţia în tot-ceva e misia!
Statul ar fi organizarea socio-administrativă a neamului şi al
său areal. Instituţiile şi funcţionarii lor.
Omul nu e doar o rotiţă în acest angrenaj. Cum şi cea
maşinărie ideală nu are cum să fie. E mereu în adaptare şi cu
sine.

Existenţa ca areal total-virtual

Devenirea ca misie-plan eternal
Suntem noi-fiecare între orice lucru şi mişcare.
Întru armonizare. Pasiv-reflexiv-activă.
Nimic de-o parte, sau de toate.
Cursor unui continuum recompresor.
Recompresor– care evoluează entropic de fel, şi rentropic în
contact cu rens, rentitatea, entitatea virtualizată.
Commateria este rem(pre)să, rempresivă, recompresivă.
Entropică de fel, rentropică cu rentitatea.

Proud’hon, Pierre Joseph

Proprietatea înseamnă furt
Familia înseamnă viol

Orice combate corelarea tot-nimic prin ceva-cineva e viol,

furt, haotizare…
Proprietatea e negativă dpv social când nu reglează nevoile
in-dividuale cu cele comunitare, public şi privat.
Dar şi proprietatea generică uman-universală, nu doar eco-
sistemică.
Familia poate ţine de violarea drepturilor femeii sau copilului,
dacă nu sunt corelate cu ale soţului, cât mai reciproc.
Mai e mult până la o familie just-ideală, cu drepturi parental-
filiale echitabile.
Mai e mult până la o proprietate just individual-comunitară.
Extremismul cel puţin terminologic anarhist e, vai, just!
Definiţiile sunt adevătate în parte. Şi e destul, vai iar!
Malatesta Errico – promotor, pionier al terorismului. Ptt df
Malatesta – propagandă prin fapte! – slogan
Politica e mai mult factologia propagandei, teoria ca zis-
acţiune.
Anarhismul tumultuos mai ales ideologic al primelor decenii
de secol 20 a derivat în urmări pozitive social-democratice,
ale mişcărilor nu doar de stânga?!
Socializarea între stilul competiţional-dinamic-vânat-pescuit
şi cel comunizant-localizant-agricol. Comerţul, interschimbul
şi globalizarea. Mica societate, media şi marea societate.
Toate erau inevitabile. Soluşia evoluţiei nu e realegerea,
regru- parea, ci reconjugarea lor.
Imperiul nevoilor eco-bio cere o nouă etapă, zis globalizantă.
Atenţie! Cercul se strânge. Terra e numai una deocamdată. Ne
aşteaptă cosmosul. Şi apoi depăşirea limitării biogene! Astfel
că bio-exo-topul devine secundar, şi primar ego-arealul!!
Arhe – principiu unic, dominare… ptt
An-arh-ism – negarea evidenţei… ptt
E Malatesta – fă ce voieşti! Într-o societate liberă fiecare va
voi ceea ce trebuie să facă… citare liberă v
Se merge pe ideea neconstrângerii sociale a individului din
care ar rezulta o armonie co-semen… Idee corectă în sine.
Problema e că fiecare parte e şi întreg. Insul, societatea,
natu-ra… Interacţia se lasă oricum şi cu trei laturi.
Cooperare, adver sitate, pasivitate.
Anarhismul şi cotele sale.
Extremismul de fel ţine de antisocialitate, pornografie, discri-
minare, bigotism-sectarism, inventologie, absurdistanism,
hi!...
Putem considera de fel ambele capete ale oricărui lucru
extre-me, negativităţi.
A fi ateu sau credincios, de ce n-ar fi la fel de eronat!? Nimic
nu-i doar pe margini, sau numai în centru, şi nici pierdut în
cu-prins!!
Anarhia ca auto-guvernare, self-management
Bine-ar fi să fie? Tot o utopie! Ca orice pre-dat, cam ignorând
la corelat dat cu indat.
Anarhismul e lovit de sine la gioale, poate nu mai moale. Căci
nu poate reguli impune. S-ar defini…fără nume.
Oricât de self-liberal, anarhismul e fentat şi el de entropie
me-reu.
Organizarea ţine de un sistemic sclav-dominial. De un curs, şi
dus-întors tot cu…stors!
Justa calibrare ar fi de accesat la o sine-jur re-nominare. La
fie-care.
Când nevoile ar fi în echilibru între sistemele individ şi
societa-te, şi evoluţia în cheie virtuală, s-ar putea trece la
utopia reală.
Societatea rămâne o constrângere şi de sine, şi de eco-
sistem.
Natura ei fiind mai mult socio-administrativă. Insuficient de
personalizantă, artistică, afectivă… Servind vag şi fiinţa bio-
ma terială…
Axarea pe bunuri-valori mai mult materiale a insului îl
privează de celelalte două treimi ale eului. Cele spirituale şi
afective. Nu- mai împreună ne definim ca fiinţe alese, nu
rotiţe în n angrena-je. Avem deocamdată scuza că ele sunt
mult mai presante şi nerezolvate suficient. Nu peste multe
veacuri fiinţa eliberată de carapacea bio-anatomică se va
putea dedica unei deplinătăţi bio-material-afectiv-raţionale!
Precumpăneşte anarhismul dinamismul şi diversitatea mai
mult decât statism-instituţionalismul? Mai evolutiv? Cestălalt
e mai conservator? Suntem tot între.
Cum toate se leagă cu toate, pur anarhism ori statalism nu se
poate. Pe undeva se lovesc şi se mai şi împacă. Parcă şi dacă.

Venerarea Venerei să fie misia ares-apollonică?

Venus contra Marte şi Paris?

Ghost of black hole

Moroiul din abisul roz
E=mc2
Energia este egală cu masa ori cantitatea la pătrat
Entropia cere potenţă şi valenţă similară unui sistem închis?
Formă şi funcţie să facă fondul perfect dar limitat sieşi?
Este relativul un avorton sau o creaţie?
Este perfecţiunea o capodoperă, o minune, sau o minciună,
ilu-zie?
Doi re-plică, unu im-plică, trei ex-plică.
Dihotomia e analiză, dialectica e sinteză, dar numai împreună
fac, rezolvă teza, liza, miza…
Pluri-joncţiunea liberă, tur-retur, accede virtualităţii
entitatea. Virtualizarea creează rentitatea.
E=mc2
Precum în basm, ne dăm de trei ori peste cap şi ne transfor-
măm. Sau aruncâm peste umăr, ceva, de exemplu o perie şi
devine pădure în calea zmeului…
Energia conjugată cu masa ori cantitatea la cub atunci?
Forma cu funcţiile dau fondul.
Părţile închis-deschise constituie întregul adecvat mediului,
adică altor părţi-întreguri.
Adevărul unic-ultim e toate-niciunul.
Fiinţa salvată e a oricăreia-niciuna…covată! Debit şi matcă.
Religia trebuie înţeleasă ca o deschidere nu ca o confirmare.
Nu adeverirea supranaturii, ci încredinţarea naturii şi supra-
şi sub-naturii, sieşi-jur salvarea.
Kant – 1795 das Ende aller Dinge
Sfârşitul tuturor lucrurilor?
Doar în (ne)sinea marelui tot-nimic. Dar şi reînceperea lor în
sinea noastră salvată.
Credinţa în tot-nimic, fiinţare-nefiinţare, salvează fiinţa,
fiinţa-rea. Logos inter cosmos-chaos. Nu cea oarbă, egală cu
necre- dinţa. Dubito, ergo sum.
Întruparea verbului nu e renunţare, limitare de liber arbitru,
ci
reconfirmarea tot-nimicului drept ceva-cineva.
Creaţia e veşnică, nu şi creaţiile. Dacă interferăm anume
acţie, reacţie şi staţie(!) obţinem justa virtuaţie!!
Activ, reactiv şi pasiv sunt tustrele unic just-total directiv.
Spe salvi? Să salvăm speranţa? Nu e nevoie de fel, fiind
dedin-tot ca şi deşertăciunea. Să ţinem frâiele ambelor.
Nădejdii şi dez-.

Textele mici de sub cele mari nu le sunt temelia ci inundaţia,

urgia.
Împrumuturile vând şi scuturile, nu doar pentru că le-au şi
asigurat.
Săgeata dobânzii urcă doar negativ.
Fie şi scuze pentru necunoaşterea legii, tot vei fi acuzat înte-
meiat, dpv al ei, desigur.
Oricâte notiţe iei, tot nu le găseşti când vrei, şi nu mai au nici
un temei.
Pierzi şi anume? Vei afla numai din întâmplare.
Nu ceea ce găseşti căutai. Tot loc comun.
Nu ceea ce pierzi nu îţi mai trebuia.
Nu ceea ce neutru îţi e, nu te va afecta.
Nu ce vrei capeţi. – loc comun!
Nu ce poţi da ţi se cere.
Să dea domnul să fim nevoiţi să facem ceea ce nici nouă nu
ne vine a crede că putem. Bine numai să fie. – banalitate.
Sculptura e o pictură ieşită în-din evidenţă.
Dansul e o muncă în dorul lelii-badei.
Muzica e muierea la care ai de meditat.
Muzica, muierea, meditaţia ţin masculului liric-afectiv vieţii a-
doraţia şi turaţia, şi elanului raţia.
În magazin, spre a fi băgat în seamă fă-te că doar te uiţi. În-
toarce apoi inoportunarea în favoarea solicitării preferinţei.
Pieţele prea mari distrag cumpărătorii. Nici cele mici nu fac
mulţi purici?
Momeala care poate depăşi victima nu e în favoarea celui care
o pune.
Cursa prea mare e cu vădită scăpare.
Cine trage concluzii e depăşit de îndoieli.
Mă îndoiesc, deci rezist şi indatului, nu doar datului,
argumen-telor.
Cu îndoiala mergi la sigur. Cu afirmările ai parte mere de con-
trazicere.
Nimic nu-i mai sigur decât incertitudinea.
Dacă prostia ar fi infinită ar fi perfectă. Din nefericire…
Înţeleptul, luminatul ştie şi ce nu ştie, tot relaltiv.
Lenea la toate are soluţie… neantic-abisala disoluţie??
Oamenii de ştiinţă sunt nişte copii care se joacă mereu de-a
pacea-soluţii în plin-crâncen război-căutări-experimente!
Armonia va lua mereu peste picior ritmul şi melodia.
Mediocrii sunt firi pedante. Îşi pun nu măşti ci au feţe ca de
ţoale bufante.
Dacă ştiinţa ar fi doar afirmare am avea o altă religie.
Religia e bună cât nu afirmă explicit.
Munca e apendicele încă necesar evoluţiei.
Distracţia e stomacul-fondul, nu ficatul-regulatorul existenţei.
Munca e inima provizorie a existenţei.
Trăim ca să ne distrăm, nu ca să subzistăm şi atât.
Hedonia, neexpresă, leagă şi aleatoriul şi datoria.
Evoluţia e de la necesar-aleatoriu la circum-personal, just
pen-dulatoriu.
Experţii se contrazic perfect valabil. Amatorii mai trebuie să
aibă şi bun simţ.
Opinia liberă nondelimitează ignoranţa. Afirmaţiile întemeiate
sunt mai uşor şi de ilogică combătute, tăiate.
Ce se întâmplă totuşi, nu e mai puţin întâmplător. Ce nu,
rămâ- ne imperativ, poate şi paradoxal.
Nevoia ca şi împlinirea poate sunt apa, dar nu izvorul, râul,
marea oceanul. Acestea sunt virtualul a toate.
Greşelile metodice produc rezultatele atomice.
Aparatele duc greşeala pe culmile preciziei.
Ca să greşeşti nu-i nevoie să ceri ajutor. Ţi se oferă volens-
no- lens.
Nu neapărut pe cine ajută norocul îl sărută.
Munca în echipă? Nu de sârg de sine risipă!
Munca solo? Şansa de-a fi un nou Apollo?!
Eşecuri diferite? Rezultatele urmărite! Eşecuri idoma? Se-ara-
tă-n oglindă noima?

Estruc
Religie şi cunoaştere
A face, a ştii, a simţi = a trăi
Religia comparativă
Orice lucru poate fi cunoscut-făcut-simţit între altele. La
infinit se va confunda cu…tot-nimicul.
Acel lucru-lucrare care poate modela sieşi spaţiul-timpul-
moda-lul până la rescrierea-recodarea-regenerarea sa mie-n
sută va obţine justa virtualitate, altfel conţinută, liberul
arbitru activ.
Misia umană nu poate fi alta decât reinventarea de sine! Între
plus-minus indefinirea!
Frâiele sau biciul mai mult-degrabă?
Direcţia iar nu e totul. Vezi drumul, popasul, obstacolele,
retu-rul…
Palingenezie radicală.
Vico…

A cunoaşte o religie e ca şi niciuna, dar şi a nu cunoaşte

vreuna egal este a nu-ţi ştii obârşia şi-a ta poveste.
Traducere liberă.
Mai clar. Orice para-cunoaştere despre supranatural e
necesară în sine. Dar nu de bigotizat. Cum şi ştiinţele sunt
mereu de ex- perimentat, etc.
Orice domeniu e de rulat negare-afirmare.
Între absolut şi relativ pace şi război mereu. Dar să ştiu-pot-
simt şi eu câte un armistiţiu!!
Religiile sunt forme. Fondul e ideea de supranatură, de
virtuali- tate in spe. Precum a domeniilor umane şi reale
ideea de natu-ră-universalitate şi de umanatură (umană-
natură).
Funcţia religiei este de a ne atenţiona asupra maximei
evoluţii,
Salvarea de sine-jur, până peste orice natură, dar nelepădând
esenţa niciuneia!
Religia – formă extremă a ideologiei. Vezi comparatiştii
religiei, Muller Max, Pettazzoni…

Evreii şi ţiganii
Neamuri deplasante
Ţiganii de fel migratori. Evreii de fel remigratori.
Exodul moisean şi cel de după 2rm, noul Israel, realocarea de
areal.
Migraţia ţiganilor din Europa estică în cea vestică, redeschisă.
Fenomene socio-economice.
Umorul aparte al naţiilor mici, aşezate, cehi, români şi semi-,
evreii. Cald, generic-ironic, retailist,
Memorie şi cultură.
Evreii au o peri-memorie, nu atât din dramatic existenţial, cât
dintr-o fire tragic-pasivă, un histrionism pe invers ai zice. Es-
chivare sau protejare?
Ţiganii, din prea mult joi-de-vivre, au o nepăsare de jur
dublată
de o mult-pasionare între ei.

societizare şi anarhie
ordinea socială e de fapt anarhizarea insului.
Anarhia ca dezordine socială e dominarea primitivităţii.
Să nu ignorăm nici o ordine de fel, a primării, a socializării, a
individului, a culturii-economiei, a evoluţiei, şamd.!!
Nu putem partaja net ordine-dezordine. Ele coexistă pe orice
nivel al devenirii nu doar umane.
Important e a găsi proporţii cât mai juste treptat.
Insul nu e ancorat doar în cele bio-materiale. Mai sunt şi cele
afectiv-spirituale. Tustrele îi fac unitatea. Evoluţia îi va recali-
bra turnura. După imperiul nevoilor socio-materiale îl vom
tra- versa pe cel al nevoilor sufletesc-spirituale, apoi vor
joncţiona efectiv. Biologicul va fi depăşit prin…reînglobare în
psiho-men-tal!! Abia atunci şi socialul va deveni demo-
anarhist just!!
Necazul nu e socialul, ci modularea lui defectuoasă la individ.
Dar şi discordanţa acestuia cu semenii, ceea ce tot de deso-
cialitate ţine.
A fost întâi omul sau comunitatea? Important e că,
deocamdată
sau pentru totdeauna, rămâne de văzut, nu se poate una fără
alta.
Anarhia ca utopie de fel, sau între altele.
Ca şi democraţia, republica. Ba chiar şi monarhismul absolut,
atât de fentat de rivalitate, intrigă, etc. Ecologismul - şi el?!
Cam orice tentează utopicul, privit ca armonie activă, justă?!
Vorbim tot despre inutilităţi?
Dezbaterii orice merită supus a fi.
Dubito ergo excelsior!!
Mă îndoiesc, deci evoluez!!
Nu putem ţine cârma hăis-cea, sau doar.

Geopolitica sau democraţia oligarhistă.

Comunizarea planetară n-ar fi o pacoste. Armonizarea
interese- lor de ins şi neam cu cele inter şi supra vor da multă
vreme bă-taie nu doar de cap. Multă vreme după extinderea
extraplane-tară abia, vom purcede la o democraţie just
comunitară.
Este nevoie să spargem acest unic. Să creem dualitatea, spre
a resuscita armonia. Sistemul socio-terrian e văduvit de
virtuali-tate, neavând concurenţă.
Comunizarea planetei şi pionieratul cosmic vor repune în
dialog insul şi comunitatea la nivel difractor. Reforjant!
Difractor – de-oponenţial, opus dar în dialog
Reforjant – recoagulant-întăritor-asociativ-partenerial
Ce facem cu geopolitica statelor mici? Este geopolitica un
apa-naj al puterilor mari? Sunt la mijloc statele mijlocii? Ar
putea in termedia just naţiile medii?
Geopolitica e azi mai mult o omnipolitogenie!! O acaparare de
orice domeniu în manipularea evoluţiei însăşi!
Omnipolitogenie – caracterul generic absolutist al geopoliticii
actuale, de comasare a intereselor umanităţii sub masca unei
globalizări zis eco-democrato-grafice!
Un suspect histrionism animă clasa politică. Ei acceptă candid
s-ar zice un rol pe scenă. Un fel de sacrificiu pe faţă, tot
mască!
Cauza de odinioară e desuetă? Misionarismul chiar? Să fie
totul o joacă deloc gratuită? Nu mai e raţiune, nu doar divină,
în a o-mului evoluţie?
Partea conţine virtual întregul oarecare, întreguri anume,
chiar neîntregimea, virtualul. Întregul virtual admite şi
respinge ori-ce parte şi vreun întreg anume.
Un cadru de film poate echivala-conţine o întreagă secvenţă.
O secvenţă se poate constitui o peliculă deplină. Şamd.

Jean Louis Godard –

o adevărată imagine este un ansamblu de imagini.

Pictura şi filmul pot de-povesti, toarce-defusui. Dezvoltând

sta-za ca circumstanţă.

Muzeul – statismul vivant. Secvenţialism şi cadralitate.

Stasis-ul narant.
Freeze frame – stop cadru
Anşeneu – suită de stopcadre
Legenda – inscriptul sub-cadral ptt exp
Visul – sau montajul aleator-semi-ordonator de existente şi
po-sibile-dorite-nevoite.
Filmul recuperează virtualul temporal-existenţial, şi nu doar.
Aşa cum pictura serveşte epicul într-un cadru narator.
Precum muzica într-un ex-curs năvălitor, izvor cu debit,
copaie
cu repetiţie?
Visul e filmul fiecăruia, dar liber-virtual asumat-creat.
Rămâne a ne putea scrie-concepe un vis-trăire, un real-
virtual al unui ego împlinit însă spaţio-tempo-modal, deci
morfo-sin-tactic total!!

Merchez - …….. al rândurilor v turcism

Ţenchiul – voroavei v turcism

Fie să nu rezolvăm nimic, dar să ne mai apropiem-lămurim un

pic.
Nu cât faci contează precât să …
Mişcă? Ceva cât de cât tot pişcă. Şi iese urmă de frişcă!

Curajul înclină spre improbabil fie şi asumat, dar cât?

Voinţa de fel lucidă e mult mai virtualistă. Mediind posibil cu
im-.
Pasiunea iar ţine de neantic, devastare nu doar de…stare, ci
şi de zisa mişcare.

Fructul oprit
Sexul sau orice
Fie ce ne poate sta în centru-margine, jonglându-ne şi
devenin- du-ne!!
Nuodul! Sau itemul viu al pasiunii uman-divine. Nu mai puţin
incluzând şi universalul.
Nuod – nud şi nod, miez al lucrurilor, al problemei
existenţiale.
Cheia existenţei e poarta…rezistenţei, sau armonia cu
nonexis-tenţa? Desigur aceasta din urmă!!

Lăcomia ucide, sau, în cel mai ferice caz, micşorează dramatic

omenia. De ce să fi mai ceva decât alt-ul? Şi nu tot atât de?
Nu ca egalitate uniformizatoare, ci pur şi simplu! Competiţia e
de fapt destabilizatoare. Evoluţia nu e întrecere ci trecere.
Peste etape. Întru devenirea de jur, iar nu pe o cale anume!
Date fiind toate în indefinitate, misia nu e dimensiunea,
modelul, felul, ci com-misia, c(ircum)-ens-ia.
Censia – misia devenirii divin-uman-universale.
Să fim superiori nu atât faţă de altul, ci pentru noi şi ceilalţi,
pentru semeni, neam şi omenire, întru gloria tuturor.
Competiţia nu trebuie să slujească egoismul, separaţia, elitis-
mul, oligargismul… Nu separaţiilor, da convieţuirilor! Diferen-
ţele trebuie să întărească armonia, iar nu invers, ori s-o ţină
oscilantă. Asemănările tot aşa. Iar nu a o nivela.

Comstezia – complexa funcţie, funcţionare a fiinţei, chiar pre-

salvate, întru cele senzo-psiho-raţio pe toate coordonatele re-
giei universale. Conştiente, subconştiente, inconştiente, non-
conştiente… Şi finalmente virtual-legat, re- sau dreinştiente!!

De unde frica de genere, de necunoscut, de neputinţă, de

oroa- re, de durere, de monştrii? Dacă nu din limita
determinării ac- tuale?! Din devenirea noastră atât de
incompletă! Încă!
Vom ajunge şi la acea omni-stare nu doar fizică, ci complet
bio-psiho-raţională, material-abstractă, concret-arbitrară. Zei
şi diavoli laolaltă, un unic regn viu şi anorganic împreună,
natural şi artificial, real şi ideal, just ideal!!
Binomul cod neuro-genomic stă la baza devenirii virtuale în-
tregi!
Iată calea-adevărul-viaţa!
Ecce rens!
Rens – fiinţa salvată.

Model, celălalt, noi şi restul tot-nimic

Avem nevoie de modele? Ele sunt, paradoxal, tot-nimic-
celălalt. De ce nu le lăsăm ca atare? Repere, ipostaze. Peri-
egotice.
Termen de comparaţie, nu de adoraţie.

De ce tot condamnăm relativitatea din media? E informare-

dezbatere şi distracţie-expunere? Cumva tot un ex-, peri-hibi-
ţionism?! Altfel necesar! Mai ales într-o perioadă de
schimbări.
Când viaţa mafiot-pragmatistă se dă decât cultura mai…
artistă!
Şmecheră, diavolesc-inginerească. Sau mascarada politică?
Ideologiile sunt de fel perimate! Dreapta-stânga e o farsă, o
u- topie. Sau în ştiinţa tot mai…einsteiniană. Chiar şi religia o
dă răsucită, se vrea, altfel normal, atot-reunită?!
Precizia şi claritatea sunt necesare în economic, sport, justi-
ţie…
Între relativ şi absolut, să ne armonizăm mereu just eficient
şi sublim.

Mioriţa
Sau sufism-budismul geto-trac
Resemnare sau virtu-integrare
Spiritul mioritic nu e unul al renunţării. Ci al reintegrării
fireşti în marele tot. Al înţelegerii nefiinţei nu mai prejos
decât al fiin-ţei.
Nu apare în baladă că ciobanul ar fi stat cu mâna-n sân.
Că ar fi avut vreun gând laş de sine.
Mai presus de religie-credinţă în supranatural sau ştiinţe-cre-
dinţa în natural se află…liberul arbitru, credinţa în virtual!
A fi şi a nu fi, laolaltă-anume, numai acesta poate fi ne-
dilema!
Contrazicându-se ori ba, orice ideologii ni’c alt decât fum cum
îs, nu au cum a tot mocni, tot fac fâs.

Devenirea nu poate fi doar tehno-economică. Nici la bază.

Bio-materia e cam a treia parte din uman. Celelalte sunt
sufletul şi mintea, afectivul şi spiritualul. Corelând realul cu
imaginarul. Adică virtualul!! Şi mereu idealul!
Abia materializând virtual inima şi creierul vom obţine divin-
universal umanul iar! Trupul a orice indeflectând masă-
energie concret-abstractă.

Religia ca una
divinitatea ca unu multiplu
natura, supra- şi sub- natura
omul lor de-a dura?
Sau mai pre-între toate, lui inclusiv?!
Cum ar putea exista alt mai clar-armonic-just corectiv?!
Dumnezeu suntem noi - cei salvaţi
Diavolul – ceilalţi
Binele şi răul fac cosmosul şi hăul. Iar între şi peste logos
este.
Raţiune şi duh.
Entropie şi liber arbitru.

Ex nihil todo
Todo est nihil
Totul e deşertăciune – Eclesiastul
Ex nihilo…

Craeteea
Pusese totul în armonie.
Gând şi faptă, formă şi funcţie.
Simţire şi gândire.
Concrete şi abstracte.
Fuzionase cu nesinele şi cosinele.
Îşi recrease sinele.
Fisionase orice…parte şi fuzionase cu orice întreg.
Acumereu eraum-eu!
Umăr şi şold, produs şi sold, operă şi rebut.
Un final debut.
Galateea şi Pygmalion.
Fatalul medalion.
Oricum o mai dădeam tot acolo stam.
Poţi spune orice, relativeridic e.
E centru capătul şi abis înaltul.
Întrele lor adică.

Sex semper
Sexul – sau ghidul evoluţiei
Sexul – areal imens de virtual
Sexul – poartă spre rest de virtual
Plurimorfia fizio şi nu doar. Întreţinută bine de sex măcar ca
pornire! Dar şi de completarea evolutivă!!
Ulterior etapei umanoide simple va fi etapa comoidă!!!
Comoidism – etapă a evoluţiei umane în care anatomia. şi nu
doar, va (vor) cunoaşte o lărgire a morfosintaxei peste reg-
nuri!!
Comrensism – etapă a evoluţiei umane în care bio-topicul va
cunoaşte o lărgire a morfosintaxei peste concreteţea circa-
atomică
Smecs – sexul mecanic sau smex

Orgasmul nu e doar sexual!!

Există:
Orgasmul etic, estetic, eidetic…
Orgasmul eidetic se numeşte de fapt inspiraţie, febra creaţiei
artistice, şi general-spirituale.
Orgasmul estetic se numeşte de fapt admiraţie, perceperea
(artistică a) sublimului.
Orgasmul etic se numeşte de fapt emoţie intensă, pasiune, şi
nu doar în iubirea de cuplu.
Orgasmul senzorial natural-generic se numeşte de fapt
intensă plăcere, inc, beţia simţurilor. Pe domenii e raportat la
gastro-nomie, turismanie (hi), etc… Se combină cu etnice,
sociologice laturi şi alte contexte, conotaţii…

Cultura
Centralitate şi regionalitate
Telogenie – evoluţia ca şi curs, apropiere din depărtare.
Sau comgenia?
Comgenia – evoluţia de jur-împrejur, întru resine contur.
Cultura ca parte a devenirii, etico-estetică şi nu doar.
Să nu fie oricare centru tot o margine? Există un cap de lume
sau n capete?
Totul e dimensiune, privind în sine şi jur.
Dinainte-dinapoi totul suntem tot noi! Nimeni întru ceva-cine-
va.
Devenirea nu e doar revenirea la primordial, ancestral, supra-
natural. Ci regruparea de sine plus-minus orice dat şi indat.
Nici vreo evoluţie spre un viitor de neoprit. Ideal la infinit?!
Elite culturale pot fi şi provinciale. Cele centrale cam frizează
un eclectism generic. Riscul minusului valoric nu vizează mai
mult o cultură decaât alta, mare-medie-mică.
Să nu uităm că prospeţimea vine din provincie de fel. Dar asta
dpv istoric se întâmplă. Democratizarea arealului cultural va
impune un sens neunic, nici giratoriu.
Cultura e mai mult un fenomen social decât individual, ceea
ce pare firesc. Deocamdată. Încercaţi însă a considera pe
cineva cult nu (şi) de sine, ci poate doar de grup-ideologie-
comunita-te.
Avem un imaginar personal nu doar exo-cultural. Reveriile, a-
mintirile, trăirile, idealurile, planurile zilnice ori demoment ne
fac fiinţa virtuală şi de fel.

Damian Luz