Note

și umor

Aprilie
2009

Es e es e

Să fim sueficienţi (suficienţi-eficienţi)!

Cum totul din toate şi nimic se face-este, nici noi nu suntem
în-tr-o altă realitate-poveste!
De ce aş vrea sau nu ceva mai mult decât a le îmbina?
Acela nonsensul ar fi!
Altfel doar sens şi consens avem a umple/împleti!
Definirea e între indefinit şi finit…re-găsirea!
Cosirea e şi însămânţare!
Suntem fenomenul complet, universul discret!

Sacrificiu sau sinucidere

A trăi e sinucidere lentă şi sacrificiu multiplu!!
Nu cumva laş e cel care se sacrifică şi erou cel care se
sinucide?
Dispunem de viaţa noastră individual mai mult decât socio-
na-tural sau invers? Au nu virtual? Adică ea e una ca oricare
şi fac- torii sunt trei. Datoria de sine, de ceilalţi-societate-
natură-uni-vers, de divinitate-tot-nimic-supranatura! De ce ar
conta una mai mult decât alta, real-virtual socotind?
A nemuri e supliciu considerat doar pe partea definirii zis per-
fecte, eterne, imuabile. A trăi just-virtual, cursând comateria,
stăpânind coordonatele spaţio-tempo-modale şi deci
entitatea noastră drept una omni-morfo-sintactică e singurul
ideal!
Să vrem a ne calibra continuu la orice curs da au ba rectiliniu!

Fon foton genom dau phogetomn geftonm

Jeton!
Trebuie acaparat spinul, pragul masă-energie, spre a stăpâni
comateria. A trece instantaneu prin spaţiu-timp modelându-
ne ideal.
A pune piciorul în prag egal cu a te da berbeleac.
Ca în poveste. Datul peste cap şi transformarea miraculoasă.
Sens – entitatea senzorialului psiho-raţional complementar.
Nod nud nuod eon rezultă noued nous noumen număr şi
nume
Au un singur re-nume!
Ziegot (zigot-ego) e unic zlot la trecerea stixului cu luntre cu
tot?!

Ca şi oricum-oricând-oriunde, în art-literatura erotică

periferia şi centru cer armonie fie şi minimă. Spre a bifa
valoarea, oricât de pitică?!
Limbaj şi exprimare cer o rotunjire oarecare. Între vulgar şi
sublim. Altfel de ce scriem şi trăim.
Actul sexual ar fi coca. Ingredientele, orice (alte)
constituente,
trebuie poate şi aleator dozate, de la cele mai murdare până
la cele mai curate. Sau invers.
Se poate opta pentru o arie anume spre ori spre.

Sinucidere sau sacrificiu

Ignorare de sine?
Dispreţ faţă de fiinţa bio-socială?
Statistica australiană a sinuciderilor e top planetar?
Dacă alte Americi de descoperit-colonializat nu-s...
Acolo era ultima?
După cum estici europeeni vizează vestul ca salvare. Şi
vedem ce rezultă. Altfel de sinucideri?!

Obiect sau şi subiect

Omul este şi peste şi sub şi de jur.
El e măsura a toate-nimic. Şi măsurat şi măsurător.
Mai mult decât orice entitate.
Şi numai mediind orice cu nimic-toate va putea afla cheia,
regă-sirea de sine, desăvârşirea.
Raţiunea subiectivizează în perspectiva obiectivizării
particula-re. Dar nu rectiliniu-entropic doar. Ci tur-retur jur-
împrejur.
Între fiinţă-fiinţare şi indeterminare.

Sentimentele mediază gândurile-ideile şi senzaţiile-trăirile, la

rându-le personificând(u-se). Împreună citesc-rulează eul,
firea şi ca nefire, co-fire!

Torsul
Esenţă de esenţă
Nudul ca esenţă de antropogen, dar şi de lucrare divină.
Torsul ca esenţă a esenţei bio-morfo-universale, dar dinspre
artistic, adică uman-abstract.
Medium între imanent şi transcendent ar fi torsul. Ca formă
desăvârşită, nu doar concret-umană.
Nu reducere, s-tors de concret-itudine, ci chiar transfigurarea
obiectuală de fapt şi drept.
Între re-producere şi re-creare, arta se confruntă cu
medierea tot-nimicului prin ceva anume, implicit semn,
desemn, re-figu-rare. Cu de-limitările de rigoare, dar cele
mai...subţiri, inefabi-le.
Orice formă-funcţie, model de orice fel este expresie, chiar
miez al nonformei. Converge implicit informiei-anomiei şi nu
ca deficit. Indatul conţine orice dat, informal sau formal. Real
şi ireal, imaginar. Între ele şi orice anume ideal!?
Misterul nu e refugiu în haos, ci logos nerezolvat drept
cosmos.
Cunoaştere neformalizată. De formare lucrare.
Torsul transcede carnal-rond-al şi chiar spiritual-geometric.
Parţializarea ca desemnare, re-desenare de semnificant e me-
diere nu dihotomi(zar)e de întreg-ime.

Uitare şi memorare
Şlefuirea şi freshizarea binelui, frumosului şi aplatizarea
răului, urâtului?
De ce nu medierea lor? Conversia să nu vizeze vreo eliminare.
Ori vreo alunecare. Ci o cât mai justă a lor raportare.
Natura ne creşte tot mai spartanic, de când noi o supunem
pervers? Nu vrem consens?

Entitatea
Paing entităţilor de fel
Entitatea Om – paing şi captură, vânător şi vânat-trofeu-
hrană
Entitatea e nod, lup şi oaie, celorlalte.
Entitatea om e şi lupul şi capra şi varza.
Important e trandafirul…că ne asigură şi spinul! Întru
continuă trezire din a formei ameţire.
Conspiraţia anomiei şi armoniei asupra definirii de orice fel,
ca-re s-ar dezice de entropie e de neparat? Fatală dar nu
absulută. Fiind orice dihotomie în virtual cu autonomie,
entitatea ce-şi poate converge orice îi pre şi post (e-)merge e
(ca şi) salvată?
Echitomul de zero este echilibrul activ al universului real şi
fic-tiv. Entropic altfel, dar pasibil de rentropie. Prin fiinţa(rea)
ca- re i se reînscrie peste…mie!
Arta este pionier al armatei Om. Generali având chiar şi
Ştiinţa, Tehnica. Dar şi orice domeniu al cunoaşterii şi
practicii. Ea este lucrătorul principal pe ogorul devenirii.
Virtuale, nu doar emo-tiv-estetice.
Arta e îngerul păzitor al re-condiţiei nu doar umane. Ci divin-
uman-universale. Căci omul este cel care devine. Cum e şi al
lui Iahve un nume. Adică dumnezeirea la lucru, ispăşire-
mântuire.
Omul e opera de sine, medium între natură şi non-natură.
Arti- ficial şi abstract laolaltă cu natural şi supra- sub-natural.

Eficienţa estetică nu trebuie ţintuită în patul procustian al

axiologicului.
Dar nici lăsată a se mozoli în mâlul nu doar imund al
subvalorii.
Opera e o cutie a Pandorei pe sens invers. Sau nu musai!
Realul, realitatea e simplă demarcare în entropie.
Mai departe şi mai aproape cu irealul şi imaginarul se
împarte!!
Punctul pe dreapta in(de)finirii care îi face nod deschis se re-
scrie în raiul promis!! În virtual!
Model şi tipare. Care e mai tare?
Între orice definire stă neclintită însăşi marea indefinire.
Ţânţar anofel, omul se înţeapă chiar pe el. Spre trezirea în
virtual.

Mneordgen
Moduel (model-modul) neuro-gen(omial)
Nerg
Nucleu de-cuantic al eului salvat, just-revirtualizat
Prin alierea neuro-genomică cu trăirile-program ale eului.
Trăirile-program sunt înregistrări multi-senzo-media ale su-
biectului de referinţă.
Modulul de-curge centrazal în capsula care e nergul.
Reacţionând entropic cu ex-in-jurul şi rentropic cu subiectul.
E un fel de fire-nefire modelabilă în contra-spaţiu-timp. La
purtător. Riscurile intervenţiei externe sunt minime, iar ale
ce-lei interne medii la modul para-conştiental.
E un dat strict personal, greu-variabil, implementat în eul de
genere, liber generic dar supus de fel entropiei.

Fericire fericire
Cum ştii tu ca împletire
Cu tristeţea, nepăsarea
Să legi vieţii şi cuplarea
Mai cu spor să ne aţină
Între tină şi lumină
Cum să-ţi mai găsesc pricină
Fericire fericire
Vin’-te du dar cu grăbire
Lasă-mă-n fire-nefire
Tot cu nor şi strălucire

Finalul existenţei să fie fericirea?

Ar fi spus-o Aristotel.
Dar putem concepe unul ca o de-limitare? Nu e peste cap o
dare?
Noi vizăm desăvârşirea în virtual, adică şi peste timp şi în
cuprinsul său, a oricărei dimensiuni, cu eul nostru în frunte!
Cei doar fericiţi, ce nemulţumiţi ar fi! Invers, nici mai vorbim.
Ideal e numai medierea cât mai justă dintre real şi ireal-
imagi-nar, concret şi abstract, sufletesc-spiritual şi bio-
material. Social şi individual, dar şi mai departe cu natura şi
dumneze-irea.
Abia la confluenţa cu toate-nimic ne putem asigura...fluenţa!

Reguli? Degetul probând marea.

Incertitudini? Absolutul romanţat la bucată.
Axiome? Dulci nimicuri beton.
Idealuri? Capete de drum înainte de a fi scrum.

Ce vrem să realizăm? Poate marea s-o treirăm?

Poate deşertul fir cu fir să-l însămânţăm?
Poate negrele găuri să le cutreierăm?
Ce haos vrem în logosul nostru drept cosmos să implementâm
sau să înpământăm?

Zeul nostru absolut este existentul de sine rezolut.

Viaţa ne e opera. Noi miezul. Ea coaja şi sâmburele.
Ne identificăm cu arta ca devenire ideală, de drept personală.
De fapt socio-divin-universală.
Opera ce ne suntem e dumnezeirea ce-o vânăm, ne-o reven-
dicăm.
Alt dumnezeu mai mare-mic nu putem avea.
Dar cât îl lucrăm? O şlefuim...
Misia e salvarea şi aceasta reconstruirea de sine-jur până la
întâlnirea cu celălat şi nefiinţa şi apoi împreună cu noi-fiecare
la nesfârşit trecând pe nesimţite, vorba vine, în just-virtual.
Ştiinţele se născând
Ce mirare! Abia genomul la descifrare...
Şi cât mai avem... Cu bio-morficul tetra-regn a ne re-cupla.
Şi mai departe. De bio-genetic în neuro- şi psiho-genie a crea
tustrele armonie de ego!...
Bolile bio-materiei sunt fleacuri pe lângă problemele psiho-
mentale ce ni le va pune evoluţia ex-in-genă, imfogenă!
Ex-in-genia – treaptă a evoluţiei speciei umane peste
biologic.
Imfogenia – treaptă a evoluţiei ego-entităţii, omul superior,
în care regnurile bio-material-atomice vor joncţiona cu
domeniile emotiv-estetice, mental-afective, cu genurile
echitomice!!!!
Genurile echitomice – laturi ale eului în salvare şi după, în
care materia de orice fel plus-minus atomică şi echitomică
lucrează laolaltă la expresia cea mai înaltă.
Oricât de aiurea pare omul e doar o minimală a sa lucrare.
Pierdută în zare. Pe a văii plângerii cărare.
El va redeveni măsura şi sâmburele a toate.
Evoluţia şi creaţia merg împreună, dar numai de sine-jur la
fiecare.
Nu contează cine şi dacă te crează! Ci dacă te salvezi, te re-
creezi!
Nu ne dorim dumnezeirea doar ca absolut. Ne-am retopi în
indefinire. Din care şi provenim oricum. Ci ca absolut+relativ,
ca virtualitate. Anume oric(in)e!

Nu bălegarul
Face untului acru-amarul
Nu mierea
Şi la deschideri îndulceşte muierea
Nu ca parul
Scula drege căscat-spart...paharul

Şi de piatră şi scump
La preţ cum să-i mai ajung?

Trandafirul făţos
Şi la spini e fălos

Macul cel mai roşu

Întăreşte coco(lo)şul
Ludus globi sau ludus ego
Ludus logos est inter chaos et cosmos.
Eul salvat execută jocul liber-impus între plus-minus in-
(de)fi-nit, sineşi redefinit.
Creaţie şi evoluţie, ex-in-ducţie cu maximă conducţie.
Conducţie – actul dus-întors, comateria de...stors, regia a tot-
nimic prin ceva-cineva.
Gratuitatea implicită şi asumarea explicită. Şi invers.
Domnul s-a jucat cu logos peste haos şi cosmos a creat.
Adam s-a jucat cu ispita şi soarta şi-a deviat.
Iisus şi-a jucat sacrificiul fair-play şi-a bifat directeţea, avută
dealtfel de la naştere. Cu momentul dilematic de pe cruce ca
excepţie.
Omul îşi joacă a vieţii carte în existenţă, Valea Plângerii, spre
mântuire, re-obţinerea liberei existenţe, just-virtualitatea
sine-jur, la dreapta...Comateriei, dumnezeirii.
Ecce Ego! R-Ego în re-directare!
Re-directare – aflarea căii virtualului ca absolut.

Arta-literatura
Reflectarea laturilor eului.
Minte-suflet-trup
Clasic-romantic-baroc
Spiritul e înclinat spre observaţie, meditaţie, analitic,
exersarea reflexivă.
Sufletul spre emoţie, trăire, pasiune, exersarea afectivă.
Trupul spre posedare, exersarea bio-obiectual-materială.
Dar numai împreună exersările pot împlini fiinţa, şi prin
echili-brul, medierea cu celelalte euri, entităţi. Inclusiv cu
nonentita-tea, supranatura... Totul şi nimic mediat la sine.
Barocul ca gen-eric vizează analiza grosso-modo, imducţia,
ple-nul, excesul, grandiosul...
Romanticul, tot gen esenţă, vizează sinteza...în mare,
reducţia,
alesul, graţiosul,
Clasicul – gen rezumativ, restrictiv, metabolic, vizează
împlini-rea, echilibrul dintre simplu şi complex.
Goticul e un gen înclinat spre barocism, îngroşare.
Hororrul vizează bio-genul şi obiectual-materialitatea.
Romanticul vizează idealitatea şi afectivul.
Realismul vizează socio-umanul frust-asumat. Vezi şi
realismul socialist aplicat ideologicului.
Modernismul vizează ins-capitalismul, socio-umanul istoricist
aplicat.
Postmodernismul încearcă trecerea la un alt socio-uman,
gene-ric complex-comunitar.
Arta medievală a experimentat relaţia uman-divin, un
romanti- cism-barocism al dialogului cam serv-il.
Renaşterea a supra-potenţat uman faţă de divin-universal, un
clasicism personalizant.
Arta just romantic-clasic-barocă e cea care tustrele eului re-
alocă. În dialogul firii cu nefirea, via emotiv-estetic.
Esenţa artei a fost-este-rămâne emotiv-esteticul, medierea
re-al-ireal-imaginar întru ideal.
Esenţa eului uman e unică. Medierea divin-uman-universal.
Sinele regăsit între plus-minus in(de)finit!
Horror pune accentul pe distrucţia cărnii, obiectului, fiinţei,
pe malformare... Ca trăiri inclusiv. Ca estetic şi ideal anomic,
mon- struos, inform...
Mintea medi(te)ază, clasicizează.
Inima afectează, romanţează.
Trupul barocizează.
Dar şi interferenţe sunt. De-proporţionări... Etc.
Fiecare şi adună şi scad, metabolism murdar-curat.
Produsul e comună operă dar şi de parte.
Nimic peste măsură? Vezi inscripţia templului din Delfi.
Ba tocmai! Totul într-o (anume) măsură! Joc al măsurii cu ne-
măsura!
Modernismul virtual este echilibrul dintre orice modernitate,
aplicabilitate socio-culturală şi niciuna-toate.
Modernismul e istoric de fel. Orice epocă îşi are modernismul
ei. Actual egal modern. Vax.
Să fim peren-actuali prin medierea firii-nefirii socio-individual
şi divin-universal laolaltă!
Dumnezeu trăieşte pentru că e (şi) mort. Nu zombi dar şi!
Sunt credincios real-virtual dacă sunt şi ateu-liber cugetător.
Şi invers.
Din această dilemă nu putem ieşi. Nici nu avem nevoie!
Ea ne ţine-lasă în echilibru între dialectic şi dihotomic!
Ne-paradoxal!
Complementaritate între orice simplitate şi complexitate.
Eul să gândească-n basme şi să vorbească în poezii. Meta
dual ca mate rezultă şi virtual. Eminescu se referea la lumea
mitică. Capabilă încă de dialog virtual. Dar trebuie re-adus
insul la a-cea ipostază ancestrală.
Nu doar metaforic. Ci mate-forens(istic)! Forând concret în
in-creat!
Oul sau găina? Logos sau cosmos? Aiurea! Regos!!
Regos para, per chaos!
Regos per chaos logos-cosmos rescribant!
Logos per chaos cosmos scribant.
Ontologie para neant-o-logie?
Ce e fiinţa fără nefiinţă, fiinţarea fără nefiinţare?
Deviantă delimitare! Sinucigaşă dihotomizare!
Relegos! Iată definirea justă.
Ego legat com-onto-logic (logos generic) de chaos-cosmos.
Dezlegat şi re-legat la toate-nimic.
Virtutea e mai degrabă o servitute, o com-determinare încă
prea entropică. După cum viciul ar fi o detaşare de normă şi
comun, o realocare la indat, inform, imoral...
Comdeterminarea justă vizează egal virtual şi
indeterminarea, nesupunerea generică.
Fericirea nu o obţine virtutea sau viciul, doar măsura lor, şi
nici asta nu e destul. Aceea rămâne fericire entropică.

Animaţia
Poetica ludo-metaforică de fel
Filmul infant-angelic
Mica prinţesă a artelor

Tragedia antică
Eroii puternici în confruntare cu destinul şi fatalitatea
Paradox sau dilemă
Conflictul şi caracterele în forţă - ce fel de afectiv-
mentală...tor-ţă?
Exagerare sau potenţare.
De care parte? În tragic, în comic, în liric...
Dar şi în analitic, descriptic, problematic, stilistic, tematic,
me-sagistic...
Creaţia e elasticizarea nou-vechiului, dat-indatului. Zgârciul
zgândărit şi relaxat-întărit. Evoluţie şi de-voluţie?
Reglare real-cotidian cu ireal-ideal-imaginar, în baza unui nou
ideal chiar?

Progect pro-ego
Oamania
Metaverbia
De ce reci şi departe
Stelele şi dorul meu
Lumea desparte
Cu neantul
mi-o-mparte
poli-epi

deputaţi şi senatori
ca fraţii-s adeseori
la afaceri personale
vitregi dar la sociale

purcică-n coteţ
pun cică în coteţ

celentano
ce lent ano
celen tan..
ce lent tango

ce-au în ceaun, hai chiaun

Damian Luz