Note

Umor și
Sapiențe

Noiembrie
2009

Dumnezeu cel mare-mic suntem fiecare. Entitatea întru eliberare-

regrupare.
Lupta întru devenire nu e doar ori majoritar pentru supravieţuire. Nici bio,
nici socio, nici ca nemurire divină. Ci tocmai între-întru.
Salvarea e între fiinţă, fiinţare şi nefiinţă, nefiinţare.
Între haos şi cosmos prin logos.
Să ne definim de sine-jur orice măsură şi contur. Tur-retur la infinit. Spre
a ne redefini just între finit şi nedefinit.
Singura sintetică lecţie a firii-nefirii aceasta e.
Orice altă filozofie de viaţă se include.
Suntem ori ba, deci trebuie a fi, cheia oricărui cod, dar numai a uşilor pe
care ni le...însuşim-potrivim.
Orice altă soluţie ar fi doar...poluare, nici măcar poluţie.

O femeie frumoasă oricum.

Până şi ridurile îi...cădeau-veneau ca nişte labii!

Poluare sau poluţie?

Vezi gafa unuia.
În engleză e pollution!
Acelaşi cuvânt? vezi şi latina.

Polifonofil – v ptt
Plurigenofil?

Orfism
Misterul prim-ultim nu are cum a fi decât la purtător.
Toate se descoperă la infinit din orice cuprins, deci din indefinit.
Toate se acoperă din(spre) indefinit spre orice definit.
Ce vom alege?
Ce vom păstra?
Taina sau şi mărturia?
Orice e trădare! Fraudare, deviere...

Adam. Căderea. Din divin. Logos mediat cu haos rezultă fiinţarea divină.
Logos mediat cu cosmos pur – fecioara Maria rezultă cosmos-logos, divin
iar.
Dumnezeu suntem noi. Un dumnezeu ca sine doar nu ar avea nevoie de o
entitate concurentă. De un Adam care să greşească.
Un dumnezeu care greşeşte, chiar intenţionat, nu e compatibil.
Omul-salvat pe Adam l-a creat.
Lumea reală e piesa jucată de nişte entităţi divine.
Virtualitatea ne implică în jocul lor nu doar ca piese de joc, personaje
doar.
Ci şi ca actori-creatori, regizori parţial, spectatori nu doar adiţional.
Misiunea noastră e de a ne scoate din jocul general prin creaţia unui rol şi
joc nou, personal.
A ne stabili măsura implicării în(tr-o) realitate. Care e doar parţialitate.
Din virtualitate. Restul e de re-scris, redefinit, re-trăit.
Mijlocirea.
Dar nu ca înlocuire de centru-margine.
Numai ea e menirea.
Evoluţie şi etapă
Omenirea la care răscruce?
Nu e(ra) clar dintotdeauna?
Raportarea ceva-toate, orice-nimic?
Toată evoluţia e bluf dpv al virtualului.
Devenirea e mereu de sine-jur. Adaptare, metabolism...
Fie entitate sau pluri-entitate, sistem.
În dimensiune ne emenit...drumul calului, cu ochelari!?
Dar şi acolo-aici sunt poteci, râpe, dealuri, văi...
Totul e însă o câmpie eternă, ternă!
Deşertăciune – numele tău e realitate.
Corn al abundenţei – numele tău e virtual-itate.
Şi atunci?
La ce n idei, legi, porunci?
Câteva sunt esenţele toate!
Pagini multe nu-s a scoate.

Dumnezeu nu are nevoie a creea. El e tot-nimic. Nu are de ce a se juca.

Creaţia e divină doar în sensul re-uman. Adică entitatea care se salvează
şi din regnitatea sa.
Omul! – sau rămâne de văzut?
Dumnezeu nu există. Nu e entitate, nici absolută.
Pentru că absolut pur sau de sine e nonsens. Ca şi relativ pur.
Dumnezeirea există. Căci ea include inexistenţa.
O entitate se poate considera şi absolută numai dacă se poate nega pe
sine.
Acel Dumnezeu există. Dar mai corect trebuie numit dumnezeire.
Dumnezeul real(-virtual)suntem noi, fiecare, cei care ne vom salva, dacă!
Dacă nu rămânem a ne căuta între angelitate şi satanitate.
Dumnezeu e domn al zeilor, un ştab acolo. Cam puţin pentru o fiinţă abso-
lută, nu?
E clar că dumnezeul absolut, adică dumnezeirea trebuie să fie tot ce poate
cuprinde firea şi nefirea. Concret şi abstract, real şi imaginar, plauzibil au
ba.
Dacă Dumnezeu e doar o supra- giga entitate? Cu noi nu poate fi decât în
rivalitate! Căci i-am fi sclavi.
Dacă ne e partener, ne-ar fi cumva egal, deci de ce lui ne-am închina?
Dacă suntem creaţia lui, ne e simplu părinte! Dar viaţa veşnică merge îna-
inte!!! Deci îl putem depăşi total dacă ne vom re-crea, naşte între real şi
virtual mediat total!
Iată! Putem spune şi crede corect-just în mit-religie, dar şi ba!
Nu ne contrazicem.
Uman realocă sieşi divin şi universal, renăscând din propria cenuşă!
Luaţi alt punct de vedere, gândire, simţire, trăire şi totul devine orbire şi
durere?!
Oricum cădere, alunecare, chiar şi prin înălţare?!

Adresa completă
Nume şi prenume
Poreclă şi renume
Telefon fix şi mobile
Strada casa camera ...
Cartier
Localitate
Regiune
Ţară
Continent
Planetă
Sistem solar
Metagalaxie
Univers
Materia
multivers
Totul alis nimic
Dumnezeirea

Plusminusinfinit
Editură
Mira-m-aş
Eul
Eul-universul-lumea
Daniluz şi Arpo clubands
Colectiv
Musly Deoan Arpo Popsy Lonix Popero şi Izgona
Publicaţie a interferenţelor infinire-indefinire concret-abstracte
Mediere şi joncţiune
Fusiune şi fiziune para-cuantică
Zbârcă în infinitul animat
ZIA
Magazin umanistic regizoric
Regia de ansamblu – Luzy
Grafica – Motta

Morfombii
Ţinuta umană neobligatorie?
De casă, de lucru, de loisir...
Metamorfia genestică – afluirea meta-plasmei la haos-oceania anomiei!!

Publicaţie de sine pentru oricine

Nonienii – noii zei

Pulsoizii – mesagerii comateriei
Nonienii sunt totuşi părţi ale nonidentităţii
Nonmisia lor e lupta ca nonintervenţie.
Pulsoizii joacă imaginea lor. Brodează virtual în real.
Oizii adjustă vremelnic imaginea-deşertăciunea.
Omul este oid superior. Ascunsul a toate însă. Întru descifrare la sine iar
cu reluare, rulare.
Existenţa în just-virtualitate o mai mult decât o idealitate.
Idealitatea justă absolutul şi relativul plenar de-gustă.
Cinzeaca de spirit
Publicaţia viri-lit
Zia-cassette
Mag-a-ZIA
Mag-um - magazin umanistic
Publicaţie liliput non-mamut

Pithia piticul grădina

gradena şi arena
universul unitatea unicitatea
lumea limita rea
eul esenţa entitatea
zona aria zeciuiala

est unum in pluribus

omnia unum aducteo
fiecare între toţi-toate se scoate

timpuls – timp puls plus impus

luznivers – luz univers
tableoscop
ZiuA dintre două nopţi anonimat şi recunoaştere
Scriptoecran omnitematic
Fără preţ înscris numai cel din inimă admis

Faraon – ţigan ajuns

Oglindă – geam vopsit
Pilă – de frecat eticul?
Obicei – tic social
Priză – bifurcare la răsuflare? Curentul pe două căi

Cimpanzeu timpan zeu cip chip strip clip

Dionisos club

Epigrama şi epitaful

Unui slab umorist şi slab candidat la arhitectură

Aduce schiţe-i bun de gură

Desene are cu duiumul...
De când tot dă l-arhitectură
Dânsul greşeşte mereu...drumul!

Unuia care lua bacşiş

Degeaba te-oi uita mata pieziş
Că-n haină unul i-a băgat...un şiş!

Minda

Cămătar ca mata, mă-ta ce n-ar da să fiu, e gama ta?

Gamela, Carmela, Carmen n-a amalgamat-o cu găleata care la Aglaie era,
agramata!

Filozof ce nimic nu înghiţea? Seneca! Se-neca

Beaudelaire – beau de l-aire bordeleză
Lessing less sing
Goethe – eh te go nesc
Lethe goethe goelete de-i gol, ete

Ce cum de ce când
Infinire şi indefinire – toate îmi sunt menire
Fericire şi mâhnire.
Plinătate şi golătate.
Ştiu simt şi pot orice şi nimic în măsura ales-impusă-mi.
Orice este şi nu este nu e neapărat din a mea...po-veste.
Real şi imaginar – nu-mi sunt unele-toate fir originar.
Nici mie nu-mi sunt. Fără un întors consult.
Pacea finală? Lupta mondială?
Indefinirea pe diagonală?
Orice se creează mă fentează.
Orice lucrez mi-e tot titirez, a-lunecare în anomie, ne-crez.
Pe oricine aş crede, şi de e foarte just, eul tot personal mi-l îngust’.
Tot ce nu e sine-jur definire bate spre increat-risipire.

Fie!
Sine-jur armonie!
Lupta finală
A recusut pe diagonală
Creat şi increat
Şi just m-am luminat
Doar lumină din haos e tot orbire.
Doar întuneric nu e nici nenorocire.
Factologie, fenomenologie, ideologie – toate sunt unelte nu constituente.
Real şi imaginar, îmi stau cuminţi în al eului liber galantar.
Din orice privinţă îmi pot fi priinţă unele-altele, şi eu lor încaltele.
Dar rămâne lucrarea – laolaltă apelor legarea şi dezlegare.
Creat şi increat tot prin mine răzbat.
Spinul-nod – personal plod.
Creaţie plus-minus filiaţie – asta da ideaţie!
Dacă a mea definire nu e justă cumpănire între dat şi indat, rezultă că –
iar – m-am şi sunt renegat.
Orice mi-e real-ideal de-mi stă surf-board şi val egal.
Învierea e tot o lucrare în dimensionare. Nu e soluţia cea mare.
Redefinirea cosmos-haos prin logos e lucrarea. De salvare aducătoarea.
Orice şi nimic, dar fără cumpănire şi regăsire tot un...dric!
Folosul şi nefolosul împreună ne-adună carnea şi osul.
Fie şi (cădere în) extremă
Dar nu ca rămasă exemă
Fie şi o soartă zăludă
Numai menirea nu ne fie crudă?
Trăirea ca simţire şi gândire
Ne este maxima sinergie
Împlinirea între tot-nimic
Trupului nostru buric!
Egocentricitate
Haos-logos-cosmos resuscitate
Culege şi triază tot! Numai aşa te raportezi just real-idealului.
Dar definindu-te între ele!
Nu poţi salva orice-toate cu tine inclusiv, de nu mediezi sintetic-afirmativ.

Mişcările socio-etnice
Idealism re(con)structiv şi extremism
Legionarii – România
Sionismul – Israel
Mujahedinismul –
Jihadul –
Eta – Spania
... - Irlanda
Naţiunile mici-mijlocii şi impasul armoniei sociale
Marile naţii şi expansionismul militar-economic
Geopolitica pentru dulăi şi căţei – Vezi fabula lui Alexandrescu
Naţia – bastion contra babiloniei?
Internaţia sau comunitatea – babel inexorabil?
Conaţionalismul – echilibrul just între popoare să fie o utopie?
Toate sunt într-un raport de pace-armistiţiu-război cu toate!
Să mediem corect între progres şi conservare. Între specific naţional şi
general socio-uman.
Dar să echilibrăm şi cu cel eco-terrian. Ulterior cu cel universal-divin!!!
Şi iar-mereu – eul trebuie să lucreze de sine jur!
Toate îi sunt părţi şi nici el nu e întreg dat.
Lupta cu demonul nefiinţei cere re-creaţia cap-coadă şi a fiinţei.
Noncontinuitatea de fel a mişcărilor sociale?
Rezistenţa nu atât pasivă, minimală, cât pulsator-accidentală.
Terorism, guerillă...
Eroismul n-ar prea fi de durată. Dar rămâne în fibră. Şi vâna e mereu..
.de-cantată?
Riscul dogmatizării şi abrutizării la nivel de grup. Mini-colectivism.
După cum în arii largi promova comunismul.
Socialitatea e mereu o capcană pentru ins?
Eul trebuie să-şi alieze alteritatea mai ales la nivel social?
Sigur că pentru ins umanitatea ar fi primul reper?! Şi totuşi nu!
Suntem între entitate şi nonentitate!
Entitatea noastră divin-umană şi nonentitatea divin-uman-universală!!!!!!!
Numai raportul just creator-compensator ne poate salva!
O re-edificare a noastră între tot-nimic prin noi iar!
Nimic nu poate fi mai adevărat real-virtual.
Oricum o dai, între dat şi indat, omul de jur e de salvat!
Confruntarea între specificurile naţionale şi cel al omenirii ca societate.
Dar şi al speciei faţă cu celelalte, cu ecosistemul. Şi mai departe cu
universul concret şi abstract. Cu dumnezeirea, nefiinţa.
Imposibila confruntare – a eului cântar e!!!
De bucurie-joc şi de dor-jale ca doină!
Cântarul e devenirea.
Omul nu e măsura tuturor lucrurilo. Inclusiv a nelucrului, dumnezeirii!!!
Orice alt raport se dovedeşte fără suport.
Ori doar-majoritar sub- ori peste ori înafară de...port!
Şi fără destulă...portanţă!!
Mişcarea socilă ca idealitate continuă. Prin ideologicul ei. Visarea şi
idealizarea etno-etică.
Poporul, cel ostracizat se pune pe idealizat? Cei prosperi şi mai mult cer,
i?!
Cum e de re-calibrat?
Desigur între.
Orânduirile, care cum s-au priceput, au lucrat la o cumpănire.
Cele trei clase generale, stările sociale bogate-înalte, medii-mijlocii şi mo-
deste-paupere.
Soluţia rămâne în interacţia lor echilibrată.
Să nu uităm de trinomul bio-psiho-raţio. Nevoile bio-materiale, sufleteşti
şi spirituale.
Între lucru-lucrare şi nonlucru-lucrare echilibrare iar nu se admite
derogare.
Revenind. Naţionalism şi internaţionalism.
Relaţie ideo-geopolitică de cel mai complex gen? Cam.
Acordul dintre perenitatea de neam şi actualul socio-economico-politic cât
de fiabil poate fi?
Asperităţile cam acoperă planităţile? Per astra...mai puţin?
Dihotomia ca şi continuă între stat prin autorităţi şi naţiune prin clase,
mai ales cele mici-mijlocii, creşte în unele vremi până la disoluţii altfel
vremel-nice, nu tocmai accidentale. Dialectica de reparaţie nu e nici ea
(prea) lega-tă, nu şi continuă.
Cad mişcările în desuetitudine? Sunt pasibile de oportunism? Se
trădează? Se mai adaptează? Şi da.
Rămâne specificul lor idealitatea? Rebelism? Frondism? Unde ar fi
nesecita- tea aci? Cheie a realităţii?!!
Care ar fi aderenţa la indeterminism? Dar proporţia cu anomia?
Sunt destabilizatoare de fel mişcările sociale? Dar stabilitatea socială nu e
tot o utopie! Păi da!!

Chei după uşi

Acţiune – in-ex-pansiune
Trezorerii sau şi gheene?
Ghiarele-şi scot şi îşi bagă
În orice criptă ori desagă
De-aproapele ne aparţine
Ca şi exclusiv
De-l vom ştii lărgi concluziv
De sine maxi-extins
Ori cheie nu doar descuie
Ci şi poate mai abitir încuie
Noi înşine odaia
Noi nouă-ne cheia

Fapte şi nu vorbe?
Idei ca pragmatism şi fapte chiar din idealism, nu fundamentalism.
Fundamentalism – tot un fatalism?
Vorbirea, gândirea – fapta minţii.
Sentimentele, emoţiile, trăirile – faptele sufletului.
Dar toate trei registre fac eul un fel de afrodită-maciste?
Entitate încă nu deplină?
Dar care va să vină.
Transcedental spiritual-afectiv de reunit cu imanentul afectiv-trupesc.

Edificiul
Luz-opera
Umanistica
Filozofie
Sociologie
Psihologie
Arte-literatură
Pedagogie
Estetică
Eseistică
Moda-filmul-poezia-aforismul-povestirea-eseul...............

Mini-opera
Calambur
Joc de cuvinte
Anagrame
Rime deosebite
Ghicitori culte
Proverbe culte
Epigrame
Epitafuri
Fabule
Schiţe
Portrete
Creionări
Exex – expresii false, duble...
Conglo – compoziţii de termeni
Dubleuri
Anecdote
Drolluri
Perle
Aldebarane

Alfabetar
Arhitectură
Aventuri de mob
Adbi
Ampo – amor proces
Critex
Crepo
Conglo

Definiţii
Dubleuri
Engleza
Eul
Franceza
Filmul
Filatelia
Filozofia
Foto
Fizionomia
Gramatica
Gastronomia
Hârtii
Ideologie
Ilustraţii
Italiana
Lumx
Lecturi
Mices
Mrs
Mz
Maghiara
Op
Pedagogie
Plastica
Rebus
Rusa
Sop
Sth
Strepo
Tv
Tt
Umor
Voc
Venda
Zia

Multmergătorul de jur
Indefinirii contur
Infinitului cu clipa sorbire
Computer
Com putere
Con ce pute re
Damperium
Empo
Mişcarea regizoristă
Totul pentru omul sineşi-jur
Cuplu-familie-neam-comunitate-naţie-omenire-specie-regnitate-

Reclamă veche
Metti un tigre nell motore – pune (puterea) un(ui) tigru la motor
Nulla dia sine linea
Pagina ca piesă totală?
Manşon de mănuşi?
Revista de pagină cu pagină.........

Muzica – sensibilitate, afecţiune, iubire – suflet, umanul universal

Meditaţia – spirit, logos, determinare liberă, umanul divin
Muierea – trupul, specia, umanul bio-brut

Treg – tratat de regizorism

Renco – regizorismul în concepte, termeni, teorii...
Difro – dicţionar al filmului artistic românesc
Temo – teoria modei
Tefil – teoria filmului
Dicro – dicţionar de rime deosebite, compuse, etc

Pasiunile eterne-vitale
Filozofia – meditaţia şi eseistica de genere
Sociologia – devenirea mai ales
Psihologia – sufletul şi coliviile lui concret-abstracte...
Poezia – universul deschis al metaforei
Umorul – balcanist-histrionist-dionistic cât cuprinde, dar fără restul a
desfide

Vânător de idei spre a le sluji chiar pragmatic

Luz – lumina interioară superioară eternă infinită
Dan – ziua bunătatea ...

Despre
Imperiul prostiei – o prăbuşire cu multă şi înaltă buşire

Romanescul
Descriptivism şi analism?
Frust ori baroc fenomenalism
Global...existenţialism
Înnămolire, mozolire?
Evenimenţialitate eidetică?
Brownitatea cu schepsis ideo-fenomenologic?
La început a fost cuvântul.
Logos mişcă haos şi cosmos. Arc de osmoză şi prognoză.
Ideile sunt sine-jur structuro-gene, în concret-abstract modeliste.
Modelizând atotdefinirea.
Faptele sunt ciclo-dihotomiste. Ideile sunt spino-dialectice.
Ideea zice. Mă indoiesc, gândesc, definesc de jur, deci exist şi peste-sub
indat.
Fapta, trăirea zice. Exist, mă definesc, deci întemeiez dat şi prin indat dar
nu peste-sub.
Ambele sunt majore datului. Dat ideea şi jumătate rezolvă problema... hia
tului!

Carte
Viitoarea Evă
Belgia-Franţa 1922
L’ Eve future
Villiers de l’Isle Adam
v. binomul?!hi!
personaje
Edison – inventator şi demiurg
Ewald – lord, decepţionat în dragostea pentru o artistă lirică vrea să se
sinucidă dar e salvat de Edison care îi dăruieşte un spirit-robot şi care
piere într-un sinistru.
Opera demiurgului om fiind salvată-recuperată de către dumnezeire?
Hadaly – (idealul) iranian nume – Andreida – un android
Miss Alicia Clary – actriţă lirică, manierist-snoabă-mioapă afectiv
Any – Annie Anderson – cunoştinţă a lui Edison
Sowana – fiinţa medium
Calificativ – capodoperă
Genul – sfan, sf fantastic – viziune-dezbatere-proces ideo-evolutiv
Stilul - romantism spiritualist
Temă şi mesaj – a salva iubirea şi omul de artificial, contrafacere de orice
fel, chiar idealist-virtualistă?

Căile degajării şi realocării

Cunoaştere
Exersare
Exercitare
Recalibrare
Suntem între tot şi nimic ceva-cineva.
Tot nimicul sunt una – infinirea-indefinirea.
Noi suntem de-finire.
Alocarea în determinare are...portiţă de scăpare. Liberul arbitru.
Ţelul e redefinirea de sine-jur.
Spre a ne re-în-scrie între definire şi indefinire.
Concret şi abstract.
Divin-uman-universal.
Real-virtual.
Cunoaşterea înseamnă putere nu doar spirituală.
Educarea-formarea caracterului nu trebuie a urma dihotomia ideal-
pragma-tic şi joncţiunea lor justă!!! Dialectic-dihotomică.
Cunoaşterea nu trebuie să ignore ilogicul şi agnosticul. Ci să le medieze cu
logicul şi cognoscibilul.
Arte, ştiinţe, ideologii – toate ne sunt unelte iar nu dominări.
Mit-religiile sunt simple ideologii mai mult sociale decât individuale.
Omul se ştie buricul universului său.
Şi nu are cum să fie altfel.
Tot-nimicul ne e neutralitate mai mult decât parteneriat ori rivalitate!!!
Acesta nu e egocentrism. E justul realism virtual.
Alteritatea ţine de parţialitate – deci de dimensiune, de relativitate.
Numai unul ca tot-nimic e îndumnezeire.
Logos retrimis în uman-Fecioara repară acel cosmos-creaţie, dar nu
salvează...haos, neafectând universal-natura.
E nevoie ca omul de sine să refacă unitatea divin-uman-universal. Să
reîmbine regnurile.
Să fim om-animal-plantă-mineral laolaltă şi mai mult decât atât. Spre a
ieşi din imperiul necesităţii bio-materiale.
Spre a redeveni duhuri-îngeri-lumini călătoare în indefinire!!!
Toate teoriile extra-terriene sau para-normale sunt aberaţii.
Sâmburele lor real este că dincolo de evoluţia actuală sunt lumile virtuale.
Unde existăm ca entităţi salvate sau şi damnate stăpânind dimensiunea şi
nondimensiunea, fiind mai tari ca zeii şi egali dumnezeirii. Asta e drept.
Lumile virtuale, de dincolo de real-material influenţează cumva şi viaţa
noastră actuală, în dimensiune.
Dar interpretările din vechime şi actuale sunt eronate, net deformate.
Toate versiunile para-spiritiste sunt disipări-înnămoliri ale complexei
virtua-lităţi ce o întreprindem de dincolo. Şi care depăşeşte
fenomenologia şi ideo-logia curentă.
A descifra tainele existenţelor transcedental-virtuale de care ne facem
capa-bili din afara acestei lumi real-imanente e utopie. Dar, parţial, de
înţeles şi de admis. De lucru, exemplu.
Alteritatea la nivel virtual nuprea mai are legătură cu cea din dimensional.
Cercul salvaţilor şi damnaţilor din para-dimensional nu se suprapune cu
cel de aici al elitelor nu doar spirituale.
Comunitatea dumnezeesc-virtuală a altceva.
La dreapta domnului e şi nu e tot ruda omului.
Nu inventăm o altă mito-religie.
Cea inclusă în fiinţa salvat-damnată ar mai fi de acceptat teoretic.
Dihotomizarea relaţiei post-vitale e o eroare, judecând de aici, din
dimensi-une. Dincolo suntem salvaţi-damnaţi sau între, ştim doar fiecare-
toţi, dar a-colo. De unde şi plauzibilitatea purgatoriului inventat de
catolici.
Hai să ne re-echilibrăm, tot-nimic prin noi sine-jur să re-calibrăm!
Altfel nu avem cum să ne salvăm-damnăm!!!
Şi altă misie cum ar fi????

Beţi să fim dar numai cât să ne simţim bine, nu pulbere, sau da – de

stele?!

Ţie imensă iubire

Ţi-aş dărui peste fire
Fie şi fără îngăduire
Şi de la a ta ori a sorţii nefire
Şi de ce mă simt
Astfel îndreptăţit, fără să mint?
Să fie al anomiei...alint?

esnov

Toate sunt de reconsiderat.

Limbajul mai întâi de toate.
De recalibrat noţiuni şi sensuri.
Concepte şi nonsensuri.
Dihotomic cu dialectic.
Real cu virtual.
Numai cumpănind între orice şi nimic ne vom descurca.
Nu opunere infinirii şi indefinirii.
Prin finire şi definire.
Ci medierea lor.
Idealul e perechea real-imaginar.
Unde vom afla cuvântul ce exprimă adevărul?
Care ar fi definirea ce întrupă perfecţiunea?
Nicăieri-pretutindeni?!
Dar între e şi ar fi mereu ceva, cineva.
E clar.
Toate sunt la şi de la domnul.
Şi - cumva invers – orice anume suntem şi ne dorim fiind între orice-toate
şi nimic nu poate fi just decât prin conversia noastră cu ele.
Un titirez-cursor între definire şi indefinire ne cerem inexorabil.
Stai a pleca şi du-te-ncoa’!?
A absolutiza absolutul nu-i bai, poate hai.
A relativiza relativul e chiar deviere, o absolutizare altfel parţială.
A ne păstra sine-jur e cel mai greu. Nu neapărat.
Judecând adânc şi cumpănit e lesne de înţeles că nu e alt de ales.
Optimă fatalitate?!!
Maximă augurie!
Putem compune şi descompune la infinit, nu spargem acompoziţia, ci doar
diferite compoziţii.
Atotmateria e inexpugnabilă. Per total. Dar convertibilă local,
dimensional.
Şi atotconvertibilă com-dimensional.
De ce ar fi greu de înţeles?
Nu putem avea acces direct decât tot la noi, cei salvaţi.
Dacă dumnezeu este adevărat – în absolut – trebuie să fie şi invers.
Un adevăr absolut-absolut se neagă pe sine...de la sine.
Baza lui trebuie să fie anomia, nonsensul, relativul – adică daturile. Care
să-l ţină – în mişcare. A afirma e tot o definire, deci parţializare.
Orice în local e cât de cât adevărat. Orice în virtual-itate e o relativitate.
Dacă ne-am subordona principiului divin, mai mult decât celui alterativ,
uni-versal, ori celui egotist, individual, tot am devia. Suntem joncţiunea
lor...de îndeplinit. Tur-retur nouă.
De vom ţine frâiele definirii oblu finităţii deviere sigură va fi.
Căci simpla definire ali(ni)ată finirii e în zid proptire, oişte-n gard.
De ţinem frâiele definirii între definire şi indefinire calea sigur n-o vom
rătăci. Şi mai bine ne va defini dacă vom privi-considera just şi zarea şi
laturile - poteci, râpe, pârloage...
Negarea sau minimalizarea unei dimensiuni de fel e atentat la pluritate,
diversitate. Nu doar virtual, teoretic. Nici indirect musai. Important mereu
e relaţionalul.
Occident fără orient şi invers – de unde de virtual stimulent? Doar de
diho-tomic accident. Planetar fără universal – tot un potopic val, topic
aval!?
Cristicitatea excesiv pedalată poate părea chiar superbie. Ideea nu e de a
fi reparaţi din căderea adamică de acelaşi creator. Nu doar. Ci de a fi
meniţi recreativităţii totale de sine. Ca re-dialogare a trinităţii divin-
uman-univer-sal. Unitatea fiinţei cu nefiinţa. Fără vreo supunere,
impunere, anihilare, do-minare fie ce parte.
Disputa mit-religiilor e sterilitate finalmente. Cunoaştere şi noncunoaştere
separate sunt o altă anomie, să se ştie!
Între natural şi supra- ori chiar sub-natural tot fiinţa-rea de salvat e
cheia!
Omul sau alt ce, cineva - atât e!!!
Sociologie
Mult-disputare şi în para-ideologie?
Este dependentă majoritar sociologia sistemicului?
Este haocitatea(!) veriga de lepădat?
Alteritatea cea largă să aparţină doar ori majoritar umanului?
Sociologicul nu primează bio-ecologicului, ori mineralului, ori
universalului.
Dar nici virtualului, divinului.
Şi până la urmă anomiei, dumnezeirii, totului-nimic.
Revenind iar e de evitat căderea, limitarea, exagerarea. Nu-s tot pe acolo?
Omul şi societatea. Binom pervers? Derutant. Deviator.
Societatea e mulţime. Fie câte arii. Permutări, combinaţii, asocieri...
Omul e deasupra-dedesuptul a orice, sine inclusiv!
Istorico-evolutiv cam subordonat, mde!
Devenirea socială a insului, ca entitate iniţialmente virtuală e cădere cu
de- cădere? Cădere în sistema sociogonică. Decădere din asistema
divinologică.
Evoluţia regnului uman a marşat pe contrarietatea cu celelalte. Impactul e
tot mai fatal. Musai de corectat. Nu doar planetar. Dar de aici intrăm în
cele- lalte...sfere?!
Fenomenologic dar până unde? Este brownitatea aparte?
Tot raportul ens-nonens rămâne baza, cheia.
Între entitate şi nonentitate pare a sta doar fiinţa salvată. De sine
inclusiv.
Cumva re-căzută. Nu în dimensiune de data aceasta. Ci – iar?! – în virtual-
itate. Para-dimensionalul e singura a-logică de cerut-obţinut ideal.

Revista
Între broşură şi op-carte.
Între mixtură cu glazură şi florilegiu tematic.
Revista ca direcţie-orientare-viziune (destul de) aparte.
Stil şi personalitate din condei şi temă-teme date dar reînchegate.
Cazul din noiembrie 2009 cu publicaţia Decât o revistă – DoR.
O glumă cu ceva spumă. Deconstrucţie, cum se şi recomandă.
Hai să lucrăm haios, chit că nu tot pe degeaba?
Decât facilism comercial - vai ce pleonasm! - mai bine histrionism
publicistic euro-balcanic??? Şi de ce nu?

Persoana ori sistemul

Cine-ce e mai de criticat?
Imoralitatea individuală e mai de scuzat decât cea a societăţii. Cel din
mulţime e mai puţin vinovat de tarele lumii. Cei de la extreme nu! Adică
cei mari pozitiv-negativ, elite şi interlopi.
Elita e cam de două feluri. Cei cu afaceri şi cei cu conducerea socio-
politico-administrativă. Cei cu interesele. Odată.
Şi cei din lumea ştiinţei-cunoaşterii-artei. Elita reală.
Socotind altfel putem spune că există două mari categorii. De semeni. Cei
care aduc aport special civilizaţiei. Schimbări, progrese, invenţii, sisteme,
orientări, direcţii, şamd. Din orice domeniu. Şi cei care îndeplinesc mersul
comun nou-vechi al societăţii.
Talentele şi geniile nu vizează neapărat vreun domeniu, ori mai multe.
Sunt doar mai vizibile just-nejust în unele. Dar aceasta e percepţia socio-
umanis-tică moştenită.
Omul însă nu e subordonat strict socio-umanului, speciei, universalului,
divi- nului chiar! Şi nici unei personalităţi egotiste.
Mai importantă e valoarea de sine-jur pe care o poate realiza.
Genii şi talente bune-rele au avut ele o cumpănire loruşi justă? Cam rar.
Le scuzăm partea rea-nepotrivită, mic-mijlocie, pentru cea bună-potrivită
mare-mijlocie? Poate şi invers? Mde, fie.
Sarcina celor mari e să con-ducă omenirea spre-întru progres şi
cumpănire. Nu doar progres, vai şi nu doar regres, distrugere,
conservare...
Să ţină frâiele şi la deal şi la vale.

Definire
Întru indefinire
Suntem daţi, creaţi? Poate – dar e, ar fi tot o parte.
Suntem indaţi, aruncaţi? Iar e partinitate.
De ce ar fi spre îndoială?
Esenţa e maximorum re-croială. De sine-jur.
Între definire şi indefinire.
Cum altfel putem stăpâni-cumpăni dimensiune şi nondimensional?
Divin-uman-universal e tripodul re-sinelui integral.
Diversitatea domină unitatea global.
Unitatea e dominată de diversitate ex-intern dar tot la modul global.
Diversitatea cere orice unitate. De unde anomia, indefinirea, nonsensul,
nondimensiunea.
Unitatea cere echilibrul cu alte unităţi, activ-neutru-pasiv. De unde defini-
rea, sensul, dimensionalul.
Sistemicul e interactiv de fel, pasiv-neutru după caz, formo-funcţional,
mor-fo-sintactic.

Numai interacţia şi intercondiţionarea pot salva şi non-acţia, non-condiţia.

Iubirea divină asta exprimă. Atotcondiţia. Toate ca unul şi unul ca toţi-
toate.
Anomia se salvează prin nominare şi invers.
Orice e divizibil şi componibil la infinit. Altfel ar nega indefinirea,
infinitul...
Două linii paralele, deci definite, se întâlnesc la infinit, deci se leagă de
inde-finire.
Liberul arbitru asta înseamnă. Dreapta virtuală nu ne e...străină.
Dacă ne putem defini just paralel cu orice-toate-nimic şi indefinirea o
putem stră-bate! Nu doar definirea ideală, care separat nu există.

Damian Luz