Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Evrika
Predici real-virtuale
Personala cale
Para-non-credinţa
Lacrimile mele
Crime din rimele unui incolor rimel
Cu ofuscări fel de ne-fel
Mustăcirile lui
Răciri-rătăciri puse în cui
Religie
Relegare – Cicero
Religare – Lactantiu şi Tertulian
Ce ar mai fi de aflat
Este cunoaşterea pe undeva pe la margini?
Este incognoscibilul o himeră?
Nu tocmai ştiinţa de orice fel ne e de maya model?
Putem şti totul barem la modul sintetic?
Este cunoaşterea convertibilă unui simplu set de sentinţe?
Logico-paradoxale?
Desigur!
Şi nu e o nerozie.
Fie orice nivel algoritmic-matriceal cu vârful de lance în chiar
centrul arcului. De cerc. În sfera abstractului filozofic este asigurat
maximul
de sentenţionare al esenţei.
Cunoaştere para incognoscibil egal omnia posibil?
Noica
Toate miturile ţin, poate, de mitul căderii.
Dacă n-ar fi o fiinţă căzută, omul n-ar avea nevoie de mituri.
Adevărul
Definiţia din Evul mediu
Adequatio rei et intellectu
Adecvare, adeverire în fapt-lucru şi logică-spirit laolaltă.
Potrivire real-ireală, concret-abstractă.
Armonie material-spirituală.
Sistemul ca opresiune
Oamenii ca masă.
Nu şi lumea?
Este lumea o pastă?
Este omul peria-oglindă? Uneltele estetizării.
Anarhia ce tendinţă de la vârf mai mult decât de la bază.
Nu prostimea atrage haosul. Ci...dăştepţii, şmecherii.
Nivelarea poate fi negativă şi de pe la mijloc.
Dacă bate spre democraţia neajustată la liberalism.
Bate şi iapa, să nu se...trufească şaua!?
Malraux
Condiţia umană
Anul 2000 sau secolul 21 va fi religios sau nu va mai fi?
Care e esenţa, secretul, şpilul?
Condiţia umană depinde de credinţă?
Câtă falsă modestie-umilire ar fi atunci?
Dacă nu putem fi peste-sub toate, ce mai contează?
Nu e clar că singura idee care ne poate anima este super-condiţia?
Peste-sub, intern-extern cea umană!
Adică divin-uman-universală!!!
Restul e tăcere, înglobare în sisteme, entropie, dimensiune...
Birocraţia – nobi-burghezia, tirania artificială continuă?
Puterea banului, ideologiei, birocraţiei?
Sau atotputernicia prostiei?
Prostia de bază a umanităţii este dată de ignorarea unei armonii
suficiente. De fel înscrisă în lucruri.
Vrem prea mult, sau deloc, sau puţin! Pare un nonsens?
Depinde cine-ce, cum şi de ce, pentru ce-cine...
Nesocotim ori supraevaluăm nuanţele, proporţiile...
Iluzia creaţiei
Nimeni nu crează nimic.
Toţi crează totul.
Fiecare ceva crează.
A vorbi despre creaţia divină – ce bolboroseală!
Marele Anonim crează totul deci nimic.
Haos-logos-cosmos sunt una şi niciuna.
Nu poate exista dumnezeu ca atare.
Ci doar ca generică nestare.
Orice stare a sa suntem noi, cei care ne vom salva.
Important nu e ce există, ar putea exista, ori ba.
Ci doar ce se leagă, se pune în echilibru oarecare între plus-minus
infinit.
Ce e re-definit cu şi întru indefinit.
Aberaţia cu forma umanoidă
Nici că se poate mai mare nerozie a crede în forma perfectă.
Ca om? Dar animalele? Dar plantele? Dar mineralele?
E clar! Forma perfectă, de fapt perfectibilă liber dimensional, nu
poate fi decât un fel de string-fulger globular, o undă, o energie
care poate balansa raportul masă-energie astfel încât să se poate
plia-de-plia pe unda indefinirii.
Fentând spaţiu-timp-modalul obţinem nemuririi..pocalul.
Potirul sfânt, sângele-energie şi pâinea-materie a veşniciei.
Umanoiditatea nu e bună decât pentru un areal de tip terrian sau a-
semenea. În rest e o cuşcă, un handicap.
Toate poveştile despre creativitatea divină sau de altă natură nu
spun decât tot...maya.
Totul este poveste. Po-veste.
Vieţuieşti? Po-veşti. Buna-vestire e dumnezeiasca in-vestire.
Suntem capabili de a ne salva. Atât poate conta.
Făptuire, gândire, simţire? Simple componente ale fiinţei
imperfecte.
Care suntem. Viaţa nu sunt acestea.
Doar entităţile entropice trăiesc. Fapte-gândiri-simţiri.
Entitatea salvată e în com-acţie cursată-rulată pe axa indefinirii.
E existenţă şi nonexistenţă activ-reflexivă cu pasivul infinirii în
deri-vă!!!
Nemişcaţii Povestitori.
Care din gură nu dau. Care gânduri nu emit. Care tăcând spun totul.
Ei sunt eternitatea mobilă.
Ei sunt nemişcarea dinamică.
Ei fac continuu imobilizând facerea oricare.
Ei scriu cartea cărţilor.
Cartea Cărţilor îi scrie pe ei.
Ei sunt singurii vii virtual.
Ei nu gândesc dar emit luminarea numită po-veste.
Veste pentru că in-vesteşte, exprimă-sădeşte tâlcuire, cod-sîmânţă.
Po-, de la ponere, pentru de-punând contracarează mişcarea
relativă, entropică.
Este gândul mai rapid decât lumina?
Gândul uman nu e decât o scânteiere neuronală prin sinapse.
Ideea, legea, principiul sunt accepţii, feţe ale logosului.
Ele nu cunosc timpul separat de spaţiu şi modal. Deci sunt oricât de
rapide sau de încete. Ha.
Este lumina cea mai rapidă în univers? În acesta, poate. Şi nici.
Fotonii sunt forme ale materiei. Dar care e ultima, cea mai mică?
Palingenesia
Renaşterea continuă, ciclică.
Altă clonaro-aberaţie?
Ce se naşte identic nu poate fi decât relativ asemenea. Nicidecum
absolut.
Renard –
dacă s-ar construi casa fericirii cea mai mare încăpere ar fi sala de
aşteptare.
Nous sommes aux portes de l’orient ou tout est pris avec la legere.
avocat străin
Suntem la portile orientului unde totul e luat cu uşurinţă.
Consum
Idei, melo-ritmuri, şi feminitate...
Mai e altă idealitate?
Sunt eul soft-deep devorator de esenţă virtuală.
Ce trece prin simţuri - de aur unelte ale fiinţei.
Fiinţa e superioară entitate prin uneltele ei minunate.
Văzul şi auzul – ca mijlocitori ai indirectului, depărtatului.
Pipăitul, gustatul, mirositul – ca şi comutatori în directeţe.
Imaginar-irealul şi realul prin cele cinci simţuri re-aduc datul în
indat şi invers.
Ele nu reprezintă doar receptarea jurului.
Ele sunt andrelele virtualului.
Pânza Penelopei, veşnicia persoanei solitare care suntem întru
inde-finire, o ţes simţurile.
Trăim clipa. Dar să ţină şi peste trecut şi peste viitor aripa.
Poate? Da! Dacă ştim a le alia. Eul a forja.
Ce este cu ce a fost şi va fi se împlineşte.
Vibraţia nod-punctului de re-de-in-com-finire ce suntem pe axa-
dreapta-aţa-coarda in(de)finirii reface unitatea fiinţei-fiinţării cu
nefiinţa-nefiinţarea.
A haosului şi cosmosului cu logosul.
A realului cu virtualul. A datului cu indatul.
Românism
Marea etnie a spiritului nu atât universal şi sau local cât virtual.
Mica etnie geo-politică. În calea multor mari cu fireşti piedici.
Cultura eului etern virtual. Eminamente transcedental.
Implicamente imanent.
Nietzsche –
germanii nu sunt nimic, dar devin ceva.
Die deutschen sind nichts, sie werden edwas.
Românism
Suntem nu doar de două mii de ani şi.
Suntem statornici precum vecia şi în mişcările ei.
Măsura e în nemăsurat. La român. Noica dixit.
Eminescu – ca un vis încremenit, ca o spaimă împietrită.
Infinitul la scară umană ca la Brâncuşi.
Nu cel nătângotic (ptt exp) la coloane de catedrale. La zgârâie-nori.
Idee noicasiană.
folclor
Măi bădiţă Onule
Semăna-ţi-aş numele
În toate grădinile
S-ajungă miroasele
La toate frumoasele
Omul
fruct rădăcinos
toarce
lut şi cer
din
indefinit areal de lucifer
creşte
copacul lumii
lumină şi humii
Idee
Eidos
---
Aspect
Gândire
Vedere
Antropie
Ce...mizantropie! Ce lipsă de dioptrie!
Cum să fie această golemie fiinţa supremă?
Omul e un produs oarecare al indefinirii.
Dar o cheie posibilă a raportului infinire-indefinire.
O real-virtuală devenire cu adevărat supremă.
Veşnică dar şi efemeră.
Paradox ori nonsens?
Nu, ci adevărul...imens!
Adică şi peste dimensiune.
Universul nu se crează cu finalitatea umanitate.
Oricum, ele sunt părţi ale unei definiri numită de oameni materie.
Dar această materie, pe care noi o rezumăm aiurea la un cuprins
oarecare, este totul?
Cum ne putem înşela în acest hal?
Materia bio-atomică e doar parte a comateriei.
Comateria e şi concretă, bio-atomică şi abstractă, eidetico-legică, şi
afectivă, sentimente-emoţii-stări-trăiri.
Ca formă şi funcţii cunoscute. Dar restul e necunoscut.
La infinit ne paşte indefinitul.
Până nu le vom forja la sine-jur nu vom obţine esenţa-etalonul eu,
entitatea supremă, fiinţa salvată.
Ce e mai departe?
Desigur eul mântuit. Sine re-branduit.
După blocuri suntem noi care te facem pe tine.
Dumnezeirea atot-creativ-distructivă.
Scripto-genesis
Scriitura generatoare.
Codex onticus
Putem scrie fiinţa?
A crea nu este cumva a scrie neuro-adn-zic?
Dar oare doar atât?
Ce facem cu trăirile?
Ce dimensiuni înglobează fiinţa salvată?
Mileniul rătăcirii
Trăim epoca bigotizării de orice natură?
Cam da.
Rătăcirea nu pe bordură ori pe arătură.
Cât chiar la răscruce.
Suntem la răscruce.
Lăsat-am şi cea cruce.
Unde ne vom mai duce?
Am umblat toate căile?
Am cercetat toate odăile?
Cam da.
De fapt abia acum urmează.
A intra în a-real, în virtual.
Întotdeauna faţă de necuprins se foloseşte foarte puţin şi rezultă
infim. Folosirea tot-nimicului e interzisă ipso facto. E un nonsens.
Orice cuprins este căderea necuprinsului.
Necuprinsul este înălţarea în infinire a oricărui-tuturor cuprins-
urilor.
Op-art
Labirint petrecut de firul Ariadnei.
Speculum mundi? – biblioteca, arta, eul... v. Exp unv
Speculum mentis? – persona, firea anume? Ptt exp
Sexul
Orice ca totul dar nu nimic
Nodul ce spune-descâlceşte totul
Îmbârligarea terţei materii
Spirit, suflet, trup – la sex se întorc, din sex irump
Orgasmul ca para-geneză
Geneza supremă e o ex-in-penetrare-abducţie
Cercul deschis-închis de arcul întins
Orgasmul e agonia şi extazul şi din celelalte, ale sufletului şi spiri-
tului, pe lângă cele ale trupului desigur.
Inspiraţia şi intuiţia aparţin doar ori mai mult spiritului şi oleacă
afectului. Ca şi deducţia, premoniţia, etc.
Emoţiile, stările, sentimentele, etc sunt afecţiuni de fel.
Senzaţiile senzoriale sau şi sexuale sunt de fele ale trupului.
Trâirile în ansamblu sunt trinitare – mental-afectiv-trupeşti, dar
bat mai mult pe afect.
Sexul e lucrarea din tot. El împlineşte şi ale inimii, şi ale minţii.
Imaginarul sexual, mai artistic ori mai animal, tinde prolificul la
mo-dul cel mai natural.
Ca şi maşină entropică omul este sinteza senzo-gene-ergiei.
Sinergismul sexual e cel mai complex. Nu musai şi mai intens.
Are de fel lărgime. Mai rar şi adâncime.
Ideea nu e că ar miza pe amploare în dauna dezvoltării.
Sexul e amprenta potenţialităţii regniale.
Chiar şi la celelalte regnuri, dar mult mai puţin desigur.
Regnurile ca dependente de bio-top şi entropia acestuia îşi dezvoltă
prin sexualitate un corolar ergonomic, algoritmatrice anume, un
yin-yang pecete.
Macedon Alexandru
Am avut totul în viaţă. Şi totul era nimic.
Arta
Plasti-genia
Cromorfia ca artă
Cromorfia - sau viziunea implicită existenţialului
Pictura de fel e medierea real-irealului prin două unelte de bază.
Forma şi culoare.
Forma defalcând masa, spaţiul şi modalul prin contur, trăsătură,
nuanţă pe-în continuum.
Culoarea defalcănd energia, timpul prin rulare-aderare, vibraţie şi
aplicaţie în-pe continuum.
Comateria se vede natural virtuală prin artă. Artificiul şi umanul
restituie conjugarea natură-supranatură.
În umanistică de fel se mizează pe real-imaginar, concret-abstract
laolaltă, conjugat.
În domeniile reale se ignoră latura virtuală. Corelaţia cu a-dimensi-
unea, incognoscibilul, insesizabilul...
art deco
populism mai de elită
meşteşug mai burghezit
academism romanticesc
tehno-decorativismul de efect, chiar afectiv în simplismul său ele-
gant.
Simplitate de lux, egipteană, esotericul la vedere...
Sf
Fantasticul ca scientificitate
Ştientificul ca imaginar
A combate sf-ul din unghi religios sau invers, mit-religia cu argu-
mente tehno-futuriste e gugumănie.
Toate converg virtualului.
Natură şi supranatură.
Omul sau extratereştrii?
Totul e posibil în-tru infinire-indefinire.
Imaginaţia despre rase nepământeşti, sau alte entităţi superioare
nu e nefirească.
Oamenii sunt o regnitate între cele patru terriene. În ecosistemul
axat pe entropie.
În dimensionalitatea cunoscută ca univers creat de un bi(n)g bang!
Sic!
A nega ceva din cadrul indefinirii e superfluu.
A contesta anume e probalistic.
Crede spre a te putea îndoi.
Cred pentru că e absurd are sensul corect de cred de iure orice spre
a putea proba de facto orice dar anume.
Nu te poţi îndoi de ceva fără a crede în altceva. Toate se leagă însă
la infinit, deci totul-orice e valabil şi nul laolaltă.
Papalitatea abordează alienitatea şi pluriuniversalitatea. E rău?
Open mind nu trebuie să însemne un bigotism pe invers.
Probabilul nu umple complitudinea însăşi.
Continuumul spaţio-tempo-modal e şi real şi virtual.
Nu doar bio-atomic ci şi neuro-tronic.
Logos cum cosmos completunt chaos.
Haosul e emblema, măsura definirilor, el rămânănd însăşi
indefinirea, platanele.
Logos e acul măsurător, cosmosurile fiind cele de măsurat.
Eminescul
Televiziunea
Între cultură și sub-, in-, sau para-cultură
Fenomenul general media de cretinizare să fie fatal?
Nu e vorba cumva de o trecere la virtualizare?
Fie și anarh-aotică deocamdată?
Dar și ramificarea ca și exagerată... Specializarea la infinit...
Toate sunt firești până la un punct.
Alternativele ne scot din dilemă.
Netul, cartea, teatrul, cinama-ul, etc.
Atunci care e problema?
În vremi de restriște est-comunistă cartea și teatrul deveniseră
ade-vărate focare de rezistență, de cultură media.
Dar era o fază aparte. Acum traversăm o fază de remodelare media.
De confluență mass media.
Depersonalizarea generică va forța repersonalizarea anume.
Anonimizarea prin omni-vedetizare va expanda specificul de sine.
Conviețuirea cu atotvedetismul va impune sinele de jur ca salvare.
Aceasta e cheia.
Vedetă sau anonim?
Soluția e eul de jur, modelând sine, egotism și narcisism just,
alteri-tate și altruism suficient-neprostovan, neutralism
neostentativ.
Eul între definire-devenire și indefinire-non-ego?
Eul ca re-definire tot-nimic drept ceva-cineva.
Cineva se mira că nu se poate încă net pe tv-cablu a se accesa.
Păi rețelele de cablu-tv sunt servere-net. Iar posturile tv simple
site sau blog.
Chestie de concurență, nu?
Mixtura e pe aproape?
Etno-continentalism
America și Europa sunt para-etnii maximaliste.
Asia și Africa sunt para-etnii minimaliste.
Europeenii și asiaticii sunt deschiși și nematerialității.
Americanii și africanii sunt pragmatiști de genere.
Nord-europeenii sunt mai glaciali, raționaliști...
Sud-europeenii sunt mai calzi, sufletiști.
Extremele europeene sunt mai belicoase, expansioniste.
Anglia, Spania, Franța... Din vest.
Polonia, Rusia, Ungaria... Din est.
Germania și Austria ar fi excepția...
Damian Luz