Eseu
Septembrian
prim
 
 
 
Globalizare
Nu ca nouă piramidalitate, ierarhie pe verticală.
Ci o armonizare reciproc axială.
Ins şi colectivitate la justă egalitate.
Mai mereu minoritarii de sus, autorităţi şi elite, dar şi cei de jos, interlopi şi alţi
nelegiuiţi, au cam ţinut frâiele societăţii. Şi cam de aceeaşi speţă cu toţii, vai!
Vina desigur nu ar fi doar a lor. Masele şi orice alte categorii şi inşi au misie
comună. A ţine fiinţa şi a obţine salvarea.
Numai că societatea e tot partea.
Între tot-nimic, umanitatea e parte, cotă, treaptă a devenirii.
Salvarea eului între fiinţă şi nefiinţă rămâne o personală silinţă.
  
Important
Trăirea e trandafirul, petală şi ghimpe. Să nu simţim separat durere şi plăcere e
cheia care la împlinirea existenţială se cere.
Existent şi virtual, nonexistenţă sunt ideal total.
Pare nonsens şi cu nonexistenţa să ai consens. Dar cum poate fi? Atunci unicul
atotdefinibil ce ar mai des-constitui?
Noi întru el mai cu ghes?
Nu alt al misiei înţeles!
Iată vin şi zic: atotnimicului să mă dedic, din mine iară să mă ridic!
A fi şi a nu fi e răspunsul!!!!
E absolut! Totul e relativ! Soluţia? Îmbină-le!
Numai între nimic şi toate, de sine-jur te poţi...scoate!
 
Cunoaştem totul şi nimic.
Orice aflăm însă e o parte, un ceva.
În cumpănire cu restul. Sigur în relativ. Nesigur şi nul în abso-lut.
Tot aşa cu ce putem. Cu ce trăim.
Eul e o gaură de vierme definită în gaura neagră a indefinirii.
Mediere ce cosmos între orice alt cosmos şi chaos.
Logosul cu care e înzestrat tot nu e unicat.
Ne trebuie unul şi cu anomia corelat, bine intra-sudat.
Logos plus-minus haos cosmos crează.
 
Filozofia
Cunoaşterea absolută la modul virtual absolut.
Cunoaştere absolută nu există.
E ca şi cum ai vrea să suprapui voinţa cu acţiunea.
Ar însemna să nu existe timp, decurs.
Se pot însă fusui, îmbina.
Cunoaştere şi revelare, asta da rulare!
Cunoaşterea virtuală e corelată cu acţiunea!
Trăirea e virtuala acţie-aflare-simţire!!
În abstract şi concret împreună.
Personal şi colateral.
Plan cu realizare e posibil laolaltă doar în virtualitate.
Totul e relativ, dar (şi) cu absolutul corelativ.
 Filozofia nu poate fi o cunoaştere absolută.
Ci doar o cunoaştere general-sintetică. A tot-cu-toate.
Atenţie însă la sistemă.
Numai filozofiile corelat sistemic-asistemice au maximă veridi-citate.
Orice sistemă e...o problemă, o deviere de la armonie.
Orice nonsistemă, sau asistemă e o alunecare spre anomie.
Tot aşa orice ştiinţă, artă, domeniu uman sau universal.
Just este ca fiecare să poată a-şi edifica o cunoaştere şi teore-tică şi de viaţă
cât mai mediată între tot-nimic tot sieşi!
Filozofia are mai multe macro-zone. Epistemologie, axiologie, gnoseologie...
Acestea o ţin de ştiinţă-analiză, nu sinteză!
În fapt filozofia e cunoaşterea în esenţă de orice fel.
Imaginea teoretică a dat-indatului, concret-abstractului, sens-nonsensului...     
 
Dumnezeirea e teoretic inferioară părţii sale oricare.
Ea nu se poate divide decât în sine. E mărginită de infinitatea ei!!!
Pe când entitatea e virtual reglabilă între definire şi indefinire,  între
determinar şi anomie. Se divide şi se compune teoretic la infinit indefinit, sau
non-infinit definit.
Unu e non-entitate de iure, in spe şi entitate virtuală in re.
Doi e dihotomie, despărţenie, diviziune de fel, opoziţie.
Trei e deja parţială reunire, recalibrare, armonizare de parte sau mai mult. De
la patru începe...teatrul!
Adică diviziunea creator-interpret-observator. Multiplicitatea.
Cunoaşterea ca determinare, limitare induce irefutabil la...ag-nosticie!
Cunoaşterea rămâne relativă, noncunoaşterea absolută. Dar pot interfera!
Dumnezeu nu s-a lepădat de entităţi, ci este neutru lor în parte.
El nu acţionează ci doar durează. El este cel care este, acoperă nonexistenţa,
transcendent. Şi pătrundere e de orice existent, imanent.
Suntem deci autonomi în faţa lui. Dar dependenţi de orice ale sale.
Toate sunt la şi de la Domnul. Potenţa noastră virtuală e deju-carea relaţiei
logos-cosmos oricare întru haos.
Statul ideal e cu natura la deal şi cu nefiinţa la vale? De unde atunci şesul?
Suiş şi coborâş dar nu cu la orizont(al) târâş.
 
Virtualogenia
Inclusiv socială
Virgens
Trecutul poate  fi schimbat-remodelat.
Dar nu social aparte. Fără tot manevre individual-comune.
Virtualitatea permite n universuri paralele. Problema e cu interferenţa lor.
Orice se com-rulează stm, dimensional. Dar în cadrul larg definit-indefinit al
in(de)finirii!
Stm – spaţio-tempo-modal.
Istoria poate deveni din simplu strict-excurs un mozaic de căi existenţiale
socio-individuale. Numai că nevoia de interferare la scară de...agora a insului
se va diminua treptat şi enorm. Vom deveni nişte egotişti. Odată ce vom avea
posibilitatea de a ne croi un univers real-virtual mai puternic decât orice iluzie
sau realitate efemer-delimitată. La purtător. Vom fi nişte dumnezei cam
absenţi. Retraşi pe tronul nostru...de fildeş.
Numai entităţile primitive au nevoie preponderentă de interfe-rare. Autonomia
bio-neuro ne va face monade reale.
Nici un bai. Totul e firesc.
 
De ne-am naşte bătrâni? Sau măcar maturi?
Care e şpilul? La ce am eluda copilul?
Ideea e a persoanei depline. Nu arderea etapelor.
În spaţiu-timp-modal suntem virtual.
Suntem esenţa de salvat şi din imanent şi din transcendent.
Să ne urmăm drumul juruind poteci şi răscruci.
Să ne ducem crucea nicicând şi...acum-atunci, a?!
Cum poate fi alta misia?
Orice cale e drum nu doar la vale. Şi la deal nu e musai ideal.
2D? 3D? Corect e plus-minus dimensiune! Tot la eu cu reten-ţiune!!
 
Sop
Politica la drumul mare
Jucătorul, Tribunul, Războinicul... Şi mai cine? Frumosul-Sfio-sul-Floral?
Stolonstein?
 
Democraţie?
Ce politică e justă?
De fel e vorba de raportul dintre individ şi societate.
Dar chiar această demarcare, tot maniheistă precum mai oricare, preponderent
normală de fel, duce la o deviere a armoniei virtuale. Unde omul şi societatea
sunt părţi. Mai sunt natura, respectiv celelalte trei regnuri, mineral, vegetal,
ani-mal. Dar şi comateria per total. Indivizibilă şi infinită, atotmo-delantă
virtual!!!
Evolutiv s-ar zice că stăm bine. Oficial. Neoficial suntem într-o eroare. Căci
raportul dintre toate-nimic ne cam pune pe dric!!
Omul între orice-nimic e justul sens, cap şi buric! Coadă şi bot!
Omul ca entitate salvată şi de condiţia actuală, limitat umană!     
Ca şi de nonentitate! Comateria! Dumnezeirea! Virtualul ca ab-solut!
Devenirea e scopul care conjugă toate mijloacele. Economia, cultura, politica,
orice domeniu uman e doar parte a devenirii.
După cum şi toate domeniile naturii şi supranaturii sunt părţi ale virtualului,
comateriei, dumnezeirii.
Nici un paradox ori nonsens. Dumnezeirea îşi este sieşi şi nesi-nele. O putem
nega firesc. Dacă o şi afirmăm idem. A fi la dreapta ei nu e a o egala, ci a o
compensa virtual până la deve- nirea de sine-jur.
Cultura drept soluţie a evoluţiei speciei? Devenirea misie şi a economiei?
Desigur! Atenţie la circumscriere. Omul ca eu rede-venit e ţinta.
Lupta cea mare e între imperiile necesităţii şi libertăţii. Nevoile bio-materiale
de corelat cu cele afectiv-spirituale!!!
Evoluţia nu a speciei cât a individului!
Specia umană nu poate supravieţui ca atare decât într-o relati-vă angrenare!
În real-virtual ea trebuie să devină fără egal. Omul e un ce oa-recare. Esenţa e
în cea de sine-jur salvare!
Ceea ce va rezulta e decât orice cu totul altceva!
 
Cinci iubiri
Din Tora aflăm că fiecare la cinci iubiri mari dreptul are.
Mandea două căsnicii avut-a. Una cu acte, alta...concubinare.
Restul nu doar de trei amante vrei-nu vrei.
Dar e altceva aici decât mistică nuanţă? Numărul are impor-tanţă? Nu şi fără
num(ir)e, calitate pe lângă cantitate.
Forma dar fondul fac virtuală şi funcţia.
 
Orânduiri viitoare
Comunismul e mort!?
Dar nici capitalismul nu se simte prea bine!
Ce urmează?
Comunitarismul? Hibrid sau justă cumpănire?
Impasul mare al orânduirilor de până acum e al neorientării de jur.
Natura şi supranatura au fost de fel eronat luate în calcul, sau nici atât!
Omul ca entitate între şi peste entităţi şi chiar faţă de nonenti-tate just
aparte!!!!         
Capitalismul e bazat pe profit şi exagerarea valorii. Greşit din start. Deci pasibil
de kaputt.
Specula axiologică nici în economia spiritului nu are largă lojă, cică?
Logos lucrează întru chaos, anomie, dezordine. Producând cos-mos, ordine,
echilibru.
Singura valoare supremă eul salvat este.
Aceasta-i divin-uman-universala poveste.
Buna vestire e a entităţii om cu rescrierea de sine-jur investire.
 
Actv +
act-tv
Septembrie douămiinouă ziua 13!
Fair play în tv? Aş, cam mult-e vrei!
Curăţenie de toamnă s-ar zice.
Un post e luant de...vânt?! Ar lua atitudine faţă de vulgarul cu- vânt? Dar mai
ales faţă de necivilitate. A unor politicieni mai ales la emisiunile şi ele cam
opresiv moderate!?
Nu cumva direct-indirect se face jocul tot zisei elite sociale?
Un pumn în gura opiniei publice. Din nefericire mai evidentă la personaje cam
certate cu etica scorţoasă, nu şi umană totuşi.
Se cam întâmplă că acelaşi gen de indivizi joacă la capete. Justiţiari de faţadă.
Dar pe ceilalţi cine să-i mai vadă?
Mai şi verbalizează un nume propriu. Nu le-ar fi personal opo-briu!
 
Identitate şi procreaţie
Dreptul la viaţă
Alteritate şi ego
Non-ego sau dumnezeire-comaterie
Non-ego e definirea indefinirii
Dumnezeire sau comaterie sau logos-egal-anomie
Nu poate exista decât o singură absolută entitate.
Chiar nonentitatea!
Ea cuprinde orice sens şi deci nonsensul.
Logica imbatabilă este inclusă ilogicului.
Nu există un înafară al comateriei-dumnezeirii.
Totul e la domnul şi de la domnul. Vezi biblia.
Identitatea este relativă în cadrul atotdefinirii. Şi just virtuală, relativ-absolută
prin redefinirea de sine-jur a entităţii.
Înainte-înapoi suntem tot noi. Fiecare, mai mult sau mai puţin.
Procreaţia bio-socială este o mixtură.
Omul se va lepăda de naşterea în regn-specie ca simplă legă- tură cu jurul bio-
socio-material.
Îşi va subordona naşterea ca parte a creaţiei de sine.
Nemuritor întru bio-materie e abia o treime din condiţie.
Celelalte două sunt condiţia afectivă, psiho şi cea raţională, de spirit-logos.
Nemurirea e parte a condiţiei virtuale. Nu scop, misie.
Nu e vorba de o condiţionare divină expresă. Divinul ca şi uni-versalul e inclus
în salvare, re-creaţia de sine-jur.
Avem nevoie şi de dreptul la moarte. Adică re-definire.
În materie ca şi în spirit. Împreună întru suflet. 
 
Nu suntem mai mult parte decât  întreg. Dar invers? 
Aici e cheia. Suntem şi nedefinire.
Misia e întru redefinire.
Ancestralitatea nici ea perfect nu ne definea. Şi nici tot aşa nu ne slujea. De
unde parţializarea cu regnurile celelalte, cu...za-rea. Actualmente, în mileniul
trei alt risc ne paşte. Virtualizarea de sau în logos mecanicist.
O punere eronată în spaţiu-timp maimultsaumaipuţin relativ.
Corect avem nevoie de redefinirea în spaţiu-timp-modal. Şi în- tre fiinţă şi
nefiinţă.
Modalul nu priveşte doar bio-materia. Macro, mezo şi micro. Cosmos ca şi haos
tot prin logos. Dar ca ego inter ego şi supra ori para ego. Cu retur!
Adică o definire de jur plus-minus infinit. Pentru a ne echilibra personal între
definire şi indefinire.
 
Să nu înţelegem limitat ori nelimitat mântuirea şi greşelile-ier-tările.
Ca şi religia degenere. Ca şi orice.
Bigotismul în orice domeniu păgubeşte.
Scientismul, materialismul, pragmatismul, realismul existenţial, etc sunt tot
bigotism. Accentul şi predominanţa umanităţii ar fi realitatea. Numai că ea e
cuprinsă în virtualitate.
Dumnezeire, virtualitate, binomul fiinţial-nonfinţial cuprinde to tul la modul
absolut, para-extern. Relativul e doar intern.
A face-simţi-gândi ceva pe dinafara lucrurilor e nonsens.
Consens lucrativ e a le lua între ele şi peste dar tot împreună.
Sursele oricare ne pot fi şi negativ îndatoritoare. A discerne e mereu
imperativul care se cere. Între tot-nimic prin noi.
Ego-ul este aici media sieşi tur-retur infinit.
Virtualul pare să ne depăşească încă. Precum mai ales partea lui numită realul!!
Să nu ne lăsăm sclavizaţi, enclavizaţi.
E cale lungă până departe? De orice-nimic tot sinele mai tare ne desparte.
Eroarea cu spălarea spirituală prin orice ritual e simplă. Nu atât confundarea,
cât un fel de joncţiune tot greşită. Sigur că vom re-căpăta omnimorfia şi nu
doar. Vom fi orice lucru viu-neviu, spirite, energii pure. Dar nu aşa! Prin trăire
psiho-artistică şi realcătuire adneuronică!!!
Spălarea de toate păcatele? Dar este binele posibil fără rău?
Şi chiar invers? Binele sau răul pur e un nonsens. Bio-materiali-tatea pare mai
dispusă relativului, deci binelui şi răului de fel. E o iluzie.
În cel mai prozaic real relativul poate fi chiar fărâma de poezie, divin-
imaginarul, idealul!
După cum în plenul real-virtualului fiinţei devenite absolutul poate fi minusul
de dorit, sămânţa de para-inedit, non-idealul!
Proporţii, nuanţe, măsuri. Tonuri, semitonuri...
Dacă admitem măsura, de ce am dispreţui nemăsur(are)a, dar mai ales
necorelarea lor!     
Avem nevoie de modelul cristic? Desigur. Orice simbol ne ţine în şi întru virtual.
Dacă a şi existat istoric-real au ba nu e rele-vant strict. Nici mitologia ori artele
nu sunt cu acte la primărie.
Dar a nu-l absolutiza şi mai ales a nu uita a-l corela cu cele ase-menea.
 
Evoluţie sau creaţie
Evoluţia priveşte rularea de sine a com-materiei.
E parte!
Creaţia priveşte com-rularea, sine-jurul, com-cosmicizarea, plus-minus infinit
întru indefinit-haos.
E întregul!!
Întregul virtual e constituit din cel real, spaţio-tempo-modal evolutiv şi cel
virtual, absolutul, logos-cosmos-haos, dumnezeirea generică. Între şi peste ele
stă devenirea!
Relativ per absolut rezolut concludent...
Între sens şi nonsens poate fi consens, dacă o entitate se induce sieşi-jur re-
nominând orice funcţie şi contur.
Orice există sau nu ne este parte.
Dar numai entitatea care toate-nimic înbină şi desparte poate deveni fără
moarte.
Sau cu moartea, schimbarea, inclusă.
Moartea nu e marea schimbare. Ci doar una majoră. O treaptă întru real-
virtualizare.
Moartea biologică e treaptă.
Scara evoluţiei-creaţiei e cu dus-întors. De ego-nonego tors.
Ieşirea din ape-determinări şi rearuncarea în valuri-indetermi-nare, întru
refacerea de logos-haos ca personal cosmos!!!!!
E singura cheie!!!!!!!
 
Totul-orice e relativ.
Relativul e cosmos oricare între alte oricâte.
Şi absolutul dacă e lucrat cu relativul laolaltă.
Absolutul în sine e anomia şi logos în despărţenie.
Dar şi deci soluţia nu poate fi decât între.
Esenţa divină e lucrarea.
Cine între nimic-toate lucrează
De sine-jur ideal, perfect, se recrează.
 
Comunicarea pe net e superfluă de fel şi inexorabil.
E mijlocirea necesar-firesc-creativă de până la îmbârligare... sterilă.
Ce se divide la infinit nu de indefinire e ferit.
Ce se transmite nerestrictiv se pierde în nonlucrativ.
 
Avem, putem avea, afla graalul?
De ce nu ar fi acesta înde chiar structura noastră?
Nu ne e forma strict aria nu doar bio-socio-corporală.
Forma noastră se pierde în anomie.
Trebuie să ne extragem de acolo-aici iar.
Ca şi sculptorul care ia blocul aform de marmură şi scoate ope-ra, desăvârşirea.
Potirul sfânt, mana, prescura şi vinul ne sunt părţi ale devenirii.
Ne ducem crucea, ne facem soarta. Cum şi ea pre noi, ne face destinul.
 
De ce Europa?
Europa  - un continent aparte?
Europa - mereu novatoare, principiu continental activ.
Celelalte - pasive, conservatoare?
Asia pasiv-minimalistă? Africa – pasiv-dolcefarnientistă?
America şi Australia – activ-pragmativ conservator-eficientiste?
Umanismul e specific european?
Universalism-divinismul e specific celorlalte?
Cum vom face integrarea terriană?
Avem mevoie şi de mai mult. Omul nu e pământean mai puţin decât pan-
universal.
Omul e cosmosul de rescris între logos şi haos.
Peste şi între orice cosmos.
 
Cea mai importantă consecinţă a netului e comunicarea...netă.
Orice barieră este şi pare abolită.
Dar aglomerarea şi scăderea autocenzurii şi calităţii?
Iată noile derapaje!
Virtualitatea media nu e soluţia.
Virtualizarea ca devenire da.
Satul mondial care s-ar fi vrut netul nu e nici măcar agora-barul de zi.
O nouă babilonie deja nocivă?
Internetul mai degrabă depersonalizează. Pe cei care nu prea au porniri de
auto-şlefuire nu doar.
Cine se încrede excesiv în virtuţile net-media şi are veleităţi creativ-inovatoare
certe riscă. O plafonare de tip nou. O inter-comunizare. Nu intra-comunitate.
Amalgamare, nu joncţionare.
Netul e un mijloc precum oricare! Ce e drept cu o pondere...do- minatoare. Dar
atât!
 
Lectura ca pre-comunicare. Im-primire şi decodare.
Scrisul ca post-comunicare. Ex-primire şi recodare.
Critica, comentariul ca inter-comunicare.
Parcurgerea, receptarea artisticului ca rulaj de sublimare.
Creaţia ca decurs, com-rulare, sublimare de jur.
Trăirea estetică e şi a autorului şi a receptorului.
Dar şi în timp a epocilor şi a generaţiilor.
Sublimarea auctorială e considerată...capitală. Celelalte – pro-vincia?
Polologhia netistă.
Vorba lui Dolănescu junior – curată poluţie!!
Poluarea intenaut-arealului cu toate formele media.
Scris de tot felul, muzică,filme şi filmuleţe, imagini-poze-ilus-raţii, jocuri,
programe...
Orice şi nimic?
De ce şi întru ce?
Putem transfera cultura pe internet?
Cybertate iar nu art-libertate?
Mediatate?
 
Educaţie
Acumulare de cunoştinţe şi esenţe sau abitare de...deprinderi?
Vai, educaţia orice între real şi virtual cuprinde!
A şti, a simţi, a gândi, a face!
Arte şi ştiinţe şi câte cele!
Numai că trebuie cât mai rezumat-sintetic.
Viaţa e scurtă. Şcoala nu trebuie s-o mai taie şi ea.
Teorie sau practică? Şi-şi! Ba mai ales îmbinate!!
Eseu şi per pedes nu doar mens facto.
Mens facto – (produs) din cap
 
Cultură
Informaţii de medie.
Cultura generală de tip cvasi-şcolară. Bună dar atât.
La concursuri cine ştie câştigă nu tocmai inteligenţa obligă.
Memoria bună cu inteligenţa nu prea face cunună.
Important e să poţi decela între noţiuni şi concepte, între teorii şi opinii, între
relativităţi şi axiome.
Amintirea din memorie şi cea pe alt suport.
Să fie celelalte impediment evoluţiei?
 
 
 
Damian Luz