Gnozium

 
 
Prim-ultima cunoaştere  
 
 
 
Ce matrice? Ce algoritm?
Model sau inform?
Ceva anume sau totnimicul, marele anonim?
Între orice şi toate numai omul salvat poate...răzbate!
Nici un dumnezeu înafară de omul-re-zeu!
 
Poate maşina înlocui omul?
Păi o şi face de la început în multe privinţe?
Dar de ce ar face-o total?
Ar însemna să aibe nevoie de noi, ea, aparte?
Ceea ce ar fi o ineficienţă de fel!
Suntem cam primitivi, generic vorbind, chiar pentru cele mai simple
maşini ale noastre!!
Nu interesul nici unei entităţi să ia locul alteia!
Misia de fel a oricărei entităţi este de a rezista-funcţiona.
Supravieţuire – punct.
Încadrare morfo-sintactică.
Numai omul e sub şi peste toate-orice.
Orice alt ceva, cineva e înscriere în regnitate.
Sistem între sisteme.
Nimic înafara unei scheme.
Planul lui dumnezeu e tocmai acesta.
De a nu permite la nimeni-nimic să iasă din schemă.
Cu excepţia celui care se va rescrie după asemănarea lui.
De sine-jur.
Pentru că nesinele, sau sinele-fără-nconjur e tocmai inflectarea sinelui de
jur.
Dialogul dintre dumnezeire şi omul care se salvează acesta e.
Rescriete-te total şi vei obţine numele meu-Lui în...final.
Dumnezeirea nu e de salvat, căci toate ale ei se egalează de zero,
constituie echiblibrul absolut.
Omul e de salvat, căci orice al lui, nepus în cumpănire cu tot-nimic e
deviere
de la vreo actuală-condiţie.
Evoluţie sau creaţie?
Daţi(creaţi) sau de dat(evolutivi) nu ar fi tot aia?
Suntem cu adevărat de sine-jur de evoluat, deci total de re-creat!
 
Dar...
Cum ne descurcăm?
Peştele de la cap se împute.
Capii propagă răul mai abitir decât binele... Măcar ideologic?
Societatea reprimă de fel individul...
Sistemul piramidal, ecosistemul, diferite matrici şi algoritme injuste...
De ce?
Totul porneşte de la gândirea concisă a lucrurilor.
Concepţia despre lume şi viaţă ne ţine de fel în ceaţă!!!!!!!!
Atâtea filozofii, logici, morale, ideologii, religii, teorii şi opinii...
Unde e acea cunoaştere minimală?
Care să dea o limpede organică socoteală?
Un sistem deschis, realist-virtual?
La orice teorie sau construcţie fără...egal, fără rival?
Atenţie!
Cunoaşterea fără cumpănire cu necunoaşterea duce automat la
dogmatism.
Fie el şi cel mai ştiinţific, ori mai spiritual, ori de altă natură.
Invers tot aşa, bigotism.
Ştiinţele exacte fără cele umanistice, sau invers ar fi un bluf.
Orice cunoştinţă-definire fără corelare cu atotcunoaşterea-indefinirea e
de-viere tot spre anomie.
Matrix. Tratează colateralitatea cu automaticul hiper-informaţional.
Star wars incumbă frăţietatea cu alte rase.
Avatar vizează superioritatea unor rase cumva inferioare, dar şi
coregniale, uman-animal-vegetale. Unde un copaciu mare e o ultra-giga-
memorie acti-vă. Superioare prin armonia morfo-sintactico-genezică.
Eroul mai singuratic sau mai cu ajutoare. Convenţie literar-artistică.
De ce? Simplu. Din nevoia de concizie. De sublimare. Umanul e un ce, un
sis-tem. Puţin de artă, de imaginar cam...nedemn? mda, întrucât entitatea
om e unic-itate. Deci ea răzbate. Fie ce necuprins, non-entitate ar
străbate.
Unum in multum axia incumbant.
Unul întru mulţime vine cu valorime.
Bis ori pluribus axio discumbia intra nous.  
Dublu sau multiplu esenţei vizează...periplu.
...destramă esenţei valoarea.
A doua pogorâre? A noastră întru...noi!
Dar de jur-împrejur!
Ce am putea descoperi mereu?
Că suntem damnaţi dar şi salvaţi din start!
Că nu ne putem considera sclavi ai dimensiunii fără a înţelege şi că
indeter-minarea ne-ar duce tot la informie, sclavia anihilării.
Că nu ne putem salva prin simplă răzvrătire, negare, distrugere, schimba-
re...
Modificare fără re-echilibrare între orice-nimic e tot cale în dric!
Puncte forte şi călcâie de Ahile...
Eroul oricât de atotcapabil musai să aibe şi hibe.
Necesare excursului, naraţiei, epopeii –epicului pe scurt. Şi ele. Ca şi alte
trăsături ale art-literaturii, liarta.
 
   
Bunul simţ?
Dacă omul ar fi guvernabil de o aşa calină măsură...
De ce să tot dimensionăm ignorând şi sau contrând nemăsura?
Justul bun simţ, asta da!
Ceva care mediază totul cu toate-nimic prin noi, sau noi de jur tutr-retur!!
Pentru noua muncă noi unelte se cer.
Construcţia de sine-jur între definirea supremă şi toate-niciuna, şi cu noi
pe acolo!
Dar un acolo-aici.
Mediezi? Tot-nimic cu tine centrazant re-creezi!
Centrazant – care mediază centru cu margine.
Ac la pături dând tiv – justul co-rectiv!!
Vezi snoava cu Păcală şi fraţii.
Fraţii aveau pături, Păcală un ac mare. Şi-şi face, cusându-le loc sigur sub
ele unite, oricât ar fi fost poziţiile rudelor de...chinuite.
 
 
Arta
Literatura
Pentru cine, de ce creem?
Artiştii care spun că nu crează pentru critică sunt cel puţin confuzi.
Critica, obiectivă de fel când este, e ochiul profesionist al creaţiei.
Publicul de fel poate fi mai subiectiv, chiar e normal. Dar şi el păcătuieşte
când o dă pe gust snob sau comercial, vulgar, simplist...
Altă confuzie. Între principal şi secundar în operă.
Orice operă de fel are 123 planuri. Principalul-esenţa. Secundarul-
colatera-le. Terţul-finisare-compensare...
Opera e un fel de nod între lume-viaţă şi ideal-imaginar.
Creatorul e şi nu e părintele unic.
De fapt creatorul e un cursor-ac ce leagă făcut de nefăcut.
Opera odată creată devine un copil, o pre-devenire.
Va avea o viaţă. Cumva şi veşnică, excepţiile.
Scriitorul care spune că ignoră aspectele secundare şi terţiale se minte
sin-gur. Ele intervin chiar subconştiental. Ambiţia de a crea cât mai
esenţial-profund ar fi meritorie de fel.
Cu condiţia să nu ignore măcar total restul.
Publicul feminin receptor de lucrări mai spirituale, masculine?
Prejudecăţi de toate părţile!
Femeia, esoteric vorbind, e principiul haosului. Deci se xplică.
Dar ca fire şi o fidelă sclavă a modei, aici literare. Iată cheia.
Bărbatul vrea adâncime, mde! A nu ori se interpreta!? Mai
puţin...rotunjime, lărgime? Hi, iar! Sau depinde care!
Documentare, cercetare...
Medieri mult-consistente avem la Jules Verne de – mare - exemplu.
Compilarea e însă negativă de fel? Depinde de...gen.
Juxtapuneri neinspirate duc la aglutinare, noroire chiar.
Jurnalul e un conglomerat nu atât personalist, cât centra-enstist?
Censtrist - centru-ens – care aduce entitatea la calibrare cu orice-anume
altă entitate, deci şi cu nonentitatea.
Personajul secundar acţiunii, subiectului. Specific literaturii uşoare gen
Coello ori Dan sau Sandra Brown! Pură coincidenţă cu...brownian!???
adică alandala, la grămadă, haotic???
Justă ar fi o raportare echilibrată între toate. Subiect, personaje, mesaj,
temă, stil...
Femeia – romantică, idealistă de fel?
Arta – idem?
Arta mizează poate-parcă mai mult pe imaginar, pe ideal, zis
complementar.
Pare-se şi femeia?
Creatorul însă e de fel masculin. Din integritatea-i specifică, nu
obligatorie.
Adică prin joncţionare real-virtual.
 
 
Creaţie şi ideaţie
Creatorii para-activi
Cercul lojilor
Plictis de necuprins?
Ispita a învins?!
Osul l-au prins?
Mărul întins!
Zeii Neparticipării au spart băierile zării.
Maex e singurul răzvrătit?
Să fie Cristadam? Eroul binom?
Devenirea cu dus-întors universul va fi stors?
 
 
Clasele şi orânduirile
Societatea are şi aceste două organisme-entităţi opresive individului.
Între altele.
Socialitate fără individualitate – clar dihotomie, deviere, distornare...
Cât de egale să fie clasele, mediile, etniile, etăţile?...
Egale mai va. Măcar cât mai bine a se armoniza.
Povara primei şi ultimei-a treia vârste e...justă?
Maturii care se plâng mai ales de povara bătrânilor?
Aş, societatea e ipocrită.
Ajutorul trebuie să nu strice ciclului...scorul.
Ideal ar fi să existe destui care produc spre a-i sprijini-susţine pe ceilalţi,
care nu mai produc, sau nu încă, bătrâni şi copii.
Societatea răspunde de acest echilibru însă oricum. Dacă. Dar trebuie.
Liberalismul e avantscena anarhismului just?
Socialismul e statalism paternal?
Democraţia e utopia dintre socialism şi liberalism?
Capitalismul e ultima e-oroare, ultimul demamon? Demon-mamona?
Comunitarismul – orânduirea viitoare. Necesară dar şi ea încă insuficient
de just-perfectă?
Ne temem de glogalismul final?
Bine e să se rezolve drept liber-comunitarism.
 
 
 
Mulţi văd, puţini înţeleg.
Mulţi au-simt, puţini gustă-consumă din plin bio-psiho-raţio!!
Calitate mai ales, cantitate mai cu slăbit...ghes!
Discriminarea prin lucru, lucrare.
Nu există munci superioare!
Orice produce omul e pentru sinele colectiv!!!
Societatea e obligatoriu democratică.
Armonia nu înseamnă egalizare ci justă distribuţie.
Nu este permisă nici remunerarea excesivă nici sub-mediuminimală.
Ambele produc disfuncţii grave.
Calificarea e importantă. Dar nu trebuie segregată!
Nu discriminării calificării!
De la opincă la vlădică tot ce se produce-crează la bunăstarea tuturor lu-
crează.
Pentru aport special, zis personal se cere mare grijă la măsură.
Ideea principală rămâne măsura.
Geaba mult avut şi puţin simţit-trăit.
Nu este capabilă economia planetei a asigura subzistenţa celor 6,5
miliarde?
Aparent. De fapt este capabilă la nivelul actual al ştiinţei nu doar
economice să întreţină, nu doar alimentar, zeci de miliarde.
Ca să nu mai vorbim de expansiunea cosmică devenită nu atât o
necesitate, cât un demers evolutiv firesc.
Cei puţini care vor puterea, privilegiiile şi bogăţia mai mult pentru ei nu
au singuri vina!
Ei sunt orientaţi greşit chiar de evoluţia prea materialist-pragmatică a
uma-nităţii. Se produc disfuncţii de ambele părţi a înţelegerii devenirii.
Vestul axat pe consum-excesivitate. Estul axat pe trăire-meditaţie-
minima-lism. America şi Europa occidentale, dar şi Australia. Asiile-
orientul, dar şi Africa.   
Corelând calitate-cantitate putem echilibra balanţa economică a speciei.
Fără eforturi exagerate. Fără disfuncţii sociale majore, totuşi?!
Aici e aici! Prejudecăţile şi de fel mentalitatea umană sunt buba.
Avem o percepţie injustă cam despre toate. Slab mediem dihotomic şi dia-
lectic în orice. Gândire, simţire, trăire.  
 
 
 
In- de terminare
Este lucrul de făcut musai convenţional de încheiat?
Unde ar fi corelarea cu restul la in-de-finit atunci?
Tot măsura e...unitatea, adică deplinătatea!!
Final deschis. Cum şi literatura a...prezis.
Nici strict letrism. Nici baroc...naturalism.
 
 
 
Rahat cu dulceaţă, nici un motiv de greaţă?
Adu cu apă rece un pahar, să nu vomit cu sau de...har!?
Curăţirea să nu fie o minusare.
Murdărirea să nu fie o aglutinare.
Totul e metabolism.
Sine-jurul sparge şi umple atot-jurul.
Fârtate şi Nefârtate – atotnimicului singură unitate.
Oricât ne-ar place angelismul lui Puric – e o eroare.
Extrema diafanului barează mântuirea profanului.
E un snobism pe dos. Vai, dar frumos-duios.
Nu ideologia confuz-idealistă a înzestratului orator-actor e vina.
Ci receptarea bigotă a discursului său.
Luată la modul relativ – pledoaria sa e superbă.
Dar tocmai perfecţiunea ei etic-stilistică e baiul.
Unde ne situează mesajul său?
Ce ape vom desparte-reuni?
Ce vrea să spună?
Toate din toate ne adună.
Eul doar pe sine-jur se poate scrie.
Restul e traducere.
Mesajul purician e abscons, esoteric?
Vorbirea în pilde nu e descifrare.
Jocul scenic farmecul ţine, dar nu şi luminarea întreţine.
Decantarea se poate face totuşi. Să avem grijă de ţepi ca şi de...lotuşi.
Aerian-planar-acvatic-subplanar la modul personal – asta e ideal.
Ceea ce Dan Puric nu vede.
Ceea ce ideologia lui nu relevă.
Nu-i bai?
Într-o devenire multicultural-globalistă puritatea deasemeni ne scoate şi
trebuie scoasă de pe listă.
Sau bine de sine mixate. Ceea ce e cu totul...alt(c)e(va)!
De ar acţiona doar ca forţă re-echilibrantă – toată stima!.
Istoria să nu folosească însă fenomenul Puric, sfântul din vorbe, pe
invers.
Să nu ne fie Puric doar un...aprod-scăunel, v. Aprodul Purice, unui
atotbiru-itor malefic. Nici o aluzie la sfantul Ştefan.
 
 
Epocauritele
Legendele epocii de aur
Atunci dar şi mai abitir acum
Aş gusta deja un cofilmicărie despre ce e şi va să fie.
Legendele epocii ultimului capitalism!
 
 
Ce are istoria cu arta-creaţia?
Evenimente şi ideologii de orice fel pentru artă sunt doar acolo un
model...orietativ. Nici podium nici stativ. Nici tomberon ori  guana mai
puţin cu...gudron?!
Culmea e!? Roata se învârte.
Arta şi creaţia de fel vizează doar virtual model. Între real-natural şi ireal-
imaginar întru just ideal.
 
 
Filmul autohton
Mai de nivel – neîncrâncenat, natural-înseninat
Ex Amintiri-aur,
Mai susţinut
v. Nicolaescu...
mai înverşunat.
v. Daneliuc, Mărgineanu...
mai parabolic
v. Pintilie, Piţa, Mălăiele...
bulevardier
v. Saizescu, ...
 
 
Arta implică doar secundar socio-politicul. Ca şi realism-naturalismul, larg
zis.
Prea mult dă tezism. Prea puţin dă alte metehne.
 
 
Evoluţie şi devenire
Mesianismul de sine-jur va rezolva com-fractal orice entitaţional nivel-
cvar-tal.
Între creaţie şi evoluţie metabolismul cursor (definire-indefinire cap
compas infinirii) va prima celor ce au găsit calea.
Com-meta-gen(si)s – coemti – e adevărul!
Gectium – com-geneza peri-dreaptă!
Iată ce se şi ne aşteaptă.   
 
 
Sf şi devieri ideo-filozofice
În Ziua când Pământul s-a oprit – Day Earth Stood Still o alianţă de alieni
venea să salveze Terra de specia distrugătoare umană.
Eroare. O civilizaţie superioară nu va distruge o entitate chiar dăunătoare
alteia. Ci doar va media armonia.
În Avatar un terrian renunţă la condiţia umanoidă pentru a subzista ca un
alian (n’avi). Asta poate fi opţiune personală şi atât.
Dar o entitate nu e superioară, sau morală, sau cum vrei negându-şi
condi-ţia. Ci doar depăşind prin asimilare metabolică orice condiţie!!!
Mesajul corect din Avatar ar fi corelarea între regnuri. Aici specia de regn
2-3, vegetal-animală n’avi. De regenerat laolaltă cu regnul mineral şi
uman-oid!
Nu putem fi superiori vreunui regn, vreunei condiţii real-virtuale decât
prin asimilarea ei sine-jur.
Este specia umană distructivă? Auto sau şi all inclusiv?
O eroare sf des întâlnită...
Nici o entitate nu e de fel creativă ori distructivă. Ci doar mediatoare plus-
minus infinit, între definire şi indefinire.
Iluzia dihotomiei geneză sau evoluţie e din start o...maya!
 
 
Ce-am învăţat, cu ce am rămas din vechiul regim? Auto-demascarea?
Românului îi stă bine cu autocritica?
Filmul artistic autohton e penetrat jur-de-jur de autoironie. Specific.
Mai bine hâtru decât neutru?
Egalitate în diversitate. Prin justă corelare însă. Măsura e tată şi mamă la
toate. Ba şi progenitură!
Cum altfel ar fi? Tot devieri!...
Devierea corectă e...cea erectă!
La dreapta indefinirii e locul salvatei definiri!!
 
 
Cum să înţelegi dumnezeirea?
Dumnezeu nu poate fi entitate. Ar fi definit, sau definibil. Deci ne-
atotputer-nic, ne-omnivolitiv, etc.
El e nonentitatea sau orice entitate.
Întru dumnezeire, fire şi nefire, orice e...spre re-fire.
Ghemul nod gordian care e dumnezeirea nu e nici de deşirat, nici de tăiat.
Ci de re-filat.
Este viaţa, ca biologic, o superioritate?
 
 
Media – ca anti- sau non-cultură
Tembeliziunea şi nu doar?
Creativitate sau golătate.
Revista de direcţie de altădată.
Inovaţia – păcatul originar.
Creatorul - damnatul universal.
Ar putea exista o televiziune just mediatoare de cultură?
Nici prea prea nici foarte foarte?
Între comercial şi cultural e clar că nu poate exista o demarcaţie strictă.
Nu doar pentru tv ca media.
Dar măcar o armonizare suficientă.
Servind echilibrat autorul invidual şi colectiv.
Gustul larg-colectiv şi cel selectiv-anumit.
Mediind calităţi după diferite afinităţi.
A devenit televiziunea o umplutură de reclame cu n-x programe?
Sau radiodifuziunile o melo-plăcintă cu de toate sonorităţi alte?
Vai mai nou blogurile şi site-urile un format de orice alt in-form penetrat,
în-săilat? Multi-formatare întru altă aneantizare?
Şi cu eul nostru cum rămâne?
Eul ce toarce firul infinirii mediind ghemul de haos cu ţesătura de cosmos?
Alchimia nonvalorii – noul vânt-val al anomizării?
Dacă totul e de vânzare cine-ce mai e vântul din zare?
Ne cu-vinde ceaţa? Se cuvine greaţa?
Regzaltarea – unică apostazierea, singură rezolvarea.
Exaltarea de sine-jur e beneficul optim, mediind agonie şi extaz.
Durere plus-minus plăcere şi invers egal fericire!
Mormântul ca pseudo-remanenţă. Casa aşteptării resurecţiei – o iluzie.
Incinerarea – tot o inutilitate, ne-paradoxal?
Urma alege? Care urmă?
Urmă în urnă?
Chiar cu vreun strop de adn în oase rămase entitatea nu se salvase.
Vreodată.
Cimitirul ca spectacol...veşnic? Poate al deşertăciunii.
Vanitate sau relativitate, unde să fie justa co-medialitate?
Comedia de virtualitate?
 
 
Mister şi desluşire – ce dez-în- văl uire?
Universul între divinitate şi umanitate.
Plus-minus regnurile celelalte.
Noi cu lumina noastră sporim ori doar zgâriem a lumii...glastră?
Ce e dincolo?
Maya?!
Iluzie e totul, dar fiece real e!!
Comateria e totul şi ca dânsa suntem noi.
Comaterie sau dumnezeire – iată unica ne-fire.
Anomia îneacă dar nu suguşă aporia.
Big-bangul e doar o scânteie din ploaia de artificii care suntem.
Hora comtităţilor deschide şi închide şirurile două. De entităţi şi
nonentita-te!
Comtitate – entitatea real-virtuală, în acord fin-perfect cu cel continuum
spaţio-tempo-modal.
Infinitul – o noţiune sau un concept clar cumva?
Indefinirea şi de-finirea umplu şi desfac infinirea.
Comateria e un atotnimic suprem, dracul ghem!!
Nu poate exista nimic înafara comateriei, dar poate fi orice în non-
cuprinsul ei.
Comateria e un sistem de sine-jur, entitatea salvată din interior, şi
pierdută ca...exterior.
Cine-ce sunt salvatorii? Aleşii?
Numai unii-fiecare, dacă e-sunt printre ei va şti!!!
Să ne punem întrebări mereu. Nu doar pentru a da răspunsuri la greu.
Să nu fetişizăm interogarea.
Nu prin răspuns obţinem senină derogarea.
Roger-i mereu în lupta mai degrabă cu indeterminarea!
Participarea, potrivirea aici e de dincolo atot-neîm-potrivirea!
Demersul peri-cotidian ne poate asigura constructul şi virtuaal?
Nu, desigur.
Lucrarea e şi pe faţă şi pe dos. Ianus bifrons.
Cu noi cap-compas-coadă.
Calea bătută e tot spre de-rută.
Poteca virgină să nu fie a altă...rugină, patină?
Virginitatea nu ascunde cumva eternă...ciclitatea??
Masculinul ia de la pahar plinul spre...umplere.
Femininul ia golul tot spre...umplere.
Femeia e forma-întregul ideal-ă, perfectă.
Bărbatul e partea-funcţia idea-lă, perfectantă.
Lucratul e masculinitate. Lucrarea e feminitate. Lucrul e rod, filiaţie,
creaţie.
Femeia nu testează bărbatul, cât pur şi simplu îl an-trenează în baia ei de
ta-tonări browniste de fel. Drenarea tot lui îi revine mai mult. Dacă nu
vrea a fi dat laoparte mai curând?
Tatonarea masculină e de fel restrictivă, selectivă. Nu musai pe criterii
jus-te, personale, eficiente?
Femeia e indeterminare de fel, bărbatul determinare.
Feminitatea întruchipează întregul ca ireal-idealitate. Bărbatul partea
alea-să, dar ca real-relativitate. Ambele sunt juste, dar tot mediate pot re-
face întregul virtual!!!
Bărbatul mizează pe suficienţă întru consistenţă. Femeii îi este concretul
mereu spre...mefienţă. E nărăvită de o eternă inconsistenţă,
virtualmente... reală! Deferent...indeferentă? El etern aferent neutral?
Femeia nu e atât Ana din zid, cât noaptea care l-ar dărâma, dar numai
ştiind că peste zi iar s-ar ridica, întrema. Zidul şi bărbatu-i.
Bărbatul e Manole (plus-minus calfele?) care ar mai ridica altele,
opere(co-pil), poate nu oricâte? Dar nu renunţă nici (sau decât?)mort la
actul în curs?! 
Dihotomia nu e spre re-ţinere cât întru con-ţinere.
Asigurarea partenerei alături ar fi pentru bărbat garanţia succesului,
cuceri-rii de la un momentdat? Sau un activ non-combat?
Căutarea partenerului rezolvată chiar vremelnic ar fi pentru femeie
idealul... activ? Pasivul cu neutrul să fie renunţarea la ajustări, la ne-
corectiv?
Căţelirea masculină ca şi pisicirea feminină sunt simple sincerităţi, senzo-
a-fective finizări, a-finităţi?
 
 
Semn şi simbol
Item şi sistem
Codul viu
Gens
Ens genesior
Sinele de jur
Comsinea ca parteneriat ideal dumnezeirii
Sinele nu e nimic...de-ajuns de nu e de orice-anume sine şi de nesine re-
ajuns.
Modelul ideal real-virtual nu e anume cât re- al nostru nume.
Desenul ca limbaj – forma ca funcţie
Iconografie, ieroglife, avatare...
Ce prin ce avem a treduce?
Spre a găsi ce ultim-final secret, decodare?
Stenografia ca limbaj re-simplificat...
Scrierile cu imagini în mişcare – film, cu imagini din cadre – gif, cu imagini
solo, cadre – fotografii...
Scrierea cu sunete – muzică
Scrierea cu emoţii-semtimente-stări – trăirea, afectivul, sufleteasca
activita-te.  
Scrierea cu cu concepte, termeni specifici, teorii, sisteme – ideologii,
dome-nii ale cunoaşterii de orice fel...
Scrierea ca de-rulare de cunoştinţe, şi re-rulaj pe statusuri, stative, ma-
trici...
Cunoaşterea de jur.
Mediozofia –
Parasistema regi(zori)stă
Confucius – semnele şi simbolurile reglementează lumea, nu cuvintele sau
legile.
Sumbolon – greacă – împreună-bucăţi – v. obicei grup despărţire
identifica-re  
Să fie reglementarea prin cod suficientă?
Cine îmi va cunoaşte numele va fi asemeni mie – zis-a dumnezeul
evreiesc.
Sigur la baza perfecţiunii stă un cod? Desigur, dar tot şi viu?
Codul mort în van ar sta în...cort. inactiv. Vezi ...evreiesc.
Putem a ne activa dumnezeirea înscrisă au ba în noi, sau re-creată chiar
personal? Ne putem cumpăni cu dumnezeirea?
Între cosmos-creaţie-viaţă şi haos-anihilare-moarte suntem au nu
destinaţi a re-cuceri logosul şi deci salvarea-unicizarea-mântuirea-
catarsisul...
Semnul ca simplificare. Decodare sau şi recodare.
Semnul e static. Dar exprimă. Are funcţie, e şi dinamic. Sau cu două feţe.
Ori chiar mai multe. Dar numai una...la vedere.
Semnul e degetul pus de neştiutorul adamic pe scrierea divină.
Simbolul e cuţitul înfipt de revoltatul cristic în scrisul universal.
Numai eul salvat şi ca semn-trup-entitate oarecare-anume şi ca simbol-
avatar, entitate peste-sub orice entităţi, omniregnial şi omni-spatio-
tempo-modal poate ajunge la dreapta comateriei, nonentităţii,
dumnezeirii.
 
 
Există creaţie fără imaginaţie?
Real şi ireal se cos (tot) cu imaginar întru ideal.
Totul e maya! Numai noi...g-aia!!!
Creaţia şi consumul ei, ca şi trăirea, realul cotidian, existenţial, nu sunt
apa-naje ale realului sau irealului, doar dihotomic vorbind.
Nu facem slalom între ce e şi ce nu e, sau nu e încă, sau n-ar (mai) fi.
Ci mediem mereu toate cu nimic prin noi, fiecare.
Arta şi literatura ne sunt medii ale dezvoltării unui eu atot-virtual. Ca şi
în-treaga existenţă, dar mai indirect.  
Divertismentul e (tot) o necesară evadare, dar cu re-luare, co-derulare tot
nouă, realii.
Partajăm spre a întregi. Delego ergo domino!
Nu a lega sau tăia, ci a re-croşeta!     
Desfac deci mă refac.
Reproiectez deci mă re-creez.
Ne este, poate fi mediul sf, fantasy, feeria de fel ideal?
Fiind relative toate, ai zice că doar asta e...cert, poate?
Ce-ar fi însă virtualul fără empiric? Transcedentalul fără imanent?
Soluţia nu poate eluda compoziţia.
Şi cu asta spunem mereu totul.
Pot fi genuri, specii oricâte. Domenii nu tocmai cu sute...
Dar ideea rămâne una. Ne suntem zei şi...pigmei înfrăţiţi.
Numai de noi depinde cât de parteneri îndrăgiţi-îndrăciţi.
Reciproc cât de suverani-vasali.
 
 
Nici o cunoaştere nu e ultimă. Decât nouă-ne, fiecare.
Cu de trup şi inimă a minţii în re-legare.
Logosul purificat din noi e una cu biosul şi psihicul.
Orice ideologie, credinţă, ştiinţă e parte din a noastră salvată ne-fiinţă.
Deci relative, mincinoase, parţiale.
Cunoaşte-te pe tine însuţi – aici bate!
A ne cunoaşte primordial-final face parte din rescrierea per total. Bio-
mate-rial-afectiv-spirituală.  
 
 
Schimbând mereu cu măsură, consolidezi ideal-nelimitat.
Schimb – deci consolidez.
Modific deci conserv echilibrul dinamic şi îl perfecţionez pe cel static.
 
 
 
 
 
Damian Luz