Eseistice

Din
Aug14an11mil3

Stilul și para-stilul, sau stilul la capete, din extreme.

Exemple pentru secunda: Rablais, Jarry, Urmuz... Eugen Ionesco...
Mai încoace Florin Smarandache...
Arta e fantezie muncită. Nu mai puțin sucită, răsucită, năut-cită?
Asta ca să fim...în verbul susnumitului.

Ordinea și dezordinea sunt două catastrofe care amenință omenirea. Paul Valery.
Ordinea și dezordinea sunt capetele de tăiat-reconectat real-virtualul. Răul și binele sunt incluse, iar nu
aferente.
Măsura are investitura.
Măria sa Măsura.
Nu există lucruri și nelucrul. Există interferența lor.
Nu există ceva sau nimic, ci doar câte ceva între.

Nimicul spune totul când este nimic – Janet Nică

Când este doar nimic, nimicul nu mai poate spune nimic!!!
Nică e și ilogic de ilogic!
Nimicul nu spune nimic ca nimic, dar poate spune totul ca totul.
Nimicul este poate coada, când totul e botul, sau invers. Oricum restul ne-trupului sunt tot ei!

Noi ne unim-clădim în in-de-finit

Venind din orice de-finit
Extrași din formele toate anume
Ne dăm unic număr și nume
Esență de nesine și plin de re-sine
Ne redefinim în întregime

Proverb chinez: este înțelept să fii confuz.

Este just să lucrezi în clar-obscur, între formă și contur, dar spre a media fondul și cu ne-fondul!
Esența nu e justă fără a indefinirii urmă barem de crustă.

Dezordinea ca simplă altă ordine?

A tot face jocuri de cuvinte și de sensuri, mutații și alte gratuite de fapt dez/articulații...
E mereu un stil nou? Aș! Sunt doar variante ale stilului la capete, rebel, frondist pur și simplu!!!
Para-stilul e un stil mai mic, secund, colateral...
Putem considera eventual trei categorii virtuale de stil.
Stilul artistic, științific și interferența-melanjul-mixtura lor.
E vorba de stilul general de exprimare.
În cadrul artei stilul este metaforic și analogic.
Analogicul folosește vocabularul, termenii, conceptele, expresiile la valoarea consacrată.
Metaforicul inter-scrie, re-face, re-inventează sensurile, sintagme, etc.
Până la alegoria genezică?
Ariile de cuprindere din fiecare aceste două ramuri determină definirea unui stil anume, identificabil
istoric.
Metaforicul poate extremiza până la para-logic.
Dadaism, ermetism... Chiar și acest smarandachism, hi! Inventăm liber-continuu, nuu? De ce da?
Fără a face gaură în cer!
Ab-surdul ca tonalitate de fond, big-bang pro-ex-fundalic, abisalic?
Nefirescul include orice firesc, dar îl des-re-coase până la un alt firesc.
Firescul e nefiresc și în sine și co-sine, și desigur față de atotsinele-nesinele.
Nefirescul e firesc ipso facto.
Nefiresc e cele ce nu se potrivesc dar sub un ante-înțeles. Două de înțeles sunt de neânțeles?

Jirmunski – procedeul este singurul erou al artei.

Formalist. Vezi școala rusă anii 918

Drumurile toante duc la aroma.....

Hegel
Ceva care în altceva este la sine însuși.
Sinele anume, din catharsis, nu este însuși sau altceva, ci este un re-, un com-sine.
Decât o exprimare confuză, mai bine o reglare justă de sens-termeni.
Hegel spune un paradox, adică nimic.
Dar poate a vrut să spună corect ce am tradus mai sus.
Ceva, cineva este, se scrie just în măsura în care face media dintre oricare, orice sine și niciun sine.

Copiază sau preia

În romanul Coșmar la pătrat
Florin Smarandache
V și jkvb RFG refugiul în fundul curții, USA unde stai acum...
Bancul cu originea românului. Ne tragem din pinguini. Trăim în frig, mâncăm pește, batem din palme.

Totul ca devenire, curgere...

Unde mergem?
Totul curge – Heraclit.
Dar Arhimede – dați-mi un punct de sprijin și mut Pământul.
Energos logos filios ontos și mhateros – mater-haos. De unde omnia ontos et cosmos...
Ergo ego energo eo gen genesis
Genesis din catharsis-mimesis-hybris prin samsara, încercări, experiențe-experimente întru nirvana mân-
tuire.
Stasis thanatos est
Stabilizarea implică aneantizarea.
Celestic ca devenire, teluric ca invenire.
Chnoton

Anaximandru – apeiron – infinitul, neterminatul ca el prim

Thales cică apa.
Anaximene – aerul, determinatul
Heraclit – focul
Heraclit – războiul e tatăl tuturor lucrurilor
Sensul de contrarie-tate, diferențiere brută...
Ce e mai stabil decât schimbarea?
Dm exp idee univ.
Lucrurile sunt stabilitate la bază.
Existența, realitatea este limitare, dat la bază.
Parmenide – principiul identității
Ce este se delimitează, din start agonizează. Ce nu este nici e de pomenit, ar fi tot o negare.

Extremism socio-politic
Legionarismul
Garda de fier
Rezistența ca exces sau cum?
Legionarismul românesc pare a fi suferit de două mari păcate. Bigotism și ideologic și crimă-asasinat-
execuții. Între gherilă și marile desfășurări belicoase, unde e mai mare buba?
Între terorismul de stat și global și cel regional-sectar-local-etnic-religios-mafiot-de clan să existe vreo
diferență de esență?
E mereu aceeași problemă. Confruntarea dintre individ și societate. Dintre unitate și colectiv.
Societatea nu e gruparea cea mare pentru om. Nici natura. Și nici divinitatea! Nici omul în sine!!!
Omul este număr-nume și ne-număr-nume! El își este propria taină-poveste!
Sinele ascuns al devenirii eterne.
Când diferențele sporesc într-o societate este firesc din păcate să se ajungă la excese și de cealaltă parte.
O mână spală pe alta, indiferent...pe unde umblă?
E vorba și de compromisuri. Nu doar de confruntări fățișe.
Istoria e perversă de felul ei. Ține mai mult cu învingătorii și urmașii ziși neutri-obiectivi.
Dialectica și dihotomia trebuie însă fin ajustate spre a fi just obiective și doar după caz și subiective. Dar
mai ales trebuie să lucreze împreună!!!

Logoree am- bivalentă?

Zmârcea Kăkărezico – Korberector – 1500 pagini
Propinațiu Camelian – Kitch orbitor – cc 600 pg
Postmodernism sau simplu aglutinism?
Stilul ca adunătură de ce?
Stilul ca impas. Ce urmează?
Între a te poziționa și a modela.
Browseria ca metodă de a scrie.
Browseria sau navi-aglutinarea.
Un copy paste mai cu modificări, ajustări.
Creația nu e a lua din oale și cratițe diferite și pe farfurie plachie oova a le remite.
Fragmentarismul, secvenționalismul, frunzărirea memoriei cu pana minimei reflecții sau a mimării
acesteia mai degrabă.

Evazivul, imprecizia ca anarhism tendențional.

Este clar-obscurul destabilizator, fie în orice sens?
Este mai puțin deviator fixul, ca să nu zicem fixism, conservatorism, conformism?
Ambele sunt extreme, nu doar virtual vorbind.
Justul se obține doar prin medierea tot-nimic drept ceva-cineva.
Orice început presupune și un sfârșit. Auto-anulare.
Numai mijlocirea asigură...vremelșnicia!!! Veșnic-vremelnicia!

Lume normală?
Normalul ar fi ceva de fapt ideal.
Prea normal e deja anormal. Prea anormal tinde cumva spre ideal, adică spre...normalizare!
Trăim în cea mai relativ-perfectă dintre lumi – cea contradictorie.
Este universul de lucru, terenul de instrucție, valea plângerii.
Birou-budoar-bideul de lucru al președintelui atotnecuprinderii, care este omul ca fiu-de-sine-rătăcitor-
veșnic reîntors, este desigur universul concret-abstract pe care în mediază.

Întâietate sau și ultimitate

Acă ceva ar fi inițial sau final iar nu și-și, de fapt între, nici n-ar mai fi!
Nu poate să existe ceva din tot-nimic și să reziste tot ca ceva. Va deveni altceva, se va dez-re-compune.
Dar ce...încalecă tot-nimic, rescriind dimensional și nondimensional, poate sta și pe și pe lângă...cal.
Poate fi cursor definirii și indefinirii laolaltă.
E singura posibilă izbăvire.
Îndumnezeirea e cu nesinele re-înfrățirea.

Confruntare
Ianus bifrons
Conflictualitate și co-acționalitate
Armonia ca mediere general-totală
Interacția de genere
Parteneriatul cu aparteuri
Cu cine dialogă, ne confruntăm, ne armonizăm
Rpzboiul oricui împotriva tuturor.
Interacția oricui cu orice-toate-niciunul
Pasibitate și neutralitate, echilibrul de zero...
Trei sunt relațiile dintre lucruri:
Apropiere-asemănare-joncționare-colaborare-echilibru activ
Depărtare-diferențiere-disjungere-departajare-adversitate-dezechilibru relativ
Pasivitate-neutralitate-ignorare-echilibru pasiv
Doar o mediere a lor poate creea o just-virtualitate.
Orice disjungere majoră scoate entitatea în cauză din jocul ideal-absolut, din comdiție!!!
Comdiție – condiția divin-uman-universală!!!
Condiția umană are de remediat-refăcut-inventat-creeat toate cele trei condiții: divină, umană,
universală!
Deci și pe sine ca atare, în larg-strâmta sa identificare concret-abstractă.
Bio-fizio-genetică, pshiho-somatică – mate-realul, realitatea, imanența, empiricul, teluricul, natura.
Psiho-genă, emotiv-estetică – meta-realul, virtualitatea, imaginarul, transcedentalul, celesticul, suprana-
tura.

Războiul ne-, sau nu prea belicos postmodern

Al treilea război mondial există, e în curs de desfășurare.
Globalismul nu e neapărat fața principală.
Crizele economico-financiare sunt aspectele lui poate cele mai de-la suprafață, și nici asta.
3WW a început cu căderea zidului rușinii.
Din 89 se construiește o societate nu nouă, nu vouă, ci...LOR!
Supra și sub clasei!
Supra-clasele: elite, masoni, politicieni, mari afaceriști, diferiți lideri și organizări nu doar supra-
statale!!!
Sub-clasele: mafii, interlopi, secte, societăți secrete
Războiul secret terțiar ce se desfășoară în prezent, cel puțin de la 89 încoace.
Criza socialismului de tip comunist-oid din est e doar fața principală!
Criza economică, demografică, adică a resurselor naturale și umane e secundară, dar de mare și nefast
viitor.
Criza de identitate revine la cele mai înalte cote.
După alte faze mai mici. Precum cea a generației power-flower, cea disco, și chiar cea după 89 a re-
înfrățirii, a democrației, a oamenilor de bine.
Criza tehno-științifică și (cu) cea ideo-religioasă stau bine proptite secundar-frontal!
Toate reflectă însă aceeași ignorare de fel a identității noastre real-virtuale!
Omul ca ființă și neființă, omul ca regnialitate și para-entitate, omul de îndumnezeit!!!
Noi nu suntem urmașii lui Adam fără a fi și fiii omului! Urmașii și ai lui Iisus! Deoarece se va confrunta
cu Lucifer, spre a se salva el-noi definitiv. Nu e vorba de un viitor, ci de eternitatea reală, adică
virtualitatea.
Adică propria noastră totală - !!! - creație!!!

3WW
Raport general
Jurnal de campanie
Ordin etern
Oameni, vă ordon, treceți...puntea!
Stixul dă spre Eden!!!
Caron sau Sf. Petru?

Jurnalul
Mixtum compositum
Bruioane și inserții
Gânduri, meditații, tușe, panseuri...
Evenimente de toată ziua și deosebite.
Manii, ticuri verbale, gestice, șamd...
Descrierea unor vise.
Tot felul de păreri despre lume, viață, cunoscuți, nemurire...
Introspecția liberă și anume. Conștientă și nu.
Definirea de sine sub imperiul rândului scris. În baza unei observații și reflectări zilnic-silnice!!
Blogul ca jurnal deschis-expus, parțial celorlalți și impus.
Albumele de odinioară, oracolele, ale fetelor mai ales au devenit situri cu briz-florii...
Blogul ca sit redus, dar nu prea?
Blogul nu se limitează la jurnal. Care de fel e individual și discret. Spre a putea fi în voie oricât de indis-
cret! Cel mult unor apropiați devoalat și tot parțial.
Blogul e cam exhibiționist. Cam impudic pur și simplu. Nu este nici democratic, nici liberal, nici măcar
radical a da din casa eului chiar totul, sau aproape. Cenzura bunului simț începe de la sine.
Culmea e că uneori impertinența caracteristică anonimilor la comentarii e egalată, dacă nu și întrecută de
chiar blogeri.
Pitorescul balcanic e greu controlabil? E nemărginit?
Totuși nici cu celelalte ineticități nu prea mi-e rușine.
Lumea e...o apă și un pământ, nu?
Jurnalul
Arhivă cam vraiște de variante, detalii despre lucrările concret-abstracte...
Epicism ultra-fragmentat și eclectic? Cam da. Pentru că nici nu e urmărit. E impus doar cronologic.
Poate și de unele accentuări-dezvoltări psiho-spirituale, reflecții, portrete, demonstrații...
Pomelnicie pe alocuri. Adnotări de tot felul. Detalii existențiale de două parale. Mai mult sau prea puțin
specifice, personale inclusiv?

Credința
Mai de credință e cel care înțelege, respectă și lucrează-rezolvă echilibrul dintre tot-nimic, dumnezeirea
și cuprinsul lui, de orice între orice, decât adeptul oricărei religii.
Căci credința justă e cea care privește supra-, sub-, extra- și para-natura în corelare cu natura.
După cum și știința justă e cea care privește natura întru mediere cu supra-extra-sub-para-natura.
Credința și liberul crezământ sunt egale. Atenție la nuanțe însă.

A doua venire, sau devenirea în real-virtual.

Nu cerurile, nu teluricul.
Nu concretul fără abstract și invers.
Nu eul fără mediere cu celelalte și non-eul.
Mântuirea ne cere calea între relativ și absolut, între real și imaginar, spre un just ideal.
Suntem singuri în fața indefinirii-infinirii, dumnezeirii. Dar înconjurați direct și indirect de celelalte.
Concrete și abstracte. Vii și nevii.
Identificarea de sine e un program sine-cosine-nesine.
Damian Luz