Simona-Ionelia Țăruș

Masterat – Regie de teatru, anul II

Examen

Estetica teatrului contemporan

Paradigma comunicării în teatru

Teatrul își croiește drum și își apără locul în lumea artei de când a apărut, dar cu atât mai
aprig de-a lungul ultimului secol, căci odată cu evoluția cinematografiei, a jocurilor video și în
general a tehnologiei, capacitatea de a racorda comunitatea la actualitate și de a oferi un refugiu din
fața nenorocirilor/ plictisului vieții nu mai aparținea doar artelor clasice, ci de-acum, terenul era
împărțit cu numeroase alte forme artistice de comunicare, sau relaxare.
După cum ne dovedește secolul XXI însă, zilele teatrului nu sunt numărate, iar acest fapt se
datorează în primul rând felului în care creează contextul pentru comunicarea dintre public și opera
de artă/artiști. Directă, vie, fără granițe aproape, cultivând sentimentul de uniune al comunității prin
conduite și reguli nescrise, forma dialogului pe care o promite teatrul rămâne de neînlocuit. Înscrisă
fără să vrea în capitalism, arta teatrală este promovată ca o artă a imediatului, a concretului, a
omului între oameni. Cumpărați-ne pe noi pentru că noi vindem cea mai pură formă de comunicare,
strigă artiștii și sincer, nu găsesc argumente să îi contrazic. Obiectul estetic are nevoie de un public.
Știm bine acest lucru, dar este foarte probabil ca artistul – dacă ține la opera sa – îl resimte mult
mai stringent – o pictură neexpusă, un manuscris needitat, o piesă nejucată sunt obiecte care nu au
încă drept de cetate în lumea culturală.1, spune Mikel Dufrenne în cartea sa, dar suntem liniștiți,
dreptul de cetate în lumea culturală ne este asigurat, pentru că și publicul are nevoie de obiectul
estetic pe care-l propunem.
Mângâiați de gândul că nu suntem pe cale de dispariție putem merge mai departe și analiza
ce se întâmplă între aceste două entități interdependente, care sunt publicul și teatrul. În primul
rând, două entități interdependente comunică. Iar comunicarea dintre publicul și teatrul postmodern
și post-postmodern2 se face printr-un raport de putere extrem de echilibrat, dar care, de dragul
diversității, se autosabotează ocazional3. Dar teatrul este un organism viu în continuă schimbare și
adaptare la imediat, iar comunicarea se produce prin numeroase raporturi în interiorul acestui
mecanism. Există raport între actor și personaj, între regizor și actori, regizor și text, echipa de
creație și echipa tehnică, între diferiți membrii ai conducerii instituției, între aceștia și regizor etc.

1 M. DUFRENNE, Fenomenologia experienței estetice, Editura Meridiane, pag. 100

2 Referire la o lucrare scrisă de Florin Caracala, Fațetele teatrului contemporan, Teatralitatea societății
contemporane, (în care se dezbate ideea depășirii etapei postmoderne), mai cu seamă la următorul citat: După anii
2000, putem discuta de instalarea erei post-postmoderniste și a teatrului post-postmodern, pe care îl putem defini
printr-o estetică a deconstrucției postmoderniste în spiritul instalării unei noi istorii a umanității, anume, o istorie
în care își fac loc atentatele, exoduri ale umanității dintr-un spațiu geografic în altul, accelerarea integrării unor
țări în U.E., schimbarea geopoliticii și geoculturii mondiale, hiper-evoluția tehnologiilor, accelerarea distrugerii
ecosistemului, instalarea vârtejurilor socio-politice și economice, deturnarea adevărurilor omului, de-
depersonalizarea lui din ce în ce mai evoluată. , pag 129.
3 Referire la regizori precum Rodrigo Garcia care sfidează limitele spectatorilor spectatorilor prin interacțiuni directe
uneori agresive , în scopul vocalizării unor probleme pe care le consideră urgențe, dar și la reactivitatea publicului
de secol XXI.
 Simona-Ionelia Țăruș
Masterat – Regie de teatru, anul II

Pentru a respecta, totuși, structura propusă, vom analiza pe îndelete doar două canale de
comunicare, anume comunicarea dintre obiectul estetic și spectator și pe cea dintre regizor și public.

Raportul dintre obiectul estetic și public/ public și obiectul estetic

Este sigur că atingerea artei provoacă o primă reacție sentimentală, rapidă și mai mult sau
mai puțin vagă, singura de care putem vorbi ca despre o emoție estetică. Dincolo de aceasta se
desfășoară însă stări și acte care cer durată.4 Este adevărat că manifestarea primă a faptului că
obiectul estetic și publicul comunică, este reacția celui de-al-II-lea. Aceasta poate fi instantă, vocală,
sau printr-o acțiune directă, dar de multe ori reacția publicului se manifestă prin mici revelații ori
schimbări din interiorul structurii sale interioare. Fiecare spectacol de teatru are un efect asupra
participanților, fie că sunt din interiorul procesului de creație, sau martorii acestuia.
Dintr-o perspectivă teleologică, informația adresată spectatorului pretinde impactarea sa,
indiferent de măsura în care acest lucru se întâmplă. Scopul teatrului este, deci, reformarea gândirii
publicului? Nu întotdeauna, dar impactul fie ca este emoțional sau intelectual trebuie să existe.
Un alt element demn de supus analizei este impactul pe care publicul îl are, la rândul său,
asupra fiecărui spectacol în parte. Nu există două spectacole la fel pentru că nu există două grupuri
de martori ai actului teatral care să reacționeze identic. Din acest punct de vedere, fiecare experiență
este unică.

Raportul dintre artist și public/ public și artist

Studiu de caz – Eugen Jebeleanu – Yann Verburgh (Itinerarii – Într-o zi, lumea se va schimba)

Teatrul onestității la granița dintre politică și iubire

La fel de important ca raportul dintre public și obiectul estetic este și raportul dintre artistul
care creează obiectul estetic și public. De ce creează artistul? Se întreabă, printre mulți alții, Tudor
Vianu în cartea sa, Estetica. Ce vrea el să îi spună publicului din sec. XXI? Ce mai are să îi spună?
Fiind vorba despre un regizor care lucrează adesea cu dramaturg la scenă, vom analiza raportul
dintre cuplul regizor-dramaturg și public luând ca exemplu spectacolul Itinerarii – Într-o zi lumea se
va schimba, care a avut premiera la ARCUB în 2019.
Când este întrebată ce înseamnă rasismul pentru ea, intelectuala americană Ruth Gilmore
răspunde că rasismul înseamnă expunerea anumitor populații la o moarte prematură.
Această definiție funcționează și pentru dominația masculină, și pentru ura față de
homosexuali și transgenderi, pentru dominația de clasă, pentru toate fenomenele de opresiune
socială și politică. Dacă înțelegem politica drept guvernarea unor ființe vii de către alte ființe vii,
precum și existența unor indivizi în interiorul unei comunități pe care n-au ales-o, atunci politica
înseamnă distincția între populații cu o viață susținută, încurajată, protejată și alte populații expuse
morții, persecuției și sărăciei.5 La fel ca Edouard Louis, Eugen Jebeleanu și Yann Verburgh dau o
voce comunităților prinse la mijloc în numeroasele lupte de putere ale secolului XXI. În istoria
recentă a teatrului universal cei doi artiști au creat un manifest al urgenței și al indisciplinei prin
proiecte multiculturale care au ca scop să ofere un context pentru dialog și să transforme teatrul într-
un preludiu al vieții, devenind astfel necesar în continuare societății actuale. În Itinerarii
comunicarea cu publicul este directă, dramaturgia plecând de la experiențele actorilor puse în

4 T. VIANU, Estetica, Editura ORIZONTURI, p. 310.

5 E. LOUIS, Cine l-a ucis pe tata?, Editura cpt, pp. 9-10.
 Simona-Ionelia Țăruș
Masterat – Regie de teatru, anul II

contextul unei povești ficționale a familiei destrămate de pinguini, dar și al câtorva scene din texte
clasice. La fel ca în multe alte spectacole pe care le semnează, artiștii au apelat la rațiune și emoție
în aceeași măsură, au pledat pentru reforma structurilor problematice, au venit în sprijinul
comunităților reduse la tăcere, iar publicul a înțeles perfect peisajul care i-a fost comunicat.
Un teatru al onestității și al vulnerabilizării sinelui în scopul atingerii punctelor vulnerabile în
ceilalți. Important este faptul că pornind de la acest tip de spectacol putem înțelege raportul dintre
artist și public în societatea contemporană.

Concluzionând pot afirma felul în care în complexitatea actului teatral se ascund nenumărate
forme de a comunica. Publicul și spectacolul de teatru se află într-o permanentă relație de
interdependență, datorită faptului că în mod constant se produc mici schimbări în interiorul ambelor
entități, fapt care transformă teatrul în organismul voi și perfect adaptabil oricărei situații, într-un
act necesar al zilelor noastre.
 Simona-Ionelia Țăruș
Masterat – Regie de teatru, anul II

BIBLIOGRAFIE

M. DUFRENNE, Fenomenologia experienței estetice

F. CARACALA, Fațetele teatrului contemporan, Teatralitatea societății contemporane

T. VIANU, Estetica

E. LOUIS, Cine l-a ucis pe tata?

 Simona-Ionelia Țăruș
Masterat – Regie de teatru, anul II
 Simona-Ionelia Țăruș
Masterat – Regie de teatru, anul II