Teatrul American din inceputul secolului XX a fost un teatru al noilor

experimente, al noilor descoperiri, adica, un teatru aflat sub influentele acestei epoci,
pline de efervescenta, de schimbari majore in climatul politic, social si evident si
cultural.

Vorbim despre un secol cu doua razboaie mondiale, cu un Genocid inca

nerecunoscut si cu un Holocaust cumva relationat ca exemplu de acest Genocid, cu
razboaie locale multiple – Vietnam, Coree 444i82e a, Afganistan, Balcani, Irak – si o
criza economica majora cea din 1929 – 1933.

Secolul XX a fost un secol cu transformari majore in planul recunoasterilor

drepturilor sociale, cu abordarea problemelor feminismului, a comunitatii de culoare si a
celorlalte comunitati defavorizate, hispanici, italieni, evrei, musulmani, azeri, armeni,
etc. A fost un secol in care au fost cerute drepturile comuniunilor legale intre parteneri
de acelasi sex, casatorii legalizate si chiar adoptii de copii de catre aceste familii

A fost un secol de zbucium social, de zbucium spiritual si sufletesc, un secol in

care comunitatile religioase au incercat intalniri ecumenice care sa formeze un liant al
diferitelor culturi si rituri religioase Secolul XX, despre care s-a spus ca va fi al Credintei
sau nu va mai fi deloc, continua insa conflicte interreligioase in cam toate partile lumii
moderne – Bosnia – Hertegovina, Cecenia, Irak, Africa Un secol in care Omul a fost la
limita de a-si risipi umanitatea, in distrugerile prin care a trecut aproape fiecare familie
de pe mapamond. Aproape fiecare familie are cel putin un stramos care i-a pierit intr-
unul dintre marile razboaie ce au brazdat istoria framantata a sec. XX Omul este acela
care a suferit cele mai multe transformari in conditia sa, in structura sa, in conceptia sa
despre viata, iubire, Religie, umanitate

Un secol plin de tragism, de ruperi conventionale, de iubiri nonconformiste – pare

un secol facut pentru a da fond si inspiratie artistilor din toate domeniile, inclusiv al
autorilor dramatici. A fost un secol “ofertant” pentru subiecte la toate nivelele – social,
politic, istoric, militar, economic

In tot acest amalgam semicontrolat, Teatrul apare ca Arca lui Noe, calarind
valurile Istoriei si preluand de la ea miscarea continua spre inainte Deosebirea este ca
Ararat-ul nu se iveste in zare si nici o ramura de maslin nu ar evoca un final fericit prea
apropiat. “Arca” isi continua drumul pe valurile istoriei moderne, trecand dintr-un secol in
celalalt, dintr-un mileniu in cel care urmeaza

Teatrul ramane in continua efervescenta, asa cum a fost intotdeauna, in toate

timpurile, in toate societatile, in toate tipurile de forme teatrale recunoscute

Daca ar fi sa dorim sa dam o definitie stiintifica a teatrului, am cauta rapid printre

acele definitii, pline de inteligenta si intelepciune date de mintile luminate ale lumii
noastre si am alege intre ele pe aceea care s-ar apropia cel mai mult de opinia noastra
prezenta. Ar fi un gest de informare culturala, din partea unor personalitati ale lumii
noastre, fapt ce ne-ar conferi o anume liniste morala ca nu gresim si ca devenim
inatacabili

 Dar nu ar fi onest… Nu mi s-ar parea onest, ca unica mea activitate cerebrala, in

acest caz, sa fie aceea de sortare si de memorare a informatiilor.

Am sa incerc sa-mi caut eu insami definitia Teatrului, asa cum o gandesc, in

acest moment, la aceasta varsta frageda a culturii universale ce creste in mine ca o
planta aflata cam pe la jumatatea drumului sau, intre radacina si inaltimea maxima pe
care o poate atinge la varsta maturitatii…

Incerc aceasta definire a teatrului in semn de profund respect pentru inaintasii

nostri, care au avut indrazneala de a cauta intotdeauna adevarul inca neexplorat si sa-l
afirme in fata lumii intregi, chiar sub amenintari si terori ale lumii inconjuratoare.

            Teatrul imi pare a fi, o minune mai rezistenta, decat celelalte sapte ale lumii
antice, tocmai prin capacitatea sa de supravietuire, de adaptare, de formare si
reformare a principiilor sale artistice, in functie de perceptia receptorului sau – a
publicului.

Teatrul este cea mai directa dintre arte, aceea care are publicul anexat –implicit
– la procesul de creatie, ca o parte activa a acestui proces.

Teatrul este o minune a imbinarii mai multor arte, fiecare dintre ele putand fi
impinsa pana la esentializare si autonegare: dramaturgie, actorie, muzica, dans,
miscare scenica, scenografie, costume, ecleraj.

“…Imaginea globala a Artei Scenice devine vizibila prin confluenta harurilor

artistice ivite din poezia regizorului – architect, a demiurgului spatiului scenic –
scenograful, a muzicienilor ce construiesc coloana Sonora, a inspiratiei maestrilor
luminii ce potenteaza contururile, reliefand pluralitatea imaginilor integrate in imaginea
ampla si singulara a spectacolului – ceremonial estetic…” [1]

Pare destul de dificil si fara sanse reale de reusita, sa incerci sa imbini toate
aceste departamente diferite, formate din arte diferite… Asadar… O minune…

Ca sa stim la ce ne raportam, trebuie sa spunem ca prin minune definim: “…un

fenomen iesit din comun, surprinzator, atribuit fortei divine sau altor forte supranaturale
…”[2]

 Minunea este considerata, deasemenea, acea intamplare putin probabila de a

se intampla, dar care se intampla totusi

Nu cred ca doriti sa contraziceti faptul ca Teatrul contine toate datele pentru a fi

considerat o minune…
  Asadar am sa continui incercarea de a defini Teatrul si prin a nega ceea ce nu
este el…

Teatrul nu este, in mod limpede, o inventie a unui filantrop bogat care nu stie
cum sa-si risipeasca banii, nu este nici o inventie politica, pentru dorinta vre-unui
suveran de a manipula masele largi de oameni, prin informatiile pe care teatrul le poate
promova si nu este, in acelasi timp, nici o forma de arta pura, de sine statatoare,
independenta de fortele sociale ce exista in societatea in continua schimbare…

Teatrul, este un cumul al tuturor conceptiilor si reactiilor psiho-fizice –

formate  vis-à-vis de el ca fenomen cultural, social, estetic – de catre publicul spectator,
avizat sau neavizat…

Teatrul este ca un organism viu, intr-o continua adaptare fata de societatea

consumatoare. Ca orice organism viu, el trebuie sa se adapteze mediului unde isi
organizeaza propria viata… Doar teoreticienii acestui domeniu, vor vedea mai tarziu,
daca aceasta transformare poate fi considerata evolutie, ori…involutie..

Teatrul fiind, precum stim, “oglinda societatii noastre”, fiind, de-a lungul secolelor,
pana acum, ca o structura sociala care nu este menita numai sa distreze, dar si sa
educe, teatrul a suferit influente care l-au obligat, fie de voie, fie de nevoie, sa
supravietuiasca…

            In inceputul secolului XX, Teatrul era privit ca un mod de relaxare, pentru patura
sociala bogata, era un loc unde se puteau discuta si se puteau rezolva, afaceri, sub un
auspiciu luminos.

Era, totodata, un mod de informare asupra maselor largi de oameni, din paturi
sociale paupere, care neavand cunostiinte indeajuns de dezvoltate, nici pentru a citi
ziarele, cu atat mai putin, pentru a citi romanele inceputului de secol, puteau afla, astfel,
despre regulile societatii, …din Teatru.

Doamna Ileana Berlogea, spunea in lucrarea dansei despre Teatrul American

Contemporan, privitor la dramaturgii Americani ca:

“…Sunt interesanti si valorosi pentru ca au dat, prin opera lor, intr-o perioada de
autentice incercari de redefinire morala, spirituala si artistica, un document despre o buna parte a
lumii noastre contemporane…'[3]

Practic, Autorii Dramatici Americani, s-au recreat din cultura dramatic europeana,
preluind ceea ce era interesant pentru ei si formand un nou nucleu al povestilor dramatice, in
jurul noului popor ce acum se forma intr-un nou teritoriu, cu noi conceptii social – artistice…

Teatrul… Un cameleon social, sortit, din nascare, sa supravietuiasca pentru a

duce mai departe povestea, pentru a incanta, pentru a invata, pentru a pastra vie, insasi
ideea de umanitate, cu tot ceea ce deriva din ea… El nu poate fi distrus, nu poate fi
amputat si nu

poate fi nici dezvoltat peste masura, intrucat scopul sau social, este tocmai acela de a
evolua odata cu societatea in care se formeaza.

            Teatrul contemporan nu este nicidecum intr-o umbra a culturii. Nu cred ca se

afla intr-un moment de cumpana, sau mai corect spus, nu se afla acum intr-un moment
de cumpana mai deosebit, decat cel din inceputul secolului XX, ori din inceputul
secolului XIX, si ori de cate ori, de-a lungul istoriei, au existat schimbari majore in viata
sociala a unei tari, ori chiar a lumii intregi…

            “…Epoca culturala se reconstituie prin critica de teatru, alcatuita din specifice

imagini care pun in valoare efervescenta dramaturgiei, climatul artei teatrale, pitorescul
timpului, mentalitatea publicului si istoria lui…”[4]

            In plus fata de “amicii” si “inamicii” de pana acum, insa, in secolul XX, Teatrul -
in primul rand Teatrul American - intalneste o alta forta sociala covarsitoare Forta pe
care omenirea a descoperit-o in preajma inceputului de secol XX, a continuat sa o
perfectioneze si mai continua inca si in prezent. Este vorba despre capacitatea, la scara
larga, de a transmite… INFORMATII.

Vorbim asadar, in primul rand, despre – RADIO, TELEVIZIUNE, CINEMA…

In fata unui astfel de adversar, teatrul trebuie sa gaseasca noi forme de

exprimare, pentru a - i putea face fata. Teatrul American cauta noi sensuri si noi stiluri
de compozitie care sa reuseasca sa stavileasca aceasta forta care poate acapara, cu
totul, atentia publicului.      

Cred ca aceasta lupta nu trebuie dusa, insa, de teatru pe terenul spectaculosului,

caci I se diminueaza sansele de victorie… Cred ca aceasta lupta trebuie sa fie dusa,
dimpotriva, pe taramul transmiterii sentimentelor umane profunde, intr-o relatie
nemijlocita actor – spectator, prin analizarea sentimentelor umane firesti…

 “Teatrul modern este cel mai experimental si drept urmare cel mai diversificat din istorie. De la o conceptie asupra
teatrului ca institutie care exista in primul rand spre a conserva anumite norme culturale (miturile si ritualurile cetatii-stat la
Atena, sentimentul de ordine si bon sens in Parisul lui Ludovic al XIV-lea) noi am ajuns la ideea ca teatrul este arena etalarii
tuturor ingeniozitatilor.

Nu este necesar sa ne mai oprim asupra aspectelor sociologice ale acestei conceptii teatrale, o data ce am
acceptat premisa ca teatrul occidental de astazi reflecta instabilitatea civilizatiei moderne. Nu este necesar sa ne ocupam
prea mult aici nici de problema continutului. E mai presus de orice indoiala ca, in pofida unor manifestari ale cenzurii morale
si politice in perioada Victoriana si post-victoriana, scena moderna si-a asumat mai multe libertati decat in oricare alta epoca
anterioara. Ea a devenit cu adevarat un muzeu, un forum si o piata a opiniilor, a speculatiilor si aberatiilor. Dar, desi aceasta
libertate in conceptii este o trasatura deosebit de importanta, ea nu a constituit factorul esential in dezvoltarea modalitatilor
dramatice specifice moderne. Acesta dezvoltare a afectat mai mult forma decat continutul, tinand seama, bineinteles, ca
investigatiile in directia formei s-au intemeiat pe necesitatea de a exprima anumite semnificatii “[5].
 Privind astfel lucrurile, putem considera ca Filmul si Televiziunea, nu sunt decat
“forme teatrale evoluate economic”

Televiziunea apare ca o forma evoluata de transmitere catre public, dar,

paradoxal, in acelasi timp, ca o involutie a valorii estetice a comunicarii cu publicul

Fondul comunicarii, al alegerii si dezvoltarii subiectelor nu s-au schimbat Doar

modalitatea de reprezentare, si castigul aferent acestei forme

 Numind aceasta inlocuire de preferinte pentru public – intre Teatru si – Film –

Televiziune – drept o lupta, nu vreau, in nici un caz, sa creez, sau mai corect spus, sa
accentuez o polemica deja existenta…Consider, dimpotriva, ca Teatrul si Filmul sunt
aflate intr-o continuitate artistica fireasca, din punctul de vedere al evolutiei formei
artistice, intr-o completare fireasca, daca se poate spune si mai corect.

Iar ceea ce face din Teatrul American aproape sa se substituie termenului

general de TEATRU, ceea ce face, sa fie un obiect interesant de studiu, este faptul ca,
prin natura sa specifica, se apropie, mai mult, mult mai mult decat orice alta forma de
teatru, din oricare alta parte a Lumii, de TEATRUL VIU… De teatru ca ritual – magic
sau profan - intre dramaturg, regizor – actori si public…

Teatrul American se apropie de acea forma de teatru care a existat la

inceputurile creearii societatii omenesti. De acel teatru care exista pentru public, pentru
a transmite principii de viata necesare societatii, sau pentru a desface obiceiuri care nu
mai functioneaza in societatea respectiva.

Vom urmari spectacolul Teatrului American, facand parcursul pe care el l-a

strabatut prin toate epocile sale de dezvoltare, incepand de la primele spectacole
preluate de pe Vechiul Continent si pana la cele mai noi productii de pe scenele
Newyork-eze.

Teatrul American duce la maximum relatia sa cu publicul, oferindu-I acestuia nu

numai ce isi doreste… Dar si orice si-ar putea dori vreodata…

 Pentru simplul, extrem de simplul motiv – ca promotorii Teatrului American, au

descoperit in spatele formei sale artistice, o imensa sursa de castig, absolut demna de
luat in seama…

Teatrul American, asadar, este acela care poate scoate profit de pe urma acestei
relatii dintre creator si public, asadar, are o motivatie primordiala in fata tuturor celorlalte
forme de teatru din restul lumii, pentru a se modifica si a deveni complex pentru publicul
sau …

Astfel cum Teatrul Grec isi descoperise menirea sa sociala, capatandu-si,

asadar, un spatiu de necontestat in organizarea cetatii, Teatrul American isi descopera
intr-o societate materialista, sensul lui de existenta…
 Capacitatea de a castiga bani… Chiar multi, foarte multi bani…

Din acea clipa in care Teatrul American devine profitabil, incepe sa conteze in
mintea propriului popor si a propriei sociatati care masoara valoarea absoluta, in
valoare pecuniara.

Asadar, in America, in special, El – Teatrul – poate si trebuie sa faca absolut

orice – insemnand atat in bine cat si in rau pe scala relativa a estimarilor noastre
stiintifice – pentru a satisface dorinta vorace a publicului de a vedea pe viu intamplari
remarcabile…

 Asta pentru ca aceste satisfactii estetice, cvasiestetice, sau chiar non-estetice

pot fi aducatoare de profit…