Caiet de regie

“My dreams are made of glass”, artwork by Collin McAdoo

PLATONOV
- Piesă fără titlu -
A.P. Cehov

EXAMEN
- Scenele VI/VII -

Prof. coordonator: Ion Mircioagă

Dumitriana Condurache
Asistent: Florin Caracala

Simona-Ionelia Țăruș
Cine a fost Cehov?
- viață, artă și idei -

- În primul rând -
Anton Pavlovici Cehov s-a născut pe 17 ianuarie 1860 la Taganrog, în sânul
unei familii numeroase, cu venituri modeste și frică de Dumnezeu, fiind al-III-lea
dintre cei șapte frați. (Alexandr, Nicolai, Anton, Ivan, Maria/Mașa, Mihail/Mișa și
Evenghenia, care moare la numai doi ani)

- ”Când eram copil, n-am avut copilărie.” -

Mărturisirea lui Anton Pavlovici, devenită mai târziu titlul celui de-al-II-lea
capitol al biografiei pe care o scrie Virgil Tănase, scoate la iveală un adevăr
dureros.
Tatăl celor șase copii era un negustor credincios și un părinte autoritar,
adesea foarte violent cu familia sa, în ciuda intențiilor sale bune. Pavel Egorovici
era de părere că un copil bătut face cât doi, motiv pentru care copiii din familia
Cehov se trezeau în fiecare dimineață întrebându-se cât de tare și pentru ce vor mai
fi loviți în ziua respectivă.
Într-un secol în care ”bătaia era ruptă din rai”, nici cea mai mică greșeală nu
putea fi trecută cu vederea de părintele îndatorat să se ocupe de educația fiilor săi.
Mulți ani mai târziu, atunci când Cehov va scrie ”Trei surori”, amprenta pe
care generalul o lasă asupra celor patru copii va aminti într-o oarecare măsură de
autoritatea propriului său părinte.
Cu toate astea, frații Cehov își iubeau și își respectau tatăl agresiv și mama
care nu avea curaj să-i apere, iar Anton Pavlovici demonstrează acest lucru în
repetate rânduri, ajutându-și familia în ciuda oricărui sacrificiu.

- Un fel de homeschooling -
 Întâlnirea cu școala nu a fost cea mai fericită pentru cei mai mari dintre frați.
Alexandr, Nicolai și Anton au fost nevoiți să treacă în casele primare prin săli în
care învățau 70 de copii cu vârste între 7 și 18 ani, de multe ori nesupraveghiați de
dascăl, care atunci când venea îi asculta la ce se chinuiau să rețină singuri din
manual.
S-au descurcat, totuși, sub amenințarea tatălui care-i obliga să depună și mai
mult efort acasă, atunci când învățătorul dădea greș.
- Nu era chiar primul -
Cu toate că a schimbat fața teatrului universal în sec. XIX/XX și a devenit
unul dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii ruse, nu putem vorbi despre un
talent descoperit din fragedă copilărie.
A.P. Cehov nu era un elev care se remarca prin inteligența sclipitoare, așa
cum se întâmpla cu fratele său Alexandr, sau printr-un talent deosebit, ca în cazul
lui Nicolai, al cărui talent la pictură era impresionant, sau chiar al Mașei care se
descurca destul de bine la pian. De fapt, în copilărie nu se remarca prin nimic, iar
el părea că știe foarte bine asta. Conștientizarea condiției inferioare, mai ales față
de cei doi frați mai mari era acceptată mai degrabă cu resemnare decât cu invidie.
Și totuși, Cehov era un copil vesel, cu un simț al umorului foarte ascuțit și cu o
imaginație bogată. Încă din gimnaziu scria piese scurte pe care le juca alături de
prieteni, dar le arunca imediat la gunoi, fără nicio pretenție de scriitor, o pretenție
pe care n-a avut-o, poate, niciodată.

- Scriitor de nevoie -
Încă din adolescență Cehov visa să devină doctor (și a reușit) , însă atunci
când a ramas singur în casa de la Taganrog, forțat să se descurce cu propriile lui
puteri și să trimită destul de des câteva ruble și pentru familia care flămânzea la
Moscova, a găsit o soluție rapidă pentru a câștiga bani. Scrisul pentru reviste.
Înainte să-și termine școala, Anton s-a apucat de scris povestiri scurte pentru tot
felul de reviste care aproape că nu aveau standarde în ceea ce privește materialul
inclus. Nu se considera nici pe departe scriitor, însă, avea prea multe
responsabilități și dacă e un lucru pe care Cehov l-a înțeles încă de mic a fost, cu
siguranță, faptul că nevoia și ambiția te învață orice. Și cine l-ar putea contrazice?
Deși structura era de multe ori proastă, iar majoritatea povestirilor îi erau refuzate,
tânărul știa că nu poate să renunțe. Scria rapid, fără să vreo atenție specială
regulilor literare. Lua modele din imediata lui apropiere și construia povești, în
care mai târziu cunoscuții se regăseau nemulțumiți. Ideea de muncă asiduă se
regăsește adesea în dramaturgia lui Cehov, care probabil s-a inspriat din puterea sa,
de data aceasta remarcantă, de-a munci pe brânci pentru a-și acoperi nevoile.

- Teatru -
Pasiunea lui Cehov pentru teatru vine încă din școală, atunci când această
plăcere considerată periculoasă pentru Stat, le era interzisă elevilor. Anton
Pavlovici și prietenul său reușeau, totuși, să se strecoare, totuși în sala de spectacol,
bine ascunși în haine, de frică să nu fie pârâți la școală.

- Mai degrabă blestem, decât binecuvântare -

Cehov știa că vrea să fie doctor, așa cum Van Gogh știa că vrea să devină
pictor. Era o meserie grea, dar practică, foarte clară, pe care oamenii o puteau
învăța prin muncă. Avantajul cel mai mare era că nu necesita nici vreun talent
deosebit, talent de care Anton Pavlovici oricum era convins că nu dispune. E
adevărat, îi lipsea și inteligența lui Alexandr, dar dacă va munci de două ori mai
mult, era sigur că poate învăța medicina ca pe orice altă meserie. Era alegerea lui,
misiunea lui în viață, asupra căreia s-a decis fără nicio influență.
Scrisul însă...ținea mai mult de contextul social în care s-a născut. Probabil
că dacă în secolul XIX adolescenții rămași singuri acasă cu responsabilitatea unei
familii flămânde la Moscova, ar fi primit bani tunzând peluza și plimbând câinii
vecinilor, asta ar fi făcut și Cehov. Până la urmă, ce primea din scrisul povestirilor
nu era o avere. Dar în contextul în care trăia, reușea să se întrețină prin acestă
”glumă”, care mai târziu avea să-i provoace mari confuzii în legătură cu propria
identitate.
Înainte ca lumea să creadă că e scriitor, îi era ușor să aștearnă pe hârtie tot
felul de povestiri fără sens, fără să-i treacă prin cap că aceste mâzgăleli vor fi
exercițiile care stau la baza scriitorului de astăzi. Scria despre orice cunoștea și
trimitea tot la revistele în care-și punea toată baza.
Dar la un moment dat, lumea literară chiar a început să-l bage în seamă.
Critica era dură la adresa acestui ”talent în pragul sinuciderii”. Poreclele cu care se
semnase ani de zile nu mai erau valabile, iar Anton Pavlovici Cehov murea de
rușine să-și semneze aberațiile cu același nume cu care se prezenta pacienților,
pentru că el era înainte de toate, doctor.

- Iar aici încep crizele de identitate -

 Așa cum pentru un om care crede ani de zile că are talent într-un domeniu cu
care n-are nicio legătură, e șocant să afle adevărul, așa a fost și pentru Cehov greu
să afle că împotriva voinței lui devine, încet, dar sigur un mare scriitor.
Să lupți împotriva talentului tău și să pierzi...ăsta e probabil un lucru la care
nimeni nu se așteaptă în viață.
Atunci când numele revistelor ân care publica pentru bai, au devenit din ce
în ce mai importante și așteptările în privința scriituri au mai crescut.
Adeseori părerile pe care le stărnea Cehov cu povestirile sale erau contrare,
iar asta îl făcea pe tânărul medic destul de confuz. Pe cei care-l criticau dur îi
înțelegea, însă, pe ceilalți, care-i cereau să nu-și mai bată joc de el și să vorbească
despre lucruri mai importante și mai profunde decât nunta unchiului Mitrofan, nu.
Scriitorii Rusiei, printre care Tolstoi, care din perspectiva lui Cehov scria ce trebuie
pentru toți și tânărul Dostoievski ridicau standardul foarte sus pentru cineva care
avea pretenția să fie scriitor. Sau pentru cineva, de la care alți oameni aveau
pretenția să fie scriitor. În orice caz, literatura rusă de secol XIX aborda idei
filosofice importante, transmitea mesaje puternice, uneori chiar revoluționare,
lucruri care pe Cehov simtea că-l depășesc. El nu voia să revoluționeze nimic. El
observa și diagnostica foarte precis, de multe ori cu umor, societatea în care trăia.
Scria în câteva ore o povestire și în condiții foarte proaste. Pe câte-un colț de masă,
în baie, în scurtele momente de liniște ale numeroaselor sale neamuri.
Îi păsa prea puțin de ce se întâmpla cu povestirile sale după ce ajungeau la
redacție, iar la început, tăieturile cenzurii îl lăsau, de asemenea, rece.
Și totuși, anunțat de mai multe voci importante că are talent și că trebuie să
să muncească serios pentru a-și îmbunătăți scriitura, Cehov se supune, sau măcar
încearcă. Iar aceste încercări îl fac adese ori să aibă crize existențiale. El ne
Tolstoi, el nu e scriitor și mai ales el nu vrea să spună mesaje importante. El
vorbește despre ceea ce vede, exact așa cum vede . Vorbește despre oameni și
problemele lor, care uneori sunt deosebit de profunde. Și cu tot refuzul, aflând de
tratamentul ocnașilor de la Sahalin, Cehov nu suportă această nedreptate, așa că
pornește să cerceteze.
După câteva luni în care și-a distrus sănătatea, Anton Pavlovici reușește să
afle destule detalii șocante din experiențele ocnașilor și scrie o carte, ”Insula
Sahalin”, care ajunsă în orașele importante ale Rusiei reușește să mobilizeze
oamenii care au puterea să facă ceva. Iar acești oameni pleacă să vadă la rândul lor
inumanitatea cu care sunt tratați ocnașii de pe insula Sahalin și iau măsuri. Deci,
poate că scriitura lui Cehov nu e chiar sinuciderea unui talent.
De ce el?
 Recunosc că în timpul facultății, deși am citit despre dramaturgia clasică, nu
am fost foarte dornică s-o montez. Ultimele patru examene (plus un examen atelier,
unde textul și scena erau la alegerea profesorului), au avut la bază texte din
scriitura contemporană, iar acum, dacă opera lui Cehov n-ar fi fost impusă,
probabil că nu aș fi ales-o din proprie inițiativă.
Teoretic nu m-am îndepărtat niciodată prea mult de A.P. Cehov, datorită
discuțiilor de la cursuri, însă după examenul din anul I, unde am ales o extrascenă
din ”Platonov”, din motive profund subiective, care nu aveau o legătură directă cu
autorul, aproape că nu mi-a mai trecut prin cap ideea că vreau să-l montez.
Și totuși, e un scriitor cu al cărui univers rezonez într-o măsură destul de
mare.
Cehov a scris despre oameni exact așa cum erau ei pentru că trăia cu
impresia că nu poate să scrie altfel. Azi realismul și naturalismul sunt curente cu
care foarte puțini mai rezonează într-adevăr, însă în contextul cultural și social în
care-a scris, Anton Pavlovici a fost un revoluționar. Contemporanii săi erau adesea
nelămuriți în fața ”aberațiilor pe care le debitau” personajele tânărului autor. Îi
atrăgeau atenția că teatrul său e lipsit de viață și sens, însă, în mod paradoxal
Teatrul de Artă avea ca principală sursă de venit spectacolele scrise de Cehov.
Având în vedere că oamenii se simt cel mai bine atunci când vorbesc despre ei,
faptul că dramaturgul scria un teatru oglindă a vieții pe care o cunoșteau era cu
siguranță pe placul lor, indiferent de părerea criticilor.
Iar teatrul revoluționar de-atunci încă mai e valabil în contemporaneitate,
pentru că în esență dramele care-i preocupă cel mai tare pe oameni vor fi
întotdeauna aceleași, indiferent de forma pe care o iau.
Cred că, mai presus de tema impusă a examenului. acestea sunt motivele
pentru care acum vreau să montez Cehov.

E relevant?
În continuarea afirmațiilor de mai sus pot spune că da, Cehov încă e
relevant, pentru că temele abordate sunt legate profund de psihologia umană, care
nu se schimbă fundamental într-o sută de ani.
Îmi amintesc de un fragment pe care l-am citit când eram mică despre un
psiholog care ajuns într-o tabără de refugiați să sprijine moral oamenii de-acolo, a
fost uimit să afle că majoritatea problemelor pe care locatarii taberei voiau să le
discute nu erau legate atât de mult de război, cât de micile drame din interiorul
grupului. Relatarea psihologului nu diminua în niciun fel gravitatea războiului, dar
spunea multe despre condiția umană.
 E lesne de înțeles în acest caz, motivul pentru care temele și subtemele
abordate de Cehov sunt complet valabile și acum.
În același timp, scriitura autorului rus mai are un avantaj. E obiectivă. După
cum mărturisea și el adesea, intenția lui Cehov nu era să-și judece personajele, ci
mai degrabă sa le observe și să le diagnosticheze dramele.
În ”Doctorii doctorului Cehov”, Ovidiu Lazăr amintește, pe lângă
personajele alter ego ale dramaturgului și despre capacitatea remarcabilă de-a
analiza relațiile dintre oameni, fără să judece, ori să apere pe cineva anume.
Călin Ciobotari vorbește în ”Marginalii lui Cehov” despre democrația din
teatru și despre imposibilitatea stabilirii, în cele mai multe cazuri cine e
protagonistul textului, opțiunea depinzând, în general, de voința regizorului.
(”Platonov” e totuși o excepție, personajul omonim încadrându-se destul de bine în
categoria protagoniștilor)
Cred, așadar, că profunzimea temelor și obiectivitatea scriiturii lui Cehov
determină validitatea textelor sale în contemporaneitate.

PLATONOV
- un Hamlet de provincie... -

artwork by Sean Mundy

”Piesă fără titlu” este primul text dramatic a lui Cehov care s-a păstrat.
Anton Pavlovici a scris textul la numai 20 de ani, inspirându-se din, sau
dramatizând (informațiile diferă în funcție de sursă), două dintre povestirile sale,
însă a fost atât de nemulțumit de rezultat, încât a intenționat să distrugă
manuscrisul, care-a fost găsit 20 de ani mai târziu. Piesa a rămas fără titlu, însă
mulți dintre cei care au montat-o au ales s-o numească ”Platonov”, după numele
protagonistului.
 După cum remarcă și Bogdan Ulmu în ”Caiet de regie – Cehov”, ”Piesă
fără titlu” nu e, de cele mai multe ori, integrată în rândul marilor piese cehoviene,
deși, după cum bine afirmă Aragon: ”toate piesele lui Cehov se află în germene în
”Platonov”, așa cum tot teatrul claudelian trăiește cu întreaga lui vigoare în
”Cap de aur”, iar tot Shakespeare respiră gigantic în primul ”Hamlet”. ”
Debutul tânărului rezigor rus în dramaturgie a fost judecat destul de aspru de
critica vremii și nu numai. Cenzura țaristă a interzis piesa, afirmând că e ”sumbră
și murdară”. Mai târziu Leonida Teodorescu va spune că textul e imposibil la
lectură și la joc, lucru contrazis în nenumărate rânduri de cei care au montat și
jucat ”Piesa fără titlu” cu succes în ultimele decenii. Printre regizorii care-au
montat primul text dramatic cehovian se numără și Jean Vilar, Giorgio Strehler,
Lev Dodin, Otomar Krejca etc.
E adevărat că structura textului nu e cea mai fericită și trădează prin câteva
aspecte vârsta fragedă a scriitorului. Textul e lung, cel mai lung din întreaga sa
dramaturgie și foarte stufos, iar scene, precum încercarea de sinucidere a Sașei care
se aruncă în fața trenului, la vedere, ar fi fost imposibil de reprezentat scenic la
vremea scrierii piesei. Acum există o șansă, datorită tehnologiei. Cu toate astea,
”Platonov” e un text viu, valabil, cu subtilități care pot fi valorificate atât de către
regizor cât și de către actor. Câteva dintre personaje sunt complexe: Platonov, Sașa,
Osip, Anna Petrovna, iar relațiile dintre ele pot fi adaptate secolului XXI.
Se pare că ”Platonov”, nefiind un text genial în sine, este cu siguranță
promisiunea unei minți geniale în lumea dramaturgiei.
De ce ”Platonov”?
În acest context, în care trebuia să aleg o singură scenă în două personaje, m-
am concentrat mai mult pe scenă în sine decât pe textul din care face parte.
”Piesă fără titlu”, e totuși un text de care am fost foarte atașată atunci când
eram în liceu, datorită spectacolului montat de Andreea Vulpe pe scena teatrului
Maria Filotti, din Brăila. Dacă ar fi să revăd spectacolul astăzi, probabil că nu m-ar
impresiona, însă atunci mi se părea că rezonez atât de bine cu universul lui
Platonov încât am văzut piesa de 5 ori, până am plecat din oraș, iar spectacolul a
încetat să se joace. Am rămas cu un sentiment de familiaritate față de text, iar acum
cred că e o ocazie bună să-l analizez în profunzime
E relevant?
SCENELE VI/VII
 Scena VI reprezintă un scurt monolog al personajului principal în care-și
pune problema plecării pentru un timp, cu ce-a de-a II a amantă, în urma discuției
pe care-a avut-o cu aceasta. În același timp, e scena care-l introduce pe Osip. Scena
VII mi se pare punctul culminant al unui posibil spectacol care are la bază acest
text.
Rezumat
Platonov rămâne singur după discuția cu Anna Petrovna și verbalizează
dorința de-a pleca pentru o vreme alături de ea, convingându-și cealaltă amantă să
amâne plecarea lor definitivă și începerea unei vieți noi. Osip, plătit de
Vengherocivi să-l schilodească pe Mihail Vasilici, e la curent cu toate aventurile
învățătorului și nu cu mult timp înainte o salvează pe Sașa de la sinucidere. În
scenă are loc întâlnirea dintre cei doi și încercarea lui Osip de-al ucide pe Platonov,
după ce rupe banii de la Vengherovici. Tentativa de omor este întreruptă de apariția
Sașei.
Despre

- teme și subteme -
Cred că principalele teme ale celor două scene sunt: tema instanței morale și
tema morții. Acestea sunt susținute de subteme precum: subtema hyubrisului, a
adulterului, a schimbului raportului de putere între două clase sociale, individului
periculos pentru societate - moral/fizic, subtema ratării și cea a lașității.

- concept -
Parazitul societății ajunge instanță morală.
- viziune regizorală -
Personaje
platonov

Bărbații aflați în proces de autodistrugere au un farmec aparte, iar Cehov, cel

puțin la nivel intuitiv știa acest lucru foarte bine, din experiența cu fratele său mai
mare, Nicolai, care deși era un pictor extrem de talentat, însă alcoolic, mai apoi
dependent de morfină și bolnav de tuberculoză și nu chiar atât de atrăgător fizic,
era tot timpul înconjurat de femei gata să-l salveze cu orice preț.

osip

1. Prenume/ Nume
Osip
Atât?
Nu. Osip Iavnâci

2. Porecla
Osip.
Ăsta-i numele.
A, atunci: dracu-n persoană, cel mai oribil dintre oameni și cel mai groaznic dintre
muritori..și Osip.

3.Vârsta și data nașterii

M-am născut pe 3 aprilie acu` 24 de ani.

4. Naționalitatea
Dracu` mai știe.

5. Religia
“De mult nu mai țin la cele sfinte.”
Crezi cu adevărat, Osip?
Păi nu?

6. Apartenență politică

7. Locul nașterii
Voinițevka.

8. Originea socială
Adică?
De unde vin părinții tăi.
Tot din Voinițevka.
Nu…adică ce au făcut în viață. Cu ce s-au ocupat?
Aa, cu hoția de cai și tâlhăria. Și mama cânta, Dumnezeu s-o ierte! Așa frumos mai
cânta…

9. Studii
Am făcut patru clase.
De ce doar patru?
Pentru că mă plictiseam și-am fugit de la școală, dar să știți că nu sunt prost. Știu
să scriu.
E bine.
(într-adevăr, Osip știe să scrie. Cu litere rotunde destul de urâte și cu foarte multe
greșeli gramaticale, dar știe)

10. Profesia
Hoț de cai, criminal și tâlhar.
11. Averea
Averea e numai pentru oamenii proști și calici. Mie nu-mi trebuie?

12. Sursele de venit

(râde) Hoția.

13. Familie, rude, prieteni

14. Ce idei politice, culturale, filosofice te-au influențat?...Adică, ce părere ai tu

despre viață, Osip?

15. Copilăria, adolescența, viața de până acum (ce te-a marcat/ cine/ în ce fel?)
16. Care este atitudinea ta față de mediul social?
17. Care-i idealul tău? Lupți pentru el?
18. Ce te ajută și ce te împiedică să atingi acest ideal?
19. Locuința ta?
”Casa mea e undeva, un colt de pământ, o frântură de cer, iar zidurile și acoperișul
nu se știe pe unde sunt…Într-o asemenea casă stau cei bătuți de Dumnezeu, ca
mine. E mare, cică, dar n-ai pe ce să-ți pui capul. Partea bună e că n-ai de plătit
impozite.”
20. Cursul unei zile obișnuite
21. Obligațiile sunt obositoare?
22. Satisfacții / dacă sunt și care sunt?
23. Înfățișare, semnalmente, semne particulare
24. Cu ce te îmbraci în general?
25. De ce?
26. Cum crezi că arăți?
27. Ești nemulțumită de imaginea ta, de corpul tău?
28. Cum crezi că te percep ceilalți?
29. Caracter
30. -în scenă- Ce vrei?
31. Unde urmează să mergi după încheierea scenei?
32. Spune-mi o întâmplare importantă din trecut pe care ți-o amintești bine.
Ei…Io n-am spus niciodată cum m-am îndrăgostit de generăleasă.
Păi cum?
”Foarte simplu…Mă duc eu prin luminiș, nu departe de aici și ce văd: ea stă în
râpă, își suflecă rochița și ia apă din izvor cu o frunză de brusture. Umple frunza
căuș și soarbe. Și iar o umple și iar soarbe. Apoi își vâră capul în apă și-și udă
părul…Eu am coborât pe mal, m-am apropiat de ea și am privit-o…Ea nici nu mă
băga în seamă da prost mai sunt, îmi zic, mujic tâmpit, de ce să-ți dau eu atenție în
felul ăsta? ”Doamnă, îi spun, excelență, aveți chef să beți apă rece?” ”Da tu ce
treabă ai? Pleacă de-aici, du-te de unde ai venit!”Mi-a zis, și nici nu s-a mai uitat la
mine. M-am fâstâcit. M-au podidit rușinea I supărarea că sunt neam prost…”De ce
te holbezi la mine, prostănacule?, zice. N-ai mai văzut cumva oameni sau ce?” Și
mi-a aruncat o privire pătrunzătoare.” ”Da zi, ți-am plăcut?” ”Grozav ce mi-ați
plăcut!! – zic. Doar sunteți, înălțimea voastră, distinsă, deosebit de sensibilăși atât
de frumoasă…O femeie mai frumoasă ca dumneavoastră n-am văzut de când sunt
pe lume. Frumoasa satului nostrum, Manka, fata sotnicului, zic, prin comparație cu
dumneavoastră pare un cal…Câtă gingășie aveți! V-aș săruta, zic, apoi aș muri
chiar pe loc.” Ea a râs. ”Ș ice, zice, sărută-mă dacă vrei!” Vorbele astea m-au făcut
să iau foc. M-am apropiat de ea, am luat-o ușurel de umăr și am sărutat-o cu foc,
chiar acolo, în locul acela, pe un obraz, apoi pe gât…(…) ”Ei, și-acum, du-te!
Spală-te mai des, zice, și mai taie-ți unghiile!” Și am plecat…(…) Și de-atunci
parcă m-am scrântit. Mă credeți? Nu mai măcânc, nu mai dorm…Tot îmi apare în
fața ochilor…Atâta gingășie a revărsat asupra mea, încât îmi venea să mă spânzur.
Apoi am vrut să mă înec de tristețe,să-l împușc pe general. Iar când a rămas
văduvă, am început să-I fac toate voile. Am vânat pentru ea potârnichi, becațe, i-
am vopsit chioșcul în cele mai frumoase culori…Odată i-am adus un lup viu…I-
am făcut toate plăcerile. Nici n-apuca să-și dorească ceva și eu îi îndeplineam.
Dacă mi-ar fi poruncit să mă înghit pe mine însumi, aș fi făcut-o. Sentimente
delicate, ce vreți! N-ai ce-i face!”
Asta înseamnă că ești om bun, Osip.
(râde) Ei, drace! Cum așa?
Oamenii care se-ndrăgostesc de altcineva mai tare decât de ei înșiși trebuie să fie
oameni buni. Mă rog, ce s-a mai întâmplat?
A.” Anul trecut, după i-am adus un iepuraș. ”Iată, dați-mi voie, i-am spus,
excelență, să vă ofer un urecheat.”Ea l-a luat în mâini, l-a mângâiat și m-a întrebat
”E adevărat ce se spune, Osip, că ești tâlhar?” ”Așa e, e adevărat.Nu degeaba
vorbește lumea.” Și i-a povestit totul…”Trebuie să te îndrepți, îmi zice. Du-te,
zice, pe jos, până la Kiev. Din Kiev du-te la Moscova, de la Moscova la Troița din
Lavra, de la Troița din Lavra la Noul Ierusalim și de-acolo vino acasă. Du-te, și
peste un an vei fi alt om!” M-am umilit, am luat o mica sumă de bani și am plecat
la Kiev. Da n-a fost cine stie ce. M-am îndreptat eu, da nu de tot…M-am înhăitat la
Harkov cu niște neisprăviți, am băut bănuții, m-am bătut și m-am întors acasă. Mi-
am pierdut și actele. (pauză) Acum nu mai primește nimic de la mine…E
supărată.”

33. Care este pentru tine cea mai importantă cumpărătură din ultima vreme?
Eu nu cumpăr, eu fur.

34. Mâncare preferată, momente ale zilei (nopții) preferate, mici (ne)placeri.
35. Care este ultima carte pe care ai avut-o în mână? De ce? Și ultima carte
citită?

Psihologic vorbind

- ”Are nevoie de multă atenție” -

(”Sunt rodul unei mame proaste și-al unui tată bețiv, doi descreierați, imbecili,
bețivi! Veșnic beți! Tată…mamă! Tată…O, Doamne, nu vă răsuciși acolo, în
groapă, cum mi-ați răsucit voi biata mea viață, voi, un bețiv și o prostănacă!
(pauză) Nu…ce-am spus? Dumnezeu să mă ierte...Odihnească-se în pace!”)

Scenografie
- unde? -

Cele două scene se petrec în locuința lui Platonov din școală. Pentru examen, însă,
una din variante e grădina din spatele școlii. (grădina interioară a facultății)

- când? -
În text e precizat faptul că întâmplările se petrec în luna iunie, întâmplător
aceasta fiind luna în care are loc examenul. Așadar, acțiunea se petrece în luna
iunie atât în timpul real cât și în cel scenic. Încă nu m-am hotărât, dar cel mai
probabil voi adduce acțiunea în contemporaneitate. Cred că scena e perfect
funcțională în secolul XXI. Atât conflictul exterior (Osip vine să-l omoare pe
Platonov, după ce a primit bani să-l schilodească), dar și cel interior (lupta pe care
Platonov o poartă cu sine, principiile lui Osip care duc în acest context la crimă), se
bazează pe idei valabile în zilele noastre.

- cum arată spațiul? -

- costume/aspect -

Platonov – Din informațiile pe care ni le oferă textul putem înțelege că Platonov e

singur acasă (casa din interiorul școlii) și că nu e într-o stare prea bună. (Anna
Petrovna îl găsește cu o scenă în urmă beat, înconjurat de sticle de alcool, în pragul
disperării).
Pentru costumul său aleg un short albastru și un tricou simplu, probabil tot
albastru, dar o nuanță diferită. Poartă ochelari. Mi-aș dori ca actorul care-l joacă pe
Mihail Vasilici să fie slab. Având în vedere că am doar o scenă la dispoziție, mă
văd nevoită să justific într-un fel motivul pentru care Plaonv are o soție și două
amante…și pe Osip care vrea să-l ucidă. Personal, găsesc justificarea în fragilitatea
personajului și în instabilitatea sa emoțională, acestea fiind dublate de inteligență,
după cum am afirmat mai sus.

- ”To feel blue” și alte motive pentru care Platonov va fi îmbrăcat în albastru -

Când am văzut pentru prima data un spectacol făcut după un text de-al lui
Cehov, ”Platonv”, am fost profund impresionată de estetica spațiului. Decorul era
predominant albastru, iar costumele aveau la bază diferite nuanțe de albastru și alb.
De la o reprezentație la alta aproape că nu mă gândeam la altceva.
 E de înțeles de ce acum, asociez scriitura lui Cehov cu această culoare, care-
mi dă senzația că e profund legată de sentimentul de nefericire și nemulțumire.
Senzație cumva întărită de cultura americană, în care expresia ”to feel blue” e
echivalentul expresiei ”a te simți trist”. Alte surse de pe internet vorbesc despre
capacitatea de-a calma a culorii albastru, despre felul în care în pictură creează
senzația de depărtare, iar în religia budistă și cea indiană, în special, e asociată cu
spiritualitatea.
De asemenea, am crescut lângă apă, la fel ca Cehov (Taganrogul e un port),
iar culoarea albastră e una din preferatele mele.

Osip – În privință lui Osip avem destul de multe detalii în piesă. E hoț de cai și
tâlhar de meserie, iar ocazional e criminal. Trăiește pe drumuri și nu are alte surse
de venit în afară de cele obținute ilegal. Va purta o pereche de pantaloni sport,
destul de jerpeliți și e la bustul gol, sau are un tricou vechi. E încălțat cu o pereche
de teneși rupți, cu șireturile nelegate. E murdar. Are la el un briceag.

- ecleraj - În cazul în care spațiul va fi grădina interioară a facultății, iar ora

examenului va fi în prima parte a zilei, voi folosi doar lumina naturală.

- univers sonor –

Montări anterioare
EN PRATIQUE
adaptare și regie - Éric Lacascade
scenografie - Philippe Marioge
Platonov
regie - Andreea Vulpe
scenografie - Daniel Titza
PLATONOV
regie - Nicolas Oton
scenografie - Gérard Espinosa et Franck Ferrara
Platonov, an Unfinished Party
adaptare
regie și coregrafie - Tina Kronis
scenografie - Pawnea Sriha
costume - Christina Bayer
BIBLIOGRAFIE:
A.P. Cehov – “O viață în scrisori – Corespondența 1879-1890”
A.P. Cehov – „Platonov”
A.P. Cehov – „Pescărușul” (Biblioteca pentru toți – 1967)
George Banu – „Cehov, aproapele nostru”
Ovidiu Lazăr – „Doctorii doctorului Cehov”
Bogdan Ulmu – „Caiet de regie – Cehov”
Călin Ciobotari – „Marginalii lui Cehov”
Virgil Tănase – „Cehov”
- https://agenda.liternet.ro/articol/6872/Magdalena-Boiangiu/Golanii-de-la-conac-
Platonov.html -

- filme -
”An Unfinished Piece For The Player Piano” – Nikita Mikhalkov
”Mirror” – Andrei Tarkovsky
”Andrei Rublev” – Andrei Tarkovsky
”Platonov” – Christopher Morahan ( ”BBC Play of the Month”– season 6, episode
9)