EMINESCU, Mihai (1850-1889)

Repertoriul nostru teatral

Un moment important în crearea teatrului naţional, sunt actorii. Dacă repertoriul este sufletul
unui teatru, actorii sunt corpul lui, sunt materia în care se întrupează repertoriul. O piesă de
teatru esteticeşte un întreg ca şi un tablou sau o simfonie. Fie tabloul cât de frumos, dacă o
figură din el va fi caricată, impresia totală se nimiceşte. Căci arta este senină şi vecinică. Dramele
lui Shakespeare şi comediile lui Moliere se vor putea reprezenta şi peste mii de ani şi vor fi
ascultate cu acelaşi viu interes, căci pasiunile omeneşti vor rămâne în veci aceleaşi.

CARAGIALE, Ion Luca (1852-1912)

Despre teatru
Alegerea repertoriului este o chestie importantă pentru artişti dintr-un singur punct de vedere –
al potrivirii pieselor cu forţa de care dispun artiştii.
Arta dramatică este o artă de perfecţie: astfel ea are un scop special – reprezentarea frumoasă.
Teatrul, nu e un gen de artă, ci o artă de sine stătătoare tot aşa de deosebită de literatura în genere
şi în special de poezie, este o artă constructivă, al cărei material sunt conflictele ivite între oameni
din cauza caracterelor şi patimilor lor.

VIANU, Tudor (1897-1964)

Esenţa artei actorului
Actorul este un artist al corpului său. Fără colaborarea actorilor drama este menită să rămână
caducă. Numai prin actori se realizează intenţia dramatică profundă a operei literare. in expresia
feţei, în atitudine şi gesticulaţie, în ritmul debitului verbal, în modulaţiile vocii actorului, ceea ce
în drama citită era numai povestire sau transcrierea literară a unei acţiuni, devine acţiune cu
adevărat. Actorul transformă toate indicaţiile textului în trăire prezentă de o mare intensitate.
Numai prin actori se realizează intenţia dramatică profundă a operei literare.

ZAMFIRESCU, George Mihail (1898-1939)

Tehnica decorului
Decorul, în special în istoria teatrului modern a influenţat celelalte mijloace de realizare teh-
nică şi s-a lăsat la rându-i influenţat. Profesional se spune că decorul e chemat să formeze cadrul
unei acţiuni, să stabilească atmosfera necesară, să inspire spectatorului sentimentul general al piesei
şi să stimuleze imaginaţia celui care asistă la spectacolul de pe scenă. Decorul nu e un scop în sine,
ci un mijloc interpretativ.

SEBASTIAN, Mihail (1907-1945)

De la dramă la spectacol
Desigur, teatrul e făcut dintr-o serie de momente efemere, dar tocmai rolul criticii este să extragă
din aspectele trecătoare ale teatrului, liniile constante. Dacă teatrul n-ar avea alţi judecători decât
pe nişte oameni, ce scriu o dată la săptămână un articol, atunci în realitate teatrul ar fi o activitate
fără sancţiuni. Publicul n-are memorie. El uită repede ce s-a jucat anul trecut şi această uitare
acoperă cu aceeaşi indiferenţă şi marile gafe teatrale.
P O P A , Victor Ion ( 1 8 9 5 - 1 9 4 6 )
Pervertirea publicului
Fiecare teatru îşi are publicul pe care-l merită. Căci fiecare teatru şi-a educat un public şi 1-a
făcut credincios, necredincios, bun ori aspru, serios ori uşuratec, după cum a înţeles să-1 facă.
Teatrul e o unealtă complexă de exprimare directă şi totală. Cinematograful e alb-negru, două
dimensiuni şi mimică. Teatrul e idee, cinematograful faptă. Teatrul e static, cinematograful
dinamic.
 MAZILU, Teodor — STRIHAN, Andrei
Comic şi tragic
Comicul este expresia libertăţii interioare a individului, nevoia individului de a se
autocunoaşte, este inteligenţa lui prin care îşi măsoară propriile limite. În vreme ce tragicul ne dă
un sentiment de izolare şi de damnaţiune, comicul ne dă un sentiment de expansiune şi de
libertate. Personajul comic nu se revoltă împotriva legilor naturii, el le acceptă. Această
acceptare nu înseamnă umilinţă, nici teamă, ci inţelegere. Personajele tragice prin structura lor
sunt oarecum familiarizate cu moartea.

PENCIULESCU, Radu (n. 1930)

Sinteza teatrală
Dialogul nostru cu opera, ca şi dialogul nostru cu spectatorul, se dezvăluie mereu înnoit de
faptul că suntem indisolubili legaţi de timpul nostru. Există desigur şi opere neinterpretabile, opere
ale unei unice lecturi. Dar la acestea nu ne oprim, pentru că claritatea lor vine ori dintr-o lipsă de
profunzime problematică, ori dintr-o lipsă de conţinut poetic; ori din amândouă. Meyerhold
spunea, în Teatrul naturalist Şi teatrul stărilor sufletesti: „Dorinţa de a monta totul, cu orice preţ,
teama de mister de neterminat, au transformat teatrul într-o ilustrare a cuvintelor autorului."