Teatrul

Teatrul este în același timp un gen literar, un spectacol și un loc unde se produce acest tip de spectacol.
Acesta prezintă spectatorilor o acțiune fictivă, adică inventată, în care intervin personajele.

 Ca gen literar, teatrul este un text alcătuit din dialoguri și didascalii (indicații scenice), creat de
un autor numit dramaturg.
 Ca spectacol, teatrul presupune decoruri, costume, lumini, eventual muzică. De asemenea, face
apel la actori care interpretează textul piesei. Totul este condus de un regizor.
 Ca loc, teatrul conține o scenă unde joacă actorii, un spațiu unde stau spectatorii și culisele.
 Trebuie făcut distincția între piesa de teatru, operă scrisă, definitivă, și reprezentația ei,
spectacol care variază în funcție de alegerea regizorului și jocul actorilor.

Organizarea unei piese de teatru

 În Franța, din secolul a XVI-lea până în secolul al XIX-lea inclusiv, o piesă de teatru era organizată
în acte și scene.
 Actele sunt ansambluri de scene care fac să progreseze acțiunea.
 Scenele sunt delimitate prin intrarea sau ieșirea unui personaj din scenă.
 Începând din secolul al XX-lea, organizarea unei piese de teatru a devenit foarte liberă și variată.
Se pot găsi: - un decupaj tradițional în acte și scene (Electra de Jean Giraudoux); - o succesiune
de „tablouri” (momente prezentând o unitate de timp, de loc și de acțiune) (Muștele – de Jean-
Paul Sartre); - o absență totală a decupajului (Antigona de Jean Anouilh)

Dialogul teatral

 Într-o piesă de teatru, acțiunea se face prin dialog.

 Un dialog teatral este făcut dintr-o succesiune de replici.
 Dialogurile, în funcție de epocă și genuri, sunt scrise în versuri sau în proză.
(Cidul de Pierre Corneille este scris în versuri.
„XIMENA
O, spune-mi încă o dată, o, spune-mi-o mereu,
Ce te îndeamn-a crede că-i place-alesul meu?
Redă-mi din nou nădejdea ce-o socoteam apusă,
Solie-așa de dulce în veci de-ajuns nu-i spusă;
Nu poți iubirii noastre ca să-i promiți de-ajuns

Că-și poate da pe față tot focul ei ascuns.”

Burghezul gentilom de Moliere este scris în proză.

”Profesorul de filosofie: Tot ce nu e proză, e vers; şi tot ce nu e vers, e proză.

Domnul Jourdain: Şi cum vorbeşte omul, ce e?
Profesorul de filosofie: Proză.
Domnul Jourdain: Adică aşa să fie? Când zic: Nicole, adu-mi papucii şi dă-mi scufa de noapte, e
proză?
 Profesorul de filosofie: Da, domnule.
Domnul Jourdain: Pre legea mea, de peste patruzeci de ani fac proză fără să ştiu!”
 Când o replică este lungă (mai mult de 10 rânduri sau versuri), este vorba de o tiradă.
 Când replici scurte, de aceeași lungime (unu sau două rânduri sau versuri) și de aceeași formă
sintactică, se succed, este vorba de stihomitie (pl. stihomitii). Există adesea situații foarte vii, de
luptă verbală între personaje.
 Când un personaj vorbește singur pe scenă, este vorba de un monolog.
 Când un personaj coboară vocea pentru a vorbi cu sine însuși sau pentru a vorbi cu un alt
personaj astfel încât să nu fie auzit de celelate personaje de pe scenă, se vorbește de un aparté.
Didascaliile
 Didascaliile indică ce personaj ia cuvântul.
 Didascaliile pot să-i precizeze actorului cum să joace personajul, dând indicații mai ales privind
intonația, gestica, mișcarea scenică.
Structura acțiunii teatrale
 O piesă de teatru începe printr-o expozițiune. Aceasta se derulează în primele scene ale piesei,
prezentând situația inițială a acțiunii, timpul, spațiul și personajele.
 Ea comportă un nod, o problemă de rezolvat, care se numește criză dramatică/conflict
dramatic. Personajele se înfruntă în virtutea intereselor lor divergente. Obstacolele apar. ( În
Cidul de Corneille, Rodrigo și Ximena se iubesc și ar trebui să se căsătorească. Totuși, tații lor se
opun. Tatăl Ximenei îl umilește pe cel al lui Rodrigo, iar acesta din urmă trebuie să răzbune
onoarea tatălui, luptându-se în duel cu tatăl iubitei sale. Este criza dramatică.)
 Peripețiile (schimbarea bruscă a situației) pot să perturbe proiectele unora sau altora sau,
dimpotrivă, să rezolve problemele. Se vorbește de lovitura de teatru când o peripeție are un
caracter neprevăzut și un pic neverosimil.
 Deznodământul dezleagă nodul și poate fi fericit (în comedie) sau nefericit (în tragedie, în
dramă).
Spațiul teatral
 În Antichitate, teatrul se juca în aer liber în mari teatre cu trepte de piatră, dispuse în arc de cerc
împrejurul scenei. https://ro.wikipedia.org/wiki/Teatrul_din_Epidaur
 În Evul Mediu, teatrul se juca în piețele publice, pe scene din lemn.
 Începând cu secolul al XVII-lea, teatrul se mută în sală și va folosi luminile. Până în secolul XX,
sala de tip italian este cel mai des întâlnită: scaunele spectatorilor sunt puse în semicerc în jurul
scenei, la nivelul solului și în balcoane din ce în ce mai sus/înălțate
https://www.tnb.ro/ro/teatrul/sala-mare
 Din a doua jumătate a secolulului al XX-lea, s-au construit săli moderne, dreptunghiulare sau
înclinate, pe modelul sălilor de cinema, astfel că vizibilitatea a fost mult crescută pentru
spectatori.