Introducere în teatrul liric/

Operă
Regizor, asist. univ.dr. Nicolae Mihai Brânzeu – Facultatea de Muzică și Teatru - UVT
   Introducere

Ce este opera?

- Tip de spectacol în care toate personajele, sau aproape toate,

cântă.
- Mod de exprimare nerealist, fapt ce a făcut ca opera să fie
considerată bizară și exotică.
- Spectacol foarte costisitor – artiști (soliști, cor, orchestră),
decoruri, drepturi de autor etc.
   Introducere

- Cum se explică faptul că mulți artiști își dedică existența interpretării

ei?
- De ce se scrie despre operă?
- Care-i motivul pentru care oamenii urmăresc spectacolele de operă,
chiar străbat planeta pentru a asista la o nouă producție de gen.
- Cum de rămâne opera să-și formeze un auditoriu consistent, în
ciuda faptului că, se scriu tot mai puține opere – seva vitală a operei
de odinioară?
- Ne poate opera transforma: fizic, emoțional, intelectual?
  Veșnica dispută a primordialității
între muzică și cuvânt

- Opera este o artă sincretică (text, muzică, dansuri,

scenografie, ecleraj etc.)
- Dramma per musica - literalmente: dramă pentru muzică
- Cuvântul furnizează povestea de la care pleacă totul
- Muzica oferă un cadru, o aură și efecte suplimentare
- Textul dramatic al libretului de operă propune o rezolvare într-
o elaborată formă muzicală și în acest caz „rolul muzicii va fi
acela de a pune în evidență, a sublinia și a amplifica situația
dramatică”.(Pop, Dan, Sergiu: Teatrul Muzical Reflecții structurale și stilistice, Editura Muzicală, București, 2000,
p.83.)
  Veșnica dispută a primordialității
între muzică și cuvânt
- Material dramatic-muzical se poate analiza mai puțin diacronic, decât procesual,
fiind un material indisolubil, muzica de multe ori având rolul de a suplini sau de a
pune în evidență ceea ce a eludat textul.
- Situația dramatică reprezintă un complex al componentelor dramaturgice
spectaculare, acțiune, intrigă conflict, motivaţiile personajelor, expresie corporală,
relaţii.
- Opera este o simbioză perfectă între „acțiunea psihologică și acțiunea verbo-
muzicală declanșată prin intermediul cuvântului” (Pop, Dan, Sergiu: op.cit., p.29)
- În contextul operei, dramaturgul - libretistul conferă o traiectorie creatoare ce va fi
îmbrăcată ulterior de compozitor, actorul-cântăreț, regizor, scenograf și coregraf. Se
nasc astfel o sumedenie de semne lingvistice, auditive și vizuale ce se vor
transpune în spectacol în coduri artistice, estetice și emoționale.
  Veșnica dispută a primordialității
între muzică și cuvânt

- Se cunoaște faptul că forma muzicală supune textul libretului și ca o

consecință, legătura indisolubilă dintre timpul dramatic corelat timpului
muzical face marea diferență între teatru dramatic și teatrul muzical.
- Fuzionarea perfectă între cele două spații temporale generează cadrul de
acțiune și conflict al personajelor. Prin subordonarea textului la forma
arhitecturală a muzicii, opera nu va pierde nimic pentru că muzica „poate
exprima subtile laturi emoționale ale fenomenului universului, fără să
recurgă la noțiuni abstracte” ca acele ale cuvântului.(Pop, Dan, Sergiu; op.cit.,
p.139)
  Veșnica dispută a primordialității
între muzică și cuvânt

- Compozitorii, că să respecte coordonatele impsuse de gen, stil, formă,

peste care se suprapune aportul personal, pot să utilizeze cuvintele
libretului ca pe un soi de material grosier: în pasaje de coloratură,
virtuozități și ornamente vocale pe o anumită vocală.
- Se pune problema dificultății e înțelegere a limbii în care a fost scris
libretul, de articulare a soliștilor (cuvintele sunt rostite cu o mai bună
claritate de bărbați – registrul înalt și linile ornamentale elaborate
disipează cuvântul.
  Veșnica dispută a primordialității
între muzică și cuvânt

- La ora actuală operele se cântă în limba originală pentru o mai bună

înțelegere a textului se apelează la supratitrare.
- Numărul distinct de silabe, accente și semnificația cuvintelor ce pot să fie,
parțial, intraductibile ar priva spectatorii de reala semnificație a textului
- Sì, vendetta, tremenda vendetta/Yes, revenge, terrible revenge/ da,
răzbunare, răzbunare cumplită - Rigoletto de Giuseppe Verdi
- Iubitorii de operă cunosc pasaje întregi pe de rost, cunosc libretele de
dinaintea participării la spectacol. Astăzi avem și supratitrare pentru o mai
bună înțelegere.
  Veșnica dispută a primordialității
între muzică și cuvânt
Italiană Traducere
Caro nome che il mio cor Nume drag cu care inima mea
festi primo palpitar, le delizie dell’amor sărbătorește primul fior de dragoste.
mi déi sempre rammentar!
Col pensiero il mio desir a te ognora volerà,
e pur l’ultimo sospir, caro nome, tuo sarà. Deliciile dragostei mi le vei aminti mereu!

Prin gând, dorința mea la tine totdeauna va zbura

și până la ultima rãsuflare numele tău, îmi va fi
1. Audiție drag !
Aria Gildei „Gualtier Malde..." din opera Rigoletto de Giuseppe Verdi
Interpretează: Maria Callas, Corul și Orchestra del Teatro alla Scala di
Milano, dirijor - Tullio Serafin
https://www.youtube.com/watch?v=qvWZvriW3CU&ab_channel=MarR
  Veșnica dispută a primordialității
între muzică și cuvânt
- Vocea umană s-a aflat întotdeauna în centrul de interes a spectacolului de operă.
Acest fapt a condus la nenumărate întâmplări și situații bizare denumite ulterior
tradiție (castrații; schimbarea unor fragmente din partituri - v. do-urile finale din
aria lui Marinco din Il Trovatore de G. Verdi.)
  Veșnica dispută a primordialității
între muzică și cuvânt

- Experiența operei este dificil de exprimat în cuvinte, emoțiile stârnite de

muzică și de vocea umană pot să fie deosebit de intense și pot provoca un
sentiment acerb de devoțiune pentru acest gen.
- În acest sens oferim o experiență întipărită în filmul Philadelphia – 1993 în
care Andrew Beckett interpretat magistral de Tom Hanks ne vorbește
despre venerația lui pentru operă și pentru trăirea intensă ce i-o produce
această înregistrare. Opera este Andrea Chénier – 1896, de Umberto
Giordano - aria "La mamma morta“
- 2. Vizonare https://www.youtube.com/watch?v=ojKKCRLEdYM&ab_channel=oz7y
   Veșnica dispută a primordialității
între muzică și cuvânt

- Pentru așa o emulație artistică

s-au construit spații din ce în
ce mai mari și mai
impunătoare.
- Opera Garnier din Paris-
Opera nouă are o scenă de 28
pe 20 de metri
- The Metropolitan
Opera - New York oferă 3800
de locuri pentru spectatori.
- The Royal Opera House –
Londra are o sală cu o înălțime
Image source:  Facebook / Teatro alla Scala de 30 de m.
  Popularitatea operei

- Opera a apărut o chestiune stranie și exotică pentru auditoriul ei și la

început se credea ca ar fi fost o formă naturală de exprimare.
- A ajuns să fie de la o distracție privată sponsorizată de curțile nobiliare
(sec. al XVII-lea)la spectacolele gratuite de astăzi susținute de instituțiile
cu finanțare publică.
- Opera a fost un domeniul al elitelor, devenind populară după ce
tehnologia i-a permis să se răspândească în casele oamenilor. (O sole mio
cântat la deschiderea Campionatul Mondial de Fotbal – 1994 de cei trei
tenori)
 Părțile componetele operei

- La fel ca și în teatru, în operă există delimitări dramaturgice încriptate prin acte,

tablouri, scene, momente de dans, didascalii etc
- Din punct de vedere muzical: Aria, recitativul, duetul, terzetul, cavartetul,
cvintetul, sestetul, septetul, octetul, ansamblele și coruri, uvertura, interludii.
- Deosebiri importante
- Recitativul – este destinat narațiunii, dialogului, acțiunii scenice și momentelor în
care intriga avansează.
- Aria – este un mod mai static de comunicare, ține de contemplație, introspecție.
Arile opresc timpul în loc și ne permit să facem o sondare unei lumi interioare.
 Recitativul

- RECITATIVUL – mai recognoscibil în secolele XVII-XVIII – are o linie vocală și o ritmică

asemănătoare vorbirii, aproape recitată ce se apropie de declamație, se desfășoară într-un
tempo alert și face legătura între arii

- Tipuri de recitativ: secco   (uscat) și accompagnato (însoțit):

• RECITATIVUL SECCO - solistul declamă pe o melodie extrem de simplă textul literar. El are un
ritm mai liber față de recitativul accompagnato. Este și el acompaniat de obicei de clavecin
sau/și de un bas

• 3. Vizionare
• Mozart: Le nozze di Figaro, K.492 / Act 1 - "Va là, vecchia pedante" - "Susannetta, sei tu?“
Susanna – Dawn Upshaw, Cherubino– Anne Sofie Von Otter, Metropolitan Opera Orchestra ,·
cond. James Levine
• https://www.youtube.com/watch?v=PoLSDqyA-J4&ab_channel=MetropolitanOperaOrchestra-Topic
 Recitativul

• RECITATIVUL ACCOMPAGNATO are un ritm rigid fixat, o gamă mai largă de intonații
ce sunt susținute de orchestră. Adesea apare înaintea ariei, completând-o și
îndeplinind funcția unui monolog în dramă, deoarece natura statică a ariei nu
permite să transmită paleta sentimentelor eroului.

• 4. Vizionare
• Giunse alfin il momento... Deh, vieni non tardar (Le Nozze di Figaro - W. A. Mozart)
Sussana: Mirella Freni, Wiener Philharmoniker, cond. Karl Böhm.
• https://www.youtube.com/watch?v=PY58m2s6T-s&ab_channel=Score%27sAnimation
 Arioso

- ARIOSO – o parte componentă dintr-o operă ce face legătura printr-o mixtură între
recitativ și arie.

- 5. Vizionare La Traviata Act II - Verdi – Lunge da lei De miei bollenti spiriti, Alfredo
Germont: Placido Domingo Dirijor: James Levine, Metropolitan opera 28 Mar -
1981
- https://www.youtube.com/watch?v=TpiWUpQud7c&ab_channel=SraMosquiz
 Aria

- ARIA – o parte componentă dintr-o operă  este o piesă autonomă pentru o singură
voce, cu sau fără acompaniament instrumental sau orchestral.

- Aria a evoluat de obicei în una din cele două forme. Ariile de formă binară erau în
două secțiuni (A – B); ariile sub formă ternară (A – B – A) erau cunoscute sub
numele de arii da capo  În aria da capo , episodul „B” ar fi de obicei într-o
altă tonalitate - tonalitatea dominantă sau o trecere spre relativa majoră. 

- 6.Vizionare Elīna Garanča: "Mon coeur s'ouvre à ta voix". C. Saint Saëns, Ópera-Gala en Baden-Baden,2007.
- https://www.youtube.com/watch?v=LoXqkUZW7do&ab_channel=rinconcete
 Aria

- Tipurile de aria operistică au devenit cunoscute printr-o varietate de termeni în

funcție de caracterul lor - de exemplu, aria parlante („stil vorbit”, caracter
narativă),  aria di bravura sau agilitate (de obicei dată unei eroine), aria buffa (aria
de tip comic, dată în mod obișnuit unui bas),  și așa mai departe.
- 7. Vizionare
- aria di bravura - "Der hölle rache". Die Zauberflöte de W. A. Mozart, Orchestra Filarmónicii
din Hamburg. Regina nopții - Cristina Deutekom: Dirijor, Horst Stein.
- https://www.youtube.com/watch?v=YQpTGKXAxqA&ab_channel=rinconcete

- aria buffa El Barbero de Sevilla, aria de Don Bartolo: "A un dottor della mia sorte" de G. Rossini. Festival de opera din
Schwetzingen, Germania. Carlos Feller - Don Bartolo (médico, tutor de Rosina) Directors: Claus Viller

- 8. Vizionare
- https://www.youtube.com/watch?v=rK-3-uY7uzw&ab_channel=IselaIniguez
 Aria

• Ariile de bravură au rămas atracții focale și au continuat să joace un rol major în

opera mare și în opera italiană până în secolul al XIX-lea. (v. operele lui G. Rossini și
G. Donizetti)
• O formă preferată de aria din prima jumătate a secolului al XIX-lea în opera italiană
a fost cabaletta, în care o secțiune cantabile asemănătoare cântecului este urmată
de o secțiune mai animată, cabaletta propriu-zisă, repetată integral sau parțial. De
obicei, astfel de arii ar fi precedate de recitativ, întreaga secvență fiind
denumită scenă. S-ar putea să existe și oportunități de participare a orchestrei sau
a corului. Un exemplu este Casta diva din opera Norma a lui Vincenzo Bellini. 
• După aproximativ 1850, formele de arii din opera italiană au început să arate mai
multă varietate - în scopul lor de a intensifica dramaturgia și caracterizarea.
Exemple condamnarea de către Rigoletto a instanței, „Cortigiani, vil razza
dannata!” (1851). 
600 Î.HR   PERIODIZARE

Realismul Expresionismul

1940

2000
1750
1600

1800
1400
500
Simbolismul
0

Romantismul

Baroc Clasicismul Impresionismul

Antichitatea Renașterea Modernismul
Naturalismul/ Verismul

Evul Mediu Iluminismul

 Apariția operei

- În jurul anului 1580, Vicenzo Galilei, Ottavio Rinuccini, Giullio Caccini, Jacopo
Peri și alții, conduși de Giovanni Bardi, au pus bazele unei reuniuni
intelectuale umaniste denumite Camerata florentina, a cărei activitate
muzical-teoretică și creatoare se desfăsura la Florența. În cadrul acestei
grupări se naște opera a cărei concepție nobilă despre teatrul antic grec a
jucat un rol însemnat.
- În 1597 s-a prezentat în fața unui public format din nobili prima opera
cunoscută, Dafne, pe muzica compusă de Jacopo Peri. Din operă  s-au păstrat
doar câteva fragmente.
-Opera, a cărei partitură a supraviețuit în totalitate, a fost Euridice (1600)
compusa de Jacopo Peri și Giulio Cacchini. Subiectul, este preluat din
mitologia antică greacă.
 Apariția operei

În 1607, a apărut o lucrare ce a atins un nivel înalt de realizare artistică, fapt consimțit
atât de Camerata florentină cât și de public, prin L’Orfeo de Caudio Monteverdi (1567-
1643).
- 9. Vizionare
- L' ORFEO: Representación de Jordi Savall y La Capella Reial de Catalunya en el Gran
Teatro del Liceo de Barcelona, 2002)
- https://www.youtube.com/watch?v=0mD16EVxNOM&ab_channel=Belarmo

- După 1650 opera avea un format standardzat de trei acte cu un prolog

- Dispar personajele alegorice, nimfele, zeitățile, păstorii iar sfera intrigii se extinde.
  Apariția operei

- Primii 250 de operă, industria de operă a fost suținută de un flux constant de opere noi. Nu exista un
repertoriu propriu-zis, nici un corp de de lucrări familiare repetate la nesfârșit așa cum se întâmplă
astazi.Operele ca și filmele trebuiau să aibă un impact imediat. Pentru a avea succes mai ușor compozitorii
au utilizat un set de conveții –practici comune de la operă la operă, de la o perioadă la alta etc. Ele au fost
înțelese și apreciate. Așa au apărut difertele tipuri de operă, dictate de obicei de limbă și registru (opera
seria și opera buffa italiene, grand opera sau opera comique franceze, singspiel sau romatische oper
germane), fiecare având particularitățile sale.
- De asemena s-a constituit un cod al vocilor și personajelor – personajul principal – soprană, o femeie mai
învârstă, de o morală îndoielnică sau ajuvanta personajului principal – mezzosoprană sau alto
- Protagonistul – tenor (inițial castrato, apoi tenorul eroic)
- Răufăcătorul, tatăl sau camaradul loial până la moarte – bariton
- Preotul, cel care deține dreptatea, regele – bas
- Firește că sunt și excepții de la această regulă fapt ce poate scote în evidență o anumită latura a
personajului.
- În acest sens erau angajați oameni care să ovaționeze după fiecare spectacol
 Castrații

- Era o chestiune comună ca rolurile bărbătești să fie interpretate de femei sau de castrați ale căror vocu
rămâneau înalte pentru totdeauna.
- Cântăreții încep să își depășească limitele a ceea ce era considerat a fi cu putinșă – din perspectiva
tonalității, a vitezei, a agilității, a volumului, a rezistenței. Spectatorii încep să renunțe la ideea că ar putea
și ei înșiși să fie capabili să facă aceeași impresie dacă ar urca pe scenă. Se dezvoltă un cult pentru vocile
înalte, pentru volum și agilitate... Așa apare Farinelli – cântăreț faimos din sec. XVIII-lea.
- Castrații erau acei barbații care la vârste fragede erau emasulați pentru a le consrrva vocile înalte și la
vârsta adultă. Apăruți inițial pe lângă Biserică – pentru că femeilor nu li se permitea să cânte, ulterior
această practic a fost promovată în cadrul operei.
- Dispariția castraților și ascensiunea tenorului eroic are loc în secolul al XIX-lea. Motivul invocat era firescul
chia dacă întodeuna anomalia, , stranietatea operei a existat întodeuna.
- Compozitorii scriau câteva opere în fiecare an. Necesitatea logică a comunicării instantanee cu spectatorii
facea ca atât libretele, cât și muzica să aibă tendița de a fi pline de clișee.
 Opera franceză

Opera a fost rapid exportată în Franța și mai apoi în Anglia.

• Opera franceză Opera franceză se naşte odată cu creaţia compozitorului Jean
Baptiste Lully, creatorul stilului francez al genului, în care baletul avea un loc
aparte. Lully a creat comediile balet, gen foarte gustat la curtea regelui Ludovic al
XIV-lea. Libretele erau fie antice, fie scrise de Moliere (Amorul doctor, Domnul de
Pourceaugnac, Psyche, Acis și Galathea). În sec. al XVIII-lea, urmaşul lui Lully la
Versailles a fost Jean Philippe Rameau, care îmbogăţeşte sonorităţile orchestrale,
folosind armonii noi, ce duc la sonorităţi ce caracterizează fiecare personaj din
cadrul acţiunii. Dintre cele mai cunoscute opere ramase de la Rameau
enumeram: Hippolyte et Aricie, Indiile Galante, Castor si Polux, Dardanus, toate
acestea preluând subiecte mitologice.
10 Vizionare
[LES INDES GALANTES] La danse du Grand Calumet de la Paix... Un scène paroxystique du spectacle de l'Opéra
National de Paris, à l'Opéra Bastille (septembre 2019)
https://www.youtube.com/watch?v=TfQJZ76WR0U&ab_channel=CappellaMediterranea
 Opera engleză

Opera engleza. Apariţia operei engleze în sec. al XVII-lea este legată de numele lui
Henry Purcell, din a cărui creaţie dramatică ne-a rămas Dido şi Aeneas (1689), în care
pune în evidenţă frumuseţea limbii engleze, cântecul fiind susţinut de o scriitură
armonică deosebită. În 1728, compozitorul Pepush, urmaș al lui Purcell, iniţiază
„Beggers' Opera” (opera cerşetorilor), inspirată din viaţa oamenilor simpli din Londra,
care valorifică cântecul popular englez, ridiculizând, în acelaşi timp, elmentele de
opera italiană.

11 Vizionare
Dido and Æneas - Henry Purcell 1689, Dido : Malena Ernman
https://www.youtube.com/watch?v=ou8A0g_jYyA&ab_channel=koldfish
 Reforma operei

• În a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, la Paris se reprezentau atât opere

italiene, seria şi bufa, cât şi tragedii lirice sau opere comice franceze. În momentul
când opera seria şi tragedia lirică franceză devin lucrări de artă desuetă, soseşte la
Paris Christoph Willibald Gluck (1714-1787), care restituie drama muzicală aşa cum
au imaginat-o florentinii şi cum a realizat-o Monteverdi. Reforma sa se va afirma pe
scenă, cauzând şi ea, la rândul ei, polemici şi intrigi. Ca şi înaintaşii săi florentini,
Gluck îşi va expune principiile sale estetice prin scris şi va aprinde din nou
dezbateri, la care vor participa cu entuziasm enciclopediştii.
• Gluck a scris peste 100 de opere, dar numai cateva sunt reformatoare:
„Orfeu”, „Alcesta” – scrise la Viena, „Paris si Elena”, „Ifigenia in Aulida”, „Ifigenia in
Taurida” și „Armida” – scrise la Paris.
 Reforma operei

•  Principiile reformatoare ale lui Gluck:

• Pe baza unor concepţii estetice bine determinate îşi propune ca muzica să întărească
expresivitatea textului şi să dramatizeze opera
• Pentru o artă adevărată trebuie să renunţi de a mai îndeplini voia cântăreţilor, să renunţi la
convenienţele şi excesele muzicale
• Uvertura să fie o parte introductivă în conţinutul operei
• La baza întregii drame să stea pasiuni puternice, situaţii interesante; să constituie un
spectacol atrăgător
• Să stabilească legătura între arie şi recitativ
• Simplitate, adevăr, naturaleţe
 Opera în Clasicism

• Wolfgang Amadeus Mozart a compus un număr enorm de opere muzicale, cele mai multe
neegalate în frumusețe sau profunzime. Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care
cele mai cunoscute, jucate și astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume,
sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat,
Bastien und Bastienne, Mitridate, re di Ponto, Idomeneo, re di Creta, Der Schauspieldirektor,
La clemenza di Tito.

• 12 Vizionare duett
• Elīna Garanča Dmitri Hvorostovsky 'La ci darem la mano' Mozart
• https://www.youtube.com/watch?v=K1r0M7weCQg&ab_channel=OPERAPLANET
 Romantism belcanto

• Apariția tenorului eroic se remarcă în lucrările lui Rossini care vor aduce o altă pagină în
istoria operei universale. Devin la modă tenori care posedă un tip de sunet care generațiilor
precedente li s-ar fi părut excesiv, chiar animalic, și care acum devine din cale afară de
captivant.
• Apariția tenorului eroic a fost strâns legată de alte transformări ale universului operei italiene
din jurul anului 1830. O paralelă evidentă a fost apariția baritonului dramatic care a devenit
adversarul clasic al tenorului. Se sacrifică flexibilitatea pentru forță. Unele soprane și mezzo
soprane i-au urmat pe tenori și pe baritoni, specializându-se în interpretări vocale mai
sumbre și mai Intense. Bărbații cântăreți numai scoteau triluri și numai schițau volute, cântau
cuvintele deslușit pentru a fi pricepute și implicit, le cântau tare. Opera încearcă să se apropie
de mai manierismele dramei vorbite Această dorință pentru un nou realism era la rândul ei
alimentată de tehnologie. Iluminarea cu gaz și a făcut apariția în teatre în jurul anului 1820.
Gazul a permis o mai mare sofisticare a iluziilor optice de pe scenă.
• 13 Vizionare duet Franco Corelli - Meco all'altar di Venere, Norma by Vincenzo Bellini
• https://www.youtube.com/watch?v=FU47DQa_iHQ&ab_channel=SuperOperaTenor
 Giuseppe Verdi

Spre anii 1860, pentru prima oară în istoria operei, hegemonia manierei italieneşti de a crea
opere era pusă sub semnul întrebării. Această pierdere a prestigiului a conchis cu cariera lui
Giuseppe Verdi (1813-1901).

Echipat cu o trusă consistentă de unelte și cu determinare de fier, Verdi își propune să smulgă de
lanțurile formale, lepădându-se caballete și de alte clișee plăcute interpreților care erau și
cerșetoare de aplauze. Operele sale continuă scheletul arhitectonic de arii și duete delimitate
– formă ușor evoluată de la opera pe numere a lui Mozart. Verdi dă dovadă ,de la bun
început, de o franchețe a exprimării vocale care i-a făcut operele inconfundabile. Corul
sclavilor evrei din actul 3 al operei Nabucco, Va pensiero, este un caz ilustrativ, deși coral,
materialul melodic este unul dintre cele mai faimoase din istoria genului.
• 14 Vizionare
• Metropolitan opera 2001 Conductor: James Levine
https://www.youtube.com/watch?v=2VejTwFjwVI&ab_channel=solopevach
 Wagner- reforma
• Una dintre ideile reformei wagneriene a fost aceea de a realiza unitatea muzicii și a dramaturgiei.
• Reforma cuprindea
- realizarea unui flux continuu de acțiune muzicală. Structura muzicală din lucrările sale se bazează pe un
sunet continuu care nu este întrerupt de inserții separate sub formă de arii, recitative sau ansamble.
Muzica este reînnoită în mod constant, fără a reveni la ceea ce a fost deja trecut. Compozitorul transformă
duetele în dialoguri, în care nu se folosește cântarea simultană a doi vocali.
- Armonia - încearcă să evite rezolvarea directă a acordurilor disonante în consonanțe, adaugă dezvoltarea
modulației, care dă tensiune, energie și mișcare rapidă la punctul culminant.
- utilizarea unui laitmotiv în operele dramatice. Datorită acestei tehnici, piesele programului capătă o nouă
manifestare.
- Compozitorul a considerat miturile și legendele drept cea mai bună sursă a fundalului literar pentru
operele dramatice. În ele sunt conținute ideile eterne și valorile universale.
15 Vizionare
• L'ouverture de Tannhäuser de Richard Wagner (1813-1883) dirigée par Herbert von Karajan (1908-1989)
• https://www.youtube.com/watch?v=AFwlhBAoZz4&ab_channel=Coesnon
 Puccini - verismul

Giacomo Puccini 1858- 1924

• Majoritatea operelor lui Puccini ilustrează o temă definită în Il tabarro : „Chi ha vissuto per amore, per
amore si morì” („Cel care a trăit din dragoste, a murit din dragoste”). Această temă este interpretată în
soarta eroinelor sale - femeile care sunt devotate trup și suflet iubitorilor lor, sunt chinuite de sentimente
de vinovăție și sunt pedepsite cu provocarea durerii până când în final sunt distruse. În tratarea acestei
teme, Puccini combină compasiunea și mila pentru eroinele sale cu o puternică dungă de sadism: de aici
atracția emoțională puternică, dar și sfera limitată a tipului de operă pucciniană.
• Principala caracteristică a stilului muzicodramatic al lui Puccini este capacitatea sa de a se identifica cu
subiectul său; fiecare operă are ambianța sa distinctă . Cu un instinct infailibil pentru o structură dramatică
echilibrată, Puccini știa că o operă nu este doar acțiune, mișcare și conflict; trebuie să conțină și momente
de odihnă, contemplare și lirism. 
• Creația Manon Lescaut, Boema,  Tosca, Madama Butterfly, La fanciulla del West, La rondine (Rândunica),  
• Tripticul- Mantaua (Il tabarro), Sora Angelica (Suor Angelica), Gianni Schicchi, Turandot
16 Vizionare
• Giacomo Puccini: "Coro a bocca chiusa" (Humming Chorus) from Madame Butterfly
• https://www.youtube.com/watch?v=_SIfazpqJfY&t=22s&ab_channel=GiuliaZarantonello
 SOURCES

Carolyn Abbate, și Roger Parker, O istorie a operei, Editura Vellant, București,

2019
Nicolae –Mihai Brânzeu, Asptecte stilistice referitoare la creația compozitorului
Nicolae Brânzeu – teză de doctorat

Lucrările sunt în domeniul public în cazul în care drepturile de proprietate intelectuală au

expirat, în cazul în care drepturile de proprietate intelectuală sunt confiscate, sau în cazul în care
nu sunt acoperite sau protejate de legile de proprietate intelectuală.