Opera

Opera sau dramma per musica apare între între sec. XVI-XVII ca o consecință a
aspirațiilor muzicienilor cu concepții moderne, ce voiau reînvierea teatrului anic grecesc
printr-un spectacol sincretic, în care muzica, dansul și decorurile serves expresivitatii textului
poetic.
Opera apare la Florența, care era cpndusă de nobili ai familiei Medici. Opera respecta
principiile stabilite de membrii cameratei fiind compusă pe un libret cu subiecte antice;
musica să fie subordonată textului; susținerea dialogului dintre personaje solicta introducerea
recitativului acompaniat (de clavecin), iar melodiile solistice devin arii de operă. Muzica
operei va promova monodia acompaniată cu bas continuo, fiind o reacție impotriva polifoniei
vocale renascentiste.
Prima reprezentație a unei opere a avut loc în 1594 la Palatul Corsi din Florența, cu
opera Daphne, scrisă de Jacopo Peri.
(Opera venețiană:) Claudio Monteverdi este reprezentantul operei venetiene. Renunță
la libretul scris în versuri, pentru cel în proză. Înlocuiește stilul recitativului secco cu stilul
concitato, într-o scriitură ce îmbină momentele polifonice cu cele armonice ale monodiei
acompaniate. Latura expresivă a muzicii sale corespunde cu trăsăturile barocului timpuriu
prin disonanțele precedate de consonanțe. Prima operă a sa a fost intitulată Orfeu, ceea ce
reprezintă prototipul cel mai complet și cel mai avansat al genului.
Opera napolitană: reprezentanții acesteia realizează o nouă etapă în dezvoltarea
genului. Recitativul este înlocuit cu bel-canto-ul, element de bază devine aria, iar orchestri i se
acordă un rol tot mai mare. Reprezentanți: Agostino Stefani, Giovanni Batista Pergolesi, și cel
mai important este Alessandro Scarlatti.
Opera franceză: apare opera-balet sau comedia-balet, numite balet de curte (Baletul
comic al Reginei – Baltasanini). scriitura polifonică tinde să dispară, fiind înlocuită treptat cu
cea monodică și cu armonia in acorduri. Astfel apare aria de curte. Cel care va adapta formele
operei italiene la spiritul și gustul francez din sec XVII și va crea forma tragediei lirice
franceze cu muzica este italianul Giovanni Battista Lully. Subiectele operelor sunt în general
inspirate din opera greacă. Reprezentanți ai aceste perioade sunt: Marc-Antoine Charpentie,
Jean-Philippe Rameau și Christophe Willibald Gluck.
Opera engleză: Henry Purcell este cel care va înmănunchia în creația sa tradiția
spectacolului liric italian și francez cu spiritul local (Dido și Aeneas), care va ridica prestigiul
muzicii engleze și va impune un stil național. Opera buffa apare sub forma operei-balade.