Laura-Georgiana Cosma,

CMD4

1.1. Leonard Bernstein – Date generale

Leonard Bernstein (25 august 1918 – 14 octombrie 1990) a fost un dirijor, compozitor,
pianist şi dascăl american. Considerat unul dintre cei mai importanți dirijori ai vremii sale, a fost
primul dirijor american care a fost aclamat la nivel internațional. Potrivit criticului muzical Donal
Henahan, a fost "unul dintre cei mai talentați și de succes muzicieni din istoria Americii". Bernstein
a primit numeroase distincții, printre care șapte premii Emmy, două premii Tony, șaisprezece
premii Grammy, inclusiv Premiul pentru întreaga carieră, și Kennedy Center Honor.
În calitate de compozitor, a scris în multe genuri, inclusiv muzică simfonică și orchestrală,
balet, muzică de film și de teatru, lucrări corale, operă, muzică de cameră și lucrări pentru pian. Cea
mai cunoscută lucrare a sa este musicalul de pe Broadway, West Side Story, care continuă să fie
interpretat cu regularitate în întreaga lume și a fost adaptat în două filme de lungmetraj (1961 și
2021). Printre lucrările sale se numără trei simfonii, Chichester Psalms, Serenada după
"Simpozionul" lui Platon, partitura originală pentru filmul On the Waterfront și lucrări de teatru,
inclusiv On the Town, Wonderful Town, Candide și lucrarea MASS.
Bernstein a fost un compozitor eclectic, a cărui muzică a îmbinat elemente de jazz, muzică
evreiască, muzică de teatru și lucrări ale unor compozitori anteriori precum Aaron Copland, Igor
Stravinsky, Darius Milhaud, George Gershwin și Marc Blitzstein. Unele dintre lucrările sale, în
special partitura sa pentru West Side Story, au contribuit la crearea unei punți între muzica clasică și
cea popularăi. Muzica sa era înrădăcinată în tonalitate, dar în unele lucrări, precum Simfonia
Kaddish și opera A Quiet Place, au fost predispuse dodecafonismului. Bernstein însuși a declarat că
principala sa motivație pentru a compune a fost "să comunice" și că toate piesele sale, inclusiv
simfoniile și lucrările de concert, "ar putea fi considerate, într-un anumit sens, piese de "teatru".
Potrivit Ligii Orchestrelor Americane, a fost al doilea compozitor american cel mai frecvent
interpretat de orchestrele americane în 2008-2009, după Copland, și al 16-lea compozitor cel mai
frecvent interpretat de orchestrele americane în general. (Unele interpretări s-au datorat probabil
aniversării în 2008 a 90 de ani de la nașterea sa). Cele mai populare piese ale sale au fost Uvertura
la Candide, Dansurile simfonice din West Side Story, Serenada după "Simpozionul" lui Platon și
cele trei episoade de dans din On the Town. Spectacolele sale West Side Story, On the Town,
Wonderful Town și Candide sunt interpretate în mod regulat, iar simfoniile și lucrările sale de
concert sunt programate din când în când de orchestre din întreaga lume. De la moartea sa, multe
dintre lucrările sale au fost înregistrate comercial de alți artiști decât el însuși. Serenada, care a fost
înregistrată de peste 10 ori, este probabil cea mai înregistrată lucrare a sa care nu este preluată dintr-
o piesă de teatru propriu-zisă.
În ciuda faptului că a avut un succes popular ca și compozitor, se spune că Bernstein însuși a
fost dezamăgit de faptul că unele dintre lucrările sale mai serioase nu au fost evaluate mai bine de
către critici și că el însuși nu a putut dedica mai mult timp compoziției din cauza dirijatului și a altor
activități. Critica profesională a muzicii lui Bernstein implică adesea discuții despre măsura în care
a creat ceva nou ca artă față de simpla împrumutare și fuziune cu pricepere a unor elemente de la
alții. La sfârșitul anilor 1960, Bernstein însuși a reflectat asupra faptului că eclectismul său se
datorează în parte lipsei unor perioade îndelungate dedicate compoziției și că el căuta în continuare
să își îmbogățească limbajul muzical personal în maniera marilor compozitori din trecut, care cu
toții au împrumutat elemente de la alții. Totuși, poate că cele mai dure critici pe care le-a primit din
partea unor critici în timpul vieții sale au fost îndreptate împotriva unor lucrări precum Simfonia
Kaddish, MASS și opera A Quiet Place, în care aceștia considerau că mesajul care stă la baza piesei
sau a textului era fie ușor jenant, fie clișeic, fie jignitor. În ciuda acestui fapt, toate aceste piese au
fost interpretate, discutate și reconsiderate după moartea sa.

1.2. Studiu de caz – Candide

Candide este o operettă comică în 2 acte, scrisă de Leonard Berstein, bazată pe nuvela cu
acelaşi nume, scrisă în1759 de Voltaire. În 1956, la data premierei, aceasta a fost interpretată cu un
libretto scris de Lillian Hellman, însă din 1974 a început să fie interpretată în linii mari cu un
libretto scris de Hugh Wheeler.
Având în vedere varianta revizuită din 1989, rolurile sunt: Candide (tenor), Dr. Pangloss
(bariton), Maximilian (bariton) Cunegonde (soprană), Paquette (mezzo-soprană), bătrâna (The Old
Lady, mezzo-soprană), Martin (bariton) şi Cacambo (rol de vorbitor).
Lucrarea Candide demonstrează abilitatea componistică a lui Bernstein, prin care scrie diverse
dansuri europene, precum valsul, gavota sau dansul scoţian, în concluzie nişte dansuri
caracterizante pentru personajele care călătoresc prin Europa.
Uvertura este una dintre cele mai cunoscute lucrări din această operettă, având un ritm
energetic perfect încadrat pentru flavoarea textului, menit să introducă ascultătorul în ceea ce are să
urmeze. Pentru a mai găsi o astfel de scriitură, ne-am putea uita înapoi la Rossini care, şi el, captura
în lucrările sale acest sens distractiv. Compoziţia începe cu un scurt moment al fanfarei, urmând ca
apoi să se intoneze o succesiune foarte rapită a câtorva teme ce se regăsesc pe parcursul întregii
operette. A doua temă lirică provine din actul II, din duetul lui Candide cu iubita sa, Cunegonde.
Temele principale din The Best of All Possible Worlds, Oh, Happy We şi Glitter and Be Gay, sunt
mai apoi reinterpretate, printr-un crescendo al unei figuri repetate ce derivă din cea mai cunoscută
lucrare a aceste operette, mai precis aria Glitter and Be Gay. Toate temele se îmbină, într-un mod
dezordonat şi conclusiv la sfârşitul Uverturii.
The Best of All Possible Worlds este precedată de Uvertură şi introduce diferite personaje şi
voci ale caracterelor care vor mai fi întâlnite pe parcursul operettei. Această lucrare are un ritm
energetic, evidenţiind personalităţile individuale ale personajelor şi calităţile lor unice. Acest lucru
este realizat prin pauze înainte ca personajele să îşi interpreteze următorul vers, acordându-le timp
de gândire. Dr. Pangloss joacă un rol central, prin exprimarea viziunii sale filosofice care este atât
optimistă, cât şi atât de nerealistă, către Candide, Cunegonde, Maximilian şi Paquette. El mai
susţine faptul că în ciuda circumstanţei actuale a locului în care ei trăiesc (Westphalia care în curând
va intra în război), Westphalia este The Best of All Possible Worlds.
Glitter and Be Gay este lucrarea cea mai cunoscută din această operettă. Această arie este
centralizată în totalitate pe Cunegonde, în timp ce îşi interpretează dramatic partea, fiind în casa
unor doi bărbaţi foarte bogaţi din Paris. Îşi descrie situaţia în faţa audienţei. Este forţată să accepte
bijuterii şi să pară fericită, însă de fapt îşi regretă viaţa, aşa-zisul ghinion şi obositoarea călătorie (se
crede că ar fi murit în războiul din Westphalia, însă cumva apare în viaţă în Paris). Linia melodică
este predispusă unor modificări pe tot parcursul ariei, empatizând cu sentimentele protagonistei,
prin varieri de tempo, precum şi drastice schimbări intonaţionale. Din punct de vedere interpretativ,
aria este destul de complicată, deoarece presupune interpretarea a 3 sunete mi bemol2, două dintre
ele staccato şi unul susţinut, precum şi numeroase note do2 şi re bemol2. Pe lângă acestea,
personajul şi elementele teatrale sunt foarte solicitante, Cunegonda trebuind să cânte şi să se
comporte într-un mod foarte satiric, element ce Bernstein l-a dorit să fie prevătut în întreaga
operettă.