Laura Cosma,

Muzicologie, Anul IV

Die Krähe – O analiză estetică

Lucrarea intitulată Die Krähe, din ciclul de liedul Winterreise, D.911, op. 89, compus de
Franz Schubert în 1828 începe, printr-o analiză estetică cu exordiumul, acesta fiind, dintr-o
perspectivă al formei echivalentul introducerii sau, dintr-o perspectivă a genului echivalentul
preludiului, însumând 5 măsuri în tonalitatea de bază a liedului, adică do minor.1 Având în vedere
programatismul acestei lucrări, care este întrevăzut prin corespondenţele muzicale aferente, cioara,
care este subiectul programului, o vom denumi, prin termeni estetici sau semiotici, semnificatul.
Astfel, prin observarea trioletelor de la mâna stânga, intonate sub formă de arpegiu, avem primul
indiciu care, de fapt, ne indică un prim simbol, adică semnificantul alegoriei (i.e. cioara). Această
grupare repetitivă de triolete este, mai precis, un simbol, o imagine auditivă, pentru semnificatul
care „se roteşte elegant deasupra capului, aşteptându-şi calm prada”2.

Exordium, Die Krähe, mm. 1-5, exemplul nr. 1

Partea de naratio începe odată cu strofa A, în măsura 6. Aici se poate observa faptul că
interpretul preia linia melodică a pianului din exordium, astfel, se întrevede o anafora. Protagonistul
întregului ciclu de lieduri povesteşte aici, într-o perspectivă distantă, realizată la persoana a III-a,
cum o cioară î-l urmăreşte, de când a părăsit oraşul, zburând constant deasupra capului său.

1
Vezi Anexă.
2
Lowen Marshall, “Symbolism in Schubert’s ‘Winterreise.’”, Studies in Romanticism, vol. 12, în Jstor,
https://doi.org/10.2307/25599890, data accesării: 14 decembrie 2022.
 Naratio, Die Krähe, mm. 6-13, exemplul nr. 2

Cadenţa pe tonalitate Mi bemol major, din măsura 13, pregăteşte momentul de divizio, care
începe în măsura 14, odata cu tranziţia sau, altfel spus, interludiul pianului. Folosirea tonalităţii Mi
bemol major poate fi interpretată ca un simbol, un semnificant, întrucât aceasta, conform studiilor
lui Schubart, indică „iubirea, dăruirea, conversaţia intimă cu Dumnezeu, exprimată prin cei 3
bemoli, a Sfintei Treimi.”3 Întrucât prima strofă sau partea de naratio, cum îi mai putem spune,
foloseşte o relatare a poveştii la persoana a III-a, aici, în strofa a doua, corespondent al formei cu
A1, care face parte, de asemenea din momentul de divizio, putem observa o convorbire directă
dintre protagonist şi semnificat, la persoana I, ceea ce zugrăveşte şi mai mult semnificantul
tonalităţii Mi bemol major, care se face auzit şi aici, în strofa a II-a, prin simbolul său, mai precis,
tragicul destin.

Divizio, Die Krähe, mm. 16-19, exemplul nr. 3

Partea de naratio revine din nou, prin echivalentul său cu fraza antecedentă a strofei a III-a,
adică Av1, din măsura 25, unde protagonistul relatează faptul conform căruia călătoria sa se va
încheia curând.
3
Ted Alan DuBois, Christian Friedrich Daniel Schubart‘s Ideen zu einer ästhetik der tonkunst: An annotated
translation, Los Angeles, University of Southern California, 1983, p. 434.
 Naratio, Die Krähe, mm. 25-28, exemplul nr. 4

Din măsura 29, adică cu începutul frazei c1, are loc partea de confutatio, care reprezintă o
dispută, fiind accentuată printr-o hiperbolă. Această hiperbolă este reprezentată prin crescendoul
din măsura 30, care ajută la întărirea climaxului (mm. 31-33), acesta din urmă fiind şi el o
reprezentare a hiperbolei. De asemenea, utilizarea unui registru grav, în ceea ce constă linia
melodică a interpretului are ca semnificaţie idei precum „speranţă scăzută şi dezamăgire extremă”4.
Aici, în fraza c1, protagonistul îşi exprimă loialitatea faţă de mormânt. Totuşi, semnificatul
îndoielilor şi a incredulităţilor sale, faţă de ideea cum că cioara chiar î-l va conduce către locul său
de veci are ca semnificant cadenţa falsă din măsura 33, unde în locul rezolvării tensiunii pe treapta
I, putem observa o cadenţă pe treapta a VII-a micşorată.

Confutatio, Die Krähe, mm. 29-33, exemplul nr. 5

Din măsura 34, adică cu începutul frazei c2, are loc partea de confirmatio. Din punct de
vedere al textului şi al melodiei, primele două măsuri ale frazei c2 sunt identice cu primele două
măsuri ale frazei c1, astfel observăm o anaforă. De asemenea, strict din punct de vedere al textului,
fraza c2 este o reiterare a frazei c1, de unde denotă şi caracterul cadenţial al părţii de confirmatio,
cât şi o anaforă.

4
Susan Youens, Retracing a Winter’s Journey, London, Cornell University Press, 1991, p. 243.
 Confirmatio, Die Krähe, mm. 34-38, exemplul nr. 6

Liedul se încheie cu partea de peroratio, din măsura 39, echivalent cu coda sau postludiul
lucrării, în tonalitatea de bază a liedului, adică do minor.

Anexă – Schema Die Krähe

Exordium Naratio Divizio Naratio Confutatio Confirmatio Peroratio
Introducere A Tranz. A1 Retranz. Av1 Coda
Pian a C pian m m’ Pian a c1 c2 pian
4 4 4 4 4 5 5
do Mib Do Fa Re Do
m.1 6 13 14 16 19 21 23 24 25 38

Glosar de termeni estetici/retorici

Exordium = înţelege „începerea unui discurs, asemănarea cu prologul din poezie şi cu preludiul din
cântarea la flaut”5, având ca scop persuasiv anunţarea subiectului şi sensul discursului. Totuşi,
atunci când ne referim strict la muzică, vom apela la Tratatul lui Mattheson, unde acesta enunţă
termenul de exordium ca fiind „introducerea şi începutul unei melodii, unde ţelul şi întregul scop
trebuie să fie dezvăluit.”6
Naratio = „o prezentare, o naraţie, prin care înţelesul şi caracterul din discursul prezent este indicat.
Apare odată cu intrarea sau începutul părţii vocale.”7
Divizio/Propositio = „discursul propriu-zis”8; „cuprinde succint conţinutul sau scopul discursului
muzical.”9

5
John Henry Freese, Aristotle: The Art of Rhetoric, London, f.e., 1926, p. 64.
6
Ernest C. Harriss, Johann Mattheson’s Der vollkommene Capellmeister, Michigan, UMI Research Press, f.a.,
p. 470.
7
Ibidem, p. 471
Confirmatio = “coroborâre artistică a discursului”10, deseori melodiile fiind regăsite aici prin tehnici
de repetiţie.
Confutatio = „dizolvare a aşteptărilor”11, fiind exprimat în melodie prin „îmbinarea sau chiar prin
citarea şi negarea”12 unor idei străine, deci dispute şi dialoguri contradictorii.
Peroratia = „finalul sau concluzia discursului nostru muzical, care trebuie să producă, în special, o
impresie emfatică, mai mult decât toate celelalte părţi.”13
Anafora = procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiaşi cuvând la începutul mai multor fraze,
părţi de frază, versuri pentru accentuarea unei idei sau pentru obţinerea unor simetrii.
Hiperbolă = figură de stil prin care se exagerează realitatea, folosindu-se expresii și imagini
sugestive pentru a impresiona mai puternic.

8
Ibidem.
9
Ibidem.
10
Ibidem.
11
Ibidem.
12
Ibidem.
13
Ibidem.