Raspuns La Variantele 21-30

Răspuns la variantele 21-30 de subiecte pentru testare naţională
2007
VARIANTA 21
Partea I (48 de puncte)
A. Limba română
1. Cuvinte care conţin diftong: schimbătoare; fruntea; mea;, curcubeu; puntea; perdeaua;
frumoasa; Doamne. 4 puncte
2. Cuvinte derivate cu sufix: schimbătoare; brăzdată;, cereşti. 4-puncte
3. De exemplu: lumina - luminos; luminat; neluminat; luminiţă etc. 4 puncte
4. Transcrierea verbului la modul condiţional-optativ: ai scăpară. 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: din - prepoziţie (simplă); casa - substantiv
comun; mea - adjectiv pronominal posesiv; a ta - pronume posesiv. 4 puncte
6. De exemplu: Copiii vedeau curcubeul multicolor. 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: acuma — complement circumstanţial de timp;
norii — subiect; au tras - predicat verbal; perdeaua — complement direct. 4 puncte
8. Transcrierea primei propoziţii din text şi precizarea felului acesteia: Ce schimbătoare e la
munte/ Lumina; - propoziţie principală. 4 puncte
1 2
9. De exemplu: Curcubeul luminează cerul/ după ce a plouat./ 4 puncte
B. Înţelegerea textului
10. Măsura ultimului vers din strofa a III-a: 8 silabe. 2 puncte
11. Versuri care conţin o imagine vizuală: Un curcubeu a-ntins o punte; Pe puntea asta de
culori; Cu fruntea de lumini brăzdată etc. 2 puncte
12. Două verbe care evidenţiază prezenţa eului liric: îmi vine; să mă avânt; să urc; să-(ţi)
bat. 2 puncte
13. Rima versurilor din poezia dată este încrucişată: abab. 2 puncte
14. (De exemplu:) Versul: Aşa-s poeţii uneori - se referă la capacitatea poeţilor de a visa şi
de a construi lumi posibile prin intermediul imaginaţiei pornind de la datele realului. Astfel,
prin forţa imaginaţiei, eul poetic simte impulsul unui gând nebun de a străbate distanţa până
la iubita lui pe puntea de culori a curcubeului. 4 puncte
Partea a II-a (18 puncte)
Redactarea unei cereri. Exemplu de răspuns
Domnule Director,
Subsemnata, Daniela Marinescu/ Subsemnatul, Daniel Marinescu, domiciliată/
domiciliat în 'Timişoara, pe strada Trandafirilor nr. 5, elevă/ elev în clasa a VIII-a la
Liceul Teoretic „Mihai Eminescu", vă rog să îmi aprobaţi înscrierea la cursurile de dans
modern organizate de Clubul Copiilor din localitate.
Menţionez că doresc să particip la aceste cursuri, întrucât intenţionez să îmi dezvolt
abilităţile necesare unei bune dansatoare/ unui bun dansator.
'Timişoara, 18.06.2007
Daniela Marinescu/ Daniel Marinescu
Domnului Director al Clubului Copiilor din Timişoara
Partea a III-a (24 de puncte)

Evidenţierea caracteristicilor şi a semnificaţiei textului poetic de la partea I: Curcubeul de
Dimitrie Anghel.
Exemplu de răspuns:
Încadrarea textului în genul liric
• exprimarea directă a stărilor, a ideilor, a sentimentelor;
• valorificarea muzicalităţii limbajului;
• folosirea descrierii;
• prezenţa imaginilor artistice şi a figurilor de stil;
Descrierea şi trăsăturile acesteia
• elemente ale decorului: munte, curcubeu, nori, casă;
• planuri ale decorului: terestru şi cosmic
• imagini artistice: vizuale, dinamice, panoramice
Ideile textului şi mijloacele artistice
• lumina
curcubeului este o punte de legătură între eul liric şi fiinţa iubită
• pendularea între imaginaţie şi realitate
• figuri de stil: metaforă, epitet
• părţi de vorbire şi semne de punctuaţie cu valoare expresivă
Semnificaţiile textului şi mesajul transmis
• tema: curcubeul ca o proiecţie a dorinţei de iubire, dar şi ca expresie a fragilităţii
imaginaţiei poetice
• mesajul: legătura dintre lumina curcubeului şi forţa imaginaţiei poetice
Poezia Curcubeul, scrisă de Dimitrie Anghel, aparţine genului liric, deoarece autorul
îşi exprimă, prin vocea eului liric, stări, idei şi sentimente provocate de contemplarea
curcubeului.
Caracterul liric al textului este subliniat şi prin structurarea în strofe, valorificând astfel
muzicalitatea limbajului, obţinută prin rima încrucişată, măsura de opt-nouă silabe şi ritmul
iambic.
Modul de expunere predominant este descrierea, realizată prin folosirea imaginilor
artistice şi a figurilor de stil.
Poezia este alcătuită din patru strofe, sub forma unui monolog liric adresat fiinţei
iubite. Alternanţa persoanei I (casa mea: Să mă avânt: îmi vine) cu persoana a II-a (pân-la a
ta: până la ţine; nu te-aştepţi) la unele verbe şi pronume sau adjective pronominale ilustrează
tocmai capacitatea imaginaţiei poetice de a exprima idei, stări şi sentimente pe care să le
eternizeze sub forma unei poezii.
Descrierea este realizată printr-o succesiune de imagini vizuale şi dinamice care
surprind stările fiinţei poetice. Elementele decorului conturat în poezie aparţin atât planului
cosmic (curcubeu, nori, tăriile cereşti), cât şi celui terestru (casa, munte).
În decorul montan, ochiul poetului este impresionat de schimbarea luminii: Ce
schimbătoare e la munte/ Lumina. Perspectiva asupra peisajului este astfel influenţată de
apariţia subită a curcubeului: ...cât ai scapără,/ Un curcubeu a-ntins o punte/ Din casa mea
pân-la a ta. Imaginea vizuală, panoramică, a curcubeului care brăzdează cerul este urmată de
imagini dinamice, care surprind forţa imaginaţiei poetice şi a fiinţei îndrăgostite, capabile să
urce tăriile cereşti. Asemenea unui zeu, cu fruntea de lumini brăzdată, imaginaţia poetului
străbate distanţele pentru a ajunge la casa fiinţei dragi şi pentru a bate cu degetul în fereastră.
Peisajul luminos, dominat de imaginea curcubeului, dispare însă la apariţia norilor care au
tras perdeaua către munte, provocând astfel dărâmarea frumoasei punţi care înflăcărase
imaginaţia şi sentimentele eului poetic.
Apariţia curcubeului şi lumina acestuia trezesc în imaginaţia poetică dorinţa de
reducere a distanţei spaţiale dintre el şi fiinţa iubită, puntea de lumină fiind o metaforă care
sugerează posibila legătură din casa mea pân-la a ta. Starea de îndrăgostit şi dorinţa de a fi
aproape de iubita lui devin mai puternice sub impulsul gândului de a se avânta pe această
punte de culori. Entuziasmul iniţial al imaginaţiei poetice Ş-un gând, un gând nebun îmi
vine! este evidenţiat prin epitetul asociat gândului poetic (gând nebun), dar şi prin semnul
exclamării de la sfârşitul acestui vers, sugerând capacitatea de a imagina şi de a construi lumi
posibile, pornind de la simple circumstanţe din realitate. Punctele de suspensie de la sfârşitul
strofei a treia şi conjuncţia (adversativă) dar marchează ieşirea din planul imaginaţiei şi
coborârea în realitate, deoarece frumoasa punte a curcubeului este dărâmată de nori.
Personificarea din versurile ş-acuma norii/ Au tras perdeaua către munte surprinde legătura
dintre imaginaţia poetică şi lumina curcubeului, apariţia norilor dărâmând gândul nebun al
încercării eului poetic de a depăşi limitele realului prin forţa imaginaţiei. Exclamaţia finală
Nebuni sunt, Doamne, visătorii! accentuează tocmai revenirea la realitate. Eul poetic trăieşte
stări sufleteşti marcate de dor, visare, melancolie, dar şi de dezamăgire, pendulând între
realitate şi imaginaţie.
Timpul şi modul verbelor folosite în text evidenţiază stările eului liric, care oscilează
între realitate şi vis/ imaginaţie. Verbele la modul indicativ, timpul trecut, perfect compus,
din versurile: Un curcubeu a-ntins o punte; ...frumoasa punte/ S-a dărâmat; Au tras
perdeaua către munte exprimă legătura realizată de gândul şi de ochiul poetic între peisajul
cosmic şi trăirile sale interioare. Verbele la modul indicativ, timpul prezent, apar în versurile
în care sunt exprimate concluzii cu valoare de adevăr general: Ce schimbătoare e la munte/
Lumina; Nebuni sunt. Doamne, visătorii! sau în care este surprinsă legătura dintre realitate
(apariţia curcubeului) şi dorinţa eului poetic: Ş-un gând, un gând nebun (îmi) vine!. Modul
conjunctiv al verbelor evidenţiază planul imaginaţiei şi al dorinţei: Să mă avânt până la tine;
Să urc tăriile cereşti; Să-ţi baţ cu degetu-n fereşti...; Dar când să urc...
Poezia Curcubeul, scrisă de Dimitrie Anghel, are ca temă, aşa cum arată şi titlul
acesteia, natura, apariţia curcubeului pe cer, care provoacă o stare de visare pentru eul poetic.
Imaginea curcubeului devine proiecţia dorinţei de iubire şi de întâlnire cu fiinţa dragă.
Curcubeul este, în acelaşi timp, şi motiv de meditaţie asupra fragilităţii imaginaţiei şi a
condiţiei poetului, ca fiinţă care oscilează între realitate şi vis.
Lectura acestei poezii mi-a creat o stare de visare şi de melancolie, o nouă perspectivă
asupra curcubeului şi a imaginaţiei poetice.
Curcubeul nu este numai un fenomen natural interesant, ci şi o punte care poate
micşora distanţa dintre fiinţele care se iubesc. Pentru un poet, curcubeul devine expresia
forţei de a imagina şi de a crea lumi posibile.
Aşadar, poetul şi imaginaţia poetică creează perspective inedite asupra lumii
înconjurătoare, invitând cititorul să aibă un ochi mai atent şi mai plin de imaginaţie atunci
când priveşte lumea din jurul său.
VARIANTA 22
A. Limba română
1. Cuvinte monosilabice din text: sunt; şi; eu; sub; de; cu; cât; e; mai; nu; zvon; ce; mă;
nici; din; sus; o; s-a; eu; ei; în; pe; nu-l; pot. 4 puncte
2. Sinonim pentru: slavă - cer, înalt etc.; a apus - s-a stins, a murit etc. 4 puncte
3. Cuvinte din familia lexicală a cuvântului izvor - izvoraş, (a) izvorî, izvorâre etc.4 puncte
4. Adverb la gradul comparativ de superioritate: mai departe. 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: icoana - substantiv comun; ei - pronume
personal (formă accentuată); în - prepoziţie (simplă); mine - pronume personal (formă
accentuată). 4 puncte
6. Exemplu de răspuns: 4 puncte
Apa izvorului este limpede, (atribut substantival) Prefer apa de izvor, (atribut substantival
prepoziţional)
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: zvon - subiect; ce - subiect. 4 puncte
8. Transcrierea primei propoziţii din text şi precizarea felului acesteia: Izvorului asemeni
sunt şi eu/ Cutremurat sub stelele de vară. - propoziţie principală. 4 puncte
9. Frază care conţine o propoziţie subordonată atributivă, având ca termen regent
substantivul izvorul: Privesc izvorul^ care curge lin./2 (care izvor?). 4 puncte
10. Măsura ultimului vers din poezie este de 11 silabe. 2 puncte
11. Figura de stil din versul 5-a deşteptat în mine un izvor este personificarea. 2 puncte
12. Sintagme care evidenţiază prezenţa eului liric: sunt şi eu; lăuntrurile mele; mă
frământă; în mine; nu-(l) mai pot.
2 puncte
13. Vers care cuprinde o referire la anotimpul în care este contemplat izvorul: Cutremurat
sub stelele de vară. 2 puncte
14. Izvorul şi eul poetic se aseamănă pentru că atât izvorul, cât şi fiinţa eului liric oglindesc
miracolul nopţii de vară şi misterul divin. Sufletul uman se pătrunde de misterul cosmic,
deşteptând un izvor de sentimente care nu mai încap în limitele trupului. 4 puncte
Compunere narativă cu titlu dat. Exemplu de răspuns:
Expoziţiunea
• prezentarea locului, timpului desfăşurării acţiunii; introducerea personajelor;
• folosirea descrierii şi a naraţiunii
Intriga
• faptele care constituie cauza acţiunii
• îmbinarea dialogului cu naraţiunea
Desfăşurarea acţiunii
• apariţia altor personaje
• succesiunea de întâmplări
• îmbinarea dialogului cu naraţiunea
Punctul culminant
• momentul de maximă tensiune
• îmbinarea dialogului cu naraţiunea şi descrierea
Deznodământul
• finalul acţiunii
• naraţiunea
Era o zi senină de vară, după-amiaza; razele soarelui ardeau insuportabil, iar atmosfera
oraşului era înăbuşitoare. Oamenii purtau pălării sau umbrele pentru a se feri de căldura
dogoritoare ca într-un deşert. Adevărat cuptor încins acest sfârşit de august!
Matei, Raluca şi Paul sunt colegi, vara aceasta au avut examenul de testare naţională şi
au ales să urmeze acelaşi liceu. S-au întâlnit în parcul cel mare din oraş ca să scape de
căldura toridă a străzilor. Umbra copacilor îi atrage cu răcoarea ei. Cei trei colegi se
îndreaptă spre o bancă din parc pentru a savura îngheţata cumpărată de la chioşcul de lângă
intrarea în parc.
- Îmi place îngheţata de ciocolată la nebunie, zice Matei în timp ce mânca îngheţata
maronie ce începuse să se prelingă pe marginile cornetului.
- O prefer pe cea de vanilie, adaugă Paul... nu lasă pete atât de evidente! Ha! Ha!
Deodată îşi ridică o mână şi rupe cu nesaţ o creangă din copacul de pe marginea aleii şi
o pune deasupra capului ca pe o umbrelă. Matei rupe şi el două crengi, una pentru el şi alta
pentru Raluca. Cei trei caută o bancă liberă pe care să se aşeze.
Doi domni în vârstă stăteau alături pe o bancă în apropiere. Ochii lor au rămas pironiţi
asupra celor trei crengi de copac pe care cei trei copii le fluturau veseli în timp ce rupeau
crenguţe din ele, se loveau în joacă, apoi le aruncau pe jos. Distracţia le-a fost însă întreruptă
de vocea blândă, dar dojenitoare a unuia dintre cei doi domni:
- Hei! Văd că vă place la umbra răcoroasă a copacilor din parc!
- Da, este minunat! Adevărată oază de viaţă pe căldura asta ucigătoare, răspunse Paul.
- Viaţa oamenilor fără cea a copacilor e imposibilă! îmi aduc aminte bine cum ne
spunea profesorul de biologie, răspunde domnul cu un zâmbet melancolic.
- Şi noi învăţăm despre astfel de lucruri la şcoală, adaugă Raluca.
- Dar le-aţi uitat dacă sunteţi în vacanţă? adaugă celălalt domn, privind insistent la
crengile din mâinile copiilor, deja ofilite de căldură şi zdrelite de hârjoana lor.
Copiii se uită cu stânjeneală unii la alţii; zâmbetul dispare de pe faţa lor.
Cei trei se ridică de pe bancă şi se îndreaptă grăbiţi spre ieşirea din parc. Vorbele
calme şi înţelepte ale celor doi domni i-au făcut să înţeleagă că, prin joaca lor nesăbuită, au
adus un „atentat" la viaţă şi la viitor. Grija faţă de mediul înconjurător nu poate fi „în
vacanţă" nicio clipă!
Compunere despre caracteristicile şi semnificaţia textului de la partea I: Izvorul de Ioan
Alexandru.
• elemente ale decorului: noapte de vară, cer fără de vânt, slavă;
• planuri ale decorului: terestru şi cosmic;
• planul exterior, al naturii şi cel interior, sufletesc;
• imagini artistice: vizuale, dinamice, panoramice, auditive;
Ideile textului şi mijloacele artistice:
• izvorul este expresia dimensiunii interioare a eului liric;
• puterea emoţiei este accentuată de asemănarea cu apele mereu crescânde ale izvorului;
• figuri de stil: comparaţie, epitet, personificare;
• părţi de vorbire şi relaţii sintactice punctuaţie cu valoare expresivă;
Semnificaţiile textului şi mesajul transmis:
• tema: izvorul ca o proiecţie a misterului;
• mesajul: sufletul uman este asemenea unui izvor în care misterul se amplifică
Poezia Izvorul, scrisă de Ioan Alexandru, aparţine genului liric deoarece autorul îşi
exprimă, prin vocea eului liric, în mod direct, stări, idei şi sentimente provocate de posibila
asemănare dintre un izvor şi fiinţa sa lăuntrică.
Caracterul liric al textului este subliniat şi prin structurarea în versuri grupate în trei
strofe, valorificând muzicalitatea limbajului obţinută prin rima încrucişată (imperfectă, în
prima şi ultima strofa), măsura de zece-unsprezece silabe şi ritmul iambic.
Modul de expunere predominant este descrierea, realizată prin folosirea imaginilor
artistice şi a figurilor de stil.
Poezia este alcătuită sub forma unui monolog liric, realizat prin alternanţa planului
exterior, „din afară", al naturii, cu cel interior „în mine", al fiinţei lirice. Prezenţa eului liric
este marcată de pronume, adjective pronominale şi verbe la persoana I, numărul singular.
Planul exterior este marcat de verbe la persoana a III-a.
Descrierea este realizată printr-o succesiune de imagini vizuale, dinamice, panoramice
şi auditive care surprind stările eului liric. Elementele decorului conturat în poezie aparţin
atât planului cosmic, de sus (noapte de vară/ stele de vară, cerul, slavă), cât şi celui terestru
(izvor, ape).
În decorul nocturn, privirea eului liric este impresionată de asemănarea dintre izvor şi
fiinţa sa lăuntrică: Izvorului asemeni sunt şi eu/ Cutremurat sub stelele de vară. Imaginea
panoramică cuprinde atât planul terestru - izvorul cutremurat sub stelele de vară -, cât şi
planul cosmic - cerul fără de vânt. Imaginea dinamică a umbrei care s-a desprins din slavă
face trecerea înspre planul interior, al trăirilor eului poetic. Misterul este sugerat prin
imaginea auditivă a zvonului care provoacă frământarea interioară.
Comparaţia dintre izvor şi eul poetic sugerează faptul că, asemenea izvorului, şi
sufletul oglindeşte misterul cosmic. Emoţia provocată de această asemănare devine mai
puternică cu cât cerul nopţii este mai clar, fără de vânt, existând astfel un fior mai profund al
misterului: Cu cât e cerul mai fără de vânt/ Cu-atăt lăuntrurile mele se-nfioară. Prin epitetul
cutremurat este accentuată relaţia dintre lumea cosmică şi cea terestră. Imaginea izvorului
provoacă în imaginaţia poetică asemănarea cu undele izvorului în continuă creştere.
Emoţia interioară depăşeşte limitele trupeşti, devenind asemenea unui izvor: S-a
deşteptat în mine un izvor/ Ce nu-l mai pot cuprinde şi încape. Starea de emoţie crescândă şi
de mister adânc care domină fiinţa poetică este sugerată prin locuţiunea adverbială din ce în
ce şi adjectivul adânci la gradul comparativ de superioritate. Emoţia iniţială se amplifică,
sufletul devenind neîncăpător pentru un izvor/ Ce nu-l mai pot cuprind şi încape. Forma
negativă a verbului nu mai pot şi coordonarea verbelor cuprinde şi încape şi exprimă
amplificarea stării de uimire şi mister. Personificarea din versul: S-a deşteptat în mine un
izvor surprinde legătura dintre imaginaţia poetică şi izvor, cercurile mai adânci şi horele pe
ape sugerând neputinţa eului poetic de a înţelege misterul cosmic şi sufletesc.
Alternanţa timpului prezent al verbelor cu perfectul compus exprimă legătura trecut -
prezent, prezentul fiind momentul revelaţiei asemănării dintre izvor şi fiinţa poetului.
Poezia Izvorul, scrisă de Ioan Alexandru, are ca temă, aşa cum arată şi titlul acesteia,
natura, izvorul, care provoacă un moment de revelaţie celui ce-1 contemplă. Imaginea
izvorului devine proiecţia misterului cosmic şi a glasului lăuntric. Umbra desprinsă din salvă
şi icoana acesteia sugerează emoţia provocată de misterul divin.
Lectura acestei poezii mi-a provocat o stare de meditaţie şi de melancolie, o nouă
perspectivă asupra izvorului şi a sufletului uman.
Izvorul nu este numai un element din natură, ci şi „o oglindă" care poate reflecta misterul
divin şi al sufletului uman.
Aşadar, sufletul omului este asemenea unui izvor în continuă creştere, o oglindă
înfiorată de misterul ce ne copleşeşete viaţa. Pătruns în sufletul uman, misterul divin nu se
clarifică, ci, dimpotrivă, se amplifică, asemenea izvorului care devine mai mare prin primirea
de noi afluenţi în curgerea lui.
VARIANTA 23
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: e-le-gan-tă, toam-na, vâr-furi, stră-ba-te. 4 puncte
2. Sinonime pentru cuvintele: se clatină - se mişcă, se leagănă etc.; eternitate - veşnicie etc.
4 puncte
3. Termeni din familia cuvântului noapte - înnoptat, (a se) înnopta, înnoptare etc. 4 puncte
4. Transcrierea substantivului în cazul genitiv, însoţit de articol (posesiv) genitival: al
constelaţiilor. 4 puncte
5. Cazul cuvintelor subliniate: toată - acuzativ; corabia - nominativ; de lumină - acuzativ;
(Deasupra) lumii - genitiv. 4 puncte
6. Exemplu de răspuns: 4 puncte
Lumina Orionului (atribut substantival) înfrumuseţează cerul. Discuţia despre Orion (atribut
substantival) m-a fascinat.
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: octombrie - subiect; înaltele - atribut adjectival;
catarge - complement direct; de platină - atribut substantival (prepoziţional). 4 puncte
8. Transcrierea primei propoziţii din text şi precizarea felului acesteia: Nicio corabie nu s-a
întors vreodată/ Din mările sudului sau de la capricorn/ Atât de pură şi elegantă fregată... -
propoziţie principală. 4 puncte
9. Frază în care există o propoziţie subordonată circumstanţială de mod, introdusă prin
locuţiune conjuncţională (exemplu de răspuns): Colegul meu vorbeşte/1 ca si cum ar fi expert
în toate./2 4 puncte
10. Rima versurilor din poezie este încrucişată. 2 puncte
11. Figura de stil din versul Deasupra lumii uimite se clatină este epitet. 2 puncte
12. Versuri care cuprind imagini vizuale: Peste păduri înverzite n-a strălucit nicicând;
Lumina lui albă. Nici pe pajişti de fân.; Oceane şi munţi îl văd primăvara plecând.
2 puncte
13. Două sintagme care fac referire la locul de unde se întoarce, în fiecare toamnă,
constelaţia Orion: Din mările sudului; de la capricorn. 2 puncte
14. Exemplu de răspuns: Constelaţia Orion este asemănată.cu o corabie care domină cerul în
timpul iernii, asemenea unui rege septentrional, deoarece stăpâneşte imensitatea îngheţată a
cerului din anotimpul rece. Astfel, pentru lumea cosmică, Orion este un rege al iernii, el
nefiind văzut de natura terestră specifică anotimpurilor calde. 4 puncte
Redactarea unei cereri. Exemplu de răspuns:
Domnule Director,
Subsemnata, Adriana Mihăiescu/ Subsemnatul, Adrian Mihăiescu, domiciliat/
domiciliată în Sighişoara, pe strada Observatorului, Ca numărul 7, elevă/ elev în clasa a
VIII-a la Liceul Teoretic „George Coşbuc", vă rog să îmi aprobaţi înscrierea la cursurile
de astronomie organizate de Clubul Copiilor din localitate.
Menţionez că doresc să particip la aceste cursuri întrucât sunt pasionată/ pasionat
de universul cosmic.
Timişoara, 18.06.2007
Adriana Mihăiescu/Adrian Mihăiescu
Domnului Director al Clubului Copiilor din Sighişoara
Compunere despre caracteristicile şi semnificaţia textului de la partea I: Orion de Geo
Bogza.
• elemente ale decorului: noaptea, iarna, marele Orion, cerul;
• planuri ale decorului: terestru şi cosmic;
• imagini artistice: vizuale, dinamice, panoramice;
Ideile textului şi mijloacele artistice:
• întoarcerea constelaţiei Orion provoacă sentimente de uimire şi admiraţie;
• continua mişcare a constelaţiei în funcţie de anotimpuri;
• figuri de stil: metaforă, epitet;
• părţi de vorbire cu valoare expresivă
Semnificaţiile textului şi mesajul transmis:
• tema: natura cosmică -constelaţia Orion;
• mesajul: legătura dintre mişcarea constelaţiei Orion şi eternitatea legilor care domină
universul;
• privilegiul fiinţei umane de a putea admira frumuseţea naturii terestre şi cosmice în cele
patru anotimpuri.
Poezia Orion, scrisă de Geo Bogza, aparţine genului liric deoarece autorul îşi exprimă,
prin vocea eului liric, în mod direct stări, idei şi sentimente provocate de contemplarea
constelaţiei Orion.
Caracterul liric al textului este subliniat şi prin structurarea în versuri, valorificând
muzicalitatea limbajului obţinută prin rima încrucişată, măsura de 13 silabe şi ritmul iambic.
Descrierea, realizată prin folosirea imaginilor artistice şi a figurilor de stil, este modul
de expunere folosit în text.
Poezia este alcătuită din patru strofe, sub forma unui monolog liric în care sunt
exprimate sentimentele de uimire şi de admiraţie faţă de măreţia şi frumuseţea constelaţiei
Orion.
Descrierea este realizată printr-o succesiune de imagini vizuale, dinamice şi
panoramice, care surprind frumuseţea cerului de iarnă dominat de măreţia Orionului.
Elementele decorului conturat în poezie aparţin atât planului cosmic {Orion, cerut), cât şi
celui terestru {lumi îngheţate, munţi, oceane).
Toamna, ochiul poetic este impresionat de întoarcerea pe cer a constelaţiei Orion,
asemănată cu o Atât de pură şi elegantă fregată. Perspectiva asupra peisajului este astfel
influenţată de apariţia acestei constelaţii ca o corabie care călătoreşte şi se întoarce toamna
din mările sudului sau de la capricorn. Imaginea vizuală, panoramică, a constelaţiei care
luminează şi stăpâneşte cerul exprimă forţa imaginaţiei poetice capabile să ofere o
perspectivă amplă asupra peisajului terestru: Peste păduri înverzite n-a strălucit nicicând/
Lumina lui albă. Nici pe pajişti de fân./ Oceane şi munţi îl văd primăvara plecând. Rege al
cerului în anotimpul iarna, constelaţia Orion Deasupra lumii uimite se clatină. Imaginea
panoramică a cerului dominat de această constelaţie este completată de una dinamică Mereu
lunecând peste lumi îngheţate/ Aşa străbate noaptea marele Orion.
Întoarcerea constelaţiei Orion trezeşte în imaginaţia poetică sentimente de uimire şi de
admiraţie. Metaforele {pură şi elegantă) fregată şi corabie {de lumini) sugerează atât
asemănarea cu fregata sau corabia, cât şi faptul că această constelaţie călătoreşte şi apare pe
cerul emisferei noastre doar toamna şi pleacă primăvara. Astfel, rege al constelaţiilor din
septentrion, Orionul este stăpânul cerului doar când lumea terestră este îngheţată. Lumina lui
albă nu poate fi văzută de pădurile înverzite sau de pajiştile de fân. Grandoarea acestei
constelaţii este sugerată de epitetul uimite, efect asupra lumii terestre care îl priveşte de jos.
în plan cosmic, Orionul este un rege, o corabie de lumini care stăpâneşte cerul, lăsându-1
parcă fără stăpân la plecarea sa, la venirea primăverii. Succesiunea de metafore: fregată,
corabie, rege evidenţiază dimensiunea măreaţă şi caracterul impunător al acestei constelaţii.
Verbele la modul indicativ, timpul prezent, persoana a III-a, numărul singular exprimă
caracterul etern al mişcărilor constelaţiei: urcă, se clatină, străbate, leagănă. Forma de
gerunziu lunecând şi adverbul mereu accentuează continua mişcare astrală, asemenea unei
corăbii cosmice. Alternanţa verbelor la modul indicativ, timpul prezent cu cele la perfect
compus: nu s-a întors, n-a strălucit pune în evidenţă unicitatea peisajului cosmic dominat de
frumuseţea constelaţiei Orion.
Poezia Orion, scrisă de Geo Bogza, are ca temă, aşa cum arată şi titlul acesteia, natura
cosmică, întoarcerea constelaţiei Orion pe cer, care provoacă o stare de admiraţie şi de uimire
pentru eul poetic. Orionul este ca o corabie de lumini care pleacă şi se întoarce, în funcţie de
anotimp.
Lectura acestei poezii mi-a creat o stare de meditaţie şi de încântare, melancolie, o
nouă perspectivă asupra constelaţiei Orion şi a cerului din timpul iernii.
Orionul nu este numai o constelaţie specifică unei anumite perioade din an, ci şi
expresia misterului mişcărilor cosmice înţelese de ochiul atent al eului poetic. Prin continua
sa lunecare pe cer, Orionul devine un semn al eternităţii şi al legilor cosmice. Stăpân al
cerului de toamna până primăvara, frumuseţea Orionului nu poate fi admirată de natura
terestă în timpul verii.
Aşadar, imaginaţia poetică vede dincolo de realitatea concretă semne ale misterului
legilor care pun în mişcare constelaţii. Eul poetic creează perspective inedite asupra lumii
cosmice şi terestre, invitând cititorul să mediteze asupra faptului că doar omul are privilegiul
de a vedea atât frumuseţea Orionului care stăpâneşte peste lumile îngheţate, cât şi frumuseţea
pădurilor înverzite şi a pajiştilor de fân, din timpul verii.
VARIANTA 24
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: chel-tu-ia-lă, sur-ce-le, că-u-tăm, tre-bu-ie. 4 puncte
2. Sinonimele cuvintelor: posomorât — supărat, necăjit, trist, posac etc.; vreodată - cândva
etc. 4 puncte
3. Exemple de cuvinte compuse: de la; vreodată etc. 4 puncte
4. Verbe de conjugarea a III-a: rămâne; zise; bate; nu se culeg; de conjugarea a IV-a: ştim;
trebuie; zburătăci; ştiu; să fie. 4 puncte
5. Cazul cuvintelor subliniate: grijă - nominativ; femeie — vocativ. 4 puncte
6. Exemplu de propoziţie în care cuvântul noroc are funcţia de complement indirect: Toţi
oamenii vorbesc despre norocul de a câştiga la loto.
Superstiţia oamenilor acordă norocului o importanţă deosebită. 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: cel mai mare - nume predicativ; său - atribut
adjectival. 4 puncte
1PP
8. Transcrierea propoziţiilor din fraza dată şi precizarea felului acestora: Trebuie/ să
căutăm a-l zburătăci,/ 2SB căci nu se ştiu zilele omului/3CZ (PI - propoziţie principală; P2 -
propoziţie subiectivă; P3 - propoziţie subordonată cauzală). 4 puncte
9. Exemplu de răspuns pentru frază cu două propoziţii principale aflate în raport de
coordonare: Copiii nu doreau să meargă la Socola/1 şi erau supăraţi din cauza plecării./2
4 puncte
10. Transcrierea fragmentului care sugerează rolul pe care ar urma să-1 aibă Nică în familie:
Şi poate vreodată să fie şi el sprijin pentru iştialalţi. 2 puncte
11. Familia lui Nică este formată din tatăl său, mama şi cei şase fraţi. 2 puncte
12. Exemplu de răspuns: Tatăl său a zis posomorât că nu mai rămâne de adăugat nimic în
legătură cu cele discutate/ hotărâte. 2 puncte
13. Trăsături ale dialogului în fragmentul indicat: marcarea acestuia prin linia de dialog;
existenţa enunţurilor interogative; limbajul specific vorbirii orale/ populare.
14. Dorinţa mamei ca Nică să plece mai departe la şcoală provoacă împotrivirea şi supărarea
băiatului. La solicitarea mamei, tatăl intervine autoritar, subliniind faptul că Nică trebuie să
se supună dorinţei părinţilor. Mofturile băiatului nu sunt luate în seamă de către tatăl său
deoarece există alte griji care îl preocupă. 4 puncte
Compunere cu titlu dat. Exemplu de răspuns:
Cea mai frumoasă zi
Era iarnă, cu câteva zile înainte de Crăciun. Aveam aproape cinci ani şi, în fiecare
seară, tata îmi spunea poveşti cu Moş Crăciun. îl aşteptam cu nerăbdare. De zile în şir, ningea
cu fulgi mari, iar zăpada se aşternuse peste tot, nămeţii creşteau în curtea casei, unde ieşeam
să văd dacă sania lui Moş Crăciun nu a lăsat urme pe zăpadă. Ardeam de nerăbdare.
În ziua de dinaintea Crăciunului, am hotărât: „Trebuie să plec în întâmpinarea lui Moş
Crăciun!" Am profitat de un moment de neatenţie al părinţilor mei şi m-am strecurat din
casă.
În curte, nămeţii mi se păreau nişte munţi uriaşi, iar cerul era atât de aproape, încât aş
fi putut să-1 ating cu mâna, dacă aş fi urcat pe vreunul dintre ei.
Planul meu era însă altul: să ies din curte şi să plec în întâmpinarea lui Moş Crăciun.
Asta am şi făcut. Drumul alb se întindea în zare. Parcă auzeam nişte sunete îndepărtate de
clopoţei. Am pornit cu hotărâre, fără să îmi pun întrebarea dacă să o iau la stânga sau la
dreapta. Ştiam doar că trebuie să îl întâmpin pe Moş Crăciun... nu ştiam ce înseamnă să fugi
de acasă, nu ştiam că părinţii mei pot fi îngrijoraţi şi, mai ales, nu ştiam că lumea poveştilor
este atât de diferită de cea reală. Un frig năprasnic făcea ca zăpada să scârţâie sub picioarele
mele iar aceste zgomote să mi se pară a fi provocate de paşii unor monştri uriaşi porniţi şi să
îl caute pe Moş Crăciun pentru a-i fura darurile. Era clar că trebuia să mă grăbesc.
Deodată am început să simt nişte înţepături ascuţite ca nişte ace într-una dintre mânuţe.
M-am uitat cu mirare: pierdusem una dintre mănuşi şi frigul îmi înroşise mâna descoperită.
M-am uitat în urmă. Mănuşa pierdută se vedea ca o pată neagră pe covorul alb. Am avut un
sentiment de spaimă şi mii de întrebări au urcat dintr-o zonă neştiută până atunci spre buzele
mele. întrebările de care îmi aduc aminte şi acum sunt: „Unde sunt?", „Cine sunt eu?”, „Cum
voi recăpăta mănuşa pierdută?", „Unde este moş Crăciun?". Eram singur şi trebuia să mă
găsesc răspunsuri...
A fost ziua cea mai fericită din viaţa mea, în care am început să-mi pun întrebări şi să
caut răspunsuri. A fost ziua când am devenit conştient de propria mea identitate şi de locul
meu în această lume, cu atâtea întrebări care aşteaptă răspunsurile mele. E ziua în care am
început să ştiu că pot cunoaşte lumea numai dacă voi căuta răspunsuri la întrebările care mă
frământă. Şi astfel mă pot simţi bine.
Locul copilăriei, drumul alb, mănuşa pierdută, mânuţa îngheţată, căutarea lui moş
Crăciun şi întrebările ce au ieşit la lumină din inocenţa vârstei au făcut ca această zi să fie cea
mai frumoasă din viaţa mea.
Motivarea apartenenţei la genul epic a fragmentului citat la partea I: Amintiri din copilărie
de Ion Creangă. Exemplu de răspuns:
Introducere
• caracteristici ale genului epic
Cuprins
Exemplificarea caracteristicilor genului epic pe baza fragmentului dat
• prezenţa naratorului;
• prezenţa personajelor
• îmbinarea naraţiunii cu dialogul;
Prezentarea subiectului:
• împotrivirea băiatului de a pleca la şcoală;
• plecarea din sat;
• înstrăinarea după trecerea munţilor;
Personajul
• statutul şi relaţia cu celelalte personaje; trăsături şi comportament
Încheiere
• semnificaţiile textului; mesajul transmis
Fragmentul citat face parte din opera literară Amintiri din copilărie, scrisă de Ion
Creangă. Această creaţie aparţine genului epic, deoarece autorul îşi exprimă în mod indirect
stările, ideile şi sentimentele, acţiunea este plasată în timp şi spaţiu şi este pusă pe seama
unor personaje. întâmplările sunt povestite din perspectiva unui narator prin îmbinarea
naraţiunii cu dialogul şi descrierea.
O primă caracteristică a genului epic existentă în acest text este prezenţa naratorului.
Ca în orice text epic, naratorul este vocea care povesteşte întâmplările constituite în firul
epic. în acest text, naratorul este subiectiv, având rolul de narator-personaj deoarece prezintă
întâmplări din propria copilărie. Astfel, prezenţa naratorului-personaj este evidenţiată prin
folosirea verbelor şi pronumelor de persoana I, numărul singular şi plural. Atunci când
propriile cuvinte sunt reproduse în vorbire directă sau narează propriile întâmplări, naratorul-
personaj intervine prin comentarii precum: ziceam eu; zic eu, m-am frământat, începui,
folosind verbe şi pronume de persoana I, numărul singular. Dacă se referă la două dintre
personajele textului: naratorul-personaj şi Zaharia, atunci sunt folosite verbe şi pronume la
persoana I, numărul plural: ne duceam, auzeam noi, vedeam.
Verbele şi pronumele de persoana a III-a sunt folosite pentru povestirea întâmplărilor
legate de alte personaje din text: răspunse mama, zise tata. Chiar substantivele mama şi tata
evidenţiază faptul că naratorul are şi rolul de personaj, deoarece rememorează propriile
amintiri din perspectiva adultului.
Un alt element care justifică încadrarea acestui text în genul epic este prezenţa
personajelor pe seama cărora sunt puse fapte şi întâmplări. Personajele au o identitate
marcată prin substantive proprii, precum: Ioane (personajul-narator), Luca Moşneagu
(vecinul), Zaharia lui Gâtlan (colegul de şcoală) sau substantive comune: mama, tata.
Alături de naraţiune, dialogul conferă dinamism şi culoare, prin redarea replicilor
personajelor. Limbajul este sursa umorului, iar prezenţa termenilor populari şi a
regionalismelor (iştialaţi, megieşul, sclifoseşti, zburătăci, smârţoagele etc.) conferă un plus
de realism faptelor şi întâmplărilor povestite.
În acest fragment este povestit momentul plecării din sat la şcoală.
Ion (Nică) se împotriveşte iniţial dorinţei mamei sale de a-1 trimite la şcoală, în ciuda
modului atractiv în care aceasta îi prezintă călătoria. Nică urmează să plece împreună cu
Zaharia la şcoală, fiind duşi cu căruţa de către moş Luca. Pentru a descuraja atitudinea
potrivnică a băiatului, mama lui Nică apelează şi la autoritatea tatălui său. Acesta îşi
motivează decizia de a-1 trimite la şcoală pentru a deveni preot prin faptul că el este cel mai
mare dintre fraţi şi astfel ar putea deveni sprijin pentru ceilalţi. Toată noaptea înaintea
plecării, Nică îşi frământă mintea cum să o înduplece pe mama sa îl dea mai bine la
mănăstire decât să plece din sat.
Plecarea celor doi la şcoală are loc în dimineaţa zilei de Tăierea capului lui Ioan
Botezătorul. Faptul că băieţii şi fetele din sat erau îmbrăcaţi frumos şi aveau bucurie pe feţe
face despărţirea de sat şi mai grea, considerând plecarea asemenea unui exil, iar şcoala un loc
în care se pierde vremea tinereţii.
Deşi vede supărarea băieţilor, moş Luca este preocupat doar să îi ducă la locul stabilit
şi să se întoarcă degrabă acasă. După un popas la podul de la Timişeşti, urcă înspre codrul
Paşcanilor. După ce trec de munţi, cei doi băieţi înţeleg că înstrăinarea lor este hotărâtă
pentru multă vreme.
Tatăl lui Nică este unul dintre personajele conturate sumar în text. în ipostaza de tată,
împovărat de o familie numeroasă şi de multe griji, reacţionează cu autoritate faţă de
împotrivirea băiatului de a merge la şcoală. Solicitat de către soţia sa să îi spună băiatului ce
se cuvine, ca să-şi ia nădejdea şi să-şi caute de drum, tatăl se arată posomorât. Replica scurtă
mai rămâne vorbă despre asta? dovedeşte intransigenţa acestuia. înţelepciunea de părinte
este pusă în evidenţă prin solidarizarea cu soţia sa, într-o atitudine comună faţă de mofturile
băiatului. El reprezintă concepţia conform căreia părinţii trebuie să hotărască asupra a ceea
ce este bine pentru copii: are să urmeze cum ştim noi, nu cum vrea doar nu-i de capul său!
El este dominat de grija faţă de nevoile întregii familii, astfel încât consideră plecarea lui
Nică la şcoală „un noroc". Fiind cel mai mare dintre fraţi, ar putea deveni un sprijin pentru ei
în viitor. Prin vorbele şi atitudinea sa, tatăl lui Nică reprezintă modelul de părinte capabil să
îl determine pe băiat să înţeleagă că nu-i chip de stat împotriva părinţilor.
Nostalgia povestitorului după anii copilăriei este exprimată prin evocarea acestui
moment legat de plecarea din sat la şcoala de la Socola. Lectura fragmentului m-a
impresionat prin farmecul dialogului şi al limbajului, comentariile pline de umor ale
naratorului şi ale celorlalte personaje.
Povestirea unui eveniment din propria viaţă devine, prin apel la memorie, un prilej de
reflecţie cu privire la rostului şcolii şi la rolului părinţilor în destinul copiilor.
VARIANTA 25
A. Limba română
1. Transcrierea diftongilor din cuvintele date: vedea, băiat, noi, nepoate. 4 puncte
2. Sinonim pentru sensul cuvintelor (de exemplu): iscusit - priceput, dibaci, talentat; blând -
calm, liniştit, domol etc. 4 puncte
3. Termeni din familia lexicală a cuvântului sănătate - sănătos, însănătoşire, reînsănătoşire
etc. 4 puncte
4. Interjecţie - măi, ei, hai, zău; verb la modul indicativ, timpul viitor: om ajunge; am să ieu;
am să-(l) duc; -ţi vedea; -a scoate. 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: 4 puncte
Gata, bunicule, haidem, zisei, necăjindu-mă cu nişte costiţe de_porc afumate, bunicule -
substantiv comun; necăjindu- - verb; nişte - articol nehotărât; de — prepoziţie (simplă).
6. Enunţuri în care substantivul Smaranda să aibă funcţia de complement indirect (de
exemplu): 4 puncte
Am vorbit cu Smaranda despre colegii de şcoală, (cu cine am vorbit?)
I-am spus Smarandei multe noutăţi despre foştii noştri colegi, (cui am spus?)
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: am să iau - predicat verbal; (cu) mine -
complement indirect; -l - complement direct; (la) Broşteni - complement circumstanţial de
loc. 4 puncte
8. Transcrierea propoziţiei subordonate consecutive din ultimul enunţ: de crăpau lemnele!
4 puncte
9. Exemplu de răspuns cu propoziţie subiectivă având ca termen regent structura a fi
(impersonal) + adverb de mod: E bine/1 să ai carte./2 4 puncte
10. Numirea modului de expunere predominant în text: dialogul. 2 puncte
11. Exemple de răspuns: cuvânt care indică timpul - azi; duminică; mâine; luni; marţi; locul
- la Broşteni; acolo. 2 puncte
12. Exemplu de răspuns: Personajul îşi ia rămas bun de la părinţi deoarece pleacă cu bunicul
său să înveţe, la altă şcoală, la Broşteni. 2 puncte
13. Trăsături care să justifice faptul că textul aparţine unei opere epice: prezenţa unui narator;
existenţa personajelor; naraţiunea se împleteşte cu descrierea şi cu dialogul; existenţa unei
acţiuni etc. 2 puncte
14. Cuvintele şi-ţi vedea voi ce-a scoate el din băiat se referă la încrederea personajului
(bunicului) în utilitatea şcolii şi a capacităţii profesorilor de a-i atrage pe elevi prin iscusinţa
profesională şi blândeţea felului de vorbi. Elevii dobândesc cunoştinţe care le sunt de folos
pentru viaţă, aşa cum bătrânul a constatat la copiii lui, Vasile şi Gheorghe, care au învăţat la
şcoala lui Baloş, cu profesorul Nicolai Nanu. 4 puncte
Redactarea unei scrisori adresate unei prietene. Exemplu de răspuns:
Predeal, 18.06.2007
Dragă Daniela,
Examenul de testare naţionala aparţine trecutului! Mă Bucur că amândoi l-am
trecut cu bine şi ne putem bucura de vacanţă. Sper că te-ai întors de la bunici şi că
„savurezi" zilele frumoase de vară.
Mă aflu de câteva zile la Predeal, la Andrei, prietenul meu din copilărie, despre care
ţi-am mai vorbit adesea. Aerul de munte şi locurile frumoase de aici mă fac să mă simt
bine. Andrei este un prieten deosebit de amabil, nu mă plictisesc nicio clipă în preajma
Cui. Este foarte talentat la pictură şi ieşim adesea în oraş sau în împrejurimi pentru a găsi
locuri interesante ce merită a fi „eternizate" prin măiestria lui. Ochii lui negri caută cu
neobosită curiozitate cele mai inedite peisaje şi obiecte. Ştiu că le „scanează", ca apoi să
Ce redea viaţă în tablouri pictate cu multă migală şi concentrare.
Andrei este nu numai talentat la pictură, ci este şi un fascinant partener de
conversaţie. Zilele trecute mi-a vorbit cu atâta drag şi recunoştinţă despre profesorul Cui
de desen din şcoala. Lui îi datorează descoperirea talentului pentru pictură şi premiul I,
câştigat la concursul judeţean „Mirajul culorilor".
Cred că ţi-am mai spus că Andrei nu prea era „omul şcolii", nu îi plăcea şcoala în
mod deosebit. Dar, de când profesorul de desen a venit în şcoala lui, lucrurile s-au
schimbat. Deşi este foarte tânăr, acest profesor l-a fascinat prin blândeţea vocii şi, mai
ales, prin răbdarea pe care o acordă fiecărui elev în parte, încercând să îi ajute pe elevi să
descopere mirajul culorilor. „Lumea din jur este mai frumoasă dacă cineva îţi arată cum
s-o priveşti", mi-a spus Andrei. Profesorul l-a încurajat, i-a dat încredere în el,
apreciindu-i mereu lucrările. Aşa că, acum două luni, a participat la un concurs
internaţional de pictură şi., a câştigat premiul I.
La înmânarea premiului, Andrei a rostit câteva cuvinte de mulţumire adresate pro-
fesorului său, subliniind faptul că nu succesul îl bucură cel mai mult, ci faptul că şcoala a
devenit un loc unde merge acum cu interes şi cu plăcere.
Vezi şi tu ce important este să întâlneşti în viaţa de elev profesori deosebiţii Sper să
avem şi noi parte la liceu de astfel de profesori pe care să nu-i putem uita!
Îţi doresc în continuare vacanţă plăcută şi sper să ne revedem după ce mă întorc
acasă.
Te îmbrăţişez cu drag,
Mihai/Mihaela
Argumentarea apartenenţei la specia doină a unei poezii studiate: Doina din volumul Poesii
populare ale românilor publicat de Vasile Alecsandri.
Alte doine: Măi bădiţă, floare dulce, Voi brazi, -nalţi încetinaţi (folclor). Exemplu de
răspuns:
Caracteristicile doinei ca specie literară
Exemplificarea caracteristicilor, pe baza operei alese
Ideile textului şi mijloacele artistice
Semnificaţiile textului
Mesajul transmis
Doina este o specie literară a genului liric, scrisă în versuri, specifică folclorului
românesc, în care sunt exprimate variate sentimente: de dor, de jale, de dragoste, de revoltă
etc., fiind însoţită de o melodie lentă, cu sunete alungite.
Poezia Doina, publicată de Vasile Alecsandri în volumul Poesii populare ale
românilor, aparţine acestei specii deoarece exprimă sentimente de dragoste şi de admiraţie
pentru cântecul doinei. Ca orice creaţie populară, doina are autor anonim, fiind expresia
sensibilităţii colective. Poeţi precum Vasile Alecsandri au valorificat creaţiile populare fie
prin culegerea şi publicarea acestora, fie folosindu-le ca sursă de inspiraţie pentru propriile
opere.
Construcţia doinei are la bază caracteristici specifice creaţiilor folclorice: ritmul
trohaic, legătura dintre om şi natură, formula de început sub forma unei exclamaţii,
paralelismul sintactic. Doina este alcătuită din douăzeci de versuri, cu rimă împerecheată,
măsura de 7-8 silabe şi ritmul trohaic.
Simetria compoziţională este dată de paralelismul sintactic din primele şi din ultimele
patru versuri ale textului. Tema poeziei o constituie legătura profundă dintre fiinţa umană şi
cântecul doinei care îl însoţeşte pe omul din popor în toate anotimpurile.
Formula de început a doinei cuprinde procedeul paralelismului sintactic - a unei
repetiţii mai ample -, în care substantivul doină în cazul vocativ este repetat de patru ori în
primul şi al treilea vers, fiind urmat de două metafore sugestive: cântic dulce şi viers cu foc.
Versul al doilea şi al patrulea: Când te-aud, nu m-aş mai duce! şi Când răsuni, eu stau în
loc! completează paralelismul sintactic din formula de introducere prin evidenţierea
farmecului acestui cântec asupra eului liric. Subiectivitatea trăirilor şi a sentimentelor este
dovedită de folosirea formelor verbale la persoana I singular. Formele pronumelui la
persoana a II-a singular conferă textului un caracter de monolog liric adresat doinei, ca un
cântec ce domina viaţa creatorului popular. Folosirea verbelor la modul indicativ, timpul
prezent sugerează caracterul general uman al sentimentelor exprimate.
Următoarele douăsprezece versuri surprind rolul doinei în viaţa eului liric în toate cele
patru anotimpuri.
Primăvara, doina exprimă sentimente de bucurie şi de dragoste datorită faptului că
omul poate să se alăture cântecului păsărilor şi freamătului vântului şi al florilor: Bate vânt
de primăvară,/ Eu cânt doina pe afară,/ De mă-ngân cu florile/ Şi privighetorile.
Iarna, doina devine expresia sentimentelor de tristeţe şi de melancolie, datorită faptului
că omul se izolează în casă: Vine iarna viscoloasă/ Eu cânt doina-nchis în casă,/ De-mi mai
mângâi zilele, /Zilele şi nopţile.
Întreaga vară, doina exprimă bucuria de a munci şi de a trăi în mijlocul naturii:
Frunza-n codru cât învie/Doina cânt de voinicie.
Venirea toamnei aduce cu sine schimbarea sentimentelor exprimate de doină, jalea şi
tristeţea cauzate de pregătirea naturii pentru somnul de iarnă: Cade frunza gios, în vale,/ Eu
cânt doina cea de jale.
Finalul doinei cuprinde patru versuri sub forma unui paralelism sintactic, subliniind
locul doinei în viaţa creatorului anonim: Doina zic, doina suspin/ Tot cu doina mă mai ţin./
Doina cânt, doina şoptesc,/ Tot cu doina vieţuiesc./ Verbele zic, suspin, cânt, şoptesc
exprimă modurile diferite în care doina poate fi rostită, în funcţie de sentimentele transmise.
Doina este nelipsită din viaţa creatorului popular, exprimând, în funcţie de anotimp,
sentimente diferite: de dragoste, de melancolie, de bucurie de a trăi şi de a munci, de jale şi
de tristeţe.
Poezia Doina exprimă legătura profundă dintre fiinţa umană şi natură, sugerând faptul
că armonia cântecului doinei este o formă de expresie a celor mai diverse stări şi sentimente
umane.
VARIANTA 26
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: bol-tit, bas-me, des-fă-cu-te, o-dih-na. 4 puncte
2. Cuvintele din text care conţin diftongi: soarele, fagurii, miere, meu, eu, toamnă, reţii,
mea, comoara, viei, ei, vrea. 4 puncte
3. Termeni din familia lexicală a adjectivului galben: gălbenuş, gălbui, gălbejit, a îngălbeni,
îngălbenit, îngălbenire etc. 4 puncte
4. Adverb de timp: azi; interjecţie: o. 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: desfăcute - adjectiv provenit din verb la
participiu/ adjectiv participial; uşor - adverb de mod; de - prepoziţie simplă; mea - adjectiv
pronominal posesiv. 4 puncte
6. Alcătuirea enunţului indicat: M-am gândit la mărul (complement indirect) de aur toată
noaptea./ Mărului nu i-o fi frig în timpul iernii? 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: odihna - subiect; ei - atribut pronominal
genitival. 4 puncte
8. Transcrierea propoziţiei subordonate completive directe: să mă reţii. 4 puncte
1
9. Exemplu de răspuns: Cine vrea să înţeleagă un tablou/ priveşte cu atenţie fiecare
detaliul2 care îi atrage atenţia./3 (propoziţie subordonată subiectivă) 4 puncte
10. Măsura celui de al doilea vers din fragmentul citat este de 14 silabe. 2 puncte
11. Transcrierea unui vers/ a unei structuri care conţine imagini vizuale: soarele azi galben
ca fagurii de mere, în jurul meu se-nchide un măr boltit de mere, cerul cu ape neschimbate.
2 puncte
12. în versul O, pom vrăjit de toamnă, nu poţi să mă reţii poate fi identificat un epitet
personificator şi o personificare. 2 puncte
13. Fragmentul aparţine unei opere lirice, deoarece transmite în mod direct sentimentele de
admiraţie faţă de frumuseţea naturii; se pot identifica mărcile lexico-gramaticale ale
prezenţei eului liric. 2
puncte
14. Versul Privesc în gol la cerul cu ape neschimbate conţine o imagine vizuală şi sugerează
spiritul contemplativ al celui care trăieşte bucuria de a gusta rodul toamnei şi care surprinde
inerţia cerului, ale cărui „ape" par nemişcate. 4 puncte
Redactarea unei scrisori cu impresii de vacanţă. Exemplu de răspuns:
Pajiştea, 18.06.2007
Dragă Ana,
Iată-mă în sfârşit departe de lumea tumultuoasă a oraşului, departe de emoţia
examenelor şi de tristeţea despărţirii de colegii mei de clasa. De trei zile mă aflu la bunicii
mei din partea mamei, în Pajiştea, un sat deosebit de liniştit, situat într-o zonă de deal
Vacanţa petrecută la Pajiştea este întotdeauna o mare bucurie pentru mine. Sunt
răsfăţatul bunicilor şi asta spune multe. De trei zile, de când am sosit, mi se fac toate
poftele. Nu numai că bunica m-a aşteptat cu plăcintă cu mere, specialitatea ei şi preferata
mea, dar bunicul mi-a cumpărat o undiţă nouă, ştiind că sunt pasionat de pescuit.
Fiindcă vin aici în fiecare an, fireşte că mi-am făcut foarte mulţi prieteni. Ieri, cu
băieţii şi fetele din vecini, am pornit într-o plimbare pe colinele din jurul satului şi am
rămas uimit de cât de frumos se vede satul de pe una din culmile dealului pe care eu, în
copilărie, îl asociam cu Olimpul. Bietul Olimp din Pajiştea! E un deluşor oarecare, dar
atunci mi se părea foarte înalt, fiindcă eram obişnuit doar cu înălţimea balconului
Voi rămâne la bunici până săptămâna viitoare, când ai mei vor veni să mă ia ca să
plecăm la mare pentru zece zile.
Te sărut şi abia aştept să ne revedem, chiar dacă numai pentru câteva ore.
Cu drag, fostul tău coleg de bancă,
Emil
Motivarea faptului că o operă literară studiată este o nuvelă: Popa Tanda de Ioan Slavici.
Variante de texte suport: Două loturi de I.L. Caragiale, Dincolo de nisipuri de Fănuş Neagu,
Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi.
Ipoteza
Fraza de susţinere:
• definiţia speciei
• precizarea a patru trăsături ale speciei
Exemplificarea unei caracteristici a nuvelei:
obiectivitatea naratorială
Exemplificarea unei alte caracteristici a nuvelei:
• existenţa unui singur fir epic
• prezentarea pe scurt a subiectului
• prezentarea personajului, prin raportare la două situaţii reprezentative.
• conflictul puternic
importanţa personajului
Concluzia
Opera literară Popa Tanda de Ioan Slavici este o nuvelă construită pe ideea că faptele
şi nu vorbele conferă valoare vieţii şi are un evident caracter moralizator.
Prin definiţie, nuvela este o specie a genului epic cult în proză, cu dimensiuni între
cele ale schiţei şi ale romanului, cu un singur fir narativ şi o construcţie riguroasă, cu
un conflict concentrat care implică un număr redus de personaje. O altă trăsătură a
nuvelei o reprezintă obiectivitatea, ce caracterizează atât modul de relatare a întâmplărilor,
cât şi naratorul. Acesta intervine relativ puţin, prin consideraţii personale, iar descrierile sunt
minime. Se acordă, de obicei, o importanţă mai mare caracterizării complexe a perso-
najelor decât acţiunii propriu-zise.
Ca orice nuvelă, opera literară Popa Tanda este o creaţie epică, atitudinile şi
convingerile scriitorului faţă de menirea fiinţei umane fiind transmise în mod direct, prin
intermediul naratorului, şi indirect prin acţiune şi personaje, dar naratorul nuvelei se
caracterizează prin obiectivitate, el retrăgându-se pe cât poate din text. În opera Popa Tanda
perspectiva naratorului asupra faptelor este obiectivă şi acesta intervine relativ puţin în actul
narării prin consideraţii personale: Nu e bine să fie omul aşa. Oamenii se prea supără când
le luăm căciula din cap sau prin adresare directă: Cine ştie ce vrea să zică popă în Sărăceni?
Naraţiunea este realizată la persoana a III-a şi conţine un singur fir epic, ceea ce este
o altă caracteristică a nuvelei. Acest fir epic urmăreşte destinul părintelui Trandafir, preotul
din Sărăceni. în situaţia iniţială este prezentat protagonistul acţiunii, preotul Trandafir, fiul
dascălului Pintilie din Butucani, bun sat şi mare, cu oameni înstăriţi. Secvenţa expozitivă are
rolul de a preciza nu numai genealogia personajului, ci şi trăsăturile sale, atât calităţile
omului cu vocaţie pentru meseria sa, cât şi defectele, severitatea morală şi faptul că spunea
lucrurilor pe nume prea de-a dreptul, prea verde făţiş. Sătenii din Butucani, nemulţumiţi de
atitudinea tranşantă a preotului, apelează la protopop, iar acesta îl mută în Sărăceni. Mutarea
părintelui din Butucani în Sărăceni reprezintă cauza care modifică situaţia iniţială şi produce
desfăşurarea acţiunii, ce ilustrează încercările insistente ale preotului de a schimba soarta
poporenilor săi. Locul în care ajunge este defavorizat şi de poziţia geografică, dar şi de atitu-
dinea sărăcenenilor, care refuză munca. Părintele Trandafir este afectat şi el de sărăcia
oamenilor şi îşi propune să schimbe situaţia, predicând oamenilor despre datoria de a munci
pentru a avea o viaţă frumoasă. Oamenii sunt impresionaţi de noul preot, dar renunţă să mai
meargă la biserică. Părintele Trandafir apelează la alte metode, fiecare fiind însă sortită
eşecului: merge pe la casele oamenilor şi-i sfătuieşte, apoi îi batjocoreşte şi îi ironizează
pentru lenea lor. Enoriaşii califică acţiunile preotului drept tândăleală şi-1 poreclesc Popa
Tanda. Sărăcia îi afectează din ce în ce mai mult propria familie, ceea ce îl face pe preotul
Trandafir să se gândească la sine şi începe să se preocupe de propria gospodărie. Rezultatele
muncii sale ajung să-i impresioneze pe sărăceneni, iar influenţa faptelor preotului se propagă
din aproape în aproape, rând pe rând sărăcenenii luându-1 pe preotul lor drept model.
Depăşirea situaţiei dificile este marcată de momentul fericit din casa preotului, în ziua de
Rusalii, când eforturile sale se concretizează în plan material. Situaţia finală este plasată la
distanţă în timp, peste decenii, şi înfăţişează un tablou fericit care are în centru familia
numeroasă a preotului Trandafir, în atmosfera armonioasă a unui sat prosper: Sărăcenii.
Ca în orice nuvelă, şi în opera literară Popa Tanda se dezvoltă un conflict. Acesta este
dublu, fiind exterior: între preot şi sărăceneni şi interior, între dorinţele preotului şi neputinţa
de a le îndeplini, ceea ce îl va face în cele din urmă să intre în biserică asemeni oricărui cre-
dincios şi să ceară sprijin divinităţii. Conflictul exterior se datorează atitudinii tranşante a
preotului şi faptului că e perceput ca o persoană din afara comunităţii, sărăcenenii intrând în
conflict cu acesta pentru modul în care se comportă: tăndăleşte, îi ironizează, îi batjocoreşte.
Este evident că accentul nu cade pe acţiune, ci pe caracterizarea complexă a
personajului principal, preotul Trandafir. Acestuia îi sunt evidenţiate, prin caracterizare
directă şi indirectă trăsăturile morale, calităţile şi defectele, fiind prezentat în evoluţie, de la
statutul de persoană neacceptată de comunitate până la cel de model, ceea ce îi conferă o aură
de sacralitate. Din multitudinea trăsăturilor care reies din caracterizarea indirectă, cele
reprezentative sunt severitatea morală, insistenţa, ambiţia şi hărnicia.
Severitatea morală reiese din limbajul personajului, el apelând la ironie, batjocură şi la
ocară ca strategii pentru a-i schimba pe sărăceneni. Astfel, unuia care are acoperişul stricat îi
spune: Măi, dar isteţ om mai eşti tu! şi prin vârful casei ai ferestre. Tare iubeşti lumina şi
sfântul soare! Insistenţa, care se împleteşte cu severitatea morală, reiese din atitudinea
personajului. El nu se dă bătut cu una cu două, ci încearcă să-i convingă pe sărăceneni de
binefacerile muncii, mergând ori pe unde aceştia se aflau: La câmp dai de popa, la deal dă
popa de tine, mergi la vale, te întâlneşti cu popa...trebuie să fugi din sat dacă voieşti să
scapi de popa. Faptul că este insistent îi aduce porecla de popa Tanda, pentru că sărăcenenii
văd în această alergătură a preotului, o tăndălitură, o pierdere de vreme. Atât porecla, cât şi
prenumele personajului sunt mijloace indirecte de caracterizare. Prenumele personajului este
la rândul său simbolic, nefiind des întâlnit în spaţiul rural din Ardeal. Substantivul propriu
Trandafir provine de la denumirea florii cunoscute nu numai prin frumuseţe, ci şi prin ţepii
ei. Severitatea morală a preotului e simbolizată de ţepii trandafirului, însă frumuseţea
sufletească este cea care iese totuşi în evidenţă. Din faptele şi gândurile personajului derivă
ambiţia acestuia, care îl va face să se transforme şi să se realizeze material: îşi puse dar de
gând ca s-o ieie precum se face, să facă din nevoie drag şi să stea bucuros în Sărăceni. în
ciuda eşecurilor, părintele nu îşi pierde speranţa şi cere ajutor lui Dumnezeu. Ambiţia se
împleteşte cu hărnicia, preotul conştientizând că pentru a-i schimba pe ceilalţi trebuie să se
schimbe mai întâi el. Astfel, mai întâi îşi zugrăveşte casa, apoi repară acoperişul şi îşi face
poartă. Apoi, seamănă porumb şi îşi face straturi, iar în cele din urmă începe să împletească
lese pe care le vinde în târg şi câştigă bani cu care întâmpină aşa cum se cuvine Rusaliile.
Influenţa sa asupra celor din jur se propagă din aproape în aproape, primele persoane care
devin receptive la iniţiativa preotului fiind Cozonac, clopotarul, şi Marcu Florii Cucului, ca
apoi întreg satul să aplice modul de viaţă al preotului.
Întrunind toate trăsăturile speciei - operă epică, caracterizare complexă a personajelor,
obiectivarea naratorului, conflict puternic - opera literară Popa Tanda de Ioan Slavici se
dovedeşte a fi o nuvelă.
VARIANTA 27
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: dru-muri, zu-gră-vit, doi-nind, pă-du-rea. 4 puncte
2. Sinonime pentru sensul din text al adjectivului zugrăvit - desenat, pictat, profilat, proiectat
etc. 4 puncte
3. Termeni din familia lexicală a substantivului pământ: pământean, pământesc, pământiu,
pământos, pămânţel, a împământa, a împământeni, împământat, împământenit, împământare
etc. 4
puncte
4. Pronumele personal (sub) mine; pronumele relativ ce. 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: e — verb predicativ; cer — substantiv
comun; şi - conjuncţie coordonatoare, simplă; pe - prepoziţie simplă. 4 puncte
6. Alcătuirea enunţului indicat: Vom vorbi despre munţii pe care i-am escaladat (com-
plement indirect). 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: (de) aici - complement circumstanţial de loc; se
zbate - predicat verbal; -ncet - complement circumstanţial de mod; pădurea - subiect.
4 puncte
8. Transcrierea unei propoziţii subordonate din text şi precizarea felului acesteia: Ce din veci
a spus - este o subordonată completivă directă. 4 puncte
1 2 1
9. Alcătuirea frazei indicate: Drumul/ pe care l-ai ales/ este cel bun./ 4 puncte
10. Măsura ultimului vers este de 9 silabe. 2 puncte
11. Imagini auditive din text: Abia nestătătorul vânt...tot spune, Se zbate-ncet doinind
pădurea. 2 puncte
12. în versul Se zbate-ncet doinind pădurea există o inversiune şi o personificare. 2 puncte
13. Textul aparţine genului liric deoarece există mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului
liric, exprimarea gândurilor şi a sentimentelor se face în mod direct, structura este specifică
operei lirice, iar prin figurile de stil şi imaginile artistice se sugerează stări sufleteşti.
2 puncte
14. Sintagma nestătătorul vânt, construită pe baza unei inversiuni, sugerează atât caracterul
instabil al acestui fenomen, cât şi eternitatea mişcării sale. 4 puncte
Redactarea unei scrisori către o prietenă. Exemplu de răspuns:
Piatra Fântânele,
18.06.2007
Dragă Luminiţa,
Am ajuns de câteva zile în Piatra Fântânele, Ca bunicii mei, departe de oraş, de
caniculă şi de zgomotul maşinilor. Aici, la munte, e linişte şi răcoare, ca să nu îţi spun că
mă aflu în centrul atenţiei. Bunicii îmi fac toate poftele, fiindcă sunt unica nepoată... şi
absolventă de clasa a VIII-a pe deasupra...
Dar nu despre toate acestea vreau să-ţi vorbesc, ci despre faptul că aici, în acest sat
de munte, am cunoscut un om neobişnuit. Este preotul Paisie, de la schit. De ce e
neobişnuit? Pentru că are puterea de a te face să uiţi supărările într-o clipă, fiindcă este
atât de atent cu lumea din jur, cu bătrânii din sat, cu copiii, încât nu-ţi vine să crezi că e
un simplu om şi nu un înger. Ieri a reuşit să salveze un copilaş din ghearele ursului care a
coborât la rugii de mure din spatele caselor. Dacă l-ai vedea, ai înţelege de ce sunt aşa de
impresionată de dânsul !Nu e un om înalt şi solid, aşa cum te-ai aştepta din ce ţi-am
povestit. E firav si scund, poţi uşor să-l confunzi cu un adolescent, şi nici nu mai este
foarte tânăr. Dar faptele lui sunt remarcabile... Poate vei veni şi tu pe aici şi o să îl
cunoşti... vei înţelege tonul meu din această scrisoare.
Sper că nu o să te cruceşti de atitudinea mea, dar aveam nevoie să-ţi vorbesc despre
părintele Paisie.
Te sărut şi îţi doresc vacanţă plăcută!
Cu drag, fosta ta colegă de bancă,
Dorina
Motivarea faptului că opera literară Boul şi viţelul de Grigore Alexandrescu este o fabulă.
Alte fabule: Câinele şi căţelul de Grigore Alexandrescu, Bivolul şi coţofana de George
Topârceanu.
Ipoteza
Precizarea a două trăsături ale fabulei
Exemplificarea primei trăsături: personajele sunt animale aflate în situaţii omeneşti
Prezentarea subiectului, prin evidenţierea situaţiei în care se află personajele
Prezentarea personajelor şi a semnificaţiei comportamentului acestora
Exemplificarea celei de-a doua trăsături: morala
Concluzia
Opera literară Boul şi viţelul de Grigore Alexandrescu este o fabulă care a fost
publicată în 1838, în volumul Poezii, dar a fost reluată şi în alte ediţii.
Prin definiţie, fabula este o specie a genului epic cult în versuri sau în proză, de mici
dimensiuni, în care personajele sunt animale, păsări sau obiecte aflate în situaţii
omeneşti, deci personificate. Fabula capătă astfel caracter alegoric, fără a-şi pierde însă
caracterul didactic, ea conţinând în mod explicit sau implicit o morală referitoare la anumite
trăsături de caracter sau forme de comportament specific umane.
Un argument în favoarea ipotezei îl reprezintă faptul că personajele care participă la
acţiune sunt, ca în orice fabulă, animale. Acestea se comportă ca nişte fiinţe umane, ceea ce
conferă textului caracter alegoric, şi nu sunt întâmplător alese, ele trebuind să ilustreze şi o
anumită trăsătură omenească. Boul reprezintă în spaţiul românesc simbolul prostiei, iar acest
lucru e evident şi în cadrul creaţiei lui Alexandrescu, în timp ce viţelul e simbol al naivităţii.
Fiind o operă epică, modul principal de expunere este naraţiunea, iar sentimentele,
părerile şi convingerile autorului sunt transmise în mod direct^ prin intermediul naratorului,
şi indirect, prin acţiune şi personaje. Acţiunea este simplă: un bou, devenit boier, îşi schimbă
modul de viaţă şi ajunge să-şi renege nepotul care venise să-i ceară niţel fân. Deşi naratorul
este heterodiegetic, el intervine printr-un comentariu în text, comentariu reprezentat de strofa
a doua. Prezenţa lui se face simţită prin interogaţia retorică Un bou în post mare? şi prin
forma de persoana I a verbului ştiu. El comentează faptele povestite prin generalizare,
cugetarea sa având aspect de proverb (Prost să fii, noroc să ai), la această aparenţă
contribuind versurile: Decât multă minte, ştiu că e mai bine/ Să ai întotdeauna un dram de
noroc.
Comparaţia un bou ca toţi boii accentuează caracterul comun al personajului, care nu
iese în evidenţă prin nimic, decât probabil prin faptul că e puţin la simţire. Epitetul conţine în
el ambiguitatea ironica între nesimţitor şi nesimţit. Transparenţa valului alegoric este pusă în
lumină, ca de obicei în fabulă, de alăturarea noţiunilor provenite din specificul animalier şi
cel socio-uman. în acest text, cele două noţiuni apar sub forma cirezii, mediul natural în care
boul îşi duce existenţa, şi a postului, propriu societăţii omeneşti. într-o singură strofă se arată
procesul de transformare al boului, atât pe plan exterior, cât şi pe plan interior: viaţa devine
veselă, iar boul mândru.
Ilustrând tipul omului parvenit, boul se comportă ca atare, se simte superior: se credea
că este decât toţi mai mare, iar această atitudine provine din seninătatea şi automulţumirea
prostului. O altă trăsătură a personajului este snobismul; boul e atât de satisfăcut de
parvenirea sa, încât îşi reneagă originea. în momentul în care boul neagă înrudirea cu viţelul,
se autodemască, fiindcă verbul a şti, pe care îl foloseşte în replica finală, e sinonim cu a
cunoaşte: şi nici voi să-l ştiu. Viţelul reprezintă omul naiv, ale cărui reacţii, izvorâte din reala
uimire, nu fac decât să reliefeze trăsătura dominantă de parvenit a boului. Naivitatea îl face
să plece fără a pierde vreme la unchiul său şi să-şi imagineze că i-ar putea reproşa somnul de
după-amiază. Această trăsătură îl împiedică să înţeleagă adevăratul motiv pentru care unchiul
îl ocoleşte, crezând că el a orbit. Culmea naivităţii o reprezintă revenirea de a doua zi, prea
de dimineaţă, preferând să îngheţe la uşa boului, decât să renunţe la întâlnirea cu acesta. Este
de remarcat că sluga nu posedă mască animalieră şi este caracterizată doar printr-o profesie
tipic umană, inferioară celei a boului. Limbajul celor două personaje este însă asemănător,
atât sluga cât şi boierul folosind locuţiuni verbale de origine populară {mănânci trânteală, dă
pe scară), ceea ce dovedeşte că boul ar fi putut proveni din rândul categoriei slugilor. De
altfel, caracterul alegoric al textului, conferit de personificarea boului şi a viţelului, este o
altă dovadă că opera literară Boul şi viţelul este o fabulă.
Orice fabulă trebuie să conţină o morală, explicită sau implicită. Morala din această
fabulă este implicită, iar semnificaţia ei este că bogăţia şi poziţia socială importantă
transformă omul în mod negativ, schimbându-i caracterul şi comportamentul. Este evidentă
deci valoarea moralizatoare a operei, care satirizează, apelând la ironie, parvenitismul şi
prostia umană. De altfel, morala poate fi rezumată prin proverbul Prostu, dacă nu-i fudul,
parcă nu e prost destul.
Fiindcă întruneşte toate caracteristicile speciei, de la caracterul animalier al
personajelor la existenţa moralei, opera literară Boul şi viţelul se dovedeşte a fi o fabulă.
VARIANTA 28
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: în-tre-bări, sculp-ta-tă, al-bas-tră, (a) pro-pu-ne.
4 puncte
2. Cuvinte formate prin schimbarea valorii gramaticale: asta, sculptată, mea. 4 puncte
3. Termeni din familia lexicală a adjectivului prost: prostie, prostuţ, prostime, a prosti, prostit
etc. 4 puncte
4. Verbe de conjugarea I: durează; conjugarea a Ii-a: (n-)avea; verbe de conjugarea a III-a:
a început, am propus, am ajuns; conjugarea a IV-a: au fost/ era, să plătim/ plăteşte.4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: mea - adjectiv pronominal posesiv; scumpă
- adjectiv propriu-zis; o - articoJ nehotărât, la - prepoziţie simplă. 4 puncte
6. Exemplu de răspuns: Mihai nu a deveni avocat (nume predicativ), deşi şi-a dorit.
4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: smântână - subiect; asta - atribut adjectival;
acră - nume predicativ; o - complement direct. 4 puncte
8. Propoziţia subordonată predicativă din ultima replică este cine plăteşte daunele.
4 puncte
1
9. Exemplu de răspuns: Cine nu are suficienţi bani/ va renunţa la acest iaht./ 2
4 puncte
10. Modul de expunere predominant în text este dialogul. 2 puncte
11. Indicaţii scenice din text sunt: (intră cu cafelele), (încearcă să-l oprească), (GELU şi
COCA râd de se prăpădesc.) 2 puncte
12. Procesul evocat în fragment durează de un an pentru că nu se poate stabili cine trebuie să
plătească daunele. 2 puncte
13. Exemplu de răspuns: Tipul de comic existent în fragment este comic de situaţie.
2 puncte
14. Exemplu de răspuns: Coca intră cu cafelele şi îl întreabă pe Nelu cum poate să pună
asemenea întrebări, când ştie ce au avut pe cap în ultimul timp. Nelu întreabă dacă le-au
plâns copiii de foame, dar Gelu precizează că au dat două mii de lei rată pe lună la sufrageria
sculptată, care i-a costat o avere, şi acum începe să crape, adăugând că soţia sa nu putea trăi
fără sufragerie de nuc sculptată. 4 puncte
Redactarea unui scrisori cu temă descriptivă. Exemplu de răspuns:
Stejăreni, 18.06.2007
Dragă Răzvan,
Am primit cu multă bucurie vestea că în luna august vei veni în Stejăreni şi deja
pregătesc programul acelor zile. Nu ai mai fost pe la noi de doi ani şi credea te va
surprinde frumuseţea satului, devenit între timp unul european.
Aici, la poalele Bucegilor, verile sunt mult mai răcoroase decât în Craiova, iar
nopţile sunt deosebit de fermecătoare. După ce soarele apune în spatele munţilor, se
aşterne peste tot liniştea, o linişte sonoră, aş putea spune. Greierii îşi încep serenadele, iar
mirosul florilor de câmp se simte plutind în aerul curat. Dar nu e numai mirosul florilor,
ci şi al brazilor şi pinilor, miros de răşină şi de garofiţă de munte totodată. Dacă este o
noapte cu lună plină, munţii par încununaţi cu lumina ei argintie şi peisajul primeşte o
aură de mister, iar dacă luna se ascunde ruşinoasă prin spatele vreunor nori, trăieşti un
sentiment ciudat, de fascinaţie şi teamă, fiindcă nu poţi descifra cui îi aparţin siluetele ce
se profilează pe cer muntelui sau balaurilor din poveste.
Sper că am fost suficient de convingătoare şi te-am făcut să nu regreţi că vei
renunţa la Craiova pentru o vreme.
Te sărut şi aştept cu nerăbdare luna august.
Cu drag, verişoara ta,
Mihaela
Motivarea faptului că fragmentul citat la partea I, din Boul şi viţeii de Ion Băieşu, aparţine
genului dramatic. Exemplu de răspuns:
Ipoteză
Prima caracteristică a genului dramatic, identificată în fragment
• exemplificarea acestei caracteristici pe baza textului
• prezentarea pe scurt a întâmplărilor
• prezentarea unui personaj, punând în evidenţă semnificaţia comportamentului acestuia
A doua caracteristică a genului dramatic, identificată în fragment
A treia caracteristică a genului dramatic, identificată în fragment
• exemplificare
Concluzia
Opera literară Boul şi viţeii de Ion Băieşu este un text dramatic, fiind scris cu scopul
de a fi reprezentat pe scenă.
Una dintre caracteristicile genului dramatic identificate în text este folosirea
dialogului ca mod de expunere predominant.
Dialogul dramatic are o serie de caracteristici care îl particularizează faţă de dialogul dintr-o
operă epică, fiind o formă specifică de narare, care face acţiunea să avanseze, un mijloc de a
scoate în evidenţă psihologia personajelor şi principala lor modalitate de caracterizare.
Fragmentul din opera literară Boul şi viţeii de Ion Băieşu este construit dintr-o serie de
replici care aparţin personajelor ce participă la acţiune; Coca, Gelu, Nelu şi Nuţi, acestea
comunicând unele cu altele despre situaţia în care se află. Gelu i se plânge fratelui său, Nelu,
de faptul că a cheltuit o avere pe mobila de sufragerie sculptată, care începe să crape. Nelu se
plânge şi el de situaţia financiară în care se află, consecinţă a unui proces deschis din cauza
soţiei sale, Nuţi. într-o zi, aceasta a mers la alimentară ca să cumpere smântână. După ce
vânzătoarea a pus smântână în borcan, Nuţi i-a reproşat acesteia că smântână este acră -
constatare pe care o face după ce îşi bagă degetul în borcan, şi ca atare refuză să plătească.
Faptul că i s-a adresat vânzătoarei cu apelativul dragă o enervează pe aceasta, iar Nelu îi sare
în ajutor soţiei sale şi îl pălmuieşte pe responsabilul alimentarei care îi aruncă un borcan de
muştar în cap. Din acest moment, vânzătoarele şi cei doi clienţi încep să arunce unii în
ceilalţi cu produse din magazin, ceea ce îl face pe Nelu să afirme că bătaia iscată a fost ceva
ca-n filmele mute. Procesul durează de un an şi are ca scop stabilirea persoanelor care trebuie
să plătească daunele.
Nuţi, soţia lui Nelu, are treizeci şi cinci de ani şi este unul dintre personajele din text
care demonstrează necunoaşterea normelor de comportament civilizat. La magazin, îşi înfige
degetul în borcanul cu smântână şi, fiindcă nu este pe gustul ei, refuză să o plătească,
negândindu-se sau ignorând faptul că produsul nu mai putea fi folosit de vânzătoare. Gestul
ei este unul mitocănesc, iar modul în care i se adresează vânzătoarei este unul care
demonstrează superioritatea pe care şi-o arogă. Deşi o femeie matură, ea nu înţelege rostul
procesului, considerându-1 o stupizenie, dar se simte jenată când soţul ei începe să le
povestească celorlalţi întâmplarea, fapt ce reiese din încercarea de a-1 opri prin replica Te
rog!
O altă caracteristică a operei dramatice este existenţa didascaliilor sau a metatextului,
pe de o parte a informaţiilor despre personaje din lista de la începutul operei, regăsită şi în
fragmentul dat (Coca — 40 de ani, soţia lui Gelu; Gelu - 40 de ani; Nelu - 45 de ani, fratele
lui Gelu; Nuţi - 35 de ani, soţia lui Nelu), iar pe de altă parte a indicaţiilor scenice, care au
rolul de a sugera jocul de scenă al actorilor. De exemplu, indicaţia scenică (intră cu cafelele)
oferă o informaţie despre mişcarea actriţei care o interpretează pe Coca, dar şi despre
elementul de recuzită de care este nevoie în această scenă, în timp ce indicaţia (încearcă să-l
oprească), dezvăluie efortul soţiei lui Nelu de a-l opri pe acesta să le dezvăluie cumnaţilor ei
scandalul pe care l-a provocat. Notaţia (GELU şi COCA râd de se prăpădesc.) evidenţiază
comportamentul celorlalte două personaje, dar oferă informaţii despre gesturile interpreţilor.
O a treia caracteristică a textului dramatic identificată în fragmentul dat este faptul că
este alcătuit dintr-o înşiruire de replica, în faţa acestor nefiind linie de dialog, ca în textul
epic, ci numele personajelor: NELU: Ce-aţi avut? V-au plâns copiii de foame? Acest fapt
duce la o aşezare în pagină specifică textului dramatic, ceea ce îl face uşor de recunoscut.
În concluzie, datorită acestor caracteristici identificate în fragmentul dat, se poate
afirma cu certitudine că opera literară Boul şi viţeii de Ion Băieşu este o creaţie dramatică.
VARIANTA 29
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: dea-su-pra (diftong); pă-râ-ul (hiat). 4 puncte
2. Exemple de răspuns:
El poartă o discuţie interesantă.
Ea poartă o bluză roşie. 4 puncte
3. Termeni din familia lexicală a adjectivului greu (de exemplu): greuţ, greutate, greul
(substantiv), a îngreuna, îngreunare, îngreunat etc. 4 puncte
4. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: deasupra - prepoziţie compusă; unde -
adverb relativ; se — pronume reflexiv; apa - substantiv comun. 4 puncte
5. Adjectivul pronominal din propoziţia citată este ta şi este un adjectiv pronominal posesiv.
4 puncte
6. Exemple de răspuns:
Mihai a devenit vocea generaţiei sale. (nume predicativ)
Ea este o voce importantă în muzica românească, (nume predicativ) 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: le — complement direct; fiecare - atribut
adjectival; la locul - complement circumstanţial de loc; lor- atribut pronominal genitival.
4 puncte
8. Propoziţia subordonată din text este subordonată circumstanţială de timp: când îmi arunc
ochii iarăşi la deal. 4 puncte
9. Exemplu de răspuns: El a venit la noi liniştită fiindcă aflase de toleranta noastră.!2
(subordonată circumstanţială de cauză). 4 puncte
10. Modul de expunere predominant în text este dialogul. 2 puncte
11. Fragmente în care apar motivele copilului pentru a munci atât de greu: am nevoie de
straie, trebuie să mai ajut pe mama, căci sunt şi alţii mai mici. 2 puncte
12. Figura de stil din expresia sunet moale de tălăncuţă este epitetul. 2 puncte
13. Exemple de răspuns: Folosirea unor termeni de adresare diferiţi are rolul de a arăta
diferenţa de vârstă şi de statut social dintre interlocutori. 2 puncte
14. Expresia e reapară şi foc ilustrează răutatea băciţei şi are sensul de a fi foarte rea.
4 puncte
Transformarea unei telegrame în scrisoare. Exemplu de răspuns:
Căciulata, 18.06.2007
Dragi bunici,
V-am trimis acum câteva zile o telegramă, dar m-am gândit că s-ar putea să nu o fi
primit, aşa că m-am aşezat Ca masa din camera de hotel şi m-am aşternut la scris.
Ştiţi că acum câteva săptămâni am avut examene şi că prin repartiţie computerizată,
urma să devin eleva/ elevul unui liceu. Ei bine, calculatorul (dar şi media mare pe care am
avut-o) m-a repartizat exact la liceul la care mi-am depus prima opţiune: Liceul„Octavian
Goga" din Sibiu. Aşa că acest lucru reprezintă un veritabil succes şi un motiv de bucurie.
Drept urmare, mami şi taţi s-au gândit să petrecem câteva zile la Căciulata, pe Valea
Oltului, ca să ne recreăm — şi eu, şi ei. Valea Oltului este superbă! Am auzit vorbindu-se
mult despre această zonă, profesoara mea de geografie o lăuda, dar nu credeam că poate
fi un loc atât de pitoresc, fim făcut peste o sută de fotografii, aşa că n-ar fi rău să pregătiţi
un album pentru ele.
Noi vom pleca poimâine de aici, aşa că tot poimâine vom ajunge la voi, să
sărbătorim împreună reuşita mea şi să vedeţi ce talent am în a surprinde cu aparatul foto
cele mai frumoase instantanee.
În speranţa că scrisoarea va ajunge înaintea noastră, vă sărut şi abia aştept să ne
vedem.
Cu drag, nepoata voastră/ nepotul vostru,
Maria/Marian
Motivarea apartenenţei la genul epic a unui text dat: Bradu Strâmb (fragment) de Mihail
Sadoveanu).
Ipoteza
Prima caracteristică a genului epic identificată în fragment
A doua caracteristică a genului epic identificată în fragment
• prezentarea pe scurt a întâmplărilor
A treia caracteristică a genului epic, identificată în fragment
• exemplificare
• prezentarea unui personaj, punând în evidenţă semnificaţia comportamentului acestuia
Concluzia
Opera literară Bradu Strâmb de Mihail Sadoveanu aparţine genului epic şi este o
creaţie ficţională.
O primă trăsătură a genului epic identificată în text este prezenţa naraţiunii, şi
implicit, a naratorului. Chiar dacă acest mod de expunere nu este predominant, fiindcă
fragmentul conţine o lungă secvenţă dialogată, naraţiunea se regăseşte în secvenţele de la
început şi din final. Naratorul, vocea care relatează întâmplarea din fragmentul dat, este
subiectiv, fiind implicat afectiv, aspect ce reiese din naraţiunea la persoana I, ce implică
existenţa unei viziuni proprii asupra evenimentelor. De altfel, naratorul are şi rol de personaj,
fiind cel cu care intră în dialog Ion, copilul de unsprezece ani care are în pază junincile
locuitorilor din satul Şugag. Mărcile sale sunt formele de persoana I ale pronumelor
personale: îmi, eu şi ale verbelor: am văzut, am zărit, zic.
O altă caracteristică a genului epic regăsită în acest fragment este existenţa acţiunii. în
primul rând, evenimentele sunt plasate într-un anumit context, indicii fiind în acest fragment
de ordin spaţial: deasupra locului unde pârâul Sălanelor se varsă în apa Frumoasei, Pârâul
Şerpilor, pe un tanc, în potecă. Faptele relatate în fragmentul citat, care constituie acţiunea,
nu sunt complicate: personajul-narator se întâlneşte în Pârăul Şerpilor cu Ion Gheorghiu,
băiatul care îngrijeşte junincile şugăgenilor, când acesta tocmai cobora de pe un tanc, de
unde alunga spre vale o junincă. Naratorul intră în vorbă cu el şi află că are în grijă treizeci şi
trei de juninci şi că pentru fiecare dintre ele primeşte trei sute de lei. La întrebarea dacă a
pierdut de-a lungul timpului vreuna, copilul răspunde că nu i s-a întâmplat aşa ceva, dat fiind
că, dacă vreo junincă se îndepărtează, merge după ea şi o aduce la vale. Din discuţia celor doi
reiese că grija vitelor nu e o muncă uşoară, dar copilul e nevoit să o facă fiindcă are nevoie
de straie, iar mama sa, de ajutorul lui. Singurul lucru care îl deranjează este răutatea băciţei
{băciţa cea bătrână e rea pară şi foc) pe care o vede capabilă să-1 mănânce de viu cu opinci
cu tot, asemeni unui căpcăun. Fiindcă între timp una dintre juninci se îndepărtează de el, Ion
aleargă după ea şi o ceartă fiindcă a îndrăznit să-1 supere.
O a treia caracteristică a epicului este existenţa personajelor. De altfel, acţiunea şi
personajele sunt mijloacele indirecte prin care autorul unui text epic îşi face simţită prezenţa
în text. în acest fragment, personajele care participă la acţiune sunt naratorul, un om mai în
vârstă căruia copilul i se adresează cu apelativul domnule, ceea ce dovedeşte şi diferenţa de
statut social dintre cei doi, şi Ion Gheorghiu, un copil de unsprezece ani, sărac, nevoit să îşi
câştige singur existenţa şi să aibă grijă şi de mama şi fraţii săi mai mici. Personajul-narator i
se adresează cu substantivele fecioraşule şi feciorule şi punctează câteva trăsături fizice ale
copilului: ochi negri, energici şi voce subţire, lăsând însă faptele şi vorbele acestuia să-1
caracterizeze. Copilul se dovedeşte a fi responsabil şi serios, având mare grijă de vitele pe
care le duce la păscut. Comportamentul său dovedeşte o paradoxală maturitate în raport cu
vârsta fragedă şi o grijă deosebită faţă de animale. Atunci când o junincă se îndepărtează,
copilul se caţără după ea, iar din modul în care îi vorbeşte reies un ataşament deosebit şi o
sensibilitate aparte, mai exact din mustrarea D-apoi cum de-mi faci tu mie asemenea supăra-
re?
În concluzie, existenţa naraţiunii, a naratorului, a acţiunii şi a personajelor dovedeşte
că opera literară Bradu Strâmb de Mihail Sadoveanu aparţine genului epic.
VARIANTA 30
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: (a) îm-bră-ca, zgo-mot, pu-bli-ce,fier-bin-te 4 puncte
2. Sinonime ale cuvintelor sunt: scurt - mic, scund etc; popas — pauză, oprire etc.4 puncte
3. Termeni din familia lexicală a adjectivului încet: încetuţ, încetinel, încetişor, (a) încetini,
încetinit, încetinire, încetineală etc. 4 puncte
4. Pronumele demonstrativ acesta şi prepoziţia simplă: în sau din. 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: unde - adverb relativ; sărăcia - substantiv
comun; cu - prepoziţie simplă; întinsă - adjectiv provenit din verb la participiu/ adjectiv
participial. 4 puncte
6. Alcătuirea enunţului indicat: Senzaţia grădinii este trandafirul cei galbeni, (atribut
substantival genitival) 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: cine — subiect; vrodată — complement cir-
cumstanţial de timp; sa - atribut adjectival; un popă — complement direct. 4 puncte
8. Propoziţia subordonată circumstanţială de timp este când nu-şi găsea omul. 4 puncte
9. Alcătuirea frazei indicate: Viaţa/ la care visai era cea a actorilor de la Hollywood/1.
1 2
4 puncte
10. Modul de expunere predominant în primele alineate este descrierea. 2 puncte
11. O enumeraţie din primul alineat este: rar, încet şi gânditor etc. 2 puncte
12. Personajul cască zgomotos atunci când nu are un partener de discuţie. 2 puncte
13. Trăsăturile care justifică apartenenţa textului la genul epic sunt: prezenţa unui narator,
existenţa personajelor, împletire naraţiunii cu descrierea şi dialogul, existenţa unei acţiuni
etc. 2 puncte
14. Sintagma unde-l aştepta sărăcia cu masa întinsă evidenţiază sărăcia personajului, fiind o
personificare a acestei stări. Se observă atitudinea ironică a naratorului, reliefată de asocierea
dintre cuvântul sărăcia şi construcţia cu masa întinsă care exprimă bunăstare. 4 puncte
Redactarea unei descrieri/ compunere cu început dat. Exemplu de răspuns:
Amintirea
Îmi amintesc cu drag de copacul de pe dealul din spatele casei bunicilor, care stă-
pâneşte cu coroana-i măreaţă întreg satul. Este un tei drept ca o lumânare şi înalt... atât de
înalt, încât ai impresia că mângâie cu frunzele sale cerul şi norii. Ramurile sale, groase şi
noduroase, semn al bătrâneţii, se înveşmântează în fiecare an cu flori înmiresmate.
Copilăria mea a fost marcată de teiul de pe deal. Mic fiind, mă apropiam de trunchiul
său negru şi îi mângâiam scoarţa, pe care o asociam cu mâinile bunicului, şi îi miroseam
florile, în care părea să fie închisă aroma din dulapul bunicii. Ascuns printre ramurile sale,
mă simţeam la fel de protejat ca atunci când stăteam în braţele bunicului. Mă cocoţam în
vârful său şi îi rupeam frunzele, crezând că sunt fluturi verzi, şi îi culegeam florile, pentru
ceaiul din serile reci de iarnă. îi recitam toate poeziile ştiute şi-i cântam tot ce îmi venea în
minte, iar el îmi răspundea cu foşnetul dulce şi adormitor.
Dacă cineva m-ar întreba de ce anume îmi amintesc atunci când e vorba de copilărie,
asta aş spune: un tei bătrân cu braţe de bunic.
Caracterizarea personajului părintele Duhu, din fragmentul citat la partea I: Popa Duhu de
Ion Creangă. Exemplu de răspuns:
Introducere
Precizarea, însoţită de exemple, a trei mijloace de caracterizare a personajului
Numirea a trei trăsături (fizice şi / sau morale ale personajului)
Ilustrarea primei trăsături, prin referire la situaţii semnificative sau prin citate comentate
Prezentarea relaţiilor dintre personajul principal şi un alt personaj prezent în text
Ilustrarea celei de a doua trăsături, prin referire la situaţii semnificative sau prin citate
comentate
Ilustrarea celei de a treia trăsături, prin referire la situaţii semnificative sau prin citate
comentate
Concluzia
Opera literară Popa Duhu de Ion Creangă este o creaţie epică şi are în centrul ei
imaginea unui preot, a cărui poreclă se regăseşte în titlu.
Popa Duhu, pe numele său real Isaia Teodorescu, este originar din satul Cogeasca-Veche,
judeţul Iaşi, şi a urmat cursurile seminarului de la Socola. Aici a fost denumit de un călugăr
Duh diavolesc, fiindcă în viziunea acestuia avea calităţile necesare unui monah, şi de la
această denumire i se trage şi porecla.
În zugrăvire imaginii părintelui se împletesc mijloacele de caracterizare directă cu
cele de caracterizare indirectă, trăsăturile personajului reieşind din fapte, limbaj, din
relaţiile cu celelalte personaje, din mediul în care trăieşte sau chiar din porecla pe care o are.
Preotul nu îşi asumă însă această poreclă, dovadă precizarea: el Isaia Teodorescu se iscălea.
Naratorul îi realizează încă de la început un succint portret fizic prin acumularea unor detalii:
îmbrăcat cu haine sărăcuţe, scurt la stat, smolit la faţă, cu capul pleş, punctând şi câteva din
obiceiurile preotului, căruia îi plăcea să se plimbe cu pas rar, încet şi gânditor, să comunice
cu ceilalţi şi să contemple natura, făcând lungi popasuri prin aleile ascunse ale grădinilor
publice din Iaşi.
În fragmentul citat, personajul se dovedeşte a fi sever, orgolios şi dezordonat, o fire
încăpăţânată şi incapabilă de compromisuri, dar în egală măsură sensibil şi ambiţios.
Una dintre trăsăturile personajului este severitatea, care reiese atât în mod direct, din
aprecierea făcută de către narator: în predicile sale de pe amvoanele bisericilor, înţepa ca
viespea, cât şi indirect, din modul în care vorbeşte. El critică atitudinea celor din jur, fiind un
duşman deschis al leneşilor şi al ignoranţilor: Elisei a curăţit de lepră pe Neeman Sirianul,
trimiţându-l să se scalde în râul Iordanului. Iară eu vă trimit la Căcaina, ca să vă curăţiţi de
lepra ignoranţei şi a trândăviei, dar la fel de sever este şi cu episcopul căruia nu-i tolerează
incompetenţa şi pe care îl face de ruşine în faţa tuturor. Scena în care i se adresează acestuia,
la hramul bisericii Bunavestire din Iaşi, evidenţiază relaţiile conflictuale pe care preotul
Teodorescu le are cu superiorii. Neavând pretenţia de a obţine poziţii înalte sau ordine
preoţeşti, mulţumit cu ce are, îşi permite să se manifeste deschis faţă de persoanele pe care
nu le consideră demne să slujească în biserică. Ţinuta pompoasă a episcopului îl face să
reacţioneze cu ironie: Dragul mamei Cânilic, bine-ţi sade mitropolit! Unde-i neneacă-ta să
te vadă? Dispreţul pe care îl afişează îi înspăimântă pe ceilalţi preoţi, dar dovedeşte curajul
lui popa Duhu de a amenda incompetenţa şi de a reacţiona în faţa acesteia.
O altă trăsătură a personajului este sensibilitatea, care reiese din atitudinea pe care o
are faţă de lumea micilor vieţuitoare şi este evidenţiată încă din incipit. Tresare la cântecul
păsărilor, se minunează atunci când vede muşuroaiele de furnici, pe care le consideră
republici înţelepte, este impresionat de miracolul naturii, dezmiardă iarba şi florile
câmpului, icoane ale vieţii omeneşti şi lăcrimează la vederea lor.
Caracterul dezordonat este o altă trăsătură a lui popa Duhu şi reiese din mediul în care
trăieşte, descris în detaliu de către narator, în locuinţa sa domneşte mizeria: apărie pe jos,
gunoiu şi gândaci fojgăind în toate părţile şi dezordinea: în mijlocul odăiei,un lighean de lut
cu ibric pentru spălat, teancuri de traftoloage greceşti, latineşti, bulgăreşti, franţuzeşti,
ruseşti şi româneşti, pline de painjeni erau aruncate în neregulă prin cele unghere, sărăcia sa
nejustificând acest mod de viaţă.
Figura personajului principal din această creaţie a lui Ion Creangă este reprezentativă
pentru o categorie umană, cea a oamenilor pentru care sărăcia este o valoare ce permite
enunţarea cu sinceritate a propriilor concepţii despre viaţă.

Raspuns La Variantele 21-30

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raspuns La Variantele 21-30

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Răspuns la variantele 21-30 de subiecte pentru testare naţională

Partea a III-a (24 de puncte)

S-ar putea să vă placă și