PROF ANCA POPA

N. STANESCU ,

EMOTIE DE TOAMNA
(abordarea textului )

Tema poeziei : iubirea tulburată de trecerea timpului .

Sentimentul dominant : neliniştea eului liric provocată de ideea că sentimentul iubirii va dispărea.

Titlul textului :

Exerciţiu : 1. Alcătuieşte enunţuri în care să utilizezi cuvintele toamnă, umbră , copac , aripi ,nori, frunze cu
sensurile lor obişnuite .

2. Crezi că N.Stănescu a dat cuvintelor în textul său aceleaşi sensuri  ? Dacă nu , ai putea să
identifici sensurile cuvintelor în poezie ?

Ce observăm ?- Cuvintele toamnă, umbră , copac , aripi ,nori, frunze (deşi simple) dobândesc în poezia lui
N.Stănescu sensuri profunde ce trebuie căutate dincolo de aparenţe. Acest lucru face ca poezia să fie deschisă
interpretărilor multiple.

- Eul liric pendulează între planul terestru (al sentimentelor de iubire) şi planul cosmic (al înălţării
prin creaţie)

Ce înţelegem ? Titlul textului dobândeşte din această perspectivă o dublă semnificaţie :

- a planului concret : apropierea frigului , pălirea luminii solare

- a planului figurativ : sentimentul distanţării îndrăgostiţilor.

Descoperirea universului poetic - (pune în evidenţă evoluţia sentimentelor eului liric).

1. Dezamăgirea (diminuarea sentimentului de iubire determinată de distanţarea dintre îndrăgostiţi):

Versul : A venit toamna ( interpretat nu ca o simplă constatare a rotirii ciclice a anotimpurilor ,ci ca o

înstrăinare de fiinţa iubită, ca o stingere a iubirii)

2. Speranţa renaşterii iubirii (chiar şi în absenţa iubitei –simbolizată de cuv umbra – a cărei amintire îl
împiedică să dea frâu liber sentimentului de teamă) „Acoperă-mi inima cu ceva / Cu umbra unui copac sau mai
bine/ cu umbra ta”.

3.Teama de despărţire ( generată de incertitudinea împărtăşirii sentimentelor de către fiinţa iubită) „Mă tem că
n-am să te mai văd uneori „

4.Transformarea revoltei întregii fiinţe în creaţie : „ Că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori”

-metafora dublată de epitet (aripi ascuţite) şi hiperbola ascuţite până la nori reprezintă expresie a măsurii
durerii sufleteşti , dar şi o posibilitate ca eul liric, deznădăjduit, să-şi transforme suferinţa în creaţie ,depăşind
astfel limitele banalităţii (durere transformată în creaţie, locul unde manifestarea sentimentelor nu cunoaşte
limite)

5.Teama destrămării iubirii ( prin ademenirea iubitei într-o altă relaţie, care o va face să sufere)„ Că ai să te
ascunzi într-un ochi străin/ Si el o să se-nchidă c-o frunză de pelin”
PROF ANCA POPA

6. Transformarea sentimentelor în artă :

„ Si-atunci mă apropii de pietre şi tac/ Iau cuvintele şi le înec în mare”- cuvintele ies din banalitatea sensului
lor şi dobândesc noi sensuri , profunde, pline de sensibilitate artistică.Singurele martore mute ale trăirilor
interioare ale eului liric sunt pietrele.

- înecarea cuvintelor în mare înseamnă – înlăturarea sensurilor banalizate şi atribuirea unor sensuri profunde a

căror căutare presupune sensibilitate artistică.

„Şuier luna şi o răsar / şi o prefac într-o dragoste mare” – elementele naturii şi ale cosmicului –asociate cu

frământările sufleteşti ale artistului ,sunt investite cu simboluri în procesul creaţiei artistice.

Concluzii : - artistul transformă ,prin harul său , propriile emoţii în artă pură , realul în ideal, putându-se ridica
de la concret la abstract . Astfel , transfigurând artistic realitatea, poetul intră în universalitate.(mesajul
poeziei).

- N.Stănescu este poetul care părăseşte planul concret al cuvântului , fiind creatorul unei poezii
ale cărei sensuri sunt înţelese de cititor potrivit propriei structuri sufleteşti .