Raspuns La Variantele 51-60

Răspuns la variantele 51-60 de subiecte pentru testare naţională
2007
VARIANTA 51
Partea I (48 de puncte)
A. Limba română
1. Despărţirea în silabe a cuvintelor: o-i-le,fur-cu-ţa, la-turi, tă-iai. 4 puncte
2. Cuvinte care fac parte din masa vocabularului: furcuţă, brâu. 4 puncte
3. Doi termeni din familia lexicală a cuvântului munte: muntos, muntean. 4 puncte
4. Transcrierea unui pronume personal: m-, transcrierea unui adverb relativ: unde.4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor: puţin secerai - adverb de mod, puţin sânge curge -
adjectiv. 4 puncte
6. Alcătuirea enunţului: Ţăranii au secerat grâul, (complement direct) 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor: tare — atribut adjectival, dor — subiect, m - complement
direct, ajunge - predicat verbal. 4 puncte
8. Subordonata cauzală: că nu vii la mine. 4 puncte
1 2
9. Alcătuirea enunţului: Mihai a ajuns! ce nu au dorit părinţii.! 4 puncte
B. Înţelegerea textului
10. Specia literară căreia îi aparţine textul este doina. 2 puncte
11. Versul Puţin sânge curge conţine imagine vizuală. 2 puncte
12. în versul Şi rău mă tăiai există epitet. 2 puncte
13. Textul aparţine genului liric, deoarece sentimentele sunt exprimate în mod direct; apar
mărci lexico-gramaticale ale eului liric - verbe şi pronume la persoanele I şi a II-a ; se
observă prezenţa imaginilor artistice realizate cu ajutorul figurilor de stil. 2 puncte
14. Versurile Cu furcuţa-n brâu,/ Cu secera-n grâu sugerează activităţi specifice vieţii rurale:
torsul şi seceratul. Ele exprimă starea de aşteptare perpetuă a femeii, deoarece bărbatul este
plecat, iar ea trebuie să fie răbdătoare, în ciuda dorului care o cuprinde. 4 puncte
Partea a II-a (10 puncte)
Compunere descriptivă.
Exemplu de răspuns:
Înserarea
Fiecare moment al zilei este fascinant pentru mine. Dimineaţa descopăr ziua, la amiază
admir forfota oraşului, iar seara urmăresc, discret şi înţelept, lăsarea întunericului. Mă
impresionează, de fiecare dată, înserarea.
Amurgul cade peste oraş treptat, colorând cerul în nuanţe de roşu şi de albastru vineţiu.
Soarele se retrage supus şi obosit spre apus,, lăsând scena cerului liberă pentru înaintarea
domoală a stelelor. Aştept numai pe o bancă în parc, văd, fie primăvară, fie vară, toamnă sau
iarnă, acelaşi ritual al naturii. Paşii oamenilor încep să devină din ce în ce mai rari, zgomotul
tramvaielor şi al maşinilor se stinge şi el încet, luminile oraşului se aprind pe rând. Freamătă
în parc pe înserat câte o frunză şi mai cade, uneori, în gol câte o creangă uscată. Păsările,
proiectându-şi zborul pe pânza ruptă de întuneric a nopţii, ajung să se cuibărească în aştrii
care par îmbrăcaţi în straie negre. Contururile lumii încep să se piardă, cerneala nopţii
lăsându-se treptat peste oraş. Luna se zăreşte într-un colţ al cerului, gă-sindu-şi, liniştită,
locul printre stele.
Mă retrag şi eu alături de prietenii mei, Vlad şi Maria, convins/ convinsă că ziua ur-
mătoare va aduce cu ea o altă înserare plină de vrajă.
Partea a III-a (32 de puncte)
Argumentarea apartenenţei unui text studiat la specia epică roman: Baltagul de Mihail
Sadoveanu
Alt roman studiat: Cireşarii de Constantin Chiriţă, Moromeţii de Marin Preda.
1.-2. Precizarea a patru caracteristici ale romanului ca specie literară şi exemplificarea
lor pe text
• inspiraţia şi tema romanului
• modurile de expunere
• naraţiunea
• descrierea
• dialogul şi monologul interior
• tipuri de roman
• roman al iniţierii
• roman mioritic
• roman poliţist
• roman monografic
3. Prezentarea subiectului, prin referire la momentele subiectului sau la trei secvenţe
reprezentative
• locul şi timpul desfăşurării acţiunii
Momentele subiectului
• expoziţiunea
• intriga
• desfăşurarea acţiunii
• punctul culminant
• deznodământul
4. Prezentarea unui personaj, prin raportare la două întâmplări/ situaţii semnificative
Personajul principal
• portret fizic
• caracterizare directă
• portretul moral
Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu o acţiune

complexă şi complicată, desfăşurată pe mai multe planuri narative, cu un număr mare de
personaje.
Romanul Baltagul este inspirat de lumea rurală, iar tema este reprezentată de călătoria
pentru descoperirea adevărului şi de drumul iniţiatic.
Ca în orice operă epică, naraţiunea este modul de expunere predominant, fapt
evidenţiat în prezentarea acţiunii, urmărind momentele subiectului. Naratorul nu este
implicat în cele povestite, fiind obiectiv, aşadar naraţiunea este la persoana a III-a.
Flăcăul rămăsese în urmă, ca să puie la adăpost caii. Munteanca îşi lepădă cojocul
lângă uşa de la intrare şi înainta sprintenă, numai în sumăieş, păşind moale pe covor cu
opincile. In faţa iconostasului se opri şi salută pe sfinţi cu mare înfrângere, aplecându-se
adânc, cu mâna dreaptă până la pământ. Făcându-şi cruci repetate,
îşi murmura gândul care o ardea. Trecu la sfeşnice şi aşeză fă-clioare de ceară pe care le
adusese de acasă învăluite în năframă.
Descrierea este prezentă în evocarea satului Măgura Tarcăului, un sat care se conducea
după legi nescrise. Oamenii trăiesc o viaţă grea, deoarece bărbaţii sunt plecaţi cu oile, iar
femeile au grijă de gospodărie, îndeplinind şi sarcinile soţului: Munteanului i-i dat să-şi
câştige pânea cea de toate zilele cu toporul ori cu caţa. Cei cu toporul dau jos brazii din
pădure şi-i duc la apa Bistriţei; după aceea îi fac plute pe care le mână până la Galaţi, la
marginea lumii. Cei mai vrednici întemeiează stâni în munte. Acolo stau cu Dumnezeu şi
singurătăţile, până ce se împuţinează ziua. Asupra iernii coboară la locuri mai largi şi-şi
pun turmele la iernat în bălţi. Acolo-i mai uşoară viaţa, ş-acolo ar fi dorit ea să trăiască,
numai nu se poate din pricină că vara-i prea cald, ş-afară de asta, munteanu are rădăcini
adânci la locul lui, ca şi bradul.
Tot descrierea este utilizată şi în prezentarea locurilor prin care trec Vitoria şi
Gheorghiţă, dar şi în caracterizarea personajelor, fiind uneori inclusă în replicile acestora.
Dialogul şi monologul interior sunt foarte importante pentru zugrăvirea stării sufleteşti a
personajelor, ca modalitate de caracterizare a lor: Apoi ştiu eu; acuma vă strâmbaţi una la
alta şi nu vă mai place catrinţa şi cămeşa, şi vă ung la inimă lăutarii care cântă câte-un valţ
nemţesc. îţi arăt eu coc, valţ şi bluză, arde-le para focului să le ardă! Nici eu, nici bunică-ta,
nici bunică-mea n-am ştiut de acestea - şi-n legea noastră trebuie să trăieşti şi tu. Altfel îţi
leg o piatră de gât şi te dau în Tarcău.
Deşi firul narativ este simplu şi constă în căutarea de către Vitoria Lipan a soţului pe
care-1 crede ucis, mai multe tipuri de roman se îmbină în Baltagul.
Este, în primul rând, un roman al iniţierii lui Gheorghiţă, al formării lui pentru a
deveni capul familiei, deoarece este încă necopt înainte de călătorie, acesta fiind motivul
pentru care mama nu-1 lasă să plece singur în căutarea lui Nechifor.
Pe de altă parte, se dezvoltă unele motive din balada populară Mioriţa, având drept
motto versurile: Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă ş-un câne... Crima ipotetică din baladă se
înfăptuieşte în roman, fiind prezente motivul transhumantei şi al animalului năzdrăvan, de
această dată fiind câinele Lupu, cel care o conduce pe Vitoria la osemintele soţului ei.
Baltagul a fost considerat şi roman poliţist, pentru că Vitoria se poartă ca un detectiv
atunci când reconstituie drumul soţului şi crima săvârşită de Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui.
Poate fi, de asemenea, considerat roman monografic, deoarece este prezentat un sat de
munte, un sat al oierilor care luptă pentru păstrarea tradiţiilor şi a valorilor morale pe care le
slujiseră ani întregi. Viaţa oamenilor se desfăşoară calendaristic, în funcţie de mişcarea oilor,
iar vremea este înţeleasă după semne.
Acţiunea romanului începe în satul de oieri Măgura Tarcăului, dar spaţiul se lărgeşte o
dată cu călătoria celor două personaje, ele străbătând multe localităţi în căutarea lui Nechifor
Lipan: Vatra Dornei, Bicaz, Călugăreni, Cruci, Sabasa şi Suha.
În ceea ce priveşte timpul, acţiunea începe toamna şi continuă până primăvara,
deoarece Vitoria aşteaptă veşti de la Nechifor în preajma Sfântului Andrei şi porneşte în
călătorie cu Gheorghiţă pe 10 martie. Timpul, deşi în mare parte urmează cronologia, nu este
linear, există întoarceri în timp, în special rememorări legate de Nechifor Lipan, personaj al
cărui portret este reconstituit din amintirile celor care l-au cunoscut.
Acţiunea romanului se petrece la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, iar
firul epic este simplu.
Romanul are 16 capitole, începând cu expoziţiunea, în care personajul principal,
Vitoria Lipan, îşi aminteşte o poveste spusă de soţul ei la diverse petreceri: Povestea asta o
spunea uneori Nechifor Lipan la cumătrii şi nunţi, la care în vremea iernii era nelipsit.
Dar acum, soţia lui este îngrijorată pentru că Nechifor plecase la Dorna să cumpere
nişte oi şi nu se mai întorsese şi nici nu dăduse vreun semn, ceea ce era neobişnuit: Astfel s-a
frământat, fără să-i aline gândurile şi fără să primească vreo veste de unde aştepta^In
noaptea asta, către zori a avut cel dintâi semn, în vis, care a împuns-o şi mai mult. Se făcea
că vede pe Nechifor Lipan călare, cu spatele întors către ea, trecând spre asfinţit o
revărsare de ape.
Vitoria se afla acasă doar cu fiica sa, deoarece fiul, Gheorghiţă, era cu oile la iernat.
Pentru a-şi astâmpăra grijile, merge la preotul satului, Daniil Milieş, pentru a trimite o
scrisoare fiului. După aceea, trece şi pe la vrăjitoarea satului, baba Maranda, pentru a găsi
veşti despre soţul ei: Am înţeles despre soţul dumitale, Nechifor Lipan, că a ajuns cu bine la
Dorna, unde trebuia să cumpere oi de la nişte ciobani. Dar după aceea s-a găsit una cu
ochii verzi şi cu sprâncenele îmbinate, care s-a pus prag şi nu-l lasă să treacă.
Dar Vitoria nu crede, pentru că îşi cunoaşte bărbatul şi ştie că s-ar fi întors, dacă nu i s-
ar fi întâmplat nimic. Gheorghiţă se întoarce acasă, iar veştile de la Nechifor întârzie, de
aceea, mama şi fiul încearcă să implice autorităţile, dar Vitoria nu are încredere în ele. Astfel,
intriga este declanşată de hotărârea Vitoriei de a porni pe urmele soţului ei, împreună cu fiul
ei, deşi, iniţial, ar fi vrut să-1 trimită numai pe Gheorghiţă.
Desfăşurarea acţiunii începe cu pregătirile făcute în vederea călătoriei. Vitoria face
rost de bani, o duce pe Minodora la mănăstire, îl lasă pe argatul Mitrea să aibă grijă de casă.
Porneşte spre Dorna, trecând prin Bicaz şi Călugăreni. Se întâlneşte cu subprefectul şi cu
moş Pricop la Farcaşa, cel din urmă amintindu-şi de Lipan:
- Îmi aduc aminte. Purta căciulă brumărie. Avea cojoc cu chimir, de miel negru, scurt
până la genunchi, şi era încălţat cu boţfori.
Trecând prin Borca, întâlnesc un botez, iar la Cruci - o nuntă, inversarea ritualurilor
reprezentând un semn pentru Vitoria. Urmând călătoria spre Vatra Dornei, la un han, cei doi
călători află că Nechifor cumpărase prin luna noiembrie trei sute de oi, din care vânduse două
sute altor doi ciobani, cu care pornise împreună spre Neagra: Bărbatul dumitale s-a înfăţişat,
a bătut palma, a scos ş-a numărat paralele ş-a cerut adeverinţă.
Vitoria şi Gheorghiţă încearcă să refacă itinerariul celor trei, aflând că ultima localitate
în care au fost văzuţi împreună a fost Sabasa, în următoarea, Suha, ajungând doar doi, lucru
pe care i-1 spune Iorgu Vasiliu. Eroina realizează că soţul ei a fost ucis între cele două
localităţi: în întuneric, începea să se facă lumină. La Sabasa fuseseră trei. Dincoace, peste
muntele Stânişoara, la Suha, Nechifor Lipan nu mai era. Se înălţase deasupra? Căzuse
dedesubt? Aici, între Sabasa şi Suha, trebuia să găsească cheia adevărului.
În căutările ei, Vitoria îl întâlneşte pe Lupu, câinele lui Nechifor, într-o gospodărie, cu
ajutorul lui ajungând la osemintele soţului ei: oase risipite, cu zgărciurile umede, albeau
ţărâna. Botforii, taşca, chimirul, căciula brumărie erau ale lui Nechifor. Era el acolo, însă
împuţinat de dinţii fiarelor. Scheletul calului, curăţat de carne sub burniţă şipoclăzi, zăcea
mai încolo, acesta fiind punctul culminat al romanului.
Vitoria îşi îndeplineşte datoria creştinească faţă de Nechifor, în-mormântându-1, iar
autorităţile întreprind unele cercetări. La praznic sunt invitaţi şi cei doi însoţitori ai lui
Nechifor, Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui, deznodământul constând în refacerea crimei de către
Vitoria, aşa cum nici cei implicaţi nu ar fi putut. Calistrat Bogza recunoaşte adevărul înainte
de a muri, fiind atacat de câinele Lupu şi lovit cu baltagul de Gheorghiţă. Ilie Cuţui este
arestat: împins de alt ţipăt al femeii, feciorul mortului simţi în el crescând o putere mai mare
şi mai dreaptă decât a ucigaşului. Primii pe Bogza în umăr. îl dădu îndărăt. Apoi îl lovi
scurt cu muchea baltagului, în frunte. Calistrat Bogza şovăi. Câinele se năpusti la beregată,
mestecând mormăiri sălbatice cu sânge.
Romanul se încheie cu replica Vitoriei, care se decide să plece acasă şi să-şi
organizeze viaţa, spunându-i fiului că trebuie să o ducă la mormântul tatălui ei şi pe
Minodora, la parastasul de patruzeci de zile.
Personajul principal al romanului este Vitoria Lipan, personaj reprezentativ pentru
comunitatea din care face parte. Portretul fizic este realizat direct de către narator chiar la
începutul romanului, Vitoria fiind o femeie nici tânără, nici bătrână, dar cu trăsături încă
frumoase: Ochii ei căprii, în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului, erau duşi
departe. [...] Acei ochi aprigi şi încă tineri căutau zări necunoscute.
Se poate observa că autorul pune accent pe imaginea ochilor femeii, ei reprezentând
oglinda sufletului. Dar şi celelalte personaje o caracterizează direct pe Vitoria, o replică
semnificativă fiind aceea a fiului său: Mama asta trebuie să fie fermecătoare, cunoaşte
gândul omului... sau a lui David: ... dacă n-aş fi ovrei şi însurat, şi munteanca asta n-ar avea
soţ, într-o săptămână aş face nunta. M-ar cununa părintele Daniel.
Portretul ei moral se conturează din comportament, din felul de a vorbi şi din relaţiile
cu celelalte personaje, din frământările ei sau din mediul în care trăieşte.
La început, se conturează un portret static, deoarece femeia este interiorizată, în
aşteptarea bărbatului pe care-1 iubeşte şi care întârzie să apară acasă. Dar pe măsură ce
începe să acţioneze, şi portretul ei se dinamizează.
Vitoria este o femeie care respectă tradiţiile şi care se ceartă cu fiica ei, Minodora,
aceasta reprezentând noua generaţie care doreşte schimbarea cu care mama ei nu este de
acord: îţi arăt eu coc, valţ şi bluză, arde-le para focului să le ardă! Nici eu, nici bunică-ta,
nici bunică-mea n-am ştiut de acestea - şi-n legea noastră trebuie să trăieşti şi tu.
În schimb, relaţia ei cu Gheorghiţă, este una specială, deoarece acesta poartă numele
de botez al soţului. De asemenea, Vitoria este o femeie harnică, ştie să-şi organizeze foarte
bine gospodăria atunci când pleacă la drum: îl lasă acasă pe argatul Mitrea, pe Minodora o
duce la mănăstire, vinde diverse produse pentru a avea bani de drum.
Personajul se conduce după legile nescrise ale comunităţii din care face parte, dar
ascultă sfatul preotului, fiind o femeie credincioasă, iar preotul reprezentând autoritatea
supremă în sat. în acelaşi timp, se arată şi superstiţioasă, pentru că are încredere în semne, în
vise şi o vizitează şi pe baba Maranda, vrăjitoarea satului, care îi spune că Nechifor este
reţinut de o femeie cu ochi verzi: Vezi, drăguţă, cum ţi s-aleg dumitale lacrimile şi scârba?
Şi omul dumitale, craiul de spatie, răsare în altă parte, într-o adunare de oameni. Acolo-i
nelipsită cea cu ochii verzi, precum am spus.
Dar femeia nu crede în ceea ce spun oamenii, deoarece îşi cunoaşte soţul şi, după cum
îi spune preotului: Poate zăbovi, o zi ori două, cu lăutari şi cu petreceri, ca un bărbat ce se
află, însă după aceea vine la sălaşul lui. Ştie că-l doresc şi nici eu nu i-am fost urâtă.
Vitoria este tot mai convinsă că soţul ei a murit, în special din semnele pe care le are - visul
în care bărbatul este cu spatele.
Totuşi, înainte de a pleca la drum, se purifică sufleteşte prin spovedanie şi post, iar
apoi pleacă în căutarea soţului, parcurgând drumul de la răsăritul la apusul soarelui. Ea vrea
să descopere adevărul şi cunoaşte metode pentru a face acest lucru, ştie cum să vorbească cu
oamenii, pentru a obţine informaţii; de asemenea, participă la un botez şi la o nuntă,
îndeplinind datinile, cu toate că sufletul ei plânge: La Borca a căzut într-o cumătrie. Le-au
ieşit în cale oameni, au apucat de căpestre caii şi i-au abătut într-o ogradă. Erau aprinşi la
obraji şi aveau plăcere să cinstească pe drumeţi şi să-i ospăteze. Vitoria a trebuit să se
supuie, să descalece, să intre la lehuză şi să-i puie rodin sub pernă, un coştei de bucăţele de
zahăr şi pe fruntea creştinului celui nou o hârtie de douăzeci de lei. [...]
La Cruci a dat de nuntă. [...]
Vitoria a primit plosca şi a făcut frumoasă urare miresei. Arăta veselă faţă şi limbă
ascuţită, deşi s-ar fi cuvenit să fie scârbită, căci se ducea la răi datornici, la Dorna.
Eroina reface drumul soţului, astfel reuşind să-i descopere osemintele pentru ritualul
înmormântării fără de care sufletul lui Nechifor nu s-ar fi odihnit în pace. Ea dovedeşte tărie
de caracter, inteligenţă şi luciditate în demascarea ucigaşilor, prezentând crima aşa cum nici
ei nu şi-o mai aminteau. Ştie, poate, ceva de la nevasta lui Ilie Cuţui. Nepotrivit lucru este să
ai de-a face cu asemenea prieteni şi tovarăşi ticăloşi. Dar nici Ilie Cuţui n-a putut vedea în
totul lucrurile, în toate amănuntele lor. Mai ciudat este că nici el nu ştia bine cum a fost.
Abia acuma vede că a fost aşa întocmai, gândeşte Calistrat Bogza, după ce Vitoria a
prezentat întâmplările.
Prin replica finală, eroina se dovedeşte hotărâtă să-şi continue viaţa, mulţumită că a
reuşit să îndeplinească tradiţia, dornică să organizeze totul, pentru că toate grijile cădeau în
sarcina ei.
VARIANTA 52
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: iz-vor, dum-nea-ta, a-jun-ge, pâr-jo-leş-te 4 puncte
2. Cuvinte derivate cu sufix diminutival bădiţă, tinerea, puţinei etc. 4 puncte
3. Termeni din familia lexicală a substantivului dor: - doruleţ, a dori, doritor, nedoritor,
nedorit etc. 4 puncte
4. Transcrierea adjectivului pronominal atâta/ tău şi a adverbului relativ pe unde/ unde.
4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: hai - interjecţie predicativă; dumneata -
pronume (personal) de politeţe; că - conjuncţie subordonatoare (simplă); -s - verb copulativ.
4 puncte
6. Enunţul în care substantivul iarba are funcţia sintactică de atribut substantival este:
Verdele ierbii mă încântă.; Firele de iarbă sunt fragede.; Minunea asta măruntă, iarba, te
face fericit. 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: (pe) unde - complement circumstanţial de loc;
dorul - subiect simplu (gramatical); m- - complement direct; ajunge - predicat verbal.
4 puncte
8. Propoziţia subordonată este: Că io-s fată tinerea - subordonată circumstanţială cauzală;
Pe unde dorul m-ajunge - subordonată circumstanţială de loc; Unde dorul mă loveşte -
subordonată circumstanţială de loc. 4 puncte
9. Fraza în care există şi o subordonată predicativă, având ca regent verbul a ajunge. este:
Alin a ajuns/1 ce si-a dorit.I2 4 puncte
10. Măsura versului al doilea este de 8 silabe. 2 puncte
11. Versul/ structura care conţine o enumeraţie este: Pe vale şi pe izvor/ Şi pe gura tuturor,
Pe vale şi pe izvor. 2 puncte
12. Figura de stil identificată în versul: Nu-mi trimite-atâta dor este hiperbola/ inversiunea.
2 puncte
13. Rima primelor patru versuri este monorimă. 2 puncte
14. Versul: Şi iarba se pârjoleşte se referă la puterea dragostei/ la dorinţa arzătoare de a se
reîntâlni/ la dorul care pârjoleşte etc. 4 puncte
Redactarea unei compuneri narative cu început dat.
O întâmplare plină de învăţăminte
Era o zi frumoasă de vară. Doi fraţi, elevi la gimnaziu, au fost trimişi de părinţii lor în
satul vecin ca să-1 cheme pe medicul veterinar să la vadă animalele.
Drumul trecea pe la marginea unei păduri. Băieţii nu erau prea încântaţi de treaba
încredinţată, dar erau bucuroşi că vremea e frumoasă. Deodată au observat un iepure care
intra în pădure şi s-au hotărât să-1 urmărească. Un timp s-au distrat cu vânătoarea acestuia
dar brusc iepurele s-a făcut nevăzut. Atunci şi-au dat seama că s-au rătăcit. Au umblat ce au
umblat, având de fiecare dată că au găsit drumul. Dar vremea trecea, le era foame şi sete,
începea să se întunece şi tot nu găseau ieşirea din pădure.
Deodată au auzit un foşnet în apropiere. S-au speriat, dar din spatele tufelor a apărut
pădurarul, care ia întrebat ce caută atât de departe de sat. Aflând ce s-a întâmplat, acesta le-a
promis că-i va conduce până acasă, dar în schimb ei să îi spună ce învăţăminte au tras din
acesta întâmplare.
Băieţii au înţeles două lucruri: că atunci când te abaţi de la drumul drept poţi să dai de
o primejdie şi că nu orice întâmplare poate avea un sfârşit fericit.
Compunere despre caracteristicile şi semnificaţiile textului citat la partea I: doina populară
Măi bădiţă, măi bădişor.
Precizarea a două trăsături ale speciei literare
Ilustrarea trăsăturilor acesteia
Exprimarea unei opinii cu privire la semnificaţiile textului sau la mesajul transmis
Doina este o creaţie lirică specifică poporului român, în care se exprimă o varietate de
sentimente: de dor, de dragoste, de jale, de întristare.
Opera literară Măi bădiţă, măi bădişor este o doină de dor, în care se comunică
sentimentele de dragoste ale unei tinere fete pentru iubitul său.
Reluarea în primul vers a structurii măi bădiţă din titlu este nu numai un procedeu
specific poeziei populare de acest tip, ci are rolul de a conferi discursului liric forma unui
monolog adresat.
Diminutivele bădiţă, bădişor, întâlnite în limbajul popular, precedate de interjecţia
măi sugerează sentimentele de dor intens trăite de fată.
Creatorul anonim spune două enunţuri, unul negativ: Nu trimit atâta dori Pe vale şi pe
izvor, şi unul afirmativ: Trimite-mi mai puţintel/ Şi hai dumneata cu el, evidenţiind dorinţa
tinerei fete de a fi aproape de flăcăul iubit.
Mărturisirea sinceră a fetei: Că io-s fată tinerea,/ Dorul tău nu-l pot ţinea îi dezvăluie
sufletul vulcanic.
Repetiţia substantivului dor (Nu-mi trimite-atâta dor..., Dorul tău nu-l pot ţinea..., Pe
unde dorul m-ajunge..., Unde dorul mă loveşte) exprimă intensitatea trăirilor sufleteşti ale
fetei.
Motivul literar al comuniunii om-natură este reprezentat în versurile finale: Unde
dorul mă loveşte/ Şi iarba se pârjoleşte, care conturează o imagine inedită a puternicului
sentiment de iubire.
Versurile scurte de 7-8 silabe, rima împerecheată, ritmul trohaic, limbajul simplu şi
expresiv accentuează frumuseţea sentimentului de iubire, conferindu-i nobleţe.
VARIANTA 53
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: frun-ză, a-sea-ră, voas-tră, a-tunci. (1p. + 1p. + 1p. + 1p.)
4 puncte
2. Cuvinte derivate cu sufix diminutival: bădiţă; bădişor, (2p.+ 2p.) 4 puncte
3. Exemplu de răspuns: E rău când te doare o coastă, (parte a corpului) 4 puncte
4. Exemplu de răspuns: pronume reflexiv -s- (s-ar macină), şi (şi-o număra), ne (ne-om
lua); adverb relativ - când. (2p.+ 2p.) 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: aseară - adverb relativ de timp; am - verb
auxiliar; pe - prepoziţie simplă; coastă - substantiv comun. (1p. + 1p. + 1p. + 1p.)
4 puncte
6. Exemplu de răspuns: Trunchiul stejarului este puternic, (atribut substantival genitival).
Pădurea de stejar se vede din depărtare, (atribut substantival prepoziţional). 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: Nici atunci n-ar fi aşa/ Pe cum zice mumă-ta -
atunci - complement circumstanţial de timp; n-ar fi - predicat verbal; aşa - complement
circumstanţial de mod; zice - predicat verbal; mumă - subiect, (1p. + 1p. + 1p. + 1p.)
4 puncte
8. Transcrierea propoziţiei circumstanţiale de timp: Când ea şi-o număra/ Câte frunze-ntr-
un stejar/ Câte holde-ntr-un hotar. 4 puncte
1 1
9. Exemplu de răspuns: Mi-e drag/ să privesc apusul./ (P2 - propoziţie subordonată
subiectivă). 4 puncte
10. Măsura ultimului vers citat: 7 silabe. 2 puncte
11. Transcrierea unui vers care conţine o imagine auditivă: Mă-ta-n casă te certa/ Şi de mine
rău vorbea. 2 puncte
12. Figura de stil identificată în vers: comparaţia. 2 puncte
13. Textul aparţine genului liric, deoarece se exprimă în mod direct gânduri şi sentimente,
fiind prezente mărcile lexico-gramaticale ale eului liric (verbe şi pronume personale la
persoana I plural, imaginile artistice sunt realizate cu ajutorul figurilor de stil, etc.). Textul
are o structură specifică operei lirice. 2 puncte
14. în cele trei versuri este exprimată în mod sugestiv convingerea că intervenţia mamei nu
poate să-i despartă pe tineri, dacă îşi sunt dragi. Se remarcă plasticitatea exprimării specifice
literaturii populare: mama va putea să intervină când o număra/ câte frunze-ntr-un stejar/
câte holde-ntr-un hotar - adică niciodată. 4 puncte
Redactarea unei scrisori cu descrierea unui eveniment.
Valea Lungă, 18.06.2007
Dragă Elena,
Ştiu cât de mult îţi plac surprizele, aşa că ideea de a-ţi scrie mi-a venit chiar în timpul
petrecerii pe care am pregătit-o cu prilejul onomasticii 6unicului meu, Ilie.
Am pregătit totul în mare taină, aşa că sâmbătă la prânz, când a venit de la câmp, nu
ştia de ce e masa întinsă sub umbra caisului din grădină şi, mai ales, nu-i venea să creadă
că toţi copiii şi nepoţii lui erau adunaţi să-l întâmpine, iar când a apărut, i-am oferit daruri
şi i-am făcut urări.
I-am explicat apoi de ce am hotărât să-l sărbătorim mai devreme, el fiind plecat de
Sfântul Ilie în străinătate la rudele noastre. Iar emoţia tuturor a fost atât de mare, încât eu
chiar îmi simţeam ochii umezi de lacrimi Bunicul meu încerca să-şi mascheze trăirile, el nu
şi-a exteriorizat niciodată sentimentele, dar privirea lui ne învăluia pe toţi cu o căldură care
nu poate exista decât în ochii unui bunic. Seara târziu, când petrecerea s-a terminat, am
avut bucuria de a-lauzi spunând că a fost cea mai frumoasă onomastică de până acum...
Despre celelalte zile petrecute de mine în acest loc, vom vorbi la sfârşitul vacanţei
Sunt sigură că şi tu ai multe de povestit.
Cu prietenie, fosta ta colegă,
Maria Rădulescu
Caracterizarea unui personaj dintr-un roman studiat: Vitoria Lipan din romanul Baltagul de
Mihail Sadoveanu.
Alte romane studiate: Cireşarii de Constantin Chiriţă, Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu.
Stabilirea tipului de personaj şi a mijloacelor/ procedeelor de portretizare:
• directe - de către naratorul-personaj, de către alt personaj;
• indirecte - caracterizare desprinsă din gânduri, fapte, atitudini, comportament, din relaţiile
cu celelalte personaje, din limbaj, din nume etc.
Precizarea, în textul selectat, a patru trăsături ale personajului şi a semnificaţiei acestora.
Ilustrarea trăsăturilor, prin raportarea la text
Precizarea relaţiilor dintre personajul indicat prin cerinţă şi alte personaje din text
• relaţia cu personajul colectiv
• influenţa mediului de viaţă
Evidenţierea unor mijloace artistice folosite în caracterizare
• epitet
• metaforă
• moduri de expunere
Formularea unei concluzii despre personaj
Publicat în 1930, romanul Baltagul, scris de Mihail Sadoveanu, este un roman al

căutării şi al cunoaşterii adevărului, roman iniţiatic şi mitic, în care viaţa muntenilor se
desfăşoară după legi nescrise.
Motivul epic este preluat din balada Mioriţa, explicându-se astfel şi mottoul
romanului: Stăpâne, stăpâne,/ Iţi cheamă şi-un câne.
Tema o reprezintă căutările Vitoriei Lipan întreprinse în cazul unei crime din lumea
oierilor.
Vitoria Lipan este personajul principal al operei, deoarece apare în toate etapele
acţiunii şi intră în relaţie cu toate celelalte personaje. Este un personaj tipic, simbol al
oamenilor tenaci, neînfricaţi în lupta pentru descoperirea adevărului. Este, de asemenea, o
figură reprezentativă pentru lumea în care trăieşte, păstrătoare a credinţelor şi a tradiţiilor.
Portretul fizic se desprinde în mod direct din cuvintele naratorului. Deşi nu mai este
la prima tinereţe, este încă frumoasă: Ochii ei căprii în care se răsfrângea lumina castanie
a părului erau duşi departe.
Portretul moral se conturează atât prin mijloace directe, cât şi prin mijloace indirecte.
în primul rând, în mod direct, Vitoria Lipan se autocaracterizează. Apare ca o femeie
simplă: Deşi-s femeie proastă, eu te cetesc pe tine măcar că un ştiu carte. Fiul ei,
Gheorghiţă, pune în lumină puterea intuiţiei pe care o are mama sa: Mama asta trebuie să
fie fărmăcătoare, ghiceşte gândul omului. Tot în mod direct, naratorul surprinde caracterul
puternic şi îndârjirea femeii în raport cu soţul: Muierea îndura fără să crâcnească puterea
omului ei şi rămânea mai departe neînduplecată, cu dracii pe care îi avea.
Cele mai multe trăsături se desprind în mod indirect din fapte, vorbe, gesturi, relaţia
cu celelalte personaje şi din numele ei. în primul rând, faptele şi comportamentul
demonstrează încă de la început că este o femeie întreprinzătoare, prevăzătoare, cu spirit
organizatoric (înainte de a porni la drum, îşi lasă gospodăria în ordine şi pe fiica ei o duce la
mănăstire). Este o femeie credincioasă (se purifică prin post şi rugăciune înainte de a porni
în căutarea soţului, se duce la mănăstire şi se închină la icoana Sfintei Ana) şi superstiţioasă
(crede în vise şi semne - se îngrijorează că îl visează pe Nechifor trecând călare o apă neagră
şi vede cocoşul cântând pe prag cu secera cozii întoarsă spre focul din horn).
Pe drum, dovedeşte că este sociabilă şi ştie să se adapteze împrejurărilor. La botez şi
la nuntă se arată veselă, deşi inima îi era plină de durere: Arată veselă faţă şi limba ascuţită,
deşi s-ar fi cuvenit să fie scârbită căci se ducea la răi datornici la Dorna.
Portretul moral se completează cu alte trăsături care se desprind din vorbe. Din ceea ce
spune reiese că este o femeie hotărâtă: N-am s-am hodină cum n-are pârâul Tarcăului până
ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan. Este o fire interiorizată, vorbeşte puţin, chiar şi atunci când
descoperă osemintele lui Nechifor; doar strigătul Gheorghiţă! dezvăluie întreaga ei durere.
La praznic, foloseşte cuvinte cu subînţeles (Ce te uiţi, Gheorghiţă, aşa la baltag?... este scris
pe el ceva?) care-i demonstrează inteligenţa şi perspicacitatea.
Relaţia cu celelalte personaje dezvăluie alte trăsături ale eroinei romanului.
Dragostea maternă este dovedită în relaţia cu propriii copii. Cu Gheorghiţă se poartă mai
blând, căci el se conformează modului lor de viaţă. Pe el vrea să-1 crească, să-1 formeze ca
un bărbat care să preia rolul de cap al familiei: Eu n-am alt sprijin şi am nevoie de braţul
tău. Cu Minodora e mai aspră, căci vrea s-o crească şi pe ea în spiritul tradiţiei: îţi dau eu ţie
coc, valţ, bluză; nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea nu am ştiut de unele ca acestea, şi-n
legea noastră trebuie să trăieşti şi tu.
În privinţa relaţiei cu soţul, se iubesc ca la început deşi aveau copiii mari cât dânşii.
Mediul aspru de viaţă explică felul de a fi al muntencei. Caracterul ei puternic se
datorează şi lumii în care trăieşte, o lume în care oamenii stau cu Dumnezeu şi cu
singurătăţile.
Numele, Vitoria, sugerează spiritul de învingător, ambiţia şi hotărârea ei.
În realizarea portretului Vitoriei Lipan, apar câteva epitete şi metafore sugestive, care
redau o frumuseţe aparte femeii: Ochii ei căprii în care se răsfrângea lumina castanie a
părului erau duşi departe. Descrierea contribuie la caracterizarea directă, iar naraţiunea şi
dialogul, la caracterizarea indirectă.
După părerea mea, eroina romanului impresionează prin inteligenţă, ambiţie şi
perspicacitate. Apare ca un simbol al oamenilor care ştiu să-şi accepte soarta şi să meargă
mai departe.
VARIANTA 54
A. Limba română
1. Cuvintele despărţite în silabe: mân-dru-ţă; poar-tă; gră-di-nă; măr-ge-le. 4 puncte
2. Regionalisme existente în text: rujă, n-o zănita. 4 puncte
3. Termeni din familia lexicală a substantivului floare: floricică, floricea, florărie, florar.
4 puncte
4. Pronume relativ din text: ce. Adverb de timp din text: când. 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: mândră - substantiv convertit din adjectiv;
vai - interjecţie simplă; frumoasă - adjectiv propriu-zis; eşti - verb copulativ. 4 puncte
6. Enunţ în care substantivul mărgele să aibă funcţia sintactică de complement direct (de
exemplu): Mama a cumpărat mărgele frumoase. 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor: dragu - nume predicativ, împreună cu verbul copulativ i
formează predicatul nominal; mi - complement indirect; uliţa - subiect; toată - atribut
adjectival. 4 puncte
8. Prima propoziţie subordonată din text: Când văd mândruţa la poartă. Este propoziţie
subordonată temporală. 4 puncte
9. Alcătuirea unei fraze în care să existe o subordonată subiectivă, având ca regent verbul a
şti (de exemplu): Cine învaţă conştiincios/1SB ştie lecţiileJ2PP 4 puncte
B. Înţelegerea textului:
10. Măsura celui de-al doilea vers: 8 silabe. 2 puncte
11. Vers care să conţină o imagine vizuală (de exemplu): Când văd mândruţa la poartă.
2 puncte
12. O figură de stil identificată în versul Ca o cruce de mărgele: comparaţie. 2 puncte
13. Structura fragmentul, care sugerează atât admiraţia, cât şi îndoiala, nesiguranţa: Mândră,
vai, frumoasă eşti,/Dar eu nu ştiu a cui eşti? 2 puncte
14. Semnificaţia sintagmei Ca o floare cu cunună (de exemplu): Comparaţia mândruţei cu o
floare are rolul de a-i evidenţia frumuseţea, gingăşia, inocenţa. Substantivul cunună
sugerează dorinţa tânărului de a se căsători cu această floare. 4 puncte
Exprimarea unui punct de vedere despre apartenenţa la specia literară doină a textului citat la
partea I.
1. Structurarea adecvată acestui tip de compunere
(formularea clară/ logică a punctului de vedere/ a opiniei, prezenţa argumentelor care să
justifice punctul de vedere/ opinia exprimată): (4p.)
2. Adecvarea conţinutului şi stilului cerinţei date
(dezvoltarea argumentelor): (l0p.)
3. Respectarea normelor de exprimare corectă, de ortografie şi de punctuaţie:
(4p.)
(De exemplu) Textul este o creaţie populară, cu caracter anonim, oral, colectiv,
sincretic şi tradiţional, după cum sugerează titlul, Când văd mândruţa la poartă.
Substantivul mândruţa este un termen popular, folosit pentru o tânără frumoasă,
admirată de eul liric: Când văd mândruţa la poartă/ Dragu-mi-i uliţa toată. Prin urmare, este
vorba despre o doină populară de dragoste, în care flăcăul îşi exprimă în mod direct iubirea
pentru mândra sa, comparată cu un trandafir, cu o cruce de mărgele, sau cu o floare cu
cunună.
Ca în orice creaţie populară, este „implicată" natura (motivul comuniunii om - natură),
aici, pentru a reliefa frumuseţea tinerei, ce stârneşte adoraţia eului liric {Mândră, vai,
frumoasă eşti), iar în final, chiar iubire aprinsă (Că şi eu te-am sărutat/ Şi-am zăcut o lună-n
pat).
Deşi este doină scurtă ca întindere, cu puţine figuri de stil, impresionează prin
sinceritatea trăirilor sufleteşti exprimate.
Motivarea apartenenţei unui text studiat la specia schiţă: D-l Goe... de I.L. Caragiale
Alte schiţe: Vizită... I.L. Caragiale, Puiul de Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti.
• tema schiţei
3. Prezentarea subiectului:
• intriga
• expoziţiunea
• desfăşurarea acţiunii
4. Prezentarea lui Goe, punând în evidenţă semnificaţia comportamentului acestuia
• punctul culminant
• deznodământul
1-2. Caracteristici ale schiţei cu exemplificări:
• timpul scurt şi locul restrâns al acţiunii;
• acţiunea este simplă şi dinamică
• număr mic de personaje
• modurile de expunere
I.L. Caragiale, mai cunoscut ca dramaturg, este şi autorul Momentelor şi schiţelor

(1901), volum în care a fost inclusă şi schiţa D-l Goe..., apărută iniţial în ziarul „Universul".
Ca în multe dintre scrierile sale, şi aici tema este constituită de educaţia defectuoasă pe
care o primesc copiii din unele familii.
Schiţa începe cu intriga, reprezentată de călătoria pe care personajele o fac la Bucureşti
pentru ca tânărul Goe să nu mai rămână repetent încă un an.
În expoziţiune, cititorul face cunoştinţă cu personajele, Goe, mam'mare, mamiţica şi
tanti Miţa, aflate pe peronul din urbea X, într-o zi de 10 Mai. Pe peron are loc o discuţie
despre pronunţarea corectă a cuvântului marinar, pe care nici unul dintre personaje nu o
cunoaşte, dar Goe conchide că se spune mariner, mam'mare arătându-se încântată de ştiinţa
lui: - Apoi de! n-a învăţat toată lumea carte ca d-ta!.
Desfăşurarea acţiunii începe o dată cu urcarea în tren a personajelor. Celor trei dame le
fac loc într-un compartiment nişte tineri, dar Goe vrea să şadă în coridorul vagonului cu
bărbaţii. Un tânăr îi spune să nu mai scoată capul pe fereastră, dar Goe nu înţelege şi pierde
pălăria unde se afla şi biletul de tren. Imediat apare controlorul, care cere biletele, şi, cu toate
că doamnele încearcă să-i explice ce s-a întâmplat cu biletul lui Goe, acesta le pune să achite
încă o dată biletul şi o amendă. După ce se încheie episodul, damele îşi fac probleme pentru
faptul că Goe nu mai are nimic de pus pe cap, dar mam'mare a avut grijă şi i-a luat şi o
beretă, ajungând la concluzia că aşa îi stă mai bine.
După un timp damele nu-1 mai zăresc pe Goe pe coridor, aşa că intră în panică, în cele
din urmă găsindu-1 încuiat în toaletă, de unde îl eliberează tot controlorul. Pentru a nu mai
exista probleme, mam'mare decide să se aşeze pe un geamantan străin pentru a-1
supraveghea pe nepot.
Dar punctul culminant este atins atunci când Goe trage semnalul de alarmă, provocând
agitaţie în rândul pasagerilor: Cineva, nu se ştie din ce vagon, a tras semnalul de alarmă.
Din ce vagon?... Asta e uşor de constatat; manivela semnalului nu se poate trage decât
rupându-se aţa înnodată şi cu nodul plumbuit. Se descoperă că semnalul fusese tras chiar în
vagonul de unde zburase mai adineauri pălăria marinerului, dar nu se ştie cine a săvârşit
fapta, deoarece mam'mare doarme în fundul cupeului cu puişorul în braţe.
Deznodământul este fericit, trenul ajunge în Bucureşti cu o întârziere de numai 10
minute, iar Goe şi damele pornesc la bulivar.
Personajele pornesc din urbea X, ajungând la Bucureşti, aşadar, timpul acţiunii nu
depăşeşte 24 de ore, aşa cum spaţiul este limitat: peronul din urbea X şi trenul. Despre timp,
se oferă un singur indiciu: ziua de 10 Mai, nespecificându-se anul: Ca să nu mai rămâie
repetent şi anul acesta, mam 'mare, mamiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l
ducă-n Bucureşti de 10 Mai.
Acţiunea textului este simplă, fiind reprezentată de călătoria cu trenul spre Bucureşti a
celor patru personaje şi de năzbâtiile făcute de Goe pe parcursul acesteia.
Acţiunea este dinamică, datorită succedării rapide a evenimentelor, dar şi datorită
dialogului - mod de expunere predominant, alături de naraţiune. Acesta semnalează diferenţa
dintre aparenţă (ceea ce vor să pară personajele) şi esenţă (ceea ce sunt ele în realitate), dar
ajută şi la caracterizarea personajelor, deoarece cititorul nu cunoaşte nimic din existenţa
anterioară a acestora.
VARIANTA 55
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: a-juns, doi-ni-şoa-ra, pâr-dal-ni-ca, i-ni-ma. 4 puncte
2. Cuvinte derivate cu sufix: boieresc, doinişoara, sărăcuţ. 4 puncte
3. Termeni din familia lexicală a substantivului doina - (a) doini, doinire, doinitor, doinită
etc. 4 puncte
4. Un substantiv însoţit de un adjectiv pronominal posesiv:- doinişoara mea, (-n) calea mea,
maica mea. 4 puncte
5. Cazul cuvintelor subliniate: doină - vocativ; cântec - nominativ; mi- - dativ (posesiv);
inima - acuzativ. 4 puncte
6. Exemple de răspuns: Firul acesta de clipe, viaţa, e tare scurt! (atribut substantival
apoziţional); Oamenii au poftă de viată, (atribut substantival prepoziţional); Oamenii
bolnavi îşi pierd bucuria vieţii, (atribut substantival genitival) 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: cin(e) - subiect simplu; te - complement direct;
scoase - predicat verbal; (-n) calea - complement circumstanţial de loc. 4 puncte
8. Transcrierea primei propoziţii subordonate: De când am ajuns voinic - propoziţie
subordonată circumstanţială de timp. 4 puncte
9. Frază care să cuprindă o propoziţie subordonată predicativă, având ca termen regent
verbul a ajunge (exemplu de răspuns): Cei plecaţi de la ţară au ajuns/1 să ducă dorul
locurilor natale./2
4 puncte
10. Măsura penultimului vers: 7 silabe. 2 puncte
11. Exemple de răspuns: Doină ştiu şi doină zic; Doină, doină, cântec dulce. 2 puncte
12. Exemple de răspuns: repetiţia, epitetul. 2 puncte
13. Structuri care sugerează mărturisirea directă a gândurilor şi a sentimentelor: Bată-te
pârdalnica/ Că mi-ai secat inima ; Şi tu mi-ai scurtat viaţa,/ Sărăcuţ de maica mea!
2 puncte
14. Exemplu de răspuns: Creatorul popular se adresează direct doinei, aceasta fiind expresia
sentimentelor sale, fapt sugerat de repetiţia doină,...doină. Prin enumeraţia: ştiu, ...zic se
sugerează că doina este o prezenţă nelipsită, cântecul ei exprimând atât interiorizarea, cât şi
exteriorizarea sentimentelor şi a trăirilor. 4 puncte
Exprimarea unui punct de vedere despre apartenenţa la specia literară doină a textului citat la
partea I.
Premisa
Primul argument
• convenţii specifice creaţiilor populare
Al doilea argument
• subiectivitatea şi diversitatea sentimentelor
Concluzia
Textul Doină ştiu şi doină zic este o doină, aparţinând genului liric. Doina este o
creaţie literară scrisă în versuri, specifică folclorului românesc, exprimând o gamă variată de
sentimente: de dor, de dragoste, de jale etc. Versurile doinei sunt însoţite de o melodie cu
ritm lent şi sunete alungite.
Construcţia acestei doine are la bază caracteristici specifice creaţiilor folclorice: ritmul
trohaic, formula de adresare directă şi repetiţia. Ritmul trohaic conferă textului o succesiune
specifică a silabelor accentuate şi neaccentuate, melodia care i se asociază valorifică acest
element de versificaţie. Prin adresarea directă: Doină, doină, cântec dulce,/ De la mine când
te-i duce? se sugerează importanţa doinei în viaţa creatorului popular. Repetiţia Doină ştiu şi
doină zic subliniază legătura profundă dintre cântecul doinei şi fiinţa umană
Subiectivitatea trăirilor şi a sentimentelor este dovedită de folosirea formelor verbale şi
pronominale la persoana I singular: ştiu, zic, mă plătesc, mi-ai secat, mi-ai scurtat. Formele
pronumelui la persoana a II-a singular conferă textului un caracter de monolog liric adresat
doinei, un cântec ce domină viaţa creatorului popular. Folosirea verbelor la modul indicativ,
timpul prezent sugerează caracterul general uman al sentimentelor exprimate: revoltă, mân-
gâiere, resemnare.
Ca specie a genului liric, doina populară Doină ştiu şi doină zic se individualizează
între speciile genului liric prin folosirea convenţiilor specifice poeziei populare şi prin
diversitatea sentimentelor exprimate.
Argumentarea apartenenţei unui text studiat la specia epică numită nuvelă: Două loturi de
I.L. Caragiale.
Alte nuvele studiate: Popa Tanda de Ioan Slavici, Dincolo de nisipuri de Fănuş Neagu..
Caracteristici ale nuvelei
Exemplificarea caracteristicilor
• dimensiune redusă la un singur fir epic
• numărul redus de personaje
• prezenţa unui narator
• conflictul
Subiectul
Nuvela este o specie a genului epic, în proză, de dimensiuni cuprinse între schiţă şi
roman, cu o acţiune desfăşurată pe un singur fir narativ, având un conflict puternic. Accentul
cade pe evoluţia personajelor.
Ca specie a genului epic, nuvela Două loturi, de Ion Luca Caragiale, este scrisă în
proză, prezentând o întâmplare inedită din viaţa domnului Lefter Popescu: ghinionul cu
biletele de loterie.
Dimensiunea relativ redusă a acestei nuvele este dată de concentrarea acţiunii în jurul
acestui eveniment, precum şi de numărul restrâns de personaje: Lefter Popescu, soţia
acestuia, chivuţele, căpitanul Pândele, comisarul Turtureanu, Georgescu (şeful lui Lefter
Popescu), bancherul.
Evenimentele sunt prezentate din perspectiva unui narator a cărui participare afectivă
este relativ redusă, intervenind prin comentarii subiective doar pentru a accentua stările de
tensiune prin care trec personajele. Naratorul îşi asumă rolul de autor, afirmând în finalul
nuvelei că nu cunoaşte mai mult despre destinul eroului său, după scandalul de la bancher.
Preferând să nu imagineze un final în stilul autorilor care se respectă şi sunt foarte
respectaţi, naratorul alege varianta de a se referi doar la acest eveniment inedit din viaţa
eroului său.
Conflictul nuvelei este concentrat, fiind atât exterior, cât şi interior.
Dimensiunea exterioară a conflictului cuprinde confruntarea personajului principal,
Lefter Popescu, cu soţia sa, culminând cu spargerea farfuriilor, urmată de cea cu chivuţele,
încheiată cu alungarea agresivă a acestuia. Scrisoarea ironică prin care îşi anunţă demisia,
precum şi schimbul de replici şi scandalul de la ghişeu completează conflictul personajului
principal cu alte două personaje: şeful său şi bancherul.
Conflictul interior este marcat de trăirile personajului care parcurge stări de disperare,
agresivitate, umilinţă, aroganţă, tulburare a minţii, oscilând între noroc şi ghinion.
Considerându-se lipsit de noroc, Lefter Popescu a împrumutat bani de la căpitanul
Pândele pentru a cumpăra două bilete loto. într-o seară, căpitanul Pândele vine să îl anunţe că
ambele biletele sunt câştigătoare. Căutând biletele, Lefter Popescu constată că acestea sunt
pierdute, deoarece soţia sa dăduse unor chivuţe jacheta în buzunarul căreia se aflau cele două
bilete. De supărare, Lefter Popescu sparge farfuriile primite în schimbul jachetei. însoţit de
căpitanul Pândele şi de comisarul Turtureanu, pleacă la marginea oraşului pentru a recupera
biletele. Jacheta este găsită, dar biletele nu se află în buzunarul acesteia. Chivuţele sunt duse
la secţie pentru interogatoriu, dar acestea nu recunosc nimic. Lefter Popescu şi cei doi
prieteni se duc la berărie să dezbată situaţia, dar acolo Lefter Popescu este văzut de şeful său,
care îşi dă seama că acesta nu este bolnav, aşa cum spusese cu câteva zile înainte când
solicitase concediul, întors la chivuţe, Lefter Popescu este agresat de acestea. A doua zi,
pleacă la serviciu deoarece un coleg îl anunţă printr-o scrisoare că trebuie să vină urgent,
altfel va fi destituit. Căutând printre dosare, găseşte cele două bilete. îşi scrie imediat demisia
şi pleacă să încaseze câştigul. Discutând cu bancherul de la ghişeu, află că numerele biletelor
sunt inversate. Lefter Popescu are un atac de furie încât bancherul trebuie să ceară ajutorul
forţei publice pentru a scăpa de el.
Lefter Popescu este un funcţionar modest cu o fire superstiţioasă, considerând că norocul
îl ocoleşte la loterie. încearcă să îşi forţeze destinul, cumpărând bilete cu bani împrumutaţi.
Aflând că biletele sunt câştigătoare, Lefter Popescu trece prin stări de disperare şi
umilinţă cauzate de pierderea biletelor, de bătaia chivuţelor şi de ameninţarea de a-şi pierde
serviciul. După ce află biletele în sertarul de la birou, devine arogant, scriindu-şi demisia.
Din cauza confuziei numerelor de pe cele două bilete, Lefter Popescu este agresiv cu
bancherul, neputând accepta un asemenea ghinion.
De la ipostaza de om ocolit de noroc, bietul funcţionar devine victima unui ghinion, a
naivităţii şi a coincidenţelor nefaste, fapt care îi provoacă tulburarea minţii.
Prin întâmplarea inedită, conflictul concentrat şi evoluţia personajului, nuvela Două loturi
aminteşte cititorului faptul că destinul poate fi marcat de ghinion dacă principiile după care
se conduc oamenii în viaţă sunt bazate doar pe credinţa în noroc.
VARIANTA 56
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: cu-vin-te-le, ar-gin-ţii, tej-ghe-le, a-cua-re- le, 4 puncte
2. Sinonime: râu - apă, sprinten - vioi, cer - boltă, turmă - cârd. 4 puncte
3. Exemple de răspuns: familia lexicală a cuvântului munte - muntean, muntos, munteneşte
etc. 4 puncte
4. Exemple de răspuns: pronume reflexiv - (ridicându)-se.; pronume relativ - care.
4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: cum - adverb relativ de mod, să dau ~ verb
predicativ, negre - adjectiv, şi - conjuncţie coordonatoare copulativă. 4 puncte
6. Enunţurile în care substantivul deal să aibă funcţia sintactică de complement direct şi,
respectiv, nume predicativ sunt: 4 puncte
Am fotografiat dealul (complement direct)
Acesta este dealul cu pomi fructiferi, (nume predicativ)
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: ar putea - predicat verbal, te - complement
direct, in ochii - complement circumstanţial de loc, minţii - atribut substantival genitival.
4 puncte
8. Exemplu de răspuns: Propoziţia subordonată atributivă este: ...care mână/ Sus Ic munte,
pe ulmet şi pe ariniştij Norii albi... 4 punct
1 2
9. Exemplu de răspuns: Cine doreşte/ vine cu noi în excursie./ (PI - propoziţie subordonată
subiectivă) 4 puncte
10. Două trăsături care să justifice faptul că Textul este o descriere deoarece prezintă
elemente ale unui cadru natural; indici spaţio-temporali, aglomerarea figurilor de stil
preponderent descriptive (epitet personificare metaforă), perspectiva descriptivă. 2 puncte
11. Versul ce conţine o comparaţie este: Nu cuvintele purtate ca arginţii. 2 puncte
12. Imagine vizuală : Râu muntean cu limpezimi de acuarele, spumă verde pe răci etc.
2 puncte
13. Prezenţa mărcilor eului liric: să mi te cheme, exprimarea directă a ideilor şi sentimentelor
etc. 2 puncte
14. Versul Râu muntean, cu limpezimi de acuarele descrie imaginea râului, a cărui limpede
oglindeşte un cadru de natură. Metafora limpezimi de acuarele sugerează, în tem picturali,
claritatea apei etc. 4 puncte
Redactarea unei compunerii narative cu început şi titlu dat.
La scăldat
În vacanţa de vară a anului şcolar trecut, am fost la bunicii mei, în comuna Hotarele.
La dânşii merg în fiecare vară , pentru că acolo am mulţi prieteni şi pentru că peisajul superb.
Într-o dimineaţă, ne-am hotărât să mergem toţi copiii la scăldat. Ne-am luat c alimente
şi am pornit spre pârâul de la marginea satului. Când distracţia era în te tufişurile de pe malul
râului s-a ivit un cap de urs. La început numai prietenul meu, 1-a văzut şi a crezut că vreunul
dintre noi s-a deghizat. Ne-am înşelat!
După câteva minute de privit, moş Martin s-a decis să facă o baie alături de i venit pâş-
pâş şi, când a intrat în apă, noi toţi am îngheţat de frică. Nu eram în st articulăm niciun sunet.
Moş Martin ne-a ignorat şi a început să se bălăcească în linişte
Atunci noi, văzându-1 ocupat, am ieşit din apă rând pe rând şi ne-am ascuns în < de pe
malul râului. Priveam cu uimire micuţul animal brun - am uitat să precizez c Martin era un
pui de urs. După zece minute spectacolul oferit gratuit s-a terminat şi ursuleţul a ieşit din apă
şi s-a aşezat, la soare, pe unul dintre prosoapele noastre şi părea să-i placă.
Deodată, dinspre amonte au început să se audă glasuri din ce în ce mai speriate. Am
hotărât să nu părăsim locul nostru strategic. Şi bine am făcut. Alţi câţiva copii alergau şi
ţipau şi strigau de mama focului pentru că, în urma lor, o ursoaică gemea şi parcă voia să
vorbească. Ne-am dat seama că aceasta era mama ursuleţului jucăuş.
Acesta, auzind strigătele disperate ale mamei, s-a ridicat de pe prosop, şi s-a îndreptat
spre grupul gălăgios. Aceştia, văzându-se încolţiţi de două fiare sălbatice, au sărit care pe
unde au putut, în râu, peste gardul vecinilor sau, într-un caz nefericit, într-o tufă de scaieţi.
Ajungând acasă, fiecare a povestit teribila întâmplare; spre seară tot satul ştia întâm-
plarea noastră.
Argumentarea faptului că fragmentul poetic citat la partea I aparţine unei opere lirice:
Acuarelă de Ion Pillat.
1. Încadrarea textului în genul liric (3p.)
• exprimarea directă a gândurilor şi a sentimentelor
• prezenţa eului liric şi a mărcilor lui în text
• structura specifică textului liric
2. Relevarea modului în care se face simţită prezenţa eului liric în text (3p.)
• imagini artistice
3. Prezentarea, pe scurt, a ideilor textului şi a mijloacelor artistice folosite de autor (3p.)
4. Exprimarea unei opinii/ a unui punct de vedere referitor la semnificaţiile textului sau la
mesajul transmis (enunţarea opiniei, motivarea acesteia, concluzia) (3p.)
Poezia Acuarelă de Ion Pillat aparţine genului liric deoarece autorul conturează un
peisaj de primăvară.
Această poezie este alcătuită din două strofe a câte şapte versuri fiecare.
Observăm că autorul nu respectă normele impuse de ritmul, rima şi măsura versurilor,
ceea ce denotă spontaneitatea şi intensitatea sentimentului transmis.
Orice operă lirică transmite idei, stări afective, impresii ale eului liric, în mod direct.
Vocea eului liric cheamă cu „ochii minţii" elementele naturii primăvăratice: râul,
soarele, frunzişul, lumina, cerul, muntele, norii, dealul.
Eul liric îşi face simţită prezenţa prin pronume personale de persoana I, singular mi şi
eu şi pronume personale la persoana a II-a te.
Atitudinea eului liric faţă de universul naturii este exprimată prin verbul la persoana I
să dau.
Poezia este un pastel întrucât este surprins un peisaj de primăvară.
Elementele cadrului natural sunt prezentate în mod gradat, prin acumulare: râul care se
strecoară cu limpezimi de acuarele, frunzişul întruchipat de răchitele verzi, lumina de o
culoare aurie, muntele împodobit de ulmet şi arinişti, norii albi şi dealul.
Toate elementele cadrului natural se îmbină cu planul interior eului liric reprezentat
de: cuvinte, ochii minţii, slove negre şi tocite.
Indicii de timp {soare, cer primăvăratic, seara) şi indicii de spaţiu {râul, apă,
frunzişul, dealul) realizează legătura dintre cele două planuri (interior şi exterior), potenţând
trăirile eului liric.
Discursul liric descriptiv se bazează pe procedeul enumera ţiei elementelor cadrului
natural {Jocul fraged, şi frunzişul [...] şi lumina).
În cele două strofe, identificăm şi alte figuri de stil specific descrierii: predomină
epitetele cromatice norii albi, spumă verde şi cele duble slove negre şi tocite; personificarea:
cer prime văratic care mână [...] Norii albi;
Imaginile vizuale conturează impresia de peisaj pastelat: Râ muntean, cu limpezimi de
acuarele.
Titlul poeziei, Acuarelă valorifică un termen din pictură: acuarela este atât o tehnică
picturală în care sunt întrebuinţa culori diluate cu apă, cât şi o vopsea solidă care se
întrebuinţează în acuarelă.
Aşadar, prin formă, conţinut şi modalităţi de realizare, poezia Acuarelă aparţine
genului liric.
VARIANTA 57
A. Limba română
1. Despărţire în silabe: des-frun-zit, su-a-vă, mân-gâ-ie, a-di-e-ri-le. (1p. + 1p. + + 1p.)
4 puncte
2. Sinonime: ramuri - crengi; vânt - suflare, boare etc. (2p. + 2p.) 4 puncte
3. Cuvinte din familia lexicală a verbului a ninge: ninsoare, nins. (2p. + 2p.) 4 puncte
4. Transcrierea păţilor de vorbire indicate: un adjectiv - palid, rece; o prepoziţie - la, pe. (2p.
+ 2p.) 4 puncte
5. Precizarea valorii morfologice a cuvintelor subliniate: când - adverb relativ; pronume
personal; e — verb predicativ; frică - substantiv comun. (1p. + 1p. + 1p. + 1p.) 4 puncte
6. Alcătuirea propoziţiilor indicate:
La biologie am învăţat despre floare, (complement indirect)
Petalele florii sunt înmiresmate, (atribut substantival) (2p. + 2p.) 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: melancolia — subiect; bietei — atr. adjectival;
adesea — complement circumstanţial de timp; sfâşie — predicat verbal, (1p. -+ 1p. + 1p.)
4 puncte
8. Transcrierea unei propoziţii subordonate din text şi precizarea felului acesteia:, ningă
floarea pe pământ - propoziţie subordonată completivă indirectă. 4 puncte
9. Alcătuirea frazei indicate (exemplu de răspuns): Aerul este înmiresmat de teiul/1 care a
înflorit./2 - propoziţie subordonată atributivă. 4 puncte
10. Măsura ultimului vers: 9 silabe, (1p. + 1p.) 2 puncte
11. Transcrierea unui vers care să conţină o imagine vizuală: în trandafirul desfrunzit, Cu
raze stins şi pribegi etc. 2 puncte
12. Figura de stil: epitetul. 2 puncte
13. Textul aparţine genului liric, deoarece se exprimă în mod direct gânduri şi sentimente.
Este prezent eul liric, mărcile lui lexico-gramaticale fiind verbele şi pronumele personale la
persoana I, imaginile artistice sunt realizate cu ajutorul figurilor de stil (epitetul, metafora)
(1p. + 1p.) 2 puncte
14. Exemplu de răspuns: în versul Să-şi ningă floarea pe pământ se creează, prin
intermediul unei metafore verbale, o imagine vizual-dinamică ce surprinde căderea ultimelor
petale ale florilor. Sugestia cromatică a verbului a ninge accentuează puritatea şi gingăşia
acestora. Căderea, ca simbol al sfârşitului, insuflă sentimente de tristeţe şi de melancolie.
4 puncte
Redactarea unei scrisori cu descriere inclusă
Valea Mare, 18.06.2007
Dragă Paula,
Am ajuns doar de câteva zile la Valea Mare şi bunica, ca de obicei, mă răsfaţă. Eu
însă n-am stare. Simt nevoia să comunic, să discut cu tine, chiar şi de la distanţă. Aşa că
m-am Hotărât să-ţi scriu pentru a împărtăşi măcar în acest mod ceea ce am simţit
admirând peisajul ce s-a ivit în faţa ochilor noştri când am mers împreună cu alţi copii din
sat în drumeţia plănuită încă din vacanţa trecută.
După un drum de câţiva kilometri, am ajuns în poiana în care am fost şi cu tine
cândva, dar acum parcă totul mi s-a părut mai frumos; priveam uimiţi albastrul neclintit
al cerului de unde venea spre noi lumina unui soare blând încă, deşi era aproape de ora
amiezii. Doar undeva departe, la marginea orizontului, se vedea un nor alb, pufos, care
străjuia imensitatea albastră. Deasupra pădurii plana liniştit un uliu rătăcit parcă din
întâmplare în văzduh.
În faţa noastră, pe culmea dealului aşezat de cealaltă parte a văii, se înălţa în
lumină fruntea unei stânci cenuşii, care veghea ca un străjer etern asupra mării de
verdeaţă ce i se pleca, supusă, înainte.
Ocrotită de pădurea de fag, poiana e o adevărată împărăţie a armoniei depline.
Verdele ierbii e presărat de o multitudine de culori - niciodată nu credeam că în acelaşi
loc poţi vedea alături atâtea feluri de flori, iar deasupra lor, ca într-un dans ritualic,
zburau nu numai fluturi pe ale căror aripi erau nebănuite combinaţii de culori, ci şi mii
de gâze felurite.
Ştiam că dacă nu s-ar teme, ar apărea din pădure şi căprioarele ale căror urme le
vedeam clar lângă izvorul al cărui murmur se aude ca un cântec neîntrerupt al pădurii.
Ţi-aduci aminte că fratele mai mare al mamei ne-a povestit că atunci când erau mici
mergeau împreună în poiană şi aşteptau până le vedeau venind la izvor?
Ne-am desprins cu greu de acel loc minunat, care ne-a umplut sufletul de vrajă şi îţi
promit că atunci când vei veni şi tu aici - sper ca aceasta să se întâmple cât mai curând -
vom merge din nou. Atunci sper să vedem şi noi căprioarele.
Te îmbrăţişează, verişoara ta,
Maria Georgescu
Partea a III-a (32 puncte)
Argumentarea apartenenţei unui text studiat la specia epică numită imn: Imn lui Ştefan cel
Mare de Vasile Alecsandri.
Alt imn studiat: Deşteaptă-te, române! de Andrei Mureşanu.
Precizarea a trei caracteristici ale imnului (3p.)
• specie a genului liric
• adresare directă,
• temă, mesaj patriotice
• stil solemn
• ton înflăcărat
Exemplificarea acestor caracteristici pe baza textului indicat (3p.)
• muzicalitate solemnă
• rolul persoanelor I şi a II-a
• invocaţia retorică
• evocarea
• tonul solemn
• angajamentul din final
Evidenţierea rolului figurilor de stil/ al imaginilor artistice în transmiterea sentimentelor (3p.)
• invocaţii retorice
• exclamţii retorice
• metafore
• epitete
• comparaţii
• inversiuni
• rolul expresiv al părţilor de vorbire
Exprimarea unui punct de vedere despre semnificaţiile/ despre mesajul textului dat (3p.)
• caracterul exemplar al trecutului
• patriotism
• ton înflăcărat
• mesajul dragostei de ţară
Concluzia
Imnul este specia solemnă a liricii cetăţeneşti în care se exprimă sentimente de preţuire
faţă de eroi, faţă de divinitate, de o idee, un eveniment deosebit din istoria unei ţări.
Termenul provine din grecescul hymnos, însemnând cântec de biruinţă, de slavă.
De obicei, imnul se deschide cu o invocaţie retorică, urmând ca, pe baza evocării, să
fie amintite figuri măreţe, personalităţi de seamă din istoria unei ţări, iar la sfârşit, pe un ton
înflăcărat, apare un îndemn adresat contemporanilor.
Construit într-un stil solemn, textul se bazează pe antiteza dintre trecut şi prezent.
Faptele de vitejie ale înaintaşilor sunt aduse drept pildă pentru contemporani.
Aparţinând genului liric, este scris în versuri grupate în strofe, 5 a câte 8 versuri, cu
rimă încrucişată-imperfectă, măsura de 8/ 6 silabe şi ritm iambic, textul căpătând o
muzicalitate solemnă.
Poezia Imn lui Ştefan cel Mare, scrisă de Vasile Alecsandri, aparţine speciei lirice
numite imn, deoarece exprimă într-un ton solemn sentimente înălţătore, este prezent eul liric
şi mărcile lui lexico-gramaticale.
În această poezie este exprimată preţuirea poporului faţă de faptele lui Ştefan cel
Mare. însuşi titlul sugerează conţinutul operei. Apare chiar substantivul imn şi numele
personalităţii căreia îi este dedicat.
Imn lui Ştefan cel Mare este o creaţie lirică, deoarece sentimentele sunt exprimate în
mod direct şi apar mărcile lexico-gramaticale ale eului liric. Verbele şi pronumele la
persoana I plural - depunem jurământ, s-avem, uniţi suntem în cugete arată că eul liric se
exprimă în numele neamului său, identificându-se cu acesta. Persoana a H-a singular
{Carpaţii te păzesc,/ Şi de sublima-ţi glorie/ Cu seculii şoptesc, Tu le-apărai cu braţele...),
vocativul {Ştefan), interjecţia (o!) dau textului un caracter de monolog adresat către figura
măreaţă a domnitorului, textul bazându-se pe evocare.
Invocaţia retorică de la început {O! Ştefan, erou sfânt) reprezintă o altă trăsătură a
imnului prezentă în acest text. Reluarea acesteia la mijlocul textului {O! Mare umbră-
eroică...) şi la sfârşit {Toţi în genunchi, o! Ştefane,/ Depunem jurământ) face ca imaginea
măreaţă a voievodului să devină permanentă: a existat, există şi va exista în conştiinţa
poporului.
Existenţa unor vocative şi interjecţii în structura invocaţiilor accentuează tonul
înflăcărat, însufleţitor al textului. Angajamentul luat în final reflectă caracterul
mobilizator al acestuia: Toţi în genunchi, o! Ştefane,/ Depunem jurământ: „ Un gând s-
avem în numele/ Românului popor,/ Aprinşi de-amorul gloriei/ Ş-al patriei amor!". Astfel,
în numele neamului, din patriotism, eul poetic se angajează a duce mai departe renumele
ţării.
Construit simetric, textul începe şi se încheie cu prezentarea mormântului
voievodului: La poalele Carpaţilor,/ Sub vechiul tău mormânt,/ Dormi, erou al românilor.
Locul este potrivit pentru odihna voievodului, care se aseamănă, prin măreţie, cu munţii
nemuritori.
Sentimentele de admiraţie faţa de domnitor sunt dezvăluite prin exclamaţiile retorice,
în structura cărora apar: interjecţia o, un substantiv în vocativ {Ştefan) şi două apoziţii
dezvoltate: erou sfânt, erou al românilor.
Repetiţia substantivului erou trimite cu gândul la faptele sale de vitejie, iar adjectivul
sfânt se referă atât la trăsăturile morale ale acestuia, cât şi la importanţa deosebită pe care
marele conducător a avut-o în istoria neamului. Epitetele entuziaste, uneori antepuse
(sublima-ti glorie, umbră eroică, măreţ în sânul luptelor/ Şi-n pace-ai fost măreţ) surprind
calităţile deosebite ale lui Ştefan cel Mare: vitejia, demnitatea, diplomaţia sa. Ideea înfrăţirii
românilor cu natura (perpetuată peste veacuri) este reliefată printr-o comparaţie: Ca
sentinele falnice/ Carpaţii te păzesc. Carpaţii, personificaţi, veghează mormântul
voievodului, în semn de recunoştinţă faţă de faptele lui de vitejie, despre care vorbesc peste
timp: Şi de sublima-ţi glorie/ Cu seculii şoptesc. Inversiunea sublima-ţi glorie se referă la
viaţa măreaţă a lui Ştefan, măreţie dobândită în lupta pentru apărarea pământului sfânt.
Portretul memorabil al voievodului este completat în a doua strofă prin amintirea
faptelor sale de vitejie. Prin antiteză, se subliniază calităţile lui de luptător şi de conducător:
a tremura - a apăra, cu drag - dispreţ, luptă - pace. Semnificative în acest sens sunt ultimele
două versuri: Măreţ în sânul luptelor/ Şi-n pace-ai fost măreţ.
Printr-o definiţie metaforică, în strofa a treia, domnitorul este numit soare învingător.
Metafora soare reliefează încă o dată măreţia şi puterea lui devenită veşnică, asemenea
soarelui, iar epitetul învingător îl transformă într-un simbol al victoriei depline.
Pe un ton înflăcărat, Ştefan cel Mare pare a fi mai puternic decât strălucitorul soare:
în cer apune soarele.../ Dar într-a noastre suflete/ în veci tu nu apui. Cuvintele în veci,
prezent şi viitor dezvăluie ideea că, pentru români, imaginea voievodului este eternă,
nemuritoare. în mod sugestiv, metaforele negura trecutului şi lumini cu raze splendide
surprind aceeaşi idee a permanenţei figurii domnitorului peste timp.
Ştefan cel Mare a avut un rol important în lupta pentru unitate naţională. Cuprins de-
un sacru dor, visând unirea Daciei/ Cu-o turmă ş-un păstor, Ştefan cel Mare a trezit în
sufletul românilor conştiinţa de neam, subliniată prin persoana I plural şi prin repetiţii: Uniţi
suntem în cugete,/ Uniţi în Dumnezeu.
Revenirea la imaginea mormântului străjuit de munţi accentuează ideea existenţei
veşnice a amintirii voievodului în sufletul românilor.
Angajamentul din final apare ca un semn de profund respect faţa de Ştefan cel Mare
şi ca o recunoaştere a meritelor acestuia. Peste timp, românii, însufleţiţi de sentimentul
dragostei de ţară, i-au urmat exemplul. Astfel, eul liric se angajează în numele poporului să
calce pe urmele strămoşilor glorioşi: Un gând s-avem în numele/ Românului popor,/ Aprinşi
de-amorul gloriei/ Şi-al patriei amor!
Opera lirică Imn lui Ştefan cel Mare dezvăluie importanţa pe care o au pentru poporul
român conducătorii lui viteji, demni şi însufleţiţi de sentimentul dragostei de ţară. Peste timp,
aceştia reprezintă un exemplu de patriotism, de curaj şi de vitejie.
Invocaţiile retorice din text, tonul înflăcărat cu care este evocat domnitorul, figurile de
stil sugestive (epitete, comparaţii, metafore şi repetiţii) în privinţa calităţilor acestuia
reprezintă dovezi ale respectului şi ale admiraţiei cu care eul poetic i se adresează
voievodului.
Mesajul textului se desprinde cu uşurinţă: reflectând asupra faptelor de vitejie ale
înaintaşilor, contemporanii trebuie să fie însufleţiţi de patriotism, să se identifice cu neamul
din care fac parte.
Textul aparţine, aşadar, speciei lirice numite imn, deoarece, pe un ton entuziast,
evocă figura măreaţă a unui domnitor, aducând faptele de vitejie ale acestuia drept pildă
pentru contemporani; de asemenea, prezenţa invocaţiei retorice la început şi existenţa unui
îndemn în final accentuează caracterul de imn al textului, relevat încă din titlu: Imn lui
Ştefan cel Mare.
VARIANTA 58
A. Limba română
1. Despărţirea în silabe a cuvintelor este: o-chii, mă-nunchi, vi-o-re-le, tur-bu-ră-tor.
4 puncte
2. Sinonimele sunt: dragă - iubită, gălăgioase - zgomotoase. 4 puncte
3. Doi termeni din familia lexicală a substantivului zbor sunt: a zbura, zburător. 4 puncte
4. Transcrierea unui pronume personal: ei, a unui verb la gerunziu: visând. 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate este: / - pronume personal, au prins - verb
predicativ, din - prepoziţie simplă, acum - adverb de timp. 4 puncte
6. Alcătuirea enunţului: Vorbeau despre casa nou-construită. (complement indirect)
4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: un stol - subiect, de rândunici - atribut
substantival prepoziţional, / - complement direct, au prins - predicat verbal. 4 puncte
8. Transcrierea propoziţiei subordonate: să-ti lase/ Amoru-n gând şi florile în păr; este finală,
circumstanţială de scop. 4 puncte
1 2
9. Alcătuirea frazei: Mihai a ieşiţ./ ceea ce n-a gândit./ 4 puncte
10. Măsura primului vers este de 9 silabe. 2 puncte
11. Versul Un stol de rândunici gălăgioase conţine o imagine auditivă. 2 puncte
12. În vers există epitet. 2 puncte
13. Textul aparţine genului liric, deoarece se exprimă în mod direct gânduri şi sentimente,
este prezent eul liric şi mărcile lui lexico-gramaticale. Structura este specifică operei lirice,
textul având două catrene, cu rimă îmbrăţişată. Imaginile artistice sunt realizate cu ajutorul
figurilor de stil. 2 puncte
14. Versul Amoru-n gând şi florile în păr! sugerează concluzia textului, în care este cântat
anotimpul renaşterii, al bucuriei - primăvara. Fericirea vieţii, împlinirea fiinţei sunt indicate
de dragostea care pătrunde în toate inimile, asociată cu florile în păr, element fragil, dar de o
frumuseţe tulburătoare. 4 puncte
Exprimarea unui punct de vedere privitor la mesajul textului de la partea I.
1. Structurarea adecvată acestui tip de compunere
(formularea clară/ logică a punctului de vedere/ a opiniei, prezenţa argumentelor care să
justifice punctul de vedere/ opinia exprimată): (4p.)
2. Adecvarea conţinutului şi stilului cerinţei date
(dezvoltarea argumentelor): (l0p.)
3. Respectarea normelor de exprimare corectă, de ortografie şi de punctuaţie:
(4p.)
Textul Cântec de primăvară de Cincinat Pavelescu exprimă, aşa cum sugerează şi

titlul, o poezie în care este evocată trezirea la viaţă a naturii, asociată cu dragostea pentru
femeia iubită.
În poezie, imaginile vizuale - cromatice se împletesc cu cele auditive, creând o
senzaţie de bucurie plenară. Eul liric este într-o stare de visare, încă din primul vers: Visând
la ochii dragei mele. Elementul vegetal prin care este exprimată venirea primăverii sunt
viorelele albastre, aruncate spre casa iubitei. Venirea primăverii este accentuată şi de
rândunicile gălăgioase, care creează o stare de veselie, de fericire, prin imaginea auditivă.
Aşadar, mesajul textului este unul vesel, optimist, în care este exprimată bucuria
deplină a vieţii. Poetul îmbină două teme, natura şi iubirea, deoarece starea de împlinire este
data şi de elementele cadrului natural, care se află în concordanţă cu trăirile şi sentimentele
exprimate.
Motivarea faptului că o operă literară studiată este o comedie: O scrisoare pierdută de I.L.
Caragiale.
1. Prezentarea a două caracteristici ale comediei, ca specie literară:
• ridiculizarea unor aspecte ale societăţii
• prezenţa tipurilor de comic
2. Exemplificarea caracteristicilor:
• sunt ridiculizate aspecte ale vieţii publice şi particulare
• contrastul între aparenţă şi esenţă
• tipuri de comic
3. Prezentarea acţiunii
4. Prezentarea personajului Ghiţă Pristanda
• tipul omului slugarnic, linguşitor
• caracterizat prin diverse tipuri de comic
Concluzie
Specie a genului dramatic, în versuri sau în proză, comedia stârneşte râsul prin diverse
tipuri de comic, ridiculizând aspecte ale societăţii, şi are un deznodământ fericit.
I.L. Caragiale, unul dintre marii scriitori ai literaturii române, a scris nuvele şi schiţe,
dar partea cea mai importantă a operei lui o constituie dramaturgia. O scrisoare pierdută
dezvăluie moravurile societăţii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi lupta pentru a
ajunge la putere.
Comedia ridiculizează unele aspecte ale societăţii, fie ele publice, fie personale. Mai
întâi, este ironizată mascarada alegerilor - avalanşa de candidaţi, falsificarea rezultatelor
voturilor - fapt sugerat de replica lui Trahanache: Nu o să ai majoritate, stimabile... [...] zic:
nu majoritate, unanimitate o să ai, stimabile.
Nici relaţiile personale nu rămân neironizate, deoarece Trahanache are încredere
deplină în prefect, în timp ce acesta este amantul soţiei sale. Chiar când are scrisoarea în
mână, Zaharia refuză să vadă adevărul, tot el găsind o scuză: Să vezi imitaţie de scrisoare.
În operele lui Caragiale există două forme de manifestare a comicului: ironia
(contrastul dintre aparenţă şi esenţă) şi umorul (satirizarea defectelor umane).
Comicul reprezintă elementul principal al acestei opere dramatice. Comicul de situaţie
rezultă din situaţiile în care sunt puse personajele: triunghiul conjugal Zoe - Tipătescu -
Trahanache, ultimul necrezând în infidelitatea soţiei nici când are dovada în faţă, cuplul
comic Farfuridi - Brânzovenescu, cel din urmă acţionând ca un ecou al primului, repetând
fragmente din replicile acestuia; grupurile antagonice de la început ajung, în final, un singur
grup care serveşte interesele unui regim curat constituţional.
Prin comicul de caracter se fixează diverse tipologii, personaje construite pe o
singură trăsătură de caracter dominantă: Trahanache - încornoratul naiv, Tipătescu - junele
prim, Zoe — femeia voluntară, Farfuridi şi Brânzovenescu se încadrează în tipologia
demagogului, Pristanda - omul slugarnic, Dandanache - prostul fudul, Cetăţeanul turmentat
reprezintă alegătorul naiv.
Caracterizarea personajelor se realizează şi prin comicul de limbaj, reprezentat de
anumite forme de limba vorbită, de greşeli de vocabular şi de încălcarea regulilor
gramaticale, de enunţuri lipsite de logică, de apariţia ticurilor verbale.
Comicul de nume a fost întâlnit, mai întâi, la V. Alecsandri, dar Caragiale va reuşi să
sugereze dominanta caracterului personajului prin numele său. Trahanache are ca punct de
pornire trahanaua, o cocă moale, el fiind la fel de uşor de modelat, iar Zaharia sugerează
zahariseala. Tipătescu are în componenţă cuvântul tip. Caţavencu se poate explica prin cată -
femeie care vorbeşte fără rost - dar şi prin caţaveică - haină cu două feţe. Rezonanţă culinară
au numele lui Farfuridi şi Brânzovenescu, ei fiind uniţi precum farfuria şi brânza.
Acţiunea piesei se petrece în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre, în preajma
alegerilor.
Intriga este declanşată de pierderea unei scrisori de amor de către Zoe Trahanache,
scrisoare primită de la Ştefan Tipătescu, amantul ei. Este găsită de un Cetăţean turmentat,
căruia îi este furată de liderul grupului advers, Nae Caţavencu, folosind-o drept instrument de
şantaj, pentru a fi susţinut în alegerile de prefect şi de Trahanache.
Expoziţiunea corespunde actului I, când Trahanache află de scrisoare, dar nu crede
nimic, ci încearcă doar să-1 prindă pe Caţavencu cu altceva, pentru a contracara şantajul.
Tipătescu îi porunceşte lui Ghiţă Pristanda, poliţistul oraşului, arestarea lui Caţavencu, dar pe
Zoe o înspăimântă ideea unui scandal, în centrul căruia se va afla.
Următorul moment al subiectului, desfăşurarea acţiunii, prezintă negocierile dintre Zoe
şi Caţavencu, aceasta dorind o bună înţelegere cu el, în ciuda lipsei de cooperare a lui
Tipătescu. Situaţia se complică la finalul actului al doilea, când de la Bucureşti vine o
depeşă, prin care se cere susţinerea altui candidat, Agamemnon Dandanache.
În actul III este prezentată şedinţa de alegere a candidatului, în prim-plan aflându-se
discursurile lipsite de logică ale lui Farfuridi şi Caţavencu. Ghiţă pune la cale o încăierare, în
care Caţavencu îşi pierde pălăria cu scrisoare cu tot. Punctul culminant este atins la finalul
actului III, când Zaharia Trahanache anunţă candidatul: Agamemnon Dandanache.
Ultimul act corespunde deznodământului, când Zoe este, iniţial, agitată, deoarece
Caţavencu dispăruse, ea crezând că va publica scrisoarea. Dandanache îşi expune modul în
care a reuşit să fie ales, identic cu al lui Caţavencu.
Într-un târziu reapare şi Caţavencu, umil, pentru că nu mai are scrisoarea şi cerând
îndurare doamnei Trahanache. între timp, Cetăţeanul turmentat îi înapoiază scrisoarea lui
Zoe, iar ea, bucuroasă, acceptă scuzele lui Caţavencu, condiţia fiind să conducă festivităţile
în onoarea alegerii lui Dandanache. El acceptă şi, în final, totul se termină cu bine şi toată
lumea se împacă.
Unul dintre personajele interesante ale comediei este Ghiţă Pristanda, poliţistul
oraşului, care nu este afectat de toată încurcătura decât în măsura în care reprezintă
instrumentul pe care puterea îl foloseşte pentru îndeplinirea diverselor ordine.
Este caracterizat indirect, prin nume, pristandaua fiind un joc moldovenesc, în care se
merge într-o parte sau în alta, în funcţie de spusele conducătorului de joc, nume care se
potriveşte cu temperamentul personajului.
Ghiţă este un om practic, dominat de Ştefan Tipătescu şi de Zoe Trahanache, deoarece
are anumite avantaje. Deşi deserveşte puterea, Ghiţă nu ezită a-1 linguşi pe Caţavencu,
fiindcă poate deveni stăpânul de mâine. Limbajul său dovedeşte ignoranţă, utilizând termeni
al căror sens nu îi este cunoscut şi deformează neologismele: bampir, renumeraţie,
scrofuloşi.
Ticul verbal curat, folosit excesiv, oferă anumite adevăruri în privinţa faptelor sale sau
ajunge la construcţii oximoronice: curat murdar.
Aşadar, prin comedia sa, I.L. Caragiale conturează o lume, iar personajele pe care le
pune în scenă reprezintă tipuri umane atât de des întâlnite în societatea vremii sale, cât şi în
prezent.
VARIANTA 59
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: în-tot-dea-u-na; bo-ran-gi-cul; tălpi; po-rum-be-lul. (1p.
+ 1p. + 1p. + 1p.) 4 puncte
2. Sinonime ale cuvintelor date: uşor - lent; alene - agale, lin; seară - înserare. (2p. + 2p.)
4 puncte
3. Familia lexicală a verbului a ţese - ţesătură, ţesătoare, ţesut, neţesut etc. (2p. + 2p.)
4 puncte
4. Transcrierea pronumelui personal ea, i, ei, l şi a pronumelui interogativ cine. (2p. + 2p.)
4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: şi - conjuncţie coordonatoare copulativă;
cum - adverb relativ; prin - prepoziţie (simplă); moi - adjectiv propriu-zis. (Punctajul nu se
acordă pentru identificarea la nivel primar a valorii morfologice, de tipul: şi - conjuncţie;
cum - adverb.) (1p. + 1p. + 1p. + 1p.) 4 puncte
6. Exemplu de răspuns: Astrul nopţii este luna. 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: Maria - subiect; borangicul - complement
direct, (1p. + 1p. + 1p. + 1p.) 4 puncte
8. Transcrierea propoziţiei subordonate şi precizarea felului acesteia: / s-a părut/ că intră
luna. (2p. + 2p.) 4 puncte
1 2
9. Exemplu de răspuns: El intrai/ unde i se permite.! 4 puncte
10. Măsura ultimului vers: 10 silabe. 2 puncte
11. Exemplu de răspuns: Şi cum spre seară cădeau umbre moi... etc. 2 puncte
12. Exemplu de răspuns: epitetul. 2 puncte
13. Textul aparţine genului liric, deoarece se exprimă în mod direct gânduri şi sentimente.
Structura este specifică operei lirice, textul fiind alcătuit din două strofe, cu măsura de 10-11
silabe; lirismul este accentuat şi de mesajul pe care îl cuprind versurile. Există figuri de stil şi
imagini artistice prin care se sugerează stări/ atitudini etc. (1p. + 1p.) 2 puncte
14. Sintagma Dar nicio rază/ Nu calcă mai uşor pe tălpi de vis se referă la atmosfera feerică
a nopţii, ce nu este dată numai de razele lunii (simbol al lumii materiale), ci şi de apariţia
porumbelului (prezenţă a lumii spirituale), a cărui prezenţă este percepută mult mai uşor.
4 puncte
Redactarea unei scrisori adresate părinţilor, cu descrierea unei seri de vară.
Poiana lui Horea, 18.06.2007
Dragii mei-părinţi,
Deşi nu ne-am despărţit decât de câteva zile, vă scriu aceste rânduri pentru a vă
împărtăşi bucuria vacanţei.
E drept că acest an şcolar a fost foarte solicitant şi pentru mine, şi pentru voi, însă
împreună, ca o adevărată echipă, am trecut cu bine peste clasa a VIII-a.. Profit de zilele
petrecute aici, la bunici, ca să-mi „încarc bateriile" pentru liceu. Iar bunicul este cel mai
bun partener în acest scop! După ce rezolvăm sarcinile zilnice trasate de bunica, plecăm
amândoi în drumeţii, lăsând-o să-şi vadă liniştită de bucătărie, convinşi fiind că, seara, la
întoarcere, vom găsi pe masă câte o minunăţie gastronomică.
Ştiţi bine că sunt înnebunit şi după drumeţiile cu bunicul, dar şi după bucatele
bunicii! Şi chiar dacă ştiu aproape fiecare cotlon, fiecare potecă, fiecare pârâu din desele
mele drumeţii anterioare, vreau să vă spun că bunicul reuşeşte mereu să mă surprindă -
parcă este vrăjitor! De exemplu, ieri spre seară am fost, tot cu bunicul, într-o poieniţă
înconjurată de brazi şi străbătută de un izvor. Aici am rămas uimit de frumuseţea locului,
de verdele ierbii şi mai ales de răcoarea apei de izvor. Cu greu m-am lăsat dus de acolo şi,
dacă soarele nu dispărea după brazi, iar înserarea nu ne aducea aminte de casă, aş mai fi
rămas o vreme acolo, întins pe iarbă.. Am iuţit un pic pasul, căci soarele ne călca pe
urme! Sunt convins că mă vor aştepta multe astfel de seri în această vacanţă.
Vă aştept şi pe voi aici cu drag,
fiul vostru Alexandru.
Caracterizarea unui personaj dintr-un roman studiat: Vitoria Lipan din romanul Baltagul, de
Mihail Sadoveanu.
Precizarea, însoţită de exemple, a patru mijloace/ procedee de caracterizare a personajului
din romanul ales
Numirea a patru trăsături (fizice şi/ sau morale) ale personajului ales
Ilustrarea trăsăturilor, prin referire la întâmplări/ la situaţii semnificative sau prin citate
comentate
Prezentarea relaţiilor dintre personajul ales şi celelalte personaje ale romanului
Concluzie
Vitoria Lipan este personajul principal feminin din romanul Baltagul, scris de Mihail
Sadoveanu.
Caracterizarea personajului este făcută atât direct, de narator şi de celelalte personaje,
cât şi indirect, faptele reieşind din comportamentul, din felul de a vorbi şi din relaţiile cu
celelalte personaje, din frământările ei sau din mediul în care trăieşte.
Portretul fizic reiese din caracterizarea directă făcută de narator la începutul
romanului: ochii ei căprii în care se răsfrângea lumina castanie a părului erau duşi
departe..., ...acei ochi aprigi şi încă tineri căutau zări necunoscute...; ceea ce atrage atenţia
din portretul fizic sunt ochii eroinei, aceştia reprezentând oglinda sufletului.
Naratorul nu insistă asupra portretului fizic, accentul căzând pe portretul moral.
Vitoria Lipan este reprezentativă pentru lumea arhaică a satului de munte.
Ea luptă pentru păstrarea tradiţiilor şi de aceea îşi ceartă fiica, reprezentanta noii
generaţii, pentru că nu-i mai plac catrinţa şi cămaşa; n-ai mai învăţat rânduiala? Nu mai ştii
ce-i curat, ce-i sfânt şi ce-i bun de când îţi umblă gărgăuni prin cap şi te cheamă
domnişoară! ...îţi arăt eu coc, valţ şi bluză, arză-te para focului să te ardă. Nici eu, nici
bunică-ta, nici bunică-mea n-am ştiut de acestea şi-n legea noastră trebuie să trăieşti şi tu.
Altfel îţi leg o piatră de gât şi te dau în Tarcău...
Personajul se conduce după legile nescrise ale comunităţii din care face parte, dar
ascultă sfatul preotului, fiind o femeie credincioasă, iar preotul reprezentând autoritatea
supremă în sat. în acelaşi timp, se arată şi superstiţioasă, pentru că are încredere în semne, în
vise şi o vizitează pe baba Maranda, vrăjitoarea satului, care îi spune că Nechifor este reţinut
de o femeie cu ochii verzi.
Convinsă că soţul ei a plecat într-o călătorie fără întoarcere, Vitoria se purifică prin
post şi rugăciune, timp de douăsprezece săptămâni, spre a-şi întări sufletul.
Respectarea datinii (să nu rămână între lupi, să-l aduc între creştini) şi iubirea pentru
Nechifor căci era dragostea ei de douăzeci şi mai bine de ani sunt principalele motivaţii
interioare ale căutării soţului dispărut.
Fire organizată, pricepută, harnică şi meticuloasă, Vitoria pregăteşte în cele mai mici
detalii drumul, dar are grijă să lase în ordine gospodăria, pe Minodora ducând-o la mănăstire.
Bună cunoscătoare a obiceiurilor lui Nechifor, Vitoria alege calea pe care presupune că
ar fi urmat-o şi soţul ei. Inteligentă şi pricepută în descifrarea sufletului omenesc şi a
semnelor naturii, Vitoria întreabă oamenii, chibzuieşte, pune cap la cap informaţiile culese şi
deduce ceea ce s-a întâmplat cu soţul ei.
Respectând tradiţia, atunci când la Borca întâlneşte un botez, iar la Cruci o nuntă, deşi
este îngrijorată, munteanca ştie să-şi ascundă neliniştea şi să participe la aceste evenimente,
atât cât să nu supere gazdele.
Spirit justiţiar, Vitoria, deşi înştiinţează autorităţile de la Piatra Neamţ de dispariţia lui
Lipan, nu se lasă până nu-i descoperă şi nu-i pedepseşte pe ucigaşii soţului ei, respectând
legea nescrisă cine ucide om nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască.
Deşi suferă cumplit, eroina nu se lasă doborâtă de moartea soţului ei şi, stăpână pe
sine, organizează priveghiul, înmormântându-1 pe Lipan cu toate cele cuvenite, conform
tradiţiei: Descoperind adevărul, Vitoria verifică implicit armonia lumii: află ceva mai mult
decât pe făptuitorii omorului, şi anume că lumea are o coerenţă pe care moartea lui Lipan
n-a distrus-o (Nicolae Manolescu, Arca iui Noe).
Ea plănuieşte să-i arate Minodorei mormântul tatălui şi să recupereze turma pierdută,
găsind în sine puterea de a-şi duce mai departe viaţa, cu toate responsabilităţile ce-i revin.
Atitudinea Vitoriei faţă de cei doi copii este diferită. Faţă de Minodora, mama este mai
aspră, obligând-o, după tradiţie, să poarte cămaşă şi catrinţă, părul împletit, fără broboadă, iar
ciubotele numai la hori şi nunţi şi pentru drumurile la târg.
Afectiv, era mai legată de Gheorghiţă, care purta numele tainic al lui Lipan. Deşi era
exigentă cu ei, copiii o respectau, neîndrăznind să iasă din cuvântul ei. Gheorghiţă
comentează doar pentru sine schimbarea mamei sale, neavând însă curajul să-i spună ceva: s-
a schimbat, se uită numai cu supărare şi i-au crescut ţepi de aricioaică.
Pentru Nechifor, Vitoria a simţit permanent o dragoste profundă, deşi erau rare
momentele în care îşi exterioriza sentimentele.
Statornică în sentimentele ei, femeia nu crede vorbele vrăjitoarei, convinsă fiind de
reciprocitatea sentimentelor şi de aceea pleacă să descopere adevărul: mai ales dacă-i pierit
cată să-l găsesc; căci viu se poate întoarce şi singur.
Prin Vitoria Lipan, Sadoveanu lasă literaturii române un personaj complex, care
întruchipează tărie morală, inteligenţă şi respect pentru valorile moştenite prin tradiţie.
VARIANTA 60
A. Limba română
1. Cuvântul soare conţine diftong, prăfuit - hiat, greu — diftong, vrăbiile — hiat. 4 puncte
2. Antonimele cuvintelor sunt: tac - vorbesc, bătrân - tânăr. 4 puncte
3. Transcrierea a două cuvinte derivate cu prefixe: neîndemânatic, necurmat. 4 puncte
4. Articolele care însoţesc substantivul al ierburilor: articol posesiv-genitival şi articol
hotărât. 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor este: cu - prepoziţie simplă, şi - conjuncţie
coordonatoare copulativă, j- - pronume personal, acelaşi - adjectiv pronominal demonstrativ.
4 puncte
6. Alcătuirea enunţului: Hârtia este aruncată la coş. 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: îşi - atribut pronominal, umbra - complement
direct, al ierburilor - atribut substantival genitival, câmp - complement circumstanţial de loc.
4 puncte
8. Propoziţiile din prima strofa se află în raport de coordonare prin juxtapunere. 4 puncte
9. Alcătuirea frazei: Mihai aruncă/1 ce nu-i trebuie.!2 4 puncte
10. Măsura versului este de 8 silabe. 2 puncte
11. Structura: Doar cucul cel bătrân aruncă,! [...] / Chemarea-i scurtă peste luncă conţine o
imagine auditivă. 2 puncte
12. În versurile citate există epitet. 2 puncte
13. Textul este o descriere artistică, deoarece este prezentat un colţ din natură, predominând
imaginile vizuale; descrierea este realizată din perspectiva privitorului, domină substantivele
şi adjectivele cu ajutorul cărora se realizează diverse figuri de stil. 2 puncte
14. Versurile: E cald... grădina-n jurul meu/Surâde, leneşă la soare cuprind personificarea
grădinii, care pare a prinde viaţă sub influenţa binefăcătoare a soarelui. Căldura este
benefică, produce o stare de melancolie plăcută, o stare de linişte sufletească. 4 puncte
Redactarea unei cereri.
Domnule Director,
Subsemnatul, Ilie Poenaru,/ Subsemnata, Ilinca Poenaru, domiciliat/ domiciliată în
Călăraşi, pe strada Dumbrăveni, Ca numărul 89, elev/ elevă în clasa a VIII-a la Şcoala
Generală „Gheorghe Asachi", vă rog să binevoiţi a-mi aproba înscrierea la cercul de artă
populară de la „Clubul Copiilor".
Menţionez că doresc să mă înscriu pentru a aprofunda cunoştinţele despre folclor.
18.06.2007,
Călăraşi
Ilie/ Ilinca Poenaru
Domnului Director al„Clubului Copiilor", Călăraşi
Argumentarea apartenenţei unui text literar studiat la specia epică fabulă: Câinele şi căţelul
de Grigore Alexandrescu.
Alte fabule: Grigore Alexandrescu, Boul şi viţelul.
1. Precizarea a două caracteristici ale fabulei ca specie literară
2. Exemplificarea acestor caracteristici pe baza operei alese
3. Prezentarea, pe scurt, a subiectului
4. Prezentarea personajelor şi a semnificaţiei comportamentului acestora
• Câinele Samson - tipul parvenitului
• Samurache - tipul omului naiv, credul
• semnificaţia titlului
Fabula este o specie a genului epic, în versuri sau în proză, în care defectele umane
sunt satirizate prin intermediul unor personaje din lumea animalelor, a plantelor sau a
lucrurilor, cu scopul de a le corecta.
Fabula a fost cunoscută încă din antichitate, datorită lui Esop, iar în literatura română
are numeroşi reprezentanţi, printre care Gh. Asachi, Al. Donici, A. Pann, Gr. Alexandrescu.
În fabula Câinele şi căţelul, Gr. Alexandrescu satirizează ipocrizia şi dorinţa de
parvenire a unora. Tema este redată printr-o scurtă povestire alegorică, în care predominant
rămâne dialogul, ceea ce face ca fabula să poată fi asemănătoare cu o scurtă piesă de teatru.
Structura fabulei este simplă; întâi se prezintă întâmplarea pro-priu-zisă, iar în ultimele
două rânduri se constituie morala.
Întâmplarea propriu-zisă are ca mod de expunere predominant, dialogul.
Prima parte surprinde pe dulăul Samson care se pronunţă pentru egalitate, criticând
mândria celor din înalta societate. Căţelul Samurache are impresia că dulăul este sincer şi se
grăbeşte să îşi exprime aprobarea şi simpatia. Atunci Samson se simte jignit, îl ameninţă pe
căţel, arătând că, de fapt, îşi doreşte egalitate numai cu cei mai puternici decât el.
Personajele, personificate, reflectă anumite tipuri umane.
Ca în orice fabulă, protagoniştii, câinele Samson, căţelul Samurache, şi un bou
oarecare reprezintă tipuri umane.
Samson este simbolul omului ipocrit care, prin vorbe deşarte, încearcă să-şi
îmbunătăţească poziţia pe lângă mai marii zilei. Originea sa umilă, surprinsă în sintagma
dulău de curte, este pusă în antiteză cu atitudinea vehementă, menită să atragă atenţia - ce
lătra foarte tare. Discursul lui Samson are ca scop impresionarea boului care nu intervine,
dar, prin simpla prezenţă, sugerează că face parte din clasa socială în care dulăul vrea să
parvină.
Căţelul Samurache este impresionat de modestia afişată de Samson, precum şi de
vorbele acestuia care amintesc de modestie, de egalitate, de adevărate valori spirituale.
Căţelul este de acord cu antipatia faţă de unele dobitoace care, stăpânite de mândrie, întrucât
se trag de neam mare, pretind să li se spună domnia voastră, de aceea are ca replică
următoarele versuri: Gândirea voastră, [...] îmi pare minunată,/ Şi sentimentul vostru îl
cinstesc, fraţii mei. Aşadar, Samurache reprezintă tipul omului credul, naiv, uşor de înşelat
prin cuvinte frumoase. Chiar diminutivarea căţelul Samurache îi sugerează credulitatea,
încrederea în vorbe.
Adevăratul chip al lui Samson este surprins în versurile prin care îl jigneşte şi-1
ameninţă cu brutalitate, pe bietul naiv: Noi, fraţii tăi, potaie!/ O să-i dăm o bătaie/ Care s-o
pomeneşti.
După o asemenea replică, morala este simplă şi evidenţiază dorinţa unora de a fi egali
doar cu cei superiori lor: Acestea între noi adesea o vedem/ şi numai cu cei mari egalitate
vrem.
Cele două substantive din titlu sunt antitetice, deoarece câinele este simbolul omului
ipocrit, dornic de parvenire, în timp ce căţelul întruchipează omul credul, încrezător în vorbe
frumoase şi în promisiuni deşarte. în felul acesta, titlul anticipează tema fabulei şi
protagoniştii întâmplării.

Raspuns La Variantele 51-60

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raspuns La Variantele 51-60

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Răspuns la variantele 51-60 de subiecte pentru testare naţională

Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu o acţiune

Publicat în 1930, romanul Baltagul, scris de Mihail Sadoveanu, este un roman al

I.L. Caragiale, mai cunoscut ca dramaturg, este şi autorul Momentelor şi schiţelor

Textul Cântec de primăvară de Cincinat Pavelescu exprimă, aşa cum sugerează şi

S-ar putea să vă placă și