BALTAGUL-1930

MIHAIL SADOVEANU-ROMAN
Cerinte:
– evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat într-o perioadă, într-un curent
cultural/literar sau într-o orientare tematică; – comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema
textului narativ studiat; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru
textul narativ studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative,
instanțe ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Mihail Sadoveanu (1880-1961), unul dintre marii prozatori ai secolului al XX-lea, a creat o
impresionantă operă literară care cuprinde povestiri, nuvele şi romane, având ca teme
esenţiale istoria, natura, condiţia umană şi viaţa satului tradiţional românesc, cu oamenii,
obiceiurile, tradiţiile şi durerile lui.
Romanul Baltagul, apărut în anul 1930, este un adevărat „poem al naturii şi al
sufletului omului simplu, o Mioriţă în dimensiuni mari” (George Călinescu), una dintre
capodoperele sadoveniene şi ale prozei noastre româneşti. Romanul impresionează prin
concizie, dinamismul acţiunii şi armonia compoziţiei, fiind scris numai în şaptesprezece zile.
Versul moto, „Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă şi-un câne”, argumentează faptul că
prozatorul a avut ca sursă de inspiraţie balada populară Mioriţa, mai ales în ceea ce priveşte
viziunea asupra morţii. O altă sursă de inspiraţie, de origine mitologică, este Mitul lui Isis în
căutarea trupului dezmembrat al lui Osiris. Asemenea lui Isis, Vitoria Lipan va reuşi să
redea viaţa de după moarte, de care Nechifor ar fi fost lipsit dacă nu i se îndeplineau datinile
creştineşti.
Tradiționalismul. Romanul Baltagul, publicat în 1930, în perioada afirmării mișcării
moderniste (1930 este anul în care se publică și romanul lui Camil Petrescu, Ultima noapte
de dragoste, întâia noapte de război, având cu totul altă formulă estetică), este tributar
tradiționalismului, printr-o serie de aspecte specifice, de la narațiunea obiectivă, prezentată
de un narator omniscient, până la descrierea comunității ciobanilor care nu se abat de la
modul de viată milenar și care trăiesc conform unei structuri arhaice, pe care o consideră cea
mai potrivită. Romanul se deschide cu legenda spusa de Nechifor Lipan pe la nunți, care
explică soarta particulară a muntenilor, a căror existență este grea, dar care este înfrumusețată
de iubire.
Realismul mitic. Sursa folclorică de la care pornește romanul, declarată prin inserția
mottoului, este balada populară Miorița. Există și alte surse, livrești sau mitologice. Textul
poate fi citit ca interpretare a unui mit sau ca o monografie a satului de munte și include astfel
atât elemente realiste, cât și mitice. Baltagul poate fi considerat roman mitic, social,
monografic, inițiatic, de dragoste. Poate fi considerat un roman mitic întrucât preia şi
dezvoltă motivele principale din balada populară Mioriţa, care ilustrează unul dintre cele
patru mituri fundamentale ale românilor- mitul existenţei pastorale la români. Acest mit
subliniază legătura intrinsecă ce se realizează între om şi natură, precum şi concepţia despre
viaţă şi moarte a omului din popor. În ambele creaţii este prezent motivul transhumanţei, ceea
ce l-a determinat pe George Călinescu să considere Baltagul „ un roman al transhumanţei,
fenomen în virtutea căruia păstori, turme, câini migrează în timpul anului calendaristic,
în căutarea de păşune şi adăpost, întorcându-se la munte la date întru veşnicie fixe”.
Până la un punct subiectul este relativ identic, însă la un moment dat cele două opere
se despart, fapt care l-a îndreptăţit pe Vladimir Streinu să afirme că „Baltagul este partea
nescrisă a Mioriţei”.
 Dincolo de aceste precizări de ordin mitic, romanul este realist, deoarece oferă o serie
de informaţii care surprind cu exactitate culoarea locală şi realizează un imaginar românesc
autentic. Apartenența la realism a romanului se observă în precizarea coordonatelor
temporale și spațiale: de toamna până primăvara, cu momente precum: Sf. Andrei, Postul
Mare; personajele străbat Măgura Tarcăului, Călugăreni, Fărcașa, Borca, Cruci, Vatra Dornei,
Broșteni, Sabasa, Suha, în realizarea unei structuri narative echilibrate, de 16 capitole.
Aspectul monografic este o altă trăsătură a realismului. Locuitorii de la munte sunt
portretizați în lumea lor rurală, cu întreaga simpatie a naratorului: „Locuitorii aceștia de sub
brad sunt niște făpturi de mirare. Iuți și nestatornici ca apele, ca vremea; răbdători în suferinți
ca și-n ierni cumplite, fără griji în bucurii ca și-n arșițele lor de cuptor, plăcându-le dragostea
și beția, și datinile lor de la începutul lumii, ferindu-se de alte neamuri și de oamenii de la
câmpie și venind la bârlogul lor ca fiara de codru.”

PREZENTAREA ROMANULUI

Romanul Baltagul este o operă epică, deoarece autorul îşi exprimă indirect
sentimentele şi concepţiile prin intermediul personajelor, al acţiunii şi prin naraţiunea la
persoana a III-a, ceea ce argumentează detașarea totală a autorului, omnisciența. Timpul în
care se petrece acţiunea este limitat, întâmplările au loc din toamnă până în primăvară, dar nu
este precizat anul, deoarece Vitoria Lipan trăieşte într-un timp mitic, un timp spiritual al
credinţelor şi al datinilor, cu valabilitate în orice epocă. Dimensiunea spaţială în care se
desfăşoară acţiunea este vastă, cuprinzând meleagurile accidentate şi stâncoase ale munţilor
din Moldova, care sugerează, totodată, viaţa aspră a muntenilor.
Tema și viziunea despre lume
Tema romanului Baltagul este una cu un grad mare de generalitate: condiția
munteanului care trăiește în zona de interferență a lumii vechi cu cea nouă. Din această mare
temă se desfac celelalte teme, subordonate: iubirea, moartea, familia, inițierea, răzbunarea.
Un prim episod reprezentativ este constituit de povestea despre neamurile lumii pe care
Nechifor obișnuia să o rostească la cumetrii și ospețe. Aceasta surprinde în mod subtil
specificul muntenilor: neînzestrați nativ, dar puternici, dârzi, cu inimă bună și dragoste de
petrecere. Un alt episod este acela al nopții petrecute în prăpastie de către Gheorghiță lângă
trupul tatălui său. Amintind de coborârea în Infern a lui Isis, momentul, de o încărcătură
tensională foarte mare, contează în ceea ce înseamnă maturizarea acestui personaj.
Viziunea despre lume înfățișată în acest roman profund tradițională. Personajele sunt
așezate la granița dintre nou și vechi. Modernizare aduce cu ea pericolul uitării ordinii lumii,
deci scriitorul se simte dator să o evoce pentru a o salva. Omul arhaic, desprins de liniștea
naturii se confruntă cu lumea modernă. La fel se întâmplă și cu Nechifor Lipan, personajul
absent al romanului, obligat de mersul noii lumi să se desprindă de natura protectoare și să
coboare în valea Dornelor, unde moartea ipotetică din Miorița se înfăptuiește.
O altă interpretare a temei romanului este căutarea şi cunoaşterea adevărului.
Acesteia i se subordonează motive ca transhumanţa, femeia justiţiară, câinele credincios,
legătura omului cu natura şi iubirea.
Titlul romanului este simbolic. În sensul arhaic, baltagul este unealta magică şi
simbolică însuşită de răufăcători, armă a crimei, dar recucerită de erou cu scopul de a face
dreptate. Ea e nedezlipită de imaginea muntenilor și denotă ceva din hotărârea și dârzenia
acestora.

2
 Titlul romanului este simbolic, totodată, pentru că baltagul semnifică, deopotrivă,
atât unealta cu care Nechifor este omorât, cât și instrumentul cu care se face dreptatea; este,
cu alte cuvinte, unealta crimei și a pedepsei, satisfăcând în aceeași măsură setea de înavuţire,
cât şi dorința de justiție. Baltagul sfinţit al lui Gheorghiţă rămâne nepătat de sânge,
pedepsirea făcându-se cu același baltag cu care a fost înfăptuită crima.
Perspectiva narativă este una obiectivă, specifică prozei realiste. Narațiunea se
realizează la persoana a III-a, naratorul nefiind implicat în desfășurarea acțiunii.
Structură şi compoziţie. Romanul este structurat pe şaisprezece capitole care descriu
acţiunile Vitoriei Lipan de a afla adevărul despre absenţa soţului ei şi de a împlini dreptatea,
prin pedepsirea vinovaţilor.
Romanul se deschide cu o legendă pe care Nechifor Lipan o spunea la cumetrii şi
nunţi. În această legendă, naratorul face o prezentare a locuitorilor din munţii Moldovei, a
trăsăturilor de caracter generate de viaţa lor aspră, pe aceste meleaguri.
Firul epic al romanului este simplu şi se poate rezuma uşor: Nechifor Lipan, oier
înstărit din Măgura Tarcăului şi soţul Vitoriei, pleacă la Dorna să cumpere oi pe care să le
ducă apoi la iernat. Îngrijorată că soţul ei nu s-a mai întors, Vitoria pleacă pe urmele lui
pentru a afla ce s-a întâmplat. Ea reuşeşte să-i descopere pe ucigaşii lui Nechifor şi să-i
pedepsească.
Cele şaisprezece capitole ale romanului sunt structurate în trei părţi şi în momente
ale subiectului. Partea I este constituită din capitolele I-VI şi cuprinde expoziţiunea şi
intriga romanului, de unde aflăm că, stând singură pe prispă, în lumina toamnei şi torcând,
Vitoria îşi aminteşte de povestea auzită de Nechifor de la un baci şi repovestită la nunţi şi
cumetrii. Femeia se gândeşte la soţul plecat de mult timp şi la realizările lor de până atunci:
doi copii, Minodora şi Gheorghiţă şi o viaţă plină de bucurii. Este din ce în ce mai îngrijorată
de tăcerea soţului ei şi merge la preotul Daniil Milieş căruia îi destăinuie necazul şi îi cere
sfatul. Femeia trece şi pe la baba Maranda, vrăjitoarea satului, însă nu găseşte aici alinarea de
care avea nevoie.
Partea a II-a este constituită din capitolele VII- XIII şi cuprinde desfăşurarea
acţiunii. Vitoria se hotărăşte să plece în căutarea lui Nechifor, întrucât o mulţime de semne
rău-prevestitoare o îndeamnă la drum: îl visează pe acesta întors cu spatele, trecând călare o
apă neagră, cocoşul cântă cu ciocul spre poartă, dând semn de plecare, iar norul de deasupra
Ceahlăului e mai negru decât de obicei.
Vitoria pune în ordine gospodăria, pe Minodora o duce la mănăstire, vinde agoniseala
pentru a face rost de bani pentru drum, îi comandă lui Gheorghiţă un baltag nou şi pleacă în
căutarea lui Nechifor. Drumul Vitoriei reprezintă un episod semnificativ al acestui roman.
Femeia întreabă peste tot, pe la hanuri şi pe la oameni, reconstituie drumul parcurs de acesta
şi află că, la Vatra Dornei, Lipan a cumpărat 300 de oi şi că, împreună cu el mai erau încă doi
munteni, care îl rugase să le vândă 100 de capete. Vitoria urmează drumul spre Păltiniş,
Broşteni, apoi Borca, loc în care turma a părăsit apa Bistriţei, ajungând la Sabasa. Poposeşte
la Suha, unde constată cu mirare că aici nu mai ajunseseră trei ciobani, ci numai doi.
Partea a III-a a romanului, capitolele XIV- XVI prezintă punctul culminant şi
deznodământul romanului. La Sabasa îl găseşte în ograda unui gospodar pe Lupu, câinele
bărbatului ei, care o ajută să dea de rămăşiţele lui Nechifor, omorât cu o lovitură de baltag şi
aruncat în prăpastie.
Cu o luciditate şi stăpânire de sine extraordinare, Vitoria împlineşte datinile necesare
pentru mort, cheamă autorităţile pentru a constata crima şi începe să spere că dreptatea se va
înfăptui.

3
 Vitoria află că cei doi ciobani care îl însoţiseră pe Nechifor sunt din partea locului,
Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui, iar la pomana pe care o dă pentru soţul ei, Vitoria, pe fondul
unei puternice stări de tensiune pune întrebări viclene şi iscusite. Această secvență ilustrează
trăsăturile definitorii ale muntencei. Afirmă că ştie cum s-au petrecut lucrurile, relatând cu o
uimitoare precizie crima celor doi. Bogza devine violent când femeia îi spune lui Gheorghiţă
să vadă că pe baltag e sânge şi se repede la flăcău, care-l păleşte în frunte cu baltagul. În
agonie, Bogza mărturiseşte crima comisă, iar Vitoria se poate întoarce la ale sale pentru a-şi
aşeza copiii la casele lor şi a-şi împlini datoriile creştineşti pentru soţ găsit după o lungă
căutare.

CARACTERIZAREA PERSONAJELOR (VITORIA LIPAN, GHEORGHIŢĂ)

ROMANUL Baltagul rămâne o scriere memorabilă nu numai prin conţinutul şi

multitudinea semnificaţiilor sale, ci şi prin personajele lui, între care un loc aparte îl ocupă
Vitoria Lipan şi Gheorghiţă, feciorul ei. Nu lipsite de importanţă sunt personajele secundare
sau episodice: Minodora, părintele Daniil, baba Maranda, negustorul david, moş Pricop,
Bogza şi Cuţui etc. Dintre toate acestea se impune puternic figura Vitoriei Lipan, astfel încât
romanul poate fi considerat cartea acestei eroine, individualizată printr-o serie de trăsături
distincte.

Vitoria Lipan cucereşte prin frumuseţea şi farmecul ei, căci, la cei patruzeci de ani ai
săi, „ochii ei căprui răsfrângeau lumina castanie a părului”, însă privirea îi era dusă departe,
semn al gândurilor care o copleşeau.
Femeie aspră, Vitoria este şi o pricepută şi harnică gospodină care duce grijile unei
gospodării cu multe acareturi şi o conduce cu straşnic braţ, mai ales că soţul este adeseori
plecat. Ordonată, meticuloasă, cu un deosebit simţ practic, înainte de plecarea în căutarea
soţului, ea orânduieşte totul cu o abilitate şi cu o exactitate demne de invidiat.
Întreprinzătoare şi prevăzătoare, vinde produse pentru a face bani pe care-i duce la
preot pentru a nu fi prădată. Este o femeie credincioasă şi respectă obiceiurile strămoşeşti. Se
consultă cu preotul şi se roagă la icoana sfintei Ana, de la Bistriţa, înainte de a pleca, ţine
post, se spovedeşte şi se împărtăşeşte sau face daruri bisericii. Este însă şi superstiţioasă,
crede în vise şi în semne, în descântece şi vrăji şi de aceea, nu uită să treacă şi pe la Maranda,
vrăjitoarea satului.
Eroina impresionează şi prin luciditate şi stăpânire de sine, căci, deşi iniţial hotărăşte
să-l trimită pe Gheorghiţă în căutarea lui Nechifor, îşi dă seama că acesta are nevoie de
mintea şi de experienţa ei şi pleacă împreună. Culege cu abilitate informaţii de la cei din jur şi
dovedeşte o mare pricepere în descifrarea sufletelor oamenilor.
Cu toate greutăţile întâmpinate în drumul său, dovedeşte tenacitate, dârzenie şi voinţă
de neînfrânt, deoarece nu renunţă la căutare până ce nu îşi îndeplineşte dorinţa de a afla totul
despre soţul dispărut. Astfel, spiritul ei justiţiar învinge şi, odată scopul atins, Vitoria va
reveni la vechili îndeletniciri, căci viaţa trebuie să-şi urmeze cursul firesc.
În relaţia sa cu copiii, se dovedeşte tolerantă cu Gheorghiţă, pentru că îl vede sfios şi
nesigur. Ea îl apără şi îl ocroteşte, luându-l alături pentru a ucenici la şcoala vieţii. De
remarcat este şi dragostea pentru Minodora, dar mai ales pentru Nechifor, căruia, prin acest
drum, îi face o declaraţie de iubire post- mortem.
Vitoria Lipan este un personaj complex şi, de aceea, părerile referitoare la ea sunt
diverse numele ei fiind asociat celui al lui Hamlet, „un Hamlet feminin” ( G. Călinescu), sau
al Antigonei, eroina lui Sofocle.

4
 Gheorghiţă, personaj secundar, este fiul Vitoriei şi al lui Nechifor Lipan, unul dintre
cei „şapte prunci cu care-i binecuvântase Dumnezeu”, dar din care nu mai trăiau decât doi. La
cei şaptesprezece ani ai săi, era un flăcău sprâncenat, cu zâmbet frumos, nu prea vorbăreţ, dar
explicit pentru că ştie să-i dea anumite lămuriri mamei sale. Ajuns la adolescenţă şi fiind o
fire sensibilă şi meditativă, Gheorghiţă îşi aminteşte nostalgic de copilăria lipsită de griji şi
petrecută în mijlocul naturii, cu turmele şi în tovărăşia poveştilor.
Gheorghiţă trece de la starea de inocenţă a copilăriei şi a adolescenţei, la starea de
maturitate, călătorind alături de mama sa şi descoperind cruntul adevăr legat de moartea
tatălui. Din acest motiv romanul are aspect de BILDUNGSROMAN deoarece descrie
evoluţia sufletească a acestui personaj şi brusca sa maturizare.

Nechifor Lipan este personajul care nu participă direct la acţiune, fiind cunoscut
indirect, din mărturisirile altor personaje. Este personajul care deschide cartea şi care devine
pe parcurs o prezenţă vie datorită Vitoriei, cea care îi oferă viaţă şi după moarte.

În concluzie, romanul Baltagul, de Mihail Sadoveanu, aparține realismului mitic,

fiind considerată de critica literară „partea nescrisă a Mioriței” -Vladimir Streinu,
Sadoveanu inlaturand situația initiala a evenimentului ritual.