Baltagul - 1930

de Mihail Sadoveanu
-roman realist, traditional, interbelic, obiectiv-

Romanul este o specie a genului epic in proza de dimensiuni mari, cu o

actiune complexa, care permite desfasurarea naratiunii in planuri distince. In cadrul
acestuia se prezinta destinul mai multor personaje care sunt bine individualizate sau
destinul unei societati. Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele
se contureaza direct prin descriere si indirect prin propriile fapte, ganduri si vorbe cu
ajutorul dialogului si a monologului interior.
Traditionalismul este un curent cultural, care asa cum sugereaza si
denumirea apara si promoveaza traditia, perceputa ca o insumare a valorilor
arhaice, patriarhale ale spiritualitatii si expuse degradarii.
Mihail Sadoveanu a creat o opera monumentala, abordand numeroase teme
literare, printre care se numara natura, istoria si satul patriarhal/ arhaic (“Baltagul”).
Majoritatea capodoperelor sadoveniene au fost inspirate din universul satului
romanesc, conturat monografic, autorul insusi marturisind: “Taranul roman a fost
principalul meu erou.”
“Baltagul” a aparut in 1930 si reprezinta un roman interbelic realist prin tema,
tipologia personajelor si veridicitatea relatarii actiunii, spatiul si timpul fiind mereu
precizate. Este un roman traditional prin tema sociala (conturarea imaginii satului
romanesc arhaic), prin obiectiviatea perspectivei narative (narator omniscient si
omniprezent, relatarea facandu-se la persoana a III-a) si prin constructia riguroasa a
subiectului (respectandu-se momentele subiectului).
Titlul romanului este reprezentat de substantivul comun care desemneaza
arma traditionala a oierilor din partea de nord a Moldovei. Baltagul, in opera
sadoveniana, este instrument al crimei, dar si al infaptuirii justitiei (Nechifor Lipan
este ucis, dar si razbunat cu ajutorul unui baltag). Utilizat de Gheorghita abia dupa
parcurgerea drumului initiatic, alaturi de mama sa, baltagul atesta maturizarea
tanarului.
Din punct de vedere structural, romanul este alcatuit din 16 capitole
cuprinzand 3 parti: cap. I - VI (nelinistea Vitoriei, asteptarea, pregatirile de drum),
cap VII - XIII (calatoria, gasirea osemintelor) si vap. XIV - XVI (pedepsirea
ucigasilor). Actiunea se desfasoara pe mai multe planuri: planul epic (al faptelor) si
planul psihologic (al framantarilor sufletesti ale Vitoriei). Romanul este structurat pe
doua coordonate fundamentale: aspectul realist (prezentarea lumii pastorale) si
aspectul mitic (sensul ritual al gesturilor personajului principal). Orizontul mitic
include modul de intelegere a lumii de catre personaje, traditiile pastorale, dar si
comuniunea om-natura. Cautarea constituie axul romanului si se asociaza cu motivul
labirintului.
Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal (sfarsitul lunii
noiembrie) si spatial (satul Magura Tarcaului), prezinta personajele principale, cat si
personajele secundare si sugereaza conflictul. Finalul este inchis, conflictul fiind
rezolvat, iar destinul personajelor fiind cunoscut de catre cititor, autorul nelasand loc
de interpretari.
Din punct de vedere tematic, in carte ne este prezentata monografia satului
moldovenesc de la munte, lumea arhaica a pastorilor, avand in prim-plan cautarea si
pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Roman al perioadei de maturitate,
marile teme sadoveniene se regasesc aici: viata pastorala, natura, miturile si iubirea.
Actiunea incepe la sfarsitul lunii noiembrie in satul Magura Tacarcaului, cand
Vitoria Lipan incepuse sa fie ingrijorata de absenta sotului ei, Nechifor, care
plecasera sa cumpere oi. Dupa ce se sfatuieste cu parintele si vrajitoarea satului,
aceasta, impreuna cu fiul ei, Gheorghita, pleaca in cautarea lui Nechifor. Ea
parcurge drumul pe care a fost si Nechifor si il gaseste pe Lupu, cainele lor, care ii
duce exact la cadavrul sotului. Spre sfarsitul romanului, Vitoria organizeaza
inmormantarea lui Nechifor si povesteste despre moartea acestuia. Calistrat Bogza
isi pierde cumpatul si se repede la Gheorghita, dar acesta este atacat de caine si
lovit de catre fecior cu baltagul, razbunand moartea tatalui sau.

Vitoria Lipan este personajul principal, realist si complex al romanului. Ea este

tipul femeii simple de la tara. Statutul sau social initial este de femeie simpla, sotie si
mama, iar din punct de vedere psihologic si moral, ea este ingrijorata de disparitia
sotului sau si dispusa sa-l gaseasca si sa faca dreptate. Pana la finalul romanului ea
reuseste sa afle motivul mortii lui Nechifor si sa faca dreptate, iar din punct de
vedere al statutului social, ea devine vaduva. Vitoria este caracterizata direct de
catre autor si celelalte personaje si indirect de catre fapte, gesturi, limbaj si
imbracaminte. Ea este considerata ca fiin o femeie frumoasa, puternica, hotarata si
sotie iubitoare.

O prima secventa semnificativa pentru tema, viziunea despre lume si

caracterizarea personajului principal este cea care deschide romanul. Motto-ul care
precede incipitul dezvaluie punctul de plecare mioritic: “Stapane, stapane, Mai
cheama si-un cane…”. Inceputul tip prolog al romanului evoca o legenda povestita
cu placere de Nechifor la cumetrii si nunti despre rostul neamurilor stabilit de
Dumnezeu in vremuri de inceput. Ne este prezentata Vitoria ca fiind o femeie inca
frumoasa, cu tarie de caracter, agera in vorba si in fapta care isi apara copiii si isi
ingrijeste gospodaria. Intarzierea lui Nechifor, prezenta semnelor prevestitoare: visul
cu Nechifor intors catre apus, cantatul cocosului o singura data, intunecarea cerului
au rolul de a fixa intriga.
O alta secventa semnificativa pentru tema, viziunea despre lume si
caracterizarea personajului principal este scena denuntarii vinovatilor. Vitoria nu
acuza direct pe nimeni, dar modul insinuant in care-si exprima nedumeririle in
legatura cu disparitia unui posibil martor care ar fi trebuit sa fie prezent la
cumpararea oilor si existenta unei chitante care sa dovedeasca aceasta “tranzactie”
sunt sugestive pentru inteligenta Vitoriei si inclinatiile ei de detectiv.