1

Baltagul
De Mihail
Sadoveanu

CONTEXT
Perioada interbelică a limbii române (1918-1939) a fost una
extrem de bogată în creații literare. Această perioadă reușește să
„înflorească” curentul literar modernism.
Realismul este un curent literar apărut în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea ca reacție la subiectivitatea, exaltarea și excesul
de reverie a spiritului romantic, reacție determinată de noile
descoperiri științifice. Principiul fundamental este redarea în manieră
credibilă și veridică a realității, cu obiectivitate și spirit de observație,
pe un ton impersonal, neutru.
Ca trăsături esențiale, realismul poate fi definit prin prezentarea
moravurilor epocii, prin preferința pentru o tematică socială, prin
prezentarea individului în relație cu mediul social și prin crearea unor
personaje tipice în împrejurimi tipice. De asemenea, caracterul de
monografie a lumii prezentate, stilul sumbru, tehnica detaliului
semnificativ sunt conturate prin narațiunea la persoana a treia de către
un narator obiectiv, omniscient și omniprezent sunt caracteristici ale
acestui curent literar.
În literatura interbelică, romanul românesc cunoaște o dezvoltare
fără precedent și se impun două direcții corespunzătoare celor două
metode de creație: prustianismul (romane moderne, de tip subiectiv) și
balzacianismul (romane realiste). Paralel cu aceste direcții, se dezvoltă
romanul realist obiectiv, cultivat de scriitori precum Marin Preda,
Liviu Rebreanu, George Călinescu, Hortensia Papadat-Bengescu, dar
și romanul istoric promovat de Mihail Sadoveanu.

1
 2

DATE DESPRE AUTOR

În perioada interbelică, Mihail Sadoveanu se impune prin
romane diferite ca formulă compozițională și tematică, distanțându-se
atât de romanele moderne de tip subiectiv cultivate de Camil Petrescu
și de Mircea Eliade, cât și de romanele realist-obiective scrise de Liviu
Rebreanu sau George Călinescu.Volumul său de debut, „Povestiri”, a
fost apreciat de George Călinescu ca fiind un volum care cuprinde
toate temele care vor fi dezvoltate în romanele ulterioare. Povestirea
sadoveniană oprește timpul, creând în jurul omului – povestitor sau
ascultător – un spațiu magic care-l protejează.”(Nicolae Manolescu).
DATE DESPRE OPERĂ
Romanul „Baltagul”,apărut în anul 1930 este creație de
maturitate a lui Mihail Sadoveanu, reprezintă una dintre capodoperele
marelui scriitor, alături de „Hanu Ancuței”, „Zodia Cancerului”,
„Creanga de aur” și „Frații Jderi”. Valoarea acestui roman constă în
complexitatea lui ce dezvoltă atât o imagine realistă a satului
moldovenesc de la munte, cât și sensuri simbolice și mitice. Din
punctul de vedere al lui N. Manolescu este considerat „probabil
singurul roman obiectiv”.
G.Călinescu afirmă că romanul „Baltagul” are o „intrigă
antropologică”,sensul afirmației este că, în romanul sadovenian, pe
primul plan se află viața muntenilor, după vechi legi nescrise și că
Vitoria Lipan este o exponentă a acestora.
„Baltagul” prezintă, așadar, esențiale caracteristici ale
oamenilor de la munte, fapt care-l apropie de balada păstorească
„Miorița”, din care Sadoveanu a împrumutat versurile puse ca motto:
„Stăpâne, stăpâne, / Mai cheamă ș-un câne”.
ÎNCADRARE ÎN REALISM
Un prim argument ce face posibilă încadrarea romanului în
curentul realism este obiectivitatea. Perspectiva narativă obiectivă
susține viziunea realistă a lui Sadoveanu. Naratorul se distanțează de

2
 3

evenimente, situația diegetică definindu-se prin absența mărcilor

specifice, astfel, remarcându-se un narator obiectiv care relatează
întâmplările la persoana a III-a, prin focalizare 0: ,,Vitoriei i se
păru”, ,,încuviința femeia”, ,,Ea a tăcut deodată, ca și cum ar fi murit”.
Deși naratorul omniscient este unic, la parastasul soţului, Vitoria
Lipan preia rolul naratorului.
O un alt argument care face posibilă încadrarea textului în
curentul realist este caracterul monografic al evenimentelor relatate.
Romanul prezintă viața satului moldovenesc de la munte, a lumii
arhaice a păstorilor, având în prim-plan căutarea și pedepsirea celor
care l-au ucis pe protagonistul Nechifor Lipan. Soția sa, Vitoria și fiul
său Gheorghiță reconstituie drumul parcurs de către acesta pentru
elucidarea adevărului și săvârșirea dreptății. În plus, aparținând lumii
arhaice și patriarhale, mama le transmite copiilor respectul tradiției.
Fiicei sale Minodora îi interzice să se îndepărteze de ea cu orice
preț: ,,Îți arăt eu coc, valț și bluză! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-
mea n-am știut de acestea - și-n legea noastră trebuie să trăiești și tu!”.
De asemenea, Vitoria respectă obiceiurile de cumetrie și de nuntă
întâlnite pe traseu (,,a primit plosca și a făcut frumoasă urare miresei”)
și veghează la îndeplinirea rânduielilor din ritualul înmormântării:
priveghiul, drumul la cimitir, bocitul, slujba religioasă, pomana și
praznicul.
TEMA
Tema romanului o reprezintă drumul justițiar parcurs de
protagonista romanului pentru aflarea adevărului despre moarte
soțului ei.
O primă secvență ce susține tema operei este decizia Vitoriei
Lipan de a pleca după soțul ei. În această secvență Vitoria devine un
simbol al devotamentului. Aceasta se supune unui ritual al purificării,
postind douăsprezece vineri și își începe drumul cu închinarea la
icoana Sfintei Ana. Această pregătire anticipează greutățile pe care le

3
 4

vor întâmpina pe parcursul călătoriei, ceea ce transformă drumul în

unul de tip labirint. Simbolul labirintului este întâlnit încă din intriga
romanului. Astfel, Vitoria traversează un labirint interior, constituit de
neliniștile și frământările pe care i le trezește îndelunga lipsă a soțului
ei.
O a doua secvență semnificativă o constituie deznodământul,
unde Vitoria își încheie călătoria. Eroina acționează pentru prinderea
și pedepsirea ucigașilor nu din spirit de răzbunare, ci din dorința de a
se face dreptate. Când pedeapsa a fost împlinită și criminalul, Calistrat
Bogza, cere iertare, Vitoria spune: „Poate să trăiască [...]. Stăpânirea
facă ce știe cu el !” Văzând apoi că ucigașul este pe moarte, adaugă
creștinește: „Dumnezeu să te ierte !”. Până în acel moment al dreptății,
Vitoria nu avusese odihnă și își pusese energia și inteligența în slujba
găsirii ucigașilor. Cu inteligența ei, reconstituie desfășurarea crimei pe
care o povestește la praznicul de înmormântare, pentru a observa
reacția criminalilor și a-i determina să se demaște. Astfel
deznodământul se bazează pe principiul dreptății și protagonista redă
echilibrul inițial.
Personajele romanului înfăţişează tipologii umane, reprezentative
pentru lumea satului de la munte, la începutul secolului al XX-lea.
Vitoria Lipan este personajul principal, femeia voluntară, hotărâtă să
facă dreptate şi aparţine lumii arhaice, patriarhale. Gheorghiță este fiul
Vitoriei şi al lui Nechifor, reprezintă generaţia tânără, care trebuie să
ia locul tatălui dispărut. Nechifor este personajul absent, el
simbolizează destinul muritor al oamenilor. Apar și personaje
episodice: moş Pricop, părintele Dănilă, Minodora şi baba Maranda,
dar şi personajul colectiv, muntenii, care este portretizat încă de la
început în legenda pe care obişnuia să o spună Lipan la cumetrii, dar şi
pe la nunţi. Muntenii sunt caracterizati, prin opozitie cu celelalte
neamuri, ca fiinte napastuite, dar harnice, absorbite de meşteşugul
oieritului, sunt surprinsi in timpul transhumantei, într-un cadru
deosebit, un spatiu mioritic, cu ”poteci oable", prăpăstii şi locuri

4
 5

strâmte, între stânci de piatră, cadru semnificativ pentru urcuşurile şi

coborâşurile din viata lor.

CARACTERIZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL

Vitoria Lipan este personajul principal din opera "Baltagul" de
Mihail Sadoveanu, ce se înscrie printre personajele feminine din
literatura română remarcabile prin puterea voinței lor: Vidra, din
drama „Răzvan și Vidra” de Hasdeu; Mara, din romanul cu același
titlu de I.Slavici; Anca, din drama lui I.L.Caragiale, „Năpasta”. Prin
implicarea ei în căutarea soțului ucis de ceilalți doi oieri, Vitoria Lipan
poate fi comparată cu măicuța bătrână care își caută fiul, din balada
„Miorița”.
Vitoria Lipan este tiparul femeii justițiare din Măgura Tarcăului,
zona Dornelor, soția lui Nechifor Lipan, un gospodar harnic ce se
ocupă cu oieritul.Vitoria reprezintă femeia simplă de la munte, soție
devotată și mamă iubitoare, ce are doi copiii: Gheoghiță și Minodora.
Ca statut social, Vitoria este o munteancă, o femeie simplă de la satul
de munte, care are împreună cu soțul ei "poclazi în casă, piei de miel
în pod, oi în munte și parale strânse într-un cofaiel cu cenușă". Are o
gospodărie bine organizată de care se ocupă. Este mama a doi copii pe
care îi crește după legile strămoșești. Familia sa este una înstărită,
având destule resurse financiare să plătească toate serviciile primite de
la semenii săi (preot, negustori, argat). Din punct de vedere al
statutului moral, Vitoria este o femeie autoritară, justițiară, bine
organizată, iubitoare, harnică și isteață. Este o femeie ce își trăiește
viața după datinile și tradițiile strămoșești, principii după care și-a
crescut și copiii săi " îți arăt eu coc, valț și bluză..... Nici eu, nici
bunică-ta n-am știut de acestea....". În ceea ce privește statutul
psihologic, Vitoria este o femeie stăpână pe sine, înțeleaptă dar
frământată de gânduri, din cauza lipsei soțului ei. Este o femeie ce

5
 6

cunoște bine sufletul uman și semnele naturii, deține arta disimulării și

are un spirit întreprinzător.
Caracterizarea directă a Vitoriei Lipan se realizează prin
intermediul naratorului, contribuind și alte personaje, dar și prin
autocaracterizare. E.M. Foster afirmă despre protagonistă că „este un
personaj rotund care nu poate fi caracterizat succint și exact”. Este
conturată prin tehnica basoreliefului de narator, de la exterior spre
interior, în mod realist, sugerându-se personalitatea femeii: „ochii ei
căprii (...) erau duși departe”. Îngrijorată pentru că Nechifor nu s-a
întors, femeia stă pe prispă nemișcată și caută explicații, afirmându-se
despre ea „acei ochi aprigi și încă tineri căutau zări necunoscute”.
Gheorghiță remarcă neliniștea mamei sale descriind-o drept ,,
încuruntată și dușmănoasă” și afirmă despre ea ,, se uită numai cu
supărare și i-au crescut țepi de aricioaică” .Vitoria este tipul soției
iubitoare, pornește hotărâtă în căutarea soțului său care „era dragostea
ei de douăzeci și mai bine de ani”. Este o femeie tradițională, tipică
mediului din care face parte, totodată cu credință în Dumnezeu.
Neavând dovezi exterioare, Vitoria caută dovezi interioare, dând
dovadă de profunzime și neliniște „în singurătatea ei, femeia încerca
să pătrundă până la el (...) nu putea să-i vadă chipul”, simbol rău
prevestitor. Vitoria se autocaracterizează ca fiind o femeie iscusită,
deșteaptă și vicleană „eu te citesc pe tine, măcar că nu știu carte”. De
asemenea, este caracterizată în mod direct și de către fiul său „mama
asta trebuie să fie fărmăcătoare, citește gândul omului” în momentele
în care Vitora dădea dovadă de tenacitate și îndârjire. Naratorul îi
recunoaște, de asemenea, capacitatea intelectuală „nevasta înțelegea
ceva, dar era biruitoare, ca orice femeie și deprinsă să răsară la orice
înțepătură” . Unicitatea femeii este recunoscută de unul dintre sătenii
din Fărcașa : „femeia asta trebuie să fie de pe altă lume, cele de pe la
noi sunt mai prietenoase; taie cu vorba nu cu baltagul”.
Personajul principal al romanului, Vitoria Lipan este
caracterizat indirect, dominantele sale trăsături evidențiindu-se prin
gesturi, limbaj, comportament, fapte, vestimentație și relația cu
celelalte personaje. Vitoria Lipan reprezintă, tipul femeii autoritare,

6
 7

cumpătate cu un bun spirit de observație. Caracterul său bine

individualizat s-a format datorită încercărilor la care a fost supusă de-a
lungul vieții. Femeia își iubește soțul, ca la prima tinerețe, este mereu
cu gândul la el “își aducea aminte, stând singură pe prispă ”. Deși
viața alături de soț nu a fost întotdeauna dulce, femeia prețuiește viața
bărbatului ce i-a fost alături mai mult decât oricine. De multe ori, ea
îndurase și bătaie din partea soțului însă asta n-o făcea să îi poarte
pică. Așadar, ea recunoaște autoritatea bărbatului și se supune cu
umilință în fața acestuia. Vitoria este o femeie harnică și gospodină,
știe cum să organizeze mersul lucrurilor. Este isteață și dă dovadă de
pricepere atunci când hotărăște să o caute pe baba Maranda “după ce
se inserează trece la baba Maranda pe întuneric, ca să nu o vadă
nimeni”.Văzând că bărbatul nu se întoarce, Vitoria hotărăște să preia
îndatoririle bărbatului, merge la preot tocmai pentru a trimite o
scrisoare lui Gheorghiță prin care îi spunea să vândă din oi pentru a
face rost de banii necesari achitării datoriilor. Ea de asemenea, va
vinde o parte din produsele de acasă și-i va trimite bani. Este așadar,
tipul femeii cu simt practic, știe să se descurce și nu permite ca
suferința pe care o poartă să o afecteze atât de mult, încât să uite de
gospodărie și copii. Ca mama, Vitoria este iubitoare și blândă , însă
doar față de Gheorghiță, greșește făcând diferența între el și Minodora,
față de care este aspră și dură. Vitoria, soția lui Lipan, dovedește că se
pricepe să negocieze, reușind să-l convingă pe domnul David să-i
cumpere produsele cu prețul pe care ea îl stabilise. Vitoria are un
suflet bun și este educată, deoarece nu uita să le mulțumească celor
care o ajută, iar cu cei necunoscuți se poartă ca și cum ar fi prieteni:
“Spune lui domnul Toma că-l mulțămesc…și spune mămucă-ti vorbe
bune”,
Limbajul personajului reprezintă și el un mijloc important de
caracterizare indirectă. Vocabularul Vitoriei coincide cu mediul rural
din care provine, felul ei simplu și plin de tâlc de a vorbi dovedind o
inteligență nativă. Se remarcă pe parcursul romanului zicători
populare, precum: „cel ce spune mult, știe puține”. De asemenea,
inteligenţa verbală a eroinei este ilustrată, în episodul demascării

7
 8

criminalilor soțului ei, de tactul cu care își spune povestea aluzivă, de

ușurința cu care captează atenția celor prezenți, de felul în care
reușește să insereze niște bănuieli sau de siguranța de sine intimidantă
a muntencei.
Portretul moral reiese mai ales din faptele şi gândurile eroinei,
prin caracterizare directă. Fiind o femeie credincioasă şi cu frică de
Dumnezeu, Vitoria merge la părintele Daniil Milieş pentru sfat şi
refuză să creadă că soţul ei întârzie la petreceri atât de mult.
Îngrijorarea ei ne subliniază dragostea puternică pe care i-o poartă
soţului care era „dragostea ei de douăzeci şi mai bine de ani. Aşa-i
fusese drag în tinereţă Lipan, aşa-i era drag şi acuma, când aveau copii
mari cât dânşii.”, afirmaţie din care putem deduce şi vârsta acesteia.
Datorită acestui sentiment puternic, vrea să afle cu orice preţ ce s-a
întâmplat cu soţul ei şi nu crede prezicerile babei Miranda cum că
acesta a părăsit-o pentru o altă femeie „cu ochii verzi”. Are deplină
încredere în soţul ei că respectă sfânta taină a căsătoriei, aşa că devine
tot mai sigură că s-a întâmplat o nenorocire. Vitoria respectă datinile
strămoşeşti, se ghidează în presupunerile ei după semne ale credinţei
străbune, precum şi după valori morale, acţionând în funcţie de
acestea. Ia în considerare semnele rău prevestitoare, cum ar fi visele (îl
visează pe Nechifor călare cu spatele întors către ea, trecând o apă
neagră) şi impresia că aude glasul lui, fără a-i vedea însă chipul.
Frumusețea fizică este dată de privirea ei, de ochii ei căprui “în
care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului”; “ochii aprigi și
tineri încă” ochi care luceau ca într-o ușoară ceață în dosul genelor
lungi si răsfrânte „în cârligașe”. Vitoria nu mai era tânără, dar avea o
frumusețe neobișnuită în privire. De altfel, în ciuda simplității ei, ea
stârnește privirile admirative ale bărbaților, cum e cazul prefectului
din Piatra Neamț sau a negustorului evreu David, care mărturisește că,
dacă n-ar fi evreu și însurat și dacă această munteancă n-ar avea
bărbat, s-ar cununa cu ea într-o biserică creștină. Femeia avea de
multe ori o înfățișare “încruntată și dușmănoasă”, dar numai datorită
faptului că: “ea era plină de gânduri, de patimă și de durere. Purta
îmbrăcăminte tradițională: “Nevasta se ridică în picioare, își pături pe

8
 9

ea catrințe și-și strânse sub sâni bârneața. Apoi intra în odaia din
drapta și-și schimba broboada […] își lua pe umeri un sumaieș.”.
Astfel, ea refuză să renunțe la obiceiuri și tradiții, respingând
modernismul, accentuând în acest fel condiția omului de la sat, în
special a femeilor “femeile știau ceva nedeslușit despre tren”.
O primă scenă semnificativă ce transpune luciditatea Vitoriei
drept trăsătură predominantă este cea a pregătirii pentru plecarea în
căutarea soțului. După ce își varsă durerea în singurătate, femeia își
amintește de îndatoririle pe care le are și se întoarce alături de copii,
părând că toată suferința s-a scurs, însă ea o ține ascunsă în suflet și nu
o exteriorizează. Vitoria Lipan este o femeie ageră, are gândirea
limpede și o strategie bine cugetată. Dorește să pornească în căutarea
lui Lipan după ce va termina de postit cele 12 vineri. În această
călătorie o va însoți Gheorghiță, tocmai pentru a-i da băiatului o lecție
importantă care să-l facă să se maturizeze. Femeia se simte
neînțeleasă, dar nici nu ar vrea să-și spună durerea ce-i macină sufletul
(,,În închipuirea ei bănuiala care intrase însă era un vierme
neadormit”).Începuse să reflecteze tot mai mult asupra ceea ce avea de
făcut, se consultă în sinea sa și își pune ordine în minte și în suflet
pentru a putea lua decizii corecte în problema ce îi poate schimba
viața (“Din fața nădejdii pe care și-o pusese în singurul bărbat al casei
înțelegea că nu trebuie să dea înapoi”). Astfel, hotărăște să plece în
căutarea soțului său, pornind de la confesiunea cu preotul satului și
închinarea la Biserica Sfânta Ana, fiind conștientă de faptul că are
nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.
Aceeași trăsătură este ilustrată și în scena descoperirii
criminalilor. Vitoria, veritabil ”Hamlet feminin”, reconstituie crima și
împlinește aproape ritualic dreptatea și rânduiala tulburată pentru o
vreme. Eroină tragică, stăpânește prin inteligență, voință, tenacitate,
arta disimulării, tactică psihologic pe toți participanții de la praznic
pentru a determina deconspirarea răufăcătorilor. Țese aluzii, provoacă
pe Calistrat Bogza, analizează baltagul și povestește despre mort ca și
cum ar avea o comunicare neștiută cu el. Ilie Cuțui este pedepsit cu
ajutorul baltagului din cauza comportamentului sǎu agresiv, iar

9
 10

Calistrat Bogza, deși își cere iertare și își recunoaște vina, este tratat
cu aceeași atitudine rece, lucidǎ, distantǎ. Vitoria reușește astfel nu
doar pedepsirea vinovaților și găsirea liniștii interioare, ci și
restabilirea ordinii lumești.

10