BALTAGUL

de Mihail Sadoveanu

INTRODUCERE: Roman realist, interbelic (1930), tradițional, obiectiv

DOUĂ ELEMENTE DE TRADIȚIONALISM

1. veridicitatea acțiunilor și a personajelor- tipologii realiste: oierul - Nechifor Lipan, soția

credinciosă - Vitoria Lipan, tănărul în curs de maturizare - Gheorghiță , fata îndrăgostită -
Minodora.
2. ilustrarea unor obiceiuri străvechi ce țin de viața rurală și de principalele momente ale
destinului uman, nunta , botezul, înmormântarea, textul devenind o monografie a lumii
arhaice a păstorilor ce luptă pentru a-și păstra normele etice. Exemplu: înhumarea,
parastasul, pomana lui Nechifor

TEMA: rurală, socială, roman polimorf (polițist, social, mitic, inițiatic, de dragoste- temă
secundară)

Titlul este sintetic și cuprinde simbolul central al textului, baltagul fiind o secure cu două
tăișuri ce amintește de principiul „coincidetia oppositorum’’, sugerând antinomiile viață -
moarte, bine - rău, feminin - masculin, Yin - Yang. Acesta devine laitmotiv al romanului,
reprezintând atât arma crimei și cea a îndeplinirii actului justițiar, cât și unealta specifică tagmei
oierilor, asemeni unui totem.

Conflictul central exterior are loc între Vitoria Lipan și ucigașii soțului ei, Calistrat
Bogza si Ilie Cuțui. Există și un conflict secundar între mentalitatea tradiționalistă a mamei și
concepțiile moderne ale Minodorei. Frământările din sufletul Vitoriei cu privire la întârzierea lui
Lipan și înfăptuirea dreptății cauzează un conflict interior.

Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul ominiscient și omniprezent povestind

întâmplările la persoana a III-a (heterodiegetic). Se utilizează și stilul indirect liber .

Cronotopul este clar precizat, în manieră realistă, acțiunea petrecându-se în zona de

munte a Moldovei (Măgura Tarcăului, Dorna, Cruci, Borca, Suha, Sabasa, Bistrița), la începutul
secolului al XX-lea și fiind încadrată într-un ciclu pastoral, de la „Sâmedru”(toamna) până la
„Sângiorz”(primăvara).

ACȚIUNEA:

-În partea I, acțiunea romanului cuprinde expozițiunea, o societate de tip arhaic, dar și
intriga, așteptarea lui Nechifor, soția lui luând decizia de a pleca în căutarea sa.

O primă secvență reprezentativă a operei este cea a pregătirilor de plecare la

drum, femeia cerând inițial sfatul preotului, mergând și la vrăjitoare, dar rugându-se și la Sfânta
Ana și interpretând semnele din jur (visul, elementele naturii). Vitoria este foarte credincioasă,
ține post douăsprezece vineri, se împărtășește și îi sfințește un baltag lui Gheorghiță, pe care îl ia
în călătorie. Ea anticipează, astfel, faptul că băiatul va deveni capul familiei, succesorul tatălui
său. Pe Minodora o duce la mânăstire, lasă gospodăria în grija lui Mitrea, vinde o parte din
produse pentru a avea bani de drum, apoi anunță autoritățile despre dispariția lui Lipan

-Partea a doua romanului prezintă drumul mamei și al fiului care pornesc de la Măgura
Tarcăului, ajung la Borca (un botez), la Cruci (o nuntă), la Vatra Dornei, Suha și Sabasa. Între
ultimele două sate descoperă osemintele bărbatului, ajutați de câinele regăsit, Lupu.

Punctul culminant este o altă secvență semnificativă a romanului ce se regăsește în

partea a treia și este cea a parastasului, la care Vitoria, „un Hamlet feminin” (George Călinescu )
reconstituie scena crimei și se dovedește o cunoscătoare a psihologiei umane atunci când, prin
întrebări insinuante, reușește să îl determine pe Bogza să se autodemaște. Criminalul devine
agresiv când femeia afirmă că pe baltagul lui citește sângele lui Lipan, dar Gheorghiță îl înfruntă
și câinele îl atacă, mușcătura fiindu-i fatală. Înainte de a muri, el își recunoaște vina, spunând că
totul s-a desfășurat așa cum afirmase munteanca.

Deznodământul operei îi surprinde pe Vitoria și pe Gheorghiță îndeplinind ultimele

îndatoriri și făcând planuri de viitor, femeia vorbind la persoana I, plural , semn că își consideră
fiul un om matur acum: „Plătim preoților, pe urmă stăm și ne hodinim trei zile, după care facem
parastasul…”.

În concluzie, opera literară „Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un roman tradițional,

„O <<Mioriță>> în dimensiuni mari”(G. Călinescu), în care se prezintă, în manieră realistă,
imagini ample și profunde ale vieții dintr-o societate arhaică, dominată de tradiții.