Baltagul

de M. Sadoveanu
-roman obiectiv, realist, tradițional, mitic, interbelic

Opera literară „Baltagul” de M. Sadoveanu, considerată „partea nescrisă a

Mioriței”, publicată în anul 1930, este un roman obiectiv, realist-mitic, tradițional și
interbelic.
Incadrarea în specie literară/curent literar
Oferind o imagine amplă și profundă asupra vieții, romanul este o creație epică, în
proză, de mari dimensiuni, cu o acțiune complexă si complicată, desfășurată pe mai multe
planuri narative, antrenând un număr mare de personaje, bine individualizate.
„Baltagul” este un roman realist prin faptul că autorul realizează o monografie a
lumii pastorale; prin tipologia personajelor (de exemplu Vitoria Lipan este tipul soției
devotate, Gheorghiță este învățăcelul); prin tehnica detaliului semnificativ; prin
obiectivitatea perspectivei narative.
Aspectul mitic al romanului este dat de: inspirația din balada populară „Miorița”,
sugerată chiar de mottoul „Stăpâne, stăpâne/ Mai cheamă ș-un câne...” ; gesturile rituale
ale Vitoriei (înainte de a pleca la drum postește 12 vineri, merge la mănăstire, se închină la
icoane, cere ajutorul babei Maranda, interpretează semnele naturii și visele); motivul
comuniunii om-natură; motivul transhumanței; tradițiile pastorale.
Tema și două secvențe relevante
Fiind un roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regăsesc aici:
viața pastorală, natura, călătoria, miturile, iubirea, familia, arta povestirii, înțelepciunea.
Tema rurală a romanului tradițional este dublată de tema călătoriei inițiatice și
justițiare. Romanul „Baltagul” reprezintă monografia satului moldovenesc, de la munte,
la începutul secolului al XX-lea, lumea arhaică a păstorilor, având în prim plan căutarea și
pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Însoțită de fiul ei, Gheorghiță, Vitoria
Lipan reconstituie drumul parcurs de bărbatul său, pentru descoperirea adevărului și
împlinirea dreptății.
Călătoria, căutarea adevărului, constituie axul romanului și se asociază cu motivul
labirintului. Parcurgerea drumului are diferite semnificații. Vitoria reconstituie
evenimentele care au condus la moartea bărbatului ei, iar pentru Gheorghiță, călătoria are
rol educativ, de inițiere a tânărului.
O secvență relevantă pentru tema romanului este cea în care Gheorghiță veghează
toată noaptea osemintele tatălui său. După ce câinele credincios, Lupu, îi conduce la locul
crimei, Vitoria își dă seama că soțul ei a fost ucis și împins în râpă. Alături de fiul ei
coboară în râpă, constată că osemintele găsite sunt ale lui Nichifor Lipan, ca dovadă tașca
și rămășițele din hainele decedatului. Vitoria merge să anunțe autoritățile, îi poruncește lui
Gheorghiță să rămână acolo peste noapte, pentru a cinsti memoria tatălui său. Cu toate că e
speriat, Gheorghiță înfruntă cu bărbăție întunericul nopții care se apropie. Aceasta e o
probă de maturitate din partea tânărului.
 O altă secvență importantă pentru tema romanului este cea finală: după ce
vinovații au fost pedepsiți, după lege, Vitoria îi spune fiului ei că vor reveni cu Minodora,
după 40 de zile, pentru ca fata să știe unde a fost înmormântat tatăl ei și a îndeplini datina
creștină. Se vor întoarce la casa lor pentru a relua lucrurile de unde le-au lăsat. Vitoria
precizează că nu e de acord să o dea pe Minodora să după feciorul dascăliței lui Topor.
Două elemente de structură și compoziție
Din punct de vedere compozițional romanul este structurat în 16 capitole cu acțiune
desfășurată cronologic, urmărind momentele subiectului. În raport cu tema capitolele pot fi
grupate în trei părți: parteaI: constatarea absenței lui Nechifor și pregătirea de drum; partea
a II-a: drumul parcurs de Vitoria Lipan în căutarea soțului dispărut; partea a III-a: găsirea
celui căutat, înmormântarea și pedepsirea vinovaților. Perspectiva narativă este obiectivă,
narațiunea la persoana a III-a se face de către un narator impersonal.
Incipitul romanului este o legendă despre ocupațiile și modul de viață al păstorilor
și al altor neamuri pe care Nechifor o spunea la „cumătrii și nunți”. Legenda este
rememorată de Vitoria în absența soțului ei și anticipează destinul acestuia, având rol de
prolog. Finalul (epilogul) cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei în legătură cu familia ei,
planuri rostite după încheierea deznodământului.
Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin reperele temporale din calendarul
religios al satului tradițional: „aproape de Sfântul Andrei”, „în Postul Mare”, „10
martie”. Perioada istorică poate fi dedusă ca fiind începutul secolului al XX-lea, din
menționarea trenului și a telefonului în zona Moldovei, dar atemporalitatea este o trăsătură
a atmosferei legendare, a aspectului mitic.
Cadrul acțiunii este satul de munte Măgura Tarcăului, zona Dornelor și a Bistriței.
Fiind un roman realist, pentru veridicitate, traseul parcurs de Vitoria și de fiul ei, este
transcris pe hartă.
Personajele înfățișează tipologii umane reprezentative pentru lumea satului de la
munte: Vitoria este o femeie puternică, hotărâtă, ce respectă tradiția cu sființenie, în timp
ce Gheorghiță reprezintă generația tânără, el trebuie să ia locul tatălui său. Numele lor
desemnează triumful binelui asupra răului: Vitoria (asemănător cu victoria), Gheorghe
(numele de botez al tatălui) și Gheorghiță (numele fiului) amintesc de Sfântul Gheorghe,
învingătorul balaurului, iar Nechifor în limba greacă înseamnă „purtător de victorie”.
Romanul are un caracter monografic deoarece înfățișează viața muntenilor,
ocupațiile, tradițiile, obiceiurile și principalele lor trăsături: muncitori, veseli, iubitori.
Familia Lipanilor este parte a acestei colectivități: imaginea lui Nechifor este păstrată în
memoria celorlalți, Vitoria este exponentul feminin al acestei lumi arhaice, iar tinerii
receptivi la noutățile civilizației, Minodora și Gheorghiță; sunt readuși la rolurile impuse
de existența tradițională de mama autoritară.