BALTAGUL – ESEU

George Călinescu considera că „Vitoria e un Hamlet feminin, care bănuiește cu metodă,

cercetează cu disimulație, pune la cale reprezentațiuni trădătoare și când dovada s-a făcut dă
drumul răzbunarii”. Același critic o compara pe Vitoria Lipan cu Anca din drama Năpasta (1890)
a lui Ion Luca Caragiale.

Textul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat in 1930, este un roman interbelic,

obiectiv, realist-mitic si traditional.

Romanul este o creatie epica in proza, de mari dimensiuni, cu actiune complexa,

desfasurata pe mai multe planuri, antrenand un numar mare de personaje puternic
individualizate. Prin multitudinea aspectelor infatisate, romanul ofera o imagine ampla asupra
vietii.

Opera este ghidata de doua coordonate fundamentale:

1) Aspectul realist:

 Monografia lumii pastorale;

 Reperele spatiale si temporale;
 Tipologia personajelor;
 Tehnica detaliului semnificativ;

2) Asteptul mitic:

 Ritualul pe care Vitoria il respecta;

 Traditiile lumii pastorale;
 Motivul comuniunii om-natura;
 Mitul marii treceri;

Punctul de plecare al operei il constituie intriga din „Miorita” - balada pastorala –

Sadoveanu incercand sa gaseasca un deznodamant pe care balada nu l-a avut.

Marile teme sadoveniene se impletesc in acest roman: viata pastorala, natura, calatoria,
familia, miturile, povestirea. Tema rurala a romanului traditional este dublata de tema calatoriei
initiatice ( pentru Gheorghita ) si justitiara. „Baltagul” prezinta monografia satului moldovenesc
de la munte, lumea arhaica a pastorilor, avand in prim-plan cautarile pe care Vitoria le desfasoara
pentru a-si gasi sotul disparut. Alaturi de fiul lor, ea reconstituie drumul parcurs de Nechifor, afla
adevarul si ii pedepseste pe vinovati.

Prin romanul traditional, Sadoveanu propune intoarcerea catre lumea satului,

valorificarea obiceiurilor, ocupatiilor, miturilor, redarea unei conceptii de viata arhaica prin care
omul traieste in directa legatura cu natura.
 Naratiunea se face la persoana a-III-a, iar rolul naratorului omniprezent si omniscient, cu
toate ca naratorul este unic, este preluat de catre Vitoria la parastas, cand aceasta reconstituie
crima veridic, determinandu-i pe criminali sa-si recunoasca fapta.

Cautarea adevarului constituie axul romanului si se asociaza cu motivul labirintului.

Vitoria parcurge calatoria ce presupune cunoasterea de sine, dar si cunoasterea lumii, pe cand
pentru Gheorghita calatoria are rol educativ, de initiere ( bildungsroman). Acest motiv este
semnificativ si la nivelul titlului, nu doar al actiunii. Baltagul este o unelata simbolica,
ambivalenta: arma a crimei si instrument justitiar. Baltagul lui Nechifor capata aceste functii, al
fiului ramane neatins de sangele ucigasilor.

Reperele temporale tin de calendarul religios: „aproape de Sfantul Andrei”, „10 Martie”;
perioada istorica (inceputul secolului al XX-lea) poate fi dedusa din mentionarea trenului si a
telefonului in Moldova, dar atemporalitatea consolideaza atmosfera legendara si aspectul mitic.
Locul din care porneste actiunea este Magura Tarcaului (sat imaginat de autor), iar traseul
parcurs de calatori este transcris de pe harta.

Romanul este structurat in saisprezece capitole cu actiune prezentata cronologic.

Capitolele pot fi grupate in trei parti: constatarea absentei si pregatirile de drum, cautarea lui
Lipan, gasirea vinovatilor si inmormantarea.

Momentele subiectului:

 Incipitul romanului este o legenda despre modul de viata al pastorilor pe care o

spunea Nechifor la „cumetrii si nunti”. Legenda este rememorata de Vitoria care
anticipeaza destinul barbatului ei, avand rol de prolog;
 Expozitiunea: e prezentat satul lor natal si e schitat portretul fizic al Vitoriei care
toarce pe prispa, gandindu-se la intarzierea sotului plecat dupa oi;
 Intriga cuprinde framantarile Vitoriei, dar si actiunile intreprinse inaintea plecarii
(tine post negru, merge la icoana Stintei Ana, anunta autoritatile, vinde lucruri din
gospodarie, o duce pe Minodora la manastire si ii da fiului sau un baltag);
 Desfasurarea actiunii cuprinde traseul parcurs de mama si de fiu: trec pe la hanul
lui Donea, la crasma odmnului David de la calugareni, prin Farcase, Vatra Dornei
(unde afla de actul de vanzare a oierilor). Ei intalnesc botez la Borca si nunta in
Cruci – ordine a evenimentelor ce sugereaza inmormantarea sotului la final;
 Punctul culminant este scena de la parastas, cand femeia povesteste cu exactitate
scena crimei. Ilie Cutui recunoaste fapta, insa Calistrat Bogzda sfarseste lovit de
Gheorghita cu baltagul lui Nechifor si sfasiat de cainele Lupu;
 Deznodamantul: Cutui ii cere iertare muntencei si-si recunoaste fapta;
 Finalul cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei rostite dupa incheierea
deznodamantului.
 Vitoria este construita prin tehnica basoreliefului si inidivializata prin caracterizarea
directa si indirecta. Este o femeie voluntara, puternica si stapana pe sine, dar dovedeste in acelasi
timp ca este o munteanca ce apartine lumii arhaice. Conservatoare, transmite copiilor sai
respectul pentru traditie si stilul de viata in care a crescut: „Iti arat eu tie coc, volt si bluza…!
Nici eu, nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am stiut de aceastea-si-n legea noastra trebuie sa
traiesti si tu!”.

Nechifor este caracterizat in absenta, prin retrospectiva si rememorare; el simbolizeaza

destinul muritor al oamenilor. Numele lui era Gheorghita, dar primise numele Nechifor la patru
ani „ca sa nu-l mai recunoasca boala si moartea”.

Ca moduri de expunere guverneaza naratiunea, dar exista scene dialogate si pasaje

descriptive care fixeaza aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic – individual ( Vitoria si
Gheorghita ) si colectiv ( muntenii, „locuitorii de sub brad”).

______________________________________________________________________________
CARACTERIZARE DE PERSONAJ
Eroina textului este Vitoria Lipan, femeia voluntara, munteanca, sotie de cioban si mama
autoritara. Fire puternica si inteligenta, pleaca in cautarea barbatului disparut si dovedeste ca se
poate descurca si in alt mediu, in afara de cel rural.

Arata ca este inteligenta, disimulanta si stapana pe sine in situatiile:

- Pe drum, cand gaseste indicii care o indreapta spre sotul ei spune strainilor ca il cauta pe Lipan
si ca ii este dator, ca sa nu fie banuita ca are bani asupra sa. Pe prietenii lui Nehcifor ( domnul
David, mos Pricop ) ii intreaba despre el si rememoreaza calitatile sotului astfel.

- La parastas, cand reda cu fidelitate momentul crimei si ii demasca pe vinovati.

Portretul fizic surprinde elemente ce configurează trăirea interioară: ochii căprui, aprigi si
încă tineri căutau zări necunoscute, erau duși departe, lumina castanie a părului. Scriitorul
dezvăluie neliniștea eroinei datorată intârzierii șaptezeci și trei de zile, peste obicei, a lui
Nechifor Lipan, dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani, plecat la Dorna să cumpere oi.
Manifestările exterioare ale femeii vorbesc de frământările ei: fusul se învârtea harnic, dar
singur. Mergând la părintele Dănilă pentru sfat, ea aduce în sprijinul grjii si neliniștii sale,
dragostea ei statornica pentru bărbatul căruia ajunsese să-i știe drumul și întoarcerile. Poate
zăbovi, o zi ori două, cu lăutari și cu petrecere, ca un bărbat ce se afla însă după aceea vine la
sălașul lui. Știe că-l doresc și nici eu nu i-am fost urâta. Munteanca iși cunoaște bărbatul așa cum
știe semnele vremii. În aceste clipe grele, de căutare a adevărului despre bărbatul ei, ea are
revelația păstrării tinereții iubirii.
Este caracterizata indirect:

- conservatoare: „Iti arat eu tie coc, volt si bluza…! Nici eu, nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am
stiut de aceastea-si-n legea noastra trebuie sa traiesti si tu!”, respinge noutatile civilizatiei, este
credincioasa si respecta traditiile ( de aceea este dezamagita ca politstii veniti la locul crimei nu
se inchina pentru sufletul celui mort, considerand acest lucru o profanare.

- pragmatica: o duce pe Minodora la manastire, face rost de bani vanzand obiecte din curte si
face rost de arme cu care sa se apere ( pusca si baltag ).

Portretul fizic releva frumusetea personajului prin tehnica detaliului semnificativ: „Nu
mai era tanara, dar avea o frumusete neobisnuita in privire”.

Numele ei vine de la „Victoria”, si ea si barbatul ei sunt purtatori de biruinta datorita

iubirii ce a persistat dincolo de moarte: „Era dragostea ei de douazeci si mai bine de ani”.

Prin sobrietatea, simplitatea gravă a eroinei învăluită în duhul eposului popular, al

ritualurilor străvechi, cu iz de epopee existențială, Vitoria a fost alăturată eroinelor din tragediilor
antice (Perpessicius). Dar ea rămâne, mai ales, un personaj ce ilustrează profund o spiritualitate
țărănească străveche, un model prin cultul adevărului, dreptății și tradiției.