Natl, un baiat de 21 de ani, care "desi macelar, era asa la infatisare, om placut, parca mai mult fata decat

fecior (), cu mustata plina, cu obrajii rumeni, cu sortul curat, oarecum rusinos, semana mai mult a cofetar decat a macelar. Ai fi crezut ca nu e in stare sa franga gatul unei vrabii". El trebuia sa urmeze "anii de calatorie " pentru a deveni maestru faimos. Era fiul unui macelar bogat si iubea cu patima pe Persida. Tinarul ii propune sa fuga impreuna de multe ori si intr-un final cei doi eroi se casatoresc. Personajul evolueaza, trecind de la o fire rusinoasa, blinda la una geloasa, zbuciumata. Din cauza obsesiei bolnavicioase pentru sotia sa, Natsl orbit de gelozie ridica pumnul asupra ei chiar si cind aceasta era insarcinata. De cele mai multe ori, Natsl se gasea in conjuncturi conflictuale. In principiu, in romanul Mara este descris viata de familie al acestui cuplu, in care dragostea dulce si frageda devine violenta si obositoare. Personaj secundar, multidimensional, dinamic. Modalitati de caracterizare: caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje, autocaracterizarea; caracterizare indirecta: prin propriile ganduri, simtiri si actiuni, prin comentariul naratorial; portret caracterologic; prin mediul in care traieste; prin monolog interior. Natl traieste cu un complex patern pe care va incerca sa-l invinga, Intreaga sa traiectorie existentiala, derulata intre personaje puternice, poate fi citita ca o permanenta tentativa de a-si razbuna complexele. Pentru Nicolae Manolescu, Natl, unul din personajele importante ale romanului Mara de Ioan Slavici, este dostoievskianul Natl". Ce 1-a determinat pe critic sa faca o astfel de insolita afirmatie? Natl, baiatul lui Hubar si al Hubaroaiei, urmeaza sa continue meseria de macelar a tatalui sau. Destinul sau firesc este sa intre in breasla. Inca din capitolul Zbuciumare autorul sugereaza ca viitorul lui Natl a fost hotarat de familie: "Degeaba! N-a fost el nascut sa fie macelar. Si nici n-ar avea, daca e vorba, nevoie sa fie. Are el si altfel din ce sa traiasca. Mare nedreptate i-au facut cand l-au luat de la scoala! Ce ar fi el acum!". Fara indoiala, Natl traieste cu un complex patern pe care va incerca sa-l invinga. Intreaga sa traiectorie existentiala poate fi citita ca o permanenta tentativa de a-si razbuna complexele. Mai intai de toate Natl este prins" intre personaje puternice, tatal sau Hubar si sotia sa Persida. Fire sovaielnica, Natl se lasa purtat de valurile iubirii, se indragosteste nebuneste de Persida, se casatoreste cu ea si fug la Viena. Aceasta ruptura brusca nu-1 elibereaza pe Natl de complexul patern. Dupa o perioada linistita traita la Viena, el devine tot mai distant fata de Persida: "Avea ceva pe sufletul lui: era dus mereu pe ganduri, nu mai venea la ora obicinuita acasa, ba a ajuns in cele din urma s-o lase serile singura acasa.
El, care o temea fara de niciun cuvant, umbla acum, parca, dinadins s-o alunge de la sine, s-o instraineze sa scape de ea". Imaginea care-l domina e cea a casei parintesti si a tatalui ca prezenta tiranica, dominatoare, ...nu ma simt destul de tare ca sa nu omor pe acela care s-ar uita chioras la tine, fie el chiar si tatal meu". O indoiala teribila macina sufletul personajului, strivit intre incalcarea vointei tatalui si iubirea pentru Persida. Revenirea acasa, departe de a solutiona zbuciumul interior al personajului, il accentueaza. Casatoria care avusese loc, dar care e tinuta in secret de Persida, e inca unul din motivele care maresc nelinistea

lui Natl. Carciuma pe care o deschid cei doi la Sararie, dupa intoarcerea de la Viena, e condusa de Persida. Natl se instraineaza progresiv de sotia lui. Mereu nedormit si posac, personajul lasa toata grija afacerii pe seama Persidei, cautand alinarea in mijlocul unor prieteni de pahar. Insingurarea lui Natl vine din incapacitatea sa de a se simti in rand cu lumea". Tot mai ursuz si mai suspicios, Natl isi gaseste refugiul in bautura si in jocul de carti. Tensiunea interioara isi afla corespondentul intr-o acutizare a conflictului cu Persida.Ironia personajului la adresa sotiei sale e generata de slabiciune si de exhibarea unui complex latent inca din momentul cand cei doi tineri se cunoscusera: De ce nu!? grai dansa. Dar sa vorbim linistiti, ca oameni cuminte"; Ca oameni cuminte, zise si el. Mai ales tu nici nu poti sa vorbesti altfel. Care-i porunca?". Momentul de maxim al acestui conflict cu Persida, mocnit vreme indelungata, este cel in care Natl, orbit de furie, isi loveste sotia: Cuprins acum de manie oarba, el inclesta mana stanga in parul ei bogat si incepu s-o loveasca cu pumnul - asa pe nimerite, in spate, peste umeri, in fata, cum da omul care nu mai stie ce face..." Dezlantuirea de violenta, departe de a rezolva starea de tensiune in care traieste Natl, il izoleaza pe acesta si mai mult. In construirea personajului, finetea de psiholog a lui Slavici atinge unul din momentele de varf. In fata izolarii tot mai accentuate a lui Natl, Persida se poarta cu el de parca nu iar fi fost barbat, ci copil bolnavicios". Abatut si posac, Natl nu-si revine decat seara, la masa cu beamterii". Personajul pare in cautarea onoarei pierdute si de aceea se entuziasmeaza doar cand il evoca pe generalul Radetsky. Un fel de dor pentru autoritatea pierduta pare a-l apropia de rigorile armatei. Slabiciunea isi gaseste o compensatie in imaginea luptatorului intransingent: Ochii i se umpleau de vapaie cand vorba venea la razboi si la Radetsky. generalul imparatesc, care stia sa-i tina la scurt pe italieni si putea. Ia nevoie, sa-i invete minte si pe ungurt. Paradoxal, desi tot mai instrainat, Natl nu o iubeste mai putin pe sotia lui. Sentimentul devine explicit in momentul in care Persida da nastere fiului lor. E o iubire intensa, amestecata cu tristete si remuscare: Ah! Doamne! zise el in romaneste, larta-ma Persido ca te-am desteptat, dar nu mai pot! Nu mai pot! zise el iar, si izbucni in plans inabusit. Abia dupa nasterea copilului Natl are curajul sa se intoarca acasa si sa vorbeasca deschis cu tatal sau. Curajul ii este dat de noul sau staftit social. Legitimitatea copilului e in afara oricarei discutii. El e rodul iubirii oficializate prin casatoria cu Persida. Toate aceste elemente sunt extrem de importante, incalcand vointa tatalui, Natl are nevoie de o confirmare sociala pentru a-l putea infrunta. Intalnirea intre tata si fiu are aparenta unui razboi incheiat prin armistitiu. De altfel, intalnirea celor doi nu are loc decat in prezenta parintelui pleban. Interesant este ca de aceasta data Natl isi priveste in ochi tatal care ii raspunde evitand sa-l priveasca. Hubar accepta sa mearga la botezul fiului lui Natl dar o face pentru femeia aceea, care e prea buna pentru un nemernic ca tine". Aceasta confruntare, fara invins si invingator, e ultima aparitie semnificativa a lui Natl in roman. La botezul copilului Natl devine personaj de plan secund, lasand-o, din nou, pe Persida sa fie vioara intai. Ultimul capitol al romanului, Pace si liniste", nareaza uciderea lui Hubar

de catre fiul lui nelegitim, Bandi. Natl dispare lasand pe cititor sa mediteze asupra lui si asupra viitorului familiei sale dupa moartea batranului a carui autoritate il dominase. pastreaza stapanirea de sine si, ca mijloc de autoaparare, constiinta lui isi gaseste o justificare: Trebuie sa-si faca datoria, incolo ce-o vrea bunul Dumnezeu". Personaj principal, multidimensional, dinamic. Modalitati de caracterizare: caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje, autocaracterizarea; caracterizare indirecta: prin propriile ganduri, simtiri si actiuni, prin comentariul naratorial; portret caracterologic; prin mediul in care traieste; prin monolog interior. Putem citi Mara atat ca roman de familie cat si ca Bildungsroman. Pentru ambele feluri de lectura Persida e un personaj cheie". Fiind adeseori purtatorul de cuvant" al naratorului, Persida poate fi considerata si un personaj-reflector. Analizand romanul Mara, Nicolae Iorga scria ca titlul potrivit romanului ar fi fost Copiii Marei. Nicolae Manolescu considera ca titlul ales de Slavici se justifica pe deplin, Persida insasi nefiind decat o Mara juvenila..." Discutia isi are semnificatia ei. Fara a da dreptate unuia sau altuia dintre cei doi critici, trebuie sa observam ca, in roman, copiii Marei, Persida si Trica, nu sunt ceea ce, indeobste, poarta numele de personaje secundare. Daca Mara e un personaj stabil, care nu se modifica de-a lungul romanului, ci doar reactioneaza fata de anumite evenimente, Persida e un personaj care evolueaza. Putem citi Mara atat ca roman de familie cat si ca Bildungsroman. Pentru ambele feluri de lectura Persida e un personaj cheie". Ca roman de familie, Mara evidentiaza cateva relatii esentiale. Nu este dificil sa observam ca nucleul relatiilor familiale este fiica Marei. Operand o selectie, am putea observa ca in roman sunt narate legaturile dintre mama (Mara) si fiica (Persida), dintre sora (Persida) si frate (Trica), dintre sotie (Persida) si sot (Natl). Si, desigur, aceasta sfera de relatii poate fi completata, un segment aparte reprezentandu-l legatura dintre Persida si parintele ei spiritual, maica Aegidia. Ca Bildungsroman, Mara urmareste evolutia Persidei si a lui Trica. Persida e educata de calugaritele catolice din Lipova, avand-o ca parinte spiritual, scriam, pe maica Aegidia. Alegerea unei manastiri catolice ca loc de educatie pentru Persida nu e intamplatoare, ci contribuie la acutizarea tensiunii romanesti. Spatiu al desavarsirii morale, al meditatiei, al credintei pure in Dumnezeu, manastirea din Lipova va fi cadrul in care personalitatea Persidei se va forma. Cu atat mai intens trebuie inteles impactul ce se va naste in interiorul personajului atunci cand iubirea sacra, pentru Dumnezeu, se va intalni cu iubirea omeneasca, pentru Natl. Persida e o fata naiva si totusi cu un instinct al realului in care putem recunoaste pe fiica Marei, timida si decisa, sincera si disimulata. Iubeste pe Natl de cum il zareste de la fereastra deschisa a camerei manastiresti. Aceasta iubire seamana cu o boala impotriva careia se lupta" (Nicolae Manolescu). Iubirea pentru Natl intervine intr-o lume care se orienteaza dupa norme extrem de rigide. Ea este o deviere de la norma. In fond, ne aflam in miezul unui conflict de sorginte clasica: iubire versus datorie. Si daca iubirea ne apare

in coordonatele ei concrete, datoria este cea care incearca sa suprime fiorii dragostei. Gandirea pragmatica, reprezentata de mentalitatea si actiunile Marei, se intalneste cu iubirea, sentiment ce incalca orice granita, oricat de riguros trasata. Insasi Mara stie ca deasupra datoriei si a iubirii se afla forta destinului si vointa lui Dumnezeu. Consecinta este ca iubirea dintre Persida si Natl isi va urma cursul indiferent de zbuciumul interior al fetei. Casatoria Persidei cu Natl sta sub semnul aventurii. Ea se petrece in secret si e urmata de plecarea cuplului la Viena. Solutia casatoriei pare pripita, ea insa curma tensiunile sufletesti ale Persidei: "Mult s-a zbuciumat Persida pana s-a hotarat intr-un fel; tocmai de aceea insa, hotarata odata, ea se simtea foarte usurata si a pornit cu toata inima pe calea ce-si croise". Aceasta hotarare" e anticipata de Slavici in debutul celei de-a opta parti, intitulata Datoria": Marunta si usurica, smerita si umbland ca pe sfoara, totdeauna aspra la vorba si la cautatura, dar blanda si duioasa era la fire Persida". Dupa o perioada traita la Viena, tanarul cuplu se intoarce acasa. Progresiv, trasaturile de caracter ale Persidei se apropie tot mai mult de cele ale mamei sale. Persida are stofa Marei, incapatanarea ei de om care, cand isi pune in gand o afacere, nu se opreste pana nu o duce la bun sfarsit" (Nicolae Manolescu). Spiritul intreprinzator al Persidei, puterea personajului de a depasi greutatile existentei devin si mai evidente cand tanarul cuplu deschide carciuma de la Sara-rie: Gandul c-ar fi o rusine sa se faca carciumareasa nu-i trecea Persidei prin minte: alaturea cu sotul ei orisice munca ii parea cinstita". Mai mult, in fata sovaielilor lui Natl, Persida e nevoita sa conduca toata afacerea, lucru pe care il face fara greutate. Totusi, duritatea existentei estompeaza feminitatea cuceritoare pe care o avusese personajul in vremea junetii petrecute la manastire: Femeie greu muncita, Persida pierduse incetul cu incetul miscarea ei aleasa si gingase; ridicand ciuberele de apa si oalele de la foc, mutand mesele de la un loc la altul, punand mana la toate, ea se facuse mai voinica, mai teapana, dar totodata si mai nodoroasa oarecum, ca copacul inca tanar, dar mult batut de vanturi". Increderea ca omul este facut sa biruie greutatile vietii domina profilul psihologic al Persidei. Intregul destin al acestor personaje - de la Mara la Persida - e fundamental optimist" (Nicolae Manolescu). Opinia criticului e confirmata de evolutia actiunii dupa nasterea baiatului Persidei. Aparitia copilului aduce cu sine si impacarea celor doua familii. Astfel, incalcarea normelor etnice si religioase, casatoria unei romance cu un neamt, e iertata. Cea care leaga firul rupt de casatoria in secret este Persida. Istetimea si rabdarea ei fac ca atat Mara cat si Hubar sa cedeze: Jar Persida se uita mereu si iar se uita la dansa, o intelegea deplin si ar fi voit sa fie singura, ca sa poata plange. Prea venisera lucrurile frumos si peste toate asteptarile ei bine; era peste putinta ca ele sa ramaie mult timp asa, si ochii ei necredinciosi umblau scrutatori de la unul la altul, ca sa afle de unde are sa inceapa cea mai apropiata mahnire". Indoiala e un semn al intelepciunii. Lovindu-se de greu, de duritatea vietii si rautatea lumii, Persida priveste fericirea ca pe un dat relativ si trecator. Chiar ziua botezului se sfarseste cu inimile mai mult

inclestate decat deschise". Meditatia Persidei, care priveste ideea fericirii stand sub semnul perisabilitatii, e confirmata de vestea ca fratele ei Trica fusese lovit in sold de o tandara de bomba". Din nou, destinul actioneaza implacabil. Iubirea Persidei pentru Natl sufera o evolutie permanenta. De la iubirea nebuna care ii face pe cei doi sa se casatoreasca impotriva vointei familiilor lor, Persida si Natl trec prin purgatoriul suferintelor generate de greutatea vietii. In spatele transformarilor se situeaza viziunea despre existenta a lui Slavici. Ea poate fi sesizata intr-o observatie a naratorului: Vin anii, vin grijile, vine greul vietii si trece veselia inimii". Prin complexitatea trairilor, prin transformarile succesive ale Persidei, Slavici a depasit schematismul cu care feminitatea era privita in mare parte din prozele secolului al XIX-lea.