CARACTERIZAREA LUI HARAP-ALB

Introducere

Harap-Alb este protagonistul basmului lui Creangă, personaj eponim, având un loc
central în desfășurarea a întâmplărilor, în jurul personalității sale în formare articulându-se
întreaga țesătură epică a basmului cult. Călătoria pe care o întreprinde Harap-Alb este axul
central al compozițiiei basmului, un simbol al descoperirii realității și a sinelui, al devenirii și
al maturizării care validează statutul de personaj rotund al protagonistului.
Profilul caracterologic al lui Harap-Alb trădează descendența cultă a basmului lui
Creangă. Deși Creangă operează polarizarea din punct de vedere moral în cazul construcției
personajelor sale, ca și în basmul popular, ieșirea din tiparul rigid este posibilă, având la bază
o schemă realistă a individualizării prin comportament, prin limbaj, gestică sau atitudine.
Astfel, protagonistul diferă sensibil de eroul din basmul popular, nu posedă însușiri
excepționale, este individualizat, personalitatea sa fiind o sinteză de calități (generozitate,
inteligență, toleranță, onoare, altruism, milostenie, empatie etc.) și defecte (naivitate, frică,
lipsă de încredere în sine etc.). Psihologia protagonistului se dezvăluie fie prin surprinderea
mișcărilor sufletești ale acestuia, a resorturilor sale interioare, fie prin vocea naratorului care
comentează volubil, ironic situațiile prin care trece eroul.

Statut social, psihologic și moral

Din punct de vedere social, Harap-Alb este surprins în mai multe ipostaze ce pot fi
asimilate inițierii sale: fiu de crai, supus (sluga spânului) și împărat. La început, el este
mezinul, crescut în umbra fraților, dar are ocazia de a-și dovedi, prin proba podului,
superioritatea. Încălcând interdicția părintească, acesta este supus prin vicleșug de către Spân,
pe care îl servește cu credință. Astfel, trecerea de la statutul nobiliar la unul inferior este
asociată cu parcurgerea drumului inițiatic, ce presupune maturizarea, îmbogățirea spirituală,
descoperirea adevăratelor valori, care se vor încheia cu recompensarea eroului.

Statutul psihologic al protagonistului este evidențiat încă din începutul basmului,

acesta fiind un novice, așadar un tânăr lipsit de experiență, naiv, incapabil să distingă
adevărul de minciună și esența de aparență. Inițial, se lamentează în legătură cu soarta sa, este
vulnerabil, iar, mai apoi, își asumă destinul, perseverează, trece printr-o serie de probe care îi
vor fundamenta experiența de viață de care are nevoie pentru a dobândi înțelepciune și pentru
a atinge trepta maxime a apirației, aceea de a ajunge împărat.

În ceea ce privește statutul moral al personajului, acesta va ajunge să întrunească toate

calitățile necesare unui viitor împărat. Harap-Alb întruchipează binele, profilul său moral
fiind construit în antiteză cu cel al Spânului. Fiul cel mic al craiului este un erou atipic de
basm, deoarece este lipsit de însușiri supranaturale, fiind conturat într-o manieră specific
realistă: acesta este adolescentul care învață din greșeli și progresează. Se deosebește de frații
săi, încă de la început, prin bunătate, calitate răsplătită de sfaturile Sfintei Duminici. De
asemenea, fiind un tânăr sociabil, onest și altruist, reușește să își facă prieteni loiali care îl vor
susține în demersul său. Trăsăturile care îl particularizează în plan moral sunt menționate și
din perspectiva altor personaje: Sfânta Duminică îl numește luminate crăișor, calitățile sale
fiind recunoscute și de tatăl său, care îi spune mezinului tu ești vrednic de împărat.
 Scene semnificative

O primă scenă relevantă pentru construcția personajului este cea a întâlnirii cu Spânul,
în urma căreia tânărul crăișor își pierde statutul nobiliar. Fără îndoială, este un episod-cheie,
cu multiple semnificații în evoluția ulterioară a eroului. După multe zile de mers, calea se
afundă tot mai mult în spațiul labirintic al pădurii, simbol al necunoscutului, având rolul unui
obstacol. Apariția Spânului devine o necesitate în compoziția basmului, astfel că fiul
craciului, cu toate restricțiile tatălui său, îl tocmește drept tovarăș de drum și călăuză. Lipsit
de experiență, tânărul nu bănuiește ce repercursiuni poate avea asupra existenței sale
nerespectarea sfatului părintesc, izvorât dintr-o bogată experiență de viață. Speculând
ingenuitatea fiului de crai și îl atrage fără prea mult efort într-o capcană. Strategia acestuia
este foarte simplă, varsă apa din plosca crăișorului și îl convinge să intre într-o fântână pentru
a se răcori. Astfel, omul spân îl supune pe erou, prin impostură, unui schimb de identitate,
determinând schimbarea destinului acestuia. Coborârea în fântână capată o simbolistică
duală, echivalentă cu moartea și renașterea eroului, care primește numele Harap-Alb, având
un nou statut pecetluit de un jurământ și fiind nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi
etape existențiale.

Probele la care Spânul îl supune pe Harap-Alb sunt menite să contribuie la formarea

lui ca om și conducător responsabil în mâinile căruia se vor afla destinele unei lumi.
Încercările prin care trece Harap-Alb au o funcție formativă precisă și fără acestea procesul
desăvârșirii personajului nu ar putea fi demonstrat. Astfel, acestea îi testează cuajul,
priceperea, stăpânirea de sine în situații-limită, dar și devotamentul.

O a doua scenă semnificativă pentru construcția personajului este cea finală, în care
are loc pedespsirea răufăcătorului și restabilește echilibrul. Deși Harap-Alb se îndrăgostește
de fata Împăratului Roș, își dovește loialitatea față de spân și nu îi mărturisește acesteia
adevărata sa identitate. Fata, care deține puteri miraculoase, intuiește adevărul, deconspirând
impostorul. Spânul îi retează, din răzbunare, capul lui Harap-Alb, dar este aruncat în înaltul
cerului de către cal și ucis, în vreme ce fata împăratului îl învie pe tânărul crai cu ajutorul
apei magice. Scena are valoare simbolică și încheie simetric aventura inițiatică a
protagonistului care își recapată statutul pierdut. Traversând etapele esențiale ale maturizării
și devenind îndurător și tolerant, Harap-Alb dă dovadă că a învățat lecția prudenței și a
răbdării, valoarea adevărului, acesta fiind apt de a prelua succesiunea la tron.

Elemente de limbaj narativ

a) Mijloacele de caracterizare

Un prim element de structură relevant în construcția protagonistului sunt modalitățile de

caracterizare ale acestuia, în strânsă legătură cu acțiunea. Însușirile acestuia reies, pe de o
parte, din caracterizarea directă facută de narator și de celelalte personaje. Fondul moral
superior al protagonistului este evidențiat de Sfânta Duminică, care îl prezintă drept o
persoană milostivă și generoasă (puterea milosteniei și inima ta cea bună te ajută), fiind
convinsă că tânărul are un destin strălucit pe care trebuie să îl împlinească. Aceasta nu îi
evidențiază doar calitățile morale, ci, asemenea unei mame, îl dojenește, numindu-l slab de
înger, mai fricos decât o femeie. Lipsa de experiență și naivitatea sunt evidențiate și de către
narator, care îl consideră boboc în felul său la trebi de aieste, în scena în care tânărul crăișor
cade în cursa întinsă de Spân. Portretul moral al lui Harap-Alb este dezvăluit treptat cu
ajutorul mijloacelor de caracterizare indirectă, desprinsă din comportamentul, atitudinea,
relația acestuia cu ceilalți actanți ai universului epic, limbaj etc. Nerespectând sfatul
părintesc, se simte vinovat și are mustrări de conștiință. Totodată, este loial Spânului,
respectându-și jurământul depus și păstrând secretul identității sale. Înfruntă vicisitudinile
drumului ales, asumându-și probele impuse de spân și le trece cu bine, ajutat fiind de cal
fermecat, Sfânta Duminică etc. Latura sa profund umană se dezvăluie prin lamentații, dar dă
dovadă de curaj și perseverență și astfel reușește să treacă cele trei probe la care este supus la
curtea Împăratului Verde. Harap-Alb este o fire generoasă, neezitând să ajute pe cei din jurul
său: protejează furnicile trecând prin vad, construiește stup albinelor. În relația cu cei cinci
tovarăși, se dovedește o fire deschisă și sociabilă, având capacitatea de a vedea dincolo de
aparențe. Desăvârșirea maturizării lui Harap-Alb survine odată cu parcurgerea celor două
experiențe esențiale ale vieții: iubirea și inițierea în moarte.

b) Titlul

Un al doilea element de structură esențial pentru caracterizarea personajului este secvența

intitulativă, întrucât aceasta condensează experiența protagonistului, care stă sub semnul
devenirii și al maturizării. Numele acestuia, constituie o sintagmă oximoronică, întrucât
substantivul ,,harap” desemnează o prsoană cu pielea de culoare neagră, de origine umilă și
se află în contradicție cu epitetul cromatic ,,alb”, care sugerează esența superioară, nobilă a
personajului. În spiritul dialecticii, numele simbolizează evoluția eroului de la statutul de
slugă la acela de stăpân luminat, traiectorie care implică experiențe cu valoare formativă.
Folosind acest antroponim, Creangă individualizează un tip uman, detașându-se de basmul
popular, în care eroul este desemnat printr-un nume generic (Făt-Frumos).

c) Conflictul

Conflictul are, de asemenea, un rol esențial în analiza evoluției protagonistului. Textul lui
Creangă respectă tiparul narativ popular, subiectul organizându-se în jurul tensiunilor dintre
forțele Binelui și ale Răului, cele dintâi ieșind, finalmente, învingătoare. Pe parcursul acestei
confruntări, Harap-Alb își formează personalitatea, ceea ce conferă substanță epică scrierii
conferindu-i caracterul de bildungsroman. După ce parcurge întregul drum al maturizării,
protagonistul restabilește armonia lumii și este pregătit să conducă responsabil împărăția
unchiului său.

Concluzie

Povestea lui Harap-Alb este un veritabil bildungsroman al epicii noastre (G.

Munteanu), Creangă având meritul de a scoate basmul de sub tutela eposului folcloric și de a-
l integra în circuitul artistic cult. Harap-Alb este un personaj înzestrat cu numeroase calități,
dar nu lipsit de defecte omenești, care parcurge un drum inițiativ, cu momente de căderi și
înălțări, la capătul căruia se desăvârșește ca om.