Titlul operei: „Povestea lui Harap-Alb”

Autorul: I. Creangă

Încadrarea operei: particularități de construcție a unui personaj dintr-un basm cult; text narativ/
text epic aparținând lui I. Creangă

Formulare subiect III:

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui
personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Ion Creangă.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;

– evidențierea unei trăsături a personajului ales prin două episoade/secvențe comentate;

– analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale textului narativ, semnificative
pentru construcția personajului (de exemplu: acțiune, incipit, final, conflict, tehnici narative, modalități de
caracterizare, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Introducere:
1. Definiție

Constituind chiar substanța sau elementul cheie al operei epice, supranumit și „ființa de hârtie”
(R. Barthes), personajul dă viață textului, dar trăiește exclusiv în lumea ficțiunii, pe care o ordonează prin
acțiune. Fie că se desprinde din realitate, fiind o valorificare a unui tip uman, fie că este prin excelență
imaginar, eroul se detașează prin fapte, dar închide și resorturi sufletești.

2. Problematica personajului din basmul popular comparativ cu personajul propus de

Creangă în textul „Povestea lui Harap-Alb.

Dacă basmele populare sunt unitare în modul de reprezentare umană la nivel de erou, basmul cult
își permite inovații, căci viziunea personală a unor autori își pune amprenta într-un mod vizibil,
mergându-se până la o restructurare fermă a prototipului. Spre deosebire de creaţia populară, cea cultă
trece dincolo de combinarea unor „funcţii” ale fabulosului feeric, presupunând elaborare, minuţiozitate,
expresivitate căutată şi perfecta îmbinare a acestor calităţi la nivelul textului. Un asemenea scriitor, care a
preferat să coboare lumea fabulosului folcloric în realitate şi să populeze spaţiul desăvârşit al lumii
basmului cu personaje mai curând comune, este şi Ion Creangă. Eroul din „Povestea lui Harap-Alb” este
un fel de Nică a lui Ştefan a Petrei angajat într-o experienţă a cunoaşterii pe care reuşeşte să o ducă la bun
sfârşit, nu înainte de a a trece prin încercări dificile, pe care este nevoit să le ia în serios.

3. Integrarea personajului în categoriile specific:

Personaj central al textului amintit (în jurul său se realizează firul epic), Harap-Alb este în egală
măsură un model de erou de bildungsroman, tocmai fiindcă suportă o experienţă de ordin iniţiatic şi astfel
devine credibil. Figurează în aceeaşi categorie etică a binelui propusă de fabulosul feeric, fiind surprins pe
poziţii antagonice cu Spânul şi Împăratul Roş, la rândul lor simboluri ale maleficului, şi este complex,
căci evoluează în raport cu acţiunea.

Cuprins
1. Analiza a două elemente de structură și compoziție semnificative pentru construcția
personajului ales.

Două elemente semnificative de structură și compoziție a textului „Povestea lui Harap Alb” pentru
construcția personajului ales vizează titlul și conflictul. Un prim element de structură esențial pentru
caracterizarea personajului este secvența intitulativă, întrucât aceasta condensează experiența
protagonistului, care stă sub semnul devenirii și al maturizării. Numele acestuia, constituie o sintagmă
oximoronică, întrucât substantivul ,,harap” desemnează o persoană cu pielea de culoare neagră, de origine
umilă și se află în contradicție cu epitetul cromatic ,,alb”, care sugerează esența superioară, nobilă a
personajului. În spiritul dialecticii, numele simbolizează evoluția eroului de la statutul de slugă la acela de
stăpân luminat, traiectorie care implică experiențe cu valoare formativă. Folosind acest antroponim,
Creangă individualizează un tip uman, detașându-se de basmul popular, în care eroul este desemnat
printr-un nume generic (Făt-Frumos).

Conflictul are, de asemenea, un rol esențial în analiza evoluției protagonistului. Textul lui Creangă
respectă tiparul narativ popular, subiectul organizându-se în jurul tensiunilor dintre forțele Binelui și ale
Răului, cele dintâi ieșind, finalmente, învingătoare. Pe parcursul acestei confruntări, Harap-Alb își
formează personalitatea, ceea ce conferă substanță epică scrierii conferindu-i caracterul de
bildungsroman. După ce parcurge întregul drum al maturizării, protagonistul restabilește armonia lumii și
este pregătit să conducă responsabil împărăția unchiului său. Conflictul este anticipat prin interdicția
rostită de crai în secvența testării vredniciei, iar cele două entități malefice au relevanță în evoluția lui
Harap-Alb. Relaţia cu Spânul este conflictuală, dar absolut necesară în formarea eroului ca om şi ca viitor
stăpânitor, fiind martorul unui tiran, va ajunge în viitor un bun conducător. Şi relaţia cu Împăratul Roş
este relevantă, căci Harap-Alb îl tratează mereu cu deferenţă, învăţând de fapt normele conduitei la curte.

2. Prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales.

Personajul Harap-Alb dispune de un statut social, moral și psihologic foarte bine definit. Din
punct de vedere social, Harap-Alb este surprins în mai multe ipostaze ce pot fi asimilate inițierii sale: fiu
de crai, supus (sluga spânului) și împărat. La început, el este mezinul, crescut în umbra fraților, dar are
ocazia de a-și dovedi, prin proba podului, superioritatea. Încălcând interdicția părintească, acesta este
supus prin vicleșug de către Spân, pe care îl servește cu credință. Astfel, trecerea de la statutul nobiliar la
unul inferior este asociată cu parcurgerea drumului inițiatic, ce presupune maturizarea, îmbogățirea
spirituală, descoperirea adevăratelor valori, care se vor încheia cu recompensarea eroului.

Statutul psihologic al protagonistului este evidențiat încă din începutul basmului, acesta fiind un novice,
așadar un tânăr lipsit de experiență, naiv, incapabil să distingă adevărul de minciună și esența de aparență.
Inițial, se lamentează în legătură cu soarta sa, este vulnerabil, iar, mai apoi, își asumă destinul,
perseverează, trece printr-o serie de probe care îi vor fundamenta experiența de viață de care are nevoie
pentru a dobândi înțelepciune și pentru a atinge treapta maximă a aspirației, aceea de a ajunge împărat.
Statutul psihologic este foarte bine surprins de G. Călinescu, cel care afirma că Harap-Alb reprezintă „o
vârstă şi o criză”, vârsta fiind reprezentată de anii adolescenței târzii și criza personalității și a dorinței de
a-și duce până la sfârșit îndatoririle.

În ceea ce privește statutul moral al personajului, acesta va ajunge să întrunească toate calitățile
necesare unui viitor împărat. Harap-Alb întruchipează binele, profilul său moral fiind construit în antiteză
cu cel al Spânului. Fiul cel mic al craiului este un erou atipic de basm, deoarece este lipsit de însușiri
supranaturale, fiind conturat într-o manieră specific realistă: acesta este adolescentul care învață din
greșeli și progresează. Se deosebește de frații săi, încă de la început, prin bunătate, calitate răsplătită de
sfaturile Sfintei Duminici. De asemenea, fiind un tânăr sociabil, onest și altruist, reușește să își facă
prieteni loiali care îl vor susține în demersul său. Trăsăturile care îl particularizează în plan moral sunt
menționate și din perspectiva altor personaje: Sfânta Duminică îl numește luminate crăișor, calitățile sale
fiind recunoscute și de tatăl său, care îi spune mezinului tu ești vrednic de împărat.

3. Evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două episoade/secvenţe comentate

Substanța care diferențiază acest personaj de prototipul popular este puternica lui umanizare.

Astfel, Harap-Alb deține nu doar calități, ci și defecte. Naivitatea rezultată din imposibilitatea tânărului de
a discerne între esență și aparență este surprinsă în scena întâlnirii cu Spânul care va conduce la furtul
de identitate. Fără îndoială, este un episod-cheie, cu multiple semnificații în evoluția ulterioară a eroului.
După multe zile de mers, calea se afundă tot mai mult în spațiul labirintic al pădurii, simbol al
necunoscutului, având rolul unui obstacol. Apariția Spânului devine o necesitate în compoziția basmului,
astfel că fiul craiului, cu toate restricțiile tatălui său, îl tocmește drept tovarăș de drum și călăuză. Lipsit
de experiență, tânărul nu bănuiește ce repercusiuni poate avea asupra existenței sale nerespectarea sfatului
părintesc, izvorât dintr-o bogată experiență de viață. Speculând ingenuitatea fiului de crai și îl atrage fără
prea mult efort într-o capcană. Strategia acestuia este foarte simplă, varsă apa din plosca crăișorului și îl
convinge să intre într-o fântână pentru a se răcori. Astfel, omul spân îl supune pe erou, prin impostură,
unui schimb de identitate, determinând schimbarea destinului acestuia. Coborârea în fântână capătă o
simbolistică duală, echivalentă cu moartea și renașterea eroului, care primește numele Harap-Alb, având
un nou statut pecetluit de un jurământ și fiind nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape
existențiale.

Probele la care Spânul îl supune pe Harap-Alb sunt menite să contribuie la formarea lui ca om și
conducător responsabil în mâinile căruia se vor afla destinele unei lumi. Încercările prin care trece Harap-
Alb au o funcție formativă precisă și fără acestea procesul desăvârșirii personajului nu ar putea fi
demonstrat. Astfel, acestea îi testează curajul, priceperea, stăpânirea de sine în situații-limită, dar și
devotamentul.

O a doua scenă semnificativă pentru construcția personajului este cea finală, în care are loc
pedepsirea răufăcătorului și restabilește echilibrul. Deși Harap-Alb se îndrăgostește de fata Împăratului
Roș, își dovedește loialitatea față de spân și nu îi mărturisește acesteia adevărata sa identitate. Fata, care
deține puteri miraculoase, intuiește adevărul, deconspirând impostorul. Spânul îi retează, din răzbunare,
capul lui Harap-Alb, dar este aruncat în înaltul cerului de către cal și ucis, în vreme ce fata împăratului îl
învie pe tânărul crai cu ajutorul apei magice. Scena are valoare simbolică și încheie simetric aventura
inițiatică a protagonistului care își recapătă statutul pierdut. Traversând etapele esențiale ale maturizării și
devenind îndurător și tolerant, Harap-Alb dă dovadă că a învățat lecția prudenței și a răbdării, valoarea
adevărului, acesta fiind apt de a prelua succesiunea la tron.

4. Modalități de caracterizare

Imaginea eroului se definitivează prin diferitele modalităţi de caracterizare. Caracterizarea directă

este prezentă în text prin intermediul etichetărilor celorlalte personaje. Sfânta îl consideră „slab de înger”,
„mai fricos decât o femeie”, dar cu alte ocazii îi mărturiseşte că ceea ce l-a ajutat în înfruntarea greutăţilor
e „puterea milosteniei şi inima... bună”. Împăratul Verde îl apreciază pentru că e „slugă vrednică şi
credincioadă”, dar Spânul îl numeşte „slugă vicleană”, o expresie a propriei răutăţi şi esenţe. Naratorul îl
consideră la început „boboc de felul lui”, subliniind lipsa acestuia de iniţiere în ale lumii. Caracterizarea
indirectă este predominantă, imaginea eroului constituindu-se treptat, prin acumulări de fapte, prin
atitudini, gesturi şi prin limbaj, toate vizând în esenţă un demers iniţiatic.

Încheiere
Îmbinând efecte neaşteptate ale naraţiunii care vizează impresia spunerii cu dialogul savuros,
umorul irezistibil al situaţiilor cu ironia fină a unui narator care schimbă mereu măştile pentru a-şi ţine
captivat naratarul, Creangă demonstrează că nu este un simplu povestitor care se lasă condus de o
succesiune a unor motive şi funcţii ale basmului, ci un creator autentic şi total, un autor rafinat, stăpân pe
universul artei sale.