Relația dintre Harap-Alb și Spân

ESEU

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinți

particularitățile relației dintre două personaje ale basmului lui Ion Creangă. Vei
avea în vedere:
 prezentarea statului moral, social și psihologic al celor două personaje;
 ilustrarea unor trăsături a celor două personaje în două secvențe
comentate;
 analiza a două elemente de compoziție reprezentative pentru relația
dintre cele două personaje.
Personajul literar, condiție sine qua non a textului narativ și dramatic,
este o individualitate înfățișată după realitate sau rod al ficțiunii; “ființă de
hârtie” (Roland Borthes) sau un “homofictus” (M. Pop), el nu are consistență
dar mimează realitatea și a reprezentat întotdeauna o ipoteză de gândire
dar și de lucru pentru toți marii scriitori, indiferent de epocă sau curent
literar.
Harap-Alb ilustrează tipul tânărului neinițiat care ajunge în final
maturizat fiind un personaj rotund și face parte din categoria binelui. Este
un personaj atipic, realist fără puteri supranaturale care ajunge să treacă
probele prin bunătatea de care dă dovadă pe tot parcursul basmului, este o
ființă complexă cu calități și defecte și deosebindu-se de Făt-Frumos din
basmele populare care este ideal de vitejie, amintind cu ușurință de flăcăii
simpli din Humulești , fiind portretizat atât cu lumini cât și cu umbre. Încalcă
sfatul tatălui de a se feri de Spân și Împăratul Roș și această eroare îi
complică parcursul.
Statutul social al protagonistului se modifică din incipitul textului până în
final, Harap-Alb fiind un personaj tridimensional. Inițial, cititorul află că este
fiu de crai, mezinul familiei, singurul capabil să treacă proba curajului (Scena
podului) și să parcurgă un drum dificil, trecând prin probe de foc. Statutul
privilegiat îi este anulat de viclenia Spânului care îi fură identitatea și îl
transformă în slugă. Recuperarea identității reale se face la finalul basmului
prin intervenția fetei Împăratului Roș; astfel, echilibrul se restabilește,
Harap-Alb este recunoscut drept nepot al Împăratului Verde și mai mult
decât atât își augmentează statutul prin moștenirea împărăției unchiului său
și căsătoria cu fata Împăratului Roș.
Din punct de vedere moral, fiind un erou de basm, cititorul îl percepe ca
un personaj pozitiv cu numeroase valori morale, milostiv (dăruiește un ban
bătrânei cerșetoare), înțelept (la întrebarea tatălui dacă și-a ales un cal
potrivit și nu unul slab, tânărul răspunde că nu vrea să atragă atenția
străinilor asupra lui) și onest (își păstrează jurământul față de Spân) având
totodată și defecte acoperite în cea mai mare proporție de bunătatea și
altruismul de care dă dovadă. El dovedește că are un fond moral superior,
confirmându-și mila la întâlnire cu bătrâna cerșetoare (nu eu, ci puterea
milosteniei și inima ta cea bună te ajută, Harap-Alb, zise Sfânta Duminică).
Calitățile eroului sunt evidențiate progresiv, cititorul remarcă loialitatea față
de Spân (respectă cuvântul dat), sociabilitatea (acceptă tovărășia celor cinci
personaje grotești). Puținele defecte pe care le are (neascultarea tatălui,
naivitatea, superficialitatea) sunt absorbite ca într-un burete de
numeroasele calități.
Din punct de vedere psihologic, firul narativ urmărește desăvârșirea
personalității personajelor. Harap-Alb este novicele, tânărul care parcurge
un drum al maturizării necesare. Inițial, descris precum un “boboc în felul
său” are o fire slabă și ușor de manipulat. Deoarece nu putem pătrunde
exact în mintea și sufletul eroului, se observă cu ușurință prin acțiunile
desăvârșite în basm că nu reușește să facă diferența dintre aparență și
esență, dintre bine și rău iar acceptarea tovărășiei Spânului generează
consecințe dăunătoare. În urma schimbării identității, Harap-Alb evoluează
psihologic și devine un tânăr perseverent, ambițios în îndeplinirea probelor
date de Spân și Împăratul Roș, vindecându-se de impulsivitate și uitând de
anxietatea de la început.
Pe de altă parte, Spânul este un personaj plat, negativ, pus în slujba
răului. Din punct de vedere social, Spânul deține un statut ce nu se modifică
pe parcursul operei, face parte din categoria oamenilor de temut, fapt
evidențiat de sfatul tatălui la plecarea mezinului. Denumirea de “Spân” îl
desemnează drept om însemnat. Moral, Spânul este un răufăcător, un
personaj viclean, justificat prin probele diavolești cu o dificultate ridicată la
care îl supune pe erou. Cele trei probe date de Spân slugii sale, mu îi oferă
eroului teoretic nicio șansă de supraviețuire, lucru știut de avertizările
Împăratului verde. Din punct de vedere psihologic, se remarcă faptul că face
parte din altă tipologie umană: cea a omului viclean și experimentat. El este
un bun manipulator al psihologiei umane și este deținător al artei
disimulării, atrăgându-l pe Harap-Alb de partea sa. Antagonistul este un
personaj realist, subliniind concepția populară despre omul rău, însemnat
vizibil. Acest fapt poate motiva psihologic ticăloșia acestuia în a-l supune
prin vicleșug pe eroul imatur. În cele din urmă este orbit de statutul inedit
de a dirija un destin, joacă rolul de pedagog în scenariul mezinului,
simbolizează experiențele nefaste din viața omului care pot apărea
neașteptat, sub forme pe care nu le conștientizăm inițial și care ne alterează
destinul.
O primă scenă reprezentativă pentru relația dintre Harap-Alb și Spân
surprinde prima lor întâlnire. Aflat în drumul său către Împăratul Verde,
Harap-Alb se întâlnește cu Spânul pe care îl refuză de două ori, însă a treia
oară cedează iar la insistențele acestuia îl acceptă drept călăuză.
Protagonistul basmului și reprezentant al binelui este fiul de crai, personaj
principal, eponim și tridimensional aflat într-o relație de antinomie cu
Spânul, personajul malefic, plat și fabulos. Inițial, spânul este viclean, se
preface că îi este sete și coboară în fântână îndemnându-l și pe Harap-Alb să
coboare să se mai răcorească. Harap-Alb este “botezat” iarăși, între cei doi
se încheie un legământ cu propria viață. Deși calul putea să-l ajute, îi oferă
eroului șansa de a învăța singur din greșeli pentru a se maturiza. Prezența
Spânului în viața fiului de crai înseamnă învățarea lecției umilinței, a
ascultării și a maturizării necesare în devenirea lui ca împărat.
Cea de a doua scenă reprezentativă, surprinde bătălia directă între bine
și rău, triumful binelui cât și maturizarea protagonistului. Spânul își
demonstrează rolul de personaj malefic prin uciderea eroului însă echilibrul
este restaurat cu ajutorul calului, omorându-l pe Spân. Se realizează astfel
specificul finalului de basm: binele învinge. Eliberându-se de sclavia
Spânului, ajutat de cal, de fata Împăratului Roș și obiectele magice (apă vie,
apă moartă și trei smicele de măr) Harap-Alb se dezbracă de haina robului,
își recuperează statutul social inițial (fiu de crai), mai mult și-l augmentează,
moștenind împărăția unchiului său.
Un element compozițional care atrage atenția încă de la început este
titlul ce sugerează metamorfoza socială implicată, respectiv maturizarea
mezinului craiului. Din punct de vedere stilistic, titlul este un oximoron
(harap-alb=rob negru-alb) și este numele protagonistului oferit de Spân care
exclamă dubla identitate a personajului. Identitatea falsă este cea de harap
(rob, slugă) și identitatea reală (Alb-rasa nobilă). Novicele devine rob al
Spânului deoarece nu are suficientă experiență pentru a diferenția valoarea
de nonvaloare, adevărul de minciună. Eroul devine rob al propriului păcat.
Titlul sugerează într-o anumită măsură tema basmului.
Cel de al doilea element compozițional este conflictul dintre cele două
personaje, relevant pentru relația acestora. Un conflict specific basmului,
lupta dintre bine și rău -conflictul între Harap-Alb și Spân- se manifestă doar
în finalul basmului în mod direct, însă în diegeza basmului, cititorul
întâlnește evenimente specifice unui conflict: Spânul îl pălmuiește în grajd
pe Harap-Alb. Ion Creangă își construiește personajele aflate în conflict pe
un principiu al ambiguității: Harap-Alb nu este un personaj desăvârșit (are
defecte) iar Spânul este un rău necesar și cele două personaje se află într-un
raport de complementaritate. În final, Harap-Alb este ucis de Spân, echilibrul
se restabilește datorită calului, omorând antagonistul.
În concluzie, “Povestea lui Harap-Alb” respectă tiparul clasic al basmului,
având în prim-plan conflictul dintre bine și rău ce se încheie cu victoria
binelui și textul impresionează prin felul în care valorile tradiționale sunt
apărate și prin modul în care răul este pedepsit.