Tema si viziunea despre lume – Povestea lui Harap-Alb

,,Povestea lui Harap-Alb” este un bascm cult, publicat in revista

,,Convorbiri literare”, in anul 1877. Ion Creanga este unul dintre cei patru mari
clasici ai literaturii romane, alaturi de Mihai Eminescu, Ioan Slavici si I.L
Caragiale. Opera acestui scriitor se incadreaza in realism, iar basmul amintit
poate fi considerat o sinteza de ,,realism si fabulos ” (G. Calinescu).

Basmul este o specie a epicii populare sau culte cu răspândire

universală, construit pe o temă opozițională bine-rău, în care se narează
întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare, caracterizat în ansamblu prin
fabulație senină, prin finalul nupțial sau glorificator al vitejiei și al binelui.

Un prim argument ce ilustreaza caracterul realist al operei il

constituie modul in care Ion Creanga isi construieste personajele. În Povestea lui
Harap Alb critica vorbește de o antropomorfozarea a fantasticului. Cu alte
cuvinte, protagoniștii sunt lipsiți de puteri supranaturale, având trăsături
reprezentative pentru unele aspecte morale: Harap-Alb este eroul, Spânul
(antagonistul) este răufăcătorul, dar și ”un rău necesar”, albina și furnicile sunt
personaje donatoare, oferindu-i ajutor lui Harap-Alb, Sfânta Duminică reprezintă
pedagogul bun, iar cei 5 uriași (Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Păsări-Lăți-Lungilă) și
totodată personaje ajutoare. Cei 5 își depășesc condiția câștigând o consistență
realistă de țărani cu însușiri exagerate.

Un al doilea argument pentru evidentierea viziunii realiste a

basmului il constituie diversitatea modurilor de expunere ,,Povestea lui Harap-
Alb” contine pe langa mijlocul clasic de expunere al basmului, naratiunea, pasaje
intregi in care predomina descrierea sau dialogul. Aceste 2 moduri de expunere
nu pot fi considerate simple mijloace de dezvoltare a naratiunii, rolul lor principal
fiind acela de a reliefa inca o data inclinatia acestui basm cult spre crearea iluziei
vietii. Prin urmare, digresiunile descriptive ajuta la carcterizarea personajelor, ori
la tensionarea actiunii, oferindu-i naratorului posibilitatea de a se adresa
cititorului. De exemplu, dialogul din camera ,,rosa cum e jaratecul” dintre cei 5
tovarasi seamana cu o galceava realista intre niste tarani pentru ca nu are un
scop in evolutia naratiunii.

Titlul basmului este analitic, fiind alcatuit dintr-un substantiv

comun si unul propriu, Substantivul ,,poveste” are mai curand un sens conotativ
si sugereaza suita de întâmplări prin care trece personajul și care urmăresc
maturizarea acestuia. Substantivul propriu ,,Harap-Alb” este constituit
oximoronic, numele personajului reflectand conditia sa dubla: om cu pielea și
părul negru, prin extensie slugă (Harap) și puritatea, statutul de nobil (alb). De
asemenea, numele ilustreaza una dintre cele trei ipostaze ale protagonistului,
cea a novicelui, cel supus initierii. Harap-Alb primește o identitate, numele
acestuia este dat de Spân și reflectăcondiția paradoxală: statutul de slugă, din
cauza naivității.

Acțiunea basmului se desfășoară linear, prin înlănțuirea secvențelor

narative, și respectă modelul structural stereotip: o situație inițială de echilibru
(un crai avea trei feciori și aceștia trăiau fericiți la curte), perturbarea echilibrului
(scrisoarea primită de crai de la fratele său, împăratul Verde, prin care cel din
urmă îi cere să-i trimită pe cel mai vrednic dintre nepoți pentru a-i urma la tron,
întrucât el nu are moștenitor pe linie masculină) ; acțiunea de recuperare a
echilibrului (fiul cel mic al craiului pleacă spre unchiul său și este supus unor
probe) restabilirea echilibrului și răsplătirea eroului (Spânul, simbol al răului, este
ucid de cal, Harap-Alb devine împărat și se însoară cu fata împăratului Roș). Spre
deosebire de basmul popular, Ion Creangă supralicitează tehnica narativă a
triplicării, astfel că eroul are de trecut mai multe serii de probe, mai ales că
încalcă sfatul părintesc: ”să te ferești de omul roș, dar mai ales de omul spân.”

Tema basmului este lupta dintre bine si rau, cu triumful celui

dintai. Aceasta lupta inscrie textul in traditia populara, dar, spre deosebire de
specia populara, opozitia dintre bine si rau nu mai este atat de clara, asa ca
Spanul depaseste simplul statut de antagonist si devine un ,,rau necesar” pentru
maturizarea fiului de crai. Textul se decshide cu o dezbatere asupra binelui și
răului, nedespărțite: ,,In calatoria ta ai sa ai trebuinta si de rai si de buni.”
Totodata, relatia dintre bine si rau genereaza alte cupluri subordonate de
termeni: imparat-supus, fricos-curajos, naiv-matur, adevar-aparenta, intre care
evolueaza protagonistul. Astfel, textul se transforma in bildungsroman. Actiunea
basmului urmareste modul in care Harap-Alb parcurge un drum al initierii, la
finele caruia trebuie sa treaca intr-un plan superior de existenta.

O scena semnificativa pentru tema basmului este cea a fantanii,

scena care pune in evidenta si unul dintre motivele literare specifice basmului,
cel al supunerii prin viclesug. Desi, initial, fiul craiului tine cont de sfatul parintesc
si refuza refuza oferta Spanului de a-i fi calauza, totusi, la a treia aparitie a
acestuia , lipsit fiind de a vedea dincolo de aparente, ii accepta tovarasia
cazandu-i in capcana si devenindu-i sluga. Este momentul in care mezinul
primeste o identitate , Spanul nuantandu-i traseul existential intrucat tanarul
trebuie sa-l slujeasca pana va muri si iarasi va invia. De acum va incepe un
traseu al umilintei pentru ca fiul de crai va ajunge un conducator puternic, slavit
si iubit, dar mai inainte, trebuie sa fie slab, urat si umilit. Spanul ii cere sa
aduca /salati/ din Gradina Ursului, pielea cerbului cu pietre pretioase si pe fata
imparatului Ros. Pentru erou, aducerea fetei este cea mai dificila incercare,
pentru ca pe drum se indragosteste de ea, dar, fiind onest, isi respecta
juramantul facut si nu-i marturiseste adevarata sa identitate.

O altă scena semnificativă pentru tema basmului este cea finală.

Fata, ”o farmazoană” cunoaște adevărul și îl demască pe Spân, care îl acuză pe
Harap-Alb că ar fi divulgat secretul și îi taie capul. Astfel, se marchează
încheierea inițierii tânărului. Harap-Alb este dezlegat de jurământ, iar calul este
cel care distruge întruchiparea răului. Înviat de fată cu ajutorul obiectelor
magice, eroul reintră în posesia paloșului și primește recompensa: pe fata
împăratului Roș și împărăția șui. Nunta și schimbarea statutului social (devine
împărat) confirmă maturizarea eroului: protagonistul aduce victoria binelui și
restabilește armonia lumii.

In concluzie, ilustrand fortele binelui, protagonistul imprumuta din

intelepciunea lumii in evolutia sa. Experientele parcurse de erou evidentiaza un
destin exceptional.

Caracterizarea personajului

1. Introducere
2. Temă
3. Titlu
4. Cele 4 secvențe

Harap-Alb este personajul principal al operei, totodată personaj

rotund, eponim și tridimensional. Din punct de vedere social, acesta este fiul cel
mic al craiului, devenind apoi slugă. În ceea ce privește statutul său moral,
acesta este integru, neincalcand niciuna dintre poruncile biblice care jaloneaza
comportamentul uman din perspectiva crestinismului. Din punct de vedere
psihologic, el este un tanar neexperimentat, traind intr-un orizont al inocentei,
justificat prin tineretea sa.
Constanta a caracterului său și trăsătură principală de caracter este
naivitatea.
O scenă reprezentativă pentru a ilustra această trasătură a personajului
este cea a întâlnirii dintre mezin și Sfânta Duminică în curtea palatului. Naivitatea
protagonistului este evidențiată prin faptul că nu-și pune nicio întrebare în
legătură cu apariția Sfintei Duminici, care apare sub înfățișarea unei bătrâne
cerșetoare. Harap-Alb nu vede dincolo de aparențe: ”tocmai de la una ca
dumneata ți-ai găsit să aștept ajutor”. Cu toate acestea, el îi dăruiește Sfintei
Duminici un bănuț. Pentru gestul său, bătrâna îl răsplătește: îl învață cum să-și
înduplece tatăl pentru a putea pleca la drum. Sfatul bătrânei este de a-i cere
armele și hainele bătrânului, cu care a fost acesta a fost mire, iar pe cal,
tovarășul de drum, să-l aleagă punând în mijlocul hergheliei o tavă cu jăratic.

5. Scena fântânii
6. Concluzia
 Relația dintre două personaje

1. Introducere
2. Temă
3. 2 elemente de structură și compoziție

Cuplul Otilia – Felix ilustrează antinomia romantică dintre rațiunea

masculină și instinctualitatea feminină.

4. Statutul Otiliei

Pe de altă parte, Felix Sima este personaj – reflector și actor în scenariul epic al
romanului. Este un personaj realist, complex, surprins în devenire. Dominanta
caracterologică îl plasează în categoria intelectualului. Fizionomia în linii fine a
adolescentului de 18 ani reliefează originea socială elevată.