Povestea lui Harap-Alb: Temă și viziune

de Ion Creangă
Basmul este cea mai veche specie a literaturii folclorice, caracterizându-se prin autorul
anonim si oralitate.
”Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult, publicat în revista ”Convorbiri
literare”, în anul 1877. George Călinescu afirmă despre mesjul operei că ”Povestea lui Harap-
Alb e un chip de a dovedi că omul de soi bun se vădește sub orice strai și la orice vârstă”.
Basmul cult este o specie narativă pluriepisodică ce implică fabulosul, numeroase personaje
purtătoare ale unor valori simbolice, ce întruchipează binele şi răul în diversele lor ipostaze.
Acțiunea basmului înfățișează parcurgerea drumului maturizării de către erou, reliefând
caracterul de bildungsroman. Conflictul dintre bine și rău se încheie prin victoria forțelor
binelui, dar aici, unele trăsături ale basmului sunt abordate în manieră realistă de autor.
Autorul porneşte de la modelul basmului folcloric, caracterizat de stereotipie, şi
reactualizează teme de circulație universală, dar le organizează conform propriei viziuni,
fuziunea dintre realism şi fabulos, într-un text narativ complex, diferit de cel al basmelor
populare, prin supralicitarea procedeului triplicări.
O primă trăsătură reprezentativă este aceea că personajele sunt încadrabile în categorii
specifice basmului, bine conturate din punct de vedere psihologic, atitudinal sau având rol
multiplu. Eroul este sprijinit de ajutoare și donatori, ființe cu calități supranaturale (Sfânta
Duminică), animale fabuloase (calul, crăiasa furnicilor/albinelor), făpturi himerice (Gerilă,
Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă) sau obiecte miraculoase (aripile, apa
vie/moartă, smicelele de măr). De asemenea, acesta se confruntă cu antagoniștii (Spânul,
Împăratul Roș), primul dintre ei având rol de trimițător, iar personajul căutat este fata
Împăratului Roș. Peste schema cunoscută oricărui basm, Creangă suprapune și o serie de
elemente realiste, obținându-se o umanizare a fantasticului: personajele au un comportament,
o psihologie și un limbaj care amintesc mai mult de o lume concretă, precum cea din
“Amintiri din copilărie”, chiar și personajele cu puteri supranaturale reacționează și ilustrează
mai mult modele de existență decât ființe fabuloase.
O altă trăsătură înfățișează faptul că schema narativă respectă modelul folcloric, dar
construcția subiectului este mult mai dezvoltată prin procedeul triplicării. În acest basm cult,
unele acțiuni se repetă de trei ori (numărul probelor), iar mai multe detalii sunt constituite pe
principiul cifrei trei, trei fii, trei fiice, trei apariții ale spânului, trei probe ale pețitului. Astfel,
triplicarea dobândește două funcții: funcția estetică prin care materialul epic este amplificat,
amânându-se deznodământul și funcția practică prin care se ilustrează efectele numărului
sporit de probe cu rol în drumul spre maturizare a protagonistului.
Tema acestui basm cult depășește limitele unei simple confruntări între bine și rău, pentru că
se urmărește procesul amplu de maturizare a unui erou care parcurge un complex drum
inițiatic. Călătoria de maturizare ilustrată în esență consecinței păcatului originar,
neascultarea sfatului părintesc. Abia la capătul acestui drum el poate dărui, la rândul său,
lumina dreptății și a înțelepciunii, toate acestea oferindu-i basmului caracter de
bildungsroman.
Coborârea fiului de crai în fântână reprezintă o secvență semnificativă pentru ilustrarea temei,
întrucât înșelătoria declanșează conflictul. Apelând la supunerea prin vicleșug, antagonistul îl
închide pe tânăr în fântână și îl obligă să facă schimb de identitate, să-i fie supus, dându-i
ascultare în toate. Naivitatea și lipsa de experiență, caracteristici surprinse din acest episod,
sunt sancționate prin pierderea dreptului lui Harap-Alb de a fi împărat. Traseul către
desăvârșirea finală presupune și umilința, suferința, ascultarea, învățând astfel să devină un
adevărat conducător. Inversarea pozițiilor sociale marchează, așadar, pierderea de către
crăișor a statutului moștenit și a condiției privilegiate de fiu de crai pentru a-și dobândi
propriul statut.
Scena care marchează trecerea către maturitate este scena morții simbolice a personajului
pozitiv. Spânul este demascat de fata împăratului Roș și crede că Harap-Alb l-a trădat, de
aceea îl decapitează pe erou și este ucis de calul năzdrăvan, fiind aruncat din înaltul cerului.
Harap-Alb este înviat de către fată cu ajutorul obiectelor magice: apă vie, apă moartă și trei
rămurele de măr verde, după care urmează nunta celor doi, deci eroul este răsplătit pentru
curajul și faptele sale. Simbolistica scenei este aceea că se împlinește blestemul Spânului,
moare vechea ipostază de slugă, iar eroul renaște ca împărat, stăpân al propriului destin.
Ilustrative pentru viziunea realistă asupra temei sunt conceptele de structură și de compozitie
precum titlul, prezenta conflictelor, actiunea, perspectiva narativă, relații temporale și
spațiale.
Acțiunea începe la „ o margine a pământului” și continuă la cealaltă margine.
Acțiunea se desfășoară linear, cronologic, prin înlănțuirea secvențelor narative și respectă
modelul structural stereotip și ciclic al basmului, prezentând momentele subiectului.
Starea de echilibru prezinta un crai care avea trei feciori, iar in alt capăt de lume, un frate mai
mare al său, Verde-Împărat, avea două fete. Intriga are drept cauză o lipsă relevată de
scrisoare lui Verde-Împărat, absența moștenitorului masculin, așa că il roagă pe fratele său
să-i trimită pe „ cel mai vrednic dintre nepoți”, ca să-i urmeze la tron.
Acțiunea de recuperare a echilibrului cuprinde mai multe episoade, în succesiunea motivelor
narative ale basmului. Conform structurii formare ale basmului, fiul cel mic reușește să
treacă proba curajului, după etapa pregătitoare în care este ajutat de Sfânta Duminică .
Întrucât a depășit proba de la pod simbolul trecerii spre altă etapă a vieții, tatăl continuă
inițierea fiului mezin sfătuindu-l să se ferească de omul Spân și de omul Roș. Pe drum pentru
că se rătăcește în pădurea labirint și crede că se află în „țara spânilor”, fiul cel mic al craiului
își a drept slugă și călăuză un sfânt.
Lichidarea înșelătoriei și acțiunea reparatorie, corespunzătoare punctul culminant, se petrec
la curtea lui Verde-Împărat unei Harap Alb se întoarce cu fata Palatului Roș care dezvăluie
adevărata lui identitate. Încercare spânului de loc de pe Harap Alb este ratată. Lichidarea
violenței nu aparține eroului ca în basmul popular, ci calului năzdrăvan.
Deznodământul constă în refacerea echilibrului și răsplată eroului. El intră în posesia
paloșului și primește recompensa, pe fata Împăratului Roș și împărăția, ceea ce confirmă
maturizarea.
Specificul tematic al basmului înfățișează conceptul de conflict, lupta dintre bine și rău: eroul
se confruntă cu doi antagoniști, după avertismentul tatălui: “să te ferești de omul roș, iar mai
ales de cel spân”. Spânul îl păcălește pe tânăr, îl supune la trei probe, iar la curtea Împăratului
Roș, Harap-Alb va avea mai multe serii de încercări de trecut. Pe lângă conflicte exterioare,
pot apărea și cele interioare, cu scop de a spori și nuanța: pierderea identității de către fiul de
crai din momentul în care devine sluga Spânului generează o luptă cu sinele, realizând că
titlul de viitor împărat i-a fost luat pentru totdeauna. Eroul și Spânul se construiesc pe baza
unor serii de opoziții dintre bine și rău: om de onoare – ticălos, om de origine nobilă – slugă,
cinstit – necinstit.
„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este un basm ce cultiva ca particularități:
reflectarea concepției despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea
personajelor, umorul și specificul limbajului. Însă, ca orice basm, pune în evidență idealul de
dreptate, de adevăr și de cinste.