Alexandru Lapusneanul

de Costache Negruzzi

1. Temă şi viziune

Costache Negruzzi este un reprezentant de seama al perioadei pasoptiste a

literaturii romane, ce se remarca, indeosebi, prin scrierile sale in proza.
Capodopera sa literara este opera ,,Alexandru Lapusneanul”, apreciata atat pentru
tematica abordata, cat si pentru calitatile artistice, ce il consacreaza pe Negruzzi ca
intemeietor al nuvelei istorice romanesti.

Nuvela este o specie a genului epic în proză cu o acţiune mai amplă decât a schiţei
şi a povestirii şi cu o construcţie mai complexă, datorită conflictelor mai
numeroase, numărului crescut de personaje, precum şi posibilităţii de evoluţie a 
personajelor principale.

Din punct de vedere estetic, nuvela lui Negruzzi aparţine romantismului, deoarece
exprimă un interes pentru istorie, pune în centru un personaj excepţional, cultivă
scene violente (care sfidează orice tip de moralitate) şi foloseşte antiteza ca
principiu de construcţie. Acţiunea operei se organizează în jurul unui personaj
excepţional. Prin tiranie, cruzime, plăcerea vărsării de sânge şi cinism, toate duse
la extrem, Alexandru Lăpuşneanul ilustrează omul radical pe care îl cultivă proza
romantică. Domnitorul Moldovei este un personaj diabolic, cu o inteligenţă
malefică, lipsit de orice urmă de remuşcare sau moralitate. În nuvela Alexandru
Lăpuşneanul, antiteza devine un mijloc de construcţie a personajelor. Cruzimii
domnitorului i se opune blândeţea domniţei Ruxanda. Cele două personaje
ilustrează cuplul romantic înger-demon. Eroina, care reprezintă o voce a
umanităţii, încearcă, în capitolul al II-lea, să intervină pe lângă soţul său pentru a
pune capăt crimelor. Cinic, Lăpuşneanul îi oferă drept răsplată un „leac de frică” –
cele 47 de capete tăiate. III.
Nuvela are ca temă istoria, mai exact lupta pentru putere în Moldova secolului al
XVI-lea. Prezenţa acestei teme este ilustrată de subiectul nuvelei, evocarea celei
de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul, şi de conflictul dintre domnitor şi
boierii trădători.

Incipitul nuvelei motivează revenirea la tron a lui Lăpuşneanul şi atitudinea sa

răzbunătoare. La baza comportamentului nemilos al domnitorului se află trădarea
sa de către boieri în prima domnie: „Au doar nu mi-ați jurat și mie credință, când
eram numai stolnicul Petre? Nu m-ați ales voi? Cum au fost oblăduirea mea? Ce
sânge am vărsat?”. Interogaţiile retorice reflectă refuzul domnitorului de a se mai
lăsa păcălit. Experienţa trădării îl transformă, îl face mai lucid, dar şi mai cinic.
Păţit, Lăpuşneanul înţelege rapid faptul că boierii vor să îi întindă o capcană: „Să
mă-ncred în voi? Pesemne nu vă cunosc eu și pre tine mai vîrtos? Nu știu, că fiind
mai mare peste oștile mele, cum ai văzut că m-au biruit, m-ai lăsat?” Alege însă să
se abţină pentru că răzbunarea decurge conform unui plan.

Nuvela lui Negruzzi propune o viziune radicală asupra existenţei. Prin construcţia
unui personaj malefic (care se individualizează prin cruzime şi cinism), prin
prezenţa unor scene violente este ilustrată latura demonică a romantismului. Astfel,
deşi prin titlu se realizează o trimitere la un personaj cu atestare istorică, intenţia
autorului este aceea de a crea un personaj excepţional, care să ilustreze omul
radical, romantic.

Această viziune asupra lumii este ilustrată, de exemplu, de episodul uciderii celor
47 de boieri, la ospăţul de „împăcare” de la curtea domnească. Scena este una
şocantă, de o violenţă dusă la extrem. Cei 47 de boieri sunt ucişi cu sălbăticie, iar
din capetele lor Lăpuşneanul face o piramidă, „leacul de frică” dat domniţei
Ruxanda. Comportamentul cinic al domnitorului este evidenţiat de contrastul
dintre reacţia sa şi cea a lui Moţoc, care tremura de frică: „El râdea; iar Moțoc,
silindu-se a râde ca să placă stăpânului, simțea părul zburlindu-i-se pe cap și dinții
săi clănțănind.” Din acest punct de vedere, viziunea asupra lumii este una amorală
şi exprimă o formă de revoltă împotriva vechilor structuri feudale dominate de
boieri corupţi.
Ca structură compoziţională, nuvela este alcătuită din patru părţi, fiecare precedată
de câte un moto semnificativ. Fiecare parte este structurată printr-o înlănţuire de
episoade, care urmăresc un conflict concentrat în jurul personajului principal.

Conflictul, factor determinant în desfăşurarea acţiunii unei opere epice sau

dramatice, se prefigurează de la început: boierii nu sărută poala voievodului,
Lăpuşneanu îi priveşte cu dispreţ. Personajele implicate în acest conflict
exterior au interese şi concepţii diferite. Întâlnirea lui Lăpuşneanu cu boierii
constituie, de fapt, intriga nuvelei. Fiecare dintre cele patru motouri are funcţie
rezumativă, anticipând acţiunea prezentată în partea nuvelei pe care o precede.
Întors la domnie, Lăpuşneanu ia măsuri energice împotriva boierilor care l-au
trădat: pune să fie arse cetăţile, ca să elimine posibilitatea de a complota, taie
capete, pe care le atârnă în faţa palatului ca exemplu , confiscă averile. Setea de
răzbunare îl domină, iar vărsarea de sânge îi mângâie orgoliul rănit. Una dintre
jupânesele boierilor ucişi o aşteaptă pe doamna Ruxanda în faţa palatului şi o roagă
să intervină pe lângă domnitor pentru a înceta cu omorurile, ameninţând-o că va fi
responsabilă în faţa lui Dumnezeu pentru crimele soţului ei: „Ai să dai sama,
doamnă!”

2. Caracterizarea lui Alexandru Lăapuşneanul

Costache Negruzzi este un reprezentant de seama al perioadei pasoptiste a

literaturii romane, ce se remarca, indeosebi, prin scrierile sale in proza.
Capodopera sa literara este opera ,,Alexandru Lapusneanul”, apreciata atat pentru
tematica abordata, cat si pentru calitatile artistice, ce il consacreaza pe Negruzzi ca
intemeietor al nuvelei istorice romanesti.

Personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorică - este alcătuit din
puternice trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce acţionează în
împrejurări bite. Ca orice personaj principal de nuvelă, Alexandru Lăpuşneanul
este foarte riguros conturat, având puternice trăsături de character.
Timpul și spațiul acțiunii sunt precizate și conferă verosimilitate narațiunii. Nuvela
începe cu întoarcerea lui Lăpușneanul pe tronul Moldovei, în a doua sa domnie,
acțiunea desfășurându-se apoi la curtea domnească și la mitropolie. Ultimul capitol
redă moartea domnitorului, patru ani mai târziu, în cetatea Hotinului.

Conflictul, factor determinant în desfăşurarea acţiunii unei opere epice sau

dramatice, se prefigurează de la început: boierii nu sărută poala voievodului,
Lăpuşneanu îi priveşte cu dispreţ. Personajele implicate în acest conflict
exterior au interese şi concepţii diferite. Întâlnirea lui Lăpuşneanu cu boierii
constituie, de fapt, intriga nuvelei. Fiecare dintre cele patru motouri are funcţie
rezumativă, anticipând acţiunea prezentată în partea nuvelei pe care o precede.
Întors la domnie, Lăpuşneanu ia măsuri energice împotriva boierilor care l-au
trădat: pune să fie arse cetăţile, ca să elimine posibilitatea de a complota, taie
capete, pe care le atârnă în faţa palatului ca exemplu , confiscă averile. Setea de
răzbunare îl domină, iar vărsarea de sânge îi mângâie orgoliul rănit.

Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal, toţi ceilalţi gravitând în jurul

personalităţii sale. Statutul său social trebuie pus în relaţie cu tema operei,
Lăpuşneanul având o existenţă istorică determinată, despre care autorul află, aşa
cum el însuşi declara, din cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin.

Din punct de vedere moral este accentuată latura pur umană a personajului, care, în
tendinţa sa de a-şi depăşi condiţia, de a intra cu orice preţ în istorie, încearcă să-şi
menţină puterea prin orice mijloace, chiar dacă unele sunt de o cruzime ieşita din
comun. Negruzzi transfigurează artistic faptele narate prin gradarea tensiunii
narative şi prin reliefarea caracterului personajelor.

În ceea ce priveşte statutul psihologic al personajului, acesta este evidenţiat atât

prin caracterizarea directă, cât şi prin cea indirectă. Portretul fizic este schiţat,
accentuându-se acele trăsături care pun în evidenţă caracterul crud, dur şi firea
imprevizibilă a acestuia: “ochii scânteiră ca un fulger”, “muşchii i se suceau în
râsul acesta şi ochii lui hojma clipeau”. De asemenea, în spiritul esteticii
romantice, este detaliată vestimentaţia personajului, nu neaparat din raţiuni
estetice, cât mai ales din necesitatea de a evidenţia culoarea locală: “Purta coroana
Paleologilor şi peste dulama poloneza de catifea stacosie, avea cabanita turcească.”
O primă trăsătură  deosebit de importantă a personajului principal este cruzimea sa,
care reiese din comportamentul său faţă de boieri şi care poate fi motivată istoric şi
psihologic: Lăpuşneanul îi pedepseşte pe marii boieri care-şi doreau puterea şi
care-l trădaseră în prima domnie. Scopul politicii sale este centralizarea puterii în
mâinile domnitorului împotriva tendinţelor marii boierimi de a pune stăpânire pe
ţară. Cuvintele lui Lăpuşneanul sunt memorabile, exprimând hotărâre şi o voinţă de
fier, se poate spune că Lăpuşneanul are certitudinea că se va răzbuna pe boieri
cărora le spune  « Voi mulgeţi laptele ţării, dar a venit vremea să mulg şi eu pre
voi! ». Gesturile şi mimica personajului au un rol crucial în realizarea portretului
acestuia: Lăpuşneanul este astfel surprins de către Negruzzi în încercarea sa de a fi
binevoitor cu boierii : Bine aţi venit boieri, zise Lăpuşneanul, silindu-se a zâmbi

Cealaltă secvenţă reprezentativă acestei trăsături dominante este moartea tiranului

prin otrăvire. După patru ani de la cumplitele evenimente, Lăpușneanul se retrage
în cetatea Hotinului. Bolnav de friguri, domnitorul este călugărit, după obiceiul
vremii. Când își revine, refuză să accepte că a fost călugărit, pentru că acest lucru
ar fi însemnat pierderea puterii domnești. Replica „De mă voi scula, pre mulți am
să popesc și eu...“ exprimă dorința puternică de a se răzbuna. Lăpușneanul
amenință că-i va ucide pe toți inclusiv pe propriul fiu, urmșul la tron, așa încât
doamna Ruxanda acceptă sfatul boierilor de a-l otrăvi.

Elemente de caracterizare indirectă prin limbajul personajului se desprind din

replici percutante, două dintre ele figurând ca motto al capitolelor I și al IV-lea.
Răspunsul dat boierilor „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu și dacă voi nu mă iubiți,
eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră“ a devenit o
emblemă a personajului care se autodefinește prin voința puternică. Amenințarea
„De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu...“ redă aluziv dorința de
răzbunare a celui căzut. Orgoliul este exprimat în prima replică rostită: „Am auzit
de bântuirile țării și am venit s-o mântui“. Abilitatea politică a personajului este
concentrată în celebrul răspuns despre mulțimea reevoltată: „Proști, dar mulți!“.

Monumentalitatea, forța de a-și duce planurile la bun sfârțit, indiferent de mijloace,

spectaculosul acțiunilor, concizia replicilor fac din protagonistul nuvelei căreia îi
dă titlul, Alexandru Lăpușneanul, un personaj memorabil.
 3. Relaţia dintre două personaje

Prima nuvelă istorică din literatură română, ,”Alexandru Lapusneanul” aparţine

prozei romantice, fiind publicată în perioada paşoptistă, în primul număr al revistei
“Dacia Literară”, 1840. Este inspirată din istoria naţională, potrivit recomandărilor
formulate de Mihail Kogălniceanu în manifestul literar al romantismului românesc,
articolul-program intitulat “INTRODUCTIE”.

Relația dintre cele două personaje este conturată prin intermediul elementelor de
structură şi de compoziție precum: titlul, conflictul, relațiile temporale si spațiale,
şi perspectiva narativă.

Timpul și spațiul acțiunii sunt precizate și conferă verosimilitate narațiunii. Nuvela

începe cu întoarcerea lui Lăpușneanul pe tronul Moldovei, în a doua sa domnie,
acțiunea desfășurându-se apoi la curtea domnească și la mitropolie. Ultimul capitol
redă moartea domnitorului, patru ani mai târziu, în cetatea Hotinului.

În text apare atât un conflict general, de natură politică, între domn şi boieri, cât şi
unul particular, între Alexandru Lăpuşneanul şi Moţoc. Conflictul dintre domnitor
şi vornicul Moţoc pare să se fi început mult mai devreme, deoarece boierul era
unul dintre cei care l-au trădat pe Lăpuşneanul. Mai mult decât atât, încă din
secvența întoarcerii in ţară a Domnitorului, îl remarcăm pe Moţoc care, spăsit, îşi
cere iertare, dorind să devină omul de încredere al Domnitorului. Lăpuşneanul îi
promite că îl va ţine in viață atât timp cât va avea nevoie de el, conflictul evoluând
prin relația de ajutor reciproc dintre cei doi.

Naratorul omniscient, omniprezent, sobru, detașat intervine rareori prin epitetele de

caracterizare, prin care precizează ipostazele personajului ( „vodă”, „domnul”,
„tiranul”, „bolnavul”) sau însușirile lui Moțoc („mișelul boier”).

Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal, toţi ceilalţi gravitând în jurul

personalităţii sale. Statutul său social trebuie pus în relaţie cu tema operei,
Lăpuşneanul având o existenţă istorică determinată, despre care autorul află, aşa
cum el însuşi declara, din cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin.
Din punct de vedere moral este accentuată latura pur umană a personajului, care, în
tendinţa sa de a-şi depăşi condiţia, de a intra cu orice preţ în istorie, încearcă să-şi
menţină puterea prin orice mijloace, chiar dacă unele sunt de o cruzime ieşita din
comun. Negruzzi transfigurează artistic faptele narate prin gradarea tensiunii
narative şi prin reliefarea caracterului personajelor.

În ceea ce priveşte statutul psihologic al personajului, acesta este evidenţiat atât

prin caracterizarea directă, cât şi prin cea indirectă. Portretul fizic este schiţat,
accentuându-se acele trăsături care pun în evidenţă caracterul crud, dur şi firea
imprevizibilă a acestuia: “ochii scânteiră ca un fulger”, “muşchii i se suceau în
râsul acesta şi ochii lui hojma clipeau”. De asemenea, în spiritul esteticii
romantice, este detaliată vestimentaţia personajului, nu neaparat din raţiuni
estetice, cât mai ales din necesitatea de a evidenţia culoarea locală: “Purta coroana
Paleologilor şi peste dulama poloneza de catifea stacosie, avea cabanita turcească.”

Social, Moţoc este vornicul Moldovei, iar dacă moral, Lăpuşneanul are atât calităţi
cât şi defecte, Moţoc are doar puncte slabe. Acesta este un lingușitor, ipocrit,
lacom, oportunist care îşi pune propria persoană pe primul loc, nepăsându-i de
nimeni altcineva. Din punct de vedere psihologic, prezintă o personalitate slabă,
incapabil de a face faţă conflictului cu Domnitorul.

Nu în ultimul rând, relaţia dintre Alexandru Lăpuşneanul şi Vornicul Moţoc este

scoasă in evidenţă şi prin intermediul secvenţelor semnificative.

O primă secvență semnificativă se conturează chiar în primul capitol ,, Daca voi nu

mă vreți, eu vă vreu’’, în care Domnitorul, ajutat de mercenari turci intră în
Moldova. Este întâmpinat de o solie a boierilor (Moţoc, Veverița, Spancioc,
Stroici), care ii cere să se întoarcă sub pretextul că ţara nu îl vrea. Fin psiholog,
Domnitorul înțelege că nu este voința norodului, ci a boierilor si le răspunde dur cu
vorbele care vor constitui motto-ul acestui capitol.
Dintre acești boieri se remarcă Moţoc, care încearcă lingușitor să-şi ceară iertare
pentru a rămâne în viața si pentru a-si păstra privilegiile, iar Domnitorul ii promite
ca nu isi va mânji sabia cu sângele lui deoarece ii este ,,trebuitor’’. Din aceasta
secvența se poate desprinde caracterizarea indirecta ale celor doua personaje,
Lapusneanul apărând ca un Domn puternic, răzbunător, dar si sincer, direct, pe
când Motoc se arata lingușitor, tradator, slab.
O alta secventa semnificativa este cea din ultimul capitol intitulat ,, De mă voi
scula, pre mulți am sa popesc si eu’’, in care este surprins Domnitorul bolnav pe
patul de moarte in Cetatea Hotinului. Considerând ca ii se aproprie sfârșitul,
Domnitorul cere sa fie călugărit, însa, revenindu-si, si intelegand ce ii s-a
întâmplat, ii amenința pe toți, inclusiv pe șotia si pe fiu sau. Întorși in tara, boierii
Spancioc si Stroici, alături de Mitropolitul Teofan, o indeamna pe șotia acestuia sa-
i ofere o cupa in care s-a turnat otrava, Domnitorul sfarsiind in chinuri groaznice.
Din aceasta secvența, se poate contura portretul unui Domnitor pe care boala l-a
slăbit si pe care toți cei din jur l-au trădat, imaginea apărând in contrast cu cea de la
început. Mai mult decât atât, secvența surprinde adevăratul deznodământ al
conflictului cu boierii, deoarece cei doi, fugiți din tara (Spancioc si Stroici)
contribuie la moartea acestuia.

In opinia mea, tema textului, istoria, se reflecta in relația dintre cele doua personaje
care alcătuiesc un cuplu specific domn-boier, bazat pe interes reciproc.