Alexandru Lapusneanul

de Costache Negruzzi

1. Tema si viziune

Costache Negruzzi este un reprezentant de seama al perioadei pasoptiste a

literaturii romane, ce se remarca, indeosebi, prin scrierile sale in proza.
Capodopera sa literara este opera ,,Alexandru Lapusneanul”, apreciata atat pentru
tematica abordata, cat si pentru calitatile artistice, ce il consacreaza pe Negruzzi ca
intemeietor al nuvelei istorice romanesti.

Nuvela este o specie a genului epic în proză cu o acţiune mai amplă decât a schiţei
şi a povestirii şi cu o construcţie mai complexă, datorită conflictelor mai
numeroase, numărului crescut de personaje, precum şi posibilităţii de evoluţie a 
personajelor principale.

Din punct de vedere estetic, nuvela lui Negruzzi aparţine romantismului, deoarece
exprimă un interes pentru istorie, pune în centru un personaj excepţional, cultivă
scene violente (care sfidează orice tip de moralitate) şi foloseşte antiteza ca
principiu de construcţie. Acţiunea operei se organizează în jurul unui personaj
excepţional. Prin tiranie, cruzime, plăcerea vărsării de sânge şi cinism, toate duse
la extrem, Alexandru Lăpuşneanul ilustrează omul radical pe care îl cultivă proza
romantică. Domnitorul Moldovei este un personaj diabolic, cu o inteligenţă
malefică, lipsit de orice urmă de remuşcare sau moralitate. În nuvela Alexandru
Lăpuşneanul, antiteza devine un mijloc de construcţie a personajelor. Cruzimii
domnitorului i se opune blândeţea domniţei Ruxanda. Cele două personaje
ilustrează cuplul romantic înger-demon. Eroina, care reprezintă o voce a
umanităţii, încearcă, în capitolul al II-lea, să intervină pe lângă soţul său pentru a
pune capăt crimelor. Cinic, Lăpuşneanul îi oferă drept răsplată un „leac de frică” –
cele 47 de capete tăiate. III.
Nuvela are ca temă istoria, mai exact lupta pentru putere în Moldova secolului al
XVI-lea. Prezenţa acestei teme este ilustrată de subiectul nuvelei, evocarea celei
de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul, şi de conflictul dintre domnitor şi
boierii trădători.

Incipitul nuvelei motivează revenirea la tron a lui Lăpuşneanul şi atitudinea sa

răzbunătoare. La baza comportamentului nemilos al domnitorului se află trădarea
sa de către boieri în prima domnie: „Au doar nu mi-ați jurat și mie credință, când
eram numai stolnicul Petre? Nu m-ați ales voi? Cum au fost oblăduirea mea? Ce
sânge am vărsat?”. Interogaţiile retorice reflectă refuzul domnitorului de a se mai
lăsa păcălit. Experienţa trădării îl transformă, îl face mai lucid, dar şi mai cinic.
Păţit, Lăpuşneanul înţelege rapid faptul că boierii vor să îi întindă o capcană: „Să
mă-ncred în voi? Pesemne nu vă cunosc eu și pre tine mai vîrtos? Nu știu, că fiind
mai mare peste oștile mele, cum ai văzut că m-au biruit, m-ai lăsat?” Alege însă să
se abţină pentru că răzbunarea decurge conform unui plan.

Nuvela lui Negruzzi propune o viziune radicală asupra existenţei. Prin construcţia
unui personaj malefic (care se individualizează prin cruzime şi cinism), prin
prezenţa unor scene violente este ilustrată latura demonică a romantismului. Astfel,
deşi prin titlu se realizează o trimitere la un personaj cu atestare istorică, intenţia
autorului este aceea de a crea un personaj excepţional, care să ilustreze omul
radical, romantic.

Această viziune asupra lumii este ilustrată, de exemplu, de episodul uciderii celor
47 de boieri, la ospăţul de „împăcare” de la curtea domnească. Scena este una
şocantă, de o violenţă dusă la extrem. Cei 47 de boieri sunt ucişi cu sălbăticie, iar
din capetele lor Lăpuşneanul face o piramidă, „leacul de frică” dat domniţei
Ruxanda. Comportamentul cinic al domnitorului este evidenţiat de contrastul
dintre reacţia sa şi cea a lui Moţoc, care tremura de frică: „El râdea; iar Moțoc,
silindu-se a râde ca să placă stăpânului, simțea părul zburlindu-i-se pe cap și dinții
săi clănțănind.” Din acest punct de vedere, viziunea asupra lumii este una amorală
şi exprimă o formă de revoltă împotriva vechilor structuri feudale dominate de
boieri corupţi.
Ca structură compoziţională, nuvela este alcătuită din patru părţi, fiecare precedată
de câte un moto semnificativ. Fiecare parte este structurată printr-o înlănţuire de
episoade, care urmăresc un conflict concentrat în jurul personajului principal.

Conflictul, factor determinant în desfăşurarea acţiunii unei opere epice sau

dramatice, se prefigurează de la început: boierii nu sărută poala voievodului,
Lăpuşneanu îi priveşte cu dispreţ. Personajele implicate în acest conflict
exterior au interese şi concepţii diferite. Întâlnirea lui Lăpuşneanu cu boierii
constituie, de fapt, intriga nuvelei. Fiecare dintre cele patru motouri are funcţie
rezumativă, anticipând acţiunea prezentată în partea nuvelei pe care o precede.
Întors la domnie, Lăpuşneanu ia măsuri energice împotriva boierilor care l-au
trădat: pune să fie arse cetăţile, ca să elimine posibilitatea de a complota, taie
capete, pe care le atârnă în faţa palatului ca exemplu , confiscă averile. Setea de
răzbunare îl domină, iar vărsarea de sânge îi mângâie orgoliul rănit. Una dintre
jupânesele boierilor ucişi o aşteaptă pe doamna Ruxanda în faţa palatului şi o roagă
să intervină pe lângă domnitor pentru a înceta cu omorurile, ameninţând-o că va fi
responsabilă în faţa lui Dumnezeu pentru crimele soţului ei: „Ai să dai sama,
doamnă!”

3.