Alexandru Lăpușneanul-de Costache Negruzzi

(particularități de construcție a personajului - Alexandru Lăpușneanul)

Pentru ilustrarea particularităților de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă romantică

studiată, am ales opera “Alexandru Lapusneanul” de Costache Negruzzi. Aceasta are ca titlu chiar
numele personajului principal, acesta fiind unul de factură istorică, atestat în cronica lui Grigore
Ureche, de unde autorul se și inspiră.
Alexandru Lăpușneanul este un personaj individual, complex, prezentat printr-o viziune
negativă. Prin prezentarea unor calități de excepție, dar și a unor defecte extreme, Negruzzi întrupează
un personaj unic prin complexitatea sa. Ca orice personaj de nuvelă este așezat în centrul operei, toate
celelalte personaje, precum și acțiunile fiind orientate spre reliefarea caracterului sau.
Erou romantic, Lăpuşneanul este alcătuit din puternice trăsături de caracter, un personaj
excepţional, ce acţionează în împrejurări deosebite. Autorul îşi urmăreşte personajul, de-a lungul celor
patru capitole, din momentul intrării în ţară şi până în clipa morţii. Tot ceea ce se întâmplă în această
nuvelă poartă pecetea durităţii lui Lăpuşneanul.
Protagonistul operei se încadrează în tipul tiranului, Negruzzi utilizând procedee romantice de
construcție: este un erou de excepție care ia parte la întâmplări ieşite din comun, are o ascensiune
spectaculoasă şi o cădere pe măsură, este construit pe baza unei antiteze angelic-demonic, se folosește
tehnica basoreliefului.
Statul social este prezentat încă din incipitul nuvelei. Lăpușneanul, personalitate istorică,
domnitor al Moldovei care a domnit de doua ori, fiind detronat prima dată datorită trădării boierilor și
care s-a întors a doua oară la tron, impunandu-se cu ajutor străin. Folosirea acestui nume în titlu indică
o trăsătură a nuvelei istorice. Personajul își recapată statutul social datorită căsătoriei cu Ruxanda din
dorință de putere și nu din dragoste, cu care nște un fiu, pe Bogdan. Dorința de avere și de putere este
alimentată de acst statut, impunându-și autoritatea asupra boierilor, pentru a obține ce își dorește.
Statutul psihologic al lui Lăpuşneanul este unul realist, construindu-se atât prin calităţi, cât şi
defecte, asemeni oamenilor obișnuiți. Voinței arzătoare de a deține putere și de a fi numit domnitor al
Moldovei i se asociază mai multe trăsături: abilitatea personajului în ceea ce privește relațiile umane,
diplomația, cunoașterea psihologiei umane, trăsături care devin mijloace perfide. Personajul face
promisuni lingușitoare pentru ceilalți, dar care ascund un plan de răzbunare. Astfel, se remarcă
cruzimea prin masacrul boierilor și contruirea piramidei din capetele acestora, dar și impulsivitatea
acestuia. Citatul “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu” surprinde egoismul domnitorului și setea de putere,
ilustrând ambiția obsesivă de a ocupa tronul Moldovei împotriva dorinței marilor boieri. Se poate
afirma că domnitorul este un personaj răzbunător, deoarece toate gândurile, faptele și comportamentele
sale sunt canalizate către pedepsirea boierilor trădători și deținerea controlului.
Statutul moral al personajului principal al operei scoate în evidență tipologia domnitorului
crud, despot si tiran, lipsit de etică, caracterizat prin disimulare și o bună cunoaștere a psihologiei
umane. Criticii literari l-au acuzat de machiavelism, un termen referitor la teoria politică expusă de
Niccolò Machiavelli, în cartea cu titlul “Principele”, apărută în 1515, în care, cu sinceritate, dar mai
ales cu cinism, a susținut că în politică se pot folosi absolut orice mijloace ce pot duce la atingerea
scopului propus: vicleșug, minciună, lipsă de scrupule, manevre diabolice, trădare, corupție etc., de
unde și principiul “scopul scuză mijloacele”. La toate acestea, domnitorul recurge fără remușcări pentru
a-și atinge obiectivul, astfel, dovedind că nu respectă normele moralității.
Fiind un personaj complex, modalitățile de caracterizare sunt diverse, atât directe, cât și
indirecte.
Caracterizarea directă este făcută prin toate cele trei mijloace tradiționale. Caracterizat în mod
direct de catre narator, încă din primul capitol, Alexandru Lapusneanul este prezentat cu ajutorul
detaliului frapant, al amănuntului semnificativ, conturandu-se astfel starea de spirit a personajului:
“ochii scânteiară ca un fulger”, “mușchii i se suceau într-un râs nervos”, “în minutul acela, el era foarte
galben la față, ca și racla sfântului ar fi tresărit”, “nu avusese vreme să își dezvăluie urâtul caracter”. De
asemenea, i se construiește și portretul fizic, prin prezentarea vestimentației: “Purta coroana
Paleoilogilor și peste dulama poloneză de catifea roșie, avea cabanița turcească”.
Caracterizarea directă este realizată și prin personaje-reflector: “crud şi nemilos este omul
acesta” ( mitropolitul), “învață a muri tu care știai numai a omorî” (Spancioc), ,,păcătosule, esti monah,
nu mai ești domn” (mitropolitul), ,,sângele unui tiran ca tine” (Spancioc), ,,bunul meu domn, viteazul
meu soț”.
Autocaracterizarea este foarte redusă şi apare în capitolul al doilea, în discuția cu Doamna
Ruxanda când Lăpuşneanul afirma că e “stăpân pe soarta tuturor”. În discuția cu Moțoc spune sugestiv:
“N-aș fi un nătărău de frunte, când m-aș încrede în tine”.
Obiectivitatea naratorului face insa ca majoritatea trasaturilor sa fie prezentate cu ajutorul
caracterizarii indirecte ce reiese din fapte, vorbe, atitudini, gesturi și relația cu celelalte personaje.
Negruzzi utilizează dialogul ca procedeu de caracterizare, astfel observăm că Lapușneanul vorbește în
pilde, folosindu-se de exclamații și interogații retorice. Prin puterea de evocare a dialogului, prin fina
observație a gesturilor, a mimicii se dezvaluie mișcarea psihologică a domnitorului.
O trăsătură dominantă a personajului ales este tirania, care derivă din dorința de a obține
puterea în stat. Acesta omoară toți boierii, își terorizează soția, dorește să își ucidă propriul fiu, toate cu
scopul de a pune mâna pe putere. Din faptele sale rezultă încadrarea în tipul tiranului.
Un prim episod semnificativ pentru ilustrarea principalei trăsături de caracter este chiar incipitul
nuvelei. Acesta surprinde personajul ce oferă numele scrierii intrând în Moldova întovărășit de vornicul
Bogdan și o armată numaroasă, având intenția de a-și recăpăta tronul pierdut din cauza trădării
boierilor. Lăpușneanul intenționează să facă acest lucru, înlăturându-l pe Ștefan Tomșa de la tron.
Astfel, personajul întruchipează tipul domnitorului sângeros, tiran și crud, cu voință puternică, ambiție
și fermitate în organizarea răzbunării, aceasta fiind unica rațiune pentru a doua urcare la tron: “Dacă voi
nu mă vreţi, eu vă vreu”. Acest citate surprinde setea de putere și ilustrează hotărârea aproape obsesivă
de a ocupa tronul Moldovei împotriva dorinței marilor boieri. Se poate afirma că domnitorul este un
personaj răzbunător, deoarece toate gândurile, faptele și comportamentele sale sunt canalizate către
pedepsirea boierilor trădători și obținerea și deținerea puterii.
Un al doilea episod semnificativ este scena uciderii celor 47 de boieri. Astfel, în acest capitol
Lăpușneanul îi invită pe toți boierii la un ospăț care are loc într-o zi de sărbătoare, după slujba
religioasă la care domnitorul a luat parte, biserica fiind foarte semnificativă în această scenă. Îmbrăcat
cu “mare pompă domnească”, se închină la icoane, sărută moaștele sfântului, îl ia martor pe
Dumnezeau pentru iertarea comiterii crimelor, citează din Biblie, toate acestea în timp ce pregătește cel
mai sadic omor din toate cele comise – piramida de capete tăiate ale celor 47 de boieri uciși în ospățul
domnesc. Această scenă surprinde perfect urmările deținerii puterii de către un tiran, cât și abuzul
acesteia și cruzimea dusă la extrem. Mai mul de atât, după realizarea cumplitei fapte, o cheamă pe
doamna Ruxanda, atituinea cărei e pusă în antiteză cu cea a domnitorului, menită să sublinieze încă o
data caracterul să nemilos și tiranis personajului.
Un element compozițional semnificativ pentru construcția personajului este conflictul. Astfel,
conflictul nuvelei este unul complex și pune în lumină puternică personalitatea domnitorului.
Principalul conflict este unul exterior, de ordin politic: lupta pentru putere iscată între domnitor și
boieri. Mijloacele alese de Lăpușneanul pentru impunerea autorității sunt dure, sâgeroarse, dar sunt
motivate psihologic; cruzimea sa devenind expresia dorinței de răzbunare pentru trădarea boierilor din
prima domnie. Conflictul dintre domnitor și Moțoc, boierul trădător, particularizează dorința de
răzbunare a domnitorului, anunțată încă din primul capitol. Conflictul social dintre boieri și popor se
limitează doar la revolta mulțimii din capitolul al treilea, în care Moțoc are un sfârșit tragic. De
asemenea, se remarcă și conflictul dintre Alexandru Lăpușneanul și soția sa, declanșat de reproșul unei
văduve care o acuză pe Ruxanda prin complicitate la crimele soțului său. Conflictul ia amploare în
momentul în care personajul principal, deposedat de putere, amenință să-și ucidă propriul fiu, prilej cu
care soția sa acceptă să devină părtașă la otrăvirea tiranului. Singurul conflict interior, deși foarte redus,
apare în cazul personajului doamna Ruxanda.
În concluzie, Alexandru Lapusneanul este personajul principal al nuvelei eponime, Negruzzi
reușind să întruchipeze un erou unic prin complexitatea acestuia. Tirania, trasatura sa dominata, care le
subordoneaza pe toate celelalte, este o consecință dorinta de putere, de a o cuceri și de a o pastra cu
orice preț.