Ioniță Mitran G.

Caracterizarea personajului

-Alexandru Lăpușneanul -

Alexandru Lăpușneanul este eroul nuvelei istorice cu același nume, ce a fost pentru prima
data publicată în revista Dacia literară, în anul 1840. Acesta întruchipează tipul demonului, al
tiranului, fiind un personaj eponim, memorabil, de factura romantică despre care G Călinescu
afirmă că este o minune a creației lui Negruzzi prin echilibrul între convenția romantică și
realitatea individului. Trăsatura dominantă de caracter a lui Lăpușneanul este reprezentată de
dorința de razbunare, asemenea lui Hamlet din tragedia shakesperiană cu titlu omonim.

Tema nuvelei, istoria, se încadrează perioadei pașoptiste, autorul concentrandu-se asupra

secolului al XVI-lea, în timpul celei de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanul . Sursa de
inspirație a operei este reprezentată de Letopisețul Țării Moldovei al lui Grigore Ureche și cel al
lui Miron Costin din care sunt valorificate personajele și evenimentele: revenirea cu ajutor
turcesc în a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu -1564-1569, întâmpinarea domnului de
către solii lui Ştefan Tomşa, promisiunea de împăcare făcută boierilor, omorârea celor 47 de
boieri, călugăria sub numele Pahomie (Paisie în nuvelă), otrăvirea lui de către propria soţie şi
înhumarea la Slatina; domnitorul, soţia să, Ruxanda, Tomşa, Moţoc vornicul, Spancioc spălnicul
Veveriţă au făcut parte din istoria Moldovei, dar autorul le modifică destinul şi încadrarea în
timp, introducând licențe istorice.

Titlul nuvelei este specific scrierilor ce au caracter istoric apărute în secolul al XIX-lea,
în care ficțiunea se împletește cu documentul reprezentat în cronică. Cu ajutorul acestuia atenția
lectorului este îndreptată către figura centrala a operei. Distinctiv la acesta este remarcat articolul
hotărât „-l” din finalul numelui, arhaism morfologic ce evidențiază originea nobilă a personajului
și conturează culoarea de epocă.

Perspectiva narativă este obiectivă naratorul prezentând sobru, detașat evenimentele cu o

viziune auctorială. Cu toate acestea se remarcă mărci ale subiectivității, precum epitetele
dezaprobatoare mârșavul curtan, mișelul boier, urâtul caracter. Fiind o operă epică, Alexandru
Lăpușneanul conține un mesaj transmis indirect prin naratorul obiectiv, omniscient, și prin
personajele implicate în acțiunea prezentată cronologic, iar modul dominant de expunere este
narațiunea obiectivă, ce alternează cu pasajele descriptive, pentru a surprinde culoarea locală, sau
cu dialogul, ce conferă dramatism, evidențiind climaxul evenimentelor.

Naratorul este cel ce realizarea caracterizarea directă a despotului în mare parte,

alcătuidu-i în al treilea capitol un portret complex: Împotriva obiceiului său, Lăpuşneanul, în
ziua aceea, era îmbrăcat cu toată pompa domnească. Purta coroana Paleologilor şi peste
dulama poloneză de catifea roşie, avea cabaniţă turcească. Nici o armă nu avea alta decît un
mic junghi cu plăselele de aur; iar printre bumbii dulămii se zărea o zea de sîrmă. Naratorul
insereaza pe parcursul operei referiri la personalitatea sa, ce au rol de marci ale subiectivitatii:
tiranul, urâtul caracter, deșănțată cuvântare, bolnavul, nenorocitul acesta. Sotia sa, domnita
Ruxandra, pentru a il face sa renunte la planurile de razbunare il caracterizeaza direct prin
structurile: O, bunul meu domn ! Viteazul meu soț!; dar ulterior sesizând cruzimea caracterului
 Ioniță Mitran G.

sau și ascultând cu tristețe cruzimea vorbelor sale îl numește nenorocit, lăsându-l să moară cu cei
doi boieri vindicativi.

Portretul domnitorului se constituie predominant indirect, prin fapte reprobabile, gesturi,

limbaj. Acesta este dominat de o cruzime nemaivăzută, provenită dintr-o ură fără margini, dusa
aproape la paroxism, față de boierimea trădătoare și lacomă de averi. Impulsivitatea sa este
observată în schimbul de replici din primul capitol, mimica sa completând perfect vorbele rostite.
Alexandru Lăpușneanul se dovedește a fii un psiholog iscusit,folosind argumente viabile pentru
a-și demonstra abilitațile de lider. Argumentația sa deriva dintr-o inteligențăa rar întâlnită, dar
folosită în slujba răului.

O scenă importantă pentru caracterizarea personajului se găsește în al patrulea capitol.

Acesta conștientizează că a fost popit și, astfel, realizaza că atât puterea să dar și teama pe care o
au ceilalți față de el se diminuează, aduce injurii la adresa clerului, lucru șocant pentru acea
epoca. El demonstrează că este capabil să își ucidă chiar și soția și copilul când suspectează
alianța dintre domnița Ruxandra și dușmanii săi. Însetat de putere și fără scrupule, are un singur
scop, de a anula privilegiile boierilor, dar nu distinge între aceste acte justificate și ucideri
macabre fără sens.

O altă scenă ce ajută la conturarea personalității sale este dezvăluirea leacului de frica
domniței Ruxandra, piramida făcută din 47 de capete de boieri. Așa i se revelă ipocrizia,
viclenia, inteligența diabolică, sadismul în opoziție cu angelica domniță, fiind impasibil la
sensibilitatea acesteia. Despotul își încalcă jurământul de a nu mai ucide, reliefând un umor
macabru în modul de a-și impune punctul de vedere. Fiind lucid și prevăzător el cere părerea
altora, și își exprima îndoială, atât în mod sincer, fiind un conducător chibzuit, cât și spre a
diminua pe cei din jurul sau. Datorită orgoliului său el respinge categoric și mânios ideea că
poporul nu îl mai dorește: -Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu pe voi, și voi merge ori cu voia, ori
fără voia voastră.

Alexandru Lăpușneanul , personaj romantic pus în situații excepționale, se impune în fața

poporului său prin hotărâre, ambiție și tenacitate. El este bine individualizat, cu gesturi și cuvinte
memorabile ce întruchipează perfect în literatura română tipologia despotului, situandu-se între
tiranie și damnare. Protagonistul este subjugat de sentimentul de ură distrugătoare cuprins în
milenara zicală: Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte.