În opinia mea, pașoptismul a reprezentat începutul formarii literaturii române originale,

scriitorii înțelegând nevoia de a introduce cultura și istoria țării în operele sale. Perioada se
caracterizează printr-o orientare culturală și literară cu trăsături specifice epocii de avânt
revoluționar, de emancipare sociala și națională, de militare pentru realizarea unirii. Toate
acestea se pot observa în felul în care evoluează literatura română.

Epoca pașoptistă, fixată cu aproximație intre anii 1830 și 1860 este caracterizata printr-o
puternică manifestare a constituției naționale în toate provincile romanești. Termenul de
pașoptism desemnează mișcarea democratică și revoluționară care precede, în Țarile Române,
revoluția de la 1848 și pregătește Unirea Principatelor (1859). Literatura iluministă clasică este
continuată de cea pașoptistă, sporindu-și sub impulsul ideologiei burgheze democrat
revoluționare, spiritul militant că literatura romantică progresistă. Această trecere se face treptat,
ambele metode coexistând pentru o perioadă sau persistând la unul și același scriitor până la
sfârșit.

Până la 1830 nu se poate vorbi la noi de o tradiţie a literaturii culte sau de o

intenţionalitate estetică a scrierilor literare. Conştiinţa faptului artistic, ideea de beletristică, se
nasc în această perioadă, când se petrece şi transformarea autorului în scriitor. Curentele sunt
importate o dată cu formele, ideile literare vin împreună cu tiparele narative sau prozodice.
Occidentalizarea nu s-a produs brusc, ci a traversat etapa iniţială a traducerilor, a adaptării, a
imitării modelelor, a respectării structurilor date. Activitatea publicistică a lui Kogălniceanu,
Russo, Alecsandri şi Negruzzi, prin atitudinea lor lucidă şi responsabilă, a contribuit la instituirea
premiselor culturii române moderne. „Dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă,
pentru că omoară în noi duhul naţional. Traducerile însă nu fac o literatură." afirmă
Kogălniceanu în Introducţie la Dacia literară, în 1840. Articol-prograra al romantismului
românesc, Introducția se axează pe evidenţierea necesităţii de realizare a unei literaturi naţionale
originale şi pune în mişcare o schemă de idei generale.

Literatura pașoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european și parcurge un drum

sinuaos. După literatura anilor 1825-1830 care abundă în adaptări după autorii străini, mai de
seamă cei francezi, autenticitatea scrierilor românești este o noutate atât pentru scriitori cât și
pentru cititori. Autorii romani asimilează repede manifestul romantismului francez, aplicând
principiile acestuia, cu particularitățile curentului national-popular de la revista Dacia literara.
Generația pașoptistă a cultivat teme și motive romantice, alegând istoria că sursa principală de
inspirație, valorificând de altfe și literatura populară și mitologiile orientale.

Această trecere de la literatura clasică la cea romantică s-a desfășurat treptat, observadu-
se un fenomen de hibridare estetica, conglomerat de forme și motive vechi și noi în cuprinsul
aceleași opere. Această perioadă situată între aproximativ 1830 și 1860 a fost numită
romantismul biedermeier, operele lui vasile alecsandri fiind un foarte bun exemplu.

În concluzie, în timpul perioadei pașoptiste literatura română s-a dezvoltat, având în

special influențe romantice și concentrandu-se pe revoluționarea modului de scriere, lasând în
urmă traducerile și bazandu-se pe originalitate. În acest sens este adoptată tema principală,
istoria.