Pașoptismul.

Dacia literară
Pașoptismul este un curent ideologic care exprimă viziunea, principiile și starea de spirit a
participanților la Revoluția de la 1848. S-a configurat în perioada 1830-1860, cu premise în mișcarea de
înnoire de după 1821, și a fost animat de principiile iluministe preluate de la Școala Ardeleană, al cărei
mobil esențial fusese conștiința națională.
Perioada pașoptistă este o epocă de afirmare a literaturii naționale, în preajma Revoluției de la
1848. Perioada se caracterizează printr-o orientare culturală și literară cu trăsături specifice epocii de
avânt revoluționar, de emancipare socială și națională, de militare pentru realizarea Unirii.
Manifestul literar este un text de proporții reduse, cu valoare de document pentru începutul
unui curent sau mișcări literare, prin care se afirmă o nouă concepție cu privire la literatură.
Literatura pașoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european și parcurge un drum
sinuos. După literatura anilor 1825-1830, care abundă în adaptări după autorii străini, în special, francezi,
este de remarcat sincronismul dintre manifestul romantismului francez („Prefața” la drama „Cromwell”
de Victor Hugo, 1827) și articolul-program „Introducție”, publicat de Mihail Kogălniceanu în 1840.
Kogălniceanu a formulat cu claritate ideile care au stat la baza orientării literaturii române:
● combaterea imitației după alte literaturi și a traducerilor mediocre : „Dorul imitației s-a
făcut la noi o manie primejdioasă [...] Traducțiile însă nu fac o literatură. Noi vom prigoni
cât vom putea această manie ucigătoare a gustului original, însușirea cea mai prețioasă a
unei literaturi”;
● necesitatea creării unei literaturi naționale , prin stimularea scrierilor originale;
● realizarea unei limbi literare unitare : „Așadar, foaia noastră va fi un repertoriu general al
literaturii românești, în care se vor vedea scriitori moldoveni, munteni, ardeleni,
bănățeni, bucovineni, fieșcare cu ideile sale, cu limba sa, cu tipul său”.
Revista „Dacia literară” apare la Iași, în 1840, sub direcția lui Mihail Kogălniceanu, și va fi
interzisă chiar după primele trei numere, căci, chiar prin numele ei, revista se adresa românilor din toate
cele trei țări într-un moment politic dificil, în care unirea nu era încă posibilă. Autorul își expune această
intenție în mod lămurit și plastic, afirmând că revista va fi „un repertoriu general al literaturii românești”.
Această deschidere către toți românii reprezintă primul pas către clădirea unei literaturi și a unei limbi
unitare. În spiritul acestei recomandări se va dezvolta literatura noastră preromantică (momentul
pașoptist) și romantică (Eminescu), până aproape de începutul secolului nostru; semantorismul și
poporanismul vin pe aceeași direcție.
Primele publicații în limba română – „Curierul românesc” (condus de Ion Heliade-Rădulescu),
„Albina românească” (editată de Gheorghe Asachi), „Gazeta de Transilvania” (editată de George Barițiu)
– au o dublă funcție: educativă, prin completarea instrucției oferite de un învățământ în faza
începuturilor, și culturală, prin promovarea literaturii, fie traduceri, fie creații originale. Diferența dintre
acestea și „Dacia literară” reiese din faptul că scopul celei din urmă era strict literar, iar aceasta promova
originalitatea lucrărilor, îndemnându-i pe oameni să caute inspirație în istorie, natură și cultură.
Scriitorii pașoptiști reprezintă o generație solidară, care participă activ la procesul de constituire
a identității noastre naționale, și de modernizare a societății românești. Sub influența ideologiei
romantice, ei descoperă și valorifică tradiția, istoria, natura – elemente ale specificului național și
principale teme literare.
Cei mai de seamă reprezentanți ai literaturii pașoptiste sunt: Ion Budai-Deleanu („Țiganiada”),
Andrei Mureșeanu („Un răsunet”), Ion Heliade-Rădulescu („Sburătorul”), Grigore Alexandrescu („Umbra
lui Mircea. La Cozia”), Costache Negruzzi („Negru pe alb”), Vasile Alecsandri („Chirița în provinție”).
În concluzie, perioada pașoptistă reprezintă un moment-cheie în cultura română. „Dacia literară”
a fost publicația care a redresat literatura română și care a oferit impulsul necesar pentru dezvoltarea
unei adevărate literaturi naționale.