Rolul literaturii în perioada pașoptistă

1830-1860 este o epocă de afirmare a literaturii naţionale, în preajma Revoluţiei de la 1848. Perioada se
caracterizează printr-o orientare culturală şi literară cu trăsături specifice epocii de avânt revoluţionar, de
emancipare socială şi naţională. Este perioada în care se încearcă „arderea" unor etape care nu fuseseră
parcurse de literatura noastră şi care se desfăşuraseră succesiv în literaturile occidentale, în decursul a
mai bine de un secol şi jumătate. Principala trăsătură a literaturii paşoptiste constă în coexistenţa
curentelor literare, nu numai în opera aceluiaşi scriitor, ci chiar şi în aceeaşi creaţie. Curentele literare
(iluminism, preromantism, romantism, clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan.

Termenul paşoptism desemnează o perioadă importantă din istoria literaturii române este provenit de la
denumirea haplologică anului revoluţionar 1848. În literatura română “Momentul 1848” reprezintă
momentul fundamentării literaturii naţionale prin orientarea oferită de revista “Dacia literară” care a
lansat un curent şi a format generaţia cunoscută sub numele: “generaţia scriitorilor pasoptişti ”. Perioadă
premergătoare revoluţiei de la 1848 a însemnat începutul poeziei noastre romantice.

Pașoptismul
Este o ideologie literară supusă unor comandamente exterioare: mesianism cultural şi revoluţionar, spirit
critic, deschidere spre Occident şi lupta pentru impunerea unui specific naţional, conştiinţă civică şi
patriotică, conştiinţa pionieratului în mai toate domeniile vieţii, o retorică a entuziasmului şi a trezirii la
acţiune. Până la 1830 nu se poate vorbi la noi de o tradiţie a literaturii culte sau de o intenţionalitate
estetică a scrierilor literare. Conştiinţa faptului artistic, ideea de beletristică, se nasc în această perioadă,
când se petrece şi transformarea autorului în scriitor.

Pașoptiștii și ideea unității naționale

Ideea de unitate naţională, deşi nu figurează în mod expres printre paragrafele Proclamaţiei de la Islaz,
este un lait-motiv al ideologiei paşoptiste. Ideile paşoptiştilor, oameni de baricade dar şi oameni de carte,
au favorizat dezrobirea naţională a românilor şi formarea unei organizări democratice a statelor româneşti.
Genurile şi ţelurile cultivate de paşoptişti erau numai cele adecvate propagandei ideologice: genul
dramatic punea în contact direct pe scriitori cu poporul; poezia lirică dădea glas entuziasmului tineresc
al generaţiei; istoria constituia un exemplu de luptă şi de afirmae a unităţii naţionale.

Istoria Militans
In poezia populară literatorii revoluţionari de la 1848 vedeau o oglindă a vieţii sociale şi naţionale.
Poeziile populare sunt considerate, “comori nepreţuite” care definesc specificul nostru naţional”, “Într-o
epocă ca aceasta, unde ţările noastre au a se lupta cu duşmani puternici care cerc a întuneca nu numai
drepturile politice, dar şi chiar naţionalitatea românilor, poezia populară ne va fi de mare ajutor spre
apărarea acesteia”. Întregii lor activităţi, vieţii şi operei lor li se potriveşte calificativul de “poeţi cetăţeni”.
Curentul dominant în literatura noastră paşoptistă a fost, în mod evident, romantismul. Poezia de
inspiraţie istorică se realiza paralel cu poezia de inspiraţie populară, pornită tot din programul “Daciei
literare” . Numai aşa se poate explica elogiul superlativ al lui Eminescu din “Epigonii” adresat scriitorilor
paşoptişti. Dar ideile paşoptiste n-au rămas închise în epocă, ele au continuat să fecundeze şi epoca
urmatoare; când o altă generaţie, a marilor clasici, ducea mai departe sentimental trecutului şi inspiraţia
istorică.

Dacia literară
Dacia literară este revistă apărută pe 30 ianuarie 1840 la Iaşi, sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu. În
ciuda titlului, revista nu şi-a propus să se axeze exclusiv pe literatură. Pe parcursul apariţiei, ea a avut
următoarea rubricaţie, marcată prin supratitluri:
Prima parte cuprinde ”compuneri originale” ale scriitorilor colaboratori
 Scene istorice din cronicile Moldaviei (Alexandru Lăpușneanul:Costache Negruzzi)
 Scene pitoreşti din obiceiurile poporului(M. Kogălniceanu, Nou chip de a face curte)
 Alegeri din alte foi româneşti (Telegraful Daciei (ştiri culturale) )

A doua parte reproduce articole din alte publicații :

 Scene pitoreşti din obiceiurile Moldaviei (studiul lui C. Negruzzi)
 Literatură străină (fragmente din jurnalul de călătorie în Banat, Valahia şi Moldave D. A.
Damidoff)
 Alegeri din alte foi româneşti („Arhiva românească”, „Curierul românesc”)

A treia parte se va ocupa de critica operelor nou apărute:

 Scene contemporane (C. Negruzzi, O alergare de cai)
 Alegeri din alte foi româneşti („Mercur”, „Curierul românesc”, „Albina românească”)

A patra parte cu titlul Telegraful Daciei va conține informații despre cărțile în curs de aparitie, despre
evenimente culturale sau despre scriitori, adică ”tot ce poate fi vrednic de însemnat pentru publicul
român”.

Articolul-program „Introducţie”
În primul număr al revistei, sub titlul Introducţie, Kogălniceanu, publică un articol – program care
sintetizează în patru puncte idealurile literare ale scriitorilor paşoptişti:

1.Combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre: îngrijorat de sărăcia

literaturii române, ale cărei opere se puteau număra pe degete, Ion Heliade – Rădulescu lansase un apel
încurajator către tinerii scriitori: „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!”

2.Crearea unei literaturi de specific naţional: în loc să imite pe scriitorii străini, românii ar putea
făuri o literatură autohtonă, inspirată din istorie, natură şi folclor. Preluată din estetica romantică
europeană, această triplă recomandare se va regăsi în operele paşoptiştilor:
Alecu Russo, în studiul „Poezia poporală”, defineşte folclorul ca pe o oglindă realistă a vieţii poporului
şi ca pe un izvor nesecat de inspiraţie pentru literatura cultă.

3.Lupta pentru unitatea limbii: „Ţălul nostru este realizaţia dorinţei ca românii să aibă o limbă şi
o literatură comună pentru toţi”. Eforturile Şcolii Ardelene de unificare a limbii sunt continuate de
paşoptişti. Alecu Russo, într-o serie de Cugetări publicate în „România literară” respinge curentele
latiniste care prin sistemele lingvistice propuse înstrăinează moştenirea naţională. Ion Heliade–
Rădulescu scrie Gramatica românească, în care combate scrierea etimologică şi are păreri juste despre
îmbogăţirea limbii cu neologisme;

4.Dezvoltarea spiritului critic: sperînd ca prin impunerea acestor reguli să creeze un sistem de
valori pentru publicul român, M. Kogălniceanu introduce şi conceptul de critică obiectivă, subliniind că
analiza critică se va face numai asupra operei: „Critica noastră va fin epărtinitoare. Vom critica cartea,
iar nu persoana.”
Reprezentanti
VASILE ALECSANDRI
Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821,Bacau d.22 august) a fost un poet, folclorist, om politic,
ministru, diplomat, academician român, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România,
personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
A fost unul dintre fruntaşii mişcării revoluţionare din Moldova, redactând împreună cu
Kogălniceanu şi C. Negri Dorinţele partidei naţionale din Moldova, principalul manifest al
revoluţionarilor moldoveni. În1854– Apare sub conducerea sa “România literară”, revistă la care au colaborat
moldovenii C. Negruzzi, M.Kogălniceanu, Al. Russo, dar şi muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al.
Odobescu. Publicate în 1868-1869, în revista Convorbiri literare, Pastelurile lui Alecsandri reprezintă o
operă de maturitate, impunând o nouă specie în literatura română. Vasile Alecsandri reprezintă un model
pentru mentalitatea scriitorului paşoptist. Opera sa se află la întretăierea romantismului cu clasicismul,
ca expresie a încercării de recuperare, într-un timp relativ scurt, a diferenţelor dintre literatura română şi
cea occidentală. Deşi sunt publicate mai târziu, pastelurile reflectă o trăsătură a literaturii paşoptiste,
coexistenţa curentelor literare (clasicism, romantism), şi o temă specific acestei perioade, tema naturii.

Mezul Iernii
“Mezul iernei” este un pastel reprezentativ, datorită viziunii poetice clasiciste, a compoziţiei
(alternanţa static-dinamic) şi prin faptul că înfăţişează frumuseţea iernii, anotimp evocat în mai multe
creaţii ale ciclului: Iarna, Gerul, Viscolul, Bradul.
Tema poeziei este natura încremenită sub încleştarea gerului, care compune tabloul „fantastic" al
nopţii de iarnă. Atitudinea poetică este admiraţia faţă de măreţia cosmică, de liniştea absolută.
Impersonalitatea vocii lirice este motivată de faptul că accentul se pune pe spectacolul naturii
contemplate, magnifică panoramă înregistrată obiectiv. Mărcile lexico-gramaticale ale eului liric sunt
minime: un verb la persona I singular, „văd, o, interjecţie, „o!", punctele de suspensie şi propoziţii
exclamative sau interogative. Ipostaza poetică este aceea a unui spectator îndrăgostit de natură. Titlul
sugerează încremenirea naturii şi atotputernicia iernii.

COSTACHE NEGRUZZI
In primul număr al Daciei literare apare nuvela istorică. Nuvela Alexandru Lăpuşneanul de C.
Negruzzi este prima nuvelă istorică din literatura română, o capodoperă a speciei şi un model pentru autorii
care au cultivat-o ulterior (de exemplu: Al. Odobescu).
Publicată în perioada paşoptistă, în primul număr al Daciei literare (1840), nuvela ilustrează două dintre
cele patru idei formulate de Mihail Kogălniceanu, conducătorul revistei, în articolul-program întitulat
Introducţie, care constituie şi manifestul literar al romantismului românesc:
-promovarea unei literaturi originale;
-inspiraţia din istoria naţională: „Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt destul de
mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi poetice, pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris,
fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţi".
Sursa de inspiratie a lui Negrizii este istoria, astfel, aceasta opera literara dovedeste ca este o
nuvela istorica incercand sa reconstituie artistic o serie de evenimente relatate in cronica lui Grigore
Ureche, si cea a lui Miron Costin. Personalitatile istorice prezente in aceste cronici devin personaje ale
nuvelei istorice, aceasta metamorfoza are loc prin intermediul transfigurarii artistice care este datorata
talentului autorului ale carui idei artistice sunt sustinute de aceste personaje.

GRIGORE ALEXANDRESCU
Heliade îi va publica prima poezie ,,Miezul nopţii’’ în „Curierul Românesc”. Din pricina unor scrieri este
întemniţat. A debutat cu poezii publicate în Curierul Românesc condus de Ion Heliade Rădulescu. Poezia
sa a fost influenţată de ideile care au pregătit
Revoluţia din 1848, scrie mai întâi meditaţii romantice, sub influenţa lui Lamartine. Tonul este extraordinar
de fantastic și umoristic. Cea mai reușită este Umbra lui Mircea. La Cozia (făcuse o călătorie în Oltenia, cu
prietenul Ion Ghica).
E ultimul fabulist autentic din literatura română, lăsându-ne vreo 40 de fabule, în care adevărul e
mascat, din cauza cenzurii autorităţilor (Câinele și căţelul, Boul și viţelul, Dreptatea leului, Vulpea liberală,
ș.a.).
Poezia “Umbra lui Mircea. La Cozia” de Grigore Alexandrescu a apărut în primul număr al revistei
Dacia literară, tema ei fiind evocarea trecutul istoric în spiritul ideilor paşoptiste.
Titlul poeziei este alcătuit din două părţi separate prin punct. Prima parte a titlului indică obiectul evocării
(personalitatea istorică a domnitorului Mircea cel Bătrân), iar cea de-a doua – spaţiul în care are loc aceasta
(la mănăstirea unde se află mormântul marelui domn, dar şi unde a fost compusă poezia -„ La Cozia’’).
Poezia este alcătuită din şaisprezece strofe cu versuri ample ce pot fi grupate în trei secvenţe: primele
12 strofe compun prima secvenţă formată din cadrul romantic căruia i se asociază o atmosferă misteroasă
ce permite evocarea trecutului (figura istorică a lui Mircea cel Bătrân);a doua secvenţă (următoarele două strofe)
este o meditaţie asupra războiului, iar ultima secvenţă (strofele XV şi XVI ) reprezintă revenirea la solemnitatea
iniţială.
Tema poeziei este lupta pentru libertatea naţională. Personalitatea marcantă a voievodului Mircea cel
Bătrân strabate veacurile, fiind un model al demnităţii naţionale.
Meditaţia este îmbogaţită cu accente de odă, fiind preamarită personalitatea domnitorului
român.
Cum se intamplă de obicei, în literatura paşoptistă elementele romantice şi clasice se împletesc. Cele
romantice sunt: sursa de inspiraţie (istoria naţionlă), tema (lupta pentru independenţa poporului), motive
specifice, folosirea arhaismelor şi a regionalismelor (,,pântre”, ,,dezvăleşte”,,,martur”). Elementele clasice
constau în echilibrul şi armonia compoziţionate precum şi în stilul aforistic.
Ion Heliade Radulescu

Este o figura emblematica a perioadei pasoptiste, caracterizata prin spirit enciclopedic si

deschidere spre universalitate. isi desfasoara activitatea in toate domeniile culturii: este membru activ in
societatile culturale ale vremii [Societatea literara, Societatea filarmonica), profesor la Conservatorul
filarmonic, traducator al clasicilor literaturii universale (Hesiod, Dante,JJ. Rousseau, Balzac, Goethe,
Schiller etc), coordonator al mai multor publicatii romanesti , editor al Gramaticii romanesti, poet si
prozator.
Considerata de George Calinescu drept capodopera liricii lui Ion Heliade Radulescu, Zburatorul
este o balada de factura romantica ce valorifica, in spiritul programului Daciei literare, mitul erotic al
Zburatorului, un demon frumos, un Eros adolescent, care da fetelor pubere turburarile si tanjirile intaiei
iubiri" (G. CalinescU): Nu este vorba de o simpla transpunere directa a unor credinte si ritmuri folclorice,
nici macar de o preluare a mentalitatii, a psihologiei concret populare, ci de o magistrala transfigurare
artistica a unor date furnizate, evident, de mitologia populara si de insusi folclorul nostru." (Mircea
Anghelescu).
Prima secventa poetica se constituie intr-o confesiune lirica tulburatoare catre fiinta cea mai
apropiata sufleteste de tanara fata, mama. Absenta unui raspuns din partea acesteia poate fi interpretata
ca o compasiune muta, ca o intelegere dincolo de cuvinte. De altfel, mama stie ca nu exista remediu
impotriva dragostei si ca fata are nevoie, mai mult decat de sfaturi, de cineva care sa o asculte si sa o lase
sa se descarce de povara unui sentiment devastator. Iubirea este filtrata prin mentalitatea traditionala
romaneasca: manifestarile adolescentine sunt similare simptomelor unei boli misterioase, fara o cauza
concreta: durere imposibil de localizat, batai de inima, stari febrile ce alterneaza cu spasme de frig,
agitatie interioara, tremurat, plans lipsit de o motivatie aparenta etc.
A doua secventa poetica se constituie intr-uri pastel al inserarii. Autorul utilizeaza acest episod
ca moment intermediar intre existenta diurna si cea nocturna, intre timpul real si cel mitic. Decorul este
populat de elemente ale satului traditional: cumpana pufului, jgheabul, batatura, cirezile de vite venind
de la pascut etc. intreaga atmosfera emana vitalitate, optimism, sugerand bucuria unei zile incheiate cu
succes.

Concluzie
Activitatea publicistică a lui Kogălniceanu, Alecsandri, Negruzzi, Alexandrescu si Heliade
Radulescu prin atitudinea lor lucidă şi responsabilă, a contribuit la instituirea premiselor culturii
române moderne.Paşoptismul cuprinde perioada literară care pentru literatura română înseamnă
epoca de modernizare, de afirmare a romantismului şi de fundamentare a majorităţii speciilor.