Perioada pașoptistă

.
Caracteristicile perioadei pașoptiste
Perioada pașoptistă (1830-1860) este una dintre etapele fundamentale ale literaturii
române, aceasta caracterizându-se printr-o mare efervescență culturală și prin promovarea
specificului național. Pașoptismul se manifestă în preajma Revoluției de la 1848, fiind strâns
legat de ideea emancipării și de afirmarea conștiinței naționale.
Perioadă culturală cunoscută sub numele de perioada pașoptistă are la bază activitatea
revistei „Dacia literară”, al cărei prim număr este publicat în 1840 de Mihail Kogălniceanu,
îndrumătorul generației pașoptiste.
Principalul obiectiv al pașoptiștilor este crearea unei literaturi naționale. Bineînțeles, acest
scop măreț e aliniat ideilor de formare a unei conștiințe comune și de unire a românilor din
toate provinciile.
Astfel, ceea ce se promovează în plan literar este pus în slujba idealului național, mai exact,
literatura reprezintă un alt câmp de luptă în cadrul căruia se militează pentru conturarea
conștiinței naționale și pentru realizarea Unirii Principatelor.
Acesta este și scopul revistei „Dacia literară”, întrucât, încă din primul număr al revistei, prin
articolul-program „Introducție” publicat de Kogălniceanu, se subliniază ideea că revista este
adresată românilor din toate provinciile, dorindu-se o unificare la nivelul producțiilor literare.
Prin urmare, unirea literară este un prim pas pentru o viitoare unire teritorială și socială.
Această uniformizare se face prin intermediul unor principii promovate de Kogălniceanu,
acestea oglindindu-se fidel în scrierile autorilor pașoptiști din toate provinciile românești.
Articolul-program „Introducție” are în vedere necesitatea așezării principiului estetic la
baza criticii românești – „[…] vom critica cartea, iar nu persoana” –, unitatea limbii și a
literaturii la nivelul provinciilor românești, evitarea traducerilor care „omoară în noi
duhul național” și valorificarea specificului național. Astfel, Kogălniceanu atrage atenția
asupra faptului că scriitorii trebuie să se lase inspirați de „frumoasele noastre țări”, de
obiceiuri și de istoria națională, imitarea literaturii străine fiind înlocuită cu promovarea unei
literaturi naționale. Pornind de la principiul conform căruia și la noi întâlnim „sujeturi de
scris”, autori precum Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Grigore Alexandrescu au
respectat principiile pașoptiste trasate de Kogălniceanu, lucrările publicate de aceștia în
„Dacia literară” ilustrând ideea unității prin crearea unei literaturi originale.
Dacia literară - Caracteristici
După Pacea de la Adrianopol (1829), a avut loc un avânt economic care a dus la dezvoltarea
burgheziei, pe de o parte, și la înăsprirea vieții țărănești, pe de altă parte. În această perioadă
se intensifică și se generalizează ideea libertății naționale, mai exact lupta pentru unitatea
națională. Perioada cuprinsă între 1830 și 1860 poartă denumirea de perioada pașoptistă, o
perioadă de mari prefaceri sociale. Specific acestei perioade este idealul unirii. În Moldova își
desfășoară activitatea Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Mihail Kogălniceanu, Gheorghe
Asachi și Costache Negruzzi. În Muntenia, Gheorghe Lazăr, Nicolae Bălcescu, Vasile
Cârlova, Grigore Alexandrescu și Ion Heliade Rădulescu. În Transilvania se afirmă mai
ales Timotei Cipariu și Gheorghe Barițiu. Aceștia desfășoară o activitate bogată și
multilaterală, fiind mai întâi luptători pentru emanciparea națională și apoi scriitori. O atenție
deosebită au acordat mijloacelor de informare și posibilităților de a îmbogăți cultura. Pentru
aceasta, era nevoie de învățământ în limba română, de presă și de teatru.
Ion Heliade Rădulescu a pus bazele presei prin înființarea ziarului Curierul
românesc (București 1829), Gheorghe Asachi, Albina românească (Iași 1829) și Gheorghe
Barițiu, „Gazeta de Transilvania” (Brașov 1838, cu suplimentul Foaie pentru minte, inimă și
literatură)
Mihai Kogălniceanu editează la Iași, în 1840, prima revistă literară, în înțelesul modern al
cuvântului. După ce Kogălniceanu arată aportul valoros la dezvoltarea culturală a ziarelor
apărute până atunci, constată: „tustrele au mai mult sau mai puțin o colora locală - Albina
este prea moldovenească, Curierul nu prea ne bagă în seamă, iar Foaie întâmpină greutăți
deosebite”. Din acest motiv era necesară o revistă care să se îndeletnicească „numai cu
literatură națională, fie din orice parte a Daciei ”.
„Dacia literară” îndreaptă pe noi căi dezvoltarea literaturii naționale. Prin titlu se sugerează
unitatea națională. De fapt, Kogălniceanu solicită colaborarea tuturor scriitorilor la revistă,
care trebuia să fie „un repertoriu general al literaturii românești, în carele, ca într-o oglindă,
se vor vedea scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, bănățeni, bucovineni, fieștecarele cu
ideile sale, cu limba sa, cu tipul său”. Susține hotărât necesitatea unei literaturi originale prin
promovarea scrierilor autentice, întrucât „originalitatea este însușirea cea mai prețioasă a unei
literaturi”. Condamnă traducerile și imitația care „omoară în noi duhul național”. Nu este
împotriva traducerilor de cărți bune, ci critică doar abuzurile.
Mihail Kogălniceanu adresa scriitorilor îndemnul de a se inspira din istoria patriei, din
tradițiile și obiceiurile poporului, din frumusețea peisajului românesc: „Istoria noastră are
destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari și de poetice, pentru a nu găsi
și la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la alte
nații”.
Revista militează pentru unificarea limbii: „românii să aibă o limbă și o literatură comună
pentru toți”. Se promovează spiritul critic, arătând faptul că nu vor fi părtinitori: „vom critica
cartea, și nu persoana”.
După Introducțiune, în primul număr al revistei sunt publicate următoarele lucrări: nuvela
„Alexandru Lăpușneanu”- Costache Negruzzi, „Anul 1840”- Grigore Alexandrescu și
„Suvenire din Italia”- Vasile Alecsandri. Revista a circulat și în celelalte provincii
românești, astfel că Albina publică o notiță de salut, iar Foaie ... îi publică programul
integral. După numărul 3, revista este oprită de cenzură, întrucât, în paginile ei, s-a strecurat
proverbul „Peștele de la cap se-mpute”, aluzie la domnitorul Mihail Sturdza. Programul
revistei a fost comunicat în Propoșirea (Iași 1844), condusă tot de Mihail Kogălniceanu, apoi
de România liberă ( Iași 1855), sub conducerea lui Vasile Alecsandri și Revista
română (București 1861), condusă de Alexandru Odobescu.
Literatura română cunoaște în această perioadă o dezvoltare multilaterală de avânt și
înflorire.
1) Evocarea istoriei se regăsește în paginile tuturor pașoptiștilor și în toate genurile.
Vasile Alecsandri scrie: legendele „Dumbrava roșie” și „Dan, căpitan de plai”, ciclul
„Ostașii noștri” și drama istorică „Despot Vodă”. Costache Negruzzi publică nuvelele
„Sobieski și românii”, „Alexandru Lăpușneanu” și „Ochire retrospectivă”. Grigore
Alexandrescu - „Umbra lui Mircea. La Cozia”; „Mormintele de la Drăgășani”. Nicolae
Bălcescu - „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul” și „Răzvan Vodă”.
2) Frumusețile patriei se oglindesc în „Memorial de călătorie la mănăstirile
oltene” de Grigore Alexandrescu și „O plimbare în munți” de Vasile Alecsandri.
3) Dezvăluirea bogatei creații folclorice se reflectă în culegerea „Poezii poporale ale
românilor”- Vasile Alecsandri (volum dedicat doamnei Elena Cuza), în lucrarea „Cântecele
populare ale Moldovei” - Costache Negruzzi, în „Poezia poporală” - Alecu Russo și în
studiul „Doină” - Vasile Alecsandri.
Limba română renunță la formele dialectale. Apar specii literare noi: elegia, meditația, drama
istorică, poemul.
Introducție este programul estetic al romantismului românesc, program aproape sincron cu
ideile din prefața dramei „Cromwel” de Victor Hugo (Paris 1827).
Curente literare specifice
Prin ideile pe care le promovează, pașoptismul nu doar trezește conștiința națională și animă
poporul la acțiune în vederea unificării depline, ci orientează totodată literatura înspre
romantism.
Nu întâmplător, articolul lui Kogălniceanu este considerat un manifest al romantismului,
ideile pe care acesta le impune aflându-se în consonanță cu temele acestui curent, cu atât mai
mult cu cât romantismul are la bază dorința de libertate, iar Kogălniceanu urmărea
emanciparea Principatelor.
Cu toate acestea, nu doar romantismul se reflectă în operele scriitorilor pașoptiști, ci și alte
curente, precum clasicismul sau realismul. Din dorința de modernizare, de aliniere la
celelalte națiuni din Occident, literatura română „arde” etape din evoluția ei și încearcă o
împletire a mai multor curente literare, de multe ori chiar în cadrul aceleiași creații. Astfel,
apare fenomenul coexistenței mai multor curente literare în cadrul aceleiași
opere, această imixtiune fiind vizibilă în creații precum „Alexandru Lăpușneanul” (Costache
Negruzzi) sau chiar în pastelurile lui Alecsandri.
Prezența trăsăturilor pașoptiste în nuvela Alexandru Lăpușneanul
Conform cerințelor pașoptiste, tema nuvelei este istoria națională, prezentându-se a doua
domnie a lui Lăpușneanul în Moldova și acțiunile întreprinse de acesta împotriva boierilor
care l-au trădat în prima sa domnie. Observăm viziunea romantică a autorului în alegerea
temei, sursele de inspirație fiind „Letopisețele Țării Moldovei”, scrise de Grigore Ureche și
Miron Costin. Deși preia fapte istorice și chiar replici din operele cronicarilor – precum scena
uciderii lui Moțoc din cronica lui Costin sau scena uciderii boierilor și replica „Dacă voi nu
mă vreți, eu vă vreu…” din cea a lui Ureche – Negruzzi se distanțează pe alocuri de realitatea
istorică, conferind textului originalitate. Oricum, faptul că subiectul este construit pornind de
la istoria consemnată în cronici, îi asigură textului autenticitate și îl plasează în rândul
operelor romantice.
Mai mult, îmbinarea mai multor curente literare în cadrul aceleiași opere poate fi observată și
în ,,Alexandru Lăpușneanul”. Încercarea pașoptiștilor de a „arde” etape esențiale din evoluția
literaturii române are drept urmare apariția simultană a romantismului, realismului și
clasicismului în opera lui Negruzzi. Astfel, viziunea romantică a scriitorului este evidentă în
ceea ce privește construcția personajului principal. Numele protagonistului ne este dezvăluit
încă de la început, prin intermediul titlului. Acesta din urmă este format dintr-un substantiv
propriu care anticipă caracterul istoric al scrierii prin faptul că se referă la un domnitor al
Moldovei, reperabil în cronici și documente istorice. Având drept corespondent în realitate o
personalitate istorică, personajul Lăpușneanul întruchipează tipul conducătorului crud și
viclean, orientarea romantică a autorului determinând construirea unui destin spectaculos.
La acestea se adaugă elementele clasice printre care putem enumera structura echilibrată a
textului narativ. Acesta din urmă este divizat în patru capitole, fiecare capitol fiind însoțit de
câte un motto relevant pentru dinamica întâmplărilor din acel segment: „Dacă voi nu mă
vreți, eu vă vreu…” (primul capitol), „Ai să dai samă, Doamnă!” (al doilea capitol), „Capul
lui Moțoc vrem…” (al treilea capitol), „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu…” (al
patrulea capitol). Realismul este pus în lumină de veridicitatea întâmplărilor prezentate,
acestea fiind inspirate din realitate, dar și de importanța acordată detaliului, evidențiindu-se,
de exemplu, fastul de la curtea domnească: „Pânza mesii și șervețelele erau de filaliu țesute în
casă. Tipsiile pe care aduceau bucatele, talgerile și păharele erau de argint”.
Scriitori reprezentanți
Poezie
 „Pasteluri” (Miezul Iernii, Sfârșit de toamnă, Malul Siretului, Iarna, Sania, Pe coastele
Calabrei), „Doine și lăcrămioare” de Vasile Alecsandri
 „Legenda ciocârliei” de Vasile Alecsandri
 „Zburătorul”, „Poezie” de Ion Heliade Rădulescu
 „Fabule”, de Grigore Alexandrescu (Iepurele, ogarul și copoiul, Câinele și
cățelul, Nebunia și amorul, Dreptatea leului, Privighetoarea și măgarul)
 „Povestea vorbii”, de Anton Pann
Proză
 „Alexandru Lăpușneanu”, „Sobieski și românii”, „O alergare de cai” de Costache
Negruzzi
 „Memorial de călătorie”, de Grigore Alexandrescu
 „Balta albă”, „Buchetiera de la Florența” sau „Istoria unui galbân”
de Vasile Alecsandri
Dramaturgie
 „Despot-Vodă”, de Vasile Alecsandri